Akedia

Cuprins
INTRODUCERE...........................................................................................................................3
CAPITOLUL I - AKEDIA CA PATIMĂ....................................................................................6

1.1.Ce este akedia?..........................................................................................................................7
1.2.Originea și ființa acestei patimi...............................................................................................10
1.3.Cauzele și manifestările akediei..............................................................................................12
CAPITOLUL II - DIMENSIUNEA PATOLOGICĂ A AKEDIEI DIN PERSPECTIVA

DUHOVNICEASCĂ....................................................................................................................15
2.1.Depresia - Definire şi caracterizare.........................................................................................15
2.2.Akedia......................................................................................................................................17
2.2.1.Akedia - moarte a sufletului.................................................................................................17
2.2.2.Akedia în gândirea Sfinţilor Părinţi......................................................................................18
2.2.3.Tristeţea şi akedia.................................................................................................................19
CAPITOLUL III - AKEDIA ȘI VIAȚA DUHOVNICEASCĂ...............................................26

3.1. Akedia, boală a omului contemporan.....................................................................................26
3.1.1. Urâtul la rugăciune sau akedia.............................................................................................27
3.1.2. Hipersensibilitatea sufletului...............................................................................................28
3.1.3. Lenea/trândăvia....................................................................................................................28
3.2. Efectele akediei.......................................................................................................................29
3.3.Tămăduirea akediei..................................................................................................................30
3.4.Duhovnicul – Psihoterapeutul Ortodox...................................................................................32
CAPITOLUL IV - AKEDIA, MASS-MEDIA ȘI TENDINȚA EVADĂRII ÎN SPAȚIU

VIRTUAL.....................................................................................................................................35
4.1. Internetul, ca spațiu spiritual virtual.......................................................................................35
4.2. Cyber-religiozitatea................................................................................................................38
1
4.3. Problemele actuale ale tinerilor..............................................................................................39
4.4.Depresia la nivelul mass-media...............................................................................................41
CAPITOLV - VINDECAREA DE AKEDIA............................................................................44

5.2. Terapia lenei...........................................................................................................................44
5.2. Leac împotriva akediei...........................................................................................................46
5.3. Remediile akediei...................................................................................................................47
CONCLUZII................................................................................................................................49
BIBLIOGRAFIE..........................................................................................................................54
2
INTRODUCERE
Încercările, durerile, bolile, concretizându-se toate în suferință și culminând în moarte,

fac parte din viața omului, precum și din istoria lumii, încât putem spune că istoria omului se
împletește cu însăși istoria suferinței umane.
În primele secole creștine Sfinții Părinți vorbeau despre „akedia”. Aceasta era starea de
apatie și tristețe fără motiv, plictiseală, lipsă de chef, inactivitatea. Astăzi psihologia o pune în
relație cu nevroza de angoasă și psihoza melancolică.
Există în akedie o insatisfacție vagă și generală. Omul, în momentele în care se află în
această stare, devine instabil, spiritul lui este incapabil să se fixeze asupra a ceva. Totul și-a
pierdut temeiul și cel care suferă cade pradă unei stări de dezgust profund, care îl consumă. Ispita
aceasta recentă pare de neînlăturat în lumea modernă, atât de plină de tentații consumiste.
Epuizam rapid experiente, trecem la altele, nimic nu mai are profunzime. În general,
orice religie predică o forma sau alta a fericirii și mântuirii. Tristetea nu-și are locul decât în
forma remușcării și penitenței, dacă ea este urmarea răului pe care îl facem altcuiva.
Nimeni nu e scutit de suferinţă, nimeni nu duce viaţă fără griji. Într-o formă sau alta, toți
suferim; fie că suferim de o durere pricinuită de noi inșine, fie că această durere vine din partea
apropiaților noștri (membrii ai familiei) sau din partea semenilor noștri, fie că aflăm de lucruri
dureroase ce le întâmpină semenii noștri de pretutindeni și alte asemenea cazuri, un suflet
creștinesc nu poate să nu simtă durere, să nu sufere alături de cei în suferință. Prin urmare, din
acest punct de vedere, fiecare clipă trăită este plină de durere și cuprinde în ea o formă de
suferință și, fie că voim sau nu, suferim.1 Suferința așadar, este un adevăr, o realitate
indiscutabilă.2
Și dacă experiența duhovnicească ne arată că nu există în lume, om care să fi avut parte în
viață doar de bucurii, după cum nu există om care să fi avut parte de la naștere până la moarte
doar de încercări și suferințe,3 trebuie să spunem că există o alternanță între bucuriile și
1
Simeon KRAIOPOULOS, Taina suferinței, trad. de Pr. Victor MANOLACHE, prefață de Pr. Constantin COMAN,
Ed. Bizantină,București, 2007, p. 21.
2
George REMETE, Suferința omului și iubirea lui Dumnezeu, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, București, 2005, p. 10.
3
Simeon KRAIOPOULOS, Taina suferinței..., p. 15.
3
necazurile pe care le trăim în această viață; bucuriile prezente, dacă nu sunt trăite duhovnicește,
vor deveni cauza durerilor, a suferințelor viitoare, după cum și suferințele care sunt înțelese și
purtate duhovnicește, cu nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu și cu smerenie, se transformă în
izvorul unor bucurii înalte și mântuitoare.4
Iată că din cele prezentate mai sus, ne dăm seama cât de necesară este o analiză asupra
acestui subiect. În cele ce urmează, pe cât se poate și pentru o cât mai bună înțelegere, vom căuta
atât din perspectivă laică cât și religioasă, să dăm o explicație cât mai amănunțită, a ceea ce
numim cu toții akedia.
Lucrarea de licență este structurată în patru capitole, fiecare dintre acestea aducând în
prim plan akedia şi caracteristicile sale.
Primul capitol, Akedia ca boală, abordează aspecte privind definiția ei, dar mai ales
cauzele și manifestările akediei. Aceasta deţine un rol important în lucrarea de mântuirea
credinciosului.
Akedia este o boală, un duh peste care omul cu greutate trece datorită implicaţiilor
acestuia. Nesiguranţa şi plictiseala, înrădăcinate în gândurile omului, moleşeala trupului şi a
cugetului, fac ca akedia să fie un vrăjmaş de temut pentru orice om, mare ascet sau simplu
credincios.
Capitolul al doilea, Dimensiunea patologică a akediei din perspectiva duhovnicească,
face o definiere a depresiei. Totodată vom vedea în acest capitol care este viziunea Sfinților
Părinți despre akedia.
Capitolul trei, Akedia și viața duhovnicească, este dedicat akediei ca boală a omului
contemporan, a omului care nu își găsește liniștea sufletească și locul de rugăciune. De
asemenea, în acest capitol vom vedea și ce efecte are akedia asupra omului.
Al patrulea capitol, Akedia în spațiul virtual,este dedicat spaţiului în care are loc
comunicarea prin mass-media. Mass-media poate avea o influenţă atât negativă, cât şi pozitivă
asupra religiei.
Influenţa negativă asupra publicului apare atunci când în spațiul virtual, spațiu care este
accesat de numeroase persoane, apar diferite articole ce au un caracter instigator împotriva
oamenilor de bună-credinţă. De cele mai multe ori, pe internet găsim filme cu un pronunţat
caracter antimoral, pline de violenţă şi de ură.
4
Ioan TEȘU, Teologia necazurilor sau a încercărilor – Gânduri de folos duhovnicesc, ediție electronică, Ed.
Apologeticum, p. 60.
4
Ultimul capitol, Vindecarea de akedia,tratează nevoia de schimbare și adaptare a omului
la credință. Vom vedea cum putem să tratăm akedia și care sunt remediile acesteia.
Tema lucrării este una de actualitate și prezintă importanță deoarece akedia trebuie
identificată și timp și tratată cum trebuie.
Am ales această temă din câteva considerente care, pentru mine, sunt esențiale:
În primul rând, fiind student al Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul, din
cadrul Universității din București, preocuparea mea pentru tratarea acestei patimi este foarte
mare, motiv pentru care doresc să îmi continui studiile și cercetările pe această temă.
În al doilea rând, tema lucrării este una de actualitate deoarece Biserica se confruntă și
astăzi cu oameni care vin să ceară ajutorul pentru a se vindeca de akedia.
5
CAPITOLUL I
AKEDIA CA PATIMĂ
Akedia este o patimă descrisă în literatura duhovnicească ca amorţire şi vlăguire a

