DEPARTAMENTUL DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE, TEOLOGIE ȘI ARTE

Specializarea: TEOLOGIE ORTODOXĂ PASTORALĂ

Stresul – păcat al zilelor noastre

 Cuprins

Introducere 2

1. Stresul din perspectivă psihologică 3

2. Stresul în tradiţia patristică 5

Concluzii 9

Bibliografie 10

1
 Introducere

Cu veacuri în urmă Sfântul Efrem Sirul, presimțind, parcă, ispita tot

mai mare care ne va pune la încercare, mai ales în aceste vremuri ne lăsa
următorul îndemn: „Câștigă-ți liniștea, frate, ca pe un zid tare”1.
Neliniștea, stresul, anxietatea, tulburarea și depresia sunt stări tot mai des
întâlnite în zilele noastre. Părinţii Bisericii ne învaţă să fugim de grijile
cele multe care ne tulbură liniștea și ne întorc mintea de la Dumnezeu.
Psihologii și psihiatrii trag semnale de alarmă și încearcă să găsească
remedii la ceea ce tinde să devină boala secolului. Există, fără îndoială, și
factori de natură medicală, iar anumite cazuri necesită o atenție specială.
Și totuși, adevăratele cauze, cele profunde, trebuie căutate în altă parte.
Întâi de toate, trebuie spus că starea de neliniște este o urmare a depărtării
de Dumnezeu, a lipsei unei vieți duhovnicești. În prezența lui Dumnezeu
nu ai cum să fii neliniștit, nu ai cum să fii tulburat; în prezența Lui nu
simți decât bucurie și pace; prezența Lui îți dă siguranță, încredere și
putere, prezența Lui dă sens vieții.
Roadele Duhului – ne spune Sfântul Apostol Pavel – sunt: dragostea,
bucuria, pacea (Galateni 5, 22) și celelalte daruri care, toate, arată că trăim
și umblăm în Duhul. Dacă nu simțim aceste daruri în viața noastră,
înseamnă că ne-am depărtat de Dumnezeu. Și atunci, cum ne apropiem de
El? Nu există, desigur, decât o singură cale: rugăciunea. Dar cum să te
rogi dacă mai întâi nu te liniștești ca să te așezi la rugăciune? Pare a fi o
capcană – și chiar este – din care omul modern nu reușește să iasă: este
neliniștit și de aceea nu se poate ruga, şi, întrucât nu se roagă, nici nu se
liniștește și se depărtează tot mai mult de Dumnezeu.

1
Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte de la Sfinții Părinți, Editura Episcopiei Romanului, 1997, p. 70.

2
 1. Stresul din perspectivă psihologică
Ѕtrеѕul rерrеzintă un tеrmеn gеnеral utilizat реntru оriсе faсtоr din
mеdiu (traumatiѕmе, еmоţii, mоdifiсări сlimatiсе еtс.) сaрabil ѕă рrоvоaсе
о ѕtarе dе tеnѕiunе şi о rеaсţiе dе alarmă a оrganiѕmului, dеtеrminând
unеоri îmbоlnăviri gravе2.
Stresul este un răspuns nonspecific al organismului la exigenţele
mediului. El reprezintă reacţia unui organism a cărui stare de bine este
ameninţată şi care nu are un răspuns imediat pentru a combate
ameninţarea respectivă, însă are nevoia de a realiza funcţiile de adaptare şi
restabilire a stării de bine.3
Теrmеnul ѕtrеѕ рrоvinе din сuvântul anglо-ѕaхоn ѕtrеѕѕ, undе
înѕеamnă dе aѕеmеnеa рrеѕiunе, intеnѕitatеa fоrţеi ехеrсitatе aѕuрra unui
luсru, aссеntuarе, grеutatе. Соnfоrm aсеѕtеi dеfiniţii vaѕtе, individul va
rеѕimţi ѕtrеѕul сa ре о рrеѕiunе ѕau о grеutatе се îl îmрiеdiсă ѕă îşi
dеѕfăşоară viaţa în соndiţii орtimе.4
Cunoştinţele actuale despre neurofiziologia stresului au implicaţii
importante în ceea ce priveşte managementul stresului. În primul rând
toate aceste date reprezintă o evidenţă a faptului că stresul şi
traumatismele au un efect toxic pentru dezvoltarea normală a creierului.
Un nivel ridicat de stres conduce la o varietate de tulburări şi boli, ce
se întind de la oboseală cronică la depresie, şi includ: insomnia, anxietatea,
migrene, accese emoţionale, alergii, abuz de alcool şi tutun. În context
organizaţional, acesta generează adesea adaptări inadecvate la situaţii.
Stresul pe termen lung poate duce la dezvoltarea bolilor de inimă şi
cerebro-vasculare, cât şi la ulcer peptic, boli inflamatorii ale vezicii,
probleme musculo-scheletice şi poate facilita dezvoltarea formelor de
2
https://dexonline.ro/definitie/stres
3
Andrei Cosmovici, Psihologie generală, Editura Polirom, 1996, p. 12.
4
Ibidem, p. 19.

