BILET 22:

1. Arteara carotida interna – ramuri colaterale si terminale

2. Formatiuni interemisferice
3. Vestibulul membranos

1. Arteara carotida interna – ramuri colaterale si terminale

Vascularizaţia arterială a extremităţii cefalice este asigurată de cele două artere
carotide primitive (ACP) şi ramurile lor terminale: artera carotidă externa (ACE) şi artera carotidă internă (ACI) precum şi de cele două artere
subclaviculare.
este plasată iniţial lateral faţă de carotida externă. Are un traiect ascendent, pătrunde în cavitatea craniană prin
canalul carotic; la nivelul gâtului nu dă ramuri.
Artera carotidă internă descrie, în trecerea ei prin stâncă (pars petrosa), o curbă în unghi drept, apoi se îndreaptă
şi urcă pe flancul corpului osului sfenoid, trece prin sinusul cavernos, descrie o ultima cotitură şi străbate dura
mater şi arahnoidea; medial de procesul clinoid anterior ea se află în spaţiul subarahnoidian.
Înainte de a se împărţi în ramurile ei terminale (artera cerebrală anterioară şi cerebrală mijlocie sau silviană)
carotida internă dă naştere ramurilor caroticotimpanice (rr. caroticotympatici), ramurile subţiri, care prin peretele
posterior al canalis caroticus pătrund în cavitatea timpanică, apoi dă naştere arterei oftalmice, ramură colaterlă
situată inferior şi medial de procesul clinoid anterior.
Artera oftalmică se îndreaptă anterior, trece prin canalul optic, situându-se inferior şi lateral faţă de nervul optic.
Străbate din nou dura mater la ieşirea din canal, pătrunde în cavitatea orbitară şi înconjoară faţa internă, apoi faţa
superioară a nervului optic. Ea părăseşte conul muşchilor drepţi şi merge de-a lungul marginii inferioare a
muşchiului oblic superior. Se termină în unghiul intern al orbitei, formează anastomoză cu ramura arterei faciale,
artera angulară.
Ramuri. În traiectul său artera oftalmică dă numeroase colaterale.
1. Ramuri optice:
- artera centrală a retinei (a. centralis retinae) pătrunde în nervul optic la 1 cm posterior de bulbul ocular;
- numeroase artere ciliare, care se ramifică în coroidă (ciliare scurte posterioare şi ciliare lungi posterioare) şi
în iris (ciliare anterioare).
2. Ramuri pentru anexele bulbului ocular:
- artera lacrimală (a. lacrimalis) merge de-a lungul unghiului supero-extern al orbitei şi vascularizează
glanda lacrimală şi tegumentele vecine;
- artera supraorbitală (a. supraorbitalis), simetrică şi medială de artera lacrimală, iese prin gaura
supraorbitară şi se termină în regiunea frunţii;
- artera musculară inferioară vascularizează muşchiul drept inferior, muşchiul drept lateral şi muşchiul oblic
inferior;
- artera musculară superioară vascularizează muşchiul drept superior, muşchiul drept medial, muşchiul
ridicător al pleoapei superioare şi muşchiul oblic superior;
- cele două artere etmoidale anterioară (a. ethmoidalis anterior) şi posterioară (a. ethmoidalis posterior)
trec prin găurile etmoidale, străbătând lama ciuruită a etmoidului şi ajung în fosele nazale. Cea posterioară
