Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Majori - Trim 3 Studiu Complet - 2021
Majori - Trim 3 Studiu Complet - 2021
STUDII BIBLICE
EDIŢIA INSTRUCTORI
Odihnă
în Hristos
Pantelimon 2021
Studiile biblice pentru Școala de Sabat majori, ediția instructori, integral sau părți
din ele, nu pot fi editate, modificate, adaptate, traduse, reproduse sau publicate de
nicio persoană sau instituție fără un acord scris în prealabil al Conferinței Generale.
Logoul și numele „Adventist de Ziua a Șaptea” și „Adventist” sunt mărci înregistrate
ale Conferinței Generale a Adventiștilor de Ziua a Șaptea și nu pot fi folosite fără auto-
rizarea acesteia.
Studiile Școlii de Sabat pentru majori, ediția instructori, sunt pregătite de Depar
tamentul Școlii de Sabat al Conferinței Generale sub îndrumarea generală a Comitetului
Mondial al Școlii de Sabat. Ele reflectă contribuția comitetului și nu reprezintă în exclu-
sivitate punctele de vedere ale autorului/autorilor.
Textele biblice sunt preluate din traducerea Cornilescu, Casa Bibliei, București, 2012.
La citatele din lucrările lui Ellen G. White este indicat numărul paginii din original, care apare
și în ediția electronică în română și în unele ediții tipărite, în text, între paranteze pătrate.
2. Neliniștiți și răzvrătiți.........................................................................................21
3. Rădăcinile neliniștii.............................................................................................32
4. Costul odihnei......................................................................................................43
5. „Veniți la Mine...”...................................................................................................54
8. Liberi să ne odihnim...........................................................................................86
9. Ritmurile odihnei................................................................................................97
Florian Ristea,
Departamentul Școala de Sabat/Lucrarea Personală
1
https://www.adventistreview.org/1515-18
2
https://documents.adventistarchives.org/Statistics/ASR/ASR2019A.pdf, p. 9.
MĂ ROG pentru:
________________________________________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________________________________________
10
1 26 iunie–2 iulie
Tic-tac, tic-tac, tic-tac. Ceasul bătea continuu și fără milă. Mai erau două
ore până la deschiderea Sabatului. Mary oftă în timp ce inspecta micul apar-
tament. Jucăriile copiilor zăceau încă peste tot în sufragerie; bucătăria era un
dezastru; Sara, fetița lor cea mai mică, zăcea în pat cu febră, iar ea acceptase să
slujească în ziua următoare ca diaconeasă care întâmpina oamenii în biserică,
ceea ce însemna că trebuia să plece de acasă cu treizeci de minute mai devre-
me decât de obicei. Îmi doresc să pot găsi puțină liniște mâine, gândea Mary
cu îngrijorare.
În același timp, în partea cealaltă a orașului, Josh, soțul ei, stătea la rând ca
să achite cumpărăturile săptămânale. Traficul fusese din nou un coșmar. Cozile
de la casele de marcat erau lungi. Fiecare părea că își făcea cumpărăturile exact
în momentul acela. Am nevoie de puțină odihnă, nu mai pot merge înainte așa,
gemu în sinea lui. Viața trebuie să fie mai mult decât atât.
Viețile noastre sunt dominate de ore de vârf, ore de lucru, programări me-
dicale, conversații pe Skype, cumpărături și serbări școlare. Fie că folosim mij-
loacele publice de transport, că mergem cu scuterul sau că suntem la volanul
propriei mașini pentru a ne transporta familia, bătăile ca de tobă ale angaja-
mentului nostru constant față de lumea din jur amenință să înăbușe ce este cu
adevărat important.
Cum putem găsi odihnă într-o atât de mare agitație?
11
Studiu la rând1:
Luca 8–14
Evanghelizare, subcapitolul „Femeile în lucrarea publică”
1
Întrebările sunt alcătuite pentru stimularea lecturării zilnice a Bibliei și a scrierilor lui
Ellen G. White, și nu în mod necesar pentru aprofundarea anumitor subiecte.
17
I. Privire generală
Acest trimestru inaugurează o serie de studii intitulată „Odihnă în Hristos”.
Societatea noastră din secolul al XXI-lea este plină de oameni neliniștiți.
Îngrijorarea și anxietatea, combinate cu incertitudinea cu privire la viitor, con-
tribuie la această neliniște a sufletului. Există o îngrijorare crescândă în rândul
profesioniștilor din domeniul sănătății mintale cu privire la numărul tot mai
mare de oameni deprimați pe care îi tratează. Se estimează că în lume există
peste 300 de milioane de oameni care suferă de depresie și că, în câteva dece-
nii, această afecțiune va depăși bolile de inimă ca principală cauză a morții. Se
preconizează că vânzările de antidepresive vor depăși, la nivel mondial, cifra de
șase miliarde, potrivit previziunilor Thomson Reuters Pharma, pe baza estimă-
rilor concordante ale analiștilor. Peste 270 de milioane de prescripții medicale
de antidepresive sunt vândute doar în Statele Unite în fiecare an. Studiile noas-
tre din acest trimestru, și mai ales studiul din săptămâna aceasta, se concen-
trează asupra adevăratei surse a odihnei și oferă sfaturi practice despre cum să
găsim odihnă în iureșul vieților noastre.
În această săptămână vom călători înapoi în timp până la Creațiune și vom
descoperi mementoul veșnic al odihnei în Hristos, Sabatul. Vom studia mâhni-
rea adâncă a unui scrib din Vechiul Testament și impactul ei asupra sănătății
lui fizice, mintale și emoționale. Pe parcursul acestui studiu ni se va aminti
constant de invitația lui Isus de a ne odihni. În timp ce învățăm semnificația
cuvântului „odihnă” din Vechiul și din Noul Testament, vom înțelege mai bine
neliniștea lui Cain și vom descoperi cum să ne odihnim pe deplin în Hristos.
II. Comentariu
Pasajul biblic cel mai cuprinzător despre odihna Sabatului se găsește în
Geneza 2:1-3. La sfârșitul săptămânii Creațiunii, Isus, Creatorul nostru iubitor, a
înălțat un palat în timp, după cum afirmă Abraham Heschel, un autor evreu. În
fiecare Sabat, Isus ne invită să lăsăm în urmă grijile, frământările și anxietățile
și să intrăm în palatul Lui, ca să ne odihnim în El. Palatele pământești sunt
locații geografice distincte. De exemplu, Palatul Versailles, din Franța, are 700
de camere și o suprafață de peste 67 000 de metri pătrați. Făcând parte din
Patrimoniul Mondial, palatul este catalogat drept una dintre cele mai mari re-
alizări ale secolului al XVII-lea.
Sabatul – palatul lui Dumnezeu în timp – este cu mult mai plin de semnifi
cație și mai minunat decât acest palat construit de oameni. El datează nu din
secolul al XVII-lea, ci de la începutul lumii, de la Creațiune. Sabatul îmbrățișează
18
III. Aplicație
• Când nu reușim să ne odihnim în grija Creatorului nostru iubitor, viața
noastră se umple de stres și de anxietate. Stresul acesta poate duce la
boală fizică sau la suferință emoțională.
• Creatorul ne-a creat pentru o viață de odihnă. Aceasta este mai mult
decât o odihnă fizică, oricât de importantă este și aceasta. Ea include
pacea minții care derivă din a crede Cuvântul Său, din a ne încrede în
făgăduințele Sale și din a intra în binecuvântarea odihnei Sale de Sabat.
• A trăi separați de Creatorul nostru, așa cum ne ilustrează experiența lui
Cain, nu face decât să zădărnicească încercările noastre de a avea pace
lăuntrică și o bucurie trainică. Odihna provine din a avea o relație de
încredere cu Cel care ne-a creat. În Hristos este odihnă. În făgăduințele
Sale există asigurare. În prezența Sa suntem liberi de anxietate, de îngri-
jorare și de griji.
21
2 3–9 iulie
Neliniștiți și răzvrătiți
Sabat după-amiază
Text de memorat: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujeas-
că drept __________ și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste
care au venit ____________________.” (1 Corinteni 10:11)
Studiu la rând:
Luca 15–21
Evanghelizare, subcapitolul „Educația și pregătirea profesională”
28
I. Privire generală
Studiul din săptămâna aceasta, intitulat „Neliniștiți și răzvrătiți”, se con-
centrează asupra relației dintre păcătoșenia naturii noastre umane decăzute
și lipsa păcii interioare. Starea de neliniște este acea nemulțumire sâcâitoare
față de viață. Neliniștea luptă împotriva circumstanțelor vieții atunci când ele
nu sunt așa cum se așteaptă să fie. Neliniștea nu reușește cu niciun chip să
accepte viața în alte condiții decât cele ideale. Nu este mulțumită cu ce are și
încearcă din răsputeri să obțină mai mult.
Această nemulțumire este descoperită în atitudinea de răzvrătire a popo-
rului Israel în pustie. În îndurarea Sa, Dumnezeu le dăduse mană pentru a le
potoli foamea în timp ce peregrinau prin pustie în drumul lor spre Canaan.
Nemulțumiți, ei i s-au plâns lui Moise și au cerut stăruitor „oalele cu carne”
din Egipt (Exodul 16:3). Starea de neliniște și răzvrătirea lor i-au determinat
să implore să se întoarcă în Egipt. Răzvrătirea duce la neliniște, iar neliniștea
intensifică răzvrătirea.
Această asociere de neliniște și răzvrătire este adesea urmarea lipsei de
credință. În studiul din săptămâna aceasta vom reflecta asupra experienței
celor zece iscoade care au cercetat Țara Promisă. Trimișii israeliților au văzut
minunatele bogății ale țării, au recunoscut că era o „țară unde curge lapte și
miere”, dar nu au avut credința că Dumnezeu putea să-i înfrângă pe dușmanii
lor care ocupau acel teritoriu. Această lipsă de credință a izbucnit într-o răzvră-
tire fățișă. Apoi, în timp ce Dumnezeu le prezenta consecințele, ei s-au aruncat
în luptă contrar îndrumărilor date de Dumnezeu și au suferit o înfrângere îngro-
zitoare. În acest studiu vom analiza cu mare atenție și diferența dintre credință
și încumetare.
Neliniștea și răzvrătirea duc la decizii pripite și la consecințe cumplite.
Întâlnim acest lucru și în experiența lui Aaron și a Mariei, care s-au răzvrătit
împotriva autorității lui Dumnezeu și a conducerii lui Moise. În loc să-și lase fra-
tele și sora să suporte tot impactul consecințelor răzvrătirii lor, Moise a mijlocit
pentru ei. Dumnezeu a auzit rugăciunea lui. Mijlocirea schimbă considerabil
lupta dintre bine și rău.
II. Comentariu
Există o poveste sugestivă despre un rege credincios care era foarte deran-
jat de ingratitudinea celor de la curtea sa. El a pregătit pentru ei un mare ospăț.
Imediat ce invitații de rang înalt s-au așezat la masă (după ordinea prestabilită),
un cerșetor a intrat în sală, târându-și picioarele, s-a așezat și el la masa regelui
29
Moise: mijlocirea
Un aspect important subliniat în acest studiu este mijlocirea lui Moise pen-
tru poporul lui. În ciuda răzvrătirii și necredinței copiilor lui Israel, Moise nu i-a
abandonat. El a mijlocit pentru ei până când a obținut asigurarea că Dumnezeu
avea să-Și cruțe poporul și să-l ducă în Țara Promisă. Moise este un tip al lui
Hristos. Isus ne conduce din sclavia Egiptului acestei lumi, prin pustie, către
Țara Promisă. El nu ne va abandona niciodată. Nu ne va părăsi pentru că I-am
înșelat așteptările. Azi, El mijlocește pentru tine. Ești în gândul Lui. Ești în inima
Lui. Dacă Îi permitem, puternicul nostru Mijlocitor ne va duce acasă pentru a
trăi veșnic cu El.
III. Aplicație
Ellen G. White face următorul comentariu profund, care scoate la iveală
cauza nemulțumirii și a nerecunoștinței noastre: „Facem noi bine când sun-
tem necredincioși în felul acesta? De ce am fi oare nerecunoscători și lipsiți
de încredere? Isus este prietenul nostru: întregul cer este interesat de binele
nostru; iar neliniștea și temerea noastră nu fac decât să-L întristeze pe Duhul
Sfânt al lui Dumnezeu. N-ar trebui să ne complăcem în griji care nu fac decât să
ne roadă și să ne uzeze, dar nu ne ajută să putem trece cu bine încercările. N-ar
trebui să i se acorde niciun loc în viața noastră acelei neîncrederi în Dumnezeu
32
33
31 10–16 iulie
Rădăcinile neliniștii
Sabat după-amiază
Text de memorat: „Căci acolo unde este ___________________, este
tulburare și tot felul de fapte rele.” (Iacov 3:16)
Plopii tremurători sunt copaci frumoși, care ating și 15-30 de metri înălțime.
Le priește cel mai bine clima rece, cu veri răcoroase. Lemnul lor este folosit
pentru fabricarea mobilei, precum și a chibriturilor și a hârtiei. În timpul ier-
nilor grele, căprioarele și alte animale se hrănesc de multe ori din plopii tre-
murători tineri, deoarece scoarța lor conține multe substanțe nutritive. Acești
copaci au nevoie de mult soare și cresc tot timpul – chiar și pe durata iernii –,
ceea ce face din ei o sursă importantă de hrană în acest sezon, pentru diverse
animale.
Totuși, plopii tremurători sunt cei mai renumiți pentru că au unul dintre
cele mai mari sisteme radiculare din lumea plantelor. Rădăcinile se întind cu
ajutorul unor ventuze subterane și formează colonii care se pot răspândi rela-
tiv repede, acoperind suprafețe mari. Plopii propriu-ziși pot trăi până la o sută
cincizeci de ani, dar organismul mai extins de sub pământ poate trăi mii de ani.
În studiul din săptămâna aceasta vrem să descoperim o parte din rădăcinile
stării noastre de neliniște. Există multe lucruri care ne pot împiedica să gă-
sim adevărata odihnă în Isus. Unele sunt evidente și nu necesită multă atenție.
Altele pot fi mai puțin evidente și, asemenea organismului imens al plopilor
tremurători care nu se vede sub pământ, s-ar putea să nu fim întotdeauna
conștienți de atitudinile și de acțiunile care ne separă de Mântuitorul nostru.
Foarte puțini oameni se bucură când există un conflict. Tânjim după armo-
nie și după pace. În bisericile sau în instituțiile noastre chiar ținem seminare
despre reconciliere și despre gestionarea conflictelor.
1. Ce vrea să spună Isus când afirmă că El nu a venit să aducă pacea, ci sabia?
Ce înseamnă aceasta ținând cont că Isus este „Domn al păcii” (Isaia 9:6)?
Matei 10:34-39______________________________________________________
Afirmația lui Isus din Matei 10:34-39 este șocant de ilogică. Mântuitorul,
care a venit ca un prunc neajutorat, în loc să vină ca un împărat puternic încon-
jurat de gărzi de elită, care le-a predicat despre dragoste atât prietenilor, cât și
dușmanilor, le spune acum urmașilor Săi că aduce dezbinare și lupte. Ucenicii
și ascultătorii Lui s-au întrebat, probabil, așa acum ne întrebăm și noi: Cum este
posibil așa ceva?
Pasajul din Matei 10:35-39 vorbește cu adevărat despre supunere și des-
pre loialitate. Când citează din Mica 7:6, Isus Își somează audiența să ia ho-
tărâri care vizează veșnicia. Un fiu ar trebui să-și iubească și să-și cinstească
părinții. Aceasta era o cerință a Legii pe care Moise o primise pe munte. Era
parte a modului de operare prevăzut de Dumnezeu. Și totuși, dacă dragostea
aceasta ar fi mai mare decât angajamentul lui față de Isus, ar necesita o decizie
grea. Un tată și o mamă ar trebui să-și iubească nespus copiii și să le poarte de
grijă. Totuși, dacă acea dragoste ar trece dincolo de angajamentul părinților
față de Isus, ar necesita o decizie dificilă. Mai întâi ce este mai important, ne
reamintește Isus în acest pasaj.
Domnul Hristos exprimă clar această alegere prin intermediul a trei fraze
în care folosește termenul „vrednic”. Calitatea de a fi vrednic nu se bazează
pe standardele morale înalte și nici pe biruința asupra păcatului. Vrednicia se
bazează pe relația unui om cu Isus. Suntem vrednici atunci când Îl alegem pe
El înaintea oricărui alt lucru – inclusiv a mamei, a tatălui sau a copiilor. Alegem
suferința crucii și Îl urmăm pe Isus.
„Nu am altă dorință mai fierbinte decât să îi văd pe tinerii noștri însuflețiți
de spiritul religiei curate, care îi va conduce să-și ia crucea și să-L urmeze pe
Isus. Mergeți înainte, tineri ucenici ai lui Hristos, stăpâniți de principii, îmbrăcați
în haina curăției și a neprihănirii! Mântuitorul vă va îndruma în poziția care se
potrivește cel mai bine talentelor voastre și din care puteți fi cel mai mult de
folos.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 5, p. 87
Uneori suntem constrânși să ducem o cruce, iar alteori alegem singuri să ducem
una. În ambele cazuri, care este secretul pentru a duce acea cruce cu credincioșie?
35
Studierea ultimei săptămâni din lucrarea de slujire a lui Isus pe pământ, di-
naintea crucificării Sale, este întotdeauna un izvor de încurajare și de inspirație.
Aceasta ne oferă și un exemplu despre modul în care neliniștea și ambiția îi
conduc pe oameni să facă și să spună lucruri nechibzuite.
4. Citește Luca 22:14-30 și gândește-te ce a simțit Isus când i-a auzit pe ucenici
certându-se, în timpul acelei cine solemne, cu privire la care dintre ei trebu-
ia socotit cel mai mare (Luca 22:24). De ce ucenicii s-au lăsat distrași de la
această ocazie memorabilă și s-au concentrat pe măreția omenească?
__________________________________________________________________
Rareori vorbim cu alții despre cine este cel mai mare în biserica noastră, în
familia noastră sau la locul nostru de muncă. S-ar putea să ne gândim mult la
acest lucru, dar, în realitate, cine vorbește deschis?
Nu era prima dată când această întrebare era ridicată în comunitatea celor
care-L urmau pe Isus. În Matei 18:1 o regăsim formulată de ucenici într-un mod
mai abstract: „Cine este mai mare în Împărăția cerurilor?” Răspunsul lui Isus
implică o lecție practică, un exemplu concret. Cheamă un copil și îl așază în
centrul grupului. Ochii sunt larg deschiși; sprâncenele sunt ridicate. Acțiunea
lui Isus necesită o explicație și, în Matei 18:3, Învățătorul o oferă: „Adevărat
vă spun că, dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu și nu vă veți face ca niște
copilași, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.”
Convertirea este fundamentală pentru găsirea adevăratei odihne în Isus.
Realizăm că avem nevoie de ajutor din afară. Dintr-odată ne dăm seama că nu ne
putem baza pe noi înșine, ci avem nevoie să ne bizuim pe Isus. Trăim experiența
transformării valorilor și a ambițiilor noastre. Isus le spune ucenicilor: Aveți încre-
dere în Mine și bizuiți-vă pe Mine ca acest copil. Adevărata măreție înseamnă să
renunți la drepturile tale și să îmbrățișezi valorile Împărăției.
Din nefericire, se pare că ucenicii nu învățaseră lecția aceasta la momentul
în care Isus a luat cu ei ultima cină. Ciorovăiala și conflictele interne au stricat
un moment de comuniune desăvârșită care nu avea să se mai repete niciodată.
Toate acestea chiar și după ani petrecuți cu Isus, lucrând cu Învățătorul,
ascultând și învățând la picioarele Lui? Ce exemplu trist despre cât de co-
ruptă continuă să fie inima omului! Totuși, dintr-o perspectivă mai pozitivă,
gândește-te la realitatea mereu prezentă a harului Domnului, care, în ciuda
discuției patetice din rândul urmașilor Lui, nu renunță la ei.
De ce ațintirea privirii asupra lui Isus pe cruce ar trebui să fie un remediu pu-
ternic împotriva dorinței de înălțare de sine căreia îi cădem pradă cei mai mulți?
37
Un ipocrit (sau fățarnic) este cineva care se preface, care vrea să pară că este
cine de fapt nu este. Termenul este folosit de șapte ori în Matei 23, într-un dis-
curs prin care Isus îi face să roșească în mod public pe cărturari și pe farisei, con-
ducătorii religioși ai iudeilor (Matei 23:13,14,15,23,25,27,29). Evangheliile ni-L
prezintă pe Isus ca fiind Cel care le oferă har și iertare desfrânaților, vameșilor,
prostituatelor și chiar ucigașilor, dar care nu manifestă nicio înțelegere față de
cei fățarnici (vezi numeroasele referințe suplimentare în Matei 6:2,5,16; 7:5;
15:7-9; 22:18).
5. Citește Matei 23:1-13 și fă o listă cu patru caracteristici principale ale unui
fățarnic menționate de Isus.
