MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA „ŞTEFAN CEL MARE”

CATEDRA „ŞTIINŢE PENALE”

Lecţie de fond

La disciplina „ Criminalistica”

TEMA: Metodica investigării violului

1. Caracteristica criminalistică a violului şi altor infracţiuni sexuale
2. Particularităţile pornirii urmării penale în cazul violului şi circumstanţele care
urmează a fi dovedite.
3. Situaţii tipice de urmărire penală
4. Particularităţile efectuării acţiunilor iniţiale de urmărire penală
5. Particularităţile efectuării acţiunilor ulterioare de urmărire penală
6. Preîntâmpinarea violurilor şi altor infracţiuni cu caracter sexual.

AUTOR: C. Rusnac
Magistru în drept

APROBAT
la şedinţa Catedrei „Ştiinţe Penale” Şef Catedră „Ştiinţe Penale”
din ____, _____________ 2013 /__________/ R. Cojocaru

CHIŞINĂU 2013
 Introducere

Statul ocroteşte viaţa intimă, privată şi familială a oricărei persoane

indiferent dacă este cetăţean al acestui stat sau cetăţean străin sau persoană fără
cetăţenie, fapt prevăzut de constituţia Republicii Moldova în art. 28. Statul creează
legi care apără personalitatea şi drepturile acesteia, astfel încât fiecare să dispună
de posibilitatea de a-şi dezvolta liber personalitatea, intelectul şi de a vieţui alături
de apropiaţii lui liber şi în relaţii omeneşti.
Printre infracţiunile contra persoanei care se comit frecvent în statul nostru
foarte periculoase sunt infracţiunile ce atentează la inviolabilitatea şi libertatea
sexuală a persoanei. Printre acestea se numără şi violul.
Potrivit legislaţiei, în statul nostru femeia este egală în drepturi cu bărbatul şi
dispune de drepturi egale cu cele ale bărbatului în crearea şi organizarea vieţii
sexuale. Orice persoană este în drept să întreţină raporturi sexuale cu alte persoane
numai în urma consimţământului liber şi reciproc. Nimeni nu poate impune şi
întreţine relaţii sexuale contrar dorinţei partenerului, chiar dacă persoanele se află
în relaţii de căsătorie. Dreptul de a întreţine relaţii sexuale este un drept personal al
oricărei persoane şi nimeni nu poate lipsi persoana de această garanţie
constituţională.
Însă, adeseori, în activitatea organelor de ocrotire a normelor de drept, în
special a organelor de urmărire penală competente de a cerceta violurile, sunt
admise unele lacune care nu scot la iveală aceste infracţiuni, şi cel mai des
persoanele care au devenit victime ale unor asemenea fapte nu declară săvârşirea
acestora, astfel favorizând infractorii la comiterea în continuare a unor infracţiuni
cu caracter sexual.
Violul reprezintă o acţiune cu caracter forţat care constă în întreţinerea unui raport
sexual cu aplicarea constrângerii fizice sau psihice asupra unei persoanei contrar
voinţei acesteia sau prin folosirea stării de neputinţă a victimei de a se apăra sau de
a-şi exprima voinţa.
 1
Cuvântul „viol” provine mai mult de la cuvântul „violenţă”, ultimul
înseamnă aplicarea forţei fizice, puterii fizice faţă de cineva, constrângere.
Elementele din conţinutul caracteristicii criminalistice a violului constituie un
sistem întreg: personalitatea infractorului, sau a infractorilor în cazul săvârşirii
violului de un grup de persoane, motivaţia violului, personalitatea victimei şi
comportamentul acesteia până, în timpul şi după săvârşirea violului, modalităţile
de pregătire, comitere şi camuflare a faptei, urmele caracteristice infracţiunii de
viol, timpul şi locul săvârşirii.
Potrivit statisticii, din 1991 până în 2008 pe teritoriul Republicii Moldova
au fost înregistrate aproximativ 4661 de violuri.
Deşi dinamica acestora este în scădere, această infracţiune este frecvent întâlnită în
R. Moldova. Cele mai multe violuri au fost înregistrate în 2004-336. Analizând
datele statistice, observăm că începând cu anul 1991 până în anul 2002, dinamica
violurilor s-a aflat într-o scădere lentă, după care în 2003 se observă o creştere
vertiginoasă a violurilor (320), iar în 2004-336. În 2005 violurile au scăzut la 227,
iar în anii 2008 s-au ridicat până la 306.
Până a trece mai departe, vom acorda atenţie datelor statistice pentru anul
2008: 2% din infractori au vârsta între 14-15 ani, 11% din infractori au vârsta de
16-17 ani, 38% infractori au fost persoane cu vârsta cuprinsă între 18-24 ani, 16%
din infractori au vârsta între 25 şi 30 ani, 33% din infractori au vârsta mai mare de
30 ani. Poliţia criminală a fost înregistrat şi un caz de viol săvârşit de o femeie.
Succesul la investigarea infracţiunii de viol este condiţionat de o profundă
analiză şi cercetarea amănunţită a datelor referitoare la personalitatea infractorului
şi a victimei (părţii vătămate), caracteristica relaţiilor interpersonale, a
împrejurărilor şi condiţiilor de săvârşire a infracţiunii.
Alegerea de către violator a unei căi de realizare a infracţiunii de viol
depinde foarte mult de specificul persoanei sale, de asemenea dacă infracţiunea se
comite de către o persoană singură sau de un grup de persoane, se cunosc cu
victima, iar dacă se cunosc în ce relaţii se aflau. Medul de comitere a infracţiuni
poate depinde de locul, de timpul şi de alte împrejurări. De exemplu, dacă
infracţiunea se comite în stradă, unde poate să apară în orice moment o persoană
care să împiedice consumarea infracţiunii, sau infractorul nu are la dispoziţia sa
mult timp, atunci infractorul acţionează cu brutalitate şi cu cruzime. Iar în cazul în
care infracţiunea se consumă într-un apartament, sau infractorul cunoaşte victima,
atunci subiectul violului acţionează la început mai pasiv (gânduri ascunse), apoi
trece la metode mai evidente de viol.
După modalitatea de comitere a violului şi caracteristica generală, violul se
împarte în două grupe1:
1. După cum violatorul foloseşte împrejurările existente, sau creează condiţiile
favorabile săvârşirii lui :
a. Inopinat – pe stradă, în locurile slab populate etc.
b. După o acţiune eşuată de a face cunoştinţă, precum şi în cazul unui dezacord
de apropiere intimă, dar care la început a fost.
1
Криминалистика, Издание второе, переработанное и дополненное, изд. Юристь, Москва 2001, стр. 310.
 c. Minţind victima – când infractorul prin intermediul vicleşugului atrage
victima în locurile nefrecventate, sau când minte, prezentându-se drept
lucrător serviciului de exploatarea a locuinţelor etc. şi pătrunde în locuinţe.
2. După modalitatea de acţiune asupra victimei şi înfrângerea rezistenţei ei :
a. infractorul se foloseşte de incapacitatea victimei de a se apăra sau de a-şi
exprima voinţa.
b. infractorul creează la victimă incapacitatea de a se apăra sau de a-şi exprima
voinţa (în urma folosirii substanţelor narcotice, psihotrope, medicamentoase,
alcoolului etc.).
c. prin influenţarea fizică şi psihică a victimei.
Înainte de a comite violul, infractorul poate să efectueze anumite acţiuni de
pregătire; alegerea timpului convenabil pentru atentare, alegerea armei,
instrumentelor, urmărirea şi aşteptarea victimei într-un loc ales din timp. Specifice
pot fi şi acţiunile de ascundere a urmelor infracţiunii.
Pornind de la modalitatea de comitere a infracţiunii de viol, putem să obţinem date
despre persoana care a comis violul (vârsta, caracterul, profesia pe care o practică,
defectele psihice etc.). Anomalii mintale ale violatorului, sunt, de exemplu, urme
de muşcături, răpirea lenjeriei intime a vicitmei.
Violatorul, de regulă, alege cele mai favorabile condiţii pentru comiterea
infracţiunii (întuneric, noaptea târziu sau seara). Atacul asupra victimei, pe stradă,
nu departe de autostrăzi şi în pieţe, în ore când este posibil să apară pe stradă
persoane arată pericolul social sporit al infractorului.
Subiectul infracţiunii. Cei care comit viol şi alte acte sexuale sunt împărţit în
cinci grupe principale:
1. Persoane cu diverse anomalii ale psihicului, precum şi manifestări patologice
ale libidoului (fetişism, sadism, exhibiţionism etc.). Defecte ale psihicului apar
nu numai într-un anumit comportament ciudat, ilogic, grosolan, dar şi în
discuţia între infractor şi victimă. Din acest grup fac parte o persoanele care
suferă de psihoză în anii bătrâneţii. De cele mai multe ori, ei comit infracţiuni
asupra copiilor şi minorilor. În ultimii 1 0 - 1 5 ani, infracţiunile săvârşite de
asemenea persoane au căpătat o răspândire mai largă, atât în fostele republici
sovietice, cât şi în R. Moldova. În timpul violului şi acţiunilor cu caracter
violent acestea manifestă cruzimi faţă de victime, uneori săvârşind raport sexual
şi în procesul de omorâre a victimei. Asemenea fapte nu sunt noi, ele îşi găsesc
rădăcini în istorie încă din secolul al XV-lea, fiind răspândite practic în toate
ţările şi fiind săvârşite în serie (mai puţin în ţările cu religie musulmană2). S.
Freuid menţiona că există foarte mulţi oameni nenormali în viaţa sexuală, care,
în rest, corespund întru totul omului mediu al societăţii, nu au rămas în urmă în
privinţa dezvoltării culturale, dar latura lor slabă este sexualitatea. Comiţând
violuri, aceştia îşi compensează incapacitatea sexuală. Având o bună reputaţie
la serviciu, ei pot convinge pe oricine că în timpul infracţiunii se aflau la locul
de muncă3.

