Fundamente științifice ale jocului de

fotbal
Lucrari Practice 3
uz intern
Elementele tehnice ale portarului

Prinderea mingii înalte

Mingile înalte au o înălţime convenţional cuprinsă peste capul
portarului. La prinderea acestor mingi portarul execută următoarele
faze:
1. Elan - bătaie (cu urmărirea traiectoriei mingii);
2. Desprindere;
3. Prinderea mingii;
4. Aterizare.
1.Elanul constă în deplasarea rapidă pe direcţia de venire a mingii.
Elanul este continuat cu o scurtă bătaie pe un picior sau pe ambele
picioare în scopul executării unei sărituri.
2.Desprinderea este faza imediat următoare. În timpul acestei faze
portarul atacă mingea ce soseşte prin ducerea braţelor oblic
deasupra capului cu degetele răsfirate.

Elan - bătaie Desprindere Prinderea mingii Aterizare

Foto 1. Fazele prinderii mingii înalte

3.Prinderea mingii se face între „cuibul” format între cele două
palme. Esenţială în această fază este priza asupra mingii. Condiţia
principală a prizei este acoperirea posterioară a mingii, adică
formarea acelui cuib-paravan, cu ajutorul palmelor, având degetele
răsfirate şi în mod special degetele mari apropiate.
 La contactul cu mingea are loc o uşoară amortizare a
vitezei sale de sosire. Priza mai presupune şi o avantajoasă
poziţie a braţelor. Braţele vor avea coatele orientate spre corp.
Aceast ă poziţie favorizează acoperirea completă cu mâinile şi
degetele a mingii, mai ales a degetelor mari ce trebuie să se
întâlnească posterior.
Este momentul în care s-a realizat prinderea şi în care începe
faza a patra - aterizarea.
4. Aterizarea înseamnă revenirea portarului, după săritură, pe
sol. Ea se poate face pe un picior sau după caz pe ambele
picioare. În timpul aterizării este obligatorie asigurarea şi
prinderea mingii care asigură ca mingea odată prinsă să fie
adusă de îndată la piept şi bine „acoperită” în spaţiul format de
antebraţe şi torace, având coatele apropiate.
Greşeli frecvente
• mingea nu se duce la piept după prindere;
• la prinderea la piept, antebraţele închid cu întârziere,
astfel că mingea ricoşează din torace.
Utilizare tactică
• în declanşarea mai uşoară a atacului;
• în prinderea loviturilor înalte de la colţul terenului şi
declanşarea atacului;
• în prinderea loviturilor libere înalte şi declanşarea
atacului.

Prinderea mingii cu plonjon prin cădere laterală

Plonjonul este un alt element tehnic specific jocului portarului şi
constă din desprinderea portarului de la sol şi proiecţia sa
într-un zbor oarecare în vederea prinderii, respingerii,
boxării sau devierii mingii.
Este unanim recunoscut faptul că diferitele condiţii de sosire a
mingii la poartă creează mereu noi forme particulare de plonjon,
astfel c ă procedeele tehnice ale acestui element sunt foarte
diverse. În funcţie de direcţia spre care se intervine şi de
traiectoria mingii putem clasifica astfel procedeele de plonjon:
• plonjoane laterale;
• plonjoane frontale;
 • plonjoane la picioarele adversarului.
La rândul lor, aceste procedee se împart în funcţie de
traiectoria mingii, astfel:
A. Plonjoane laterale:
• pe jos;
• la semiînălţime;
• pe sus.
B. Plonjoane frontale:
• pe loc;
• spre înainte;
• spre înapoi.
C. Plonjoane la picioare:
• longitudinale;
• transversale.
Fazele plonjonului
La fel ca la prinderea mingii înalte, elementul tehnic „Plonjonul”
are patru faze principale:
1. Elanul;
2. Desprinderea;
3. Zborul;
4. Căderea.
1. Elanul începe din poziţia de plecare care nu este altceva decât
poziţia fundamentală a portarului. Desprinderea poate avea loc după
un pas sau mai mulţi paşi de elan. În plonjonul lateral aceştia pot fi
paşi adăugaţi sau mai rar paşi încrucişaţi, iar în plonjonul frontal,
elanul se face prin paşi înainte.
În general, în oricare procedeu de plonjon, portarul utilizează
frecvent un elan dintr-un singur pas, în general cu piciorul dinspre
minge care devine astfel - piciorul de bătaie.
2. Desprinderea are loc, fie prin bătaie realizată după pasul de elan
şi cu ajutorul acestuia, fie de pe loc, fără bătaie, printr-o pornire-reflex
bazată pe capacitatea proprie portarului de autopropulsie
instantanee.
De fapt din această capacitate rezultă valoarea principală a
portarului de fotbal.