__________________________________________________________________
Isus le asociază fariseilor și cărturarilor patru caracteristici. În sistemul iuda-
ismului din primul secol î.Hr., fariseii reprezentau aripa religioasă conservatoa-
re. Ei erau interesați de legea scrisă și orală și accentuau puritatea rituală. La
capătul celălalt erau saducheii, un grup de lideri în mare parte bogați, adesea
asociați cu clasa preoțească de elită. Ei erau foarte elenizați (adică vorbeau
limba greacă și erau foarte familiarizați cu filozofia greacă) și nu credeau în
judecată sau în viața de apoi. I-am descrie ca fiind liberali. Ambele grupări erau
vinovate de ipocrizie.
Potrivit lui Isus, noi suntem ipocriți dacă nu facem ceea ce spunem, dacă fa-
cem ca religia să fie mai grea pentru ceilalți fără să aplicăm aceleași standarde
la noi înșine, dacă vrem ca alții să aplaude zelul nostru religios și cerem onoa-
rea și recunoașterea care Îi aparțin doar Tatălui nostru ceresc.
Indiferent cât de tăioase și la obiect erau cuvintele Lui, implicarea lui Isus
față de cei pe care i-a numit fățarnici a fost, negreșit, plină de dragoste și de
grijă, chiar și pentru ei.
„O milă dumnezeiască s-a arătat pe fața Fiului lui Dumnezeu când a arun-
cat o lungă privire de regret asupra templului și apoi asupra ascultătorilor
Lui. Cu vocea înecată de durere și de lacrimi amare, a exclamat: «Ierusalime,
Ierusalime, care omori pe proroci și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine! De câte
ori am vrut să strâng pe copiii tăi, cum își strânge găina puii sub aripi, și n-ați
vrut!»” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 620
Nu trebuie neapărat să fii un lider religios ca să te faci vinovat de genul
de fățărnicie pe care Isus îl condamnă vehement aici. Cum putem învăța să
vedem ipocrizia în noi, dacă este, și cum putem scăpa de ea?
38
„Într-o viață al cărei centru este propriul eu, nu poate exista nicio creștere
și nicio rodire. Dacă L-ai acceptat pe Hristos ca Mântuitor personal, trebuie să
uiți de tine însuți și să încerci să-i ajuți pe alții. Vorbește cu ei despre Domnul
Hristos și spune-le despre bunătatea Sa. Îndeplinește fiecare îndatorire care
se ivește. Poartă în inima ta povara salvării de suflete și caută prin orice mij-
loace care îți stau în putere să-i mântuiești pe cei pierduți. Pe măsură ce vei
primi Spiritul lui Hristos – Spiritul iubirii neegoiste și al slujirii pentru binele
altora – vei crește și vei fi roditor. Roadele Duhului se vor dezvolta în caracte-
rul tău. Credința ta se va mări, convingerile tale vor deveni tot mai profunde,
iubirea ta va fi făcută desăvârșită. Vei reflecta din ce în ce mai mult asemăna-
rea cu Hristos în tot ce este curat, nobil și vrednic de iubit.” – Ellen G. White,
Parabolele Domnului Hristos, pp. 67–68
Studiu la rând:
Luca 22–Ioan 4
Evanghelizare, subcapitolul „Însușiri care îi califică pe lucrătorii biblici”
40
I. Privire generală
Un pastor povestește o întâmplare interesantă dintr-o ocazie când a vizitat
un vechi fort al indienilor americani, undeva la nort-vest de New York. Era o
zonă izolată, dar fortul era încă bine întreținut. Această zonă fusese populată
de indieni timp de secole. În fiecare an, mii de turiști vizitau fortul. Pastorul
l-a întrebat pe ghid dacă vreun turist găsise vreodată vârfuri de săgeți. Ghidul
a zâmbit și a răspuns: „Da, la poarta principală a fortului, chiar în locul în care
stați acum.” Pastorul se întreba cum putea fi posibil așa ceva. Zeci de oameni
pășeau pe-acolo zilnic. Cum de nu găsiseră niciun vârf de săgeată indian, atât
de prețios? Apoi, ghidul i-a explicat că vârfurile de săgeți se aflau la foarte mică
adâncime în pământ. Timpul cel mai potrivit pentru a le găsi era exact după
sezonul de iarnă, în timpul dezghețului de primăvară. Ele se aflau acolo tot
timpul. În condițiile optime, apăreau.
În studiul din această săptămână vom analiza atitudinile care sunt deseori
ascunse vederii și care își ridică din când în când capul lor urât. Atitudini pre-
cum mândria, egoismul, ambiția nesănătoasă și ipocrizia caracterizează prea
des viețile creștinilor și întinează mărturia noastră. Apostolul Pavel ne spune să
luăm „seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru
ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare
și mulți să fie întinați de ea” (Evrei 12:15). Rădăcinile răului rămân în inimile tu-
turor. Aceste rădăcini, dacă nu ne ocupăm de ele, produc lăstari, care apoi dau
roade rele. În această săptămână vom analiza cu atenție câteva dintre aceste
rădăcini și vom studia căile prin care să le recunoaștem. Apoi, prin harul lui
Dumnezeu, să le dezrădăcinăm din viețile noastre.
II. Comentariu
O privire superficială la afirmațiile lui Isus din Matei 10:34-39 poate produ-
ce confuzie. Dacă Isus este Prințul păcii, de ce a spus că El nu a venit să aducă
pacea pe pământ, ci sabia (Matei 10:34)? De ce a arătat că „omul va avea de
vrăjmași chiar pe cei din casa lui” (Matei 10:36)? Și de ce a spus: „Cine iubește
pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine” (Matei
10:37)? Există trei aspecte principale aici. Isus a vrut ca adepții Lui să-și dea
seama de costul uceniciei. Când un om Îl acceptă pe Hristos și se angajează
să-L urmeze, Diavolul este mânios. Nu ar trebui să fim surprinși atunci când
există opoziție față de Evanghelie. Noi i-am declarat război lui Satana și suntem
angajați într-o luptă cu toate forțele iadului. Isus subliniază în aceste pasaje că
pacea, pacea adevărată, derivă din a-L urma pe El în toiul bătăliei. Aici impor-
41
III. Aplicație
În timp ce medităm la viața lui Isus, viața noastră este schimbată. Devenim
asemenea Celui pe care Îl admirăm cel mai mult. Suntem schimbați după
chipul Său atunci când vedem harul, îndurarea, mila și bunătatea în Cuvântul
Său. Viața Lui de sacrificiu de sine ne inspiră să privim în afara noastră, la nevo-
ile celorlalți. Cineva a spus pe bună dreptate: „Cine este înfășurat în sine este
ceva foarte mic.” Pentru a adânci și mai mult impresia lăsată de acest studiu,
iată mai jos o temă practică pentru această săptămână:
• Găsește un loc liniștit ca să fii singur și roagă-L pe Dumnezeu să te ajute
să vezi o nevoie specifică a cuiva dintre cei apropiați.
44
45
4 17–23 iulie
Costul odihnei
Sabat după-amiază
Text de memorat: „Zidește în mine ________________, Dumnezeule,
pune în mine _________________________!” (Psalmii 51:10)
Mulți oameni par disperați să găsească puțină pace și liniște. Ei sunt dispuși
să și plătească pentru pace. În multe orașe mari există camere dotate cu co-
nexiune gratuită la internet care pot fi închiriate pentru o oră. Regulile sunt
stricte: fără zgomot, fără vizitatori. Oamenii sunt dispuși să plătească pentru
a putea să stea în liniște și doar să se gândească sau să tragă un pui de somn.
Există cabine de dormit care pot fi închiriate în aeroporturi, iar căștile care
reduc zgomotul sunt articole populare. Există și glugi de pânză sau paravane
pliabile pentru păstrarea intimității, pe care le poți trage pe cap și pe piept
pentru o pauză rapidă la locul de muncă.
Adevărata odihnă are și ea un cost. Consilierilor de imagine ai lumii media,
care te încurajează să faci totul prin propriile puteri, le-ar plăcea să ne facă să
credem că ne putem hotărî propriul destin și că odihna este doar o chestiune
de alegere și de planificare; totuși, cel puțin atunci când ne gândim la aceasta
în mod onest, ne dăm seama că suntem incapabili să găsim odihnă pentru ini-
ma noastră. Augustin, părintele bisericii din secolul al IV-lea, a formulat ideea
aceasta în mod succint în faimoasele sale Confesiuni (cartea 1), într-o reflecție
asupra harului lui Dumnezeu: „Căci ne-ai făcut pentru Tine și neliniștite sunt
inimile noastre până ce nu își găsesc odihna în Tine.”
Săptămâna aceasta vom analiza pe scurt viața omului care era după inima
lui Dumnezeu, pentru a afla cum a descoperit el adevăratul cost al odihnei
divine.
46
În mijlocul celor mai întunecate momente ale vieții lui David, există o ves-
te bună: Dumnezeu Își trimite profetul. Natan și David se cunoșteau bine.
Odinioară, Natan îl sfătuise pe David cu privire la planurile de zidire a templului
(2 Samuel 7). Dar acum, profetul vine cu o misiune diferită pe care o are de
îndeplinit pentru rege.
3. De ce crezi că Natan a ales să spună o poveste, în loc să-i spună mai degrabă
pe nume lui David și să-l facă să roșească de rușine pe loc?
2 Samuel 12:1-14____________________________________________________
Natan știa ce să spună și a spus-o într-un mod pe care David îl putea înțelege.
A relatat o întâmplare la care David, păstorul de odinioară, se putea raporta.
Prorocul cunoștea simțul dreptății și al integrității foarte dezvoltat al lui David.
Când, fără să vrea, David și-a pronunțat propria sentință de moarte, Natan i-a
spus: „Tu ești omul acela!” (2 Samuel 12:7). Există diferite moduri de a spune:
„Tu ești omul acela.” Se poate striga, se poate acuza și îndrepta degetul direct
spre fața celuilalt sau se poate manifesta preocupare, grijă. Cuvintele lui Natan
trebuie să fi fost îmbinate cu har. În acel moment, David trebuie să fi simțit
durerea pe care a simțit-o Dumnezeu atunci când unul dintre fiii sau una dintre
fiicele Sale pășește cu bună știință în afara voinței Lui.
4. De ce David răspunde astfel: „Am păcătuit împotriva Domnului”, în loc să
spună: „Am păcătuit împotriva Bat-Șebei” sau „Sunt un ucigaș”?
2 Samuel 12:13; vezi și Psalmii 51:4_____________________________________
__________________________________________________________________
David a recunoscut că păcatul, care face ca inima să ne fie neliniștită, este
în primul rând un afront la adresa lui Dumnezeu, Creatorul și Răscumpărătorul.
Ne rănim pe noi înșine; le facem rău celorlalți. Aruncăm ocară asupra familiei
sau asupra bisericii noastre. Dar, în ultimă instanță, Îl rănim pe Dumnezeu și
batem încă un cui în lemnul aspru îndreptat spre cer, de pe Golgota.
„Mustrarea profetului a atins inima lui David; conștiința lui a fost trezită;
vinovăția i s-a arătat în toată grozăvia ei. Sufletul lui s-a plecat în pocăință îna-
intea lui Dumnezeu. Cu buzele tremurânde a spus: «Am păcătuit împotriva
Domnului.» Tot răul pe care-l săvârșim lovește, pe lângă cel căruia îi facem
rău, în Dumnezeu în primul rând. David a făcut un păcat îngrozitor față de Urie
și față de Bat-Șeba și își dădea foarte bine seama de aceasta. Dar nemărginit
de mare era păcatul lui împotriva lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Patriarhi și
profeți, p. 722
48
7. După ce David și-a mărturisit păcatul fără să încerce să-l scuze sau să-l mușa
malizeze, el și-a continuat rugăciunea. Ce I-a cerut lui Dumnezeu mai departe?
Psalmii 51:7-12______________________________________________________
__________________________________________________________________
Vorbind despre curățirea cu isop, David folosește terminologia cunoscută
fiecărui israelit care fusese vreodată la sanctuar. Amintind despre curățirea de-
scrisă în legea lui Moise (Leviticul 14:4), el recunoaște puterea unei jertfe – a
Jertfei – care avea să vină în viitor să ridice păcatul lumii.
De asemenea, David merge mai departe cerând „bucurie” și „veselie”. Cu
toată grozăvia păcatului său, nu este un pic îndrăzneață cererea aceasta?
Poate ar putea fi de ajutor să luăm aminte la această parafrazare: „Spune-mi
că sunt iertat ca să pot intra iarăși în sanctuarul Tău, acolo unde pot auzi bucu-
ria și veselia acelora care Ți se închină.”
8. Când au păcătuit, Adam și Eva s-au ascuns de prezența lui Dumnezeu
(Geneza 3:8). De ce crezi că cererea lui David, chiar și după ce a păcătuit,
este atât de diferită?
Psalmii 51:11,12_____________________________________________________
David nu vrea să piardă simțământul că trăiește în prezența lui Dumnezeu.
Își dă seama că fără Duhul Sfânt este neputincios. Știe că, la fel de ușor cum
a alunecat în păcat cu Bat-Șeba, poate aluneca din nou. Încrederea lui în sine
este năruită.
David înțelege că biruințele sale din viitor nu vor veni de la el, ci doar de la
Dumnezeu, pe măsură ce depinde în totalitate de El.
Viața creștină de biruință nu este despre noi. Este în întregime despre Isus.
Noi tânjim după prezența Sa; dorim cu ardoare Duhul Său cel Sfânt; vrem bu-
curia mântuirii Lui. Ne recunoaștem nevoia după înnoire și după restaurare.
Avem nevoie de odihna Lui – un act divin de re-creare. Odihna Creațiunii nu
este departe de iertare. Versetul 10, care spune: „Zidește în mine o inimă cura-
tă, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic” (Psalmii 51:10), folosește
terminologia aferentă Creațiunii. În Vechiul Testament doar Dumnezeu poate
„crea” (bara’) – și, odată ce am fost re-creați, ne putem odihni.
Dacă nu ai trăit încă bucuria și veselia eliberării de o conștiință vinovată,
ce anume te reține? Dacă este vinovăția, ce poți învăța din această istorie?
50
Probabil că cel mai natural lucru pe care îl facem după ce am trecut printr-un
eșec rușinos și după ce am experimentat iertarea este să încercăm să uităm că
evenimentul acela s-a întâmplat. Amintirile despre eșecuri pot fi dureroase.
9. Ce vrea să facă David cu experiența lui dureroasă?
Psalmii 51:13-19_____________________________________________________
Când un vas sau o vază scumpă cade și se sparge, de obicei oftăm și aruncăm
cioburile, considerându-le inutile. În Japonia există un gen de artă tradițională
numită kintsugi, care are drept obiect refacerea vaselor de ceramică sparte. Un
metal prețios, precum aurul sau argintul lichid, este folosit pentru a lipi piesele
sparte, transformând un lucru ce părea distrus în ceva frumos și de valoare.
De fiecare dată când Dumnezeu ne iartă greșelile și ne re-creează, ceva se
schimbă. Iertarea prețioasă a lui Dumnezeu lipește la loc frânturile din noi și
fisurile vizibile pot să atragă atenția spre harul Său. Putem deveni portavocea
lui Dumnezeu. „Și limba mea va lăuda îndurarea Ta!” (Psalmii 51:14). Noi nu
încercăm să ne reparăm singuri sau să devenim mai buni prin noi înșine (nici
măcar treptat). Duhurile noastre zdrobite, inimile noastre mâhnite sunt o lau-
dă suficientă la adresa lui Dumnezeu și raze de lumină pe care lumea le poate
vedea. Experiența noastră de a fi iertați îi atrage pe alții care sunt în căutare
după iertare.
10. Ce relație există între Psalmii 51 și 1 Ioan 1:9?
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
1 Ioan 1:9 este un scurt rezumat al Psalmilor 51. În timp ce David știe că
Dumnezeu nu disprețuiește „o inimă zdrobită și mâhnită” (Psalmii 51:17), Ioan
ne asigură că, „dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne
ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). Putem să-L
credem pe Dumnezeu pe cuvânt.
David nu putea repara răul teribil pe care îl făcuse familiei sale prin fapte-
le și prin exemplul lui. El a suferit consecințele propriilor decizii și acțiuni. Și
totuși, David știa că fusese iertat. Știa că trebuia să spere prin credință că, într-o
zi, adevăratul Miel al lui Dumnezeu avea să vină și să stea în locul lui.
Cum poți învăța chiar acum să aplici făgăduințele din 1 Ioan 1:9 la propria
viața?
51
„Pocăința lui David a fost sinceră și profundă. El n-a căutat să-și acopere
crima. Rugăciunea lui nu era inspirată de dorința de a scăpa de pedepsele cu
care era amenințat. [...] El a văzut cât de murdar îi era sufletul și îi era scârbă de
păcatul său. El nu se ruga numai pentru a i se ierta păcatul, ci și pentru a avea
o inimă curată. [...] În făgăduințele lui Dumnezeu pentru păcătosul pocăit, el a
văzut dovada iertării și a primirii sale. [...] «Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt
un duh zdrobit; Dumnezeule, Tu nu disprețuiești o inimă zdrobită și mâhnită»
(Psalmii 51:16,17). Cu toate că David căzuse, Domnul l-a ridicat. [...] David s-a
umilit și și-a mărturisit păcatul, în timp ce Saul a disprețuit mustrarea și și-a
împietrit inima în nepocăință. Această parte din istoria vieții lui David este […]
unul dintre cele mai puternice exemple care ne-au fost date cu privire la lup-
tele și ispitele oamenilor și cu privire la adevărata pocăință. [...] Acela care […]
își umilește sufletul prin mărturisire și pocăință, asemenea lui David, poate fi
sigur că există nădejde pentru el... Domnul nu va lepăda niciun suflet care se
pocăiește cu adevărat.” – Ellen G. White, Patriarhi și profeți, pp. 725–726
Studiu la rând:
Ioan 5–11
Evanghelizare, subcapitolul „Metode pentru lucrarea biblică”
52
I. Privire generală
Studiul din săptămâna aceasta se concentrează asupra unuia dintre cele
mai triste capitole din viața lui David. Regele lui Israel a abuzat de autorita-
tea care-i fusese dată de Dumnezeu și a atras-o în păcat pe soția unuia dintre
soldații lui. Urie era un războinic loial din armata lui David, care mersese la
luptă pentru regele său. David a profitat de absența lui.
Când Bat-Șeba a rămas însărcinată în urma adulterului cu David, regele a
încercat să-și acopere păcatul. L-a chemat înapoi pe Urie din vâltoarea luptei
ca să petreacă timp cu soția lui. Credinciosul soldat și-a dovedit caracterul de
valoare, refuzând să meargă liniștit acasă în timp ce camarazii lui erau pe câm-
pul de luptă.
Când a văzut că planul său inițial nu a funcționat, David i-a cerut lui Ioab,
căpitanul armatei sale, să-l pună pe Urie în prima linie a bătăliei ca să înfrunte
o moarte sigură. Privirea senzuală a lui David l-a condus spre un act desfrânat,
care l-a determinat să pună la cale un complot pentru a ucide un om inocent.
Ispitele Diavolului sunt concepute ca să ne prindă pe fiecare în punctul nostru
cel mai slab. Dacă există un punct vulnerabil în caracterul nostru, Diavolul îl va
exploata pentru a ne face să păcătuim.
David și-a recunoscut vina în urma unei parabole pe care i-a spus-o pro-
rocul Natan. Cu inima frântă, regele a izbucnit într-o mărturisire sfâșietoare.
Pocăința lui a fost profundă, autentică și sinceră. Psalmul 51 reprezintă cere-
rea lui arzătoare după iertare și după o inimă schimbată. Dumnezeu a răspuns
la rugăciunea lui David. Regele a fost iertat, dar iertarea nu duce la anularea
consecințelor tragice ale păcatului. Într-un mod sau altul, David a experimentat
în viața lui urmările teribile ale nelegiuirii comise. Ca un copil al lui Dumnezeu
iertat, el a intrat în odihna divină, dar tot a avut parte de angoasa provocată de
fapta lui păcătoasă.
II. Comentariu
O întrebare care ne vine imediat în minte atunci când studiem despre
experiența legăturii ilicite, adultere, a lui David cu Bat-Șeba este următoarea:
De ce Dumnezeu a lăsat în Biblie o astfel de istorie dezgustătoare? De ce să fie
dezvăluite detaliile intime ale vieții lui David? De ce să nu se fi spus decât că a
păcătuit și a fost iertat și aceasta să fie tot?
Să analizăm ce ne învață Dumnezeu prin această relatare.
Există cel puțin patru lecții pline de semnificație. 2 Samuel 11:1 este un ver-
set grăitor, care ne descoperă un detaliu important. În câteva cuvinte, prorocul
53
III. Aplicație
Păcatul este ca o sabie cu două tăișuri. Aduce nu doar vină, rușine și con-
damnare, ci și neputință și descurajare.
• Hristos te așteaptă să vii la El așa cum ești. Dacă vii ca David, cu o ini-
mă sinceră, fără să îți scuzi păcatul, și tu vei experimenta iertarea lui
Dumnezeu.
