BILET 18:

1. Artera carotida primitiva

2. Dura matter
3. Moarea apoasa

1. Artera carotida primitiva

Arterele carotide primitive sau comune, avand origini embriologice diferite, isi pastreaza si la adult desprinderea diferita din arterele de origine.
Artera carotida primitiva sx ia nastere direct din crosa aortei, iar art. carotida prim. Dx din trunchiul brahiocefalic.
RAPORTURI
Carotida prim sx este mai lunga ca cea dx cu toata lungimea trunchiului arterial brahiocefalic, aproximativ 3cm. Spre deosebire de ce dx, are si o
portiune intratoracica, in care prezinta o directie oblica in sus, inafara si inapoi. La nivelul gatului, are o directie vertical ascendenta, la fel ca si
carotida primitiva dx.
-In portiunea intratoracica, carot. Prim. Sx are urmatoarele rapoarte:
_anterior, cu trunchiul venos brahiocefalic sx.
_posterior, cu artera subclaviculara sx si canalul toracic.
_la dx, cu traheea si esofagul.
_la sx, cu pneumogasticul sx, cu pleura si plamanul sx.
-In portiunea cervicala, cele doua artere carotide primitive, sx si dx, au aceleasi rapoarte:
_anterior sunt acoperite de glanda tiroida, m. omo-hioidian si aponevroza cervicala mijlocie, m. sterno-cleido-mastoidian si aponevroza cervicala
superficiala.
_posterior ele vin in raport cu m. prevertebrali acoperiti de aponvroza cervicala profunda si cu artera tiroida inferioara, care incruciseaza fata lor
posterioara putin dedesubtul tuberculului anterior al celei de-a VI-a vertebre cervicale.
_intern vin in raport cu organele axiale: laringe, faringe, trahee, esofag.
_extern se gaseste vena jugulara externa.
Artere carotide primitive sunt invelite de o formatiune conjunctiva care formeaza o teaca vasculara, in interiorul careia se mai gaseste vena jugulara
interna si nervul pneumogastric.
RAMURI COLATERALE
In cursul traiectului lor, din artere carotide primitive nu se desprinde nici un ram colateral mai important.
La nivelul extremităţii cefalice arterele vin din arcul aortic, fie direct, în jumătatea stângă, prin carotida comună,
fie indirect, în jumătatea dreaptă, prin trunchiul brahiocefalic, care se bifurcă în carotida comună şi subclavia de
aceiaşi parte.
Artera carotidă comună (a. carotis communis). Ca rezultat al dispoziţiei mai sus-amintite, va avea originea, în
stânga, în mediastinul superior, şi în dreapta, mai aproape de baza gâtului.
În partea sa superioară, artera carotidă comună prezintă o dilataţie, denumită sinusul carotic.
La marginea superioară a cartilajului tiroid, artera carotidă comună se bifurcă în carotida externă şi carotida
internă, dispuse invers faţă de denumirea lor ( carotida externă fiind plasată medial şi anterior)(fig. 220). La acest
nivel se găseşte glomul carotidian (glomus caroticum), o zonă reflexogenă foarte importantă, în legătură cu
modificaţiile chimismului sangvin.
2. Dura mater