poate să vascularizeze numai dura mater care acoperă lamina cribrosa;
- cele două artere palpebrale (aa. palpebrales) superioară şi inferioară;
- artera supratrohleară (frontală internă) ajunge în tegumentul frunţii;
- o parte din pleoape este vascularizată de artera facială.
Artera cerebrală anterioară (a. cerebri anterior) (fig. 207), ramură terminală a arterei carotide interne, merge
anterior şi medial spre scizura interhemisferică, deasupra nervului optic şi, prin artera comunicantă anterioară (a.
communicans anterior), se uneşte cu cea de partea opusă. În continuare, înconjoară genunchiul corpului calos şi
apoi trece pe faţa internă a hemisferei respective, emiţând următoarele ramuri:
- artera pericaloasă înconjoară corpul calos şi se termină prin artera pericaloasă posterioară;
- artera care irigă corpul calos;
- sistemul arterial corticosubcortical format din: arterele frontale inferioare, arterele frontale interne anterioare,
arterele frontale mijlocii, arterele frontale interne posterioare şi arterele parietale interne (arterele paracentrale,
precuneene şi parietooccipitale).
Prin aceste ramuri se asigură vascularizaţia:
 - feţei interne a hemisferei de la extremitatea anterioară a lobului frontal şi până la scizura parieto-occipitală;
- porţiunii superioare a feţei externe a hemisferelor, zona ocupată de lobul frontal, în care se află primele
două girusuri frontale şi o treime a girusului frontal ascendent;
- porţiuni orbitale de pe faţa inferioară a lobului frontal.
- Artera cerebrală mijlocie sau silviană (a. cerebri media), arteră terminală a arterei carotide interne, cu
direcţie laterală, încrucişează spaţiul perforat anterior şi pătrunde în iscizura silviană.
Din această arteră se desprind:
- artera insulară;
- artera orbito-frontală sau orbitară inferioară;
- artera temporală anterioară care merge la girurile temporale T1şi T2;
- trunchiul comun al arterelor ascendente format din 4 ramuri, care uneori pot să aibă emergenţa separată:
artera pentru girul celei de a treia frontală (artera frontală ascendentă), artera şanţului rolandic (artera
rolandică), artera parietală ascendentă sau a şanţului retrorolandic, pentru partea anterioară a lobului
parietal şi artera şanţului prerolandic;
- artera parietală posterioară, pentru partea posterioară a lobului parietal;
- artera temporală mijlocie;
- artera temporală posterioară sau artera principală a afaziei Wernicke, ce merge la partea posterioară a
girurilor T1şi T2.
- Arterele corioidiene anterioare ale arterei carotide interne se termină în dispicătura lui Bichat, traversând
plexurile corioide laterale până la apropierea găurii lui Monro. Dau ramuri pentru vilozităţile plexurilor corioide şi
pentru pereţii ventriculului lateral.
- Artera comunicantă posterioară, prin arterele centrale mijlocii sau arterele peretelui inferior al ventriculului
mijlociu irigă diferitele părţi ale podelei ventriculare (chiasma, tuber cinereum, tuberculii mamilari), tracturile
optice şi partea infero-internă a treimii anterioare a talamusului.