• Isus nu a alungat și nu a respins niciodată pe nimeni care a venit sincer
să caute harul Său. De fapt, El ne asigură că „pe cel ce vine la Mine nu-l
voi da afară” (Ioan 6:37).
• Făgăduințele lui Hristos de iertare și de restaurare sunt la fel de sigu-
re ca scaunul Său de domnie. Nu simțămintele tale sunt criteriul care
stabilește dacă ești iertat sau nu. S-ar putea să nu simți că ești iertat. S-ar
putea să ai încă simțăminte de vinovăție, dar poți avea în continuare asi-
gurarea bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu că păcatele tale sunt iertate și
că ești un copil al lui Dumnezeu.
56
5 24–30 iulie
„Veniți la Mine...”
Sabat după-amiază
Text de memorat: „Veniți la Mine, toți cei _______________________,
și Eu vă voi da odihnă.” (Matei 11:28)
Ce promisiune minunată ne-a oferit Isus! La urma urmei, cine dintre noi
nu s-a simțit din când în când împovărat, dacă nu din cauza muncii (deși de
multe ori așa este), măcar din cauza trudei și a greutăților pe care viață însăși le
aduce cu sine? Și aici Isus ne spune că știe prin ce trecem și că ne poate ajuta,
dacă Îi permitem să o facă. Iar apoi, după ce ne spune să luăm jugul Lui, Isus
continuă: „Căci jugul Meu este bun, și sarcina Mea este ușoară” (Matei 11:30).
Cu alte cuvinte: Lasă jugurile și poverile pe care le cari (dă-Mi-le Mie) și ia-le în
schimb pe ale Mele asupra ta, căci ale Mele sunt mai ușor de dus.
Cum putem experimenta odihna despre care vorbește Isus? Până la urmă,
trăim într-o lume în care, după căderea în păcat, Domnul i-a spus lui Adam: „În
sudoarea feței tale să-ți mănânci pâinea” (Geneza 3:19). Așadar, am cunoscut
ce înseamnă să muncești și să cari poveri care par mult prea greu de dus, cel
puțin dacă le ducem singuri.
57
1. În Matei 11:20-28, Isus spune: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați,
și Eu vă voi da odihnă.” Care este contextul acestei afirmații? Cum ne dă Isus
odihnă?_____________________________________________________
Așa cum facem și noi, Isus nu a vorbit niciodată în afara unui context. Pentru
a-L înțelege, avem nevoie să pricepem contextul specific al fiecărei afirmații
particulare, în special dacă vrem să evităm să înțelegem greșit.
Matei 11 constituie un punct de cotitură în evanghelia cu același nume.
Afirmațiile prin care sunt denunțate importante cetăți din Galileea sunt cele
mai dure întâlnite până acum în această carte. Isus nu lingușește; pune degetul
pe rană, acolo unde doare; El Se asociază cu oamenii „greșiți”, cu cine nu trebu-
ie (Matei 9:9-13); afirmația Lui că poate ierta păcatele este scandaloasă în ochii
liderilor religioși (Matei 9:1-8).
De fapt, Isus le spune oamenilor niște cuvinte extrem de condamnatoare,
până acolo că îi compară, în mod defavorabil, cu Sodoma, văzută atunci (ca și
astăzi) ca un loc al nelegiuirii crunte. „De aceea vă spun că, în ziua judecății, va
fi mai ușor pentru ținutul Sodomei decât pentru tine” (Matei 11:24).
Tensiunile cresc – și totuși, în mijlocul tuturor acestor lucruri, Isus liniștește
situația și oferă adevărata odihnă. El poate face astfel pentru că „toate lucrurile
Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu” (Matei 11:27). Puterea și autoritatea lui
Isus de a da odihnă se întemeiază pe divinitatea Lui și pe faptul că El este una cu
Tatăl. Ca să putem veni la El să ne descărcăm poverile, trebuie ca, mai întâi, să
înțelegem că nu le putem duce singuri. De fapt, cei mai mulți dintre noi nu vom
veni dacă nu ne vom recunoaște adevărata stare. Invitația lui Isus se bazează pe
sentimentul nevoii, al insuficienței personale.
Afirmația Sa din Matei 11:28 începe cu un imperativ, în textul grecesc original.
„Veniți” nu este opțional; „veniți” constituie precondiția pentru a găsi odihnă.
„Veniți” înseamnă că avem nevoie să predăm controlul. Într-un timp când putem
să controlăm foarte comod multe lucruri în viața noastră cu ajutorul telefoa-
nelor inteligente, a veni la Isus nu este tendința firească. De fapt, predarea re-
prezintă pentru majoritatea oamenilor partea cea mai grea din viața de creștin.
Ne place să vorbim, și pe bună dreptate, despre tot ce face Dumnezeu
pentru noi în Hristos și despre faptul că nu ne putem salva singuri, iar lucrul
acesta este adevărat. Dar, în cele din urmă, noi tot trebuie să facem alegerea
conștientă de a „veni” la Isus, ceea ce înseamnă să ne predăm Lui. Aici este
punctul în care realitatea liberului-arbitru devine centrală în viața creștinului.
Ce povară duci? Cum poți învăța să I-o predai lui Isus și să experimentezi
odihna pe care El o oferă și care L-a costat atât de mult?
58
2. De ce Isus ne poruncește să luăm jugul Lui imediat după ce ne-a invitat să-I
dăm poverile noastre și să găsim odihnă în El?
Matei 11:29,30______________________________________________________
După primul imperativ din Matei 11:28 („veniți”), urmează alte două verbe
la imperativ în Matei 11:29. „Luați” și „învățați” concentrează atenția ascultă-
torilor de atunci (și a cititorilor de astăzi) asupra lui Isus. Noi trebuie să luăm
jugul Lui și să învățăm de la El. Relația strânsă din cadrul Dumnezeirii, dintre
Tatăl și Fiul (care ne-a fost deja pusă în vedere în Matei 11:25-27), reprezintă
un exemplu elocvent care poate să explice metafora jugului din aceste versete.
Atât Tatăl, cât și Fiul lucrează împreună pentru salvarea omenirii. În timp ce
jugul este un simbol al supunerii (vezi Ieremia 27), el este și o metaforă care
ilustrează un scop unitar. Ne supunem jugului Său și acceptăm sarcina pe care
El ne-o încredințează de a fi o binecuvântare pentru cei din jurul nostru. Noi nu
ducem jugul Său; noi doar suntem înjugați la el pentru că jugul Lui este „bun”
(în KJV, „ușor de dus”) și „sarcina” Lui este ușoară.
Cel de-al doilea imperativ, „învățați de la Mine”, repetă acest concept. În
greacă, verbul „a învăța” este legat de termenul „ucenic”. Când învățăm de la
Isus, suntem cu adevărat ucenicii Lui. Ascultarea și angajamentul sunt trăsătu-
rile uceniciei.
3. Care este diferența dintre a fi „împovărați” (Matei 11:28) și a lua jugul Lui
(Matei 11:29)?_______________________________________________
În iudaism, jugul a fost o metaforă obișnuită pentru lege. În Faptele 15:10
se folosește cu referire la legea circumciziei. Galateni 5:1 pune în contrast li-
bertatea pe care o oferă Isus cu jugul robiei, care este o referire la Lege ca
mijloc de mântuire. A fi înjugat sau a lua jugul lui Isus subliniază ascultarea și
angajamentul de a merge pe urmele Sale și a fi părtași la misiunea Sa. Deși nu
putem spera să adăugăm ceva la mântuirea pe care Isus a câștigat-o pentru
noi la cruce, putem deveni ambasadorii Lui, spunându-le vestea bună celor din
jurul nostru. Așa cum o demonstrează Predica de pe Munte (Matei 5–7), inter-
pretarea lui Isus cu privire la Lege este chiar mai radicală decât cea a fariseilor.
Aceasta necesită o operație de inimă și transformă motivațiile noastre – căci
jugul Lui este bun și sarcina Lui este ușoară (Matei 11:30).
Ce promisiune minunată: „Odihnă pentru sufletele voastre.” Ai trăit expe
riența acestei odihne? Cum putem începe să o cunoaștem, concentrându-ne
asupra lui Isus și asupra a ceea ce El ne oferă?
59
Ultima afirmație a lui Isus din Matei 11:30 folosește imaginea purtării unei
poveri sau a unei sarcini. „Căci jugul Meu este [ușor de purtat – KJV] și sarcina
Mea este ușoară.”
7. Citește Exodul 18:13-22. Ce învățăm de aici cu privire la a ne ajuta unii pe
alții în purtarea poverii?_______________________________________
Exodul 18:13 ne spune că poporul venea la Moise ca să fie judecat de
dimineață până seara. Când Ietro a văzut lucrul acesta, l-a rugat stăruitor pe
ginerele lui să creeze un cadru care să îi permită să se concentreze pe lucrurile
mari și să-i desemneze pe alții să aibă grijă de lucrurile mai mărunte. Scriptura
ne spune că Moise a ascultat de glasul lui Ietro și a implementat acele schim-
bări dătătoare de viață.
Când ne spune că sarcina Lui este ușoară, Isus vrea să ne reamintească
de faptul că ne putem bizui pe El, Purtătorul suprem de poveri. Asemenea lui
Moise, trebuie să învățăm că avem nevoie de ceilalți pentru a ne împărți pove-
rile. În 1 Corinteni 12:12-26, imaginea trupului lui Hristos pe care o folosește
Pavel ne oferă un bun exemplu despre ce ar putea să însemne împărțirea sarci-
nilor sau a poverilor. Avem nevoie de un trup care să funcționeze bine, pentru
a fi în stare să ducă greutățile. Avem nevoie de picioare, mâini, umeri, mușchi
și putere fizică pentru a putea căra orice.
8. Cum ne ajută purtarea sarcinilor unii pentru alții să împlinim Legea lui Hristos?
Galateni 6:2________________________________________________________
Contextul imediat al acestui pasaj poate să ne ajute. În Galateni 6:1, Pavel
afirmă că dacă un frate sau o soră cade în ispită, noi trebuie să-l ridicăm cu duhul
blândeții (adu-ți aminte de afirmația lui Isus că El este blând, din Matei 11:29).
Purtarea sarcinii înseamnă ridicarea cuiva care s-a abătut de la calea dreaptă pen-
tru a-l ajuta să vadă harul divin. Dar mai înseamnă și să ne ajutăm unul pe altul
atunci când trecem prin greutăți. Termenul grecesc pentru „sarcină, povară” se
poate referi la o greutate mare sau la o piatră. Imaginea aceasta ne reamintește
că toți ducem poveri și avem nevoie de cineva care să ne ajute să le purtăm.
Împărțirea responsabilităților și a greutăților este o lucrare poruncită bisericii de
Dumnezeu – o activitate care necesită blândețe și care generează compasiune.
Gândește-te la ultima ocazie când cineva te-a ajutat să duci o povară sub
greutatea căreia te luptai. De ce acel ajutor a însemnat atât de mult pentru
tine? Tu pe cine poți ajuta acum să-și ducă povara?
62
Studiu la rând:
Ioan 12–18
Evanghelizare, subcapitolul „Lecțiile Marelui Învățător”
1. Care profet a scris despre oamenii care aveau „să nu înțeleagă cu inima”?
63
I. Privire generală
Ai simțit vreodată că poverile pe care le duci sunt efectiv prea grele? Ai
simțit vreodată că nivelul tău de stres a ajuns la limită și că nu mai poți face față
deloc? Studiul din săptămâna aceasta ne oferă un ajutor practic pentru atunci
când ajungem în punctul critic. De fapt, fie că poverile noastre sunt extrem de
grele sau relativ ușoare, Isus ne invită să venim la El ca să găsim alinare.
Pasajul biblic principal din săptămâna aceasta este Matei 11:26-30: „Veniți
la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu
asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima;
și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarci-
na Mea este ușoară.” Ai observat cele trei porunci specifice din afirmația lui
Isus? În primul rând, El spune: „Veniți la Mine!” Isus este sursa păcii noastre. El
este izvorul tăriei noastre. Doar El ne poate ridica poverile. El este cu adevărat
singurul care ne poate elibera de stresul copleșitor pe care, din când în când,
îl trăim. A doua poruncă este: „Luați jugul Meu!” Boii care sunt înjugați sunt
uniți pentru slujire. Când suntem uniți cu Hristos pentru slujirea altora, poveri-
le noastre devin mai ușoare. Vom studia mai în profunzime săptămâna aceasta
despre ce înseamnă să fim „înjugați” la jugul lui Hristos. A treia poruncă este:
„Învățați de la Mine!” Isus purta pe umerii Lui greutatea acestei lumi, și totuși
a trăit într-o atmosferă de pace divină. El nu S-a stresat din cauza provocărilor
pe care le-a înfruntat. În acest studiu vom explora mult mai în detaliu pasajul
menționat și vom pune accentul pe dorința lui Isus ca noi să ne odihnim în El și
să găsim pacea inimii și a minții.
II. Comentariu
Se povestește despre un fermier bătrân care își târa cu greu picioarele pe un
vechi drum îngust și murdar de țară, cărând în spate un sac cu cartofi. Umerii
erau pe cale să-i cedeze. Pasul îi era ostenit și încetinit. Era o zi de vară extrem
de fierbinte și sudoarea îi curgea șiroaie pe frunte. Sufletul lui s-a mai înviorat
puțin când un vecin s-a apropiat cu căruța trasă de cal și l-a întrebat dacă nu
avea nevoie de transport. Fericit, bătrânul s-a urcat în căruță. În timp ce mer-
geau, vecinul a observat că bătrânul încă ținea în spate sacul cu cartofi. S-a
întors și i-a spus: „Prietene, eliberează-te și odihnește-te puțin! Lasă sacul jos!”
Și, după cum spune povestea, omul a răspuns surprinzător: „Ai fost atât de
bun cu mine să mă iei în căruță; măcar atât să fac și eu, să-mi car încărcătura.”
Fără îndoială, povestea este fictivă, dar ilustrează foarte bine ideea principală
a studiului din această săptămână. Este posibil ca noi să ne purtăm în continu-
64
Veniți la Isus!
Isus ne invită să venim la El. Ce înseamnă aceasta, practic? A veni este o
decizie care ține de voință. A veni implică o alegere personală. Isus ne-a dat
fiecăruia dintre noi libertatea de alegere. El nu ne va forța voința. Nu va pune
presiune pe noi ca să venim. El ne invită plin de bunăvoință, ne impresionează
prin Duhul Său, dar a veni la El este alegerea noastră. A veni înseamnă să ne
punem încrederea în puterea Lui de a ne ridica povara. Venim prin credință,
crezând că El este mai mare decât problema, mai tare decât dificultatea și mai
puternic decât provocarea. Ellen G. White are pentru noi aceste gânduri încura-
jatoare: „«Veniți la Mine» este chemarea Lui. Oricare ar fi grijile și încercările,
înfățișează cazul tău înaintea Domnului. Inima ta va fi întărită, ca să poată rezista.
Se va deschide o cale ca să poți scăpa din greutăți și încurcături. Cu cât îți dai
seama că ești mai slab și mai fără ajutor, cu atât vei deveni mai puternic în tăria
Lui. Cu cât este mai grea povara, cu atât este mai binecuvântată odihna, când
le arunci pe toate asupra Purtătorului de poveri.” – Ellen G. White, Hristos,
Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 329
Învățați de la Isus
Ultima din cele trei porunci ale lui Isus în Matei 11:29 este: „Învățați de la
Mine!” Atunci când studiem viața lui Isus, o temă predominantă apare în mod
repetat. Hristos S-a dedicat pe deplin să facă voia Tatălui Său. În Ioan 8:29, Isus
spune: „Totdeauna fac ce-I este plăcut Lui.” În ultima Sa rugăciune de mijlocire,
din Ioan 17, Isus spune: „Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și
Eu, în Tine” (Ioan 17:21). A existat o unitate neîntreruptă între Isus și Tatăl Său.
66
III. Aplicație
Te-ai putea gândi la ceva din viața ta care te împiedică să te predai cu totul
lui Isus? Este ceva ce te oprește să vii la El? Sunt mulți oameni care cred că nu
pot să vină la Isus decât dacă mai întâi se pocăiesc de păcate și renunță la obi-
ceiurile lor rele. Adevărul este că venim la Isus exact așa cum suntem, cu toate
lipsurile noastre, chinuiți de vină și afectați de slăbiciunea firii pământești. Când
venim, El ne acceptă cu brațele deschise. Ne oferă darul pocăinței. Acceptă
mărturisirea noastră. Ne primește ca fii și fiice ale Sale. El ne dă putere să biru-
im. Înjugați la același jug cu El, noi devenim făpturi noi în Hristos. Săptămâna
aceasta, ia în considerare să începi ziua cu aceste două afirmații:
• Isuse, azi vin la Tine. Recunosc smerit că Tu ești sursa păcii mele, a
scopului și a bucuriei mele în viață. Îmi supun voința Ție și așez toate
planurile mele la picioarele Tale.
• Isuse, descoperă-mi în viața mea tot ce nu este în armonie cu voința Ta!
Acolo unde am atitudini, simțăminte, dorințe și obiceiuri care sunt în
opoziție cu voia Ta, Te rog, descoperă-mi-le! Astăzi, dorința mea supre-
mă este să Îți fiu pe plac.
67
6 31 iulie–6 august
Găsind odihna
în legăturile de familie
Sabat după-amiază
Text de memorat: „Voi, deci, preaiubiților, știind mai dinainte aceste lu-
cruri, păziți-vă, ca nu cumva să vă lăsați târâți ____________________
și să vă pierdeți tăria, ci creșteți _____________________ Domnului
și Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava acum și în ziua
veșniciei. Amin!” (2 Petru 3:17,18)
Tânărul scruta orizontul. Apoi, în sfârșit, i-a văzut. De câteva zile îi căuta pe
frații lui. Pe când se apropia, făcând cu mâna și strigând la grupul de bărbați cu
fețele încruntate, a primit orice, numai un salut călduros, nu. De fapt, frații lui
voiau să-l omoare. Dacă nu ar fi fost Ruben, poate nu ar mai fi existat nicio is-
torie de povestit. Ruben i-a convins pe restul fraților doar să-l intimideze puțin
și să-l arunce într-o fântână fără apă. Mai târziu, Iuda a venit cu marele plan de
a scăpa de el și de a face și ceva bani, vânzându-l unor negustori de sclavi care
treceau pe acolo.
Ce exemplu de disfuncționalitate familială!
Putem alege multe lucruri în viață, dar nu și propria familie. Nimeni nu
este perfect și niciunul dintre noi nu are o familie perfectă și nici relații de
familie perfecte. Unii dintre noi suntem binecuvântați cu părinți, frați și alți
membri ai familiei care reflectă dragostea lui Dumnezeu, dar mulți trebuie să
ne mulțumim cu mai puțin decât idealul. Relațiile de familie sunt adesea com-
plicate și dureroase, lăsându-ne neliniștiți, răniți și împovărați cu o mulțime de
bagaje emoționale pe care, la rândul nostru, le descărcăm asupra altora.
Cum putem găsi odihna lui Dumnezeu în acest domeniu al vieții noastre?
Săptămâna aceasta ne vom îndrepta atenția spre istoria lui Iosif și a legăturilor
lui de familie, ca să-L vedem pe Dumnezeu la lucru, cum aduce vindecare și
odihnă emoțională în ciuda relațiilor de familie disfuncționale.
68
Iosif știa câte ceva despre familiile disfuncționale. Începuse deja cu străbu-
nicii săi, Avraam și Sara. Când și-a dat seama că era stearpă, Sara l-a convins pe
Avraam să meargă la slujitoarea ei, Agar. Imediat ce Agar a rămas însărcinată,
a început rivalitatea. Crescând în această atmosferă, Ismael și Isaac au preluat
tensiunea în propriile familii. Isaac a avut grijă să-l favorizeze pe Esau, iar Iacov
și-a petrecut viața încercând să câștige dragostea și respectul tatălui său. Mai
târziu, Iacov a fost păcălit să se însoare cu două surori care nu s-au înțeles între
ele și care s-au luat la întrecere într-o cursă a fertilității, înrolându-le până și pe
slujitoarele lor pentru a-i face copii lui Iacov.
1. Recitește desfășurarea evenimentelor în Geneza 34. Ce fel de impact
emoțional și relațional aveau să aibă acestea asupra familiei, în general, și
asupra tânărului Iosif, în special?
__________________________________________________________________
Evident, rivalitatea dintre mame s-a revărsat asupra copiilor, care au crescut
gata să se ia la harță. Ca tineri adulți, frații mai mari ai lui Iosif îi masacraseră
deja pe toți bărbații din Sihem. Fratele cel mai mare, Ruben, a manifestat un
spirit de supremație și de sfidare la adresa tatălui său în vârstă când s-a cul-
cat cu Bilha, servitoarea Rahelei și mama mai multora dintre copiii lui Iacov
(Geneza 35:22). Între timp, Iuda, fratele lui Iosif, a confundat-o pe nora lui vă-
duvă cu o prostituată și a sfârșit prin a avea gemeni cu ea (Geneza 38).