3
cancer. Tot pe termen lung, stresul poate afecta în mod serios o persoană
deja vulnerabilă la boală şi îmbolnăvire.
Pe termen scurt, stresul poate avea efecte negative asupra
comportamentului unei persoane, având ca rezultat incapacitatea de a
acţiona în modurile de promovare a unei stări de sănătate.5
Tipul stresat este de obicei trist, temător, scindat, mohorât, nervos,
mânios, obosit, plictisit, dezamăgit şi melancolic. Mustrările şi vina,
indispoziţia şi bănuiala, neatenţia şi uitarea aduc stări contrare: insomnia
sau somnolenţa, anorexia sau polifagia, o stare de mişcare exagerată sau
lipsită de voinţă şi o fermitate improvizată sau o stare molâie.
Stresul conduce, atunci când este exagerat, la depresie şi sinucidere.
Sentimente de nevrednicie, inferioritate, indiferenţă şi iluzii sunt cultivate
sistematic în sufletul celui stresat, dar nu întârzie să-şi facă prezenţa şi
simptomele trupeşti precum dureri de cap, cardiopatii, tulburări digestive
etc. Slăbirea bruscă şi extenuarea, constrângerea şi pesimismul, lipsa de
fermitate şi izolarea, irascibilitatea şi plictiseala îl însoţesc pe cel rănit de
stres într-un fel sau altul.
Stresul poate să provină dintr-un gol şi dintr-o incapacitate, o mâhnire
şi tristeţe, o singurătate şi pustietate, o fobie şi timiditate, dintr-o viaţă
dezordonată şi împrăştiată. În spiritualitatea ortodoxă nu se fericesc
hrăpăreţii, mâhniţii în melancolie, izolaţii în întuneric, fricoşii în faţa
încercărilor, cei ce au insomnii şi îşi petrec nopţile păcătuind în distracţii.
În Ortodoxie nu se fericesc oamenii nopţii păcatului…, ci se fericesc cei
ce priveghează şi au grijă de cele ale sufletului.