2
„Убийцы и маньяки. Сексуальные маньяки, серийные преступления. Энциклопедия преступлений и
катастроф”, Минск, 1996. р. 24 – 27.
2. Alcoolici cronici, narcomani, precum şi persoanele anterior condamnate pentru
huliganism, jafuri, violenţă sexuală şi alte infracţiuni. Ele se disting prin
violenţă, cruzime în tratamentul celor din jur, slăbiciune morală, perversiune
în abordarea pasiunii sexuale.
3. Cei care nu au semne evidente a celui de-al doilea grup. În cea mai mare parte
ei au interese primitive, atitudine cinică faţă de femei, fac abuz de alcool.
4. Persoane care au comis viol sau abuz sexual, fiind în relaţii specifice cu
victima, situaţia în care ea (el) avea o conduită riscantă, chiar provocatoare.
5. Minorii. În cazul în care atacă singuri, ei atacă pe tineri, copii. Când comit
violul în grup, victime devin atât minorii, cât şi adulţii, femeile (bărbaţii),
inclusiv persoanele în vârstă. Când atacă în grup acţiunile lor sunt însoţite de
cruzime, cinism faţă de victimă şi cu satisfacerea poftei sexuale în mod pervers.
În procesul de descoperire a infracţiunii de viol comis de minori sau cu
participarea lor, ar trebui să se ţinem seama de faptul că destul de des un astfel
de grup comite şi alte infracţiuni (furt, jaf, huliganism etc.), care au tendinţa de
a urma una după alta. De fapt, majoritatea membrilor echipei sunt rezidenţi ai
unui sector, se cunosc reciproc foarte bine, se distrează împreună şi de multe ori
comit atacuri violente şi sexuale în apropierea reşedinţei sau a locului unde îşi
petrec timpul liber la un loc4.
Este important de a ţine cont de faptul că adeseori modul de operare al
minorilor este asemănător cu cel al maniacilor sexuali, fapt important la înaintarea
versiunilor şi alegerea direcţiei de cercetare a infracţiunilor sexuale.
Adesea printre făptuitorii minori sunt prezente şi fete în calitate de
organizatori sau provocatori, favorizatori. Acestea pot provoca colegii să violeze
colegele lor de clasă, vecinele etc., iar uneori victime ale raporturilor sexuale cu
caracter violent devin şi băieţi de 11-15 ani, care ulterior, ca răzbunare, sau ca
modalitate de a-şi manifesta personalitatea de „bărbat" comit şi ei violuri.
Pentru a înţelege mecanismul evenimentelor ce a avut loc, pentru a se stabili
dacă a fost comis viol sau alt tip de infracţiune, nu sunt necesare doar datele
personale, caracteristicile suspectului, modurile de acţiune şi atmosfera, în care s-
au produs. Avem nevoie să se ţină seama de natura şi chiar şi de dinamica
relaţiilor dintre infractor – victimă. Destul de des ne confruntăm cu situaţia în care
victima şi violatorul se cunosc într-o oarecare măsură. Mai mult decât atât, o parte
3
De regulă, maniacul comit infracţiunea de unul singur, într-o conspirativitate totală şi nu o povestesc nimănui.
Prin aceasta se şi explică pregătirea detaliată pentru infracţiune, pronosticul modalităţii şi mecanismului,
metoda de ascundere, pregătirea instrumentelor şi armelor pentru înfruntarea apărării şi pentru tortură. Deseori
maniacii recurg la deghizarea exteriorului, începând de la ochelari şi terminând cu îmbrăcarea altui stil de
îmbrăcăminte. Rudelor şi persoanelor cunoscute le comunică că pleacă pentru afaceri într-o anumită localitate
pentru a-şi asigura alibiul etc.
Maniacii sexuali săvârşesc infracţiunile nu o singură dată, ci de multe ori, repetând acţiunile fie într-un anumit
sector, fie asupra unei categorii specifice de victime (blonde, brunete, tinere, în vârstă, prostituate etc.). Aceştia
îşi caută victimele la nesfârşit, şi cu cât mai multe fapte comite, cu atât devine mai violent, mai crud şi mai sigur
în acţiunile sale. Fiecare maniac sexual posedă o „specializare" îngustă – violarea copilelor sau minorelor 13, femeilor
îmbrăcate într-un anumit mod, sau accentul se pune pe locul săvârşirii faptei (în pădure, pe câmp etc.).
Anomaliile sexuale se manifestă deseori încă din copilărie, din care cauză ofiţerii de urmărire penală, cercetând
asemenea cazuri, la verificarea versiunilor, vor ţine cont de caracteristicile personalităţii bănuitului manifestate
încă din copilărie sau adolescenţă.
4
Криминалистика, издание второе, переработанное и дополненное, изд. Юристь, Москва 2001, стр. 312.
 semnificativă a victimelor sunt minori, din rândurile familiilor cu probleme (lipsa
unui părinte, dificultăţi financiare, a conflictelor, alcoolism parental, comportament
imoral etc.). Aproximativ o treime din toate victimele - adulţi şi minori - au fost, în
momentul violului în diferite grade de intoxicaţie alcoolică.
Situaţiile tipice în cazul infracţiunilor de viol
Situaţia tipică în procesul de investigaţie a violului depinde în mare măsură de
informaţia disponibilă la etapa iniţială de investigare a crimei şi de circumstanţele
infracţiunii, precum şi de identitatea, de mărturiile şi de poziţia pe care a adaptat-o
victima în procesul de investigaţie. Sunt posibile următoarele situaţii tipice:
1. Violatorul cunoaşte victima. În această situaţie, este necesar de a se axa mai mult
pe studierea relaţiilor dintre cei doi.
2. Violul este comis de către o persoană necunoscută. Obiectivul principal în acest
caz este de a stabili violatorul, de a-l căuta şi a-l reţine.
3. Violatorul este reţinut în timpul comiterii infracţiuni, sau imediat după aceea. În
această situaţie, principalul este de a afla circumstanţele infracţiunii şi de al
reţine, pentru a elimina orice eroare şi a nu atrage la răspundere penală o altă
persoană nevinovată.

Metode şi mijloace de pregătire, săvârşire şi camuflare a infracţiunii de viol

Modul de comitere a infracţiunii reprezintă un cumul de acţiuni îndreptate

spre satisfacerea poftei sexuale a infractorului cu aplicarea violenţei fizice,
ameninţărilor, înşelăciunii sau prin abuzul de starea de neputinţă a victimei,
acţiuni în urma cărora survin sau pot surveni consecinţe grave sau periculoase.
Există şi unele modalităţi specifice de pregătire a infracţiunii: urmărirea
victimei în apropierea locului de domiciliu la o oră târzie sau dis-de-dimineaţă;
ademenirea prin înşelăciune într-un loc dosit de ochii lumii, depistarea potenţialelor
victime care se află singure la domiciliu sau care se întorc noaptea de la serviciu,
pătrunderea în locuinţă prin înşelăciune sau cu forţa, aducerea victimei în stare de
neputinţă prin folosirea diferitor substanţe medicamentoase, narcotice sau
psihotrope, stabilirea de către minori a adolescentelor care duc viaţă sexuală,
folosirea altor femei pentru atragerea victimei în anumite locuri sau încăperi,
ameninţarea femeii cu vătămarea copiilor ei sau membrilor familiei, sechestrarea
femeii şi privarea ilegală a acesteia de libertate etc.
Metoda „clasică" a violului o constituie săvârşirea raportului sexual prin
care se ating organele genitale ale bărbatului şi femeii. În aceste situaţii
infracţiunea se consideră săvârşită din momentul atingerii organelor sexuale.
După fiecare caz de viol, infractorul sau infractorii caută modalităţi de
ascundere (camuflare) a infracţiunii. Cea mai des întâlnită modalitate este
ameninţarea victimei cu omorul sau a persoanelor apropiate acesteia. În unele
cazuri infractorii sunt mai cruzi şi omoară victima, ascund cadavrul, aruncă sau ard
hainele, se spală pe corp, introduc substanţe în vaginul victimei pentru a distruge
urmele biologice, îşi deghizează exteriorul, pleacă pe mult timp de la locul de
domiciliu, ameninţă victima că vor povesti despre cele întâmplate rudelor
apropiate ale acesteia precum că este o prostituată. Violului, îi sunt caracteristice
şi unele acţiuni de pregătire întreprinse de infractor  alegerea locului agresiunii,
alegerea sau adaptarea unui obiect în calitate de armă, schimbarea exteriorului etc.
Informaţia despre modalităţile de comiterea a violului permite să judecăm
despre personalitatea violatorului (vârsta, experienţa criminală, caracterul, profesia,
defectele de psihică etc.). Asupra unor anomalii psihice ale violatorului indică
urmele de muşcături, sustragerea de la victimă a unor obiecte mai intime (chiloţi,
sutien, absorbante, ruj etc.).
În cazul tentativei de viol, se va lua în considerare specificul acesteia,
modul de pregătire, circumstanţele care au condiţionat ratarea infracţiunii.