2. Formatiuni interemisferice

- sunt reprezentate de: corpul calos, trigonul cerebral, comisura alba anterioara

- Substanţa albă a telencefalului, pe secţiune orizontală, puţin deasupra corpului calos, are, la nivelul fiecărei
emisfere cerebrale, forma unui semioval, fiind înconjurată de substanţa cenuşie.
- Centrul oval este constituit din unirea - prin substanţa albă a corpului calos - a celor două centre
semiovale. Substanţa albă are o arhitectonică regulată, putându-se diferenţia: un sistem comisural, ale cărui
fibre sunt transversale; un sistem de proiecţie cu fibrele orientate vertical; şi unul de asociaţie, ale cărui
fibre au o dispoziţie mai mult sau mai puţin antero-posterioară (fig.254).
- În compoziţia substanţei albe se disting fibrele comisurale, de proecţie şi de asociaţie (fig. 255).
- Sistemul comisural este alcătuit din fibre transversale care unesc părţile simetrice ale ambelor emisfere
cerebrale şi este alcătuit din următoarele formaţiuni.
- Corpul calos (corpus calosum) (fig. 247) sau marea comisură a creierului reprezintă legătura cea mai
puternică a celor două emisfere şi se găseşte în fundul fisurii mediane sau sagitale, între cele două emisfere.
El este acoperit de loburile occipital, parietal şi frontal.
- Corpul calos are forma unui arc cu un cârlig la extremitatea anterioară. El începe la comisura anterior,
cu o placă subţire, lamina rostralis, care se continuă cu rostrum corporis callosi. Urmează partea cu
convexitatea anterioară, genunchiul (genu), apoi trunchiul (truncus) şi, în sfârşit, terminaţia posterioară,
îngroşată, spleniul corpului calos (splenium corporis callosi).
- Pe suprafaţa corpului calos se găsesc părţi rudimentare de substanţa cenuşie, indusium griseum, striae
longitudinales medialis et lateralis Lancisi. Corpul calos este delimitat de gyrus cinguli prin sulcus
corporis callosi.
- Radiatio corporis callosi porneşte de la corpul calos spre scoarţă, formând pars frontalis (forceps
minor), parietalis, temporalis et occipitalis (forceps major). Fibrele din pars temporalis şi occipitalis
formează tapetum, limita superioară şi laterală a cornului inferior şi posterior ale ventricului lateral. Fibrele
 comisurale fac legături între regiunile corticale din ambele părţi ale emisferelor cerebrale. Importantă în
acest sens este legătura dintre girii precentrali, dintre care cea stângă este mai dezvoltată la dreptaci.
- Comisura albă anterioară (commisura anterior) (fig. 247) este formată dintr-un cordon de fibre albe
dispuse sub forma unui mănunchi cilindric, cu direcţie transversală, care se sprijină în sus pe lamina
rostralis a corpului calos şi în jos pe lamina terminalis cinerea ventriculi tertius. Ia parte la formarea
peretelui rostral al ventriculului III. Comisura anterioară uneşte, prin partea sa anterioară, substanţa
perforată anterioară şi bulbii olfactivi, iar prin fibrele sale posterioare, uncus-ul şi nucleii amigdalieni din
cele două părţi ale emisferelor cerebrale şi aparţine formaţiei olfactive.
- Comisura hipocampului (commisura hippocampi) sau comisura interammoniană este reprezentată de o
lamă de substanţă albă care uneşte cele două formaţiuni hipocampice, la nivelul coarnelor Ammon.
- Comisura posterioară (fig. 247) este o parte a diencefalului şi conţine părţile încrucişate ale tractului
strio-rubral.
- Fornixul sau trigonul cerebral (fig. 256) constituie, în cea mai mare parte, căile olfactive. El
alcătuieşte un traiect pereche de fibre albe (două tractusuri nervoase), în formă de potcoavă, cu deschizătura
inferioară.
- Cele două tractusuri se alătură în porţiunea lor mijlocie, formând corpul fornixului (corpus fornicis),
pentru ca apoi să se despartă atât anterior cât şi posterior, dând naştere stâlpilor anteriori ai fornixului sau
coloanelor fornixului (columnae fornicis) şi, respectiv, stâlpilor posteriori ai fornixului sau picioarelor
fornixului (crurae fornicis). Datorită acestui fapt poartă şi denumirea de boltă cu patru stâlpi.
- Columna fornicis începe pe fiecare parte în corpul mamilar. Fiecare crus fornicis pătrunde, după
pulvinar thalami, în cornul inferior al ventriculului lateral şi se continuă ca o panglică subţire (fimbria
hipocampi) pe pes hippocampi.
- Un tract de fibre speciale ale fornixului ies din corpul mamilar şi se termină în nucleul anterior al
talamusului (tractus mamillothalamicus al lui Vicq d,Azir).
- Septul pelucid (septum pellucidum) (fig. 248) este o placă subţire de substanţă albă (lama septului
pelucid) aşezată în direcţie sagitală, de la corpul calos spre fornix. Septul pelucid conţine fibre ale căii
olfactive.
- La partea inferioară a septului se descrie un nucleu de substanţa cenuşie, denumit ganglionul septului
pelucid.

Corpul calos

- cea mai larga formatiune comisurala, are forma de lama patrulatera si este situata in portiunea mijlocie a scizurii interemisferice
- are lungime de 8-10 cm, latime de 1 cm(anterior) si 2 cm(posterior)
- grosime de 1 cm
- corpul calos prezinta un corp(trunchi), care are: 2 fete (superioara si inferioara) si 2 margini laterale

Trigonul cerebral(fornixul)

- este numit si “bolta cu patru stilpi a lui Winslow”