Iacov a alimentat și mai mult această tensiune familială prin favoritismul lui
vădit față de Iosif, atunci când i-a dat copilului preferat o haină pestriță scumpă
(Geneza 37:3). După toate criteriile pe care am vrea să le luăm în considerare,
cu siguranță familia patriarhului era una disfuncțională.
2. De ce crezi că Avraam, Isaac și Iacov sunt enumerați ca eroi ai credinței în
Evrei 11:17-22, când te gândești cât de încurcate erau relațiile lor de familie?
__________________________________________________________________
Adesea, campionii credinței în Dumnezeu nu au fost la înălțimea propriilor
așteptări și cu atât mai puțin la înălțimea așteptărilor lui Dumnezeu. Bărbații
aceștia sunt menționați în Evrei 11 nu datorită relațiilor lor de familie dezor-
donate, ci în ciuda acestora. Ei au învățat – deseori pe propria piele – despre
credință, dragoste și încredere în Dumnezeu în timp ce se luptau cu aceste
probleme de familie.
Ce probleme sau disfuncționalități familiale ai moștenit? Cum te poate
ajuta credința în Dumnezeu să rupi acel tipar, cel puțin pentru viitor?
69
Dacă Iosif a nutrit vreo speranță de a fugi și de a găsi drumul înapoi spre
casă, aceasta s-a spulberat odată ce a ajuns în Egipt, unde a fost revândut unei
familii importante. În Geneza 39:1 se spune că „Potifar, dregătorul lui Faraon,
căpetenia străjerilor, un egiptean, l-a cumpărat de la ismaeliții care-l aduseseră”.
Dintr-odată, tânărul băiat a fost aruncat într-o cultură și o limbă noi și ciudate.
Familia și relațiile noastre apropiate sunt cruciale în dezvoltarea propriei
stime de sine. Iosif crescuse crezând că era special – fiul cel mai mare al celei
mai iubite soții (Geneza 29:18). Fără îndoială, el era favoritul tatălui și singurul
cu o haină frumoasă, în multe culori (Geneza 37:3,4).
Dar cine era el acum? Un sclav, cineva care putea fi cumpărat sau vândut
după bunul plac al altora. Cât de repede s-a schimbat întreaga lui condiție. Cât
de repede viața s-a întors împotriva lui.
Într-adevăr, Iosif învață lecția pe care noi toți trebuie să o învățăm. Dacă
depindem de alții ca să ni se spună cât valorăm, atunci vom fi prinși într-o cursă
dură și vom fi îngrozitor de confuzi, pentru că nu toți vor aprecia cine suntem
sau cum suntem. În schimb, noi trebuie să ne găsim propria valoare în ceea ce
Dumnezeu gândește despre noi – în modul în care ne privește Dumnezeu – și
nu în rolurile pe care le avem în prezent.
4. Cum ne vede Dumnezeu pe fiecare dintre noi?
Isaia 43:1___________________________________________________________
Maleahi 3:17________________________________________________________
Ioan 1:2____________________________________________________________
Ioan 15:15__________________________________________________________
Romani 8:14________________________________________________________
1 Ioan 3:1,2_________________________________________________________
Dumnezeu vede în fiecare dintre noi un potențial, o frumusețe și un talent
pe care noi nici măcar nu ni le putem imagina. În cele din urmă, El a fost gata
să moară pentru ca noi să putem avea ocazia de a deveni tot ceea ce am fost
creați să fim – de a ne atinge potențialul maxim. Deși ne arată cât de îngrozitor
este păcatul nostru și cât de mare a fost prețul plătit ca să fim răscumpărați din
el, crucea ne mai arată și marea valoare pe care o avem în ochii lui Dumnezeu.
Indiferent de ceea ce gândesc alții despre noi sau chiar noi despre noi înșine,
Dumnezeu ne iubește și caută să ne răscumpere nu doar din puterea păcatelor
de acum, ci și din moartea veșnică pe care păcatele o aduc cu sine.
Există multe voci care ne spun să ne iubim pe noi înșine așa cum suntem și
să ne acceptăm necondiționat. De ce este această realitate o autoamăgire?
71
După cum știm din lectura relatării (Geneza 39:11-20), Iosif are de suferit
din cauza deciziei sale bazate pe principii. El este aruncat în închisoare. Ca pro-
prietate a lui Potifar, ar fi putut să fie omorât pe loc, fără comentarii. Evident,
Potifar nu a crezut-o pe soția lui, dar a trebuit să-și apere reputația luând
atitudine. Și totuși, în ciuda circumstanțelor îngrozitoare, Scripturile spun că
„Domnul a fost cu Iosif” (Geneza 39:21).
Viața pe planeta Pământ nu este dreaptă. Binele nu este întotdeauna răs-
plătit și răul nu este întotdeauna pedepsit. Totuși, există și o veste bună: Iosif
poate să găsească odihnă, chiar în închisoare fiind, pentru că Dumnezeu este
cu el. El ar fi putut să mediteze la nedreptatea pe care o suferise, să se retragă
în sine și chiar să renunțe la Dumnezeu.
7. Ce face Iosif în timp ce se află în închisoare? Cum relaționează cu cei din
jurul lui?
Geneza 39:21–40:22__________________________________________________
În temniță, Iosif are de-a face cu realitatea, nu cu idealul. El creează legă-
turi; îi ajută pe ceilalți, chiar dacă relațiile în închisoare erau departe de idealul
pe care trebuie să și-l fi dorit. Iar Iosif nu este mai presus de situație: el cere
ajutor și se face vulnerabil. Îi cere ajutor paharnicului, atunci când îi interpre-
tează visul.
8. Care este perspectiva generală asupra relațiilor pe care Pavel o prezintă în
Efeseni 6:1-13?_______________________________________________
Relațiile noastre sunt reflexii în miniatură ale marii lupte dintre Dumnezeu
și Satana, care răcnește ca un leu, de-a lungul veacurilor. Prin urmare, aceasta
înseamnă că nu există relații perfecte. Fiecare relație trebuie să aibă o dinamică
de creștere, iar Satana are un mare interes în a folosi toate relațiile noastre – în
special pe cele mai apropiate – în avantajul său, pentru a ne răni și pentru a
zădărnici voia lui Dumnezeu pentru viața noastră. Putem fi recunoscători că nu
suntem lăsați să ducem bătăliile acestea de unii singuri. Cuvântul lui Dumnezeu
definește care sunt principiile pentru relațiile noastre. Promisiunea Lui de a ne
da înțelepciune (Iacov 1:5) se extinde și la relațiile noastre. Și așa cum a fost cu
Iosif, El promite să fie și cu noi, când relațiile noastre se dovedesc a fi dificile.
Gândește-te la făgăduința lui Dumnezeu din Iacov 1:5 și ia-ți un moment
să te rogi pentru înțelepciune în relațiile tale. Cum cauți să fii deschis la în-
demnurile Duhului Sfânt în timp ce relaționezi cu acești oameni?
73
În contextul experienței lui Iosif în casa lui Potifar, Ellen G. White a scris:
„Aici se află un exemplu pentru toate generațiile care vor trăi pe pământ. […]
Dumnezeu va fi un ajutor mereu prezent în vreme de nevoie, iar Duhul Său îi va
ocroti. Deși vor fi înconjurați de ispitele cele mai aspre, există un Izvor al puterii
la care pot să apeleze pentru a li se împotrivi. Cât de nemilos a fost atacul asu-
pra caracterului moral al lui Iosif. [...]
El a suferit pentru că nu a renunțat la integritatea lui. Însă și-a pus reputația
și interesele în mâinile lui Dumnezeu. Cu toate că Dumnezeu a îngăduit ca Iosif
să sufere pentru un timp spre a-l pregăti să ocupe o poziție importantă, totuși El
a păzit reputația aceea care fusese înnegrită de acuzatoarea nelegiuită și, în cele
din urmă, în momentul rânduit de El, a făcut ca reputația aceea să strălucească.
Dumnezeu a făcut ca până și închisoarea să fie o cale pentru înălțarea lui Iosif. În
timp, virtutea își va aduce propria răsplată. Apărarea inimii lui Iosif a constat în te-
merea de Dumnezeu, care l-a făcut să fie credincios și drept față de stăpânul său și
loial față de Dumnezeu. El a disprețuit acea lipsă de recunoștință care l-ar fi deter-
minat să abuzeze de încrederea stăpânului său, deși era posibil ca acesta să nu afle
niciodată de cele petrecute.” – Ellen G. White, The Spirit of Profecy, vol. 1, p. 132
Studiu la rând:
Ioan 19–Faptele 4
Evanghelizare, subcapitolul „Rezultatele lucrării biblice”
74
I. Privire generală
S-ar putea ca multor oameni să li se pară ciudat titlul studiului din această
săptămână. Cum poți găsi odihnă în legăturile de familie, dacă familia ta este
disfuncțională? Ce faci dacă ai un tată autoritar, dictatorial? Poate că nu ai o
relație prea apropiată cu mama ta? Sau ce faci dacă există mari rivalități între
frați? Bineînțeles, există multe familii care au legături strânse, de afecțiune.
Căminul ar trebui să fie un loc de susținere, în care dragostea să fie exprimată
deschis. Dar nu așa stau lucrurile mereu.
Putem să prindem curaj din experiența lui Iosif. Respins de frații săi invidioși,
vândut ca rob, despărțit de familie, condamnat pe nedrept și întemnițat, Iosif
și-a păstrat în continuare credința. Încercările prin care a trecut nu l-au umplut
de resentimente; ele l-au determinat să se încreadă și mai mult în Dumnezeu.
Prin aceste încercări, Dumnezeu îi modela caracterul și îl pregătea pentru o
poziție de onoare în împărăția egipteană. Într-o zi, el avea să stea alături de
faraon pe tronul Egiptului, în calitate de consilier de încredere și supraveghetor
al vastelor resurse.
Studiul din această săptămână se concentrează pe două adevăruri veșnice.
În primul rând, faptul că trecem prin încercări și înfruntăm dificultăți nu în-
seamnă nicidecum că Dumnezeu ne-a părăsit sau că ne iubește mai puțin.
Dragostea Lui ajunge până la noi, acolo unde ne aflăm, indiferent de loviturile
vieții. În al doilea rând, de cele mai multe ori, provocările cu care ne confrun-
tăm ne pregătesc pentru ceva mult mai mare decât ne putem imagina. În toa-
te acestea, Dumnezeu are un plan și este la lucru pentru a-Și împlini scopul
suprem în viața noastră. Istoria lui Iosif este aceea a unui tânăr care I-a fost
credincios lui Dumnezeu în mijlocul unei relații de familie disfuncționale, dar,
în cele din urmă, Dumnezeu l-a folosit ca să-i salveze familia și să restaureze
relația pe care o pierduse.
II. Comentariu
Studiul inovator intitulat „Cradles of Eminence” [Leagănele eminenței] ana-
lizează experiențele copilăriei a peste 400 de oameni socotiți „eminenți”, de că-
tre autorii psihologi Victor și Mildred George Goertzel. A fi eminent înseamnă a
fi superior sau a atinge excelența într-un domeniu în afara talentelor ereditare.
Aceștia sunt oameni de știință, politicieni, vedete de cinema, antreprenori, au-
tori, dramaturgi și eroi din lumea sportului. Întrebarea pe care autorii Goertzel
au ridicat-o a fost următoarea: Ce fel de experiențe din primii ani ai copilăriei
au modelat viitorul acestor oameni remarcabili?
75
III. Aplicație
Unii dintre membrii grupei de la Șoala de Sabat provin din familii minunate,
cu frică de Dumnezeu, în care au avut parte de sprijin. Alții provin din familii
destrămate sau din medii în care condițiile au fost sau sunt mai puțin decât ide-
ale. Indiferent cum este viața noastră de familie (sau cum a fost), toți vom trece
prin experiențe dificile în viață, așa cum a trecut Iosif. Studiul Școlii de Sabat din
săptămâna aceasta are un gând central: Dumnezeu nu ne abandonează atunci
când ne confruntăm cu provocările vieții. Dacă alegem și noi, așa cum a făcut
Iosif, să Îi fim credincioși în vremurile grele, El ne va pregăti pentru ceva mult
mai măreț decât ne putem noi imagina.
• Citiți împreună Psalmii 139:17,18 în cadrul grupei și roagă-i pe participanți
să spună cum îi ajută acest pasaj atunci când trec prin împrejurări grele.
• Efeseni 2:19,20 descrie o familie primitoare din care facem parte toți, în
Hristos. Citiți acest pasaj în grupă și analizați ce înseamnă el pentru fie-
care, în mod personal. Reflectați asupra ideii că prin Hristos toți suntem
membri ai „casei lui Dumnezeu”. Ce înseamnă aceasta practic?
În timpul acestei săptămâni, adu-ți aminte de experiența lui Iosif. El I-a fost
credincios lui Dumnezeu timp de treisprezece ani lungi și grei. În tot acest timp,
binecuvântarea lui Dumnezeu a fost peste viața lui. Credincioșia din prezent și
încrederea în Dumnezeu de astăzi te vor pregăti și vor deschide uși pentru un
viitor care întrece imaginația ta.
78
7 7–13 august
79
În cele din urmă, lucrurile merg în direcția cea bună pentru Iosif, spre punc-
tul culminant al vieții sale. El nu doar că iese din închisoare, dar este făcut
și prim-ministru al Egiptului, după ce interpretează visele faraonului (Geneza
41). Se căsătorește și are doi copii (Geneza 41:50-52). Depozitele Egiptului sunt
pline, iar foametea prezisă începe. Și apoi, într-o zi, frații lui își fac apariția în
Egipt.
1. Citește despre prima întâlnire dintre Iosif și frații lui, în Geneza 42:7-20. Care
este scopul intrigii atât de elaborate? Ce încerca Iosif să afle din această
primă întâlnire? ______________________________________________
__________________________________________________________________
Iosif deține puterea și ar putea să se răzbune pe frații săi fără să fie nevoit
să se justifice. Dar, în loc de răzbunare, el este preocupat de membrii familiei
sale de acasă. Este îngrijorat pentru tatăl lui. Mai era încă în viață sau familia
disfuncțională devenise o familie fără patriarh? Și cum stăteau lucrurile cu fra-
tele lui mai mic? Fiind bucuria și încântarea tatălui său, Beniamin se afla acum
în aceeași situație în care fusese Iosif. Transferaseră frații lui gelozia lor pericu-
loasă asupra lui Beniamin? Iosif este acum în postura de a avea grijă de aceste
persoane vulnerabile din familia sa și acționează în consecință.
Punerea în practică a principiilor biblice în relațiile noastre nu înseamnă
că ar trebui să acceptăm vreodată abuzul. Toți suntem prețioși în ochii lui
Dumnezeu. Isus a plătit prețul suprem pe cruce pentru fiecare dintre noi.
2. De ce Isus ia atât de personal abuzarea sau neglijarea altora?
Matei 25:41-46______________________________________________________
__________________________________________________________________
Toți am fost cumpărați prin sângele lui Isus și, din punct de vedere legal,
suntem ai Lui. Oricine se comportă abuziv atacă proprietatea lui Isus.
Abuzul sexual, emoțional sau fizic nu trebuie să facă parte niciodată din di-
namica familiei. Aceasta nu este doar o chestiune privată, care să fie rezolvată
în sânul familiei. O astfel de situație va necesita ajutor și intervenție din afară.
Dacă tu sau altcineva din familie este abuzat, neapărat, caută ajutor la un spe-
cialist de încredere.
Care sunt principiile biblice pe care trebuie să le aplici la oricare dintre
relațiile de familie dificile pe care le ai acum?
80
Iosif i-a iertat pe frații lui. Nu știm exact când i-a iertat, dar este evident că
s-a întâmplat cu mult înainte ca ei să-și facă apariția. Probabil că Iosif nu ar fi
prosperat niciodată în Egipt dacă nu ar fi iertat, pentru că, mai mult ca sigur,
mânia și amărăciunea i-ar fi măcinat sufletul și i-ar fi stricat relația cu Domnul.
Numeroase studii făcute pe supraviețuitorii unor tragedii provocate de alții
au subliniat faptul că, pentru victimele celor mai crunte suferințe, iertarea a
fost un factor-cheie în găsirea vindecării și a refacerii vieții. Iertarea are mai
mult de-a face cu noi înșine decât cu cel sau cu cei care ne-au greșit.
Chiar dacă i-a iertat pe frații lui, Iosif nu este dispus să permită ca relațiile
de familie să se reia de acolo de unde le-a lăsat, și anume, în groapa din Dotan.
El trebuie să vadă dacă în ei s-a schimbat ceva.
3. Ce aude Iosif când trage cu urechea? Ce află despre frații lui?
Geneza 42:21-24_____________________________________________________
Tot procesul comunicării are loc prin intermediul unui interpret, astfel că
frații lui Iosif nu își dau seama că el îi înțelege. Iosif aude mărturisirile lor. Ei
crezuseră că, scăpând de Iosif, nu avea să-i mai pârască nimeni tatălui lor; că
nu aveau să mai suporte visele lui sau să-l vadă delectându-se în rolul de favorit
al tatălui. Dar, în loc să găsească odihnă, în toți acești ani ei fuseseră bântuiți
de o conștiință vinovată. Faptele lor conduseseră la neliniște și la o teamă pa-
ralizantă de pedeapsa lui Dumnezeu. Lui Iosif îi pare rău pentru suferința lor. El
plânge pentru ei.
Iosif știe că foametea va mai dura alți câțiva ani, așa că insistă ca ei să-l
aducă pe Beniamin cu ei în următoarea ocazie când vor veni să cumpere grâu
(Geneza 42:20). De asemenea, el îl ține ostatic pe Simeon (Geneza 42:24).
După ce vede că Beniamin este încă în viață, Iosif organizează o petrecere
în care manifestă în mod clar favoritism față de Beniamin (Geneza 43:34), ca să
vadă dacă vechile tipare de gelozie erau încă prezente în ei. Frații nu dau semne
că sunt invidioși, dar Iosif știe cât de șireți pot fi. La urma urmei, ei au înșelat
o cetate întreagă (Geneza 34:13), iar Iosif își închipuie că, probabil, îl mințiseră
pe tatăl lor în legătură cu soarta lui (Geneza 37:31-34), așa că plănuiește un alt
test (Geneza 44).
Citește Geneza 45:1-15. Ce ne spun versetele acestea despre ce a simțit
Iosif în legătură cu frații lui și despre iertarea pe care le-a acordat-o? Ce lecții
putem extrage din această istorie pentru noi înșine?
81
Familia lui Iosif ajunge, în sfârșit, în Egipt. Nu mai există secrete întunecate
în familie. Frații lui au fost nevoiți să admită că l-au vândut pe Iosif atunci când
i-au explicat tatălui lor că fiul pe care îl crezuse mort era acum prim-ministrul
Egiptului.
Deși s-ar putea să nu fie întotdeauna posibil sau înțelept să refacem
relațiile, aceasta nu înseamnă că nu putem ierta. S-ar putea să nu fim în stare
să-l îmbrățișăm pe cel care ne-a făcut rău sau să plângem împreună cu el, dar
poate că vom vrea să dăm glas iertării fie verbal, fie printr-o scrisoare. Apoi,
este timpul să uităm durerea cât putem de mult. Poate că vor mai rămâne în-
totdeauna urme, dar cel puțin putem porni pe drumul vindecării.
7. De ce erau îngrijorați frații lui Iosif și de ce ar fi trebuit să fie? Ce spune
această teamă despre ei?
Geneza 50:15-21_____________________________________________________
Frații lui Iosif locuiau în Egipt de șaptesprezece ani (Geneza 47:28), și totuși,
când Iacov a murit, le-a fost teamă că Iosif se va răzbuna. Erau conștienți de
cât de mult rău îi făcuseră fratelui lor. Iosif i-a asigurat din nou de iertarea sa,
acum, după moartea tatălui lor. Probabil că această reîmprospătare a memori-
ei le-a prins bine și lui Iosif, și fraților lui.
Dacă rana este adâncă, poate că vom avea nevoie să iertăm de multe ori.
Când ne vin în minte amintirile despre răul făcut, va trebui să mergem imediat
la Dumnezeu în rugăciune și să alegem din nou să iertăm.
8. Cum explică versetul de mai jos, cel puțin parțial, disponibilitatea lui Iosif de
a ierta păcatul fraților lui săvârșit împotriva sa?
Geneza 50:20_______________________________________________________
Iosif a crezut cu tărie că viața lui făcea parte din marele plan al lui Dumnezeu
de a ajuta la salvarea de la foamete a lumii cunoscute pe atunci și apoi de a
ajuta familia lui să împlinească făgăduința lui Dumnezeu de a deveni un neam
mare. Cunoașterea faptului că Dumnezeu răsturnase planurile rele ale fraților
lui pentru a înfăptui un mare bine l-a ajutat pe Iosif să ierte.
Istoria lui Iosif are un final fericit. Cum răspundem noi atunci când sfârșitul
unei istorii nu este atât de fericit? Sau am putea spune că, pe termen lung,
odată cu încheierea păcatului și a marii lupte, când toate problemele se vor
rezolva, va fi un final fericit? Cum ne poate ajuta această speranță să facem
față acelor finaluri mai puțin decât ideale?
