Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
VÂNĂTORUL DE CERBI
– poeme –
EDITURA LUMINA
1
2
GEORGE VOICA
VÂNĂTORUL DE CERBI
– poeme –
EDITURA LUMINA
3
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
VOICA GEORGE
Vânătorul de cerbi – poeme – /George Voica – Drobeta Turnu
Severin; Lumina, 2012
ISBN
4
Ave!
De dragul tău,
am parcat-o pe Rosinanta,
sub salcâmii în floare
de la Charlevilles
şi i-am pus sub bot ovăz verde.
Acum, rumegă... La fel şi eu!...
Ce fericit sunt
că vine iarăşi criza!
De aceea salut silogismul politic
şi schimbul neuronal!...
5
De dragoste
6
Lacrima verde
O, ce angoasă kafkiană,
urmuză, paradoxal-absurdă,
pe care aş strânge-o de gât
cu fularul roz
al filosofului deschis la prohab,
cu „intelectuala” goală ,
umblând pe-afară,
dând târcoale fermei avicole,
cea cu puicuţe dolofane,
cotcodăcind „Gaudeamus igitur”
şi „O, viaţa mea!...”
9
Blestem
Erai schopenhaueriană,
cioroiană de-a binelea;
ţi se veştejiseră sânii;
de sub sutien,
ţi se revărsau în mare...
Eu plângeam ca prostul,
Ioană,
şi odată cu mine, toată Oltenia!
Era deprimant rău de tot,
ca şi cum ai vedea
o ciută bătrână behăind,
răstignită în rut...
10
Prietenul meu
– D-rei Letiţia Pop din Cluj-Napoca –
O, Federico Garcia Lorca,
Andaluzia ta mă mai cheamă şi-acum
cu fecioare sculptate
în bronzul cel viu,
înfocate,
purtând la ureche roşie floare
de muşcată arzând...
12
Crochiu liric
14
Ludmila
15
Ah, Ludmilo, adeseori,
de tine mi se face dor,
aşa, ca de un împrumut la CAR-ul local!
16
Scrisoare
Domnule Aristotel,
„Etica dumitale nicomahică”
îmi alterează orgasmul,
acum, mai ales,
în vremuri de criză,
când importăm lalele din Olanda
şi-ambasadorului ei îi facem
togă verde,
din praz oltenesc...
În ce mă priveşte,
eu îmi asum neutralitatea!
Domnule Aristotel,
între „potenţă” şi „act”,
Uniunea Europeană nu mai e
de mult fată mare!...
17
În rest, capra bulgarilor
ne-a mâncat curcubeul,
tocmai când acesta coborâse
să se adape în Dunăre!...
18
Vine Apocalipsa!
19
Vei vedea, de asemeni,
şi o corabie-n maci;
în ea va dormi dom’ colonel Buendia,
cel cu barba roşcată,
ca patriarhul toamnei...
Va fi frumos la Apocalipsă,
că-ţi vor creşte iarăşi pletele vesele, negre
date cu untdelemn de mahon de Hindeea
colindând mormintele date cu spray de tămâioare,
acolo, în Valea lui Iosafat.
20
Zaruri electorale
Trebuie să recunosc,
desigur,
că sunt un tip foarte interesant,
de vreme ce sunt prieten cu primarul!
De altminteri, facem lectură colectivă
la poartă, pe şanţ,
din clasici locali, în special din Click;
suntem, iată, analişti politici
(alţii sunt anali de-a binelea);
jucăm barbut pe Rabe cu moloz,
din care extragem fierul vechi:
cratiţe, oale, ṣ pan, frigidere,
tablă galvanizată, elecrice cabluri...
E foarte frumos,
mai ales când tragem,
în acelaşi timp,
de acelaşi cablu al suficienţei!...
22
Eu şi Esenin
De la o vreme,
mi-e tot mai dor de Esenin,
de prietenul meu din Riazani!...
Mă caţăr şi eu
într-unul din mestecenii albi,
fluturându-mi inima,
în care mi-am pus
leagănul de agrişe al copilăriei
şi lacrimile mamei,
într-o vară,-n amurg...
24
Unui prieten
25
Cu Anna Karenina
Categoric nu sunt
hăitaş sau gonaci media,
nici şef peste tomberoanele
cu unguente vaginale,
anale...
Aştept primăvara
şi încă mai stau
cu capul în poala
Annei Karenina...
26
Amintiri
O, ce prieteni aveam!...
Colecţionam fluturi
şi sutiene...,
dar s-a-ntâmplat
ca, după 50 de ani,
să bată un vânt din fiorduri
peste tinereţile noastre
de feciori de boiari,
încât, speriaţi, ne-am furişat,
unii de alţii,
în uleioase-amintiri,
în crângurile indiferenţei sălcii,
ori în spatele ochelarilor
cu lentile boreale,
de cai reformaţi...
O, ce prieteni aveam!...
28
Credeţi-mă!
În timpul zilei,
din zori până-n amurg,
mă dau cu parapanta-n Carpaţi
împreună cu nonagenarele
de la Clubul Aeronautic „Tămâia”...
O, ce palpitant! Ce interesant!
Cum ne mai fâlfâim noi pamperşii!...