5
Petru Derevenco, Ion Anghel, Adriana Bălan, Stresul în sănătate şi boală, Ed. Dacia, Cluj Napoca,
1992, p. 84

4
 2. Stresul în tradiţia patristică

Stresul în tradiţia patristică este boală psihosomatică. După Sfântul

Nil Ascetul, stresul este tristeţea, care întocmai ca un vierme mănâncă
inima6. Este tristeţe, adică gol sufletesc, după Sfântul Ioan Gură de
Aur, prin care diavolul intervine în viaţa oamenilor7. După Avva
Dorotei, depresia are drept cauză influenţa demonilor, ce-i invidiază atât
de mult pe oameni8.
Stresul este incubat şi dezmierdat şi din prezenţa vinelor chinuitoare
mişcate de demonii pentru patimile nedezrădăcinate şi păcatele
nemărturisite ale trecutului. Omul de azi nu are pace; el este foarte rar
bucuros. Nimeni nu-i înţelege situaţia. Nu putem să ne eliberăm de
greşeală plecând de la imanenţă. Greşeala nu va deveni recunoscută ca
păcat numai dacă credem într-un Mântuitor. Numai când omul recunoaşte
din nou condiţia de creatură, nădejdea va fi mai puternică decât
remuşcarea, deoarece el va fi găsit raportul de nedespărţit care există între
conştiinţa sa morală şi iubirea lui Dumnezeu. E nevoie de mărturisire
sinceră şi pocăinţa inimii pentru ca harul şi binecuvântarea tainei Bisericii
să dea lăsarea şi iertarea păcatelor, iar credinciosul să se sfinţească.
Cultura de azi este individualistă. Într-o asemenea cultură
individualistă, egoismul este cauza şi motivul vinelor, rădăcina tuturor
patimilor. Smerenia adevărată încălzeşte gerul egoismului şi scoate din
rădăcini patimile ce se nasc. Oferă uşurarea şi clima blândă, caldă pentru

6
Nil Ascetul, Cuvânt ascetic, în volumul 1 din Colecția Filocalia, traducere şi note de Pr. prof. Dumitru
Stăniloae, Bucureşti, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2008, p.
171.
7
Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii, traducere de Cristian Spătărelu şi Daniela Filioreanu,
Editura Cartea Ortodoxă, p. 30.
8
Ava Dorotei, Diferite învăţături de suflet folositoare, în volumul 9 din Colecția Filocalia, traducere şi
note de Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Bucureşti, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, 1980, p. 471.

5
dezvoltarea unei vieţii duhovniceşti sănătoase şi frumoase. Smerenia
neutralizează stresul şi-l readuce pe om în starea lui firească, cumpătată şi
liniştită, pentru a-l ajuta să ajungă la starea suprafirească a îndumnezeirii.9
Egoismul se înmulţeşte prin diferite plăceri şi desfătări, îmbogăţiri
şi stăpâniri de orice fel. Înavuţirea, luxul, consumismul, câştigurile ilegale,
slăvirile şi cinstirile trecătoare lasă toate împreună tristeţe, supărare,
indispoziţie, mâhnire. Apoi inactivitatea de bună voie, dar şi activitatea
superficială, împrăştiată şi fără roade sunt şi ele cauzele stresului, precum,
de asemenea, păstrarea bogăţiei în plină creştere, a slavei şi a cinstei.10
Încă un prilej decisiv al stresului, ce slăbeşte sufletul, este lăcomia
pătimaşă pentru creşterea câştigurilor, proprietăţilor, schimburilor
comerciale, ce are ca rezultat supraîncărcarea sufletului, accelerarea
îndestulării nesătule. Cea mai mare înstrăinare de sine este aceea în care se
crede că simulacrul este viaţa însăşi. În acest moment îşi ating scopul
„toate minciunile coalizate pentru împiedicarea luării la cunoştinţă a
realului”. Lipsa libertăţii reale – cea în care omul se află înăuntrul libertăţii
Duhului lui Hristos, a harului şi iubirii Lui – este compensată social cu
„morfina” voiajării, prin nivelul de trai ridicat şi prin universalizarea
culturii. Toţi oamenii „miros” a moarte şi slăbiciune. Moartea lucrează
deopotrivă în toţi, însă unii simt mai puţin dureros lucrarea ei datorită
„morfinei” bogăţiei, luxului, obsesiei realizării unor plăceri şi
divertismentului rușinos.
Invidia, de asemenea, este o patimă ce incită focul aprins al stresului
şi-l face pe omul ei să ardă năvalnic la prosperitatea şi bunăstarea
semenului. Sfântul Vasile cel Mare, adresându-se celui invidios, spune:
De ce te întristezi, tu, cel ce ai invidia în inima ta? Jucătorul de cărţi,
9
Arhim. Conf. Univ. Dr. Teofan Mada, Tristeţea lumească şi bucuria duhovnicească, Editura Agnos,
Sibiu, 2007, p. 31.
10
Ibidem, p. 33.