- are forma triunghiulara, cu baza posterior
- este situat sub corpul calos si superior de talamus si ventriculul III
- are lungime de 4-4,2 cm, si o latime la baza de 3,8-4 cm
- prezinta:
 2 fete (superioara si inferioara)
 3 margini(dreapta, stinga si posterioara)
 3 unghiuri (unul anterior si 2 postero-laterale)
 2 extremitati (anterioara si posterioara)

Comisura alba anterioara

- este reprezentata de un cordon compact situat pe peretele anterior al ventriculului III, sub ciocul corpului calos
- prezinta 3 portiuni:
 mijlocie – corespunde ventriculului III
 laterala – trece inferior de nucleul lenticular
 terminala –are aspectul unui evantai de fibre spre nucleul amigdalian
- contine fibre ce fac legatura intre nucleii amigdalieni, reprezentind o comisura interemisferica ce apartine rinencefalului
 3. Vestibulul membranos

În vestibulul osos se găsesc două vezicule membranoase, una superioară, alungită antero-posterior, utricula
(utriculus), care corespunde fosetei semiovale şi a doua inferioară, rotunjită şi mai mică, sacula (sacculus), în
foseta hemisferică. Cele două vezicule aderă la fosetele corespunzătoare de pe peretele medial al vestibului osos
(recesurile eliptic şi sferic). Atât utricula cât şi sacula prezintă câte un câmp epitelial senzorial, maculele utriculei şi
ale saculei, de 3/2 mm; la nivelul maculelor senzoriale vin dendritele neuronilor lui Scarpa, ai căror axoni formează
nervul vestibular. De pe peretele medial al saculei şi utriculei pornesc două canale fine care se îndreaptă posterior
şi în sus şi se unesc pentru a forma canalul endolimfatic (ductus endolymphaticus). Acesta trece prin apeductul
vestibulului (aquaeductus vestibuli) şi se termină sub dura mater craniană printr-o extremitate mai dilatată, numită
saccus endolymphaticus, situată între două foiţe ale durei, pe faţa posterioară a piramidei temporalului.
Canalele semicirculare membranoase, cuprinse în canalele semicirculare osoase au aceieaşi formă, dar un
calibru redus la o pătrime faţă de cel al canalelor osoase. Ele sunt scăldate de perelimfă şi se deschid în utriculă
prin 5 orificii, fiecare canal având o extremitate dilatată, ampulară. De pe peretele medial al ampulelor canalelor
membranoase, unde se găsesc zonele senzoriale, pornesc fibre nervoase (dendrite), care ajung la conductul acustic
intern (meatus acusticus internus) prin orificiile recesului eliptic, în afară de fibrele ampulei canalului posterior,
care trec prin foramen singulare.
Receptorii vestibulari. În utriculă şi saculă se găsesc maculele care înregistrează poziţia statică a capului. Ele
sunt alcătuite dintr-un epiteliu senzorial format din celule de susţinere şi celule senzoriale, ciliate la polul apical, iar
la polul bazal în contact cu dendritele neuronilor din ganglionii lui Scarpa. Deasupra acestui epiteliu senzorial
există o masă gelatinoasă, membrana statolitică, în care sunt cuprinse concreţiuni calcare numite otolite (statolite).
În utriculă se recepţionează mişcările orizontale, iar în saculă cele verticale.
Zonele receptoare din canalele semicirculare se numesc creste ampulare. Ele sunt dispuse în regiunea ampulară
a canalelor. Sunt în număr de trei. Sunt sensibile la mişcările giratorii, constituind punctul de plecare pentru
aprecierea direcţiei de mişcare, fiind formate dintr-un epiteliu senzorial conţinând celule de susţinere şi celule
senzoriale ciliate la polul apical; cilii sunt înglobaţi într-o masă gelatinoasă înaltă, sub formă de cupulă (cupula
ampularis), care se dispune perpendicular pe cilii din crestele senzoriale. Mişcările endolimfei mobilizează
cupolele sau crestele gelatinoase care, la rândul lor, trag de cilii celulelor senzoriale, excitând aceste celule.
Dendritele, care înfăşoară polul bazal al celulelor senzoriale, recepţionează mişcările cililor şi le codifică un influx
nervos. Aceste dendrite vin de la neuronii ganglionului lui Scarpa. Axonii acestor neuroni formează ramura