2
Problemele ce urmează a fi lămurite în cursul cercetării trebuie să ducă la
stabilirea existenţei sau inexistenţei faptei reclamate, având în vedere conţinutul
concret al acestei infracţiuni. În acelaşi timp, este necesar să se stabilească dacă, în
funcţie de condiţiile concrete în care a fost săvârşită, infracţiunea îmbracă forma
simplă sau calificată ori, în funcţie de împrejurările ce i-au urmat există cauze de
nepedepsire5.
În acest sens, organul de urmărire penală trebuie să-şi fixeze următoarele
obiective principale:
1. Identificarea victimei  vârsta, starea fizică şi psihică până la comiterea
faptei, starea fizică şi psihică după săvârşirea infracţiunii şi raporturile în care se
afla cu făptuitorul.
Vârsta victimei se stabileşte prin actul de înregistrare a naşterii; buletinul de
identitate; paşaportul naţional, de serviciu sau diplomatic; certificatul forma nr. 9.
În situaţia în care victima nu posedă acte care ar certifica vârsta ei se dispune
efectuarea expertizei medico-legale pentru stabilirea vârstei.
Atunci când în urma violului victima a decedat sau s-a sinucis şi identitatea ei nu
este cunoscută, sarcina organelor de urmărire penală constă în stabilirea
identităţii victimei, deoarece fără a se şti cine e victima infracţiunii e dificil de a
stabili făptaşul.
Vârsta victimei prezintă o deosebită importanţă pentru determinarea
circumstanţelor agravante prevăzute la lit.(b) alin.(2) (violul săvârşit cu bună ştiinţă
asupra unui minor) şi lit. (b) alin. (3) (violul unei persoane minore în vârsta de
până la 14 ani) art. 171 CP a RM.
Starea sănătăţii victimei din punctul de vedere al fizicului şi psihicului de
până la săvârşirea faptei se stabileşte prin audierea victimei, a rudelor apropiate, a
lucrătorilor medicali, prin solicitarea de la instituţiile medicale a fişelor de
tratament ambulatoriu, a istoriilor bolilor, a rapoartelor medicale, a certificatelor
ce confirmă sau infirmă prezenţa la victimă a unei sau altei boli sau maladii, a
unor defecte ale auzului, văzului, ale sistemului locomotor, prin dispunerea şi
efectuarea expertizei medico-legale sau a expertizei psihiatrice în privinţa
victimei.
Acumularea acestor date este necesară pentru a stabili şi proba că raportul
sexual a fost săvârşit de către făptuitor contrar voinţei victimei, profitându-se de
imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.
Starea: fizică şi/sau psihică a victimei după comiterea violului se stabileşte
prin dispunerea şi efectuarea obligatorie a expertizei medico-legale, sau
psihiatrice, iar datele acumulate sunt puse la baza aprecierii consecinţelor
infracţiunii ca circumstanţe agravante, şi anume: comiterea violului prin drogarea
sau otrăvirea prealabilă intenţionată a victimei (lit. (d) alin. (2) art. 171 CP), violul
însoţit de infectarea intenţionată cu o boală venerică (lit. (e) alin. (2) art. 171 CP),
violul însoţit de torturarea victimei (lit. (f) alin. (2) art. 171 CP), violul însoţit de
infectarea intenţionată cu maladia SIDA (lit. (c) alin. (3) art. 171 CP), violul care
a provocat din imprudenţă decesul victimei (lit. (e) alin. (3) art. 171 CP), violul
soldat cu urmări grave (lit. (f) alin. (3) art. 171 CP).
Relaţiile dintre victimă şi făptuitor interesează pentru corecta încadrare
juridică a faptei. Sub acest aspect, trebuie stabilit dacă victima se află în îngrijirea,
5
C. Aioaniţoaie, V. Bercheşan, Tratat de metodică criminalistică, Ed. Carpaţi, Craiova, 1994, pag. 146.
ocrotirea, educarea, tratamentul ori paza făptuitorului pentru a califica fapta
potrivit lit. (a) alin. (3) art. 171 CP. 6
2. Existenţa raportului sexual săvârşit prin constrângere fizică sau psihică
sau profitându-se de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima
voinţa.
Organul de urmărire penală este obligat să stabilească dacă s-a produs un
raport sexual profitându-se de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi
exprima voinţa.
Referitor la constrângerea fizica trebuie să se stabilească cine şi împotriva
cui a exercitat o asemenea constrângere, timpul, locul, metodele şi mijloacele
folosite de autor în acest scop şi dacă acţiunile întreprinse au fost de natură să
înfrângă rezistenţa victimei pentru a accepta raportul sexual sau a se supune
voinţei făptuitorului. Se cere de stabilit modul în care a reacţionat victima în raport
cu situaţia concret creată şi dacă ea a dispus de posibilitatea de a evita contactul
cu autorul infracţiunii.
Raportul dintre constrângerea fizică exercitată şi rezistenţa victimei ori
posibilitatea acesteia de a scăpa de făptuitor trebuie apreciat la concret, avându-se
în vedere condiţiile în care a fost săvârşită fapta, pentru a se putea concluziona în
mod corect dacă este vorba de viol ori de plângeri neîntemeiate din partea unor
persoane interesate7.
De asemenea, este necesar de stabilit şi modalitatea constrângerii psihice şi
prin ce a manifestat pericolul grav cu care a fost ameninţată victima şi ce a
determinat-o să opună rezistenţă fizică activă, să accepte întreţinerea raportului
sexual contrar voinţei sale. Această formă de constrângere trebuie apreciată în
raport cu circumstanţele concrete: natura ameninţărilor psihice, gravitatea şi
pericolul lor, starea fizică şi psihică a victimei şi gradul puterii sale de rezistenţă
psihică împotriva acţiunilor făptuitorului.
În situaţia când victima s-a aflat în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi
exprima voinţa, e necesar de stabilit: starea fizică şi psihică a acesteia, cine şi cum a
provocat această stare, mijloacele folosite în acest scop şi alte condiţii în care a
avut loc fapta infracţională8.
3. Făptuitorii, calitatea şi contribuţia lor la comiterea infracţiunii.
Numărul făptuitorilor, calitatea în care au participat la comiterea infracţiunii şi
activitatea desfăşurată concret reprezintă alte aspecte importante ce trebuie
stabilite în legătura cu aceştia.
Atunci când la comiterea violului au participat mai multe persoane este
necesar să se stabilească dacă s-au aflat „împreună” în timpul comiterii
infracţiunii pentru că, în caz afirmativ, căsătoria vreunuia dintre făptuitori cu
victima nu duce la exonerarea de răspundere penală a celui ce se căsătoreşte. De
aceea se impune atenta tuturor elementelor cauzei şi interpretarea corectă a
noţiunii „două sau mai multe persoane împreună”, având în vedere că
6
M. Avram, T. Popovici, V. Cobâşneanu, „Cercetarea infracţiunilor contra persoanei” (Ghidul ofiţerului de urmărire
penală), Ed. ARC, Chişinău, 2004, pag. 257.
7
C. Aioaniţoae, V. Bercheşan, Tratat de metodică criminalistică, Vol. I, Ed. Carpaţi, Craiova, 1994, pag. 147.
8
M. Avram, T. Popovici, V. Cobâşneanu, „Cercetarea infracţiunilor contra persoanei”, (Ghidul ofiţerului de
urmărire penală), Ed. ARC, Chişinău, 2004, pag. 258.
participanţii se pot afla sau nu la locul faptei în momentul consumării
infracţiunii.
Referitor la bărbatul reclamat a fi autor al violului trebuie să se stabilească
şi capacitatea acestuia de coabitare – de a avea raport sexual, condiţie fără de
care nu se poate discuta despre existenţa infracţiunii de viol 9.
4. Consecinţele infracţiunii. În cursul cercetării trebuie să se stabilească urmările
faptei săvârşite. În primul rând e necesar de a avea în vedere dacă a survenit
vreuna din consecinţele ce duc la agravarea răspunderii penale: contaminarea
intenţionată cu maladia SIDA; dacă s-a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii; dacă a fost a provocat din imprudenţă decesul
victimei soldat cu alte urmări grave.
5. Relaţiile anterioare dintre făptuitor şi victimă. Se stabileşte dacă victima şi
făptuitorul se cunoşteau înainte de infracţiune, apoi care au fost relaţiile dintre
aceştia.
Cercetarea acestor condiţii se impune pentru a stabili dacă persoana care
sesizează organul de urmărire penală este o victimă adevărată sau doar о persoană care
urmăreşte anumite scopuri meschine, precum ar fi impunerea unei căsătorii,
obţinerea de la cel reclamat a unei sume de bani, bunuri materiale, avantaje etc.
Prin urmare, constatarea unor asemenea situaţii de înscenare va scuti organul de
urmărire penală să pornească neîntemeiat un proces penal şi să evite pe viitor
comiterea anumitor erori judiciare.
6.Depistarea altor infracţiuni săvârşite în concurs real sau ideal cu violul. La
primirea sesizării privind comiterea infracţiunii de viol sau în procesul de
autosesizare (prin mijloace proprii a cuprinde cu mintea, prin mijloace proprii a
pricepe şi înţelege)10, organul de urmărire penală este obligat să stabilească dacă
paralel cu infracţiunea de bază au mai fost săvârşite şi alte crime: lipsirea de
libertate, luarea în calitate de ostatic, furt, jaf, tâlhărie sau escrocherie, cauzarea
intenţionată gravă a vătămării integrităţii corporale sau omorul, acţiuni violente cu
caracter sexual sau acţiuni perverse ş.a.
Paralel cu cercetarea violului, organul de urmărire penală va planifica
măsuri cu caracter operativ şi de urmărire penală caracteristice şi specifice pentru
cercetarea altor infracţiuni săvârşite concomitent cu violul şi administrarea
probelor.
7. Stabilirea cauzelor, condiţiilor şi împrejurărilor care au determinat, înlesnit
sau favorizat săvârşirea violului şi luarea măsurilor de prevenire a acestei
categorii de infracţiuni.
Dacă organul de urmărire penală a constatat existenţa unor cauze şi condiţii
care au contribuit la săvârşirea infracţiunii, el este obligat să sesizeze organul
respectiv sau persoana cu funcţii de răspundere cu privire la luarea unor
măsuri pentru înlăturarea acestor cauze şi condiţii 11.
Situaţii existente la investigarea violului:

9
C.Aioaniţoae, V.Bercheşan, Tratat de metodică criminalistică, Vol..I, Ed. Carpaţi, Craiova, 1994, pag. 148.
10
Dex.Ro 2005 Ion Silvestru.
11
M. Avram, T. Popovici, V. Cobâşneanu, „Cercetarea infracţiunilor contra persoanei” ,(Ghidul ofiţerului de
urmărire penală), Ed. ARC, Chişinău, 2004, pag. 260.
 1. Există victima şi infractorul este la faţa locului sau este reţinut pe urme
fierbinţi;
2. Există victima şi se cunoaşte identitatea infractorului, dar nu se
cunoaşte unde el se află;
3. Există vicitima, dar nu se cunoaşte cine este infractorul nici unde el se
află.

Elaborarea versiunilor de urmărire penală

Pentru elaborarea versiunilor, organul de urmărire penală trebuie să
dispună de un anumit minimum de date precise şi concrete referitor la fapta
săvârşită, date obţinute pe cale procesuală şi extraprocesuală (operativă). Primele
date concrete de cercetare a violului sînt acumulate din depoziţiile victimei,
cercetarea la locul infracţiunii şi examinarea corporală a victimei. Cele mai tipice
versiuni ale violului sânt:
 raportul sexual a fost săvârşit prin constrângere fizică sau psihică;
 raportul sexual a avut loc cu acordul persoanei care a înaintat plângerea;
 sesizarea (plângerea, denunţul) despre viol este calomnioasă;
 infracţiunea nu a fost terminată din cauze independente de voinţa făptuitorului;
 infracţiunea nu a fost terminată din cauza renunţării benevole a făptuitorului de
a-şi realiza intenţia;
 violul a fost săvârşit de două sau mai multe persoane.
Se verifică minuţios versiunea vizând persoana care a comis actul sexual
forţat, versiunea potrivit căreia violul a fost săvârşit de persoana arătată victimă;
victima se înşală asupra numelui de familie sau prenumelui făptuitorului ori face
declaraţii intenţionat calomnioase.
Dacă persoana bănuită nu este identificată, atunci se recurge la analiza
cazurilor analogice de viol săvârşite anterior în raza dată şi încă nedescoperite,
fapt care înlesneşte obţinerea unor date suplimentare despre personalitatea
făptuitorului. Aceste date vor înlesni identificarea persoanei care a comis violul12.