De acolo, de sus,
de sub umbra vulturilor,
văd gheizerele izbucnind
din măruntaiele Parlamentului,
dar îl văd şi pe Grigorescu trecând
cu carul cu boi pe Calea Victoriei;
30
Cântecul pupezei
De la o vreme,
mă uit la retorii muţi,
ce dau ocol cimitirului vesel;
li s-a alăturat o droaie
de doctoranzi în hermeneutică
şi-n paranghelii –
analiştii politici, specializaţi
în ginecologii ecologice,
cu toţii fluturând un steag alb,
pe care scrie: Ba p-a mă-tii!
32
Primăvară
– prietenului meu, C-tin Argeşeanu –
În sfârşit, a venit iar primăvara!
Are sfârcul verde crud, bacovian...
Eu cu prietenul meu, Argeşeanu,
dăm cu pietricele albe
în sânii de scorţişoară
ai fetelor de la Dunăre şi din Surpate.
34
Bubulina
Adulmecându-i mirosul
de măceş sălbatic, stingher,
înflorit în strană, la Mănăstirea Surpate,
îmi scuturam de rouă,-n altar,
carnea mea tremurândă...
35
Te mai iubesc, Galina, şi-acum!...
37
Era o vreme...
39
O nouă locaţie
Fără să vreau,
m-am mutat în oraşul Boşoroggrad,
la periferie.
E un oraş ciudat,
prin care, seara, zboară
branule, perfuzoare, stafii,
asistente cu fese melancolice,
cărucioare cu rotile de frişcă
pentru poetese graseiate,
molfăind tartine cu amintiri...
Păsări călătoare
se grăbesc, ţipând, înspre sud,
îngândurate;
medicii-şi pun mâna streaşină la ochi
şi privesc spre Bulgaria,
spre trandafirii din Valea Mariţei,
din care ar vrea
dulceţuri roşii să-şi facă...
40
Doar luna trece, ca o fantomă,
peste azilul de bătrâni,
tăcuţi şi uscaţi,
scufundându-şi lingurile
în Fata Morgana a supelor fierbinţi...
41
Scrisoare către un prieten
43
Pantomimă
Mă uit în oglindă
şi-l văd pe altcineva;
nicidecum nu-mi seamănă,
deşi încerc să-i zâmbesc,
chiar să îi fac cu ochiul...
Mă scălâmbăiesc, aşa,
ca în copilărie,
încercând să-l resuscitez
pe omul necunoscut,
ce mă priveşte
şi-mi spune zâmbind
că mă ştie de-o viaţă...
Nu eu sunt acela
care-mi zâmbeşte-n oglindă!
E o umbră, desigur!
Umbra vulturului
44
care zbura cândva peste mare!....
45
Îndoială
Cred, totuşi,
că sunt destul de departe
de Dumnezeu,
fiindcă, altminteri,
nu-mi pot explica
de ce sunt prieten
c-un popă ce sare-n sutană
de la trambulină,
făcând piruete-n văzduh,
chiuind,
în timp ce eu beau vinuri roşii
cu Walt Whitman,
în răsăritul soarelui
ce vine-nspre noi, rostogolindu-se,
încât închidem ochii, de spaimă...
47
Dorinţă
Aş vrea să dorm
sub magnolii în floare,
în marginea autostrăzii spre Veneţia;
Tintoretto să picteze,-n lagune,
soli persieni
desfăşurându-şi covoare
cu păsări albastre, cu nuferi,
dinaintea Dogelui
înveşmântat în purpură roşie,
feniciană,
iar eu visez corăbii
legănându-se pe Canal Grande,
în ritmul dulce
al respiraţiei mele,
de poet pus la perfuzii cu rouă de flori,
pentru inima mea
răstignită-n amurg de glicină
pe cearceaful alb şi scrobit,
fluturând între magnoliile
din marginea autostrăzii
Veneţia-Roma.
48
Cu Carl Sandburg
De la o vreme însă,
şi asta, tot mai des,
ne urcăm într-o clopotniţă albă,
dintr-un burg din Danemarca,
49
şi ne atârnăm fiecare
de câte un clopot.
50
Ţărână
Ca Iov, ca Iov
nu am fost nicicând
sub soarele fierbinte al Orientului,
întins pe nisip
în umbra cămilelor,
căpătâi având
doar inima mamei,
pietrificată...
Pe Drumul Damascului
trece o lebădă neagră,
cântând ceva despre mine.
Ca Iov, ca Iov
nu am fost nicicând,
dar vine amurgul;
mă-mpresoară, precum Babilonul,
falangele macedonene
ale lui Alexandru cel Mare,
şi gol, sub cer, voi rămâne;
ca-n pântecele mamei iarăşi voi fi...
51
Singur
Prietenii mei
stau sub liliacul înflorit
şi-şi numără banii,
amantele...
52
Şi-atunci, blestem liliacul,
precum Iisus
a blestemat smochinul;
e acelaşi smochin
sub care eu mai stau singur ş-acum,
rezemat de toiagu-nfrunzit al
lui Aaron.
53
Rumeg
Am început să semăn,
din ce în ce mai mult,
cu unul dintre boii lui Grigorescu;
54
Anna Karenina
56
Cu Gauguin, la Ierusalim
58
Frica de Apocalipsă
Primăvara aceasta
îmi pune tămâioare
la subsuori,
mă dă cu capul
de salcâmii înfloriţi,
încât uit de Apocalipsă;
„Soarele se va face
ca un sac de păr,
iar luna, ca de sânge;
cerul se va strânge
ca un sul din piele
şi stelele vor cădea din ceruri,
ca măslinele verzi,
dintr-un măslin bătut
de un vânt puternic...”