84
„După cum Iosif a fost vândut păgânilor de către propriii frați, la fel și Hristos
a fot vândut în mâinile celor mai înverșunați vrăjmași ai Săi de către unul din-
tre ucenicii Săi. Lui Iosif i-au fost aduse acuzații neadevărate și a fost aruncat
în temniță datorită virtuții sale; tot așa și Hristos a fost disprețuit și respins
pentru că viața Lui neprihănită și plină de lepădare de sine a fost o mustrare
pentru păcat. Cu toate că nu se făcea vinovat de niciun rău, el a fost condamnat
pe temeiul unor mărturii mincinoase. Iar răbdarea și blândețea lui Iosif, date
pe față în timp de nedreptate și de opresiune, bucuria lui de a ierta și nobila
bunăvoință față de comportarea nenaturală a fraților săi reprezintă răbdarea
Mântuitorului, care nu S-a plâns în fața răutății și a necuviinței oamenilor răi,
și iertarea Sa, acordată nu numai ucigașilor Săi, ci tuturor acelora care vin la
El, mărturisindu-și păcatele și căutând iertare.” – Ellen G. White, Patriarhi și
profeți, pp. 239–240
„Nimic nu poate îndreptăți un spirit neiertător. Cel care este lipsit de milă
față de alții dovedește că nu este părtaș al harului iertător al lui Dumnezeu.
Prin iertarea lui Dumnezeu, inima celui greșit este adusă mai aproape de marea
inimă a Iubirii Infinite.” – Idem, Parabolele Domnului Hristos, p. 251
Studiu la rând:
Faptele 5–11
Evanghelizare, subcapitolul „Salariile corespunzătoare
pentru femeile care sunt lucrători biblici”
85
I. Privire generală
În studiul din această săptămână vom învăța despre puterea iertării. Noți
unea iertării ridică întrebări în mintea multor oameni. Ce este iertarea? Dacă
iertăm pe cineva care ne-a greșit foarte tare înainte ca acelei persoane să îi
pară rău pentru ce a făcut, prin aceasta îi justificăm comportamentul? Dacă
iertăm pe cineva, înseamnă că trebuie să avem o relație apropiată cu acea per-
soană? Iertarea repară întotdeauna relațiile?
Viața lui Iosif ilustrează puterea iertării. De-a lungul experienței sale, ar fi
putut foarte ușor să nutrească mânie față de frații lui, amărăciune față de ne-
gustorii de sclavi și resentimente față de Potifar. Și totuși, nu există nici măcar
un indiciu despre asemenea atitudini negative în viața lui Iosif. El este un exem-
plu veritabil al harului iertării.
Pe parcursul acestui studiu, vom vedea modul în care iertarea ne eliberea-
ză de otrava amărăciunii. Iertarea ne schimbă. Ne scapă de robia ranchiunei.
Inima lui Iosif a fost plină de iertare înainte ca frații lui să i-o fi cerut, pentru că
el a simțit că Dumnezeu avea un scop primordial cu viața sa. Mulți ani, frații lui
au suferit din cauza vinovăției faptelor lor. Ei au fost chinuiți de amintirea acelei
ultime priviri stăruitoare din ochii fratelui lor în timp ce era dus departe, în ro-
bie. După cum Iosif avea nevoie să ierte, și ei aveau nevoie de iertare. Iertarea
facilitează vindecarea în relațiile distruse.
Atât Isus, cât și Iosif au în comun câteva asemănări. Amândoi au fost trădați
de cei mai apropiați. Amândoi au fost condamnați pe nedrept. Amândoi au fost
acuzați în mod fals și au suferit consecințe. Amândoi au iertat și apoi au fost
înălțați de Dumnezeu. În timp ce atârna pe cruce, cu cuiele bătute în mâini și în
picioare și cu sângele șiroind din răni, Isus a strigat: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce
fac” (Luca 23:34). Putem să-i iertăm pe ceilalți pentru că Isus ne-a iertat pe noi,
și aceasta este tema studiului din această săptămână.
II. Comentariu
Iertarea este o atitudine de har față de cei care ne-au greșit. Ea nu justifică
nicidecum comportamentul lor păcătos. Ea îi eliberează pe cei care au greșit de
condamnarea noastră și îi tratează cu bunătate în ciuda a ceea ce ne-au făcut.
Iertarea autentică nu așteaptă până când persoana care ți-a greșit își cere iertare
de la tine. Adevărata iertare alege să îi ierte pe ceilalți atunci când ei nu merită,
pentru că dragostea lui Dumnezeu se apropie de noi atunci când nu o merităm.
Când Iosif s-a întâlnit cu frații lui după circa douăzeci de ani de despărțire,
atitudinea lui față de ei a fost una de iertare înainte ca ei să o ceară. Iacov îi
trimisese în Egipt din cauza foametei crunte din țară. Auzise că erau rezerve de
86
III. Aplicație
Există două tipuri de vină: vina morală și vina psihologică. Vina morală o expe-
rimentăm pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu și i-am rănit pe ceilalți.
Când ne mărturisim păcatul lui Dumnezeu, suntem iertați. Cuvântul Său declară:
„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele”
(1 Ioan 1:9). Iertarea ne aparține de îndată ce ne mărturisim păcatele. Este scris
„iertat” în dreptul numelui nostru, în rapoartele veșnice din cer. De ce atunci
uneori ne simțim vinovați și după ce ne mărturisim păcatele? Desigur, un motiv
este acela că Satana nu vrea ca noi să trăim experiența bucuriei iertării.
Dar ar mai putea fi și un alt motiv. Vina noastră morală dispare atunci când
ne mărturisim păcatele, dar vina psihologică poate să rămână. Apostolul Pavel
s-a rugat pentru un cuget „curat înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor”
(Faptele 24:16).
Când Dumnezeu ne iartă și noi experimentăm harul Său, tânjim să facem
tot ce putem ca, dacă este posibil, să restaurăm relația ruptă. Uneori, aceasta
presupune să ajungem la cei pe care i-am rănit și să le cerem iertare. Poate să
însemne un telefon, o scrisoare sau un mesaj pentru a începe o conversație
Ai jignit pe cineva recent? Există vreo relație destrămată care are nevoie
să fie reparată? Este cineva care te-a rănit și pe care trebuie să-l ierți? Dacă
ai jignit sau ai rănit pe cineva, roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să repari acea
relație. Dacă cineva te-a rănit profund, cere-I lui Dumnezeu să-ți dea harul Lui
ca să poți ierta acea persoană. Fie că ai nevoie să ceri iertare, fi că tu trebuie să
ierți, vei descoperi că harul lui Dumnezeu îți este de ajuns.
89
8 14–20 august
Liberi să ne odihnim
Sabat după-amiază
Text de memorat: „Domnul este __________________________. De
cine să mă tem? Domnul este _________________ vieții mele. De cine
să-mi fie frică?” (Psalmii 27:1)
Mulți dintre oamenii pe care Isus i-a întâlnit în timpul lucrării Lui pe pământ
erau bolnavi, câteodată chiar pe moarte. Ei se îmbulzeau pe lângă El pentru a
primi vindecare și odihnă de suferințele lor. Și le-au primit întotdeauna.
Uneori, Isus doar a rostit un cuvânt și ei s-au refăcut pe deplin. Alteori, El i-a
atins pe cei bolnavi și, în mod miraculos, s-au vindecat. Uneori, Isus îi trimitea
de lângă El și vindecarea avea loc în timp ce ei mergeau în drumul lor. Isus a
vindecat bărbați, femei, copii, evrei, ne-evrei, bogați, săraci, oameni modești.
Cele mai disperate cazuri, de lepră și de orbire, nu erau peste puterile Lui.
Săptămâna aceasta vom analiza două exemple de vindecare foarte diferite.
Într-un caz, suferindul era atât de bolnav, încât nici nu a putut veni singur la
Isus. Simptomele lui erau cât se poate de evidente pentru oricine. În celălalt
caz, nu erau simptome vizibile. În ambele cazuri, vindecarea a venit la timpul și
în felul alese de Dumnezeu.
Pe măsură ce vom analiza subiectul odihnei sau al eliberării de durere și de
suferință, vom studia și întrebarea pe care toți ne-am pus-o la un moment dat
în umblarea noastră creștină: Și ce se întâmplă când rugăciunile noastre pentru
vindecare nu primesc răspuns?
Cum găsim odihnă atunci?
90
Dacă există vreun timp în care să avem în mod special nevoie de odihnă,
atunci acela este când suntem bolnavi. Avem nevoie de odihnă fizică pentru ca
trupul nostru să-și refacă sistemul imunitar.
De asemenea, de multe ori avem nevoie și de odihnă mintală. Uneori este
vorba doar de ceva care nu pune viața în pericol, cum ar fi o răceală sau o mi-
grenă. Ne întindem pe pat și încercăm să nu ne gândim la tot ce ar trebui să
facem, dar pur și simplu nu putem.
Alteori, când e vorba de ceva care amenință viața, stăm treji în pat și ne îngri-
jorăm pentru cum vor fi rezultatele analizelor medicale. Și apoi, deseori, începem
să ne întrebăm de ce ne-am îmbolnăvit. Plătim, în sfârșit, prețul unui stil de viață
nesănătos? Sunt drogurile pe care le-am luat în urmă cu douăzeci de ani? Este
surplusul de kilograme pe care l-am adunat în ultimii câțiva ani? Ne pedepsește
Dumnezeu pentru acel păcat tainic despre care nu știe nimeni altcineva?
1. Despre ce ni se relatează în pasajul următor?
Marcu 2:1-4________________________________________________________
Pentru slăbănogul din această relatare, situația era clară. În Hristos, Lumina
lumii/Viața lui Iisus (pp. 286–291) avem și contextul. Slăbănogul făcuse unele
lucruri de care nu era mândru. Viața lui păcătoasă îi adusese această boală, iar
experții spirituali trasaseră o linie clară de la cauză la efect. El adusese această
boală asupra lui prin propriile păcate și nu exista nicio cură.
Atitudinea aceasta poate fi foarte tipică. Deseori părem obsedați de între-
barea: „Cine este vinovat?” Dar a arăta cine este vinovatul nu aduce vindecarea
sau refacerea celui care este bolnav.
Planul de la început al lui Dumnezeu nu a inclus durerea, boala și suferința.
Boala a venit doar odată cu intrarea păcatului în lume. Iată de ce Dumnezeu
ne dă îndrumări cu privire la sănătate: ca să ne putem bucura de o calitate a
vieții mai bună chiar acum. Dar, atât timp cât suntem în această lume bolnavă
de păcat, nu va exista nicio garanție a sănătății, indiferent cât de sârguincios
urmăm principiile sănătoase.
Vestea bună este că Dumnezeu ne poate da odihnă fie că suntem bolnavi,
fie că suntem sănătoși; fie că boala noastră este urmarea propriilor acțiuni, fie
că a fost cauzată de neglijența altora, de moștenirea genetică sau de simplul
fapt că trăim în această lume păcătoasă. Dumnezeu știe cum să ne dea odihnă.
Când cineva se îmbolnăvește nu este bine să începem să căutăm vinovatul.
În același timp, înțelegerea cauzei unei îmbolnăviri poate fi, în unele cazuri,
un pas extrem de important spre vindecare și recuperare. Poți exemplifica?
91
Slăbănogul fusese coborât și adus în prezența lui Isus și toți ochii erau
îndreptați spre Învățătorului. Avea El să vindece un păcătos considerat astfel
de toți? Avea El să rostească un cuvânt prin care să alunge boala?
2. Cum procedează Isus în privința vindecării slăbănogului? Care este primul
lucru pe care îl face pentru bolnav?
Marcu 2:5-12_______________________________________________________
Pentru că de cele mai multe ori nu suntem conștienți de boală înainte de a-i
observa simptomele, ne gândim la boală ca fiind doar niște simptome. Credem
că dacă scăpăm de simptome înseamnă că ne-am vindecat. Isus abordează
boala diferit. El știe care este rădăcina tuturor suferințelor și bolilor și vrea să o
trateze pe aceasta mai întâi.
În cazul slăbănogului, în loc să trateze imediat efectele evidente ale bolii,
Isus merge direct la rădăcina a ceea ce îl apasă pe om cel mai mult. Slăbănogul
simte greutatea propriei vine și a separării de Dumnezeu mai cumplit decât își
simte boala. Un om care se odihnește în Dumnezeu este în stare să îndure orice
fel de suferință fizică s-ar abate asupra lui în lumea aceasta bolnavă de păcat.
Prin urmare, Isus merge direct la rădăcină și îi oferă mai întâi iertare.
Liderii religioși sunt șocați când Îl aud pe Isus rostind cuvintele de iertare. Ca
răspuns la acuzațiile lor nerostite, Isus pune o întrebare.
3. Ce provocare le lansează Isus cărturarilor în versetele de mai jos? Ce proble-
mă abordează El de fapt?
Marcu 2:8,9_________________________________________________________
Este ușor să vorbești, dar nu și când Dumnezeu vorbește. Prin cuvântul plin
de putere al lui Dumnezeu, toate lucrurile au luat ființă (Geneza 1). Deși ier-
tarea nu este ceva ce putem vedea, ea este scumpă. Iertarea a costat viața
Fiului lui Dumnezeu pe cruce. Orice altceva este secundar. Pentru a demonstra
puterea și realitatea iertării, Isus alege după aceea să-l vindece pe slăbănog.
Dumnezeu vrea să ne vindece mai întâi pe dinăuntru. Apoi, El alege uneori
să ne dea vindecare fizică imediată, ca în cazul slăbănogului, sau, alteori, va
trebui să așteptăm dimineața învierii pentru a avea parte de vindecarea fizică.
Oricum ar fi, Salvatorul nostru vrea să ne putem odihni în asigurarea dragostei
și a harului Său chiar acum, chiar și în mijlocul suferinței.
Cum putem găsi odihnă și pace chiar și atunci când rugăciunile noastre nu
primesc răspuns, cel puțin acum?
92
94
Studiu la rând:
Faptele 12–18
Evanghelizare, subcapitolul „Avertismentele adresate lucrătorilor biblici”
96
I. Privire generală
Te-ai întrebat vreodată de ce în zilele noastre nu mai vedem vindecări mira-
culoase atât de des? În studiul din săptămâna aceasta vom descoperi răspunsul
la această întrebare și la multe altele cu privire la vindecare.
Sunt două relatări principale pe care le vom analiza: cea din Noul Testament
despre vindecarea slăbănogului și istoria lui Ilie din Vechiul Testament. Deși
s-au petrecut în timpuri și locuri foarte diferite și în circumstanțe diverse, cele
două întâmplări se completează una pe cealaltă. Ele ne oferă un tablou mult
mai complet despre vindecarea divină decât dacă ar fi studiate individual.
În vindecarea slăbănogului, Isus dă naștere la o controversă atunci când
declară că păcatele omului sunt iertate înainte de a-l vindeca de boala fizică.
Acesta este un act deliberat al lui Hristos. Boala sufletească a acestui om era
mai mare decât suferința lui trupească. El suferea sub povara vinii și a rușinii
din cauza viețuirii lui păcătoase din trecut. Dacă Isus avea să-i vindece doar
trupul, vindecarea ar fi fost incompletă.
Pe de altă parte, Ilie a fost un slujitor devotat al lui Dumnezeu. El a dat măr-
turie cu credincioșie pentru Domnul, în timpul apostaziei profunde a lui Israel.
După ce i-a măcelărit pe profeții lui Baal pe muntele Carmel, Ilie era epuizat
și, sub amenințarea Izabelei că avea să-i ia viața, s-a descurajat. Dumnezeu l-a
căutat și i-a împlinit nevoile. În săptămâna aceasta vom studia mai mult despre
lecțiile spirituale din cele două istorii.
II. Comentariu
Relatarea din Marcu 2:1-12 despre vindecarea slăbănogului răspunde la
unele dintre întrebările noastre cele mai profunde cu privire la vindecarea
miraculoasă și ne oferă perspective valoroase legate de creșterea noastră în
Hristos. Un prim lucru pe care îl observăm este că slăbănogul nu vine singur la
Isus. Îl aduc prietenii lui. Patru bărbați îl transportă pe o targă. În mod evident,
ei auziseră de puterea vindecătoare a lui Hristos și credeau că El putea să-l
vindece pe prietenul lor.
Acești prieteni au fost perseverenți. Fiindcă nu au putut ajunge aproape
de Isus din cauza mulțimii, Evanghelia după Marcu ne spune că „au desfăcut
acoperișul casei unde era Isus și, după ce l-au spart, au coborât pe acolo pa-
tul în care zăcea slăbănogul. Când le-a văzut Isus credința, a zis slăbănogului:
«Fiule, păcatele îți sunt iertate!»” (Marcu 2:4,5). Există lecții spirituale profun-
de în aceste câteva cuvinte. Prietenii acestui om erau preocupați de binele lui.
Erau atât de hotărâți, încât au făcut o deschidere în acoperiș și l-au coborât
pe-acolo în încăperea unde Se afla Isus.
97
III. Aplicație
Este extrem de important să nu îi judecăm pe oameni atunci când sunt bol-
navi. Deși boala poate fi rezultatul alegerilor unui stil de viață nesănătos, nu
întotdeauna este așa. Chiar dacă boala și suferința sunt urmarea alegerilor per-
sonale ale acelei persoane, exemplul lui Isus ne descoperă modul în care să-i
tratăm pe oameni. Pentru Isus nu conta că slăbănogul trăise o viață de păcat.
Mântuitorul a fost chemat să le slujească tuturor oamenilor, și la fel suntem
chemați și noi. Prietenii îi aduc pe prieteni la Isus. Atunci când ne rugăm cu
credință pentru cei care sunt bolnavi, Isus va face minuni. Uneori, vor fi mi-
nuni de vindecare instantanee; alteori, vindecarea va veni în mod gradual și,
câteodată, cei pentru care ne rugăm vor muri și se vor odihni în Isus până la
glorioasa înviere de la a doua Sa venire. Cuvântul lui Hristos ne dă asigurarea
că ne putem odihni în dragostea Lui pentru că, prin harul Său, vindecarea este
certă. Singura întrebare este legată de momentul când se va produce aceasta.
Va fi imediat, va fi un proces gradual sau va avea loc la înviere?
Există momente, ca în cazul lui Ilie, în care cel mai bun lucru pe care îl putem
face pentru cineva care suferă de descurajare sau de depresie este să fim acolo
pentru a-i împlini nevoile. Această preocupare duioasă poate schimba lucrurile.
În rugăciunile tale personale din această săptămână cere-I lui Dumnezeu să-ți
impresioneze mintea ca să aduci la El în rugăciune pe cineva care știi că suferă
de o anumită boală. Dacă se poate, fă o vizită acelei persoane și vezi dacă are
o anumită nevoie pe care i-o poți împlini. Vei fi mult binecuvântat atunci când
slujești așa cum a slujit Isus și va fi binecuvântată și persoana pe care o ajuți.
100
9 21–27 august
Ritmurile odihnei
Sabat după-amiază
Text de memorat: „Dumnezeu ________________ ziua a șaptea și
_______________, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucra-
rea Lui pe care o zidise și o făcuse.” (Geneza 2:3)
Cine își poate imagina cum trebuie să fi fost actele creației lui Dumnezeu
de la început – lumina izbucnind în mijlocul întunericului, oceanele umplân
du-se ochi de viață, păsări care dintr-odată își iau zborul? Și crearea lui Adam
și a Evei? Nici măcar un crâmpei nu putem pricepe din cum a făcut Dumnezeu
așa ceva.
Dar apoi, după tot acest proces dinamic de creație, Dumnezeu Și-a îndrep-
tat atenția spre altceva. La prima vedere, nu a părut la fel de spectaculos ca
balenele sărind în apă sau ca spectacolele orbitoare ale aripilor colorate fâl-
fâind în văzduh. Dumnezeu a făcut pur și simplu o zi, ziua a șaptea, și apoi a
făcut-o să fie specială. Chiar înainte ca omul să se avânte de bunăvoie spre o
viață stresantă, Dumnezeu a stabilit un reper, ca o amintire vie a tot ce făcuse.
El a vrut ca această zi să fie un timp în care să ne oprim și să ne bucurăm în
mod deliberat de viață – o zi în care să fim, și nu să facem, în care să sărbătorim
darul ierbii, al aerului, al naturii sălbatice, al apei, al oamenilor și, mai presus
de toate, să-L sărbătorim pe Creatorul oricărui dar bun.
Invitația aceasta avea să continue chiar și după ce prima pereche a fost izgo-
nită din Eden. Dumnezeu a vrut să Se asigure că invitația avea să treacă testul
timpului și, astfel, chiar de la început, a țesut-o în însăși țesătura timpului.
Pe parcursul acestei săptămâni vom studia minunata invitație a lui Dum
nezeu de a intra într-o odihnă dinamică, iarăși și iarăși, în fiecare a șaptea zi.
101
Creația poate fi „foarte bună”, dar încă nu este completă. Creațiunea se ter-
mină cu odihna lui Dumnezeu și cu o binecuvântare specială asupra zilei a șaptea,
adică Sabatul. „Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că
în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise” (Geneza 2:3).
