Un fragment din cartea Mihaelei Rădulescu, „Nişte răspunsuri“.

Ai o „locuinţă“ extrem de interesantă, care obsedează după ce o vizitezi. Doamne,

cât de bine ştii asta! Cât de mult te bazezi pe farmecul tău aplicabil aproape pe
orice fiinţă, cât de simplu îţi este să-ţi doreşti şi să obţii...orice din fiinţele pe care
le ademeneşti... Cine intră la tine îţi admiră decoraţiunile, se miră de felul în care
lumina îţi copilăreşte zâmbetul şi proba pe care trebuie s-o treacă pentru a păşi în
dormitorul tău: trebuie să meargă pe sârmă, pe un hol lung, într-un echilibru
perfect, altfel nu va ajunge la patul tău de paie - chiar, ce le răspunzi când te
întreabă de ce dormi pe paie şi nu pe un pat normal?!... Cine apucă să ajunga până
la bibliotecă îşi duce mâna la gură când vede ce statuie superbă cu un imens penis
în erecţie se află chiar între poveştile lumii, de parcă ai vrea ca toate personajele,
din toate cărţile, să-ţi ştie îndrăzneala!... Da, în bibliotecă, pentru că îţi place să
construieşti din cuvinte castelul oricărei relaţii, iar statuia e acolo ca să deschidă
discuţia. Până să apară femeile, ai ridicat toţi pereţii fiinţei tale din cărţi...

Tuturor le dai senzaţia, intrând prima oară la tine, că le faci turul complet al
interiorului. Dacă ar şti câte încăperi eviţi, câte sunt ascunse de perdele grele şi în
câte nu mai vrei să intri nici măcar tu! Nu în toate e dezordine şi aer închis, unele
sunt chiar încăperi minunate, pe care doar nu vrei să le împarţi cu nimeni,
deocamdată...

Nu ai nimic de dărâmat la casa asta, ai doar de făcut consolidări, pentru că ai avut

momente când ai exagerat cu încrederea în tine. Ştiu că ai mare nevoie ca
geamurile să fie deschise în permanenţă spre stradă, ştiu că ai imensă nevoie să fii
văzut în pielea goală, în pielea femeilor goale din tinereţea ta... Trebuie să mai dai
câte-un var alb peste pereţii unor încăperi mâzgăliţi din răzvrătire, mai mult decât
din convingere. Ar mai trebui regândită scara, pentru că şansa ca numărul femeilor
din mersul tău în sus să scadă e minimă! Îţi mai trebuie câteva obiecte esenţiale,
extrem de folositoare pentru traiul zilnic, căci ai pierdut din vedere banalul, fiind
prea ocupat cu spectacolul instinctelor tale. Şi... o menajeră.

Lasă-mă să aplic funcţia asta. Menajera din „locuinţa ta“ ar trebui să fie, culmea,
cea mai importantă fiinţă pentru tine... Singura care să aibă voie să umble printre
gândurile tale, doar ca să le pună în ordine, singura care ştie să-ţi spele şi să-ţi
aerisească mintea şi care să-ţi spună mereu ce nu mai ai în tine, ce trebuie neapărat
trecut pe lista de achiziţii. Fată-ncasă... De când te ştiu, învăţ totul despre curăţenie.
Cheamă-mă şi o să-ţi arăt ce ştiu să fac. Nu cotrobăi prin sertare şi nici nu
şterpelesc lucruri de valoare, cel mult o să cer permisiunea să le admir. Şi aş mai
vrea să nu-mi pui aceeaşi uniformă pe care au mai purtat-o alte femei care ţi-au
curăţat podeaua vieţii. Am deja câteva idei pentru a curăţa scara, trebuie doar să ai
încredere că nu voi pune capcane la trepte...

Locuiesc vis-a-vis. Te văd în fiecare dimineaţă gol, cu ferestrele larg deschise. Nu

mă arăt, căci asta te-ar face să zâmbeşti. Te studiez. Număr femeile pe care le porţi
seara şi le încercuiesc pe cele care şi-au câştigat dreptul să deschidă fereastra
dimineaţa. Îţi ştiu chipul speriat când eşti singur şi te-am văzut de atâtea ori
plângând după ce ai fost umilit de o femeie care tocmai a plecat. Ţi-am văzut
măştile, căci într-o zi ai lăsat ferestrele deschise şi la pod. Trebuie să urci în fiecare
zi treptele acelea singur, ca să-ţi alegi cine vrei să fii. Cred că doar în 3 zile din
ultimul an ai trăit fără nicio mască. Şi atunci îţi venea mereu în vizită aceeaşi
femeie. Doar atunci închideai ferestrele. Toate. Şi trăgeai perdelele. Toate. Şi
plecau. Toate celelalte. Intra cu spatele drept la tine, dar ieşea fugărită de cât de
tare te-ar fi iubit dacă nu te-ar fi ştiut atât de bine... atât de rău, de fapt.
Nu iubi. Aşteaptă să vin să-ţi fac curăţenie.

Continuă să colecţionezi trupuri, gemete şi fiori. Ştiu că asta faci - îţi place la
nebunie să fii colecţionar, dar nu proprietar, nu vrei să-ţi aparţină nimic din ce
aduni.