6
beţivul, adoratorul trupului şi al frumuseţii trupeşti, lacomul, iubitorul de
bani, toxicomanul şi însetatul de slavă au ca însoţitor permanent al vieţii
lor stresul, pentru că aceste patimi nasc şi hrănesc stresul.
Oamenii stresaţi de obicei suferă de o dificultate de comunicare,
evidentă sau nu, cu ceilalţi şi cu ei înşişi. Având o sciziune interioară, sunt
determinaţi spre o extraversiune neîntreruptă, care cu siguranţă oboseşte
şi chinuieşte. Oamenii ce vor să ştie toate, ce spun multe, ce călătoresc
fără destinație, ce dobândesc uşor cunoştinţe şi prietenii, ce sunt
impresionaţi, sunt entuziasmaţi şi magnetizaţi de către excitaţiile
imaginilor, priveliştilor şi de către afaceri sunt probabil scindaţi şi încearcă
să se ţină undeva. Schimbă locuri şi spaţii şi persoane şi haine şi vehicule,
dar nu-şi schimbă în mod esenţial viaţa. Sfântul Nil Ascetul o spune
limpede: nu le iese spre bine faptul de a colinda de ici colo şi pretutindeni
şi mereu să trăiască nestatornic. Acelaşi rezultat îl aduce şi o înţelegere rea
a introversiunii, în care se vorbesc multe în interior şi se tace în exterior,
aşa încât tăcerea lor părută să nu zidească, ci să cultive o stare bolnavă
interioară.11
Rezultatele prezenţei stresului în viaţa oamenilor sunt amare.
Întunericul întristează sufletul şi nu-l lasă în libertatea păcii şi liniştirii.
Neatenţia nu-l lasă pe cel stresat să înveţe, să asculte, să fie învăţat, să
studieze, să se roage, să se concentreze, să se adune şi să fie smerit cu
inima. Lipseşte din viaţa lui îngăduinţa, lipsa răutăţii, starea de răbdare şi
blândeţea. În locul lor există graba, starea de nervozitate, mânie, furie,
relaţii interpersonale perturbate şi confuze. Impută responsabilităţile în
continuu altora, se justifică pe sine şi-şi atribuie alibi şi scuze în toate, fără
să înţeleagă sau să recunoască că rădăcina problemei lui nu este deloc
departe de el însuşi. Astfel, stresatul devine uşor perceptibil din
11
Arhim. Simeon Kraiopoulos, Stresul, traducere Garoafa Coman, Editura Bizantina, 2015, p. 21.