3
Cercetarea la faţa locului
Această acţiune de urmărire penală se efectuează în conformitate cu
prevederile art. 118 CPP şi ea poate fi întreprinsă şi până la pornirea procedurii de
urmărire penală. În practică, deseori această acţiune se execută, în primul rând,

12
M. Avram, T. Popovici, V. Cobâşneanu, „Cercetarea infracţiunilor contra persoanei”, (Ghidul ofiţerului de
urmărire penală), Ed. ARC, Chişinău, 2004. pag. 270.
pentru a depista cât mai urgent posibil urmele materiale ale infracţiunii şi pentru a
nu permite distrugerea sau pierderea lor.
Sarcina de bază a cercetării la faţa locului constă în depistarea probelor
pentru identificarea ulterioară a făptaşului; prezenţa urmelor obiective de
confruntare între victimă şi violator; corespunderea locului incidentului cu
declaraţiile părţii vătămate.
Reprezentantul organului de urmărire penală va căuta şi depista urme
digitale şi palmare; urme de încălţăminte sau îmbrăcăminte; urme lăsate de dinţi
sau alte părţi ale organismului uman pe diferite lucruri sau obiecte; în atribuţiile
lui intră, de asemenea, găsirea şi ridicarea de obiecte, lucruri (haine), documente
personale, înscrieri pierdute de făptaş la locul incidentului; depistarea şi marcarea
sectoarelor de teren cu semne de luptă (iarba pătulită, crengi rupte, urme de
încălţăminte) şi ridicarea unor probe de sol; depistarea în locuinţe a urmelor de
luptă, precum ar fi mobilă răsturnată, veselă spartă, geamuri sparte etc.); depistarea
şi ridicarea urmelor de substanţe biologice cu caracter uman: sânge, spermă,
salivă, alte eliminări ale organismului uman sau ale celor cu caracter narcotic
sau toxic etc.
Cercetarea la faţa locului are importanţă şi pentru perceperea şi fixarea
împrejurărilor din locul în care se afirmă că a fost săvârşit violul în vederea
aprecierii posibilităţii de comitere a faptei în condiţiile prezentate de către victimă
şi pentru identificarea eventualelor persoane ce au putut percepe aspecte legate de
săvârşirea infracţiunii13.
În procesul cercetării la faţa locului, ofiţerul de urmărire penală sau
procurorul va căuta urme de salivă, secreţii nazale, urină, spermă, mase fecale,
spută, mase vomismente, sânge, alte urme. Procedura de depistare, fixare, ridicare
şi ambalare este similară cu cercetarea în cazul infracţiunilor de omor.
Este necesar de atras atenţia persoanelor responsabile asupra regulilor de
depistare, fixare şi ridicare a urmelor de spermă. De explicat că urmele de spermă
se formează prin depunerea pe diferite lucruri şi obiecte a lichidului uman
spermatic ejaculat în urma unui raport sexual firesc, unor acţiuni cu caracter
sexual nenatural, a unui act de masturbaţie ori a unor acţiuni sexuale perverse 
consecinţă a unor tulburări psihice.
Căutarea urmelor de spermă începe cu examinarea corpului sau a
cadavrului victimei şi a îmbrăcămintei ei cu utilizarea surselor de lumină specială.
Cu ajutorul medicului legist se verifică minuţios orificiile naturale ale corpului şi
lenjeria victimei. Urmele de spermă sînt mai uşor de depistat datorită specificului
acestei substanţe care sub razele ultraviolete, fluorescente capătă o nuanţă
albăstrie.
La locul infracţiunii urmele de spermă pot fi depistate în câteva forme:
 în stare uscată, prezentând un contur neregulat de culoare gri-albicioasă;
 pe suporturi absorbante, pe ţesături din fibre naturale etc. urmele sînt aspre la
pipăit;