59
Dar Tu, Doamne, unde vei fi pe atunci?!
N-ai să mai trimiţi niciodată,
peste noi, primăvara?!
N-o să-ţi fie milă
nici măcar de porumbei şi lalele?!
60
Visez?
61
Femei alergând
Se făcea că murisem
şi-n urma mea, o mare de femei,
cu vibratoarele-n mână,
ameninţându-mă!...
63
La ecograf
Deunăzi,
mi s-a pus inima
la ecograf;
au vrut să ştie ce e
în inima unui poet,
înainte de a se prezenta
în faţa Judecăţii de Apoi...
Ciudat!
Doctoriţa se uita pe monitor,
ca la o telenovelă indiană;
se clătina de pe un picior
pe altul,
ridicând din sprâncene...
65
Cu François Villon
că sunt oamenii
cei mai irascibili,
de vreme ce văd, pe Calea Lactee,
rufe întinse pe sârmă,
la uscat,
iar femeile frumoase
mănâncă mere roşii,
râzând şi tăifăsuind
despre François Villon,
care trece pe sub rufele
bătute de vânt,
fluierând...
Femeile râd
66
şi continuă să mănânce
mere roşii,
din pomul vieţii...
67
Trecere
Cu Sören Kierkegaard
mergeam alene
„Pe drumul existenţei”,
el târându-şi sutana,
eu, melancolia...
Nu ne vorbeam,
nu ne priveam,
ci înaintam
înspre cetatea de pe deal,
deasupra căreia se ridica
o catedrală gotică,
ce străpungea cerul.
Ştiam că acolo
îl vom întâlni pe Dumnezeu!
Într-adevăr, ajungând,
L-am zărit pe Dumnezeu:
dormea în fragedele vitralii;
Îi auzeam până şi respiraţia.
69
Managerul Freud sau „teoria sexualităţii”
O vreme, în adolescenţă,
am fost prieten cu Freud;
el o iubea pe Bubulina,
iar eu, pe Pena Corcoduşa...
El zicea că libidoul
e ca ardeiul roşu, la olteni,
şi că, spre bătrâneţe,
azotatul trebuie depozitat
în sacul scrotal,
fiindcă aşa face
orice manager viril...
70
Pilat din Pont
– prietenului meu C-tin Argeṣ anu –
Îl vedeam pe Iisus răstignit
în măceşii însângeraţi
din Cetatea Ierusalimului.
În dimineaţa aceea,
mă îndreptam spre Grădini Ghetsimani,
să culeg crini albi
pentru Maria din Magdala,
ca ea să-i pună
la picioarele Domnului.
71
Isarlâkul de fiecare zi
La Isarlâk, la Isarlâk,
pe sub leandrii speriaţi,
dimineaţa,
treziţi din somn
de răgetul măgăruşilor,
treceam cu Omar Khayaam;
Iată-ne-acum
sub streaşina Casei de Pensii,
adăpostindu-ne de ploaie...
73
Elegie-n Surpate
– d-lui ing. silvic Eugen Simionescu –
Mestecenii, vara,-n Surpate,
veşminte line, din flori de gutui;
cişmele sub paltini
plini de răcoare
şi guguştiuci albaştri, de Murano;
căpşuni de câmp,
pădureţe, barbare;
mentă sălbatică şi stânjenei,
veseli râzând...;
crâng de aluni, chicotind....
zăduf,
păpădii cocăind;
maica mea ajutând-o pe Sara,
la azimi,
pe lespezi încinse de soare;
Pe sub mesteceni,
vara-n Surpate,
copitele cailor albi
însângerate-alergând spre Bosfor...
75
După-amiază cu fauni
E ca şi cum ai auzi
că într-o garsonieră
se fredonează ceva, pe versurile
lui Miron Radu Paraschivescu,
un fel de manele
languroase, liliachii,
de-ţi vine să-ţi bagi
bocancii în „Condiţia umană”
a lui André Malraux,
s-o rupi cu viaţa
şi să trăieşti
în „Timpul dispreţului” absolut!...
77
Serbări dionisiace
Poluţii lingvistice
în mass-media languroasă,
scurtcircuitată politic;
fenomene meteo-abdominale,
cu rafale în stil popular;
deratizarea de la ferma
de „Animale bolnave”, a lui Buzura...
Să trăieşti, Patrie!
Halal să-ţi fie!...
78
Măgarul verde-viril
Sofocle a devenit
şi mai critic literar
după ce s-a dedicat
studierii ADN-ului unui ţap castrat,
preistoric şi danubian,
pentru care şi-a gajat inima,
şi chiar doctorandele sale principii
în materie de pupincurism balcanic,
filosofic-fălcos...
79
Toţi prietenii săi
îl suspectează însă
de-o formă gravă
de daltonism,
gen roşu-verde,
dar mai ales de metamorfozări
kafkiene, onirice,
fiindcă este convins că,
de la o vreme,
a devenit un măgar verde-viril,
suculent,
ca prazul lui Mircea Dinescu...
80
Ipocrizii provinciale
Pantagruelicul cu bretele
şi ochelari cu sfoară,
mai crede şi-acum
că „Jocul secund” nu e decât
ospiciul de la Râul Vadului,
unde, odată,
pentru redactorul-şef,
el prindea păstrăvi, pe Latoriţa,
cu furculiţa
şi cu petromaxul,
la lumina căruia scria
articole pentru ziarul local
„Avântul socialist”.