Sabatul este o parte integrantă din creația lui Dumnezeu. De fapt, este apo-
geul săptămânii creării lumii. Dumnezeu face odihna și creează un spațiu pen-
tru comuniune, în care oamenii (în acele zile, mica familie a lui Adam și a Evei)
să-și încheie activitățile lor de zi cu zi și să se odihnească unul alături de celălalt,
împreună cu Creatorul lor.
Din nefericire, păcatul a intrat în această lume și a schimbat totul. Nu a mai
fost nicio comuniune directă cu Dumnezeu. În schimb, nașteri dureroase, mun-
că grea, relații fragile și disfuncționale și tot așa – înșiruirea de suferințe pe care
noi toți o cunoaștem atât de bine ca fiind viața în această lume căzută. Și totuși,
chiar și în mijlocul tuturor acestora, Sabatul lui Dumnezeu rămâne ca un simbol
trainic al creării noastre, precum și ca speranța și promisiunea re-creării noas-
tre. Dacă Adam și Eva au avut nevoie de odihna Sabatului înainte de căderea în
păcat, cu cât mai mult a fost nevoie de ea după aceea?
Mulți ani mai târziu, când Dumnezeu i-a eliberat pe copiii Lui din robia
Egiptului, El le-a reamintit de ziua aceasta specială.
3. Ce ne învață versetele de mai jos despre legătura dintre Sabat și Creațiune?
Exodul 20:8-11______________________________________________________
Prin această poruncă, Dumnezeu ne cheamă să ne amintim de originile
noastre. Spre deosebire de ceea ce mulți cred, noi nu suntem produsul întâm-
plător al unor forțe reci, nepăsătoare și oarbe. Dimpotrivă, suntem ființe create
după chipul lui Dumnezeu. Suntem creați să avem părtășie cu Dumnezeu. Nu
contează că israeliții fuseseră tratați ca niște sclavi lipsiți de valoare. Cu fiecare
Sabat, într-un mod special ei erau chemați să-și amintească cine erau cu ade-
vărat, și anume ființe făcute după chipul lui Dumnezeu.
„Era un semn de aducere-aminte a lucrării de creație și, în felul acesta, un
semn al puterii lui Dumnezeu și al iubirii Sale.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina
lumii/Viața lui Iisus, p. 281
Gândește-te cât de importantă este învățătura despre crearea lumii în
șase zile, dacă Dumnezeu ne-a poruncit să punem deoparte a șaptea zi din
viața noastră în fiecare săptămână, fără nicio excepție, ca să ne aducem
aminte de ea. Ce ar trebui să învățăm de aici?
103
„Dumnezeu le-a dat oamenilor acest memorial al puterii Lui creatoare, pen-
tru ca ei să-L poată descoperi în lucrările mâinilor Sale. Sabatul ne îndeamnă
să contemplăm slava Creatorului, așa cum este dezvăluită în lucrurile create
de El. […] Mai mult decât în oricare altă zi, în ziua sfântă de odihnă, ar trebui
să cercetăm soliile înscrise de Dumnezeu pentru noi în natură. […] Pe măsură
ce ne apropiem de inima naturii, Domnul Hristos ne face să simțim realitatea
prezenței Sale și vorbește inimii noastre despre pacea și dragostea Lui.” – Ellen
G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 12
„Unul dintre motivele importante pentru care Domnul i-a eliberat pe copiii
lui Israel din robia Egiptului a fost ca ei să poată păzi Sabatul. […]
Totuși, ținerea Sabatului nu trebuia să fie o comemorare a sclaviei lor din
Egipt. Păzirea lui în amintirea Creațiunii trebuia să includă o aducere-aminte
plină de bucurie a eliberării de sub apăsarea religioasă din Egipt care a îngreu-
nat păzirea Sabatului. În același fel, eliberarea lor din robie trebuia să trezească
mereu în inimile lor o grijă iubitoare față de cei săraci și asupriți, față de orfan
și de văduvă.” – Notă din Anexă în Idem, From Eternity Past, p. 549
Studiu la rând:
Faptele 19–25
Evanghelizare, subcapitolul „Evanghelizarea prin muzică”
107
I. Privire generală
Apogeul întregii creații a lui Dumnezeu este Sabatul biblic. În primele trei
zile ale săptămânii Creațiunii, Dumnezeu a creat lumina, cerurile și pământul,
apa și uscatul și tot felul de plante. În a patra zi, El a făcut soarele, luna și ste-
lele. În următoarele două zile, Dumnezeu a adus la existență peștii mărilor,
păsările cerului, viețuitoarele uscatului și, în cele din urmă, ființele omenești.
În a șaptea zi, Dumnezeu a sfințit Sabatul, sau l-a pus deoparte ca o zi sfântă – o
zi în care oamenii să-L venereze pe Dumnezeu pentru minunile Creațiunii, să
se bucure de relații pline de iubire și să intre în comuniune cu Făcătorul lor. În
studiul din această săptămână vom urmări modul în care Sabatul este țesut în
țesătura timpului ca un memorial în cinstea Creatorului nostru, pentru darul
vieții pe care ni l-a dat, atât temporar, cât și veșnic.
De-a lungul veacurilor, Sabatul a fost o permanentă aducere-aminte pen-
tru copiii lui Dumnezeu că El este Creatorul lor. Dacă Sabatul ar fi fost ținut cu
credincioșie în fiecare generație, nu ar fi existat atei, agnostici sau umaniști
seculari. Sabatul vorbește despre un Dumnezeu care ne-a creat, care este pre-
ocupat de noi și care Se îngrijește zilnic de nevoile noastre. De asemenea, el
este o aducere-aminte a puterii lui Dumnezeu de a ne elibera. Creatorul nostru
atotputernic l-a eliberat pe Israel din robia Egiptului și ne poate elibera și pe noi
din robia obiceiurilor păcătoase care ne subjugă.
În Sabat, noi ne odihnim în binecuvântarea Aceluia care ne-a creat, care
ne-a răscumpărat care ne sfințește și care va veni iarăși pentru noi. Sabatul
este oaza de odihnă cerească în pustiul pârjolit al lumii noastre agitate și secu-
larizate.
II. Comentariu
Extraordinara minunăție a spațiului cosmic vorbește despre un Dumnezeu
atotputernic, care este Creatorul universului. Frank Borman a fost coman-
dantul primului echipaj spațial care a călătorit dincolo de orbita Pământului.
Privind în jos, spre pământ, de la peste 400 000 de kilometri distanță, Borman
a transmis un mesaj prin radio, citând Geneza 1:1: „La început, Dumnezeu a
făcut cerurile și pământul.” Mai târziu, el a explicat: „Am avut un simțământ
copleșitor că trebuie să existe o putere mai mare decât oricare dintre noi – că
există Dumnezeu, că a fost într-adevăr un început.” Mulți dintre cei mai mari
gânditori ai lumii au fost atât de emoționați de alcătuirea, de complexitatea, de
ordinea și de vastitatea universului, încât au dezvoltat o credință temeinică în
Dumnezeu. Iată mai jos câteva exemple:
108
III. Aplicație
În timp ce reflectăm la aplicația practică a Sabatului la viața noastră, să me-
dităm și la următoarele întrebări:
• Când ne gândim la odihna de Sabat, ce ne vine în minte? Ce semnificație
are noțiunea de Sabat pentru noi?
• De ce adevărul biblic despre Creațiune este important în viața noastră,
în contrast cu conceptul evoluției?
• Ne-am gândit vreodată până acum la Sabat ca la un semn al eliberării?
• Sabatul vorbește despre odihna într-un Dumnezeu care Se îngrijește de
toate nevoile noastre. Căderea manei ilustrează purtarea Lui de grijă în
fiecare zi. Cum schimbă lucrurile în viața noastră această noțiune despre
Sabat?
• Ținând seama de studiul din săptămâna aceasta, ce credem că vrea să
spună Ellen G. White prin următoarea afirmație: „Și, la începutul timpu-
lui de strâmtorare, noi am fost umpluți de Duhul Sfânt pentru a merge și
a vesti cu tot mai multă putere Sabatul.” – Scrieri timpurii, p. 33. Ea ex-
plică mai departe că, prin expresia „începutul timpului de strâmtorare”
se referă chiar la timpul de dinaintea închiderii harului, când harul este
încă deschis.
111
10 28 august–3 septembrie
Odihna Sabatului
Sabat după-amiază
Text de memorat: „Șase zile să lucrați, dar ziua a șaptea este Sabatul,
_________________________. Să nu faceți nicio lucrare în timpul ei:
este ___________________ în toate locuințele voastre.” (Leviticul
23:3)
Auzim tot felul de argumente împotriva Sabatului zilei a șaptea, nu-i așa?
De la ideea că Isus a schimbat Sabatul cu duminica sau că l-a anulat la aceea că
Pavel sau apostolii au înlocuit Sabatul zilei a șaptea cu duminica, în cinstea în-
vierii, și multe altele. În ultimii ani, unele argumente au devenit mai sofisticate,
pretinzând, de exemplu, că Isus este odihna noastră de Sabat și, prin urmare,
nu trebuie să sfințim ziua de Sabat sau oricare altă zi. Și, desigur, va exista în-
totdeauna argumentul, oricât de ciudat este, că odihnindu-ne în ziua de Sabat
noi căutăm cumva să ajungem în cer prin puterile noastre.
Pe de altă parte, unii creștini au devenit mai interesați de noțiunea de odih-
nă, de o zi de odihnă, și, deși susțin că acea zi este duminica sau că nu contează
care este, au adoptat ideea biblică de odihnă și faptul că ea este importantă.
Bineînțeles, ca adventiști de ziua a șaptea înțelegem perpetuitatea Legii
morale a lui Dumnezeu și faptul că ascultarea de porunca a patra nu ne ajută să
ajungem în cer mai mult decât ascultarea de porunca a cincea, a șasea, prima
sau oricare alta dintre cele zece.
Săptămâna aceasta ne vom ocupa mai mult de odihna pe care Dumnezeu
ne-a dat-o în porunca Sabatului și de motivul pentru care ea este importantă.
Dintre toate Cele Zece Porunci, doar a patra începe cu expresia verbală
„adu-ți aminte”. Nu avem „adu-ți aminte să nu furi” sau „adu-ți aminte să nu
poftești”. Este doar „adu-ți aminte de ziua de odihnă…”.
Ideea „aducerii-aminte” presupune o istorie, faptul că în trecut s-a întâm-
plat ceva de care trebuie să ne aducem aminte bine. Când ne aducem aminte,
facem conexiuni cu trecutul și „Adu-ți aminte de ziua de odihnă ca s-o sfințești”
trasează o linie dreaptă înapoi chiar până la săptămâna Creațiunii.
1. Cum ne învață versetele de mai jos despre cât de unici suntem noi, oame-
nii, și cât de radical diferiți suntem de restul creaturilor pământești ale lui
Dumnezeu? De ce este important să înțelegem această distincție?
Geneza 1:26; Geneza 9:6 ______________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
Când ne gândim la Creațiune, ne aducem aminte că suntem creați după chi-
pul lui Dumnezeu, ceva ce nu se spune despre nimic altceva din toată creația.
Ca ființe umane, este evident că suntem radical diferite de oricare altă crea-
tură de pe planetă, indiferent cât de mult material genetic avem în comun cu
unele animale. Și, contrar concepției evoluționiste, nu suntem simple maimuțe
avansate sau niște versiuni mai evoluate ale unor primate primitive. Ca oa-
meni creați după chipul lui Dumnezeu, suntem unici în mijlocul a tot ce a creat
Dumnezeu în această lume.
2. Cum ne reamintește istoria creării lumii de relația noastră cu creația?
Geneza 2:15,19 ______________________________________________
__________________________________________________________________
Înțelegerea faptului că Dumnezeu a creat și lumea noastră ne reamintește
de propria responsabilitate față de creație. Noi trebuie să „stăpânim” peste ea.
A o stăpâni nu înseamnă a o exploata. Trebuie să stăpânim în calitate de regenți
ai lui Dumnezeu. Trebuie să interacționăm cu lumea naturală așa cum ar face-o
Dumnezeu. Da, păcatul a stricat și a încurcat totul, dar pământul acesta este în
continuare creația lui Dumnezeu și nimic nu ne dă dreptul de a-l exploata, mai
ales în detrimentul celorlalte ființe umane, așa cum se întâmplă adesea.
În ce fel păzirea Sabatului ne conștientizează de faptul că trebuie să fim
buni administratori ai mediului înconjurător?
113
După cum am văzut deja, Sabatul nu arată doar spre zilele Creațiunii, ci
spre mai mult decât atât. A doua oară când auzim Cele Zece Porunci este când
Moise trece în revistă cei patruzeci de ani ai poporului Israel prin pustie. De
data aceasta, propoziția care introduce motivul pentru ținerea Sabatului nu
este despre Creațiune, ci mai degrabă despre eliberarea din robia Egiptului
(Deuteronomul 5:12-15).
Și, cu toate că astăzi nu suntem sclavi în Egipt, toți putem să ne confruntăm
cu un alt gen de sclavie, una care, în anumite privințe, poate fi la fel de apăsă-
toare.
3. Cu ce alte forme de sclavie ne confruntăm astăzi?
Geneza 4:7; Evrei 12:1 și 2 Petru 2:19____________________________________
Sabatul este celebrarea eliberării din tot ce ne ține în robie. În Sabat ni se
reamintește că există eliberare de păcat, nu prin puterea noastră, ci prin puterea
lui Dumnezeu, care ne este oferită prin credință. De asemenea, ni se reamintește
că este o libertate pe care nu noi am câștigat-o. Întâi născuții israeliților au fost
salvați prin sângele mielului mânjit pe ușorii casei în seara dinaintea ieșirii lor din
Egipt (Exodul 12). Noi am fost salvați prin sângele Mielului, iar acum trebuie să
umblăm în libertatea care este a noastră în Hristos Isus.
4. Ce spune Pavel în versetele de mai jos și care poate fi asociat cu ce ni s-a dat
prin Sabat?
Romani 6:1-7 _______________________________________________________
Prin chiar formularea din Deuteronomul 5:15 – „Adu-ți aminte că și tu ai fost
rob în țara Egiptului și Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare
și cu braț întins” – i se reamintește poporului că a fost salvat doar prin lucra-
rea și prin puterea lui Dumnezeu. Cu cât mai mult ar trebui ca noi, creștinii, să
înțelegem că lucrarea și puterea lui Hristos sunt cele care ne-au salvat din păcat!
Porunca Sabatului ne spune să ne odihnim în mântuirea pe care Dumnezeu
a câștigat-o pentru noi prin brațul Lui puternic. Suntem eliberați din strădanii-
le noastre de a atinge neprihănirea atunci când ne amintim că Dumnezeu este
Creatorul nostru și că ne putem încrede în El și pentru a ne re-crea și a ne elibera
chiar acum din sclavia păcatului, dacă suntem dispuși să-L lăsăm să lucreze în noi.
Care a fost experiența ta cu robia păcatului? Cum putem învăța să ne
însușim făgăduințele care ne-au fost date în Isus în legătură cu eliberarea
din ea?
114
„Pe tot parcursul săptămânii, noi trebuie să avem în minte ziua de Sabat și
să ne pregătim să o respectăm conform poruncii. Nu este suficient să păzim
Sabatul în mod legalist.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 6, p. 353
„Tot cerul păzește Sabatul, dar nu într-un mod nepăsător, indolent. În aceas-
tă zi, toate energiile sufletului trebuie să fie trezite, deoarece urmează să ne
întâlnim cu Dumnezeu și cu Hristos, Mântuitorul nostru. Îl putem vedea pe
Domnul prin credință. El dorește cu ardoare să învioreze și să binecuvânteze
orice suflet.” – Ibidem, p. 362
„Cererile adresate lui Dumnezeu în ziua de Sabat sunt mult mai numeroase
ca în alte zile. În ziua aceasta, copiii Săi părăsesc lucrurile lor obișnuite și petrec
timpul în meditație și rugăciune. Ei cer îndurarea lui Dumnezeu mai mult în
Sabat decât în alte zile. Ei cer atenția Lui deosebită. Ei imploră binecuvântările
Lui alese. Dumnezeu nu așteaptă întâi să treacă Sabatul, ca numai după aceea
să le îndeplinească cererile. Lucrarea Cerului nu încetează niciodată și nici oa-
menii n-ar trebui să înceteze să facă bine. [...] Lucrarea lui Hristos de vindecare
a bolnavilor era în armonie desăvârșită cu Legea. Ea făcea ca Sabatul să fie
onorat.” – Idem, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 207
Studiu la rând:
Faptele 26–Romani 4
Evanghelizare, subcapitolul „Muzica în evenghelizare”
2. Ce gând era străin de Pavel, când a fost silit să ceară să fie judecat de cezar?
118
I. Privire generală
Ai crezut vreodată că ai pierdut ceva care se afla chiar sub ochii tăi, dar pe
care nu îl vedeai? Să presupunem că ți-ai pierdut cheile de la mașină. Ai căutat
prin toată casa, dar nu le-ai putut găsi. Dintr-odată, îți amintești. Le-ai lăsat în bu-
zunarul de la geaca agățată în dulap sau în geanta de pe un scaun din bucătărie.
Dumnezeu ne-a oferit darul aducerii-aminte. Ce s-ar întâmpla dacă nu am
avea acest dar? Ce-ar fi dacă singurul lucru pe care l-am cunoaște ar fi prezentul?
Viața ar fi teribil de complicată. În studiul din această săptămână ne vom întoarce
la subiectul despre Sabat și îl vom analiza dintr-o perspectivă diferită. Știm că po-
runca a patra începe cu sintagma „adu-ți aminte”. Niciuna dintre celelalte porun-
ci nu începe așa. Aducerea-aminte presupune să fi știut ceva dinainte. Porunca
despre Sabat este o aducere-aminte constantă despre autoritatea creatoare a lui
Dumnezeu. Oriunde am fi în lume, fie că recunoaștem sau nu, Sabatul vine la toți
oamenii, oferind binecuvântările sale în fiecare a șaptea zi.
În Scriptură, Sabatul ne reamintește că Hristos ne-a creat, ne-a răscumpă-
rat, ne eliberează, ne re-creează și vine iarăși pentru noi. Studiul nostru subli-
niază că, în planul veșnic al lui Dumnezeu, Sabatul este o zi de binecuvântare,
de încântare, de închinare și de slujire. În special în Sabat, când zăbovim în
prezența Sa, când participăm la închinarea colectivă și când Îl căutăm mereu și
mereu, El ne re-creează după chipul Său.
II. Comentariu
În 2008 a fost publicat un articol fascinant intitulat „Neurotheology: Are
We Hardwired For God?” [Neuroteologia: Suntem conectați la Dumnezeu?].
Articolul îl citează pe Dean Hamer, care are un doctorat în genetică com-
portamentală, dintr-o lucrare apărută în 2004, The God Gene: How Faith Is
Hardwired Into Our Genes: „Prima misiune a oricărui om de știință care încear-
că să coreleze genetica cu spiritualitatea este să demonstreze că spiritualita-
tea poate fi definită și cuantificată.” În continuare, autorul articolului, René J.
Muller, afirmă: „Lucrarea lui Hamer nu încearcă să demonstreze că Dumnezeu
există, aspect care ține de domeniul religiei, ci că spiritualitatea este un fe-
nomen real, care poate fi descris și măsurat. […] Religia, consideră el, își are
rădăcinile în educație, iar spiritualitatea, în natură.” – René J. Muller, Ph.D.,
Psychiatric Times, „Neurotheology: Are We Hardwired for God?”. Hamer se ală-
tură unui număr mare de oameni de știință care cred că noi suntem „conectați
la Dumnezeu”.
Geneza 1:26 ne descrie crearea omului:
119
Sabatul și eliberarea
Când adresează iarăși porunca despre Sabat către o nouă generație, care
era pe punctul de a intra în Țara Promisă, Moise începe prin a spune: „Ține ziua
120
III. Aplicație
Profetul Isaia i-a îndemnat pe copiii lui Israel să facă o reformă hotărâtă în
obiceiurile lor legate de păzirea Sabatului. În Isaia 58:13,14, el îi somează ast-
fel: „Dacă îți vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ți faci gusturile tale în
ziua Mea cea sfântă, dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfințești pe Domnul,
slăvindu-L, și dacă-l vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu tre-
burile tale și nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul, și
Eu te voi sui pe înălțimile țării.” Sabatul Îi aparține lui Dumnezeu. El ne invită
plin de har să ne găsim bucuria cea mai profundă și plăcerea cea mai nobilă în
închinarea la El și în a fi o binecuvântare pentru alții.
• Cum ar putea Sabatul să devină și mai semnificativ pentru tine?
• Există aspecte care țin de felul în care păzești Sabatul pe care ai vrea să
le schimbi?
• În lista de priorități, cât este de importantă pentru tine închinarea în
Sabat?
• Fă o lista cu cel puțin trei lucruri specifice pe care le poți face ca să fii o
binecuvântare pentru alții în Sabat.