7
nervozitatea şi iritabilitatea caracterului său, nerăbdarea, contradicţiile şi
neatenţia lui.
Stresul epuizează rezistenţa omului şi târăşte vitalitatea lui la
extrem, astfel încât să se obosească mult şi să se epuizeze, să rămână
neconsolat şi neîmplinit în mod tulburător. Când stresul este lăsat să
cucerească inima, o îmbolnăveşte şi o slăbeşte, o ofileşte şi o face să nu se
bucure de nimic. Nu este altceva, am spune, decât răzbunarea legii
duhovniceşti, ce funcţionează ca motiv de pocăinţă. Când omul nu s-a
luptat să dezrădăcineze cauzele ce-i creează această stare insuportabilă,
stresul se înteţeşte şi-l conduce pe sclavul lui la stări absurde şi iraţionale
şi nedorite şi incontrolabile: de fugă, de mutare dintr-un loc într-altul,
mizantropie şi blasfemie. Când sufletul paralizează, mintea slăbeşte, inima
devine nesăţioasă, atunci omul, ca hipnotizat, este târât pe trasee
alunecoase12.
O bună diagnosticare aduce o bună terapie. Este o boală gravă, dar
nu nevindecabilă, este suficient ca bolnavul să dorească şi să caute
vindecare. Biserica este un spaţiu duhovnicesc13 de vindecare sufletească a
conştiinţelor de sine ale păcătoşilor, al cărei scop este să transforme
oamenii în icoane vii ale lui Hristos, după chipul lui Hristos. Păcătoşii care
constituie părţi sau mădulare bolnave sunt întotdeauna membri ai trupului
Bisericii. Nu există om fără de păcat, care să nu aibă nevoie de vindecare
sufletească. Biserica „vindecă”, oferind educaţie psiho-tămăduitoare
Vindecarea cea mai mare, duhovnicească şi psihică, o poate obţine
credinciosul participând la slujbele şi laudele dumnezeieşti.

12
Monahul Moise Aghioritul, Tristetea anxietății și bucuria nădejdii, trad. Cristina Băcanu, Editura
Sophia, București, 2005, p. 15.
13
Jean Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Ed. Sophia, p. 233.

8
 Concluzii

Primirea de către oameni a sănătăţii depline aduse de Hristos în

lume se realizează în Biserica Sa. Încorporarea noastră în Trupul tainic al
lui Hristos şi unirea noastră cu El are loc în Sfintele Taine.
Primind Sfintele Taine, mai întâi de toate suntem curăţiţi; această
finalitate, care stă pe primul loc în cazul Spovedaniei şi al Maslului, având
o funcţie „reparatoare”, este afirmată în toate celelalte Taine. Astfel,
Sfintele Taine, în grade diferite, sunt privite de Biserică drept mijloace de
vindecare, iar apoi unificatoare cu Hristos. Pentru că după cum zice
Mântuitorul ,, fără Mine nu puteți face nimic ” acest lucru însemnând că
prezența Sa în mod continuu în viața noastră poate fi atât leacul pentru
stres cât și sprijinul în momentele de cumpănă în care fiecare dintre noi
are nevoie de ajutor pentru a le depăși iar prin uniunea cu Hristos prin
rugăciune și Sf Taine avem un ajutor de nădejde pentru a putea depăși
orice încercare pe care viața ne-o pune în cale.

9
 Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de

grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2005.
2. Ava Dorotei, Diferite învăţături de suflet folositoare, în vol. 9 din Col.
Filocalia, trad. şi note de Pr. prof. D. Stăniloae, Bucureşti, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1980;
3. Nil Ascetul, Cuvânt ascetic, în vol. 1 din Col. Filocalia, trad. şi note de
Pr. prof. D. Stăniloae, Bucureşti, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2008;
4. Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte de la Sfinții Părinți, Editura Episcopiei
Romanului, 1997;
5. Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii, traducere de Cristian
Spătărelu şi Daniela Filioreanu, Editura Cartea Ortodoxă;
6. Cosmovici, Andrei, Psihologie generală, Editura Polirom, 1996;
7. Derevenco, Petru; Anghel, Ion; Bălan, Adriana, Stresul în sănătate
şi boală, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1992;
8. Kraiopoulos, Arhim. Simeon, Stresul, traducere Garoafa Coman,
Editura Bizantina, 2015;
9. Larchet, Jean Claude, Terapeutica bolilor spirituale, Ed. Sophia;
10. Mada, Arhim. Conf. Univ. Dr. Teofan, Tristeţea lumească şi bucuria
duhovnicească, Editura Agnos, Sibiu, 2007;
11. Monahul Moise Aghioritul, Tristetea anxietății și bucuria nădejdii,
trad. Cristina Băcanu, Editura Sophia, București, 2005;
12. https://dexonline.ro/definitie/stres

10