Ea râde, el plânge;
ea râde, el plânge...
„Două jucării stricate...”
81
„O ţară tristă, plină de umor...”
82
Poem despre inima mea
– D-rei dr. Cardiolog Adriana Trăistaru –
Doar pe tine te am, inima mea,
doar pe tine,
şi tu ştii prea bine lucrul acesta,
că doar în tine aud, dimineaţa,
vuietul valurilor din Elada
şi orga Catedralei Maronii
din Strasbourg,
cu culorile fragede, tremurânde,
ale vitraliilor, ca cireşele coapte,
înrourate,
pâlpâind parcă-n amurg...
86
Crochiu
Ningea, ningea...
singură dansai,
în rochia aceea, trandafirie,
subţire,
transparentă...
Ningea, ningea...
Sub ninsori,
în rochia trandafirie dansai.
87
Chefuri între poeţi
Amurg dionisiac,
Troie în flăcări lichide,
corăbii mişcătoare, arzând,
pe care se leagănă lanul verde,
de grâu;
Copilărie de sat,
cu trompete de păpădie;
Amurg latin,
Troie în flăcări bahice,
poeţi blestemaţi de mamele lor
88
să scrie pe poarta Raiului,
cu sângele lor:
„Mi-e dor de tine, copilărie!”
89
James Joyce, barbarul acela...
91
O japoneză-n Florenţa
Aş fi vrut să o prind
pe Nico de gleznă,
s-o răstorn în roua însângerată
a sângelui meu,
să ne amestecăm,
să ne frământăm,
până ce ne vom face
92
un bulgăre din floare de piersic,
amirosind a cactus roşu
şi-a bujor de munte...
93
Filosoful
Măgarul se scarpină
de catedrala gotică
din oraşul german;
rage duios, hegelian...
Se urinează apoi
pe lalelele roşii, -n Olanda,
într-o melancolie rubicondă,
de grifon castrat...
El rumegă, rumegă,
rumegă-ntruna,
sub privirile admirative
ale trecătorilor,
în special studenţi...
El e un animal democrat,
dotat cu scule telescopice super virile,
ţesălat de codane cu plete blonde,
cârlionţate,
94
fluturându-le în fiorduri...
De altminteri,
pe rafturile bibliotecii sale
din lemn roşcat, de cireş,
nu găseşti decât discursuri electorale
în sos de dude,
sirop de manele
şi „Manualul bunelor maniere”,
intitulat: „Iha! Iha!...”
La marginea U.E.
s-au plantat pancarte cu îndemnul:
„Nu legaţi măgarii de catedrală!”
95
Vino, iubito!
în visele noastre
îl vom vedea pe Tutankhamon
vânând gazele...
96
Arcuri se vor întinde
şi-nspre tinereţile noastre,
pe sub salcâmii în floare...
Vino, iubito!
Vino ca o gazelă, la umbră,
sub arbori!...
E iar primăvară!...
97
Garcia Lorca, leandri...
de sus, mă privea,
neputincios, Dumnezeu!...
100
Poetul şi călăul
102
George Stanca
George Stanca
e beizadea de Levant,
legat cu lanţ de tămâioare
de Insula Rodos.
Uneori,
urcă-n crinii cei albi,
ai lui Solomon Împăratul,
cu liftul din galbenă floare de corn
şi de acolo, de sus,
aruncă peste lume
cu miresme aduse de la Muntele Athos,
cu fulgi de nea, siberieni,
şi cu confeti din micsandre de Florenţa...
103
Alteori e
un dulce cutremur de şoapte,
o revărsare de mângâieri orientale
peste ţărmii cu rodii
ai îngânduratei Elade;
un Alexandru Macedon
cu muşcata la ureche,
dus pe umeri
de satrapii de dulciuri,
pe un scut de aur...
George Stanca
e prietenul meu levantin.
104
Cocorii, spre Ierusalim...
– soţiei mele, Rodica –
Atârnaserăm harfele
în sălciile de pe ţărmurile
râurilor Babilonului;
106
Inima mea dormea în mare
– prietenului Bogdan Pistol –
După ani şi ani,
l-am întâlnit iarăşi
pe Walt Whitman,
prietenul meu:
prăvălea soarele,
din vârful unui munte,
în mare...
M-am urcat şi eu
pe muntele-acela
şi de acolo, de sus,
mi-am privit chipul în mare,
şi-atunci am văzut
cum Soarele lui Walt Whitman se topea,
înroşind apele mării,
iar el dormea în mijlocul mării,
având drept pernă, inima mea!...
107
O, deşertăciune a deşertăciunilor!...
– D-lui Mircea Chintoanu –
La Pasargade, cu Cyrus cel Mare,
treceam cu cămilele
pe caldarâmul
peste care se întinseseră
covoare persiene,
aşa de fragede,
încât picioarele cămilelor
se scufundau cu noi cu tot
în culorile sângerii ale rodiilor,
iar în urma noastră,
fecioarele din Tabriz,
ca nişte gazele cu picioare-arămii,
veneau la fântâna
de lângă Moscheea Albastră...
109
Moartea cu chiloţi kaki
111
Te-am iertat, Mustafa aga!
– D-lui C-tin Rotaru –
„Nu daţi cu iataganele,
în salcâmii-nfloriţi!