1._________________________________________________________________
2._________________________________________________________________
3._________________________________________________________________
122
11 4–10 septembrie
Muzeul de Artă Queens din New York, SUA, găzduiește cel mai mare model
arhitectural al unui oraș, înfățișând toate clădirile din New York. La o scară de
1:1 200 (în care 2 cm corespund cu 33 m), acesta acoperă aproape 870 de metri
pătrați. Inițial a fost finalizat în 1964 de 100 de meșteri care lucraseră peste trei
ani pentru a realiza proiectul. A fost actualizat în anii ’90 și nu reflectă peisajul
urban din 2021. Este o copie uimitor de complexă și de detaliată a originalului.
Totuși, este doar atât: o copie, un model, o reprezentare a ceva mai grandios,
mai mare, mai profund și mult mai complicat decât modelul însuși.
Așa sunt toate modelele de fapt. Ele nu sunt originalul, ci servesc doar ca
reprezentări ale originalelor. Un model ne ajută să pricepem care este esența
originalului, dar nu îl poate înlocui niciodată. Mai degrabă, el există pentru a-i
ajuta pe oameni să înțeleagă mai bine realitatea.
Scriptura însăși este plină de modele în miniatură ale activităților și insti
tuțiilor care arată spre realități cerești mai vaste. Evrei 4 ne ajută să descoperim
una dintre aceste realități deoarece se leagă de noțiunea biblică despre odihnă.
1. Ce a vrut Pavel să le comunice cititorilor săi din Corint când s-a referit la
„pilde”?
1 Corinteni 10:1-11 __________________________________________________
Termenul grecesc din 1 Corinteni 10:6 (și adaptat într-o formă asemănă-
toare în versetul 11) care a fost tradus cu „pilde” este typos. Termenul tip din
română se bazează pe acest substantiv grecesc. Un tip sau un model (o pildă)
nu este niciodată originalul, ci un fel de simbol sau de reprezentare a sa.
Evrei 8:5 ne oferă un bun exemplu cu privire la acest gen de relație: „Ei
[preoții] fac o slujbă care este chipul și umbra lucrurilor cerești, după poruncile
primite de Moise de la Dumnezeu, când urma să ridice cortul: «Ia seama», i s-a
zis, «să faci totul după chipul care ți-a fost arătat pe munte»”.
Pasajul acesta din Evrei subliniază legătura directă dintre realitățile cerești
și cele pământești și apoi citează din Exodul 25:9, unde Dumnezeu i-a spus
lui Moise să ridice Cortul Întâlnirii din pustie „după chipul…” pe care îl văzuse
pe munte. Ideea principală este că sanctuarul pământesc și toate ritualurile și
procedurile sale erau „chipuri”, simboluri, modele a ceea se întâmpla în ceruri,
avându-L pe Isus ca Marele nostru Preot în sanctuarul ceresc.
Având acestea în minte, putem înțelege mai bine ce spunea Pavel în 1 Co
rinteni 10. În versetele din acest capitol, apostolul trece în revistă unele
experiențe-cheie ale poporului lui Dumnezeu în pustie, în drumul lor spre Țara
Promisă. „Părinții noștri” se referă la strămoșii lor evrei care au părăsit Egiptul,
care au fost sub nor, au trecut prin mare și, astfel, au fost cu toții botezați pen-
tru o nouă viață, de eliberare din sclavie.
Pavel consideră aceste locuri sau momente importante din călătoria prin
pustie ca fiind un tip sau un exemplu de botez individual. Urmărind logica lui
Pavel, referirea la „mâncarea duhovnicească” trebuie să aibă legătură cu mana
(compară cu Exodul 16:31-35). Israel a băut din stânca pe care Pavel a iden-
tificat-o cu Hristos (1 Corinteni 10:4). De exemplu, să ne gândim la Isus ca la
„pâinea vieții” (Ioan 6:48) și ca la „apa vie” (Ioan 4:10) și toate au logică. Astfel,
vedem aici cum Pavel folosește istoria Vechiului Testament ca pe un exemplu
care descoperă adevăruri spirituale și care poate fi aplicat la fiecare creștin în
parte, astăzi.
Gândește-te la experiența ieșirii din Egipt a israeliților. Ce lecții spirituale
putem învăța din „exemplele” atât bune, cât și greșite pe care ni le-au lăsat?
124
Studiu la rând:
Romani 5–11
Evanghelizare, subcapitolul „Evangheliștii care au darul cântatului”
129
I. Privire generală
Vechiul Testament este plin de tipuri, umbre și ritualuri care, deși sunt ade-
sea neglijate de creștinii secolului al XXI-lea, au o semnificație spirituală pro-
fundă. Lecțiile predate prin aceste tipuri sunt pline de sens. Dacă sunt înțelese
corect, ele ne îmbunătățesc în mod determinant viața spirituală.
Întreaga istorie a lui Israel este un exemplu al umblării noastre creștine cu
Dumnezeu. Așa cum israeliții au fost scoși ca prin minune din robia egipteană,
au traversat Marea Roșie, au mâncat mană în pustie și au băut apă din stâncă
în călătoria lor, și noi ne aflăm într-o călătorie spirituală. În mod providențial,
Hristos ne eliberează din sclavia păcatului, ne conduce prin apa botezului, ne
hrănește cu mana Cuvântului Său și ne potolește setea cumplită, din deșertul
acestei lumi, prin însăși viața Sa.
Dumnezeu a dat instrucțiuni poporului Israel cu privire la construirea unui
sanctuar în pustie, ca El să locuiască în mijlocul lor (Exodul 25:8). Acest sanctu-
ar trebuia fie ridicat după „modelul” realității cerești (Exodul 25:40). Întreg sis-
temul preoțesc, fiecare piesă de mobilier și fiecare serviciu oficiat în el arătau
spre Hristos. Sistemul sacrificial al vărsării de sânge prefigura sângele vărsat al
lui Hristos.
Scopul eliberării și ieșirii lui Israel din Egipt a fost strămutarea în Canaan.
Țara Promisă avea să le ofere odihna cerului. Odihna Sabatului prefigura aceas-
tă odihnă în Hristos mai cuprinzătoare și era un precursor al odihnei pe care
Dumnezeu o plănuise pentru ei în Țara Promisă (Evrei 4:1-11).
II. Comentariu
Apostolul Pavel s-a referit deseori la experiența poporului Israel, în călă-
toria lui spre Țara Promisă, ca la un exemplu pentru credincioșii creștini. În
1 Corinteni 10:11, el spune: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca ne slujească
drept pilde și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit
sfârșiturile veacurilor.” Exemplele, sau pildele, Vechiului Testament ne oferă
perspective valoroase asupra viețuirii creștine.
Cu ajutorul imaginației, să facem o vizită în sanctuar! Vedem un om care
se apropie de altar cu un miel în brațe și își pune mâna pe animalul de jert-
fă. Leviticul 4:33 clarifică sensul: „Să-și pună mâna pe capul jertfei.” Gestul
acesta implică mărturisirea, iar mărturisirea autentică este una specifică: să
menționezi păcatul pe nume. În descrierea jertfei pentru ispășirea păcatelor,
Leviticul 5:5 subliniază acest lucru: „Trebuie să-și mărturisească păcatul.”
În mod simbolic, păcatul lui a fost transferat de la el asupra mielului și, ast-
fel, mielul trebuie să moară. De ce? Cu ce a greșit mielul? Cu nimic, cu abso-
130
Lecții de la miel
În serviciul de la sanctuar, atunci când păcătosul pocăit își transfera păcatul
asupra mielului nevinovat, acesta din urmă devenea un purtător al păcatului.
Astfel, Scripturile afirmă următoarele, cu privire la Hristos: „El a purtat păcatele
noastre în trupul Său pe lemn” (1 Petru 2:24). Așa cum păcătosul pocăit aducea
un înlocuitor care murea în locul lui, tot astfel fiecare om care se pocăiește
poate să vină la Calvar și, privind la Fiul răstignit al lui Dumnezeu, să spună: El
„m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine” (Galateni 2:20).
Harul lui Hristos este nemeritat, necuvenit, necâștigat. Isus a murit de
moartea agonizantă și dureroasă de care vor muri păcătoșii pierduți. El a trăit
experiența mâniei depline a Tatălui sau a judecății împotriva păcatului. El a fost
respins și părăsit pentru ca noi să fim acceptați. El a murit de moartea care
era a noastră pentru ca noi să trăim viața care era a Lui. El a purtat cununa de
131
III. Aplicație
Discutați întrebările de mai jos în contextul studiului de astăzi:
• Ce înseamnă să intri în odihna lui Hristos?
• Cum ne ajută serviciul de la sanctuarul din vechime să înțelegem odihna
în Hristos?
• Meditează asupra celor trei evenimente din istoria mântuirii: Creațiunea,
crucea și a doua venire a lui Hristos. În ce fel o înțelegere mai profundă
a lor constituie baza pentru pacea și odihna în Hristos?
• Ce motiv este menționat în Evrei 3:9 și Evrei 4:13 pentru care Israel nu a
intrat în odihna lui Dumnezeu și cum putem intra noi în odihna Lui?
133
12 11–17 septembrie
Profetul neliniștit
Sabat după-amiază
Text de memorat: „Și Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea
mare, în care se află ____________________________, care nu știu să
deosebească _________________, afară de o mulțime de vite?” (Ioan
4:11)
Una dintre cele mai interesante relatări din Scriptură este, probabil, cea
despre Iona. Iată-l acolo, un profet al lui Dumnezeu, chemat de Dumnezeu,
și totuși ce face? El fuge de chemarea Domnului. Apoi, după ce este convins
într-un mod dramatic să se răzgândească și să asculte, el se supune, însă numai
pentru a se plânge că poporul la care a fost chemat să dea mărturie s-a pocăit
și a fost cruțat de la nimicirea pe care, după cum gândea el, ar fi meritat-o.
Ce exemplu de om fără liniște, fără pace interioară – până la punctul în care,
la un moment dat, strigă: „Acum, Doamne, ia-mi viața, căci vreau mai bine să
mor decât să trăiesc!” (Iona 4:3).
Isus Însuși a făcut referire la istoria lui Iona, spunând: „Bărbații din Ninive
se vor scula alături de neamul acesta în ziua judecății și-l vor osândi, pentru că
ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; și iată că aici este Unul mai mare decât
Iona” (Matei 12:41). Într-adevăr, mai mare decât Iona! Dacă nu, El nu putea fi
Mântuitorul nostru.
Săptămâna aceasta vom studia despre Iona și vom vedea ce putem învăța
din lipsa lui de liniște, de pace.
134
Iona a fost un misionar de mare succes. În același timp, a fost și unul foarte
reticent, cel puțin la început. Nu știm ce făcea Iona atunci, dar, indiferent ce
era, chemarea lui Dumnezeu i-a întrerupt viața în mod covârșitor. În loc să ia
misiunea lui Dumnezeu pe umeri și să descopere că jugul Său este bun și sarci-
na Lui este ușoară (Matei 11:30), Iona a decis să-și găsească propria „odihnă”
fugind în direcția opusă celei în care îl chema Dumnezeu să meargă.
1. Unde spera Iona să găsească liniște și odihnă, departe de chemarea lui
Dumnezeu? Cât de bine a funcționat planul său?
Iona 1 _____________________________________________________________
Iona pornește în direcția opusă celei în care îl chemase Dumnezeu. El nici
măcar nu s-a oprit să discute cu Dumnezeu, așa cum au făcut mulți profeți ai
Bibliei când au fost chemați să fie mesagerii Săi (vezi, de exemplu, Exodul 4:13).
Destul de interesant, nu este prima dată când Iona este chemat să vor-
bească pentru Dumnezeu, așa cum sugerează 2 Împărați 14:25. Totuși, în cazul
acela, Iona pare să fi făcut ceea ce Domnul îi ceruse să facă. Dar nu și de data
aceasta. De ce?
Mărturiile arheologice și istorice atestă cruzimea despoților neo-asirieni
care au dominat Orientul Apropiat antic în secolul al VIII-lea î.Hr., adică în pe-
rioada în care Iona a fost profet în Israel. Cam șaptezeci și cinci de ani mai
târziu, regele neo-asirian Sanherib a atacat Iuda. Israel și Samaria fuseseră deja
cucerite cu aproximativ 25 de ani înainte, iar împăratul Ezechia se pare că s-a
alăturat unei coaliții locale antiasiriene.
Acum sosise timpul ca asirienii să-și încheie socotelile. Biblia (2 Împărați 18,
Isaia 36), documentele istorice asiriene și reliefurile de pe zidul palatului lui
Sanherib din Ninive ne spun povestea cruntă despre căderea Lachisului, una
din cele mai importante și bine fortificate cetăți ale lui Ezechia de la granița de
sud. Într-o inscripție, Sanherib susține că a luat peste două sute de mii de prizo-
nieri din patruzeci și șase de cetăți întărite despre care el afirmă că le-a distrus.
Când împăratul asirian a luat Lachisul, sute de mii de prizonieri au fost trași în
țeapă; susținătorii îndârjiți ai regelui Ezechia au fost jupuiți de vii, în timp ce
restul oamenilor au fost trimiși în Asiria ca sclavi – o mână de lucru ieftină.
Asirienii puteau fi incredibil de cruzi chiar și pentru standardele lumii de
atunci. Și Dumnezeu îl trimitea pe Iona chiar în inima imperiului? Mai este de
mirare că Iona nu a vrut să meargă?
Să fugi de Dumnezeu? Ai făcut-o în trecut? Dacă da, cât de bine ți-a reușit?
Ce lecții ar trebui să fi învățat din acea greșeală?
135
Fuga lui Iona de Dumnezeu nu a fost fără probleme. „Liniștea” lui de scurtă
durată a fost deranjată atunci când Dumnezeu a intervenit în mod miraculos
printr-o furtună. Iona este salvat din mormântul de apă de către Dumnezeu,
care îi poruncește unui pește să-l scoată la mal.
Totuși, doar atunci când se trezește într-o odihnă forțată de trei zile, în burta
marelui pește, Iona realizează cât de dependent este de Dumnezeu. Uneori
trebuie să fim duși într-un loc în care nu avem nimic pe care să ne bizuim din
ce oferă lumea aceasta, ca să ne dăm seama că Isus este Cel de care avem cu
adevărat nevoie.
2. Citește rugăciunea lui Iona înălțată din burta peștelui. Pentru ce se roagă el?
Iona 2:1-9 ___________________________________________________
Deși se afla acolo, în adânc, într-o situație foarte periculoasă, Iona vorbește
în rugăciunea lui despre sanctuar. El speră să vadă din nou „Templul Tău cel
sfânt”.
Templul constituie punctul central al acestei rugăciuni și ar trebui să fie
și al rugăciunii în general. Există un singur loc în Vechiul Testament în care
Dumnezeu poate fi găsit: în sanctuar (vezi Exodul 15:17; 25:8). Sanctuarul este
punctul central al rugăciunii și al comuniunii cu Dumnezeu.
Iona nu se referă la Templul din Ierusalim. Mai degrabă, el vorbește despre
sanctuarul ceresc (Iona 2:7). Acolo este speranța lui pentru că, într-adevăr, de
acolo vine Dumnezeu împreună cu mântuirea pe care o oferă. Iona înțelege,
în sfârșit, acest adevăr important. El experimentează harul lui Dumnezeu. Este
salvat. Când peștele cel mare îl varsă la mal, el înțelege din proprie experiență
dragostea lui Dumnezeu față de el, un profet fugar. Iona învață (chiar dacă nu
fără niște ocoluri pe drum) că singurul parcurs sigur pentru oricine crede este
să caute să fie în cadrul voinței lui Dumnezeu.
Așadar, el decide acum să-și facă datoria și să asculte de porunca lui
Dumnezeu mergând, în sfârșit, la Ninive. Fără îndoială, el pornește prin credință,
deoarece se îndreaptă spre o cetate extrem de nelegiuită, ai cărei cetățeni s-ar
putea să nu-l placă pe acest profet străin care le spune direct cât de răi sunt.
Uneori s-ar putea să avem nevoie să lăsăm totul în urmă ca să dobândim
o perspectivă nouă asupra lucrurilor. Deși istoria lui Iona, care a supraviețuit
în mod miraculos în burta peștelui, este mai degrabă un caz extrem, cum s-ar
putea ca ieșirea din mediul tău obișnuit să îți permită să privești totul dintr-o
perspectivă nouă și, poate, necesară?
136
În comparație cu oricare altă cetate sau localitate din Israel, Ninive era un
oraș imens. Era „o cetate foarte mare, cât o călătorie de trei zile” (Iona 3:3).
3. Care este răspunsul care vine din acest loc nelegiuit? Ce lecții putem extrage
din această istorie pentru noi înșine, în strădaniile noastre de a da mărturie
altora?
Iona 3:1-10 _________________________________________________________
__________________________________________________________________
În timp ce merge prin cetate, Iona proclamă mesajul lui Dumnezeu: „Încă
patruzeci de zile, și Ninive va fi nimicită!” (Iona 3:4). Mesajul sosește la fix. Deși
nu ne sunt oferite detalii, este clar că avertizarea ajunge la niște urechi recepti-
ve, iar oamenii din Ninive (în masă!) cred cuvintele profetului.
Într-un mod tipic practicilor din Orientului Apropiat, împăratul cetății Ninive
dă un decret pentru a demonstra schimbarea inimii. Toți – inclusiv animalele –
trebuie să postească și să se căiască. Împăratul se dă jos de pe tronul lui și se
așază pe țărână, un gest cu o mare importanță simbolică.
4. Ce elemente sunt prezente în discursul împăratului, care arată că el înțelege
ce înseamnă adevărata pocăință? Iona 3:6-9. Compară cu Ieremia 25:5;
Ezechiel 14:6 și Apocalipsa 2:5.
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
Predica a fost scurtă, la subiect, dar impregnată de teologia corectă cu privire
la adevărata pocăință. În timp ce Iona predica, Duhul Sfânt trebuie să fi lucrat
din greu la inimile ninivenilor. Locuitorii cetății Ninive nu beneficiaseră de bine-
cuvântările și de călăuzirea duioasă a lui Dumnezeu de care israeliții avuseseră
parte; și totuși ei I-au răspuns pozitiv lui Dumnezeu. Ei au spus, de fapt: „Să ne
îmbrăcăm cu mila lui Dumnezeu, și nu cu realizările noastre! Să ne bizuim în to-
talitate pe bunătatea și pe harul Său.” În mod ciudat, Iona, care experimentase
personal harul lui Dumnezeu, pare să creadă că acesta este atât de exclusivist
încât doar unii au șansa să se odihnească în el.
De ce este pocăința o parte atât de importantă în experiența creștină? Ce
înseamnă să ne pocăim cu adevărat de păcatele noastre, mai ales de păcate-
le pe care le comitem în mod repetat?
137
Iona pare să aibă mai multă bătaie de cap decât era cazul. Ninive era o ce-
tate periculoasă, dar în experiența lui Iona nu locuitorii cetății par să fie proble-
ma. Ei înțeleg mesajul și se pocăiesc repede. Iona, misionarul, pare să fie veriga
slabă în această istorie de misiune.
În această relatare, Dumnezeu este pe urmele unui profet șovăielnic pentru
că știe că Iona are nevoie de călătoria misionară la Ninive la fel de mult cum au
locuitorii cetății nevoie să audă solia misionară.
7. Citește cartea Iuda. Cum putem „să ne ținem în dragostea lui Dumnezeu”
(Iuda 21)? Ce înseamnă acest lucru?
În această scurtă carte din Noul Testament, Iuda ne îndeamnă astfel în ver-
setul 21: „Țineți-vă în dragostea lui Dumnezeu și așteptați îndurarea Domnului
nostru Isus Hristos pentru viața veșnică.”
Experimentarea personală a dragostei și a îndurării lui Dumnezeu nu este
un eveniment care se întâmplă o singură dată. O modalitate sigură de a ne ține
în dragostea lui Dumnezeu este de a-i căuta și a-i atinge pe ceilalți cu mesajul
Evangheliei. În versetele următoare, Iuda ne spune să-i mustrăm pe cei ce se
despart de noi („aveți milă de cei ce se îndoiesc”, NTR) și să căutăm să-i mântu-
im pe unii, „smulgându-i din foc” (vers. 22).
8. Ce se spune în versetele de mai jos și care este legătura cu istoria lui Iona?
Iuda 20-23__________________________________________________________
Dumnezeu l-a chemat pe Iona să meargă la Ninive pentru că, probabil, înainte
de această chemare deosebită profetul nu se gândise prea mult la relația lui cu
asirienii. Poate că Iona știa că nu îi plăcea pe asirieni, dar habar nu avea cât de
mult îi ura sau în ce extreme avea să cadă pentru a-i evita, chiar și după ce a pri-
mit chemarea. Iona nu era pregătit să aibă un locuitor din Ninive ca vecin în cer.
El nu învățase să iubească așa cum iubește Dumnezeu. Dumnezeu l-a chemat pe
Iona să meargă la Ninive pentru că El îi iubea pe locuitorii acestei cetăți și îi voia
în Împărăția Sa. Dar Dumnezeu l-a chemat pe Iona pentru că îl iubea și pe el. El
voia ca Iona să crească și să se asemene tot mai mult cu El, pe măsură ce lucrau
împreună. Dorea ca Iona să găsească adevărata odihnă, care derivă doar dintr-o
relație mântuitoare cu El și din a face Sa, care include și legătura cu alții și îndrep-
tarea lor spre credința și nădejdea pe care noi le avem.