sufletului, pe de o parte, şi, pe de altă parte, ca o zăpăcire şi neorânduială a tuturor puterilor
sufletului care sunt de folos în viaţa duhovnicească. Părinţii Bisericii ne învaţă că akedia nu este
urmată de o altă patimă pentru că le are în ea pe toate. Omul care este cuprins de akedie, este
cuprins de toate celelalte patimi. Akedia este „cea mai apăsătoare şi greu de îndurat patimă" (Sf.
Maxim Mărturisitorul), "moartea sufletului şi a minţii" (Sfântul Simeon Noul Teolog), "gustarea
gheenei" (Sfântul Ioan Casian).
Evagrie Ponticul descrie starea de akedie:
„Atunci când cel căzut pradă akediei citeşte, cască mult şi uşor se lasă dus spre somn. Se freacă la ochi şi
îşi întinde mâinile şi dezlipindu-şi ochii din carte îi fixează pe perete. Iarăşi întorcându-i, citeşte puţin şi
frunzărind-o caută curios sfârşitul, numără paginile, murdăreşte literele şi podoaba cărţilor. Iar
închizând-o, pune cartea sub cap şi cade într-un somn nu foarte adânc, căci foamea îi scoală sufletul şi el
îşi face grijile lui".5
Ne spun Părinţii că această patimă a akediei, fiind o patimă atât de grea şi cuprinzând
toate celelalte patimi, nu este urmată îndeaproape de nici o altă patimă. Şi de aceea omul care
reuşeşte să biruiască akedia, nu este lovit imediat de nici o altă patimă, ci cunoaşte un moment de
răgaz în războiul duhovnicesc. Evagrie Ponticul spune:
„Acest demon al akediei nu e urmat îndeaproape de nici un altul. O stare de linişte cuprinde sufletul după
încheierea bătăliei. Şi această stare care cuprinde sufletul după ce a biruit demonul akediei, se
caracterizează prin odihnă, pace, o bucurie duhovnicească de nespus."6
5
Evagrie PONTICUL, Cuvânt despre rugăciune, împărțit în 153 de capete, în: Filocalia, vol 1, traducere din
grecește, introducere și note de Pr. Dr. Prof. Dumitru STĂNILOAE, Ed. Institului Biblic și de Misiune Ortodoxă,
București, 2008, p. 35.
6
Evagrie PONTICUl, Cuvânt despre rugăciune…, p. 37.
6
1.1.Ce este akedia?
Akedia este un duh, mai degrabă decât o patimă, termenul neputând fi tradus fără a pierde
parte din sensul acestuia. În latineşte, păstrat astfel în literatura catolică, s-a înstatornicit termenul
de accidia, iar Sfântul Ioan Casian îl traduce prin “dezgust sau neliniştea inimii”.7
Larchet, făcând o trecere în revistă a mai multor sfinţi părinţi ce vorbesc despre acest
duh, spune că akedia corespunde unei anumite stări de lene şi unui soi de plictis, dar alături de
acestea ea mai cuprinde şi lehamite, silă, urât, moleşeală, descurajare, toropeală, lipsă de grijă,
amorţeală, somnolenţă, îngreunarea trupului şi a sufletului.8
De asemenea, akedia este o “boală anahoretică prin excelenţă”9.
Deşi, la o atare analiză a textelor patristice care vorbesc despre akedie, akedia este un
duh, o sumă de trăiri, ce pot pune stăpânire pe orice om, deşi multe dintre manifestările practice
ale acestui duh sunt aplicabile doar călugărilor.
Sfântul Ioan Casian spune:
„De îndată ce a ajuns stăpân pe bietul suflet, îi stârneşte monahului groază de locul unde se află, silă de
chilie, dispreţ şi desconsideraţie pentru fraţii împreună trăitori sau de departe, ca fiind nepăsători şi prea
străini de cerinţele duhului. Îl face leneş şi neînstare de nicio muncă înăuntrul chiliei, nemailăsându-l să
stea în casă şi să se dedea cititului. Se lamentează întruna că nu vede niciun progress, rămânând de atâta
vreme în acelşi loc”.10
De asemenea, Evagrie Ponticul spune:
„Mai întâi, el (duhul) face ca soarele să-i pară (călugărului) că abia se mişcă sau chiar că stă în loc, iar
ziua parcă ar avea cincizeci de ore. Apoi, îl ţintuieşte cu ochii pe ferestre, împingîndu-l să iasă afară din
chilie, să cerceteze dacă soarele mai are mult pînă la ceasul al nouălea, ori să-şi poarte privirile roată-
mprejur după vreun frate. Pe lîngă acestea, îi stîrneşte ură faţă de locul în care-şi duce viata, faţă de viaţa
însăşi si faţă de lucrul cu mîinile, precum şi pentru faptul că iubirea i-a părăsit pe fraţi şi nu mai are pe
cine să cheme în ajutor.”11
Din aceste texte şi din multe altele se vede clar intenţia autorilor de a da mărturie pentru
fraţii călugări, aceştia folosind, în perioada respectivă, cel mai mult operele pentru îndreptarea
sufletului a părinţilor. Totuşi, akedia este un duh ce se manifestă şi în viaţa oricărui creştin.
Negăsirea unui sens în propria viaţă, în activitatea de zi cu zi, sentimentul de sufocare şi dorinţa
7
SFÂNTUL IOAN CASIAN, Aşezăminte Mănăstireşti, PSB vol. 57, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1990, p. 226 .
8
Jean-Claude LARCHET, Terapeutica Bolilor Spirituale, trad. Marinela MOJIN, Ed. Sofia, Bucureşti, 2006, p. 167.
9
Evagrie PONTICUL, Tratatul Practic. Gnosticul, trad. de Cristian Bădiliţă, Ed. Polirom, 2003, p. 70.
10
SFÂNTUL IOAN CASIAN, Tratatul practic, colecția Știință și Religie, București, 2009, p. 227.
11
Evagrie PONTICUL, Tratatul Practic. Gnosticul…,p. 69.
7
acerbă de a pleca din locul in care se află, sentimentul de monotonie etc. se nasc, acum parcă mai
mult ca oricând, în sufletele oamenilor din ziua de azi.12
Dr. Dimitri Avdeev13 arată că depresia nevrotică a pus stăpânire pe societăţile moderne şi
tot mai multă lume se foloseşte de medicamentaţie (necorespunzătoare) pentru a trata dispoziţiile
triste, gândirea încetinită sau inhibiţia motorie care nu au cauze exterioare, „obiective” ci doar
acest duh al akediei şi, desigur, o stăruire în păcat.
Akedia se înrudeşte cu tristeţea atât de mult, încât tradiţia ascetică apuseană, al cărei
inspirator este Sfântul Grigore cel Mare, le pune laolaltă, socotindu-le una și aceeași patimă. 14
Tradiţia răsăriteană însă face deosebire între ele, privindu-le ca doua patimi distincte.
Termenul ακηδια a fost preluat în latina sub forma acedia, greu de tradus în limbile
moderne în chip simplu și complet în acelaşi timp.15 Cuvintele “lene” sau “plictis”, prin care el
este adesea redat, nu exprimă decât o parte din realitatea complexă desemnată de această noțiune.
Akedia corespunde, desigur, unei anumite stări de lene și unui soi de plictis, dar alături de
aceasta ea mai cuprinde și lehamite, silă, urât, lancezeală, moleșeală, descurajare, toropeală, lipsa
de grijă, amorțeală, somnolență, akedia împingându-l pe om la somn fără ca el să fie cu adevărat
obosit, îngreunarea trupului, ca și a sufletului.
Exista în akedie un sentiment de insatisfacție vagă și generală, astfel încât pe omul aflat
sub stăpânirea acestei patimi nu-l mai intereseaza nimic, găsește toate lucrurile lipsite de sens și
fără rost și nu mai asteaptă nimic de la viață.16
Akedia îl face pe om nestatornic cu sufletul și cu trupul. 17 Mintea, incapabilă de a se fixa,
trece de la un lucru la altul. Cand este singur, omul nu mai poate suferi să stea în locul în care se
află, patima împingându-l să iasă și să colinde prin alte locuri. Adesea ajunge hoinar, rătăcind din
loc în loc.
Se poate întâmpla ca akedia să nască în sufletul stăpânit de ea un mare dezgust față de
locul unde șade. Îi oferă motive ca să fie nemulțumit de el și-l face să creadă, în mod iluzoriu, că
în altă parte i-ar fi mai bine. „Îl face să tânjească după alte locuri, unde ar putea găsi mai ușor
12
Akedia, https://www.scribd.com/document/40752292/Referat-Akedia, 21 mai 2018.
13
Dr. Dimitri AVDEEV, Depresia ca patimă şi ca boală, Ed. Sophia, Bucureşti, 2007, p. 54.
14
Akedia și tămăduirea ei, http://altarulcredintei.md/akedia-si-tamaduirea-ei/, 21 mai 2018.
15
Gabriel BUNGE, Akedia. Plictiseala și terapia ei după avva Evagrie Ponticul sau sufletul în luptă cu demonul
amiezii, trad. rom. de diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 12.
16
Akedia și cauze ei, http://blog.manastirealipnita.ro/suferintele-omului-contemporan/76-akedia-si-cauzele-ei, 21
mai 2018.
17
Gabriel BUNGE, Akedia. Plictiseala și terapia ei…, p. 57.
8
cele de trebuință”.18 Akedia poate, de asemenea, să-l facă pe om să fugăde lucrurile pe care le are
de împlinit, mai ales de munca sa, de care îl face să fie nemulțumit, împingându-l să caute alte
activități, care, crede el, ar fi mai interesante și l-ar face fericit. Toate aceste stări legate de
akedie sunt însoțite de neliniște, care, alături de sila de toate, constituie o caracteristică
fundamentală a acestei patimi.
Demonul akediei atacă mai ales pe cei dedicați viețuirii duhovnicești. El încearcă să-i
întoarcă din căile Duhului, să le împiedice în orice chip lucrarea pe care o cere o asemenea viață
și mai ales să-i depărteze de la pravila și de la stăruința în nevoia ascetică, să le tulbure liniștea și
nemișcarea care o înlesnesc. Astfel, Sfântul Ioan Scărarul o prezintă ca pe o “scârbă față de
făgăduința călugărească”.19 Ea îl face pe monah “leneș și neînstare de nicio muncă înlăuntrul
chiliei, nemailăsându-l să stea în casă și să se dedea cititului”.20 Robită de această patimă,
mintea lui “devine leneșă” și “neputincioasă la orice lucrare duhovnicească”; monahul ajunge
trândav în tot lucrul lui Dumnezeu, el nu mai dorește bunurile viitoare și ajunge chiar să
disprețuiască bunurile duhovnicești. Toți Sfinții Părinți văd în akedie principala piedică în calea
rugăciunii.
Este întru totul adevărat că akedia îi lovește mai ales pe cei care se străduiesc să se
supună unei asceze duhovnicești statornice, care-și reduc la strictul necesar activitățile și ieșirile
în afara chiliei, care caută singurătatea și liniștea depline, iar cu cât își rânduiește mai mult omul
viașa și se însingurează pentru a se dedica rugăciunii curate care-l unește cu Dumnezeu, cu atât
mai mult este încercat de această patimă de care au a se teme mai ales sihaștrii. Dar ea nu-i
ocolește nici pe cei care trăiesc fără nicio rânduială și neavând nico grijă de sufletul lor. Pe
aceștia îi atacă sub alte forme, cum arata Sfântul Isaac Sirul, “cei care petrec în faptele trupești
sunt cu totul în afară (de aceste ispite); dar lor le vine trândăvia care e vădită tuturor”.21
Această akedie ia forma unui sentiment, adesea nedesluşit, de nemulţumire, de
plictiseală, de oboseală, de silă de sine şi de viaţă, de cei din jur, de locul în care vieţuiesc, de
muncă şi de orice activitate. Ei sunt, de asemenea, cuprinşi de neliniște și de anxietate De aici,
18
19
Sf. Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuș, în Gabriel BUNGE, Akedia. Plictiseala și terapia ei…, p. 243.
20
Sf. Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuș, în Gabriel BUNGE, Akedia. Plictiseala și terapia ei…, p. 243.
21
SFÂNTUL ISAAC SIRUL, Cuvinte către singuratici, trad. rom. de diac. Ioan ICĂ jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2003, p.
282.
9
cad într-o stare de lâncezeală, de toropeală fizică şi psihică, de oboseală generală şi constantă,
nemotivata, de somnolenţă sufletească şi trupească.22
Pentru a înrăutății și mai rău situația, akedia împinge oamenii să facă mai multe lucruri
rele deodată, îl face pe om să umble din loc în loc și să facă lucruri care să îi scape de neliniște și
de plictiseală. Astfel, ei au satisfacția că sunt mulțumiți, că s-au regăsit, când de fapt ei se
întristează tot mai mult se sine și se datoria lor duhovnicească, lipsindu-se de orice bucurie.
Atacurile acestui demon şi manifestările acestei patimi se înteţesc în jurul amiezii.
„Îndeosebi în jurul orei şase, îl tulbura pe monah nişte friguri, care revin la anumite intervale
şi, la orele obişnuite acceselor, produc sufletului bolnav fierbinţeli violente. În sfârşit, unii
bătrâni spun că acesta este duhul cel de amiază, pomenit în Psalmul 90”.23
1.2.Originea și ființa acestei patimi
Pentru a putea trata cu succes o boală, trebuie să putem preciza cu exactitate originea și
natura ei.Evagrie atribuie o mare importanță diagnozei exacte a proceselor sufletești:
„Trebuie însă să recunoaștem și deosebirile demonilor și să însemnăm vremile lor; din gânduri cunoaștem
care din demoni vin mai rar și care sunt mai apăsători, care vin mai des și care sunt mai ușori, care
asaltează masiv și răpesc mintea spre blasfemie. E necesar să cunoaștem aceste lucruri, ca atunci când
aceste lucruri încep să pună în mișcare materiile lor și înainte de a fi scoși prea mult afară din starea
noastră proprie, să grăim ceva către ei și să însemnăm demonul aflat de față. Fiindcă așa vom înainta
ușor împreună cu Dumnezeu, iar pe aceia îi vom face să zboare departe plini de uimire față de noi și
îndurerați.”24
Akedia face parte din cele opt gânduri generice, dar în ființa sa e extrem de diferită de
ele. Dacă despre celelalte se poate spune că nu sunt decât inelele unui lanț felurit și multiplu
ansamblat, akedia este punctul final al acestui lanț.
O legătura deosebit de stânsă există între akedia și întristare, prin faptul că întristarea
trece în akedie în sensul de deprimare. Astfel, din întristarea pentru o ispită mult prea puternică
din partea desfrânării, putem cădea în akedia.
22
Akedia și cauze ei, http://blog.manastirealipnita.ro/suferintele-omului-contemporan/76-akedia-si-cauzele-ei, 21
mai 2018.
23
SFÂNTUL IOAN CASIAN, Convorbiri duvovnicești, trad. rom. de Prof. David POPESCU, Ed. EIBMBOR,
București, 2004, p. 91-92.
24
Evagrie PONTICUL, Tratatul practic. Gnosticul…, p. 70.
10
Fără a fi identice, întristarea și akedia sunt însă strâns înrudite între ele, astfel încât cele
spune de Evagrie despre cea dintâi sunt valabile și despre cea din urmă.
Deosebirea caracteristică între întristare și akedie devine limpede în textul următor, unde
Evagrie definește originea întristării în felul următor: „Întristarea se ivește din eșecul unei pofte
trupești, iar pofta e legată de orice patimă.”25
Toate patimile provin din partea pasională a sufletului, adică din poftă și irascibilitate,
prin care suntem în comuniune cu lumea sensibilă și pe care le avem în comun cu animalele
iraționale.
Akedia reprezintă astfel un fel de „fundătură în viața sufletului”. 26 Repulsia față de tot
ceea ce există, legată cu o dorință difuză după cele inexistente, paralizează funcțiile naturale ale
sufletului până într-acolo încât niciun alt gând nu se poate impune.
Akedia este fără îndoială o veritabilă patimă pe care omul o suferă pasiv, dar a cărei
răspundere o poartă în același timp. 27
Patima este păcatul devenit, prin repetare, obişnuinţă, o a doua natură, o stare
permanentă de răutate înrădăcinată, robia faţă de păcat. Este cel mai coborât nivel la care
poate cădea omul, este întunecarea voinţei. Patimile sunt mişcări dereglate şi iraţionale ale
sufletului, care ţin fiinţa umană într-un întuneric de neştiinţa.28
Patimile reprezintă întoarcerea facultăţilor sufletului şi trupului de la Dumnezeu, spre
realitatea sensibilă spre a-şi afla în ea plăcerea. Este setea după infinit a omului, pe care nu o
poate împlini decât Dumnezeu, întoarsă spre lume, într-o direcţie în care nu are cum să-şi afle
satisfacţia. De aceea, pătimaşul este un om chinuit, neliniştit, care se afundă tot mai mult în păcat
cu nădejdea găsirii unei împliniri pe care nu o va afla niciodată. Patimile produc sufletului o stare
de suferinţă.
Pentru omul căzut este o iluzie să-şi închipuie că e scutit de patimi. Unele sunt mai
intense, altele nu se manifestă vizibil, dar sunt prezente în stare latentă, şi aşteaptă momentul
pentru a se arăta.
25
26
27
28
Pr. Florin BOTEZAN, Ce este patima, https://www.monitorulsv.ro/Religie/2011-03-05/Ce-este-patima, 12
februarie 2018.
11
Ca sumă a tuturor celorlalte patimi, akedia este poate expresia cea mai pură și mai
spiritualăa iubirii de sine a lui Adam, care întoarce spatele lui Dumnezeu și se îndreaptă spre sine
însuși, iar prin aceasta se ratează pe sine însuși.
Se opun astfel două lucruri: pe de o parte, întreaga sferă irațională, reprezentată de cele
două facultăți psihice, pofta și irascibilitatea și de care țin patimile ca expresie a iubirii de sine,
ca și demonii care le insinuează, răul, iar pe de altă parte, intelectul sau mintea. Între cele două
stă voința liberă, consimțământul sau refuzul tuturor ispitelor răului.
Deși răul nu poate pătrunde niciodată în om mai departe decât i-a îngăduit Dumnezeu și
omul îi face loc, Evagrie nu are nicio iluzie cu privire la forța lui reală. 29 Ispita, ca de exemplu,
cea a desfrânării, poate fi atât de puternică încât din întristarea cauzată de insuportabilitatea ei
omul cade în akedia.
Pe calea spre Dumnezeu akedia e dușmanul cel mai primejdios, întrucât amenință să
sufoce intelectul sau mintea, miezul ființei personale a omului. Cu toate acestea însă, omul
rămâne liber. El poate consimți sau refuza, ceea ce nu-l împiedică neapărat pe cel rău să-i ia
toate, ca lui Iov, până și viața.
1.3.Cauzele și manifestările akediei
Sfântul Ioan Casian spune că akedia nu are un motiv precis, sufletul fiind tulburat fără
noimă. Totuşi, Sfântul Talasie arată faptul că aceia care sunt iubitori de plăceri trupeşti şi cei care
fug după lume şi se întristează pe seama ei devin predispuşi spre akedie. De asemenea, Sfântul
Macarie Ieromonahul pune akedia pe seama lipsei de credinţă, iar Sfântul Isaac Sirul o pune pe
împrăştierea cugetului.
Akedia îl face pe om să fie nestatornic atât cu sufletul, cât şi cu trupul, iar mintea, în
imposibilitate de a se concentra, umblă “fără noimă”. Dacă omul este singur el nu mai poate
suferi să stea astfel, plecând dintr-un loc în altul, ajungând hoinar. Duhul cel rău îl impinge pe
om să caute întâlnirea cu ceilalţi chiar daca aceasta nu îi este necesară.
Prin resemnarea în faţa acestui duh, omul ajunge să devină întunecat cu sufletul,
nemaifiind în stare să cunoască înţelesurile duhovniceşti. “Cu adevărat, sufletul care a fost rănit
de săgeata acestei tulburări, istovindu-se, este îndepărtat de la orice contemplare a virtuţilor şi
29
12
de la văzul sensurilor spirituale […]”30. Consecinţa cea mai gravă este deci aceea că urmarea
duhului rău duce la îndepărtarea de cunoaşterea lui Dumnezeu, ajungând la lene şi trândăvie.
Akediei nu urmează nicio altă patimă anume deoarece, după spusele lui Evagrie Ponticul
şi mai târziu după acelea ale Sfântului Maxim Mărturisitorul acest duh este unul care le
înglobează, intr-o oarecare măsură pe toate celelalte şi este atât de greu încât el aduce aproape
toate patimile odată.
Astfel, akedia nu apare din folosirea negativă a unei puteri sufleteşti şi nici datorită
folosirii în chip contrar a firii, Evagrie concluzionând că ea nu ar trebui să existe deloc. Totuşi,
ea este pe de o parte, o amorţire şi o vlăguire, iar pe de altă parte zăpăcirea şi proasta orânduială
a tuturor puterilor sufleteşti, Sfântul Talasie arătând că este o „neglijenţă a sufletului”.
Ceea ce distinge în mod esenţial akedia de tristeţe este faptul că ea nu are un motiv
precis, sufletul fiind “tulburat fără de noimă”, cum spune Sfântul Ioan Casian. Dar dacă ea nu
are un motiv precis, aceasta nu însemna că ea nu are anume cauze. Etiologia demoniacă, cum o
arata citatele de mai sus, este preponderenţă. Lucrarea diavolilor presupune totuşi un teren
prielnic, pentru a se putea manifesta. Sfântul Talasie arată că iubirea plăcerii şi întristarea cea
după lume duc cu uşurinţă la akedie. “Trândăvia (akedia) vine din neglijenţa sufletului, şi e
neglijent sufletul care boleşte de iubirea plăcerii”, spune el iarăşi. Sfântul Macarie Egipteanul 31
pune akedia pe seama lipsei de credinţă.
Formele de manifestare ale akediei sunt în ultimă instanță la fel de numeroase și de
diverse ca și frustrările și agresiunile noastre individuale.
„Akedia e iubire aeriană, ocolirea pașilor, ură a hărniciei, luptă împotriva liniștii, furtună
asupra psalmodiei, zăbavă la rugăciune, domolire a ascezei, ațipire nelavreme, somn întors pe o parte,
povară a nebuiei, ură a chiliei, potrivnică a ostenelilor, adversară a stăruinței, piedică în calea meditației,
neștiința Scripturilor, părtașă a întristării, ceasornic al foamei.” 32
Pot fi considerate forme de manifestare ale akediei:
30
SFÂNTUL IOAN CASIAN, Convorbiri duvovnicești..., p. 228.
31
SFÂNTUL MACARIE EGIPTEANUL, Omilii duhovnicești, trad. rom. de Pr. Prof. Dr. Constantin
CORNIȚESCU, PSB vol. 34, Ed. EIBMBOR, București, 1992, p. 117-118.
32
13
 lenea, plictiseala, starea de lehamite, sila, urâtul, moleşeala, descurajarea, toropeala, lipsa
de grijă pentru mântuire, amorţeala sufletului, starea de somnolenţă care nu e determinată
de oboseală firească a trupului, îngreunarea trupului şi a sufletului.
 insatisfacţie vagă şi generală. Sufletul se simte nesatisfăcut, simte că îi lipseşte ceva, nu
se simte în largul său, iar din această stare de insatisfacţie decurge o lipsă de interes.
Omul cuprins de akedie nu mai este interesat de nimic, totul pare lipsit de sens, nu mai
aşteaptă nimic de la viaţă, i se pare că totul nu are nici rost.
 nestatornicie cu sufletul şi cu trupul. Mintea nu mai poate să se fixeze pe un lucru, ci
trece cu uşurinţă de la un lucru la altul.
 nelinişte sufletească.
 lenevie spre cele duhovniceşti: akedia este o piedică principală în calea rugăciunii.
 lenevia trupească.
Cauzele principale ale akediei:
1. filavtia sau iubirea pătimaşă de sine,
2. iubirea de plăcere şi întristarea cea după lume.
3. rod al lucrării diavoleşti.
14
CAPITOLUL II
DIMENSIUNEA PATOLOGICĂ A AKEDIEI DIN PERSPECTIVA DUHOVNICEASCĂ
Astăzi, când spunem akedia spunem depresie. Aceasta a devenit o problemă de sănătate
publică, care afectează din ce în ce mai mulți oameni. Cel puțin o data în viață, fiecare om trece
printr-o depresie, chiar dacă nu este conștientizată. Pacientul depresiv trăiește cu sentimente de
neputinţă, de nereuşită, de inutilitate, de fatalitate, de culpabilitate, de autodepreciere, de
autodistrugere, mergând până la gânduri de suicid ce de destule ori pot fi finalizate.
2.1.Depresia - Definire şi caracterizare
Starea de depresie este generată cel mai adesea de tulburări la nivelul

neurotransmiţătorilor, travaliul doliului, lipsa afecţiunii în copilărie, eşecul profesional, viaţa de
cuplu nesatisfăcătoare sau lipsa unei relaţii de cuplu, absenţa unui suport social, tulburări
depresive sau alcoolism în familie, lipsa stimei de sine pe o perioadă lungă de timp, etc.
„Umbra obiectului cade astfel pe Eu, care poate fi în acest caz judecat de o instanţă specială ca un obiect
abandonat. În felul acesta, pierderea obiectului se transformă într-o pierdere a Eului, iar conflictul dintre
Eu şi persoana iubită se transformă într-o sciziune intre critica Eului şi Eul modificat prin identificare”.33
Pacientul depresiv, trebuie să înfrunte o pierdere imaginară şi îşi îndreaptă întreaga