Mireasma lor lăsaţi-o să curgă
până spre ţărmii Bosforului,
să tresară iar turbanele roşii,
de kaşmir de Hindeea,
fragede, îngândurate,
încât la Halki,
pe insula Cantacuzinilor,
să se ridice-n spinare
şi să privească iarăşi
spre turlele albe ale Mănăstirii Surpate!...”
că te-aşteptăm la Surpate,
la cişmele domneşti,
pe sub salcâmii în floare,
prin care se mai aude şi-acum
cornul de vânătoare
al Brâncoveanului.”
113
Coştiui
– prietenului meu Frany Alexandru -
Castelul grofului maghiar,
înconjurat de platani,
în toamna aceea, venind parcă,
din Sighetul-Marmaţiei,
cu ghezăşul,
printre dealuri cu păduri îngălbenite;
115
Copilărie, la Feldru
– pentru Adriana şi părinţii ei –
Cum tresărea copilăria în somn,
în casa bunicilor, la Feldru,
pe perne strălucitoare, de in,
umplute cu tămâioare!...
La Feldru, azi,
aceleaşi plete legănându-se tandru
peste dealurile fraţilor Luchian,
Pissaro, Tonitza,
cel ce a pictat fetiţa pădurarului
pe trunchiul alb, de mesteacăn;
116
acolo unde, poate, se mai aude şi-acum
murmurul inimii tale,
al inimii noastre,
de parcă doar ieri te-am răpit
din Ardealul cu măceşi
înfloriţi de curând;
117
Mai visez şi acum?!
Trec asistentele,
ca lebedele pe lac, la Viena,
grăbindu-se-ntruna,
numai zâmbet,
numai nectar
din floare de piersic...
Al dracului boşorog,
încă mai visează croaziere!
119
Preocupări cotidiene
– pamflet –
Mai nou, ce-aş putea să vă spun?!
M-am împrietenit cu un popă;
el are piscină
şi zilnic ne antrenăm,
sărind în sutană de la trambulină...
Sperăm să ajungem
la Campionatul Mondial
de dat muştele-afară
din Târgul de Floci,
iar pentru asta, fiind vorba de viteză,
mai facem încă un antrenament special:
turăm la maximum
motocicletele de lemn;
apoi, sărim în şa
şi intrăm pe porţile
facultăţii particulare „Tămâia”.
121
Manelele – viaţa mea –
– pamflet –
Prietenii mei, maneliştii,
susţin că ne tragem din Thomas Mann,
scriitorul ăla,
cu „Iosif şi fraţii săi”,
ăia mulţi,
iar eu înclin să le dau dreptate,
mai ales că,
în preajma Festivalului Miss Piranda,
de la Veneţia,
solfegiem, solfegiem toţi fraţii,
la staţie, tare,
de se leagănă Veneţia,
cu lagune cu tot...
123
Prietene Nicanor Parra!
125
Ay, călăreţii
– iubitului meu Profesor, Vasile Fanache –
Hei, la o parte, bărbaţi!
Nu vedeţi că pe sub verzile sălcii
trece-un poet din Surpate,
dar şi Federico Garcia Lorca,
ţinând la ureche însângerată garoafă?
De-acum leopardul
trece în salturi prin macii roşii din grâu;
Ay, călăreţii,
pierzânduse-n noapte!...
127
Fatima
Aerul se rotunjea
după umerii tăi arămii,
învăluindu-mă-apoi
cu mireasma trupului tău
de fecioară visând
grădini cu leandri,
smochini...
128
Ochiul tău cu spaimă căta
înspre Catedrala Valahă,
de unde vedeai ieşind,
rostogolindu-se,
inima mea
tăiată bucăţi de iataganele
fraţilor tăi...
129
Clujul studenţiei mele
– în amintirea lui Bogdan-Mircea Chintoanu –
Aceleaşi lalele roşii – Kremlin explodând –,
deşi anii-au muşcat din carnea mea
ca o haită înfometată,
sfâşiindu-mă, umilindu-mă...
Muzica-aceea străpungea
pereţii reci, de granit,
agăţându-şi pletele
(precum Absalom, fiul lui David)
în crengile platanilor falnici,
trezindu-i din somn...
132
Liceenele din Tbilisi
E iarăşi vară,
şi iarăşi mi-e dor
de liceenele din Tbilisi,
în toamna aceea
revărsându-şi culorile
de galben-auriu şi roşu pal,
precum mânerele pumnalelor gruzine,
ce se vindeau la Maţepa,
în vechea capitală,
pe tarabe,
printre smochini şi rodii,
în munţii albi, de calcar,
pe care suiau şi coborau,
pe şine,
ca pe nişte scripeţi,
vagoneţele albastre,
fără copertină,
pline cu liceenele-acelea pieptoase,
cu părul negru şi des,
asiatic,
ce-mi zâmbeau atât de-mbietor,
ca şi cum ar fi vrut să-mi zică:
E iarăşi vară
şi iarăşi mi-e dor
de liceenele din Tbilisi!...
134
Mesteacănul
– în amintirea lui Bogdan-Mircea Chintoanu –
Şi eu am fost ca tine, prietene!
De fapt, aveam cam aceeaşi vârstă,
însă tu păreai mai înţelept
decât mine,
de vreme ce nu mă certai,
când mă suiam pe umerii tăi
verzi şi mlădii,
de unde mă uitam peste lume
şi peste cireşii bătrâni, din sat,
în care se căţăraseră alţi copii...