19
 (4) Cădere (2 - 3) Desprindere - Zbor (1) Elan - bătaie

Foto 2. Fazele prinderii mingii cu plonjon prin cădere laterală

3. Zborul cuprinde întinderea spre minge, prinderea mingii, urmată
imediat de protejarea ei şi eventual aducerea spre piept. Urmează
gruparea segmentelor corpului asupra centrului de greutate şi
pregătirea pentru cădere-aterizare.
4. Căderea. Portarul în general va încerca o aterizare grupată şi
amortizată. De cele mai multe ori căderea are loc pe părţile laterale
şi moi ale corpului. Contactul cu solul se face începând cu o parte
oarecare a corpului, care devine primul punct de sprijin şi de
amortizare, după care aproape simultan urmează celelalte.
Căderea capătă şi o regulă tactică atunci când ea se face sub
presiunea unui adversar, completându-se printr-o protejare a mingii,
printr-o acoperire a ei, efectuată prin interpunerea corpului între
mingea aflată la piept şi respectivul adversar.
Plonjonul lateral , este probabil cel mai frecvent procedeu de
plonjon, de aceea ne vom opri mai mult asupra lui.
Acest procedeu tehnic de bază al portarului se efectuează asupra
mingilor joase-directe, joase sărite, semiînalte sau înalte.
Plonjonul lateral se poate realiza sub forma a două procedee de
execuţie:
• plonjonul prin zbor lateral;
• plonjonul prin cădere laterală.
Plonjonul prin cădere laterală este indicat în toate cazurile în care
portarul nu poate să prindă mingea din poziţie statică sau din
deplasare.

20
Portarul execută o alunecare pe sol urmată de prinderea sau
respingerea mingii, în funcţie de situaţia tactică a jocului.
Acest tip de plonjon, are loc printr-o rulare a corpului pe părţile
laterale, începând cu partea exterioară a labei piciorului, gamba,
coapsa, şoldul şi continuând cu toracele, umărul şi braţele care,
întinse, încearcă prinderea mingii.

(3) Prindere (2) Rulare (1) Elan

Foto 3. Plonjonul prin cădere laterală

Trunchiul şi braţele se întind către direcţia de venire a mingii.
Culcarea laterală, spunem noi, este suficientă pentru prinderea
mingilor venite pe jos sau la mică înălţime.
Greşeli frecvente
• contactul cu solul nu se face pe partea laterală a corpului
(începând cu partea exterioară a labei piciorului, gamba,
coapsa, şoldul şi continuând cu toracele, umărul şi
braţele);
• mingea nu se duce la piept după prindere;
• la prinderea la piept, antebraţele închid cu întârziere,
astfel că mingea ricoşează din torace;
• plonjonul se execută în direcţia barelor porţii - de aici
rezultând pericolul de accidentare.
Utilizare tactică
• câştigarea în spaţiu şi timp pentru intrarea în posesia mingii;
• la acţiunile de finalizare ale adversarului prin şut pe jos şi
prin surprindere la poartă.