13
C. Aioaniţoaie, V. Bercheşan, Tratat de metodică criminalistică, Ed. Carpaţi, Craiova, 1994, pag .147, pag. 150.
 pe suporturi mai puţin absorbante, pe ţesături din fibre artificiale - aceste urme
au un aspect de crustă solzoasă şi lucioasă.
Ridicarea urmelor de spermă se face în felul următor:
 pe cât e posibil se ridică întreg obiectul purtător de urme sau se taie porţiunea pe
care este instalată pata, fără a se îndoi suprafaţa respectivă;
 urmele dispuse pe o suprafaţă tare (duşumea, parchet) se decupează;
 picăturile de spermă lipite de părul victimei se recoltează prin tăierea părului;
 urmele de spermă de pe piele se umezesc cu apă distilată şi se ridică în tampoane
de vată, de tifon sau hârtie de filtru.
Urmele de spermă se împachetează în stare uscată în plicuri de hârtie şi se
păstrează în locuri uscate, fiind protejate de sursele puternice de căldură şi de
umezeală, caracteristice pentru toate infracţiunile sexuale.
În procesul verbal de cercetare a locului infracţiunii se descriu toate
semnele generale şi individuale ale obiectelor, lucrurilor şi documentelor depistate
şi ridicate. Totodată, în prezenţa participanţilor la efectuarea acestei acţiuni,
probele se împachetează şi se sigilează cu ştampila instituţiei pe care o reprezintă.
Pachetele sunt semnate de către persoanele responsabile.
Audierea părţii vătămate
Audierea părţii vătămate se efectuează cu respectarea cerinţelor prevăzute
de art. 111 CPP şi art.105-110 CPP a RM.
Audierea victimei. De regulă este prima sau una dintre primele acţiuni de
urmărire penală ce nu suferă amânare. Declaraţiile victimei sunt un izvor de
informaţie probantă de o deosebită importanţă, este izvorul principal în care se află
informaţia despre existenţa faptei de viol sau de tentativă, precum şi izvorul principal
de informaţie despre persoana bănuitului. Din aceste motive şi din motive de
deontologie profesională, urmează ca ofiţerul de urmărire penală să adopte un
comportament serios, adecvat faţă de victimă, deşi atitudinea psihică faţă de viol
poate să difere de la o victimă la alta. În funcţie de acest fapt diferă şi caracterele
situaţiilor iniţiale de urmărire penală:
 victima este interesată în stabilirea adevărului în cauză şi în identificarea
violatorului;
 victima depune o plângere intenţionat calomnioasă pentru a obţine
condamnarea unei persoane nevinovate din motive de ură sau răzbunare, ori din
motivul că faptul întreţinerii relaţiei sexuale cu acesta a devenit cunoscut rudelor
acesteia, ori pentru a obţine favoruri materiale;
 victima neagă faptul violului sau a însăşi întreţinerii raportului sexual.
Această situaţie devine specifică în cazul pornirii urmăririi penale la iniţiativa
procurorului sau ofiţerului de urmărire penală. Această negare poate fi şi
consecinţa intervenţiei rudelor violatorului care propun victimei bani, obiecte şi
alte favoruri pentru ca aceasta să nu destăinuie informaţiile probatorii, sau
consecinţa a ameninţărilor şi şantajului victimei.
Chiar la prima audiere ofiţerul de urmărire penală va stabili toate
circumstanţele necesare legate de faptă şi violator. Pierderea din vedere a unor
circumstanţe poate avea ca consecinţe pierderea unor legături obiective şi respectiv
unor urme importante care puteau fi depistate.
O particularitate importantă a audierii victimei violului o constituie
întrebările legate de aspectele vieţii intime a persoanei şi vieţii sexuale a acesteia.
Acest element plasează victima într-o situaţie jenantă, încercând să ocolească aceste
întrebări. Victimele nu doresc să divulge detalii, dar acestea sunt necesare pentru
construirea sistemului de învinuire şi pentru administrarea calitativă a probelor pe
viitor.
Victimele se reţin de la darea declaraţiilor referitoare la raportul sexual şi
mai ales a aspectelor mai detaliate, care sunt importante în cauză. Ofiţerul de
urmărire penală trebuie să respecte o anumită tactică şi prudenţă maximă în
punerea întrebărilor. Totodată, acesta trebuie să-şi reţină emoţiile şi să nu râdă, să
nu facă glume pe seama victimei, dar să dea dovadă de compasiune, să-i
lămurească cât sunt de importante declaraţiile acesteia pentru descoperirea şi
tragerea la răspundere a bănuitului etc. Ofiţerul de urmărire penală trebuie să
formuleze întrebările clar, să folosească un limbaj apropiat de limbajul ştiinţific
medical, dar să ţină cont şi de gradul de dezvoltare intelectuală a victimei, pentru ca
această să poată înţelege întrebările ce i se pun.
Audierea trebuie să decurgă astfel încât victima să nu creadă că întrebările
puse de ofiţerul de urmărire penală sunt din curiozitate, să înţeleagă că declaraţiile
ei vor fi păstrate în secret şi nu vor fi comunicate altor persoane, iar în instanţa de
judecată judecarea cauzei va avea loc cu uşile închise, iar informaţiile indicate de ea
nu vor fi date citirii în voce în instanţa de judecată.
Atât prima audiere a victimei, cât şi cele ulterioare se recomandă a fi
efectuate fără prezenţa unor persoane terţe, cu excepţia cazurilor în care aceasta o
cere legea (audierea victimei minore). În general, se recomandă ca audierea
victimei violului să fie efectuată de către un ofiţer de urmărire penală de gen
feminin, iar dacă un asemenea cadru lipseşte, atunci se recomandă ca audierea să
fie efectuată de un ofiţer mult mai în vârstă decât victima.
De regulă, ofiţerii de urmărire penală se confruntă cu victime care depun
declaraţii veridice, dar există şi victime care se încurcă în declaraţii din cauza
perceperii scăzute induse de şocul provocat de săvârşirea infracţiunii. Pentru a
ajuta victima la depunerea declaraţiilor veridice, ofiţerul de urmărire penală
trebuie să cunoască mecanismul de formare a declaraţiilor ţinând cont de diferite
stări psihice ale victimei.
Ulterior, în cadrul audierii se va constata dacă victima cunoaşte violatorul
personal, sau îl cunoaşte numai după exterior şi se va stabili în ce relaţii s-au aflai
până la viol. Este important de stabilit dacă anterior aceştia au întreţinut raporturi
sexuale, din ce cauze au încetat acestea.
Dacă victima este bine cunoscută cu bănuitul, se stabileşte adresa de
domiciliu a acestuia, locul de muncă, în ce a fost îmbrăcat şi încălţat la momentul
săvârşirii violului, dacă s-a adresat direct sau prin intermediul altor persoane la
victimă pentru ca aceasta să nu depună plângere.
În cadrul audierii se vor stabili toate circumstanţele anterioare raportului
sexual prin întrebări de următorul gen: când şi cu ce circumstanţe victima ajuns la
faţa locului, cum s-a întâlnit cu bănuitul, au avut înţelegere prealabilă de a se
întâlni, cum s-au manifestat acţiunile violente ale bănuitului cu scopul de a o impune
la întreţinerea raportului sexual, ce acţiuni fizice a întreprins bănuitul, cum şi cu ce a
ameninţat-o, s-a aflat victima la momentul violului în stare de neputinţă, ce a cauzat
această stare şi cum s-a manifestat, cum s-a folosit bănuitul de starea de neputinţă
a victimei, ce urme au rămas pe hainele şi corpul victimei, cum a reacţionat când a
înţeles dorinţa bănuitului de a întreţine cu ea raport sexual, a chemat în ajutor sau
nu, dacă nu, atunci de ce nu a strigat. Referitor la actul sexual forţat vor fi stabilite
următoarele circumstanţe: în ce formă a avut loc raportul sexual, de câte ori, dacă
a fost dus până la sfârşit, câţi infractori erau, care, de câte ori şi în ce
consecutivitate au săvârşit rapoarte sexuale forţate.
În situaţiile când victima se adresează cu plângere nu imediat după
săvârşirea violului, dar după scurgerea unei perioade de timp de câteva ore sau
doua zi, este necesar a stabili persoanele care au văzut-o imediat după viol, cine a
observat starea şi exteriorul victimei, a observat urme de violenţă, cui şi în ce
circumstanţe a povestit despre cele întâmplate, dacă s-a adresat pentru acordarea
ajutorului medical şi unde, ce fel de ajutor i s-a acordat, de ce s-a reţinut
depunerea plângerii la organele competente, ce haine şi încălţăminte a avut pe ea în
momentul comiterii violului şi unde se află acestea, dacă le-a spălat, sau dacă
singură a făcut baie după viol.
Dacă victima nu cunoaşte cu bănuitul, dar îl cunoaşte la faţă, vor fi stabilite
caracteristicile exterioare ale acestuia, unde 1-a văzut, dacă au cunoscuţi comuni,
dacă va fi în stare să recunoască făptuitorul dacă îl va vedea din nou.
Pe lângă aceasta, se întocmeşte portretul psihologic al bănuitului în baza
informaţiilor furnizate de victimă. Pentru acesta de la victimă se cer următoarele
informaţii adăugătoare la cele menţionate anterior: aspectele individuale ale
psihicului, dacă nu a perceput la bănuit unele abateri în dezvoltarea sa sexuală,
dacă bănuitul i-a făcut promisiuni, dacă acesta a cerut-o în căsătorie etc. Pentru
obţinerea unor rezultate mai eficiente, la audiere poate fi invitat un specialist
psiholog. Se analizează căile de sosire şi plecare a bănuitului, expresiile, dispoziţia,
cuvintele folosite mai des, gradul de dezvoltare intelectuală, apartenenţa la o anumită
profesie.
Evident că ofiţerul de urmărire penală nu se va limita la exemplele de
întrebări indicate de noi, dar va pune întrebări în funcţie de cauza concretă şi
detaliile acesteia (spre exemplu dacă victima a trăit viaţă sexuală, când a întreţinut
ultima dată până la viol raporturi sexuale etc.).
După audiere, victimei i se propune să depună hainele cu care a fost
îmbrăcată în timpul săvârşirii infracţiunii pentru cercetare. Dacă aceasta nu dispune,
pentru moment, de haine de schimb, la sfârşitul audierii ea va fi condusă la
domiciliu, unde va preda aceste haine, inclusiv lenjeria de corp. Cu această ocazie
se va întocmi un proces-verbal de ridicare. Obiectele ridicate sunt cercetate, iar
petele, deteriorările şi alte particularităţi se descriu detaliat în procesul-verbal de
cercetare. Se recomandă ca obiectele cercetate şi urmele şi detaliile de pe ele să
fie fotografiate ca obiecte principale şi în detaliu cu aplicarea procedeului de
fotografiere la scară. După aceasta hainele vor fi trimise pentru expertiza biologică a
eventualelor urme biologice de natură umană de pe suprafaţa lor.
Ridicarea şi examinarea îmbrăcămintei (hainelor) victimei
Ridicarea hainelor, obiectelor, lucrurilor sau documentelor de la victimă se
face în conformitate cu prevederile art. 126-132 CPP.
Aşa cum s-a menţionat, încălţămintea, hainele şi alte lucruri ridicate de la
victimă şi de la bănuit, în care s-au aflat la locul faptei şi în timpul săvârşirii
infracţiunii, sau care au fost pierdute la locul faptei pot ascunde diferite urme care
indică existenţa raportului sexual, riposta din partea victimei, violenţa din partea
infractorului, sau chir faptul aflării acestora la locul faptei. Din aceste considerente,
cercetarea acestor obiecte devine un element important al cercetării violului. Pe
suprafaţa acestora poate fi depistată o gamă largă de urme biologice de natură
umană, precum şi alte urme cu caracter traseologic. Totodată starea hainelor şi
unor obiecte ale victimei deja indică existenţa violenţei sau a încercării de a
riposta infractorului.
Urmele de spermă, în cazul violului, devin cele mai importante urme ce pot fi
depistate pe corpul victimei sau pe hainele acesteia, precum şi în interiorul
vaginului. Iniţial acestea deja indică clar existenţa raportului sexual cu victima sau
tentativa de a săvârşi un asemenea raport. Din aceste considerente ne vom referi
mai detaliat la metodele de depistare, fixare şi ridicare a urmelor de spermă,
precum şi la informaţia care poate fi obţinută din expertiza acestora.
Nu întotdeauna este uşor de a depista urmele de spermă. Pe suprafeţele
ţesăturilor deschise sperma este de culoare albă-surie, iar pe suprafeţele de ţesătură
de culoare închisă aceasta apare într-o nuanţă de culoare albă sau sură bine
pronunţată. În cazul în care aceasta se află pe suprafaţa mobilei capitonate (divan,
canapea, saltea) şi este uscată, capătă o culoare deschisă şi lucioasă asemănătoare
cu sticla. Dacă urmele de spermă sunt îmbibate cu urme de sânge, urină, ţărână,
atunci depistarea acestora devine mult mai dificilă cu ochiul liber.
Locurile de ţesături pe suprafaţa cărora a căzut spermă devin mai dure,
asemănătoare cu ţesăturile scrobite. Marginile urmelor de spermă, sunt de obicei
rotunjite.
În cazul iluminării suprafeţei cu raze UV sperma apare sub o nuanţă de alb-
albăstriu luminescent, dar această culoare se pierde dacă în spermă nimereşte puţin
sânge şi devine dificil de depistat. Dacă se presupune că pe suprafaţa hainelor
trebuie să fie urme de spermă, dar nu se depistează cu raze UV, oricum hainele se
transmit spre expertiză.
În cazurile de ridicare a urmelor de spermă este necesară o mare prudenţă
pentru a nu admite ştergerea sau frecarea suprafeţei cu urma. Aceasta duce la
distrugerea spermatozoizilor uscaţi, iar prezenţa spermei se demonstrează numai în
prezenţa spermatozoizilor întregi, dar nu a unor fragmente. Pentru a asigura o bună
păstrare şi ridicare corectă a urmelor de spermă, se recomandă ca haina cu pată să
fie plasată pe o suprafaţă plană, apoi împachetată într-o cutie, astfel încât să nu fie
lipită de suprafaţa interioară a cutiei. Urmele depistate pe suprafeţe dure, pe podea,
sticlă, mobilă nu se recomandă a fi răzuite, dar se ridică cu tot cu obiect; dacă
această procedură nu-i posibilă, va fi invitat un specialist legist, care va aplica
substanţe speciale în vederea ridicării urmei.
Părul depistat la faţa locului, particule de noroi, vegetaţie etc. se
împachetează în eprubetă, apoi într-o cutie comună, dacă aceste urme vor fi trimise la
expertiză în acelaşi laborator.
Examinarea corporală a victimei şi a făptuitorului
În caz de necesitate, ofiţerul de urmărire penală trebuie să efectueze
examinarea corporală a victimei şi a persoanei bănuite de comiterea violului.
Această acţiune de urmărire penală se efectuează în conformitate cu cerinţele art.
119 CPP. Examinarea corporală se execută cu consimţământul acestor persoane,
iar în caz de refuz, în baza ordonanţei motivate a organului de urmărire penală, cu
autorizaţia judecătorului de instrucţie. Scopul este de a depista pe corpul
persoanelor indicate, până la dispunerea expertizelor necesare, urme ale violului
sau semne particulare.
Se recomandă ca examinarea corporală a persoanelor indicate să fie
efectuată de urgenţă, pentru a nu pierde probele şi cu participarea medicului.
La procesul-verbal de examinare corporală se admite şi ataşarea
certificatului prezentat de medicul care a examinat persoana, în care sunt indicate
datele referitoare la leziunile corporale care au fost depistate pe corpul victimei sau
al bănuitului.
Audierea persoanei bănuite