136
Chemare
– soţiei mele, Rodica –
Hai, vino iarăşi la mine,
c-au înflorit măceşii în văi!
adierea serii va fi
ca umbra genelor lungi
ale domniţelor Brâncoveanului;
ca glasul stins al Ancuţei, şoptind:
„Tată, mi-e frig!... Acoperă-mă cu sângele tău!...”
138
Maica Rusie
– în amintirea Annei Ahmatova –
Briza sărată, a mării, la Ialta,
trupul bronzat, nisipul fierbinte;
trandafirii roşii, la Odessa,
pe terase,
coborând să se adape în mare;
maci legănându-se
pe calota de gheaţă;
Anna Karenina prin ninsorile Moskovei,
în cizmele-i roşii;
139
oastea ţarului
în marş spre Siberia,
lichiorul de afine;
fântânile arteziene
de la Sankt Petersburg,
când se coace
zmeura galbenă;
velierul albastru de pe Lacul Ladoga;
140
caii nechezând în stepă,
cartea de versuri a Annei Ahmatova,
răsfoită de vânt,
la Palatul de Vară al Ţarului;
rândunelele de la Smolensk,
răcoarea peşterilor din Lavra Pecerska,
de la Nipru,-n Kiev;
catedralele Moskovei
strălucind în soarele verii,
Rubliov pe prispa izbei pictând;
Gorki, desculţ,
flăcău,
la secerat de grâu,
pe Volga;
Turnul Fecioarelor,
la Baku,-n amurg;
rodiile roşii,
142
călugării,
florile albe, de lămâi,
smochinii din Tbilisi,
pumnalele cu mânere
bătute-n rubine,
la Maţepa,
în vechea capitală a Gruziei;
catedrala de piatră,
părăsită,
pe munte,
în care cântau turiştii germani –
veterani din al doilea
război mondial;
lanul de floarea-soarelui,
de la Chişinău,
tanchiştii făcând baie în Bug;
Cehov mort,
călătorind în vagonul
cu peşte-ngheţat,
venind din Insula Sahalin
143
să se odihnească-n livada
cu vişini,
aşa cum şi tu,
Anna Ahmatova,
te odihneşti în inima mea,
alături de toate cele frumoase
din Maica Rusie!...
144
Tata şi fraţii săi
Sta în picioare,
înalt şi subţire,
ca trestia,
fără să se lege-n razele lunii
ce pătrundeau prin fereastră.
145
Dă-mi să-mi miroase carnea,
pielea mea arsă de soare,
a verde rozmarin,
iar în inimă fă-mi un cuib
privighetorii ce cântă,
acuma,
în sălcii!...
Doamne,
luminează-mi sângele ăsta
năvalnic,
de armăsar scăpat din chingi,
să pot rupe câmpia cu copitele,
s-alerg prin macii-nfloriţi
din grija Ta, Doamne,
ca să aibă îngerii Tăi
din ce să-şi facă flamuri,
când se vor porni înspre Rai!...
146
Tu, ajută-mă, Doamne,
să-mi cioplesc o femeie
frumoasă şi harnică;
s-o cioplesc
dintr-un stejar verde,
vânjos,
din care să izvorască
mir proaspăt, curat;
iarba să fie grasă,
iar copiii noştri
să alerge râzând,
cu tălpile goale,
după miei şi viţei...
Uneori, Doamne,
fă-mi şi aripi de şoim,
să tai cu ele aerul fraged,
al dimineţii;
să mă înalţ peste aceste dealuri
cu mesteceni,
iar de acolo, de sus,
Tu să-ţi întinzi mâna-nspre mine,
să-mi mângâi
spinarea arsă de soare,
să-mi zici:
„Hai, îndrăzneşte!
Ridică-te mai sus decât ţărâna
din care te-am făcut!
147
Priveşte-mă
şi cere-mi ce vrei,
căci doar o dată poţi să Mă vezi!...”
Şi-atunci, Doamne,
Ţi-aş cere să fii
fratele nostru mai mare,
duminica,
iar Tu să frângi pâinea de secară,
ca fiecăruia parte să-i faci,
aşa cum eu nu pot acuma s-o fac,
culcându-mă,
vezi-mă,
flămând...
Cum milă am eu
de fraţii aceştia,
aşa şi Tu, Doamne,
milă de mine să ai!...
În rest,
fii sănătos, Stăpâne,
şi lasă-mi, Te rog,
şi-n noaptea aceasta,
privighetoarea să cânte în sălcii!...”
148
Măgarul şi greţurile
– pamflet –
Măgarul din floare de piersic –
cu zvastică indiană –
simbol al opulenţei –
se plimbă prin cartierul
de mărar domnesc,
meditând la „Fericirile” Mântuitorului,
pe care, evident,
Îl sfidează...
El este convins
că are dreptate,
fiindcă Iisus trece
prin lanul de grâu,
freacă spicele-n palme
şi e fericit,
pe când el, măgarul danubian,
catâr răpciugos, în prima fază
ontologică,
după zisele filosofului Hemoroidu –
prietenul său –
e frate vitreg, se pare,
cu Orpheu, manelistul trupei
„Şucar Mişto”,
cel cu papion roşu,
murat,
de la care a-nvăţat să zboare
149
în sferele-nalte,
pe ritmuri balcanice,
asortate cu muzichie antonpannescă
şi versuri din „Spitalul amarului”:
„Ah, flori de mac, tremurici de mingeac,
e cineva pe aici flămând şi sărac?! ”
De la Zidul Plângerii,
din umbră de verde măslin,
Iisus Hristos priveşte,
absent,
amurgul ce se lasă
peste lanul de grâu
150
din marginea Ierusalimului!...