vestibulară a nervului VIII (vestibulo-cohlear).
Receptorii cochleari (acustici). Melcul membranos (ductus cochlearis) are forma unui mic tub prismatic
triunghiular, aşezat de la lama spirală osoasă pe care o prelungeşte, până la peretele lateral al melcului osos. El urcă
până la vârful columelei, unde se termină orb, în cecum cupulare, şi desparte rampa vestibulară. Prezintă 3 pereţi.
- Peretele timpanic inferior (lamina basilaris). Acest perete are o structură complexă, fiind format dintr-o
porţiune osoasă şi dintr-una membranoasă - membrana bazilară (sau spirală) - care se înscrie la nivelul unei
proeminenţe (creasta bazilară) a ligamentului spiral lateral. Porţiunea osoasă constă din lama spirală osoasă, din
îngroşarea sa periostală, care constituie ligamentul spiral intern (creasta spirală) şi din epiteliul ce le căptuşeşte.
Lama spirală osoasă, de formă triunghiulară, cu baza fixată pe columnelă, este formată din două lamele osoase,
între care se află ganglionul lui Corti.
Memebrana bazilară este formată dintr-un mare număr de fibre (peste 24 000, după Garven) înglobate într-o
substanţă fundamentală omogenă, numite corzi auditive, structurate diferit în zonele internă şi externă ale
membranei. Acest perete susţine organul spiral al lui Corti, cu celule de susţinere şi celule senzoriale la care vin
dendritele neuronilor din ganglionul lui Corti, ai căror axoni formează ramura cohleară a nervului VIII (vestibulo-
cohlear).
- Peretele lateral (periferic), care formează baza melcului membranos, aderă la periostul melcului osos formând
ligamentul spiral extern. La acest nivel se află un epiteliu pigmentat şi vascular care formează stria vasculară ce
participă la producerea endolimfei şi reglarea conţinutului ei în ioni, cât şi la rezorbţia endolimfei.
- Peretele vestibular, situat superior şi anterior este în raport cu rampa vestibulară. Membrana vestibulară ce
formează acest perete are rol în transferul activ de substanţe din perilimfa vestibulară în endolimfa ductului
cohlear.
 Canalul cochlear se continuă posterior, lateral de lama spirală, pe planşeul vestibulului, unde se termină în fund
de sac (caecum vestibulare). El este unit cu scala printr-un canal îngust (ductus reuniens). În felul acesta, toate
cavităţile labirintului membranos comunică între ele.
Organul lui Corti sau receptorul auditiv este format dintr-un epiteliu senzorial, cu caractere particulare, aşezat
pe membrana bazilară a melcului membranos.
Epiteliul senzorial este format din două feluri de celule: de susţinere şi senzoriale. Sunt două rânduri de celule
de susţinere, mai înalte, depărtate prin bazele lor şi apropiate prin vârfuri: acestea formează tunelul lui Corti. Restul
celulelor de susţinere se dispune între celulele senzoriale. Medial de tunelul lui Corti există un rând de celule
senzoriale şi celulele epiteliului sulcului spiral, în timp ce lateral de tunel există două, trei şi chiar patru şiruri de
celule senzoriale. Acestea sunt cu atât mai numeroase cu cât membrana bazilară se apropie de vârful melcului.
Celulele senzoriale sunt ciliate la polul apical, iar la baza lor se găsesc prelungiri dendritice care le îmbracă şi care
provin din neuronii ganglionului lui Corti, aflat în cavitatea modiolului. Celulele senzoriale sunt sprijinite de
celulele lui Deiters, care se continuă, spre lateral cu celulele lui Hensen iar deasupra ligamentului spiral cu celulele
epiteliale cubice ale ductului cohlear.
Deasupra organului lui Corti se găseşte membrana tectoria, care realizează variaţii de contact cu cilii celulelor
senzoriale, pe care îi excită în raport cu mişcările endolimfei. Mişcarea endolimfei este sincronă cu mişcarea
perilimfei din melc şi aceasta cu mişcarea oscioarelor din urechea medie şi cu mişcarea timpanului. La baza
melcului sunt percepute sunete înalte, iar spre vârf sunete joase.