Persoana bănuită este audiată în conformitate cu cerinţele art. 103, 104

CPP, în caz de bănuit minor, şi cu respectarea prevederilor indicate în art. 479
CPP.
Audierea bănuitului se efectuează imediat după audierea victimei, cercetarea
la faţa locului şi în condiţiile reţinerii acestuia în conformitate cu legea procesuală.
La audiere, de regulă, bănuiţii adoptă un comportament diferit de la o
persoană la alta. De obicei, majoritatea bănuiţilor, la început, neagă faptul
comiterii violului, mulţi susţinând că raportul sexual a fost cu acceptul victimei, iar
unii neagă complet faptul existenţei relaţiei sexuale.
În unele cazuri făptuitorii spun că s-au aflat în relaţii intime cu victima timp
îndelungat, alţii neagă faptul că cunosc persoana despre care e vorba, indicând că
în timpul când s-a săvârşit infracţiunea se afla în alt loc şi nu a întâlnit victima.
Se recomandă ca audierea să înceapă cu determinarea relaţiei dintre victimă şi
bănuit, după care se pun întrebări ce decurg din conţinutul plângerii victimei.
Audierea bănuitului poate decurge într-o situaţie fără conflict şi în situaţii de
conflict. În primul caz bănuitul recunoaşte de regulă vinovăţia, şi acestuia i se
propune să povestească singur detailat despre cele întâmplate: locul, timpul şi
circumstanţele comiterii infracţiunii, cum a influenţat victima şi ce obiecte şi arme
a folosit, unde se află acele obiecte, ce circumstanţe l-au influenţat în cazul
desistării etc.
Dacă bănuitul accentuează că raportul sexual între el şi victimă nu a avut loc
în mod forţat, ci cu acordul lor reciproc, atunci ofiţerul de urmărire penală va
clarifica detailat caracterul relaţiei dintre ei şi cine poate confirma cele menţionate
de el, cum explică el faptul că victima a depus o plângere precum că a fost violată.
În toate cazurile în care când bănuitul neagă faptul violului, ofiţerul de
urmărire penală verifică dacă victima ar avea unele temeiuri de a le o pune
plângere calomnioasă şi din ce motive. La fel, va verifica posibilitatea dacă actul
sexual a fost de bună voie, unde s-a aflat bănuitul în timpul indicat de victimă că a
fost violată.
Dacă în calitate de victimă este o persoană minoră, atunci trebuie clarificat
dacă bănuitul cunoştea, presupunea sau admitea vârsta ei, circumstanţele prin care
justifica vârsta părţii vătămate (o cunoştea anterior, au învăţat într-o şcoală, au
crescut într-o mahala sau curte, îşi dădea seama după constituţia fizică,
comportamentul psihologic sau după vestimentaţie etc.).
Trebuie stabilit dacă bănuitul a întreţinut anterior cu victima relaţii sexuale;
cine a fost iniţiatorul acestor relaţii, cine cunoaşte această situaţie, dacă se păstrează
la el scrisori, telegrame, înscrieri, fotografii etc., care ar putea atesta existenţa
acestor relaţii.
De asemenea trebuie descris în ce a fost îmbrăcat bănuitul în perioada în care
se presupune că a participat la comiterea infracţiunii, unde se află acea
îmbrăcăminte, dacă a fost spălată sau nu, a fost ruptă sau murdărită de eliminări cu
caracter uman (sânge, spermă, salivă etc.).
Dacă pe corpul bănuitului se păstrează vreo leziune corporală a se clarifica
provenienţa şi caracterul lor, când şi cine le-a cauzat, în ce condiţii, cine poate
confirma etc. Datele obţinute se analizează şi se apreciază în raport cu alte probe.
În caz de necesitate, după acumularea şi a altei informaţii, se cere audierea
suplimentară a bănuitului.
3.7. Audierea martorilor
Audierea martorilor se face în conformitate cu prevederile art. 90, 105-110
CPP, iar în caz de audiere a martorului minor, şi cu respectarea cerinţelor art. 481
CPP. De remarcat că la infracţiunile de viol se audiază persoane care pot fi
recunoscute ca martori oculari, precum şi alte persoane care sînt chemate la
organul de urmărire penală ca martori obişnuiţi (indirecţi).
În majoritatea cazurilor, violul se săvârşeşte în lipsa martorilor oculari. În
cazul în care există persoane care pot aduce informaţii referitoare la săvârşirea
nemijlocită a actului sexual violent, ofiţerul de urmărire penală trebuie să stabilească
cu ele un contact psihologic favorabil, pentru a releva următoarele grupuri de date:
 referitoare la autorul (autorii) infracţiunii: stabilirea identităţii persoanelor
şi numărului lor, vârstei, timbrului vocii, îmbrăcămintei, armelor, obiectelor sau
uneltelor aflate în mâinile lui, comportamentului şi acţiunilor săvârşite în privinţa
părţii vătămate;
 referitoare la victimă: stabilirea identităţii persoanei, vârstei, com-
portamentului ei, formelor şi metodelor de apărare, urmărilor actului sexual etc.;
 referitoare la împrejurările şi circumstanţele săvârşirii actului sexual
violent: locul, timpul, condiţiile atmosferice etc.;
 referitoare la urmările infracţiunii.
 Persoanele care nu au fost martori direcţi ai cazului de viol vor fi audiate de
către ofiţerul de urmărire penală în privinţa următoarelor situaţii:
 referitoare la comportamentul victimei în general şi după comiterea infracţiunii;
 referitoare la comportamentul făptuitorului până la săvârşirea infracţiunii şi
după;
 referitoare la depistarea anumitor probe şi explicarea provenienţei lor;
 alte date faptice care pot avea importanţă pentru stabilirea adevărului în cauza
penală14.

4
Efectuarea percheziţiilor

14
M. Avram, T. Popovici, V. Cobâşneanu, „Cercetarea infracţiunilor contra persoanei”, (Ghidul ofiţerului de
urmărire penală), Ed. ARC, Chişinău, 2004, pag. 291.
 Se recomandă ca, îndată după audierea persoanei bănuite, ofiţerul de
urmărire penală să efectueze percheziţia în conformitate cu cerinţele art. 125,127-
132 CPP.
În procesul percheziţiei se ridică hainele, inclusiv lenjeria, încălţămintea cu
care era îmbrăcat şi încălţat făptuitorul pentru a preveni distrugerea, ascunderea
sau pierderea lor.
De asemenea, percheziţia se efectuează şi pentru depistarea armei, uneltelor
sau altor obiecte care au fost utilizate de făptuitor la comiterea actului de viol, a
unor scrisori, înscrieri, documente, fotografii etc.
Totodată, ofiţerul de urmărire penală în procesul de percheziţie trebuie să
caute şi alte obiecte care pot constitui indici ai săvârşirii atât a infracţiunii de viol,
cît şi a altor infracţiuni; substanţe narcotice şi toxice, arme, bani, bunuri sustrase
etc.
Toate obiectele ridicate în urma percheziţiei se examinează, se
împachetează şi se sigilează.
Dispunerea efectuării constatărilor tehnico-ştiinţifice
şi medico-legale
Constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale se efectuează în limitele
prevederilor art. 139-141 CPP, în cazul în care există pericolul de dispariţie a unor
mijloace de probă. De regulă, această acţiune de urmărire penală se efectuează de
către specialiştii criminalişti din cadrul comisariatelor de poliţie sau de către
specialişti din alte organe sau instituţii. Constatarea tehnico-ştiinţifică se referă la
depistarea urmelor de violenţă, de sânge, de spermă, a substanţelor narcotice sau
toxice, a medicamentelor neambalate, a unor documente, urme de luptă rămase pe
hainele victimei sau ale agresorului, fire de păr, aptitudinea fiziologică a
bărbatului de a întreţi-ne raport sexual etc.
Constatarea medico-legală poate demonstra deflorările recente, în condiţiile
în care victima violului a fost virgină şi examinarea se realizează în maximum 10
zile de la producerea raportului sexual. În cazul femeilor cu trecut sexual,
constatarea medico-legală pune în evidenţă existenţa spermatozoizilor în cavitatea
vaginală, cu condiţia ca victima să fie examinată în maximum 24-36 de ore de la
raportul sexual şi să nu-şi făcut toaleta. Spermatozoizii pot fi puşi în evidenţă şi pe
lenjerie ori pe locul unde s-a ejaculat, în condiţiile contactului sexual întrerupt, de
unde necesitatea ca la cercetarea la faţa locului să se acorde atenţie tuturor acestor
lucruri.
La examinarea victimei se poate constata prezenţe ale urmelor de violenţă
creată prin constrângere fizică exercitată de făptuitor, starea sănătăţii victimei, sau
existenţa unor afecţiuni patologice datorită cărora aceasta nu s-a putut apăra.
Constatarea medico-legală poate pune în evidenţă urme ale luptei dintre
făptuitor şi victimă rămase pe hainele sau pe corpul agresorului. De asemenea, pe
hainele victimei şi ale făptuitorului pot fi evidenţiate diferite urme biologice ca
sânge, spermă, fire de păr, care, examinate şi coroborate cu rezultatul altor
activităţi de anchetă, pot contribui la identificarea făptuitorului.
Nu trebuie omisă nici posibilitatea pe care o are constatarea medico-legală
de a confirma sau infirma declaraţiile victimei referitoare la natura violenţelor la
care a fost supusă, vechimea urmelor de violenţă pe care le prezintă, elemente
deosebite pentru desfăşurarea corectă a cercetării, mai ales pentru demascarea
simulărilor.
Constatarea medico-legală poate stabili şi aptitudinea fiziologică a unui
bărbat de a întreţine un raport sexual.
Natura constatărilor tehnico-ştiinţifice care pot fi dispuse diferă în funcţie de
urmele descoperite la faţa locului, la percheziţie, pe garderoba sau corpul victimei
ori ale făptuitorilor: biocriminalistice, chimice, dactiloscopice, traseologice ş.a15.

Dispunerea şi efectuarea expertizelor. Expertizele se efectuează în temeiul art.

La infracţiunile de viol, în mod obligatoriu se efectuează următoarele
expertize:
a) Expertiza medico-legală în privinţa victimei.
Expertului i se cere clarificarea următoarelor întrebări:
 dacă există pe corpul victimei leziuni corporale caracteristice pentru actul
sexual forţat, localizarea şi gradul lor de gravitate. Cu ce au fost ele cauzate?
 dacă victima a avut relaţii sexuale intravaginale. Cât timp s-a scurs
până la momentul examinării?
 dacă a avut loc deflorarea victimei. Dacă da, care este termenul deflorării?
 dacă există posibilitatea întreţinerii de către victimă a relaţiilor
sexuale intravaginale fără a surveni deflorarea?
 dacă victima e persoană de sex masculin, a întreţinut relaţii sexuale forţate,
dacă există pe membrul sexual urme fizice?
 dacă victima suferă de vreo boală venerică?
 dacă victima suferă de maladia SIDA?
 dacă victima are simptomele altor boli ?
 dacă victima a contractat vreo boală venerică. Dacă da, atunci care este
perioada de timp care s-a scurs de la infectare ?
 dacă victima a contractat maladia SIDA. Dacă da, atunci care este perioada
de timp ce s-a scurs din momentul infectării?
 dacă victima este de gen feminin, atunci de clarificat dacă este gravidă şi
de constatat termenul gravidităţii. Dacă sarcina a fost întreruptă forţat sau nu?
 care au fost la victimă consecinţele fizice ale actului sexual forţat?
 care a fost cauza survenirii morţii victimei?
b) Expertiza medico-legală în privinţa persoanei bănuite.
Expertului i se solicită răspuns la următoarele întrebări:
 dacă există pe corpul persoanei bănuite leziuni corporale. Dacă da, atunci care
este localizarea şi gradul lor de gravitate? Cu ce au fost ele cauzate? Sunt ele
caracteristice pentru apărare din partea victimei în timpul actului sexual forţat?
 dacă pe membrul sexual există urme fizice care ar confirma întreţinerea de către
persoana bănuită a relaţiilor sexuale recente. Cât timp s-a scurs până la momentul
examinării?
 dacă persoana bănuită suferă de vreo boală venerică?
15
C.Aioaniţoae, V.Bercheşan, Tratat de metodică criminalistică, Vol. I, Ed. Carpaţi, Craiova, 1994, pag. 151.
 dacă persoana bănuită suferă de maladia SIDA?
 dacă persoana bănuită are şi simptoamele altor boli?
 dacă persoana bănuită a contractat vreo boală venerică. Dacă da, atunci care este
perioada de timp care s-a scurs de la infectare?
 dacă persoana bănuită a contractat maladia SIDA. Dacă da, atunci care este
perioada de timp care s-a scurs din momentul contaminării?
 dacă persoana bănuită este de gen feminin, atunci de clarificat dacă ea este
gravidă şi de constatat termenul gravidităţii?
 dacă există pe corpul persoanei bănuite urme de sânge. Dacă da, atunci care este
grupa?
c) Expertiza biologică.
În cazul în care expertului îi sunt prezentate tampoane de vată cu mostre luate
de pe membrul sexual al persoanei bănuite de sex masculin ori de pe organul
genital al persoanei bănuite de sex feminin, această expertiză poate da răspuns la
următoarele întrebări:
 dacă există pe membrul sexual urme de sânge şi de spermă. Dacă da, atunci de
ce grupă este? E posibil ca sperma să aparţină persoanei bănuite sau altei
persoane? E posibil ca sângele să aparţină victimei sau altei persoane?
 dacă există pe membrul sexual urme de conţinut vaginal. Dacă da, atunci la ce
grupă se referă şi dacă se potriveşte cu semnele morfologice ale conţinutului
vaginal al victimei?
Dacă expertului îi sînt prezentate hainele şi alte obiecte ale persoanei
bănuite sau ale victimei pe care pot fi urme de sânge, spermă, salivă, alte
eliminări umane sau fire de păr, atunci expertiza biologică poate da răspuns la
următoarele întrebări:
 există pe hainele sau obiectele prezentate urme de sânge, spermă, salivă, alte
eliminări umane sau păr?
 dacă da, atunci care este grupa de sânge?
aparţine sângele, sperma, saliva persoanei bănuite, victimei sau altei persoane?
- firele de păr sunt de provenienţă umană sau animală? Cui îi aparţin firele de păr;
persoanei bănuite, victimei sau altei persoane?
d)Expertiza criminalistică a ţesăturilor şi confecţiilor din ele.
Expertului criminalist i se solicită răspuns la următoarele întrebări:
 dacă pe ţesăturile sau confecţiile prezentate pentru cercetări există micro-
particule?
 dacă da, atunci pot proveni aceste micro-particule de pe hainele persoanei bănuite
sau ale victimei?
 dacă pe ţesăturile sau confecţiile prezentate expertului există fibre de ţesături
străine?
 dacă da, atunci provin ele de pe hainele persoanei bănuite sau ale victimei?
e)Expertiza psihiatrică în privinţa persoanei bănuite (în special, în privinţa
persoanei minore).
 Expertului i se propune examinarea şi explicarea următoarelor întrebări:
suferă persoana bănuită de anumite boli sau dereglări psihice, inclusiv în
momentul săvârşirii infracţiunii de viol?
 suferă persoana bănuită de anumite boli sau dereglări psihice la momentul
efectuării expertizei?
 îşi dădea seama bănuitul de acţiunile săvârşite şi putea el să le dirijeze?
 persoana bănuită este responsabilă?
 dacă persoana bănuită are nevoie de un tratament special şi care este regimul de
tratare?
f) Expertiza complexă psihiatrică-psihologică în privinţa victimei.
Acest tip de expertiză va soluţiona chestiunea dacă în urma violului sau ten-
tativei de viol la victimă au apărut boli sau dereglări psihice care pot fi calificate
ca urmări grave ale infracţiunii analizate.
De asemenea, în procesul de efectuare a urmăririi penale se recomandă să
se dispună şi să se facă şi alte expertize: dactiloscopică, traseologică, fizico-
chimică, botanică ş.a.