151
Epistolă către un prieten drag
Prietene drag,
pe aici, la Surpate, e vară,
iar eu încă mai scriu
la acelaşi poem,
în care tu te odihneşti sub mesteceni,
pe deal,
în „Fire de iarbă”...
Şi cu toate acestea,
uneori mi se face dor
de dumneata şi
de cactuşii cu flori roşii,
izbucnind spre soare
direct din inima mea!...
154
Kossovopolje
– prietenului meu Dragoljub Filipović,
din Negotin, Serbija –
Vezi, Vasko Popa, la Câmpia Mierlei,
craiul Lazăr, al Serbiei, şi stră-strămoşul meu,
Mircea-al Valahiei,
au frânt pâinea dospită cu lacrimi
pe ştergarul de in,
întins pe iarba verde,
în iunie, văleat 1389;
155
au băut, s-au ridicat şi s-au închinat
aceluiaşi Dumnezeu,
al nostru şi al sârbilor,
rugându-L să le fie pe-aproape,
iar El a venit acolo,
la Kossovopolje,
i-a mângâiat pe creştet,
după care le-a zis:
157
Certându-L pe Dumnezeu
– pamflet –
Doamne,
n-ai mai venit deloc pe la noi,
de parcă rude n-am fi!
Să te fi supărat cu ceva?!
Oricum, pe aici
a trecut acceleratul
lui Topârceanu
şi-n urma lui miroase-a
cărbune,
a foale încinse
şi-a potcovărie...
Cine e, Doamne,
eunucul acela,
cu părul negru, vâlvoi,
ce-ncinge focul pentru potcoave,
caiele?!
158
Ce rău Ţi-am făcut noi Ţie, Doamne,
că n-am fost nicicând
cu Tine-n procese!...
Se vede că ceva
Ţi se-ntâmplă, totuşi, şi Ţie,
de vreme ce
nu ne mai cauţi deloc!...
Să fi favorizat jurnaliştii,
atunci când vorbesc
despre prostituţia sacră
şi despre poluţia democraţiei,
în caz de frecare a sa
de unul, de alta?!
159
E greu, totuşi, Doamne,
şi pentru Tine,
şi Te-nţeleg!...
Tu răzbate, însă,
până la inima mea,
măcar la rugăciunea de seară,
căci vine iarna peste pământ
şi frig îmi e, Doamne,
fără de Tine!...
161
Poem despre poporul meu
Ce nepăsare sublimă,
Doamne, pe-atunci!
Ce nepăsare tristă, acum!
164
Drumul
165
Te avânţi, apoi, ca pasărea-n zbor,
peste arbori şi râuri,
peste râsete, lacrimi şi flori,
ca şi cum ai şti
că la capătul drumului aceluia
te-ar aştepta alţi arbori umbroşi
şi alte râuri şopotitoare...
Se pare că nimic
nu te poate opri,
şi, pe bună dreptate,
căci drumul te-ndeamnă
spre-amurgul în care
se topesc bujorii de munte,
ca şi cum doar acolo,
în crângurile amurgului,
te-ai închide într-o boabă de rouă
şi ţi-ai scrie memoriile...
şi de-abia atunci
îţi vei da seama, de fapt,
că drumul acela de ţărână
n-a mers prea departe:
a-nconjurat doar casa,
şi doar o singură dată,
după care, obosit fiind,
te vei aşeza într-una din camere,
167
la răcoare,
aşteptând, poate, o altă coridă,
ce încă îţi mai sună-n urechi...
168
Istanbul
169
Mici şi kebab,
soare fierbinte;
cutia din plastic,
dreptunghiulară,
din spatele turcului,
plină cu apă, în care pluteau
mari cuburi de gheaţă,
ispitindu-te...
Şi iarăşi kebab,
şi cafele turceşti, la nisip;
halva fragedă,
de culoarea marmurei de Ruşchiţa;
ochiade fugare,
de turcoaice tinere,
fierbinţi,
cu trupul din cireş sălbatic,
zvâcnind,
dorindu-mă,
cu spaimă dorindu-mă,
ca şi cum cineva,
deasupra balconului lor,
170
flutura un hanger
însângerat...
crini albi,
vânduţi de turcoaice bătrâne,
bând Pepsi-Cola
la cişmelele de aramă
din vremea lui Constantin cel Mare;
amurg de glicină,
şi iarăşi muezinul cântând
în balconul de sus
al minaretului alb,
de unde el vede întreg Cornul de Aur,
Galata, Halki – insula bazileilor
Cantacuzini,
şi chiar pe Alah,
făcându-i cu mâna;
174
porcul negru, rupând cu dinţii
din trupul copilului mort,
ce fusese-ngropat în crângul de soc;
Surpate,
18 iulie 2012
176
Icoana Maicii Domnului
Privind-o,
prea bine se vede că ea
aduce cu sine ceva
din pădurile Moskovei,
toamna,
când mestecenii se luminează de aur,
de vânturi sfielnice
peste zmeura de câmpie,
novgorodeză,
galbenă,
fragedă, ca păpădia
călcată de îngeri,
cu tălpile goale,
177
ca şi cum aceştia-ar sări
de pe o piatră, pe alta,
cu aripa abia-atingând
râul de lacrimi
al Sfintei Fecioare Maria,
peste care eu mai văd plutind şi acum
umbre de păsări flamingo,
sângerii,
trecând în zbor legănat
peste Crucea Fiului ei,
răstignit pe Golgota...