Cât de mult timp petreci lucrând pentru salvarea altora? În sens spiritual,
cum ne conduce acest gen de lucrare să găsim adevărata odihnă în Isus?
139
Studiu la rând:
140
I. Privire generală
Strategia lui Dumnezeu de salvare a omenirii pierdute pare uneori ciuda-
tă. Ninive, o cetate cu o sută douăzeci de mii de locuitori, era capitala Asiriei.
Armatele asiriene au fost printre cele mai pline de vicii din Orientul Apropiat.
Cruzimea lor era bine cunoscută în tot bazinul mediteranean. Ele nu doar ata-
cau fortărețele dușmanului, dar le și distrugeau. Asirienii îi omorau cu brutali-
tate pe adversarii lor și luau mii de tineri ca sclavi.
Nu este greu să ne imaginăm reacția lui Iona când Dumnezeu l-a trimis din
Israel la Ninive, ca să adreseze o avertizare și un apel la pocăință în acest loc
nelegiuită. În loc să se încreadă în puterea lui Dumnezeu pentru a împlini po-
runca, el s-a lăsat cuprins de anxietate. În timp ce fugea în direcția opusă mi-
siunii lui, Iona nu avea pace; mintea lui nu era liniștită. Unul dintre aspectele
extraordinare care reies din această istorie este dorința sinceră a lui Dumnezeu
de a-i salva pe locuitorii cetății Ninive. Dumnezeu este pasionat de salvarea
oamenilor. El va face orice este nevoie ca să-i mântuiască. Istoria lui Iona nu
este doar despre salvarea cetății Ninive, ci și despre salvarea lui Iona, un profet
reticent, șovăitor.
Probabil că Iona nu și-a dat seama de profunzimea dușmăniei lui față de
niniveni. Fugind de Dumnezeu, el a sfârșit în burta unui pește uriaș și a avut trei
zile ca să mediteze asupra relației lui cu Dumnezeu. Într-un act de disperare,
Iona a strigat către Dumnezeu. Când peștele cel mare l-a aruncat la mal, fugarul
șovăitor a devenit un misionar dispus să coopereze. Dar istoria nu se termină
aici. Iona a predicat la Ninive, iar când ninivenii s-au pocăit, prorocul s-a mâni-
at. El s-a gândit mai mult la propria reputație decât la onoarea lui Dumnezeu
și la dragostea Lui pentru oamenii din Ninive. În studiul din această săptămână
descoperim acest adevăr minunat: Iona avea nevoie de Evanghelie tot atât de
mult cât aveau oamenii din Ninive. La fel și noi.
II. Comentariu
Iona era cetățeanul unei mici cetăți numite Gat-Hefer, aflată la o mică dis
tanță de orașul portuar Iope (2 Împărați 14:25). Speriat de cruzimea locuitorilor
din Ninive, Iona a fugit de chemarea lui Dumnezeu de a da mărturie înaintea lor.
Urcându-se la bordul unei corăbii care mergea la Tars, el a dorit să se îndepărteze
cât mai mult posibil de Ninive. Deși nu se știe sigur, Tars este considerat de mulți
comentatori ai Bibliei ca fiind Tartessus, orașul din sudul Spaniei, din apropierea
Gibraltarului. Periplul din Iope spre Tartessus era de aproximativ 3 540 de kilo-
metri. Ninive, pe de altă parte, era situat cam la 1 126 de kilometri de Iope.
141
III. Aplicație
Ai simțit vreodată că Dumnezeu te îndeamnă să faci ceva, dar tu ai mani-
festat reticență? Ai simțit vreodată că Duhul Sfânt lucrează la inima ta, con-
vingându-te să iei o decizie, iar tu ai ezitat din cauza consecințelor pe care le
întrezăreai? Poate, asemenea lui Iona, ai fost un misionar reticent. Ai auzit che-
marea lui Dumnezeu de a accepta o slujbă în biserică, de a da mărturie unui
vecin sau unui coleg de muncă sau de a împărtăși Evanghelia unui membru din
familie care nu crede în Dumnezeu, dar îți faci griji că nu ești calificat pentru
așa ceva. Sau te temi că, în mărturia ta, ai putea spune ceva greșit. Te temi că
ei ar putea să nu accepte ce ai tu de spus. Chiar mai rău, te temi că ar putea să
te respingă. Iată două lucruri de ținut minte: În primul rând, Dumnezeu nu îi
cheamă pe cei calificați; El îi califică pe cei pe care îi cheamă. În al doilea rând,
când Dumnezeu produce o impresie asupra ta ca să faci ceva și să accepți în-
sărcinarea Lui, El preia responsabilitatea rezultatelor. Dumnezeu nu ne cheamă
la succes. El ne cheamă la credincioșie. Dacă suntem devotați misiunii pe care
ne-o încredințează, într-o zi El va spune: „Bine, rob bun și credincios, […] intră
în bucuria stăpânului tău” (Matei 25:21).
144
13 18–24 septembrie
Odihna supremă
Sabat după-amiază
Text de memorat: „Dar, după cum este scris: «Lucruri pe care ochiul
______________, urechea ______________ și la inima omului
______________, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu
pentru cei ce-L iubesc.»” (1 Corinteni 2:9)
Ai simțit vreodată că te afli în toiul unei mari bătălii, într-un fel de luptă
dintre bine și rău? Mulți, chiar și dintre oamenii seculari, și-au dat seama de
această realitate. Și ne simțim astfel pentru că, da, este adevărat. Ne aflăm în
mijlocul unei mari bătălii dintre bine și rău, dintre Hristos (binele) și Satana
(răul).
Prin urmare, viața este cu adevărat trăită pe două planuri. Marea luptă din-
tre Hristos și Satana are loc la nivel global – de fapt, chiar la un nivel cosmic,
deoarece în cer a început prima dată (Apocalipsa 12:7). Totuși, în învălmășeala
evenimentelor, putem pierde foarte ușor imaginea de ansamblu a planului de
salvare al lui Dumnezeu pentru această lume. Războaie, frământări politice și
dezastre naturale pot să ne țină blocați într-o teroare paralizantă. Dar călăuzi-
rea profetică a lui Dumnezeu ne poate ajuta să nu pierdem din vedere imaginea
de ansamblu a direcției în care mergem și a modului în care vom ajunge acolo.
De asemenea, marea luptă se dă și pe un plan mult mai personal. Cu toții,
în mod individual, ne confruntăm în fiecare zi din viață cu provocări care țin
de credință și, dacă va fi să nu trăim până la a doua venire a lui Isus, ne vom
confrunta și cu moartea. Săptămâna aceasta vom vedea modul în care ne pu-
tem odihni în Isus pe fondul neliniștii globale și a propriului viitor necunos-
cut, cel puțin pe termen scurt. Pe termen lung, lucrurile par într-adevăr foarte
promițătoare!
Cel care a supraviețuit cel mai mult dintre ucenicii care fuseseră cu Isus se
afla pe o insulă stâncoasă, un fel de închisoare, departe de tot ce-i fusese mai
apropiat și mai drag. Oare ce-o fi gândit Ioan când s-a trezit aruncat pe acea
insulă pustie? Cum a ajuns acolo, și încă în felul acesta? În definitiv, Îl văzuse pe
Isus plecând și îi văzuse pe cei doi îngeri stând acolo și spunând: „Bărbați galile-
eni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus care S-a înălțat la cer din mijlocul
vostru va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer” (Faptele 1:11).
Totuși, acest lucru avusese loc cu mulți ani în urmă și Isus nu Se întorsese
încă. Între timp, ceilalți apostoli care fuseseră de față în acea zi deja muriseră,
majoritatea dintre ei martirizați pentru mărturia pe care o dăduseră despre
Isus. Tânăra biserică trecuse printr-o schimbare de generație și acum se con-
frunta cu o persecuție teribilă, atât din afară, cât și din partea mișcărilor eretice
ciudate din sânul ei. Ioan trebuie să se fi simțit singur, obosit și neliniștit. Și
apoi, dintr-odată, i s-a dat o viziune.
1. Ce fel de mângâiere îți poți imagina că a primit Ioan din această viziune?
Apocalipsa 1:9-19____________________________________________________
Isus le spusese urmașilor Săi: „Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până
la sfârșitul veacului” (Matei 28:20). Fără îndoială, cuvintele acestea trebuie să-l
fi încurajat pe Ioan în timp ce înfrunta exilul său singuratic. Cu siguranță, vizi-
unea, sau „revelația”, aceasta despre Isus a fost o mare mângâiere pentru el,
știind că „Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă” i Se manifesta acum într-
un mod special apostolului exilat.
Ceea ce urmează după aceste versete sunt revelații despre viitorul acestei
lumi. O vedere panoramică extraordinară a istoriei avea să fie înfățișată înain-
tea ochilor lui – practic ceea ce pentru noi reprezintă istoria bisericii creștine,
dar pentru el era viitorul acesteia.
Și totuși, în mijlocul încercărilor și necazurilor care aveau să vină, lui Ioan i
s-a arătat cum avea să se termine totul: „Apoi am văzut un cer nou și un pământ
nou; pentru că cerul dintâi și pământul dintâi pieriseră, și marea nu mai era. Și eu
am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim,
gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei” (Apocalipsa 21:1,2).
Marea viziune apocaliptică pe care Ioan a consemnat-o în cartea Apocalipsa
l-a ajutat pe bătrânul apostol să se odihnească plin de încredere în asigurarea
și în făgăduințele lui Dumnezeu
Viața poate fi grea acum; chiar înspăimântătoare uneori. Totuși, în ce fel
ne aduce mângâiere cunoașterea faptului că Dumnezeu știe viitorul și că, pe
termen lung, este un viitor bun?
146
Pe Muntele Măslinilor, Isus a prezentat în linii mari istoria, atunci când a răs-
puns la întrebările ucenicilor: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri?
Și care va fi semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului acestuia?” (Matei 24:3).
Bine-cunoscuta predică a lui Isus consemnată în Matei 24 acoperă cronolo-
gia istorică neîntreruptă din zilele Sale până la a doua Sa venire și după aceea.
Isus a vrut să-i dea poporului Său de-a lungul veacurilor o schiță estimativă
a programului divin pentru profețiile din vremea sfârșitului, astfel încât cei care
trăiesc chiar în acel timp să fie pregătiți pentru evenimentul suprem. El dorește
ca noi să ne putem odihni încrezători în dragostea Lui, chiar și atunci când totul
din jurul nostru se destramă.
Adventiștii cunosc bine descrierea lui Daniel despre „vremea de strâmtora-
re cum n-a mai fost de când sunt neamurile” (Daniel 12:1). Isus vrea ca noi să
fim pregătiți pentru aceste evenimente care preced cea de-a doua Sa venire.
2. Cum va fi venirea Lui? Cum putem evita să ne lăsăm înșelați?
Matei 24:4-8; 23-31__________________________________________________
__________________________________________________________________
Venirea lui Isus va fi un eveniment literal de la sfârșitul timpului. Ținând
seama de spațiul acordat întoarcerii Sale în profeție, și chiar în predicile lui Isus,
acesta este un lucru important.
Ultima dată când a avut loc un eveniment mondial culminant, doar opt oa-
meni în toată lumea au fost gata pentru el. Isus compară caracterul neașteptat
al revenirii Sale cu acel eveniment – potopul (Matei 24:37-39). Dar, deși nimeni
nu știe ziua sau ceasul celei de-a doua veniri (Matei 24:36), Dumnezeu a lăsat
pentru noi o numărătoare inversă profetică (sau un cronometru profetic) pe
care o putem vedea desfășurându-se în lume, în jurul nostru.
3. Ni s-a dat un rol de îndeplinit în această dramă profetică. În ce constă partea
ta? Concentrează-te asupra pasajului din Matei 24:9-14.
__________________________________________________________________
În acest conflict cosmic, noi suntem mai mult decât observatori. Trebuie
să fim participanți activi în răspândirea Evangheliei până la marginile lumii, iar
aceasta înseamnă că și noi vom avea de înfruntat persecuție.
Ce înseamnă să „răbdăm până la sfârșit”? Cum reușim? Ce alegeri trebuie
să facem în fiecare zi ca să nu cădem de la credință așa cum au făcut și vor
mai face mulți?
147
Una dintre cele mai folosite aplicații pe telefoanele noastre este Google
Maps. Parcă nici nu ne mai amintim cum ne-am descurcat înainte ca hărțile
bazate pe GPS să existe pe telefoanele noastre. Ne-am stresa dacă ne-am duce
într-un loc în care nu am mai fost niciodată, dar cu Google Maps pe telefon
putem să ne aventurăm cu încredere și să găsim drumul dorit chiar într-un oraș
străin. Ar putea fi aceasta o ilustrație potrivită pentru genul de odihnă pe care
Dumnezeu vrea să ni-l ofere prin intermediul hărții profetice?
Totuși, uneori putem introduce adresa greșită în aplicația noastră sau pu-
tem pur si simplu să decidem să nu urmăm îndrumările pentru că gândim că
știm o scurtătură. În ambele situații, putem sfârși undeva unde nu am vrut să
ajungem – și, cu siguranță, nu într-o stare de spirit liniștitoare.
8. Ce ne spune Pavel în versetele următoare despre modalitatea de a avea cu
adevărat odihnă și pace, chiar în mijlocul unei lumi grăbite și pline de durere?
Filipeni 4:4-6________________________________________________________
În acest pasaj, Pavel nu spune să ne bucurăm întotdeauna în toate încercă-
rile pe care le avem de înfruntat. În schimb, el spune: „Bucurați-vă totdeauna
în Domnul!” Dacă rămânem în Dumnezeu, în bunătatea, în dragostea și în sa-
crificiul Lui pentru noi, ne putem bucura în El și putem avea pace pentru sufle-
tele noastre obosite, indiferent de situația noastră actuală sau de încercările cu
care ne confruntăm. Chiar tonul versetelor implică odihnă, pace și o speranță
care transcende realitatea lumii noastre.
De asemenea, imaginează-ți ce odihnă ar simți sufletele noastre dacă,
într-adevăr, nu ne-am „îngrijora de nimic”. Aceasta cu greu pare să fie posibil în
această lume (până și Pavel avea o mulțime de îngrijorări), dar, din nou, a ști că
un Dumnezeu iubitor deține controlul suprem și că ne va salva în Împărăția Sa
ne poate ajuta să punem lucrurile într-o perspectivă corectă.
„Domnul este aproape”? Adică, El este mereu aproape de noi și, de îndată
ce închidem ochii și ne odihnim în somnul morții, următorul lucru pe care îl
vom ști va fi revenirea lui Isus.
Fără îndoială, viața este plină de tensiuni, de încercări și de lupte. Niciunul
dintre noi nu este scutit; nici apostolul Pavel nu a scăpat de ele (vezi 2 Corinteni
11). Cu toate acestea, el vrea să ne spună că, în ciuda a tot ce îndurăm acum,
ne putem bucura în ceea ce ni s-a dat în Hristos și putem găsi odihnă pentru
sufletele noastre chiar acum.
Citește din nou Filipeni 4:4-6. În ce fel poți aplica aceste cuvinte minunate la
experiența ta chiar acum, oricare ar fi încercările și necazurile cu care te confrunți?
150
Studiu la rând:
1 Corinteni 3–9
Evanghelizare, subcapitolul „Personalul responsabil cu muzica”
151
I. Privire generală
Titlul studiului din această săptămână subliniază faptul că odihna noastră
aici este doar temporară. Ne odihnim în Hristos astăzi, dar odihna noastră este
întotdeauna provizorie, în contextul unei lumi de suferință, de necaz și de boa-
lă. Va veni o zi când vom intra în odihna veșnică. Toate durerile vieții vor înceta.
Maladiile, dezastrul și moartea vor dispărea pentru totdeauna.
În timp ce se afla exilat pe insula Patmos, apostolul Ioan a primit de la
Dumnezeu o viziune care i-a dat curaj și speranță. În revelațiile profetice, el
a văzut istoria bisericii creștine și evenimentele culminante de la încheierea
istoriei acestui pământ. Cartea Apocalipsa se termină cu un cer nou și cu un
pământ nou, care ne introduc în odihna finală a lui Dumnezeu.
Înainte de această odihnă, vor fi semne specifice care vor arăta spre reveni-
rea lui Hristos. În Matei 24, Isus prezintă evenimentele din vremea sfârșitului,
care se vor întâmpla cu o frecvență crescândă pe măsură ce se vor apropia de
momentul culminant.
De-a lungul veacurilor, patriarhii și profeții au așteptat cu nerăbdare întoar-
cerea Domnului, însă fără să ajungă să primească odihna finală pe care Hristos
o promisese. Ei au murit în așteptarea a ceea ce avea să vină, dar au murit cu
speranță. În Apocalipsa 14:6-12, îngerul care i s-a arătat lui Ioan a proclamat
ultima solie a cerului, care să pregătească lumea pentru întoarcerea lui Isus.
În timp ce lupta dintre bine și rău se întețește la scară globală, Hristos ne
invită să „avem grijă” și să „fim gata” pentru apropiata Lui revenire și să fim
pregătiți să intrăm în odihna Lui veșnică.
II. Comentariu
Ioan ne aduce la cunoștință că se afla pe insula Patmos atunci când a primit
vedeniile care alcătuiesc cartea Apocalipsa. Patmos este o mică insulă în Marea
Egee, între coasta Turciei și cea a Greciei. Are în jur de 14 kilometri lungime. Pe
vremea lui Ioan, insula, stâncoasă și aridă, era o colonie romană penală, în care
erau exilați prizonierii. Exista și o mică exploatare minieră acolo și aproape ni-
mic altceva. Ioan avea în jur de 90 de ani când a primit vedeniile din Apocalipsa.
Trăise o viață în slujba iubitului său Învățător. Probabil că locuise în Efes înainte
de a fi exilat pe Patmos. Acum era despărțit de prieteni și de familie. Era slăbit
și existau puține șanse să părăsească vreodată insula. Dar tocmai atunci, într-o
strălucire de slavă, Isus i-a dezvăluit lui Ioan adevărul divin care avea să lumi-
neze și să încurajeze poporul lui Dumnezeu timp de secole. Aceste revelații cu
privire la timpul sfârșitului anunță evenimentele care urmează să se întâmple
152
Întrebările ucenicilor
Când Isus le-a spus ucenicilor despre dezastrul iminent, ei s-au gândit că așa
ceva s-ar putea întâmpla doar la sfârșitul lumii. Din acest motiv, ei L-au între-
bat: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Și care va fi semnul venirii
Tale și al sfârșitului veacului acestuia?” (Matei 24:3).
153
III. Aplicație
Cu câtva timp în urmă, o prietenă a împărtășit această întâmplare sfâșie
toare. Fiul ei în vârstă de opt ani era pe moarte din cauza unei boli de sânge
rare. Oamenii din întreaga țară s-au rugat stăruitor pentru salvarea băiatului.
Au apelat la Dumnezeu pentru o vindecare miraculoasă. Treptat, starea copi-
lului s-a înrăutățit. În ultimele zile de viață, mama a stat neîncetat la căpătâiul
lui, ținându-i mâna și mângâindu-i ușor părul. Când a fost clar că mai avea de
trăit doar câteva ore, ea l-a luat în brațe și s-a așezat într-un scaun balansoar,
cântându-i încetișor cântece despre cer. La un timp după moartea lui, stăteam
de vorbă și ea a făcut următoarea afirmație extraordinară: „Deși în inima mea
este o durere zdrobitoare, Dumnezeu mi-a dat «o pace care întrece orice price-
pere».” Când a fost întrebată ce însemna pacea aceea care întrece orice price-
pere, ea a răspuns: „Chiar și atunci când nu înțelegi, tot poți să te odihnești în
dragostea și în ocrotirea lui Hristos.”
Acum, când seria aceasta de studii biblice a ajuns la final, orice s-ar întâmpla
în viața ta, Isus dorește să-ți dea „pacea care întrece orice pricepere”. El este
acolo pentru tine: astăzi, mâine și întotdeauna. Planurile Lui sunt mai mărețe
decât îți poți imagina. Nu uita asigurarea: „Dar cine va răbda până la sfârșit va
fi mântuit” (Marcu 13:13). Ai încredere în puterea Lui de a te susține în provo-
cările vieții și de a-ți da pace!
155
De reținut: Ghidurile de instructori Adolescenți, Juniori, Primară, Grădiniță și Primii pași vor fi disponibile
GRATUIT, pe site-ul www.viatasisanatate.ro și pe site-ul Departamentului Școala de Sabat.
Viaţă + Sănătate
54123 80 65
(12 apariţii pe an)
Semnele Timpului
54124 90 72
(12 apariţii pe an)
Total:
* Ofertă valabilă pentru abonamentele achitate și înregistrate în intervalul 30 august – 8 noiembrie 2021.
Pentru a putea fi înregistrate abonamentele, taloanele trebuie să fie însoțite de dovada plății.