Efectuarea confruntărilor
Această acţiune penală destul de complicată şi importantă se efectuează în
conformitate cu prevederile art. 113 CPP şi numai în cazurile strict determinate de
necesităţile urmăririi penale.
Confruntarea se efectuează în cazurile în care există divergenţe între
declaraţiile persoanelor audiate în cauza penală, precum şi în cazul existenţei
la faţa locului a circumstanţelor negative, pentru aflarea adevărului şi
înlăturarea divergenţelor.
Există însă anumite situaţii în care ar fi bine să se evite confruntarea pentru
a evita traumatizarea psihică adăugătoare a victimei sau pentru a evita influenţa
negativă a făptuitorului asupra victimei.

Prezentarea persoanei bănuite spre recunoaştere

Această acţiune de urmărire penală este prevăzută de art. 116 a CPP al RM şi
toate acţiunile care se întreprind trebuie să fie reglementat de acest articol.
În cazul existenţei unei cauzei penale pe viol, este necesar de efectuat
prezentarea spre recunoaştere. Drept persoană care trebuie recunoscută poate să
apară bănuitul, învinuitul, complicele, precum şi însăşi partea vătămată etc., iar
persoana care recunoaşte poate fi martorul, partea vătămată etc.
Tactica prezentării spre recunoaştere depinde de câteva momente, şi anume:
La efectuarea prezentării spre recunoaştere participă mai multe persoane, de
exemplu, la recunoaşterea persoanei, de regulă, trebuie să fie cel puţin patru
persoane.
Pentru efectuarea prezentării spre recunoaştere sunt necesare următoarele
condiţii: încăperea pentru recunoaştere trebuie să fie destul de încăpătoare, pentru
ca să înceapă toţi participanţii la acţiunea dată. Este de dorit ca să fie lumină de zi
bună. Este permisă şi recunoaşterea persoanei în condiţiile analogice care existau
la momentul perceperii obiectului corespunzător de către persoana ce recunoaşte
(locul în care s-a realizat infracţiunea sau într-un loc cât mai asemănător cu cel
originar, la aceeaşi distanţă şi cu o anumită iluminare). Recunoaşterea de către un
minor este mai rezonabil de petrecut, uneori, într-un anturaj în care acesta se află
mai mult timp şi cu care acesta s-a deprins, de exemplu: într-una din încăperile
grădiniţei; în curte, unde el de obicei se plimbă.
Exteriorul şi alte semnalmente ale persoanei prezentate spre recunoaştere,
după posibilitate, trebuie să fie în corespundere cu situaţia de moment, când l-a
văzut subiectul recunoaşterii (hainele, tunsoare, după posibilitate eliminarea
urmelor vizibile ale unor traume ş.a.). Dacă pe obiectul recunoaşterii sunt prezente
câteva semnalmente care se evidenţiază puternic (lipsa unui membru, a unui ochi,
o cicatrice mare pe faţă ş.a.), dar care nu au fost numite de subiectul recunoaşterii
şi este necesar de efectuat recunoaşterea, este nevoie a încercat de prezenta această
persoană astfel încât aceste semnalmente să fie ascunse, să nu se vadă şi să fie
arătate numai după ce persoana care recunoaşte va declara cu siguranţă că această
persoană seamănă cu bănuitul, însă el nu vede semnalmentele speciale pe care le-a
observat la persoana dată în momentul perceperii ei.
Persoana a cărei identitate urmează a fi stabilită nu poate fi prezentată spre
recunoaştere în acelaşi timp mai multor persoane. Prezentarea spre recunoaştere
trebuie să se facă în mod separat pentru fiecare persoană în parte, cu respectarea
aceloraşi reguli, creându-se aceleaşi condiţii şi luându-se măsura de prevedere ca,
până la terminarea acestei activităţi, persoanele ce urmează a face recunoaşterea să
nu comunice între ele, iar ordinea aşezării persoanelor, din grupul prezentat spre
recunoaştere, să fie schimbată de fiecare dată.
Dacă uneia şi aceleiaşi persoane urmează să i se prezinte spre recunoaştere
mai multe persoane, pentru a se asigura obiectivitatea rezultatului obţinut, este
necesar ca grupul să fie schimbat de fiecare dată, adică fiecare persoană să fie
prezentată pentru recunoaştere în alt grup16.
Pe caz de viol nu se va limita doar la prezentarea persoanei, dar se va apela
şi la alte genuri de prezentare spre recunoaştere precum:
 Prezentarea spre recunoaştere a obiectelor, în cazul în care persoana
care va efectua recunoaşterea afirmă ca asupra sa infractorul deţinea un anumit
obiect de care sa folosit în procesul comiterii infracţiunii, sau pe care l-a sustras în
mod deschis de la victimă şi pe care ea îl poate recunoaşte.
 Prezentarea spre recunoaştere după voce, vorbire, semnalmentele
funcţionale ala persoanei. În acest caz persoana care urmează să stabilească
identitatea şade după perete şi ascultă convorbirea ofiţerului de urmărire penală cu
bănuitul, învinuitul etc. în scopul stabiliri identităţii după voce, vorbire, sau şede
într-un colţ pe un hol şi priveşte cum ofiţerul de urmărire penală merge premeditat
cu persoana bănuită, învinuită, dându-i persoanei posibilitatea să privească mersul
sau alte mişcări ale corpului şi să stabilească identitatea.
 Prezentarea spre recunoaştere după fotografie – se va folosi acest gen
de prezentare în cazul în care persoana care necesită se recunoască se află într-o

16
Р.С. Белкин, Криминалистика, Юридическая, Литература, Mocквa, 1974, pag. 378.
stare grav bolnavă şi nu se poate prezenta la sediul organului de poliţie, sau la
momentul oportun nu se afla în teritoriul OUP, care gestionează procedura pe
cazule ei de viol. La acest tip de prezentare se mai apelează şi în cazul în care din
anumite condiţii nu poate fi prezentat în faţa persoanei care va efectua
recunoaşterea persoanei care necesită să fie recunoscută.
 Prezentarea spre recunoaştere a terenurilor. Această prezentare spre
recunoaştere se efectuează pentru stabilirera unui anumit loc, care este descris şi
pentru stabilirea, verificarea depoziţiilor învinuitului, bănuitului, martorului sau
părţii vătămate, a particularităţilor locului, unei încăperi sau construcţii, legate de
comiterea infracţiunii17.
La prezentare spre recunoaştere a încăperilor, porţiunilor de teren sau a
construcţiilor este nevoie de o pregătire destul de complicată, însă rezultatele sale
pot avea o mare putere probatorie.
Rezultatul, atât acel pozitiv cât şi cel negativ, se fixează în procesul-verbal al
prezentării spre recunoaştere, care este semnat de către toţi participanţii la
prezentarea spre recunoaştere.
Dacă este posibil, ofiţerul de urmărire penală va dispune filmarea (video-
înregistrarea) procesului de prezentare spre recunoaştere, pentru a se arăta
asemănător lor, şi de asemenea se va indica care obiect s-a recunoscut, toate aceste
fotografii şi video-înregistrări anexându-se la dosar.
În unele cazuri, prezentarea spre recunoaştere a încăperilor, porţiunilor de
teren şi construcţiilor se poate face după fotografii. Se va efectua această
prezentare spre recunoaştere în acele cazuri în care deplasarea la aceste obiecte
este imposibilă sau este inutilă. Acest lucru îl hotărăşte ofiţerul de urmărire penală.
Dacă persoana audiată va menţiona un loc oarecare, care este unic şi care
având unele particularităţi specifice (mobilă, tehnică, landşaft) care au fost
menţionate de această persoană cu o mare minuţiozitate şi dacă nu este posibil a
mai găsi obiecte asemănătoare, atunci nu are loc prezentarea spre recunoaştere ca
atare, dar în cadrul audierii se va menţiona că persoana ştie locul, încăperea dată şi
se va anexa numai fotografia locului, încăperii, construcţiei.