agresivitate şi reproşurile pe care în mod firesc ar fi trebuit să le adresese obiectului pierdut, lui
însuşi.
Simptomele relevante în identificarea depresiei sunt:
 dispoziţie caracterizată de tristeţe, deprimare, neadaptare, descurajare, supărare la care se
mai pot adăuga plângeri de lipsa sentimentelor, de stări de anxietate. Această dispoziţie
poate fi relatată de subiect sau observata din expresia facială sau din conduită. Unii
indivizi acuză dureri somatice, mai mult decât sentimente de tristeţe, descriu sau
33
Sigmund FREUD, Doliu si melancolie, trad. de G. LEPĂDATU, Ed. Trei, Bucureşti, 1915, p. 43.
15
manifesta creşterea instabilităţii (furie persistentă, tendinţa de a răspunde cu mânie, de a-i
blama pe alţii, de a exagera frustrările);
 pierderea interesului sau a plăcerii este un simptom des întâlnit în episodul depresiv.
Acesta se manifestă prin dezinteresul față de activităţile anterior plăcute, retragerea
socială sau neglijarea profesiei, dar şi printr-o reducere a nivelelor intereselor sau
dorinţelor sexuale;
 schimbări în sfera apetitului; unii afirmă că trebuie să depună efort pentru a mânca, alţii
dimpotrivă, descriu o creştere semnificativă a poftei de mâncare şi chiar o direcţionare
spre anumite alimente (de exemplu dulciuri);
 perturbări ale somnului care pot lua forma insomniei sau a hipersomniei. Insomnia
iniţială se manifestă prin trezire în timpul nopţii şi dificultăţi în reluarea somnului, care
poate fi urmată de o insomnie terminală când individul se trezeşte mult prea devreme şi
nu poate adormi. Hipersomnia se manifesta prin episoade prelungite de somn noaptea sau
ziua;
 schimbări în psihomotricitate care includ stări de agitaţie (subiectul nu poate sta liniştit,
se mişca, se plimba, îşi frământa mâinile, îşi freacă sau îşi scarpină pielea sau hainele)
sau retardare (încetinirea vorbirii, mişcărilor). Agitaţia sau retardul psihomotor trebuie să
fie destul de severe deoarece numai astfel pot fi observate de cei din jur;
 diminuarea energiei, oboseala. Acestea sunt simptome frecvent întâlnite, subiectul
preluând o stare de epuizare fără să fi depus un efort fizic major. Cele mai mici sarcini
par să solicite efort substanţial, adesea se resimte o diminuare a eficienţei rezolvării
sarcinilor;
 sentimente de culpabilitate şi de devalorizare. Pot cuprinde evaluări negative nerealiste
ale unor preocupări legate de valoarea sau vinovăţia personală sau în meditaţii pe seama
unor eşecuri minore din trecut. Subiecţii interpretează greşit (negativ) orice eveniment,
punându-l pe seama defectelor personale care nu sunt întotdeauna reale; sunt exagerat de
responsabili şi se culpabilizează pentru orice se întâmplă. Se autoblameaza pentru
existenţa bolii, pentru eşecul intervenit în domeniile social, personal sau/şi profesional;
 slăbirea abilităţii de gândire, concentrare sau decizie şi dificultăţi de atenţie. Intelectualii
sunt cei mai afectaţi de acest simptom, ei neputând funcţiona adecvat, la fel şi copiii
16
cărora le pot scade performantele şcolare pe fondul unei slabe concentrări.Vârstnicii sunt
cel mai adesea afectaţi de dificultăţi de memorie;
 gânduri despre moarte, ideaţie suicidară, încercări de sinucidere. Asemenea gânduri
pornesc de la credinţa că celorlalţi le-ar fi mai bine dacă subiectul în cauză ar fi mort,
ajungându-se la planuri de suicid sau chiar la tentative. Totuşi, motivaţia suicidului poate
include dorinţa individului de a renunţa, de a se da bătut în fata obstacolelor percepute ca
insuportabile sau de a pune capăt unei dureri emoţionale intense perceputa ca fiind fără
ieşire.
Persoanele depresive se prezintă adesea cu lamentaţii, iritabilitate, anxietate, fobie,
meditaţie obsesivă, îngrijorare excesivă în legătură cu sănătatea fizică, unii dintre ei având
atacuri de panică, dificultăţi în relaţiile intime şi în funcţionarea socială. Acestea din urmă pot fi
probleme maritale, educaţionale, ocupaţionale, probleme legate de abuzul de alcool sau alte
substanţe sau de creşterea apelurilor la serviciile medicale. Simptomatologia depresiei este utilă
pentru clasificarea, evaluarea şi diagnosticarea să.
2.2.Akedia
„Akedia este relaxarea sufletului, dar o relaxare a sufletului care nu are în ea cele
potrivite firii, nici nu stă cu vitejie împotriva patimilor.”34
În general, akedia este văzută drept o moarte a sufletului. Spre deosebire de alţi demoni
care încearcă să atragă sufletul spre folosirea în exces a unei anumite părţi a sa (fie a minţii spre
mândrie, fie a poftei spre lăcomia pântecelui şi desfrânare, fie a iuţimii spre mânie), akedia aduce
o moarte a întregului suflet. Moleşeala produsă de ea împinge sufletul spre disperare.
2.2.1.Akedia - moarte a sufletului
Omul cuprins de această patimă are o senzaţie acută de sufocare. Îi este pur şi simplu
imposibil să ducă un lucru la capăt sau să rămână în singurătate. Deşi akedia este asociată în
34
Evagrie PONTICUL, Despre cele opt gânduri ale răutăţii, trad. diac. Ioan I. ICĂ jr, Editura Deisis, Sibiu, 2006,
p. 92.
17
primul rând cu viaţa pustnicilor care trăiesc singuri, în ultima vreme a cuprins foarte mulţi
oameni din lume.
Schimbările climatice ne pot oferi o stare de akedie, deoarece acolo unde se găseşte o
căldură foarte mare, moleşeala fizică şi psihică se instaurează cu uşurinţă. Munca în exces ne
împinge spre experierea acestei patimi, pentru că ne suprasolicităm mult corpul şi mintea.
„Într-o perioadă de criză, când oamenii lucrează cu până la 50% mai mult decât înainte, această patimă
poate ataca cu uşurinţă un număr mare de persoane. Mintea omului lovit de akedie se întunecă, iar corpul
simte o vlăguire continuă. Ne simţim lipsiţi de idei, cantonaţi într-un întuneric total, de unde nu mai vedem
scăpare. Adăugând la aceste fenomene şi ratele bancare, precum şi probleme legate de familie, este uşor
de înţeles cum ajungem în prăpastia deznădăjduirii. Cel de-al treilea efect se simte mult în viaţa oamenilor
care creează. În lumea actuală, tot mai mulţi oameni sunt chemaţi să ofere produse creative: lucrări de
artă, concepte noi sau opere originale. Creativitatea s-a transformat într-o calitate universală. De aceea,
s-au înmulţit şi cazurile de scrupulozitate. Ne preocupă prea mult amănuntele şi prea puţin esenţialul. Prin
urmare, nu este de mirare că patima akediei face atâtea victime printre oamenii pe care îi cunoaştem.
Uneori, ne putem număra şi noi în această categorie.”35
2.2.2.Akedia în gândirea Sfinţilor Părinţi
Tristeţea este o patimă aducătoare de stricăciune în suflet şi în trup. Înşiruirea patimilor

nu este întâmplătoare. Tristeţea vine după mânie, pentru că ea este un rod al mâniei.
Akedia este o piedică principală în calea rugăciunii. Ea aduce o toropeală în suflet şi în
trup, împingând spre somn la vremea rugăciunii.
Părinţii Bisericii ne învaţă că akedia nu este urmată de o altă patimă pentru că le are în ea
pe toate. Omul care este cuprins de akedie, este cuprins de toate celelalte patimi. Akedia este cea
mai apăsătoare şi greu de îndurat patimă.
Ne spun Părinţii că această patimă a akediei, fiind o patimă atât de grea şi cuprinzând
toate celelalte patimi, nu este urmată îndeaproape de nici o altă patimă. Şi de aceea omul care
reuşeşte să biruiască akedia, nu este lovit imediat de nici o altă patimă, ci cunoaşte un moment de
răgaz în războiul duhovnicesc.
Adrian AGACHI, Akedia. Patimă și remedii, 3 decembrie 2010 http://ziarullumina.ro/akedia-patima-si-remedii-

35
18811.html, 27 februarie 2018.
18
2.2.3.Tristeţea şi akedia
Tristeţea şi akedia sunt două patimi sau boli spirituale îndelung cercetate de ascetică
creştină, şi felul tămăduirii lor a fost cu multă înţelepciune cugetat. Ceea ce se numeşte astăzi
depresie tine în mare măsură de aceste două boli spirituale şi de aceea pentru ea e potrivită în
foarte multe cazuri terapeutică duhovnicească.
Tristeţea, dincolo de ceea ce arata însăşi cuvântul, este o stare a sufletului caracterizată
prin descurajare, slăbiciune (astenie), greutate şi durere sufletească, de mâhnire, lâncezeală,
apăsare a sufletului, însoţite cel mai adesea de nelinişte şi chiar spaimă.
Părinţii au remarcat că în general tristeţea vine din neîmplinirea unei dorinţe trupeşti sau
dintr-o nădejde înşelată. Adesea tristeţea este provocată de pierderea unui bun material sau de
orice neplăcere de acest fel. Tristeţea poate fì iscata şi de poftirea nepotolită a bunurilor altuia,
fìe ele materiale, intelectuale, morale sau spirituale. Ea poate fì de asemenea pricinuită de setea
după onoruri, care nu şi-a aflat saturarea, fìind în acest caz legată de slavă deşartă şi de mândrie.
Tristeţea însă nu se naşte numai din neîmplinirea dorinţei după un lucru anume; vine şi dintr-o
nemulţumire mai cuprinzătoare, din sentimentul de viaţă neîmplinită, care arată că tainicele
dorinţe ale sufletului – al căror tâlc adevărat nu întotdeauna îl pricepe omul – n-au fost pe deplin
ostoite. Tristeţea de acest soi da naştere, pe plan psihologic, la ceea ce se numeşte
îndeobşte depresie.36
Părinţii spun că tristeţea vine din mânie, îndeosebi din dorinţa de răzbunare
neîmplinită. Chiar dacă uneori e adusă de sentimentul că prea ne-am mâniat pentru un nimic, cel
mai adesea, dimpotrivă, omul se întristează că nu s-a mâniat pe cât se cuvenea, că n-a dat pe fata
tot focul din inima lui şi nu L-a rănit, aşa cum voia, pe cel spre care s-a pornit cu mânie.
Jignirile iscă şi ele tristeţea. În aproape toate aceste cazuri, patima aceasta arată alipire de
sine, e legată de slavă deşartă şi de mândrie, ca şi mânia, de altfel, care o naşte. Face vădită
reacţia eului frustrat în dorinţa sa de afìrmare, preţuit mai puţin decât crede el că i se cuvine.
Ranchiuna, de care e adeseori legată tristeţea, se naşte tocmai din mândria rănită, iar
mânia, care-i şi ea izvor al tristeţii, de multe ori e semnul dorinţei de a redobândi preţuirea
celorlalţi şi stima de sine. Tristeţea apare atunci ca expresie a sentimentului de eşec sau de
neputinţa pe care-l încearcă eul în această tentativa a sa de reabilitare de sine.
36
Jean-Claude LARCHET, Inconştientul spiritual sau Adâncul neştiut al inimii, Ed. Sophia, Bucureşti, 2009, p. 52.
19
Părinţii spun că diavolii îşi au şi ei partea lor de lucrare în naşterea, dezvoltarea şi
stăruirea tristeţii. Tristeţea sufletului este de altfel unul dintre efectele imediate ale lucrării
diavoleşti. Putem spune şi invers, că orice stare de tristeţe a sufletului este întotdeauna semnul
unei lucrări drăceşti, de mai mare sau mai mică amploare. Chiar dacă evenimentele exterioare
pot isca şi motiva tristeţea, trebuie să subliniem că în realitate nu ele sunt adevărata ei pricina;
sunt numai prilejuri, nu cauza, care se afla numai şi numai în sufletul omului, mai precis în
atitudinea pe care o are faţă de evenimentele exterioare, ca şi faţă de sine însuşi. Chiar atunci
când demonii sunt cei care iscă şi întreţin starea de tristeţe, ei pot să facă lucrul acesta pentru că
afla în suflet un teren favorabil şi benefìciaza de o anumită participare – mai mult sau mai puţin
conştientă – a voinţei omului. Adesea tristeţea e în suflet mai înainte de a se repezi diavolii
asupra lui, ei nefăcând altceva decât să sporească patimă.
Patima tristeţii poate lua forma extremă a deznădejdii. Este una dintre cele mai grave
manifestări ale ei. Potrivit Părinţilor, Satana are un mare rol în naşterea deznădejdii şi poate
aduce sufletului, prin mijlocirea acestei stări, mari nenorociri. Într-adevăr, într-o asemenea stare,
omul îşi pierde nădejdea în Dumnezeu şi prin urmare se separă de El. În felul acesta, el lasă
câmp liber de acţiune demonilor şi e sortit morţii spirituale. Sfântul Pavel spune că „întristarea
lumii aduce moarte” (II Cor. 7, 10).
Sursa de moarte spirituală, deznădejdea, îl poate face pe om să-şi curme viaţa
trupească,făcându-l să nu mai aştepte nimic de la viaţă, îi pune în suflet gândul să-şi pună capăt
zilelor şi-l mâna la împlinirea lui.
Efectele patologice ale tristeţii sunt mari şi de temut. În afară de faptul că naşte în suflet
inevitabil deznădejdea şi nenorocitele ei urmări, de e lăsată să sporească, această patimă produce
de la primele ei manifestări atitudini pătimaşe, că răutatea faţă de oameni, ranchiună, acreală,
amărăciunea, pomenirea raului, nerăbdarea. În felul acesta, ea perturba grav relaţiile omului cu
semenii săi.37
Ca toate celelalte parimi, ea întunecă sufletul, orbeşte mintea şi reduce considerabil
puterea ei de discernământ. Unul dintre efectele specifice este ingreunarea sufletului. Ea produce
de altfel în întreg omul o stare de astenie şi moleşeala, îl face fricos şi-i paralizează activitatea.38
37
Arhim. Serafim ALEXIEV, Izbavirea de păcate. Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul , trad. din limba
bulgară de Gheorghiță CIOCIOI, Ed. Sophia, Bucureşti, 2008, p. 21.
38
Jean-Claude LARCHET, Inconştientul spiritual sau Adâncul neştiut al inimii…, p. 68.
20
Akedia se învecinează atât de mult cu tristeţea, încât tradiţia ascetică apuseană, urmând
Sfântului Grigorie cel Mare, le socoteşte una şi aceeaşi patimă. Tradiţia ascetică răsăriteană însă
le deosebeşte, şi pe drept. Termenul grec akedia a fost preluat în latină sub forma acedia. Este
greu să i se dea o traducere în acelaşi timp simplă şi completă; termenii „lene” şi „plictis”, prin
care este adesea redat în limbile moderne, nu exprima decât în parte realitatea complexă
desemnată de el. Akedia este şi lene, şi plictis, dar şi silă de viaţă, toropeală, descurajare,
lehamite, nepăsare, somnolenţa, dormitare, îngreunare a trupului şi a sufletului care-l mâna pe
om la somn, chiar dacă nu s-a ostenit cu nimic.
Este în akedie o nemulţumire de tot şi de toate. Celui stăpânit de ea nimic nu-i mai
trebuie, nimic nu-i mai place, toate îi par searbade şi plicticoase, iar viaţa lipsită de rost. Ca şi
stările dinainte, şi aceasta are pe plan psihic caracteristicile depresiei.
O altă trăsătură a akediei, legată de cele precedente în măsura în care astfel se căuta în
mod inconştient compensarea acelora, este aceea că îl face pe om instabil din punct de vedere
fìzic şi psihic. Facilităţile sale sunt inconstante; mintea, incapabilă să se fìxeze pe ceva anume,
trece de la un obiect la altul. De e singur, nu suportă să rămână în locul în care se afla; patima îl
mâna să iasă şi să bântuie dintr-un loc în altul. Adesea ajunge pribeag şi vagabond. Caută cu
orice preţ întâlnirea cu ceilalţi oameni, sub cuvânt de trebuinţă, chiar dacă e lipsită de orice rost.
Legăturile sale cu semenii sunt de aceea uşuratice, întreţinute prin vorbire deşartă şi duh
iscoditor.
Akedia stârneşte în sufletul celui îmbolnăvit de ea o mare şi statornică silă de locul unde
îi e dat să vieţuiască, născoceşte pricini de nemulţumire şi-l amăgeşte cu gândul că în altă parte i-
ar fi mult mai bine. Îl face să tânjească după meleaguri străine, în care tot ce-i lipseşte e, după
cum socoate, lesne de aflat.39
Oricare ar fi ele, stările legate de akedie sunt însoţite de nelinişte şi anxietate, care,
alături de sila, sunt caracteristicile fundamentale ale acestei patimi. Ceea ce distinge esenţial
akedia de tristeţe este faptul că ea nu-i motivată de nimic precis, că „mintea e tulburată fără
pricina”, cum spune Sfàntul Ioan Casian. Dar faptul că ea nu are motiv nu înseamnă că nu are
cauza. Potrivit Părinţilor, akedia are o etiologie preponderent demoniaca. Pentru a putea acţiona,
are însă nevoie de un teren prielnic, pe care îl oferă mai ales sufletul iubitor de plăceri şi cel
stăpânit de tristeţe.40
39
Dr. Dimitri AVDEEV, Depresia ca patima si ca boala..., p. 32.
40
Arhim. Serafim ALEXIEV, Izbavirea de pacate. Talcuire la Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul…, p. 27.
21
Principalul efect patologie al akediei este întunecarea întregului suflet (ca şi în cazul
tristeţii): mintea e cuprinsă de întuneric şi orbită, sufletul învăluit în tenebre. Raţiunea îşi pierde
puterea de discernământ şi justa cunoaştere a realităţii. Părinţii au constatat că akedia, care este
„moleşire a sufletului” şi „lâncezeală a minţii”, naşte golul inimii, îl face pe om delăsător în toate
şi fricos. Dacă se însoţeşte cu tristeţea, o sporeşte, şi aşa mâna uşor la deznădejde. Grabnică
maniere a celui stăpânit de ea este o altă bine ştiută urmare a ei.41
Întâlnim trei cauze ale tristeții:
Prima cauza posibilă a tristeţii este lipsirea de o plăcere prezenta sau dorită şi deci,
fundamental, pierderea unui bun material, neîmplinirea unei dorinţe sau dezamăgirea legată de o
nădejde trupească.
Omul supus cărnii doreşte cu ardoare nu numai bunuri materiale, ci şi onorurile şi slava
omenească, şi atunci când am analizat patima tristeţii am arătat legătură strânsă pe care o are ea
cu patimă slavei deşarte, dezamăgirile legate de neprimirea onorurilor visate şi a slavei de la
oameni fìind o cauză frecvenţă a tristeţii, atât pentru cei care le au şi râvnesc altele mai mari, cât
şi pentru cei care-şi visează să li se ştie numele.
În acest caz, lecuirea de tristeţe se face prin dispreţuirea slavei de la oameni şi a
cinstirilor lumeşti sau, şi mai bine, prin deplină nepăsare faţă de ele, fìe că ai parte de ele, fie că
eşti lipsit.42
O a doua cauză esenţială a tristeţii este mânia, fie că simplă urmare a ei, fie ca urmare a
unei jigniri, luând în acest caz forma ranchiunii. În oricare dintre aceste cazuri, se cuvine să
iertăm pe cei ce ne-a jignit, să lăsăm deoparte supărarea şi să dăm dovadă de bunăvoinţă şi
iubire.
Decât să-l învinuim pe cei care ne-a jignit, mai degrabă să ne învinuim pe noi înşine,
recunoscând că suntem vrednici să îndurăm batjocuri pentru păcatele noastre şi că poate chiar noi
l-am stârnit pe celălalt prin vreun cuvânt sau gest nesocotit.43
Pe lângă tristeţea ale cărei pricini sunt ştiute, există, după cum am văzut, şi o tristeţe fără
de pricină, ivită în suflet fără motiv vădit. Pentru o astfel de tristeţe nu este un leac anume, ci e
nevoie de o terapeutică generală, care de altfel completează tratamentele indicate în cazul
celorlalte forme de tristeţe despre care am vorbit mai sus. E important ca omul stăpânit de tristeţe
41
Dr. Dimitri AVDEEV, Depresia ca patima si ca boala…, p. 45.
42
43
22
să nu se închidă în sine, sporindu-şi astfel boală, ci să-şi deschidă sufletul, să-şi descopere
cugetele unui duhovnic iscusit, să vorbească cu el despre suferinţă să. Aşa scapă de gândurile
negre şi primeşte prin cuvântul aceluia o mangiere pe care nimeni altul nu i-o poate da.
Potrivit Părinţilor, leacul de căpetenie al tristeţii, oricare i-ar fi pricinile, este
rugăciunea.
Când akedia se manifestă sub forma somnolenţei, omul trebuie să se împotrivească şi să
nu cedeze somnului şi ingreunării, şi să-şi vadă de treburile sale.
Împotrivirea faţă de patima nu dă niciodată roade pe dată. Biruinţă asupra akediei
presupune o luptă lungă şi susţinută. De aceea, lecuirea ei cere mai întâi de toate răbdare şi
stăruinţa:
 Virtutea răbdării apare de altfel drept principalul leac al acestei patimi.
 Nădejdea este şi ea un alt leac bun, alături de răbdare.
 Un al treilea leac este pocăinţă, plânsul şi străpungerea inimii.
 Frică de Dumnezeu este şi ea un antidot puternic contra acestei patimi.
 Printre leacurile prescrise de Părinţi este şi lucrul mâinilor Cu adevărat, munca îl fereşte
pe om de plictiseală, de nestatornicie, de moleşeala şi somnolenţa, stări specifice acestei
patimi.
 Rugăciunea, în fine, este cel mai bun şi mai potrivit leac pentru akedie, pentru că de boala
aceasta nu se izbăveşte omul deplin decât prin harul lui Dumnezeu, care e rodul
rugăciunii. În lipsa rugăciunii, toate celelalte leacuri aduc o slabă alinare, şi numai de la
ea îşi iau puterea lucrătoare.
De aceea, lupta cu această patimă, tăria în faţa ei, răbdarea, nădejdea, plânsul inimii,
aducerea aminte de moarte, lucrul mâinilor, toate trebuie însoţite de rugăciune, care le întemeiază
în Dumnezeu şi face să nu mai fie simple strădanii omeneşti.44
Chiar dacă în mod frecvent aflăm o legătură între stările depresive şi tristeţe şi
akedie, lucrurile nu trebuie privite îngust şi strict. Căci, pe de o parte, aceste stări pot fi legate de
factori spirituali care depăşesc cadrul tristeţii şi akediei că patimi şi, pe de altă parte, depresia
poate avea cauze corporale sau somatice.45
44
45
23
 Unul dintre astfel de alţi factori spirituali care intervin în depresii este acela al sensului pe
care omul îl dă existenţei sale. În domeniul psihoterapiei, acest fapt a fost în mod
deosebit subliniat de curentul califìcat drept „psihanaliza existenţială”.
 Un alt factor important este natura ataşamentului pe care omul îl are faţă de sine, de
semeni şi de realităţile acestei lumi.
 Un al treilea factor este natura relaţiei omului cu aproapele.
 Un al patrulea, valoarea pe care gândeşte omul că o are în propriii săi ochi şi ai altora.
 Al cincilea este legat de conştiinţa unei vinovaţii proprii.
Vieţuirea duhovnicească îl ajută pe om, prin luptă cu patimile, să se desprindă din
alipirile sale deşarte, amăgitoare şi pricinuitoare de boală, fìe de propria-i persoană, fìe de
ceilalţi, fìe de lucrurile lumeşti, şi să pună în locul lor, prin lucrarea virtuţilor, iubirea de
Dumnezeu, de sine şi de aproapele, în Domnul, şi iubirea celor duhovniceşti, neinselatoare şi cu
neputinţă de răpit. Căci numai prin iubirea şi virtuţile care-i sunt date se pot stabili legături
nevătămatoare cu semenii, ferite de teamă, de nelinişte ori de vrăjmăşie. Iubirea şi rugăciunea îl
încredinţează tainic pe om ca Dumnezeu îl iubeşte, că e de mare preţ în ochii Lui şi de neînlocuit,
şi preţuirea Să covârşeşte cinstirile omeneşti.
Smerenia şi pocăinţa îl ajută să-şi vadă limpede locul şi rostul său pe lume, că nici să se
înalţe, nici să se osândească pe sine pentru închipuite greşeli. Prin Taina Spovedaniei primeşte
iertarea lui Dumnezeu şi curăţirea păcatelor în chip adeverit, afla pacea lăuntrică şi pune bun
început vieţii sale.46
În fine, credinţa şi nădejdea îl apără pe om de înfricoşată deznădejde care duce la
moarte, şi în cele mai grele împrejurări să nu se scârbească de viaţă pe care Ziditorul său i-a dat-
o şi să-şi păstreze credinţa în Dumnezeu, aşteptând mântuirea adusă de Hristos tuturor
oamenilor, până la unul, pentru care a şi primit să pătimească El Însuşi în trup.47
Aceste câteva consideraţii dintre multe altele posibile arată că soluţia pentru stările
depresive care implică cauze spirituale nu rezidă numai în vindecarea de tristeţe sau de akedie, ci
într-o terapeutică duhovnicească globală, care cere lupta cu toate patimile, toate legate între ele,
şi, totodată, împlinirea tuturor virtuţilor.
46
47
24
Se vede aşadar că tămăduirea unei boli psihice legate de o boală spirituală nu poate fi
rodul unei terapeutici parţiale, ci tine de ansamblul vieţii ascetice, care, la rândul ei, nu poate fi
despărţită de viaţa Bisericii.48
CAPITOLUL III
AKEDIA ȘI VIAȚA DUHOVNICEASCĂ
48
25
Dintru început trebuie spus că akedia nu este o maladie rezervată exclusiv monahilor. Ea
e legată, într-un fel, de însăşi condiţia umană, timpul, locul şi împrejurările vieţii schimbând doar
manifestările ei concrete, ea rămânând în esenţă aceeaşi.
Această variantă a acediei provine dintr-o neprimire: oamenii moderni sunt obosiţi de
refuz: în urma decepţiilor suferite sau a eşecurilor repetate, subiectul se retrage în sine, rănit de
loviturile vieţii. Cel căzut pradă acediei încearcă să găsească vinovaţi pentru nefericirea sa,
aducându-şi aminte dintr-odată, cu acuitate, de toate nedreptăţile pe care a trebuit să le sufere de
la alţii şi fiind chinuit de gândul că a „pierit iubirea dintre fraţi şi nu se mai găseşte nimeni care
să-l mângâie.“49
3.1. Akedia, boală a omului contemporan
Akedia omului contemporan are următoarele caracteristici: lipsa de timp fizic cauzată de
agenda zilnică supraîncărcată, nevoia de odihnă şi relaxare.Toate acestea au rolul de a masca
golul sufletesc şi lipsa de sens a vieţii, probleme esenţiale precum grija pentru mântuirea
sufletului fiind ignorate sau trecute într-un plan secund.
Akedia se caracterizează printr-o instabilitate interioară ce se prezintă sub diferite forme,
așa cum am mai văzut: imposibilitatea de a termina un lucru început, tendinţa de fugă şi de
schimbare, minimalism la rugăciune, meditaţie şi lectură duhovnicească, uneori sub pretextul că
acestea sunt vechi şi depăşite. La acestea se adaugă şi anumite stări psihice dintre cele mai
disconfortante: insatisfacţie totală difuză, răspândită în întreaga fiinţă, incoerenţă în fapte şi
gânduri, sentimentul de a fi epuizat, lipsa de concentrare sufletească, vagabondarea minţii şi a
gândurilor, chiar în timpul rugăciunii.
Totuși, Biserica manifestă o atitudine optimistă în ceea ce priveşte puterea de biruire a
akediei. De aceea, recomandă răbdarea, nădejdea în mila lui Dumnezeu şi perseverenţa, iar ca
49
DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Căutarea Împărăției lui Dumnezeu, prioritate a vieții, 29 iunie
2011, http://ziarullumina.ro/cautarea-Imparatiei-lui-dumnezeu-prioritate-a-vietii-crestine-8567.html, 26 februarie
2018.
26
mijloace, rugăciunea scurtă şi stăruitoare, prin care ni se clarifică cel mai bine starea noastră
interioară, spovedanie şi împărtăşanie mai deasă, participare la Sfânta Liturghie, convorbiri
duhovniceşti.
Omul căzut în akedia vrea să seroage mai mult, dar o mulțime de stări trupești și
sufletești îi stă împotrivă. El nu se poate concentra, nu știe ce rugăciuni să spună. El are nevoie
de liniștea rugăciunii, însă obosit fiind mereu, ajunge să creadă că se va ruga atunci când are
timp.
Oricare ar fi pricina care determină amânarea sau renunțarea la rugăciune, Mântuitorul
Iisus Hristos ne îndeamnă la eliberarea de grijile pentru bunurile materiale: „Ce vom mânca, ori
ce vom bea, ori cu ce vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar
Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi
dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.” (Matei 6, 31-33).
Trebuie să ne hrănim mai întâi cu darurile spirituale și apoi cu cele materiale. Trebuie să
fim atenți la noi înșine, la slăbiciunile noastre, deoarece diavolul ne poate păcăli. Două dintre
împotrivirile venite de la diavol sunt urâtul/akedia și lenea.
3.1.1. Urâtul la rugăciune sau akedia
Akedia este o ispită a acestor timpuri, ea este contagioasă pentru omul contemporan care
este mereu obosit și caută să se odihenească. Această stare mai este cunoscută și ca „demonul
amiezii”.
„Akedia se caracterizează printr-o anumită instabilitate interioară ce se prezintă sub diferite forme:
imposibilitatea de a termina un lucru început, tendinţa de fugă şi de schimbare, minimalism la rugăciune,
meditaţie şi lectură duhovnicească, uneori sub pretextul că acestea sunt vechi şi depăşite. Iată de ce unii
părinţi au descris-o drept luptă împotriva liniştii, aţipire ne-la-vreme, adversară a străduinţei, ceasornic al
foamei. La acestea se adaugă şi anumite stări psihice dintre cele mai disconfortante: insatisfacţie totală
difuză, răspândită în întreaga fiinţă, incoerenţă în fapte şi gânduri, sentimentul de a fi epuizat, lipsa de
concentrare sufletească, vagabondarea minţii şi a gândurilor, chiar în timpul rugăciunii. Pe baza naturii
lui complexe, care uneşte în sine cele mai diferite gânduri, gândul akediei are însuşirea de a dăinui
îndelung. Prin aceasta se iveşte în suflet o stare caracteristică depresiei, care, dacă nu este observată şi
tratată la timp, poate deveni o stare durabilă şi periculoasă.” 50
50
Cristian ROMAN, Predici la rugăciune – urâtul (akedia) și lenea,
http://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/1924/piedici-la-rug%C4%83ciune-%E2%80%93-ur%C3%A2tul-akedia-
%C8%99i-lenea, 27 februarie 2018.
27
Această stare de urât vine din faptul că urâm tot ceea ce ne poate scoate din această stare.
Urâm rugăciunea care ne poate ajuta și, implicit, pe Dumnezeu.
3.1.2. Hipersensibilitatea sufletului
Hipersensibilitatea sufleteascăpoate conduce și ea la akedia. Atunci când suntem cuprinși