Ca şi măduva spinării, şi creierul are trei învelişuri: dura mater (pachymeninx), arahnoida (arachnoidea) şi pia
mater encephali ultimele două constituie leptomeningele (leptomeninx).
Dura mater encephali este o membrană densă, albă, strălucitoare, fiind formată de ţesut conjunctiv care aderă
foarte strâns de conturul găurii occipitale mari (foramen magnum), precum şi de oasele craniului neural, cărora le
constituie periostul intern (endocraniu).
În fosa craniană medie, dura prezintă, în dreptul arterei meningee medii şi a ramurilor sale o zonă decolabilă,
mai puţin aderentă (Gerard-Marchard), care poate fi lezată mai frecvent în urma unor traumatisme, constituind
sursa hemoragiilor subdurale şi extradurale, după o perioadă asimptomatică, însă odată cu acumularea sângelui,
apar fenomenele de compresiune cerebrală ce necesită intervenţia chirurgicală constând din evacuarea
hematomului şi ligaturarea vasului sângerând.
Din dura mater se disprind, spre interiorul cavităţii craniene, mai multe structuri fibroase, care, pe de o parte,
despart diferite părţi constitutive ale encefalului, iar pe de altă parte, le creează posibilitatea de a-şi menţine o
poziţie stabilă, chiar în cazul unor mişcări brusce şi puternice. Aceste formaţiuni sunt: coasa creierului, coasa
cerebelului, diafragma şeii turceşti şi cavitatea Meckel.
Coasa creierului (falx cerebri) este o prelungire a durei mater, lată de 3 cm şi dispusă în sens sagital median, în
interiorul craniului între cele două emisfere. Ea se prinde de apofiza crista galli, de crista frontalis a osului frontal,
de marginile laterale ale şanţului sagital format de cele două oase parietale, de protuberanţa occipitală internă şi de
muchia cortului cerebelului.
 Marginea inferioară, concavă, este liberă şi pătrunde în fissura longitudinalis cerebri, până în apropierea
corpului calos. La locul de inserţie pe calotă se găseşte sinusul sagital superior (sinus sagittalis superior), iar în
apropierea marginii libere, sinusul sagital inferior. Falx cerebri delimitează locul emisferelor în cutia craniană şi
împiedică deplasările lor.
Coasa cerebelului (falx cerebelli) este o dependenţă a durei cu concavitatea anterioară, care începe la crista
occipitalis interna şi se întinde până la gaura occipitală mare (foramen occipitale magnum). La acest nivel pătrunde
o parte a ei în incisura cerebelli posterior.
Cortul cerebelului (tentorium cerebelli) este o placă fibroasă bine întinsă dispusă în fissura transversa cerebri.
Ea reprezintă un fel de podea pentru lobul occipital şi formează tavanul care menţine cerebelul în fosele cerebelare,
din etajul posterior al bazei craniului. Cortul are originea pe procesele clinoide anterioare şi posterioare, se mai
prinde pe marginea superioară a porţiunii pietroase a osului temporal,pe marginile şanţului transvers al osului
occipital şi al oaselor parietale, pe protuberanţa occipitală internă având muchia lui pe coasa cerebelului. Marginea
lui anterioară, liberă are concavitatea anterioară în formă de semilună, numită incisura tentorii şi ajunge până în
apropierea spleniului corpului calos. La locul de unire cu coasa creierului se găseşte sinus rectus.
Diafragma seii turceşti (diaphragma sellae turcicae) sau cortul hipofizei este o expansiune a durei mater care se
întinde între procesele clinoide anterioare şi posterioare (processus clinoidei anteriores et processus clinoidei
posteriores), peste fosa hipofizei (fossa hypophyseos), având un orificiu (hiatus diaphragmatis) care este locul de
pătrundere a infundibulului (tija hipofizei).
Nervii cranieni, la trecerea lor prin dura mater, sunt înconjuraţi de o teacă durală. În mod deosebit, ganglionul
semilunar al nervului trigemen (Gasser) se găseşte într-o pungă constituită de dura mater pe impresiunea
trigemenului (impressio trigemini) de pe stânca temporalului şi care poartă denumirea de cavum Meckel (cavum
trigeminale Meckeli).
Fr. I. Rainer consideră că structura funcţională a durei mater poate fi explicată prin acţiunea a două grupe de
factori: interni şi externi.
În cadrul factorilor interni a inclus pulsaţiile creierului, greutatea creierului şi acţiunea respiraţiei (creşterea
volumului cerebral în timpul inspiraţiei şi diminuarea lui în expiraţie), iar ca factori externi acţiunea muşchilor
masticatori şi toraco-cranieni cu inserţie pe craniu. Rezultă, deci, că tabla internă suferă acţiunea creierului, pe când
cea externă a musculaturii. Fiecare dintre ele, la rândul lor, acţionează prin forţe pe tabla opusă.
La nivelul foramen magnum, dura mater encefalică se continuă cu dura mater spinală.
Dura mater este abundent vascularizată din ramurile care provin din următoarele artere.
Artera meningee medie, ramură din maxilara internă, care este cea mai importantă şi cea mai periclitată în fracturile calotei. Aceasta
intră în cutia craniană prin foramen spinosum, din osul sfenoid. Uneori, există o arteră meningee accesorie, care derivă din artera
meningee medie, însă - în această situaţie - ea intră în craniu prin foramen ovale, ramificându-se pentru dura mater şi pentru ganglionul
Gasser. În afară de ea, partea anterioară a durei este vascularizată de a. meningea anterior, din a. ethmoidalis anterior. Partea posterioară
a durei mater e vascularizată de a. meningea posterior (mai mică), din a. pharyngea ascendens. Toate arterele sunt însoţite de venele
omonime.
Arterele descrise mai înainte vascularizează, de asemenea, ţesutul osos pe care-l străbat, iar ramurile lor terminale se anastomozează cu
cele contralaterale.
Venele de întoarcere se anastomozează cu venele diploice, care se varsă în sinusuri. Venele durale comunică cu venele cerebrale bazale
şi cu venele emisare.
Sinusurile venoase ale durei mater (sinus durae matris)…(vezi pag. )
Inervaţia senzitivă se face prin ramurile meningeale ale n. ophthalmicus, n. maxillaris şi n. mandibularis. Drept urmare, dura mater
este foarte sensibilă faţă de durere, mai ales în apropierea vaselor (B. Z. Perlin).
Cavum subdurale este un spaţiu capilar situat între arachnoidea encephali şi dura mater.
3. Moarea apoasa
Face parte din mediile transparente a globului ocular.
Umoarea apoasă (humor aquosus). Este un lichid incolor, limpede, ocupând camera anterioară a bulbului ocular,
între cornee şi cristalin. Irisul împarte acest spaţiu în două subcamere: anterioară (camera anterior bulbi) şi
posterioară (camera posterior bulbi), ambele comunicând prin orificiul pupilar. Umoarea apoasă este secretată de
procesele ciliare şi drenată prin sinusul venos irido-cornean al scleroticii (Schlemm).
U m o a r e a a p o a s ă t r a n s p o r t ă g l u c o z ă , aminoacizi şi oxigenul, elemente necesare cristalinului şi corneei.
De asemenea umoareaapoasă contribuie la menţinerea presiunii oculare.