Verificarea declaraţiilor la locul infracţiunii

Această acţiune de urmărire penală se efectuează în conformitate cu
dispoziţiile art. 114 CPP pentru a verifica sau preciza declaraţiile persoanei
bănuite/învinuite, ale victimei, ale unor martori despre evenimentele infracţiunii de
viol comise într-un loc concret.
Verificarea declaraţiilor la locul producerii acţiunilor criminale poate ajuta
la descoperirea unor obiecte şi documente ce pot servi ca probe în cauza penală.
În astfel de cazuri aceste obiecte şi documente se ridică, iar acest fapt este
consemnat în procesul-verbal de verificare a declaraţiilor la locul infracţiunii18.

Reconstituirea faptei
17
Р.С. Белкин, Криминалистика, Юридическая, Литература, Mocквa, 1974, pag. 383.
18
M. Avram, T. Popovici, V. Cobâşneanu, „Cercetarea infracţiunilor contra persoanei” ,(Ghidul ofiţerului de
urmărire penală), Ed.ARC, Chişinău 2004 pag 295
 În conformitate cu prevederile art. 122 CPP, organul de urmărire penală, în
cazuri strict determinate de necesităţile de cercetare, poate efectua reconstituirea
faptei, cu participarea părţilor interesate.
Cu privire la efectuarea acestei acţiuni de urmărire penală, trebuie reţinut că,
în cazul violului, nu se reproduc decât acele împrejurări de natură a verifica
audibilitatea, vizibilitatea, posibilitatea de escaladare, de trecere printr-un anumit
loc, posibilitatea de creare a unor urme în condiţiile date şi nimic altceva19.

5
Înlăturarea cauzelor şi condiţiilor care favorizează săvârşirea violurilor este o
activitate legată de preîntâmpinarea altor genuri de infracţiuni, cum ar fi traficul
19
C. Aioaniţoaie, V. Bercheşan, Tratat de metodică criminalistică, Ed., Carpaţi, Craiova, 1994, pag.147.
de fiinţe umane în scopul exploatării sexuale, narcomania, alte comportamente
deviate, cum ar fi prostituţia. Cele mai importante direcţii de activitate în direcţia
dată pot fi nominalizate următoarele.
a) Lucrul cu persoanele moral degradate în aspectul relaţiilor sexuale, care
frecventează diferite spelunci sexuale şi de consum al drogurilor. Practica
demonstrează că multe din asemenea persoane antrenează adeseori minori în
activităţi sociale deviate şi în comiterea diferitor infracţiuni cu caracter sexual. Din
aceste motive, o sarcină a inspectorilor de sector este depistarea la timp a acestor
localuri educative cu persoanele care comit huliganism nu prea grav, se implică în
diferite activităţi cu caracter violent etc.
Formele de activitate educativă cu categoriile indicate de persoane depind de
circumstanţele concrete, însă această activitate trebuie efectuată permanent. Lipsa
acestei activităţi constituie şi ea o circumstanţă favorizantă a violurilor.
Având informaţia că în unele locuinţe se adună bărbaţi şi persoane degradate
moral şi care consumă băuturi alcoolice, nu este cazul de a nu verifica asemenea
informaţii. Sunt cunoscute multe cazuri când în timpul unor asemenea „adunări" au
fost săvârşite violuri cu implicarea minorilor care s-au soldat cu consecinţe grave.
Identificând aceste locuinţe şi persoanele care le frecventează, vor fi luate
măsuri faţă de proprietarii acestor localuri şi faţă de persoanele respective.
Participanţii la asemenea spelunci sunt traşi la răspundere administrativă, vor
fi anunţaţi părinţii sau vor fi adoptate alte măsuri legale de influenţă. Dacă, însă
în acţiunile participanţilor vor fi depistate semnele unor infracţiuni, vor fi
întreprinse măsurile necesare pentru tragerea acestora la răspundere penală.
Luând măsurile respective faţă de persoanele respective, nu putem spune că
astfel au fost preîntâmpinate violuri, însă nu excludem posibilitatea că dacă aceste
persoane continuau activitatea lor, evident că această situaţie aduce de obicei la
comiterea infracţiunilor.
Trebuie aplicate mai hotărât măsurile faţă de persoanele care manifestă
atitudine neadecvată faţă de femei, care le acostează, le înjură, le şantajează etc. cu
scopul de a le determina la acte sexuale. Dacă măsurile educative nu influenţează
aceste persoane, se recomandă a aplica pedepse administrative pentru
comportamentul huliganic al făptuitorilor.
După cum am menţionat, o mare parte din violuri sunt comise de persoane
în stare de ebrietate. Sub influenţa alcoolului, de regulă, creşte instinctul atracţii
sexuale, pe de o parte, iar pe de altă parte, persoana pierde autocontrolul. Din
aceste motive, preîntâmpinarea consumului excesiv de alcool de asemenea
reprezintă o modalitate de preîntâmpinare a violurilor.
b) Lucrul cu persoanele eliberate din locurile de detenţie. Activitatea de
preîntâmpinare efectuată cu acest contingent este o activitate dintre cele mai
dificile şi ea este efectuată de organele poliţieneşti. Deşi supravegherea
administrativă a fost de mult timp declarată neconstituţională, activitatea poliţiei de
preîntâmpinare în acest sens nu este legată de o oarecare supraveghere. Din contra,
inspectorul de sector poate interveni pentru angajarea acestor persoane în anumite
lucrări sau la anumite locuri de muncă, pentru ca acestea să-şi asigure existenţa şi
să nu vadă necesitatea de a comite noi infracţiuni.
 Totodată, practic de fiecare dată când în sector sunt comise infracţiuni
sexuale cu infractori neidentificaţi, aceştia devin automat persoane supuse
verificărilor din partea poliţiei, deoarece o versiune tipică în acest sens este că
„infracţiunea a fost săvârşită de persoane anterior judecate pentru asemenea fapte".
Dacă persoanele au fost eliberate condiţionat din penitenciare sub controlul
judiciar, inspectorul de sector devine persoana care devine responsabilă în vederea
efectuării acestui control, iar dacă acesta continuă un mod de viaţă negativ, el poate
interveni în instanţa de judecată pentru a readuce persoana în locurile de detenţie.
c) Lucrul privind grupurile de tineri dispuşi de a săvârşi infracţiuni,
inclusiv sexuale. Asemenea grupări prezintă un pericol social sporit. Participanţii
comit infracţiuni din curiozitate şi din sentimentul de obligaţie faţă de ceilalţi
membri ai grupării. În marea majoritate a cazurilor, violurile au fost săvârşite
nepremeditat, dar intenţiile au apărut spontan din intenţii huliganice şi sub
influenţa băuturilor şi drogurilor. Membrii grupurilor urmează a fi chemaţi la
discuţii cu inspectorul de sector, inspectorii de minori etc. Este important a
implica aceste grupări în diferite activităţi sociale şi utile pentru ei (a organiza
diferite competiţii în sector, concursuri etc.). Celor care nu frecventează şcoala şi ni
sunt angajaţi în câmpul muncii urmează a li se acorda o atenţie deosebită. Dacă
părinţii nu sunt preocupaţi de educaţia şi încadrarea acestora în câmpul muncii,
această sarcină neoficială va reveni poliţiei şi altor organe de stat.
d) Înlăturarea condiţiilor care favorizează săvârşirea violurilor. De obicei,
infracţiunile nu se comit dacă lipsesc condiţiile şi anturajul de materializare a
intenţiei. Analizând circumstanţele în care s-a comis infracţiunea de viol,
examinând teritoriul zonei în scopuri profilactice, colaboratorii poliţiei trebuie să
atragă atenţie la locurile în care pot fi săvârşite violuri (parcuri, alei, locuri ferite de
trecători, scări neluminate etc.).
Vor fi luate măsuri în vederea iluminării unor străzi şi parcuri, vor fi luate la
evidenţă subsolurile şi clădirile neutilizate din sector. Şi măturătorii,
reprezentaţii asociaţiilor de locatari vor verifica dacă în aceste locuri nu se adună
minorii şi alte persoane pentru consumul de droguri sau de alcool. De multe ori
în asemenea locuri au loc şi violuri.
În cadrul efectuării urmăririi penale, ofiţerii de urmărire penală şi procurorii
vor evidenţia circumstanţele obiective care au favorizat săvârşirea violului şi în
măsura posibilităţilor vor lua măsuri de înlăturare a lor cu ajutorul societăţii şi al
organelor administraţiei publice locale şi, inclusiv, al poliţiei.
Spre exemplu, în procesul cercetării la faţa locului s-a stabilit că condiţiile de
comitere a violului au fost lipsa iluminării, gardului şi a lacătelor la subsolul unei
case de locuit cu etaje, loc care a fost folosit de infractor pentru a duce victima
săvârşi violul.
În cadrul audierii victimei şi martorilor, de asemenea se poate stabili
circumstanţele, care au condus, în opinia lor, la săvârşirea violului
(comportamentul amoral în cămine, lipsa educaţiei sexuale, beţiile sistematice
ale colegilor, atitudinea iresponsabilă a poliţiei faţă de încălcările sistematice,
lipsa supravegherii din partea părinţilor, educatorilor, profesorilor etc.).
 În timpul percheziţiei la locul de domiciliu al bănuitului poate fi depistată
literatură şi imagini pornografice, înregistrări video. Un element important în
stabilirea circumstanţelor care au favorizat comiterea violului este audierea
bănuitului, care poate povesti ce circumstanţe l-au determinat la săvârşirea faptei,
de ce a comis fapta în acel loc sau în acel timp.
Ofiţerul de urmărire penală trebuie sa analizeze periodic practica lucrului său
pe o anumită categorie de infracţiuni, inclusiv violurile, în teritoriul deservit.
Această analiză îi permite să identifice unele condiţii care favorizează săvârşirea
infracţiunilor, ce categorie de persoane comit mai des violuri, vârsta
aproximativă, ocupaţia, locul de domiciliu. Totodată, acesta analizează această
informaţie şi în privinţa victimelor: în ce zile şi în ce locuri acestea pot deveni
victime, la ce oră, neajunsurile din activitatea autorităţii publice locale şi
posibilităţile de înlăturare a acestora.
Potrivit materialelor cauzelor concrete, în baza analizei conţinutului acestora,
ofiţerii de poliţie elaborează şi implementează în viaţă recomandări şi tactici de
cercetare a genurilor de violuri, precum şi modalităţi de preîntâmpinare a
acestora. Asemenea măsuri pot fi:
 sesizarea diferitor organizaţii şi întreprinderi referitoare la înlăturarea unor
neajunsuri identificate pe parcursul urmăririi penale;
 efectuarea de către ofiţerul de urmărire penală a discuţiilor educative în şcoli,
în instituţii etc.;
 activizarea activităţii gărzilor populare în menţinerea ordinii publice;
 activitatea prin intermediul posturilor de televiziune, radio, ziare pe tema dată,
inclusiv, sfaturi pentru femei cum să evite situaţia de a deveni victima unui viol,
cum să se comporte în situaţia de pericol sau de tentativă etc.