de deznădejde, ne încearcă sentimentul că ne rugăm degeaba. Însă, ceea ce ne salvează este
stăruința la rugăciune, în biserică este credința adevărată.
Oamenii care sunt indiferenți sunt mai feriți de diavol. Cei care sunt foarte sensibili sunt
mai ușor cuprinși de akedia.
Sensibilitatea lăuntrică trebuie să fie susținută de smerenie și nădejde, altfel ea ne poate
îndepărta de rugăciune.
3.1.3. Lenea/trândăvia
Akedia este patima monahilor anahoreți pentru că odată cu intrarea lor în viața monahală,
apare o altă trândăveală specifică lor, care poartă numele de lene. Lenea ca patimă spirituală este
diferită de akedia. Aceasta este specifică monahilor chinovicali și credincioșilor mireni. De
asemenea, ea stăpânește pe toți cei care nu iubesc munca.
„Este cunoscut prea bine faptul că dispoziția pentru muncă nu este numai o condiție a existenței, ci în
primul rând o dovadă a sănătății fizice și sufletești. Dispoziția pentru muncă asigură dinamismul sufletului
angajat creator spre producerea bunurilor materiale și spirituale; iar această orientare axiologica printr-
o activitate creatoare aduce adevărata bucurie, fiindcă viața sufletească se împlinește prin mulțumirea de
sine. Iar cea mai mare mulțumire de sine este tocmai datoria muncii împlinite. Ea îți aduce starea de
gratificare, coincizând cu fericirea însăși. Chiar dacă munca pretinde efort și sudoare, acestea nu
constituie o povară a vieții, la fel cum nici jertfă de bună voie nu descurajează, ci angajează spre un ideal
măreț, care pe măsură ce este împlinit, aduce sufletului satisfacția deplină.” 51
Munca constituie condiția existențială a vieții. Dumnezeu binecuvintează mereu pe omul

care muncește, „vrednic este lucrătorul de plata sa” (Luca 10, 7). Lenea care se află la polul opus
este starea de lâncezeală sau refuzul de a lucre necontenit la dovandirea bunurilor spirituale.
51
Cristian ROMAN, Predici la rugăciune – urâtul (akedia) și lenea...., 27 februarie 2018.
28
Totofată, ea se referă și la confruntarea cu viața în scopul producerii bunurilor material și
spirituale.
Lenea are un caracter moral destructiv. Ea produce efecte negative atât pe plan personal,
cât și pe plan social. Ea poate fi un adevărat delict social, omul cuprins de lene ajungând chiar să
fure, să lovească, să omoare.
Un alt efect negativ al lenei este desfrânarea. Lipsa de ocupație dă prilej instinctelor să se
manifeste mai mult decât trebuie. Astfel, lenea ajunge să distrugă viața sufletească și trupească.
„Leneșul este mai expus la mii de ispite și păcate. Pasărea este mai în siguranță când zboară, iar
omul când muncește. Leneșul e ca un trunchi de pom, fără frunze și roade”.52
Fără rugăciune nu vom reuși să biruim akedia. Chiar dacă suntem obosiți, putem rosti o
rugăciune scurtă.
3.2. Efectele akediei
Unul dintre efectele akediei este întunecarea în intregime a sufletului: akedia întunecă
mintea și o orbește, aruncând sufletul în beznă. Astfel, sufletul nu mai este în stare să cunoască
înțelesurile duhovnicești. “Cu adevarat sufletul care a fost rănit de săgeata acestei tulburări,
istovindu-se, este îndepărtat de la orice contemplare a virtuților și de la vazul sensurilor
spirituale”. 53
Urmarea cea mai gravă este că această patimă îl depărtează pe om de la cunoașterea lui
Dumnezeu, ținându-l în trândăvie și neștiință.
Sfinții Părinți arată iarăși că akedia, care este o lâncezeală a sufletului și o moleșeală a
minții, stinge flacăra duhului, ducându-l la negrija și lipsa de curaj. Dacă se însoțește cu tristetea,
o sporește, și atunci omul ajunge ușor la deznădejde. Tot din ea ies gandurile de hulă și
cugetările nebunești împotriva Făcătorului. Alte urmări nenorocite sunt învârtoșarea inimii și
manierea grabnică. Tot din ea, spune Sfantul Isaac Sirul, “vine duhul ieșirii din minți, din care
răsar zeci de mii de ispite”.54
52
Pr. Prof. Univ. Dr. Sorin COSMA, Lenea ca maladie spirituală, https://www.crestinortodox.ro/religie/lenea-
maladie-spirituala-69670.html, 27 februarie 2018.
53
SFÂNTUL IOAN CASIAN, Convorbiri duvovnicești, trad. rom. de Prof. David POPESCU, Ed. EIBMBOR,
54
SFÂNTUL ISAAC SIRUL, Cuvinte către singuratici..., p. 284.
29
„Moleșeala (akedia) ...stârnește deodată aproape toate patimile”.55
Spre deosebire de alte patimi, akedia nu constă în reaua folosire a unei anumite puteri a
sufletului. Sfântul Maxim Mărturisitorul arata că ea le pervertește pe toate: “Toate patimile țin
sau numai de iuțimea sufletului, sau numai de partea lui poftitoare, sau de cea rațională...Dar
akedia se face stăpână peste toate puterile sufletului”.56
Pe de altă parte, ea nu constă nici în folosirea lor în chip contrar firii, pentru că nu are în
natura omenească vreun bun temei.
3.3.Tămăduirea akediei
Akedia are particularitatea de a cuprinde toate puterile sufletului și de a stârni aproape

toate patimile așa cum am văzut în subcapitolul anterior. De aceea, spre deosebire de celelalte
patimi, akedia nu poate fi tămăduită printr-o virtute care să i se împotrivească direct și care să-i
îa locul în sufletul omului. Această particularitate face ca tamaduirea acestei patimi să se faca pe
mai multe căi, după cum arată Sfântul Ioan Casian: “Atletul lui Hristos, care trebuie să se
întreacă după lege în lupta pentru desăvârșire, se cuvine să se războiască pe toate fronturile cu
acest ticălos duh al neliniștii”.57
Pentru vindecarea ei, mai întâi trebuie ca boala să fie scoasă la lumină și să fie cunoscută
ca atare, pentru că aceasta patimă nu are o pricină anume și de aceea adesea ea rămâne neștiută
sau de neînțeles, cu atât mai mult cu cât unul dintre efectele ei este orbirea minții și întunecarea
în intregime a sufletului.
Akedia obișnuiește să-l împingă, îndeosebi pe monah, să-și părăsească chilia, să umble
dintr-un loc în altul, să caute întâlnirea cu ceilalți, pentru nevoi care i se par cu totul îndreptățite.
În primul rând omul trebuie să înțeleagă că ele nu sunt decât pretexte pe care i le dictează însăși
patima sa. Atunci cand akedia se manifesta sub această formă, omul trebuie să se împotrivească
pornirii de a-și părăsi locul, oricât de binecuvantată i s-ar părea pricina pentru care vrea să iasă.
„Să nu-ți lași chilia la ceasul încercărilor.Ci stai inăuntru, rabdă și întâmpină-i vitejește pe toți
55
SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Întrebări și Răspunsuri, trad. rom. de pr. Prof. Dumitru
STĂNILOAE, în Filocalia, vol. 2, Ed. Humanitas, București, 2009, p. 190.
56
SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Întrebări și Răspunsuri..., p. 190-191.
57
SFÂNTUL IOAN CASIAN, Convorbiri duvovnicești..., p. 96.
30
cei care dau năvală peste tine, și mai cu seama pe demonul akediei. Cand se ridică asupra ta
duhul akediei, nu-ți părăsi chilia și nu te feri de luptă cu el”.58
Atunci cand akedia se manifestă sub forma dorinței de a dormi, se cuvine de asemenea să
i ne împotrivim, străduindu-ne să ieșim din toropeală și să nu ne lăsăm doborâți de somn.
Cauza acestei boli se află înlăuntrul omului, iar nu în starea de singurătate, atunci când se
caută leacul pentru tămăduirea ei trebuie să se aplece omul asupra sa, și să nu-l caute în afară, în
întâlnirile cu ceilalți. Cel mai adesea, credința căpoate primi ajutor de la ceilalți pentru ușurința
lui, este cu totul deșartă.
„Însănătoșirea și leacul (akediei) izvorăsc din liniște.Aceasta este mângâierea celui ispitit de ea. Dar din
întâlniri nu primește niciodata lumina mângâierii și convorbirile cu oamenii nu-l tămăduiesc, ci-l odihnesc
pentru o vreme, dar după aceea se ridică împotriva lui cu și mai multă tarie. Fericit este cel ce rabdă
acestea, rămânând în sălașul său”.59
Ca să biruim lupta cu akedia trebuie să ducem o luptă lungă și neîncetată. Pentru

tămăduirea ei este nevoie de multă răbdare și stăruință, „Întru răbdarea voastră veți dobândi
sufletele voastre” (Lc. 21, 19).
Un alt leac esențial care trebuie adăugat răbdării este nădejdea. „Când dăm peste
demonul akediei, semănând în noi bunele nădejdi, să rostim descântecul acesta al sfântului
David: Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu, și pentru ce mă tulburi? Nădăjduiește în Dumnezeu,
că-L voi lăuda pe El; mântuirea feței mele este Dumnezeul meu” (Ps. 41,16).60
Un al treilea leac este pocăința, întristarea după Dumnezeu și străpungerea inimii.
Lacrimile de pocăință și plânsul cel duhovnicesc sunt cu adevarat un leac foarte puternic.
„Akedia este îndepărtată prin lacrimi”.61
Un alt remediu împotriva trândăviei sufletești este aducerea-aminte de moarte.Amintirea
morții se cuvine a fi însoțită de cugetarea că fiecare zi trebuie trăită ca și cum ar fi cea din urmă,
sfat pe care Părinții îl dau adeseori nu pentru a-l pregăti pentru om pentru moarte, ci pentru a-l
ajuta să trăiască așa cum se cuvine.
Gândul morții face ca omul să nu risipeasca timpul, atât de prețios pentru mântuirea sa și
să trăiască în chip duhovnicesc fiecare clipă a vieții sale, să se ferească de păcat, să împlinească
poruncile și să se predea cu totul lui Dumnezeu.
58
59
SFÂNTUL ISAAC SIRUL, Cuvinte către singuratici...,p. 286.
60
61
31
Amintirea morții este îndeosebi folositoare în vindecarea akediei, în care este lipsită de
grija pentru mântuire, toropeala duhovnicească, trândăvie în lucrarea virtuții și care-l mână pe
om la lucrări și la întâlniri cu semenii lipsite de orice folos, care, din punct de vedere
duhovnicesc, sunt o adevarată pierdere de timp.
Printre leacurile prescrise de Părinți este și lucrul de mână. Într-adevăr, munca îl ferește
pe om de plictiseală, toropeală și nestatornicia la care-l împinge această patimă și care sunt
stările ei alcătuitoare. Munca îl ajută să dobândească anumite calități: stăruința și statornicia în
lucrare, atenția și efortul susținut, atât de necesare pentru viața sa duhovnicească și pe care
akedia încearcă să le spulbere.
Prin muncă omul se împotrivește direct trândăviei, o formă a akediei și izvor de
nenumărate rele pentru suflet.
În sfârșit, rugăciunea este marele leac al akediei, pentru că numai cu ajutorul harului
dumnezeiesc poate fi omul izbăvit cu totul de această patimă, iar harul se dobândește daca este
cerut în rugaciune. Fără rugăciune, toate celelalte leacuri rămân lipsite de folos deplin și numai
din ea își trag ele virtuțile tămăduitoare.
De aceea, lupta cu această patimă, împotrivirea față de ea, răbdarea de care trebuie să dea
omul dovadă, tăria nădejdii, întristarea cea cuvenită, plânsul, amintirea morții, lucrul mâinilor,
toate trebuie însoțite de rugăciune, care se întemeiază pe credința în Dumnezeu și care face ca ele
să nu rămână simple mijloace omenești de luptă cu patimă.
3.4.Duhovnicul – Psihoterapeutul Ortodox
Întâlnim tot mai des problemele psihologice ale omului. Omul contemporan este
împovărat si descumpănit de necazurile și grijile cotidiene, el este în căutare de odihnă şi
echilibru. El caută vindecarea sufletului, deoarece simte că acolo este adevărata lui rană.
Depresiile psihice care afectează un număr impresionant de oameni din toate ţările si
toate domenile a făcut ca psihoterapia sa aibă roade în aceste timpuri ale noastre. Tot mai multi
oameni apelează la un psihoterapeut mai mult decât la un preot, pentru alinarea şi vindecarea
sufletelor. În acest context, creştinismul recurge din ce în ce mai mult la psihoterapie sau altfel
spus aceasta se transformă într-o Ortodoxie psihoterapeutică. Scopul Ortodoxiei este aducerea
32
pe calea lui Dumnezeu, ducându-l pe om la îndumnezeire, pentru care trebuie mai întâi sa fim
vindecaţi de bolile sufletesti de care suferim. Locul în care se face vindecarea este Biserica. Ea
reprezintă spitalul duhovnicesc care-i tămăduieşte pe cei bolnavi de păcate.
Bolile sufleteşti slăbesc puterile spirituale ale omului.62 Un suflet păcatos vine la
duhovnic nu numai pentru a primi sfânta iertare, ci si pentru indrumarea pe care o aşteaptă de la
preot. Hristos, dupa cum spune Sfantul Grigorie Teologul este întâi de toate medic al omului.
Lucrarea lui este terapeutică. Aceasta este continuată de către preoţi, dar mai ales de catre
episcopi. Ei devin colaboratori ai lui Dumnezeu la mântuirea oamenilor.
Sfântul Grigorie de Nazianz zice: „Noi toţi câţi stăm în fruntea credincioşilor suntem
slujitori şi lucrători ai acestei vindecari. Viaţa liturgică si ascetică a Bisericii are ca scop
vindecarea omului. Această vindecare nu este altceva decât întoarecerea omului la Dumnezeu şi
la comuniunea împreuna cu El”.63 Această lucrare trebuie s-o exercite omul prin libertate, adică
să îi păstorească cu propriul lor consimţământ, preotul nu trebuie să îi păstoresca prin silnicie, ci
să-i aducă la el prin convingere. O faptă făcută fără voie, pe lângă faptul că este o silnicie, nu-i
de lăudat şi nici nu-i trainică … De aceea, Legiuitorul şi legea noastră ne porunceşte să păstorim
turma cu voie bună nu cu silnicie (1 Pt. 5, 2).
Strădania multor psihoterapeuţi şi pedagogi de a îndruma omul la vindecare silindu-i
constiinţa lui, se află departe de calea ortodoxă, echilibrată, unde se resprectă libertatea lui.
Sfânta Liturghie şi credinţa omului îl pot vindeca pe acesta de bolile sufleteşti, îndreptându-l spre
comuniunea cu Dumnezeu. Preoţia devenind o ştiinţă terapeutică, prin dimensiunea terapeutică a
preoţiei care cu alte cuvinte, este lucrarea preotului.
În ceea ce priveşte calitatea sa de duhovnic, preotul este asemenea unui terapeut,
deoarece Taina Spovedaniei nu este o simplă absoluţiune formală de tip occidental, cerută de
faptul că Dumnezeu se înfurie pe om şi pretinde ispăşire pentru păcatele săvârşite. Ea este infinit
mai mult decât atât, fiind o parte a psihoterapiei duhovniceşti.
Sfântul Ioan Scărarul, zice: „când vom ieşi din Egipt şi vom voi să fugim de Faraon, vom
avea neaparată nevoinţă de un oarecare Moise, mijlocitor către Dumnezeu, care fiind pentru noi
aşezat în mijloc, între faptă şi contemplaţie, să intindă mâinile către Dumnezeu, astfel ca cei ce
umblă sub călăuzirea Lui să treacă marea păcatelor şi să alunge pe Amalec al patimilor.”64
62
Constantin Valentin PAȘCĂU, Preotul duhovnic în Biserica Ortodoxă,
https://www.scribd.com/document/94122527/Preotul-Duhovnic-in-Biserica-Ortodoxa, 27 mai 2018.
63
Constantin Valentin PAȘCĂU, Preotul duhovnic în Biserica Ortodoxă..., 27 mai 2018.
64
33
Astfel, preotul este şi medic în acelaşi timp, deoarece aşa cum ştim toţi suntem bolnavi şi
toţi avem trebuinţă de medic şi de terapie duhovnicească. Rostul duhovnicului nu se mărgineste
numai la cel de învăţător şi de sfătuitor, tradiţia în unanimitate socotindu-l cu adevarat doctor,
care poate tămădui de boli pe cel care se lasă în grija sa, făcându-l deplin sănătos.
Sfântul Simeon Noul Teolog reuşeşte să biruiască patimile şi să se descătuşeze din robia
lor, desciind această vindecare sufletească prin părintele său duhovnicesc: „a coborât şi m-a aflat
rob şi străin şi a zis: Vino, copilul meu, te voi duce l Dumnezeu”.65
CAPITOLUL IV
AKEDIA, MASS-MEDIA ȘI TENDINȚA EVADĂRII ÎN SPAȚIU VIRTUAL
Internetul este o sursă remarcabilă de informaţii, acoperind o varietate infinită de teme,

dintre care religia este una dintre cele mai accesate.
65
34
4.1. Internetul, ca spațiu spiritual virtual
În zilele noastre, informaţia devine resursa esenţială în dezvoltarea societăţilor moderne,

evoluate în plan politic, economic şi social. Dinamismul şi complexitatea noului tip de societate,
care antrenează o creştere continuă a volumului şi diversităţii informaţiilor prelucrate şi care
utilizează pe scară largă tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor, au condus la conceptul de
societate informaţională.
Aşa cum o definesc promotorii globalizării, societatea informaţională reprezintă o nouă
etapă a civilizaţiei umane, un nou mod de viaţă, care implică folosirea intensivă a informaţiei în
toate sferele activităţii şi existenţei umane, cu un impact economic şi social semnificativ.Noile
tehnologii digitale fac accesul, stocarea şi transmiterea informaţiei din ce în ce mai facile şi mai
accesibile.66
Internetul este o reţea uriaşă, globală, un sistem de reţele interconectate de calculatoare,
care conţine câtva milioane de servere de date, la care se conectează oricine, însă orice calculator
cu un software necesar poate constitui la rândul său server în reţea.67
Utilizatorii internetului pot fi în aceeaşi măsură oameni simpli, oameni de ştiinţă care
găsesc aici biblioteci şi bibliografii impresionante şi în absolut toate domeniile, de la ştiinţa la
artă şi sport, dar în aceeaşi măsură pot fi şi psihopaţi, maniaci sau criminali, care găsesc,
utilizând internetul posibilitatea unor acte criminale organizate.
Succesul internetului se bazează în primul rând pe nevoia intrinsecă a omului de a rezolva
totul simplu şi fără prea mult efort.68Nu putem nega importanţa, rapiditatea şi amploarea
dezvoltării internetului ca spaţiu virtual de informare, comunicare, comercial, de divertisment
sau chiar spiritual, depăşind barierele de timp şi spaţiu. De la literatură şi diverse publicaţii la
muzică, filme, jocuri, conversaţii şi discuţii şi până la tranzacţii financiare, realizăm că
majoritatea aspectelor din viata societăţii contemporane au loc în spaţiul virtual. Însă cantitatea şi
diversitatea informaţiilor prezente pe internet, precum şi anonimitatea comunicării prin
66
Andrei POPESCU, Suport de curs: Internetul, Societatea și Globalizarea, București, 2010, p. 28.
67
Andrei POPESCU, Suport de curs: Internetul, Societatea și Globalizarea…, p. 28.
68
Globalizarea și implicațiile ei în viața religios-morală,
http://www.nistea.com/media/internet/crestinism_si_globalizare/globalizarea-implicatii.htm, 12 februarie 2018.
35
intermediul textului şi al imaginilor digitale prezintă o provocare nu numai pentru delimitările
geografice, dar şi pentru convenţiile şi normele religioase tradiţionale.69
Pe măsură ce numărul website-urilor religioase şi al comunităţilor online este în continuă
creştere astăzi, rezultând astfel într-un exod în masă din biserică în lumea virtuală a
computerelor, este necesar să reevaluăm modul în care cyber-spaţiul induce o nouă formă de a fi
religios şi schimbări în experienţele religioase în societatea postmodernă.
Internet-ul a devenit suportul, din toate punctele de vedere al mondializării
informaţionale.
Văzând partea bună, Internetul oferă acces directşi imediat la importante resurse
religioase şi spirituale, la mari biblioteci, la muzee şi locuri de cult, la scrierile Sfinţilor Părinţi, şi
la înţelepciunea religioasă a secolelor.
„Are remarcabila capacitate de a depăşi distanţele şi izolarea, aducând persoanele în contact cu semeni ai
lor de bună-voinţă, care fac parte din comunităţi virtuale de credinţă în care se încurajează şi se sprijină
reciproc. Biserica poate aduce un important serviciu ortodocşilor și ne-ortodocșilor, selecţionând şi
transmiţând informaţii utile prin Internet. Internetul este important pentru numeroase activităţi şi
programe ale Bisericii, precum evanghelizarea, cuprinzând atât re-evanghelizarea cât şi noua
evanghelizare şi tradiţionala operă misionară, catehezele şi alte tipuri de educaţie, ştiri şi informaţii,
apologetică, conducere şi administrare, şi unele forme de consiliere pastorală şi de îndrumare
spirituală”.70
Deşi realitatea virtuală a ciberspaţiului nu poate înlocui o comunitate interpersonală

autentică, realitatea Sacramentelor şi a Liturghiei sau vestirea imediată şi directă a Evangheliei,
ea poate să le completeze, să îi conducă pe oameni spre o experienţă mai deplină a vieţii de
credinţă, şi să îmbogăţească viaţa spirituală a utilizatorilor. „Ciberspaţiul mai oferă Bisericii
mijloace de comunicare cu anumite grupuri cu tinerii, cu bătrânii şi cu persoanele casnice, cu cei
care trăiesc în zone izolate, cu membrii altor organisme religioase - la care altfel ar fi fost dificil
de ajuns”.71
Biserica trebuie să înţeleagă şi să folosească Internetul ca un instrument de comunicare
internă. Pentru aceasta trebuie să aibă în vedere caracterul lui special de mediu direct, imediat,
interactiv şi participativ.
Interactivitatea Internetului face să dispară vechea diferenţă dintre cei care comunică şi
69
Andreea Raluca NEAGU, Internetul, ca spațiu spiritual virtual, 5 mai 2012, http://ziarullumina.ro/internetul-ca-
spatiu-spiritual-virtual-69793.html, 12 februarie 2018.
70
Arhiepiscop John P. FOLEY, Biserica şi internetul, nr. 5, http://www.catholica.ro/documente/index3.asp?id=92,
12 februarie 2018.
71
Arhiepiscop John P. FOLEY, Biserica şi internetul…, nr. 5, 12 februarie 2018.
36
cei care primesc mesajul comunicat, şi crează o situaţie în care, potenţial, oricine poate face
ambele lucruri.
Educaţia şi formarea sunt un alt domeniu oportun şi necesar care implică Biserica şi
mass-media.
„Astăzi toţi au nevoie de unele forme de educaţie continuă cu privire la mass-media, fie prin studiu
personal, fie prin participarea la un program organizat, sau prin ambele metode. Mai mult decât a învăţa
tehnici, educaţia asupra mijloacelor de comunicare socială ajută la formarea de standarde privind bunul
gust şi judecata morală adevărată. Este vorba de un aspect de formare a conştiinţei. Prin şcolile şi
programele ei de formare, Biserica trebuie să ofere o educaţie în materie de mass-media de acest fel". 72
Educarea şi formarea asupra Internetului „trebuie să fie parte a unor programe complete
de educare asupra mijloacelor de comunicare socială puse la dispoziţia membrilor Bisericii. Pe
cât posibil, planul pastoral pentru comunicaţiile sociale trebuie să prevadă această formare în
pregătirea seminariştilor, a preoţilor, a călugărilor şi a personalului pastoral laic, precum şi a
profesorilor, a părinţilor, şi a elevilor şi studenţilor”.73
Tinerii trebuie să fie educaţi "nu numai să fie buni creştini atunci când sunt consumatori
de mass-media, ci şi să utilizeze în mod activ toate posibilităţile oferite de mijloacele de
comunicare socială. Astfel, tinerii vor fi cetăţeni adevăraţi ai erei comunicaţiilor sociale, care a
început deja" 74, un timp în care mass-media este considerată ca "parte a unei culturi în continuă
dezvoltare, de ale cărei consecinţe nu suntem încă pe deplin conştienţi".75
Educarea privind Internetul şi noua tehnologie înseamnă astfel mult mai mult decât
învăţarea de tehnici; tinerii trebuie să înveţe cum să se descurce într-o lume a ciberspaţiului, să
judece ceea ce găsesc aici după criterii morale sănătoase, şi să folosească noua tehnologie pentru
propria lor dezvoltare integrală şi pentru binele celorlalţi.
Şi Biserica Ortodoxă s-a implicat în misiunea pe Internet.
„Biserica propune, în mod liber, un mod de viaţă care este altul decât cel acceptat sau practicat de mulţi,
iar modalitatea de expunere a acestuia poate varia. (...) Prezentarea unei instituţii, şi a Bisericii se face
mult mai uşor şi cu un impact mai mare prin intermediul internetului, decât prin cuvântul tipărit sau rostit
şi că ea ajunge mai repede la posibili şi neştiuţi căutători, care se folosesc de informaţiile oferite de un
72
Arhiepiscop John P. FOLEY, Etica în comunicaţiile sociale, nr. 25,
http://www.catholica.ro/documente/index3.asp?id=187, 12 februarie 2018.
73
Arhiepiscop John P. FOLEY, Instrucţiunea pastoralăAetatis Novae, nr. 28,
http://www.catholica.ro/documente/index3.asp?id=409, 12 februarie 2018.
74
Papa Ioan Paul al II-lea, Communio et Progressio, nr. 15, http://www.catholica.ro/documente/index3.asp?id=325,
12 februarie 2018.
75
Papa Ioan Paul al II-lea, Mesajul pentru a 24-a Zi Mondială a Comunicaţiilor, 1990, apud Arhiepiscop John P.
FOLEY, Biserica si internetul,nr. 5
37
site.Asemănator unei biblioteci, internetul este totodată foarte diferit de aceasta şi nu o va putea înlocui
niciodată. Dincolo de rezervele necesare în ceea ce priveşte ispita pierderii timpului şi a pierderii în
păienjenişul informatic, el poate fi folositor Bisericii”.76
4.2. Cyber-religiozitatea
Posibilităţile religiozităţii virtuale sunt nelimitate în noul mileniu. Pentru a exprima un

limbaj religios digital, a fost nevoie de crearea unei noi terminologii. Astfel, conceptul de cyber-
religiozitate ar semnifica orice tip de experienţă sau activitate religioasă mediată de internet, în
timp ce cyber-adorare ("cyber-worship") exprimă varietatea experienţelor religioase realizate
prin intermediul unui angajament virtual, precum cultul online, veneraţia virtuală, rugăciunea
electronică, cyber-Puja etc. 77
Credincioşii se pot întâlni virtual şi participă la cult în cyber-biserici ("cyber-churches")
sau în cyber-heaven (un loc analog raiului) pentru a comemora pe cei dragi care nu mai sunt în
viaţă. Mai mult, pentru ca numărul membrilor comunităţii virtuale să crească este nevoie de "e-
vanghelişti" care să răspândească şi să transmită învăţăturile printre cei necredincioşi. "E-
vanghelismul" prezintă internetul, în acest sens, drept noul câmp de misiune al secolului al XXI-
lea.
„Cyber-religiozitatea poate fi o potenţială ameninţare a religiei tradiţionale. Urmările pe care internetul

le are asupra comportamentului religios sunt greu de estimat. Spaţiul virtual induce un nou mod de a fi
religios, accelerând schimbări în sensibilităţile religioase care au deja loc în societăţile moderne târzii:
respingerea instituţiilor religioase şi subminarea valorilor tradiţionale cu privire la rolurile oficianţilor,
slujitorilor religioşi şi a îndatoririlor credincioşilor. Dacă acestui tip de religiozitate îi lipseşte o ierarhie
autorizată, atunci oricine se poate proclama expert instant. În spaţiul virtual, o religie poate fi creată de
oricine, indiferent de experienţă, poate include oricât de mulţi adepţi, ignorând dinamicile interpersonale
şi poate exista nu mai mult decât sub forma unor liste de discuţii. E locul excelent de întâlnire pentru
antagonismul religios, pluralismul religios şi noile mişcări religioase, devenind o resursă ideală pentru
lideri şi mistici religioşi autoproclamaţi, care se pot face cunoscuţi şi urmaţi mult mai uşor în mediul
virtual decât în cel real.
Internetul poate să facă posibilă comunicarea şi chiar formarea unei comunităţi dincolo de
graniţele fizice regionale sau naţionale, însă aceasta reprezintă o formă "nespirituală" sau chiar abstractă
de religiozitate. O astfel de comunitate nu se poate forma în adevăratul sens al cuvântului, ci se poate doar
minimaliza pentru a reprezenta o situaţie dată, o pseudo-comunitate. Ceea ce face atractiv internetul
pentru alte forme de cunoaştere, şi anume anonimitatea şi imaterialitatea sa, este, din punct de vedere
religios, contraproductiv. Slujbele de deces în spaţiul cibernetic sunt doar o copie jalnică de depăşire a
suferinţei umane reale, nu virtuale. La fel, s-ar putea spune că şi nunţile pe internet sunt nici mai mult, nici
mai puţin decât o satiră, o parodie. Îndrumarea spirituală - poate forma cea mai des întâlnită intervenţie
76
Arhid. Drd. Ștefan ILOAE, „Mass-Media și Biserica”, în Tineret, ideal, Biserica, editat de A.S.C.O.R., Cluj-
Napoca, pag. 143
77
Andreea Raluca NEAGU, Internetul, ca spațiu spiritual virtual..., 12 februarie 2018.
38
religioasă electronică, se bazează mult prea mult pe schimbul de emailuri, iar câteva lumânări electronice
care pâlpâie pe poza unui altar sunt doar câteva reminiscenţe ale unei experienţe religioase reale. În faţa
unui monitor nu poate avea loc o transpunere religioasă. Într-o anumită formă, prin intermediul
internetului ne întoarcem la o formă primitivă a religiei, reprezentată prin imagini statice.” 78
4.3. Problemele actuale ale tinerilor
„Astăzi, mulţi tineri înnebunesc şi au probleme psihice din pricina drogurilor, şi

plăcerilor, şi iubirii de plăceri”.79
Pe tot parcursul vieţii pământeşti trebuie să trăim cu credinţa şi convingerea că în
Biserică toţi suntem tineri, căci una este vârsta tinereţii – cu aspiraţiile şi asperităţile ei inerente
şi fireşti – şi altceva înseamnă a fi tânăr şi receptiv din punct de vedere spiritual, adică în stare să
primeşti mereu noi impulsuri, care te îmbogăţesc şi te împlinesc duhovniceşte.
„Copiii contemporani sunt foarte sensibili, tulburaţi, spun multe, însă mintea lor rămâne
la suprafaţă şi adâncul lucrurilor se pierde.”80
Tinerii vin întotdeauna cu prospeţimea şi sinceritatea lor în modul de a aborda
adevărurile vieţii, ceea ce ar putea fi un important ajutor acordat societăţii pentru a se putea
elibera de servituţile dedublării. Puritatea, curăţia, sinceritatea, spontaneitatea şi curajul tinerilor
în analizarea, cu multă obiectivitate şi imparţialitate, a problemelor lumii post – moderne pot
veni în sprijinul maturilor şi al vârstnicilor, care sunt generaţii rănite de atâtea experienţe
negative şi dureroase.
Tinerii trebuie să fie chemaţi să facă parte din viaţa de zi cu zi a slujirii Bisericii, căci fără
ei cu siguranţă că multe aspecte ale împlinirii şi înaintării misiunii în social, de pildă, s-ar face cu
mai multă dificultate.
Tinerii, cu a lor tinereţe spirituală, care trebuie să fie o stare a „duhului”, iar nu doar a
vârstei, sunt chemaţi să reevalueze atitudinea apologetic–mărturisitoare şi misionară în aceste
vremuri de acţiuni prigonitoare, concertate împotriva Bisericii într-un număr mare şi variat dintre
care amintim câteva cum ar fi: desacralizarea, secularizarea şi laxismul religios, arghirofilia şi
hedonismul precum şi iconoclasmul post-modern, cu care ne confruntăm în aceste zile.
78
Andreea Raluca NEAGU, Internetul, ca spațiu spiritual virtual..., 12 februarie 2018.
79
Hierotheos VLACHOS, Mitropolit de Nafpaktos, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex, trad.
din limba greacă de Pr. Șerban TICA, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, p. 292.
80
Hierotheos VLACHOS, Mitropolit de Nafpaktos, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex…, p.
293.
39
Elevul creştin, de pildă, este misionar prin propriul exemplu, dar şi prin dialogul cu
ceilalţi de lângă el: părinţi, colegi, prieteni, profesori etc. Cei trei factori importanţi în educaţie,
familia, şcoala şi Biserica, trebuie să aibă acelaşi scop: formarea personalităţii complexe a
tânărului, inclusiv pe plan religios, pentru că elevul educat în spiritul responsabilităţii, al
respectului faţă de oameni şi al dragostei de Dumnezeu se va dezvolta şi modela armonios,
precum misionarul perfect, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Pentru tânărul creştin, lumea contemporană se prezintă ca un mozaic de idei şi concepţii
din care trebuie să selecteze şi să promoveze binele. Selectarea binelui este o acţiune influenţată
în mare măsură de educaţie, iar atunci când vorbim de educaţie ne gândim la familie, şcoală şi
Biserică.
Vârsta adolescenţei este o perioadă a provocărilor, în timpul căreia tânărul are de făcut
alegeri majore, alegeri pentru care este responsabil, în virtutea maturităţii sale; trebuie să aleagă
între ideal şi imoral, între bine şi rău, între Dumnezeu şi diavol, între creştinism şi orice altceva.
În adolescenţă, omul trăieşte suspansul întrebărilor, iar răspunsurile pe care le alege devin
principii după care el îşi confirmă poziţia. În adolescenţă, apare cererea exigentă de a fi aderent
la un grup cu interese comune. Oricând tinerii pot cădea în akedia.
Tânărul poate crea punţi de comunicare cu toţi cei din jurul său, dar mai ales cu tinerii,
pentru că de cei din urmă îl apropie nu doar vârsta, ci şi preocupările şi problemele ce necesită
rezolvare din partea fiecăruia. În relaţie cu cei de alte vârste, el e privit cu admiraţie şi respect,
deoarece efortul misionarismului său este persuasiv. În această privinţă, Sfântul Apostol Pavel îi
spune lui Timotei: „Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale” (I Timotei 4, 12).
Tot tânărul misionar este acela care oferă lumii adevăratul sens al libertăţii, pe care mulţi
oameni o caută, dar puţini o găsesc cu adevărat. El este acela care arată că libertatea nu înseamnă
a te bucura de toate păcatele lumeşti, ci a fi liber înseamnă a nu te lăsa robit de nimic; de
exemplu, liber nu este cel care fumează sau se droghează, ci cel ce se poate abţine de la aceste
patimi.
Referindu-ne, în cele ce urmează, la implicarea lui concretă în problemele societăţii
contemporane, vom reţine faptul că, misiunea tânărului în societatea contemporană este una
dificilă, dar pe cât de dificilă, pe atât de sublimă. Activitatea sa în societatea contemporană
înseamnă implicarea în problemele actuale: globalizare, avort, contracepţie, corupţie etc.
40
Cei trei factori importanţi în educaţie, familia, şcoala şi Biserica, trebuie să aibă acelaşi
scop: formarea personalităţii complexe a tânărului, inclusiv pe plan religios, pentru că elevul
educat în spiritul responsabilităţii, al respectului faţă de oameni şi al dragostei de Dumnezeu se
va dezvolta şi modela armonios, precum misionarul perfect, Mântuitorul Iisus Hristos. Între
acţiunile educative ale celor trei factori există un raport de complementaritate, acţiunea fiecăruia
venind s-o completeze pe a celuilalt.
În calitate de adulţi creştini, trebuie să arătăm pentru tinerii noştri aceeaşi dragoste ca
aceea a fiului risipitor, care, este de fapt a lui Dumnezeu însuşi. Să ne deschidem braţele spre a-i
îmbrăţişa la piept cu dragoste pe fiii noştri, chiar dacă şi-ar lua moştenirea şi-ar pleca într-o ţară
îndepărtată unde ar risipi-o în păcat.
4.4.Depresia la nivelul mass-media
"Divertismentul nu aduce fericirea, dar poate cauza depresia”, spune Virgiliu

Gheorghe.81De asemenea, el susíne că mass-media funcţionează prin a manipula oamenii
astăzi, aşa funcţionează industria de consum, adică, dacă vreţi, tot ce este publicitate, este
manipulare, la modul real.
Orice act publicitar este un act manipulator. Atâta timp cât ei în funcţie de cheltuielile
pentru publicitate îşi majorează câştigul, în mod evident se folosesc de libertatea omului pentru a
o manipula în direcţia în care se doreşte.
Aproape tot ce se întâmplă în societatea actuală este aproape determinat mediatic. Noi,
când spunem "societate mediatică”, vorbim de o societate în care omul are un contact cu mass-
media mult mai important decât cu contactul cu persoana umană. Este un om dependent de
mesajele mass-media, e o societate care se mişca în ritmul mass-media.
Totodată, el exemplifică cum mass-media reuşeşte să controleze foarte bine imageria
colectivă, stereotipiile, deci tot ce înseamnă mental colectiv. Masa critică, care gândeşte într-un
anumit fel, aceea controlează mentalitatea tuturor oamenilor. Ei bine, mass-media intra în acest
proces şi se adresează maselor, deci nu indivizilor, nu persoanelor. E foarte greu să te sustragi de
81
Virgiliu GHEORGHE, Divertismentul nu aduce fericirea, dar poate cauza depresia, 8 mai 2014,
http://adevarul.ro/entertainment/tv/virgiliugheorghe-divertismentul-nu-aduce-fericirea-cauzadepresia-
1_536b17210d133766a87574e3/index.html, 14 februarie 2018.
41
la aşa ceva, de aceea aproape tot ce se întâmplă în societate este determinat de cultură mediatică,
de mass-media. Şi atunci, apare problema aceasta a fericirii.
„Ce-şi doreşte omul în viaţă este fericirea, dar această fericire pentru unul înseamnă o maşină
mai performantă, pentru altul o casă la ţară, pentru altul, o îmbrăcăminte mai aşa, pentru altul o pereche,
un însoţitor sau o distracţie mai nu ştiu cum. Fiecare în spate are dorinţa de a fi fericit, însă această
fericire capăta cu totul şi cu totul alte reprezentări, în funcţie de experienţă culturală pe care a avut-o.
Aici, mass-media joacă rolul principal şi în genere, orientează persoana umană către ţinte false, care
promit mult şi satisfac puţin. Atunci omul intra într-o vrie, într-un cerc vicios, căutând o direcţie în care nu
poate să afle adevărul, adică acea pace lăuntrică pe care o presupune fericirea (să nu ne amăgim, poţi să
obţii toate lucrurile din lumea asta, dacă nu ai pacea înlăuntrul tău, nu poţi fi fericit). Stalin, săracul, din
câte ştiu, în ultimii ani de viaţă, nu mai dormea nopţile, dormea doar ziua, deci era într-o permanentă
nelinişte. Ieşea noaptea pe strada să vadă dacă oamenii muncesc. În ultimii ani de viaţă, mai puţin se ştie
asta, în Moscova se lucra noaptea, pentru că ieşea Stalin să vadă dacă se munceşte. El ieşea pentru că
atunci se trezea. Era foarte neliniştit. Uite aşa ajung oamenii care urmăresc ţinte false. Înlăuntru lor apare
şi se lărgeşte tot mai mult hăul acesta şi frica de el însuşi. De aceea, cauta în afară permanent. Însă, cu
timpul, îşi dă seama că nu mai are scăpare, şi devine prizonier al procesului acestuia depresiv de
demotivare. Din păcate, tot mai mulţi ajung în această situaţie. Ca şi concluzie, cred că trebuie să ne
trezim şi să căutăm acolo unde putem găsi fericirea, în relaţia cu oamenii, în relaţia cu noi înşine, pentru
că oamenii nu mai au experienţa vieţii lor lăuntrice, în relaţia cu noi înşine şi în ultimă instanţă, în relaţia
cu Dumnezeu. Din cercetările care s-au realizat în State, şi din ce în ce mai mult în Occident (la noi în
România mai puţin pentru că nu sunt fonduri) relaţia cu Dumnezeu reuşeşte să aducă omului o împlinire
pe care nu i-o poate conferi nimic altceva în societatea actuală.”82
82
Virgiliu GHEORGHE, Divertismentul nu aduce fericirea, dar poate cauza depresia..., 14 februarie 2018.
42
CAPITOL V
VINDECAREA DE AKEDIA
Părinţii Bisericii ne spun că akedia nu are o anumită virtute care să i se opună în mod
direct şi pe care să o căutăm în mod deosebit, pentru că akedia adună în sine toate patimile.
Primul pas în lupta cu akedia este identificarea bolii acesteia de care suferim, înfruntarea ei şi nu
fuga de ea.
Trebuie să luptăm cu ispita schimbării, a devierii atenţiei, a distracţiei, să ieşim din
toropeala sufletească şi trupească care ne cuprinde, să nu ne lăsăm biruiţi de somnul trupului şi al
sufletului, să ne aplecăm asupra noastră şi să căutăm să ne liniştim sufletul, să ne dobândim
pacea sufletească.
Pentru a putea ajunge la pace sufletească, la linişte sufletească şi pentru a birui akedia
este nevoie de o luptă îndelungată şi neîncetată, care nu aduce lesne biruinţa, ci numai după o
îndelungă nevoinţă. Pentru aceea avem nevoie de foarte multă răbdare.
43
Cea mai importantă armă în lupta cu akedia este rugăciunea. Rugăciunea dă putere
tuturor celorlalte lucruri pe care le-am enumerat până acum. Harul lui Dumnezeu vine asupra
noastră şi ne dă putere să luptăm cu această patimă a akediei. Numai acest har ne poate izbăvi de
akedie.
5.2. Terapia lenei
S-a putut observa că lenea are un dublu aspect: cel dintâi priveste lenevia duhovniceasca,
ca lipsa de preocupare in directia unei activitati roditoare in fapte bune, in virtute. Cel de-al
doilea aspect se refera la munca, la actiunea considerata singurul mijloc prin care castigam
necesarul vietii de aici si de acum.
În terapia primului aspect se impune constientizarea faptului ca Mantuitorul ne cheama
cu insistenta sa intram la lucru in via Sa, 83 "pentru a primi ce va fi cu dreptate" (Matei 20, 6.7).
Viata crestina este o viata activa, constand in neintrerupta innoire spre desavarsirea vietii
duhovnicesti. "Imparatia lui Dumnezeu se ia cu asalt si numai cei ce se silesc o pot rapi" (Matei
11, 12).
Pentru ca vointa noastra sa fie mereu in actiune, spre a transforma decizia in fapte, mintea
trebuie sa fie mereu la datorie facand ca gandul lui Hristos sa prinda necontenit viata in tot ceea
ce facem: "Tu insa fii treaz la toate, indura raul, fa lucru de evanghelist, indeplinind desavarsit
slujirea ta. (II Timotei 4, 5).
Depasirea leneviei duhovnicesti poate fi impulsionata de duhul smereniei. Cultivand
smerenia ne dam seama ca ceea ce am realizat pe plan duhovnicesc este prea putin fata de ceea
ce se cuvine sa faptuim, pentru a ajunge la implinirea nadejdii vesnice. Pe de alta parte, prin
smerenie ne constientizam asupra neputintelor noastre spirituale, si neintrerupt mentinandu-ne in
comuniunea harului divin, vom castiga acel dinamism sufletesc ce ne va intari vointa spre
activitate sustinuta, avand ca tinta desavarsirea morala.84
83
Pr. Prof. Univ. Dr. Sorin COSMA, Lenea ca maladie spirituală..., 20 martie 2018.
84
44
Cu privire la terapia lenei raportata la munca sau la activitatea prin care acumulam
bunurile materiale si spirituale necesare vietii de aici si de acum, va trebui in primul rand sa
constientizam faptul ca munca este un lucru sfant. Este randuita de Dumnezeu.
Bucuria adevărată a vietii o simt numai cei ce aduna si folosesc bunurile vietii prin
munca lor cinstita, aflata sub binecuvantarea lui Dumnezeu. Odihna este placuta si reconfortanta
numai in urma ostenelilor depuse. Lenevia nu aduce nici un fel de multumire, fiindca ea face sa
lancezeasca puterile trupului si energia sufletului. Ea creeaza firii omenesti o conditie statica,
care ii este improprie, pentru ca o tine in moleseala si in lentoare.
Lenea poate avea si o cauza involuntara. Aceasta rezida in formele de abulie
determinate de diversele simptome psihastenice sau neurastenice. Adeseori emotiile endothime
scapa si ele de sub puterea vointei, iar stapanirea de sine in savarsirea actiunilor dorite si
deliberate scade si se paralizeaza si ea. Dar totusi nu moare. Ea poate fi salvata prin puterea
judecatilor de valoare. 85
Transformata in munca, lenea va depasi parazitismul de alta data, precum si furtul si
inselaciunea ca mijloace de agonisire a bunurilor necesare existentei, stralucind prin generozitate
in opere filantropice, dupa indemnul apostolic: "Cel ce fura sa nu mai fure, ci mai degraba sa se
osteneasca lucrand binele cu mainile sale, ca sa aiba sa dea celui ce are nevoie" (Efeseni 4, 28).
5.2. Leac împotriva akediei
Creștinul adevărat va fi întotdeauna ocupat cu lucrarea mântuirii sale și va gusta din când
în când din plăcerile înalte și duhovnicești, stăine de bucuriile zgomotoase ale lumii.
Creștinul va duce un război cu păcatul și patimile până la sfârșitul vieții. El este supus
uneori unor ispite de care cei ce iubesc lumea nici n-au idee. Însă, războiul duhovnivesc nu dă
naștere în el duhului akediei.
„Când veți vedea un creștin adevărat care suferă de akedia, nu vă grăbiți să trageți concluzii neprielnice
creștinismului: nu, din aceasta reise doar că acel mădular al trupului lui Hristos este încă nedesăvârșit în
credință, că el, din slăbiciunea firii omenești, este încă bolnav cu inima – și poate că această boală
duhovnicească a fost îngăduită anume de Doctorul Ceresc pentr a-l aduce pe om, în cele din urmă, la
sănătatea deplină.”86
85
Arhiepiscopul Inochentie al Hesonului, în Akedia, fața duhovnicească a deprimării. Cauze și remedii, Ed. Sophia,
86
45
Akedia este întotdeauna o stare nefirească a sufletului, este boala care, atunci când devine
serioasă și îndelungată, poate devein extrem de periculoasă și poate pricinui moartea nu doar a
duhului, prin deznădejde, ci și a trupului însuși, prin distrugerea lui.
Izvoarele akediei sunt mult, atât duhovnicești, cât și materiale. În primul rând, în sufletele
curate și apropiate de desăvârșire, akedia poate veni din părăsirea vremelnică de către harul lui
Dumnezeu.
În al doilea rând, akedia vine din lucrarea duhului întunericului. În cazul acesta, sufletul
este un călător pe care l-a prins ceața și nu mai vede drumul.
Al treilea izvor al akediei este firea noastră căzută. Cât timp acționăm egoist, firea este
în noi veselă și vioaie, drept care are putere, curaj și răbdare.
Al patrulea izvor al akediei duhovnicești este neajunsul și cu atât mai mult încetarea
activității și ostenelilor obișnuite.
Akedia poate veni și în urma feluritelor întâmplări triste ale acestei vieți. Spre exemplu,
în urma morții rudelor și a persoanelor îndrăgite, a pierderii statutului social, averii și în alte
cazuri nefericite.
Indiferent de unde vine akedia, primul și ultimul mijloc împotriva ei este rugăciunea. În
rugăciune, omul ajunge nemijlocit înaintea feței lui Dumnezeu. Astfel, rugăciunea atrage harul și
ajutorul de Sus, de la Duhul Sfânt, iar unde este acela nu este loc pentru deprimare, acolo necazul
însuși devine bucurie.
Slujbele și mai ales Sfintele Taine ale Bisericii sunt un mare leac împotriva duhului
akediei, pentru că în Biserică, nu este loc pentru el. Prin spovedanie, putem scăpa de povara
păcatelor, sufletul se simte ușurat și împrospătat, iar prin Euharistie, primind Trupul și Sângele
Domnului, se simte bucuros.
Cugetarea la lucruri mângâietoare ajută, de asemenea, foarte mult în akedia, fiindcă în
starea aceasta gândurile fie sunt cu totul încetinite, fie se învârt în jurul unor lucruri
înstrăinătoare. Pentru a scăpa de akedia, trebuie să facem efortul de a ne gândi la cele opuse ei.
Dacă izvorul akediei stă în bolile trupești, creștinul nu trebuie să neglijeze arta medicală
și resursele ei, fiindcă aceasta este de la Dumnezeu.
„Deșartele plăceri și bucurii pământești nu vor umple niciodată golul din inimă: sufletul nostru e mai
cuprinzător decât lumea întreagă. Dimpotrivă, odată cu trecerea timpului plăcerile trupești își pierd
puterea de a distra sufletul și se prefac într-un izvor de apăsare sufletească și de plictis. Între timp,
întristarea după Dumnezeu, frângerea inimii pentru viața nelegiuită pe care o duce, chiar dacă la început
46
sporesc la prima vedere mâhnirea sufletului, slujescu cu timpul la vindecarea desăvârșită de toate bolile
inimii, fiindcă aduc după sine dreptatea, pacea și bucuria în Duhul Sfânt.”87
5.3. Remediile akediei
Nu zelul excesiv ne vindecă de această moleşeală continuă a duhului nostru. Din contră,
dorinţa de a face cât mai multe lucruri nu face altceva decât să ne mărească starea de disperare.
Akedia nu piere sub noianul proiectelor, ci tronează deasupra lor. Evagrie recomandă
următorul remediu: “Rânduieşte-ţi o măsură în orice lucru şi nu te abate înainte de a-l sfârşi”.88
Nu trebuie să avem proiecte multe sau puţine, ci suficiente.
Atât timp cât reuşim să păstrăm acest echilibru, nu ne vom supraîncărca de sarcini, dar
nici de gândul că avem prea puţine atribuţii. De asemenea, după ce ne stabilim o măsură în lucrul
pe care îl facem, este bine să îl ducem la bun sfârşit. Akedia ne va îndemna să luăm pauze
prelungite sau să trecem la rezolvarea altor proiecte.
Nici o variantă din acestea nu trebuie urmată. Dacă o ascultăm pe prima, ne vom plictisi
enorm de proiectul pe care îl facem, în timp ce a doua ne va împiedica să finalizăm ce avem de
făcut.89
Perseverenţa nu trebuie confundată cu zelul excesiv. De asemenea, atunci când lucrăm la
un proiect trebuie să o facem ca pentru Dumnezeu: cu multă atenţie şi rugăciune. Faptul că
şeful nu ştie că noi lucrăm mai repede şi că astfel putem să luăm o pauză lungă de la muncă, nu
înseamnă că facem ceva corect. Dumnezeu vede că umblăm în mod viclean. Pe de altă parte,
atenţia în ceea ce facem este prioritară. Un om care nu mai este atent la modul în care lucrează
nu ştie ce face în momentul respectiv.
În final, sfatul cel mai eficient se referă la rugăciunea sârguincioasă: “Roagă-te cu
înţelegere şi încordat şi duhul akediei va fugi de la tine”.90 Trebuie să înţelegem ce cerem, atunci
când cerem. De asemenea, atunci când ne rugăm, trebuie să ştim Cui adresăm cererea noastră, de
ce alegem o anumită cerere şi, în final, să conştientizăm faptul că Dumnezeu hotărăşte dacă ea va
fi împlinită sau nu.
87
Arhiepiscopul Inochentie al Hesonului, în Akedia, fața duhovnicească a deprimării. Cauze și remedii..., p. 87
88
Evagrie PONTICUL, Despre cele opt gânduri ale răutăţii…, p. 95.
89
Adrian AGACHI, Akedia. Patimă și remedii..., 27 februarie 2018.
90
Evagrie PONTICUL, Despre cele opt gânduri ale răutăţii…, p. 95.
47
CONCLUZII
Tânăr sau adult, femeie sau bărbat, în decursul existenței sale, omul, are de-a face cu
boala, indiferent de ce natură este ea: trupescă sau sufletească.91 Și după cum știm că boala
produce suferință92, e de la sine înțeles că, toți oamenii fără excepție, unii mai mult alții mai
puțin, trec prin suferință. Acest fapt ne determină să punem accentul pe felul în care reacționăm
la suferință, fie irosim, fie valorificăm suferința.93
Viaţa duhovnicească a credinciosului este o permanentă epectază, o continuă înaintare
către limanul vieţii şi al iubirii - Dumnezeu Cel în Treime. Această înaintare, urcuşul acesta spre
desăvârşire, nu este doar un urcuş, din treaptă în treaptă, uniform, ci poartă permanent în sine
91
Jean –Claude LARCHET, Teologia bolii, trad din limba franceză de Pr. Prof. Vasile MIHOC, Ed. Oastea
Domnului, Sibiu, 2010, p. 9.
92
Jean –Claude LARCHET, Teologia bolii..., p. 9.
93
Simeon KRAIOPOULOS, Taina suferinței...., p. 21.
48
caracterul unei lupte încordate pentru dobândirea asemănării cu Dumnezeu, către”pătimirea
îndumnezeirii”, prin har şi lucrare.94
Din experiența marilor Părinți duhovnicești, știm că viața duhovnicească se desfășoară
între „abisurile păcatului și piscurile virtuților”95 și, că în drumul nostru spre dobândirea
virtuților, încercările și chinurile, suferința, sunt inevitabile.
Fără ajutorul Revelaţiei dumnezeieşti, omul nu poate înţelege originea şi cauza suferinţei,
cu atât mai puțin scopul ei. Deci trebuie spus că suferința capătă sens doar în teologie;
încercările, durerile, suferința, indiferent de ce natură este, trupească sau sufletească și, indiferent
de cauză, ne este necesară tuturor în urcușul nostru duhovnicesc spre Dumnezeu.
După cum ne spune Mântuitorul: „Prin răbdarea voastră veți dobândi sufletele
voastre”(Luca 21,19), înțelegem că nu este altă cale de mântuire decât prin suferință. Deci
nimeni nu este scutit de boală, nici bătrân, nici copil nevinovat fiind. Important este să nu cădem
în deznădejde şi să nu căutăm explicaţii şi soluţii raţionale, ci să ne asumăm suferinţa gândind la
Crucea şi la Învierea Mântuitorului Hristos, Care, fără de păcat, nevinovat fiind a suferit
batjocură şi moarte pentru ca pe noi să ne mântuiască.
Fiecare creştin trebuie să fie conştient că suferinţa din viaţa aceasta este o pregătire pentru
moarte şi pentru viaţa viitoare, însă nu în singurătate şi părăsire, ci mereu în Hristos, Care a
răstignit pe Cruce suferinţele tuturor, și în fiecare clipă este alături de orice om ce suferă. Așadar,
vedem că în suferință se manifestă pedagogia divină, ea fiind folosită de Dumnezeu pentru binele
omului atât trupesc,dar mai ales duhovnicesc. Necazurile ce vin asupra noastră au scopul de a ne
proba, de a ne încerca tăria credinţei şi puterii noastre duhovniceşti, dar, în acelaşi timp, ele dau
firii umane tărie, răbdare, înţelepciune şi nădejde.
S-a observat pe parcursul lucrării că există în akedie o insatisfacţie vagă şi generală.
Omul, în momentul în care se află sub imperiul acestei patimi nu mai are poftă de nimic, găseşte
orice lucru fad şi inspid, nu mai aşteaptă nimic de la nimeni. Akedia îl face pe om instabil din
punct de vedere fizic şi psihic. Facultăţile lui devin inconstante: mintea, incapabilă să se fixeze,
trece de la un obiect la altul.
De asemenea, nu trebuie să uităm că akedia nu ocoleşte nici pe cei angajaţi în viaţa
duhovnicească. Chiar dacă mergem mereu la biserică și avem o viață exemplară duhovnicească
nu înseamnă că nu putem cădea în patima akediei.
94
Teșu IOAN, Teologia necazurilor sau a încercărilor – Gânduri de folos duhovnicesc..., p. 59.
95
Teșu IOAN, Teologia necazurilor sau a încercărilor – Gânduri de folos duhovnicesc..., p. 59.
49
Ținând cont de toate cele tratate în lucrare, vedem că suferința, chiar și cea a depresiei, ne
este indispensabilă mântuirii. Ea aduce în suflet mai mult folos decât orice altceva 96, ea este calea
scurtă de mântuire.97 Dar de ce spunem aceasta?
În primul rând prin suferință, omul ajunge să-și cunoască starea sa de neputință,
slăbiciunea firii sale. Iată ce spune Sf. Isaac Sirul: „Dar nimeni nu-și poate simți slăbiciunea sa
de nu va fi lăsat puțin să fie încercat prin cele ce aduc durere fie trupului, fie sufletului”. 98 Iar mai
departe spune:
„Fericit este omul care-și cunoaște slăbiciunea lui. Căci această cunoștință i se face temelie și rădăcină și
început a toată bunătatea[...]. Căci atunci asemuind slăbiciunea sa cu ajutorul lui Dumnezeu, va cunoaște
mărimea Acestuia. Și iarași, când va vedea mulțimea meșteșujirilor lui și paza și înfrânarea sa, și
acoperământul și îngrădirea sufletului său, prin care a nădăjduit să afle încredere prin sine și n-a
dobândit-o, și vede că inima sa nu are liniște din partea fricii și tremuratului, va înțelege și va cunoaște că
această frică îi arată că este lipsit de altcineva care să-l ajute[...]. Iar când cineva cunoaște că este lipsit
de ajutorul lui Dumnezeu, face multe rugăciuni și cu cât le înmulțește pe acestea, cu atât se smerește mai
mult în inima sa. Căci nimeni rugându-se și cerând, nu poate să nu se smerească”. 99
Tot prin suferintă, omul își taie propria voie. În urcușul nostru duhovnicesc, în
dobândirea virtuților știm că trebuie să renunțăm la a noastră voie; spre aceasta, mai mult ca
suferința, nici o altă încercare, nevoință nu ne ajută. Iată, atunci când ne rugăm sau împlinim
orice altă virtute, o facem cât vrem și până unde vrem 100. Spre exemplu ne rugăm atât cât simțim
nevoia și cum simțim nevoia, atât cât cere sufletul nostru, rămânând la alegerea noastră cu ce
intensitate ne rugăm și pentru cât timp ne rugăm, putându-ne opri în orice clipă; nu rezistăm și nu
acceptăm să trudim mai mult decât acceptă sufletul nostru; 101 aceasta e urmarea faptului că ne
iubim pe noi înșine.102 Când vine însă durerea și suferința, fie ea trupească sau sufletească,
cauzată din diferite pricini, depășește propria voie, căci nu ne întreabă deloc la ce intensitate să
suferim, sau cât să suferim; nu ne cere acordul în a-și face simțită prezența. 103 Durerea vine și
96
Simeon KRAIOPOULOS, Taina suferinței...., p.16.
97
98
SFÂNTUL ISAAC SIRUL, Cuvinte despre nevoinţe, în Filocalia sau culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi care
arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi, trad., introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru
STĂNILOAE, Ed. EIBMBOR, București, 1981, p. 112.
99
SFÂNTUL ISAAC SIRUL, Cuvinte despre nevoinţe..., p. 112.
100
101
102
103
50
produce suferință fără să ia „seama de noi”;104 nu ne întrebă dacă o mai putem îndura, ci ea
continuă să existe atât timp cât Dumnezeu rânduiește.
Încercat de suferință, omul credincios se leapădă de tot ceea ce înseamnă pământesc și, se
apropie cât mai autentic de Dumnezeu;105 în fața morții spre exemplu, omul conștientizează
vremelnicia celor pământești, lupta zadarnică pentru bunurile trecătoare; doar astfel și doar acum
se apropie în modul cel mai sincer și mai arzător de cel ce l-a creat, încredințându-și pe deplin
viața sa lui Dumnezeu.106
Iată cum prin suferință, pe diferite căi, dobândim virtuți mântuitoare; din răbdarea în
suferință, decurg numeroase bucurii spirituale, în primul rând nădejdea în Dumnezeu. Suferința
aduce răbdare, răbdarea încercare și încercarea nădejde (Rom. 5, 3-4). Tot suferința este izvor al
smereniei, al rugăciunii.
De altfel, Sfinții Părinți subliniază în mod frecvent faptul că boala și implicit suferința,
manifestă pedagogia dumnezeiască; spune Sf.Varsanufie: „Dumnezeul meu să-ţi trimită în grabă
tămăduirea sufletului şi a trupului. Şi cred că prin numele Lui cel sfînt te vei face bine. Stărue cît
poţi în mulţumirea faţă de El, pentru că te-a iubit şi te-a miluit prin sfânta lui pedagogie”.107
În același sens și părintele Stăniloae spune că toate aceste încercări, ce reprezintă într-un
final o suferință, spunea părintele Stăniloae, intră în mod necesar în iconomia mântuirii, căci cel
care le primește în această lume, va fi scutit de suferințele veșnice.108
Trebuie însă să știm că suferința de la sine, nu ne poate ajuta cu nimic; totul se raportează
la modul cum noi reacționăm în fața suferinței; putem să valorificăm suferința sau să o irosim.109
Știm că suferința, de orice fel ar fi ea, ne este îngăduită de Dumnezeu, spre ispășirea
păcatelor, spre curățirea, spre desăvârșirea duhovnicească și mântuirea sufletului. Într-adevăr
acestea toate se pot câștiga prin suferință, însă numai dacă atitudinea noastră față de aceasta este
una creștinească, dacă o primim cu mulțumire, ca din mâna lui Dumnezeu, precum spune și
prorocul David: „Toiagul Tău și varga Ta, acestea m-au mângâiat” ( Psalm 22, 5 ). Deci, toiagul
și varga suferinței, pe cei buni și credincioși îi mângâie, îi sporește în fapte bune, îi curățește de
104
105
106
107
SFINȚII VARSANUFIE ȘI IOAN, Scrisori duhovnicești, în Filocalia sau culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi
care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi, trad., introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru
STĂNILOAE, volumul XI, ediție electronică, Editura Apologeticum, 2005, p.583.
108
Pr. Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Spiritualitate Ortodoxă. Ascetica și mistica, Ed. EIBMBOR, București,
1992, p. 141-142.
109
Pr. Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Spiritualitate Ortodoxă. Ascetica și mistica...., p.21.
51
păcate și-i învrednicește de mai mare cunună și răsplată în cer. Pentru cei răi însă, care nu voiesc
să se îndrepteze, să se pocăiască, suferința nu le este de nici un folos, ea rămânând ca o arvună a
suferințelor celor veșnice. Vedem în Sfânta Scriptură astfel de exemple: unii și-au luat răsplata
veșnică - dreptul Iov, săracul Lazăr; alții pedeapsa veșnică – bogatul nemilostiv.
Părinții duhovnicești la rândul lor, ne vorbesc de suferință povățuindu-ne spre a ne folosi
de ea.
Iată rolul ce-l atribuie Sfântul Isaac Sirul încercărilor și suferinței; el spune:”Fericit este
omul care-și cunoaște slăbiciunea lui. Căci această cunoștință i se face temelie și rădăcină și
început a toată bunătatea. Căci când află cineva și simte cu adevărat neputința sa, își stânge
sufletul său din moliciunea care-i întunecă cunoștința și-și adună comoara sub pază. Dar nimeni
nu-și poate simți slăbiciunea sa de nu va fi lăsat puțin să fie încercat prin cele ce aduc durere fie
trupului, fie sufletului. Căci atunci, asemuind slăbiciunea sa cu ajutorul lui Dumnezeu, va
cunoaște mărimea Acestuia.”110
Cuviosul Paisie Aghioritul de asemenea, în nenumărate rânduri vorbește despre
încercările suferințelor; printre multe altele spune: „Viața aceasta nu este locul nostru de
sălășluire. Are bucurii, are și tristeți. Loviturile încercărilor și ale strâmtorărilor sunt
indinspensabile pentru curăția sufletului nostru. Orice încercare și mâhnire s-o răbdați cu
bucurie!” și iarăși: „Prin încercările pe care Dumnezeu îngăduie să vină, El ne pregătește pentru
împărăția Sa cerească, noi având „pașaportul” încercărilor în mână.” Și iarăși: „Necazurile
curățesc și albesc sufletul omului. Ele depășesc în valoare chiar și rugăciunea „Doamne, Iisuse
Hristoase, miluiește-mă!”111
Și Sfântul Teofan Zăvorâtul vorbește despre necazuri și suferințe îndemnându-ne:”Cu
bucurie să primiți orice neplăcere, ca pe un leac oferit de Însuși Domnul. La cele ce vă
înconjoară ca la instrumentele lui Dumnezeu folosite spre binele vostru și în spatele lor să vedeți
mâna lui Dumnezeu, care vă face bine. Și pentru toate să spuneți: „Slavă Ție, Doamne!”Dar
străduiți-vă ca acest lucru să nu fie numai pe limbă și în minte, ci și în inimă….”112
Părintele Porfirie spre exemplu, numește boala „vizită dumnezeiască”și, atât de mult
pune accentul pe prezența bolii în viața omului încât spune: „…vai de cel pe care nu-l va vizita,
110
SFÂNTUL ISAAC SIRUL, Cuvinte despre nevoinţe..., p. 112.
111
CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL, Mica Filocalie, trad. de Pr. Victor MANOLACHE, Ed. Egumenița, Galați,
2009, p. 32- 33.
112
SFÂNTUL TEOFAN ZĂVORÂTUL, Sfaturi înțelepte, trad. de Florentina CRISTEA, Ed. Egumenița, Galați, p.
419.
52
este pierdut încă de pe acum!” Boala pentru Părintele Porfirie este binecuvântare a lui
Dumnezeu.113
Desigur sunt mulți alți părinți duhovnicești, ce au vorbit despre încercările suferinței; noi
am dat doar câteva exemple.
Iată cum, în orice boală și suferință, Dumnezeu ne vorbește despre mântuirea noastră și,
în nemărginita Sa iubire de oameni, Își exprimă voința de a ne ajuta s-o realizăm.114
BIBLIOGRAFIE
Izvoare
1. *** Biblia sau Sfânta Scriptură, editura IBMBOR, Bucureşti, 2005;
2. *** Enciclopedia Ortodoxiei Românești, Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii ortodoxe Române, București, 2010;
3. ***Canoanele Bisericii Ortodoxe, FLOCA, Arhid. prof. dr. Ioan N., Editura Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1991;
Lucrări
4. ALEXIEV, Arhim. Serafim, Izbavirea de păcate. Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului
Efrem Sirul, traducere din limba bulgară de Gheorghiță Ciocioi, Ed. Sophia, București,
2008;
5. Arhiepiscopul Inochentie al Hesonului, în Akedia, fața duhovnicească a deprimării.
Cauze și remedii, Ed. Sophia, București, 2014
6. Avdeev, Dr. Dimitri, Depresia ca patimă şi ca boală, Ed. Sofia, Bucureşti, 2007;
113
PĂRINTELE PORFIRIE, Antologie de sfaturi și îndrumări, trad. de Prof. Drd. Sorina MUNTEANU, Ed.
Bunavestire, Bacău, p. 73- 75.
114
Jean-Claude LARCHET, Teologia bolii..., p.67.
53
7. BUNGE, Gabriel, Akedia. Plictiseala și terapia ei după avva Evagrie Ponticul sau
sufletul în luptă cu demonul amiezii, trad. rom. de diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu,
2007;
8. CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL, Mica Filocalie, trad. de Pr. Victor MANOLACHE,
Ed. Egumenița, Galați, 2009.
9. FREUD, Sigmund, Doliu si melancolie, Ed. Trei, traducere de Lepădatu G., Bucureşti,
1915;
10. KRAIOPOULOS, Simeon, Taina suferinței, Traducere de Pr. Victor Manolache, prefață
de Pr. Constantin Coman, Ed. Bizantină, București, 2007;
11. LARCHET, Jean –Claude, Teologia bolii, trad din limba franceză de Pr. Prof. Vasile
MIHOC, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2010.
12. LARCHET, Jean-Claude, Terapeutica Bolilor Spirituale, trad. Marinela Mojin, Ed. Sofia,
Bucureşti, 2006;
13. LARCHET, Jean-Claude, Inconştientul spiritual sau Adâncul neştiut al inimii, Ed.
Sophia, Bucureşti, 2009;
14. PĂRINTELE PORFIRIE, Antologie de sfaturi și îndrumări, trad. de Prof. Drd. Sorina
MUNTEANU, Ed. Bunavestire, Bacău.
15. PONTICUL, Evagrie, Cuvânt despre rugăciune, împărțit în 153 de capete, în: Filocalia,
vol 1, traducere din grecește, introducere și note de Pr. Dr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed.
Institului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2008;
16. PONTICUL, Evagrie, Despre cele opt gânduri ale răutăţii, trad. diac. Ioan I. Ică jr,
Editura Deisis, Sibiu, 2006;
17. PONTICUL, Evagrie, Tratatul Practic. Gnosticul, trad. de Cristian Bădiliţă, Ed. Polirom,
2003;
18. POPESCU, Andrei, Suport de curs: Internetul, Societatea și Globalizarea, București,
2010;
19. REMETE, George, Suferința omului și iubirea lui Dumnezeu, București, Ed. Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2005;
20. SFÂNTUL IOAN CASIAN, Aşezăminte Mănăstireşti, PSB vol. 57, Ed. IBMBOR,
Bucureşti, 1990;
54
21. SFÂNTUL IOAN CASIAN, Convorbiri duvovnicești, trad. rom. de Prof. David Popescu,
Ed. EIBMBOR, București, 2004;
22. SFÂNTUL IOAN CASIAN, Convorbiri duvovnicești, trad. rom. de Prof. David Popescu,
Ed. EIBMBOR, București, 2004;
23. SFÂNTUL IOAN CASIAN, Tratatul practic, colecția Știință și Religie, București, 2009;
24. SFÂNTUL ISAAC SIRUL, Cuvinte către singuratici, trad. rom. de diac. Ioan Ică jr., Ed.
Deisis, Sibiu, 2003;
25. SFÂNTUL ISAAC SIRUL, Cuvinte despre nevoinţe, în Filocalia sau culegere din
scrierile Sfinţilor Părinţi care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi, trad.,
introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Ed. EIBMBOR, București,
1981.
26. SFÂNTUL MACARIE EGIPTEANUL, Omilii duhovnicești, trad. rom. de Pr. Prof. Dr.
Constantin Cornițescu, PSB vol. 34, Ed. EIBMBOR, București, 1992;
27. SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Întrebări și Răspunsuri, trad. rom. de pr.
Prof. Dumitru Stăniloae, în Filocalia, vol. 2, Ed. Humanitas, București, 2009;
28. SFÂNTUL TEOFAN ZĂVORÂTUL, Sfaturi înțelepte, trad. de Florentina CRISTEA,
Ed. Egumenița, Galați.
29. SFINȚII VARSANUFIE ȘI IOAN, Scrisori duhovnicești, în Filocalia sau culegere din
scrierile Sfinţilor Părinţi care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi, trad.,
introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, volumul XI, ediție
electronică, Editura Apologeticum, 2005.
30. STĂNILOAE, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Spiritualitate Ortodoxă. Ascetica și mistica, Ed.
EIBMBOR, București, 1992.
31. TEȘU, Ioan, Teologia necazurilor sau a încercărilor – Gânduri de folos duhovnicesc,
ediție electronică, Ed. APOLOGETICUM;
32. VLACHOS, Hierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Cunosc un om în Hristos: Părintele
Sofronie de la Essex, traducere din limba greacă de Pr. Șerban Tica, Ed. Cartea Ortodoxă,
Alexandria, 2011;
Articole. Reviste
55
33. ILOAE, Arhid. Drd. Ștefan, „Mass-Media și Biserica”, în Tineret, ideal, Biserica, editat
de A.S.C.O.R., Cluj- Napoca;
Referințe internet
34. AGACHI Adrian, Akedia. Patimă și remedii, 3 decembrie 2010,
http://ziarullumina.ro/akedia-patima-si-remedii-18811.html.
35. Akedia și cauze ei, http://blog.manastirealipnita.ro/suferintele-omului-contemporan/76-
akedia-si-cauzele-ei.
36. Akedia și cauze ei, http://blog.manastirealipnita.ro/suferintele-omului-contemporan/76-
akedia-si-cauzele-ei.
37. Akedia și tămăduirea ei, http://altarulcredintei.md/akedia-si-tamaduirea-ei/.
38. Akedia, https://www.scribd.com/document/40752292/Referat-Akedia.
39. BOTEZAN Pr. Florin, Ce este patima, https://www.monitorulsv.ro/Religie/2011-03-
05/Ce-este-patima.
40. DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Căutarea Împărăției lui Dumnezeu,
prioritate a vieții, 29 iunie 2011, http://ziarullumina.ro/cautarea-Imparatiei-lui-
dumnezeu-prioritate-a-vietii-crestine-8567.html.
41. FOLEY Arhiepiscop John P., Biserica şi internetul, nr. 5,
http://www.catholica.ro/documente/index3.asp?id=92.
42. FOLEY Arhiepiscop John P., Etica în comunicaţiile sociale, nr. 25,
43. FOLEY Arhiepiscop John P., Instrucţiunea pastoralăAetatis Novae, nr. 28,
44. GHEORGHE Virgiliu, Divertismentul nu aduce fericirea, dar poate cauza depresia, 8
mai 2014, http://adevarul.ro/entertainment/tv/virgiliugheorghe-divertismentul-nu-aduce-
fericirea-cauzadepresia-1_536b17210d133766a87574e3/index.html.
45. Globalizarea și implicațiile ei în viața religios-morală,
http://www.nistea.com/media/internet/crestinism_si_globalizare/globalizarea-
implicatii.htm.
46. NEAGU Andreea Raluca, Internetul, ca spațiu spiritual virtual, 5 mai 2012,
http://ziarullumina.ro/internetul-ca-spatiu-spiritual-virtual-69793.html.
56
47. Papa Ioan Paul al II-lea, Communio et Progressio, nr. 15,
48. PAȘCĂU Constantin Valentin, Preotul duhovnic în Biserica Ortodoxă,
https://www.scribd.com/document/94122527/Preotul-Duhovnic-in-Biserica-Ortodoxa.
49. ROMAN Cristian, Predici la rugăciune – urâtul (akedia) și lenea,
http://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/1924/piedici-la-rug%C4%83ciune-%E2%80%93-ur
%C3%A2tul-akedia-%C8%99i-lenea.
57

Akedia

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Akedia

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cuprins

CAPITOLUL I - AKEDIA CA PATIMĂ....................................................................................6

CAPITOLUL II - DIMENSIUNEA PATOLOGICĂ A AKEDIEI DIN PERSPECTIVA

CAPITOLUL III - AKEDIA ȘI VIAȚA DUHOVNICEASCĂ...............................................26

CAPITOLUL IV - AKEDIA, MASS-MEDIA ȘI TENDINȚA EVADĂRII ÎN SPAȚIU

CAPITOLV - VINDECAREA DE AKEDIA............................................................................44

Încercările, durerile, bolile, concretizându-se toate în suferință și culminând în moarte,

Akedia este o patimă descrisă în literatura duhovnicească ca amorţire şi vlăguire a

De asemenea, Evagrie Ponticul spune:

1.2.Originea și ființa acestei patimi

1.3.Cauzele și manifestările akediei

Pot fi considerate forme de manifestare ale akediei:

2.1.Depresia - Definire şi caracterizare

Starea de depresie este generată cel mai adesea de tulburări la nivelul

Pacientul depresiv, trebuie să înfrunte o pierdere imaginară şi îşi îndreaptă întreaga

2.2.1.Akedia - moarte a sufletului

2.2.2.Akedia în gândirea Sfinţilor Părinţi

Tristeţea este o patimă aducătoare de stricăciune în suflet şi în trup. Înşiruirea patimilor

Adrian AGACHI, Akedia. Patimă și remedii, 3 decembrie 2010 http://ziarullumina.ro/akedia-patima-si-remedii-

18811.html, 27 februarie 2018.

3.1. Akedia, boală a omului contemporan

3.1.1. Urâtul la rugăciune sau akedia

3.1.2. Hipersensibilitatea sufletului

Hipersensibilitatea sufleteascăpoate conduce și ea la akedia. Atunci când suntem cuprinși

Munca constituie condiția existențială a vieții. Dumnezeu binecuvintează mereu pe omul

3.2. Efectele akediei

Akedia are particularitatea de a cuprinde toate puterile sufletului și de a stârni aproape

Ca să biruim lupta cu akedia trebuie să ducem o luptă lungă și neîncetată. Pentru

3.4.Duhovnicul – Psihoterapeutul Ortodox

Internetul este o sursă remarcabilă de informaţii, acoperind o varietate infinită de teme,

În zilele noastre, informaţia devine resursa esenţială în dezvoltarea societăţilor moderne,

Deşi realitatea virtuală a ciberspaţiului nu poate înlocui o comunitate interpersonală

Posibilităţile religiozităţii virtuale sunt nelimitate în noul mileniu. Pentru a exprima un

„Cyber-religiozitatea poate fi o potenţială ameninţare a religiei tradiţionale. Urmările pe care internetul

4.3. Problemele actuale ale tinerilor

„Astăzi, mulţi tineri înnebunesc şi au probleme psihice din pricina drogurilor, şi

4.4.Depresia la nivelul mass-media

"Divertismentul nu aduce fericirea, dar poate cauza depresia”, spune Virgiliu

5.2. Terapia lenei

5.2. Leac împotriva akediei

București, 2014, p. 80.

5.3. Remediile akediei

S-ar putea să vă placă și