„Bucură-te, trecătorule,
de curgerea lină a sângelui tău
peste trupul Drag Fiului Meu,
că vremile încă prielnice-ţi sunt!...
Bucură-te de tot
ce ochiul mai poate cuprinde,
până ce haina ce-o porţi
nu-ţi va fi o povară!...
Până ce carnea de pe oasele tale
nu te va mai cunoaşte...
179
Până ce lumina,
nu-ţi va arde pielea obrazului!...”
Eu cad în visare,
şi-n visul meu mi se pare
că Mănăstirea Surpate
se ridică la cer,
odată cu mine;
Mai cântă-mi,
hai, cântă,
acolo,
pe malul Tisei tale,
ucraineene,
cu sclipiri de margarete în soare,
cu ştiuci ieşind la păscut
troscotul mărunt, de pe maluri!
1
Sunt neagră şi micuţă
şi mă cheamă Negruţă,
dar mie nici că-mi pasă,
io lui Ivanku-s frumoasă,
io lui Ivanku-s frumoasă!
182
de departe,
să ne facă iarăşi cu mâna;
să ne ia, mai apoi,
în braţele sale puternice
şi să ne strige:
„Frate!
Fratele meu,
a venit iar primăvara pe Hera!...
Auzi mocăniţa ce veselă gâfâie,
de parcă nu cu cărbuni s-ar hrăni,
ci cu zmeură galbenă,
de la Ţarskoe Selo,
aproape de finlandezele
blonde şi-nalte,
mereu zâmbitoare!...”
Ivane,
Ivane, prietene drag,
slavul meu subţire, înalt şi frumos,
cu ochii de albăstrele,
cu nasul drept,
de roman rătăcind prin Maramureş,
te mai zăresc şi acum
pe deal, la Coştiui,
deasupra castelului grofului maghiar,
privind,
cu mâna streaşină la ochi,
183
peste păduri,
peste Tisa revărsându-se
peste Crăciuneştii naşterii tale,
acolo, la Bocicoiu Mare,
unde-am cântat,
şi-am băut,
îmbătându-ne!...
O, ce oameni!...
Ce oameni cu inimă de veche Rusie,
cântând la mandolină,
cu o petală de bujor,
despre Maria, iubita
şi soţia ta cea frumoasă şi bună,
ca dulceaţa de căpşunele sălbatice,
încât vedeam în ochii tăi,
atât de albaştri,
cum răsăreau stelele deasupra noastră...
Prietene Ivan,
184
înaltul şi dreptul meu slav,
îţi mai aduci aminte
de botezul fiului tău, Ivan,
dar şi de botezul strănepotului tău,
tot Ivan,
când braţele mele i-au legănat
în biserica voastră albastră,
din Crăciuneşti?
Mai cântă-mi,
hai, cântă-mi,
prietene drag,
Ivanul meu cel necăzut,
în capcanele-ntinse,
„Oi ciornaia, şli ciorna,
oi ciornaia, ţihanka...”,
Maria să bată iarăşi din palme,
ochii tăi – albăstrele-n cer – să privească
stele răsărind,
ani şuierând peste tinereţile noastre,
nori de stânjeni plutind peste Tisa,
iar inima mea, odată cu ei,
căci nu e în lume mai dulce voroavă,
aşa cum e cea despre prietenia
ce încă ne leagă!...
Turnul Babilonului
se clatină ameţitor
înspre Turnul din Pisa;
Va trece luna,
ţinându-şi bocancii atârnaţi
cu sfoară, de gât;
cu pulpele goale,
dansând pe ritm de manele,
buricul scos la vedere...
va mirosi a kebab
188
şi-a chiloţi de vedetă;
Miroase puternic
a mici şi-a kebab...
190
Porumbei zburând
de crini roşii,
înălţându-se-n vârful picioarelor
şi privind peste dunele de nisip,
mişcătoare;
191
de Ducipali, Macedon Alexandru,
Roxana, fiica lui Darius,
şi de nopţile lor cu lună plină,
pe Eufrat, printre trestii,
oglinzile apei legănătoare privind;
Porumbei zburând
direct prin inima mea,
aici, la Surpate,
în iulie toropit de dogoare
193
pâlpâitoare,
de politicianism de gherilă verbală,
curat-murdară,
enciclopedică mahala
în veşminte de paparudă...
194
Oaş
197
SPONSORI
Autorul le mulţumeşte oamenilor de bine, iubitori de cultură şi de artă, care
i-au fost aproape, asemeni fraţilor cu inima înrourată de iubire:
- Dir. gen., ing. dr. Mihai Bălan – SC CET GOVORA SA, Rm. Vâlcea;
- Dir. gen., ing. dr. Dan Georgescu şi ec. Ion Cotar, SC CET GOVORA SA, Str.
Priza Olt nr. 11, Rm. Vâlcea;
- Dir. gen., ing. dr. Eugen Simionescu, Direcţia Păduri, Ministerul Mediului şi
Pădurilor;
- Ec. Constantin Argeşanu – SC SCAVIL SA, Rm. Vâlcea;
- Dr. oftalmolog Constantin Ioniţescu – Cabinet de Oftalmologie, Str. Dr. Hacman,
bl. 88, tel. 0722 633 594; 0250 748 945;
- Ec. Dumitru Persu, vicepreṣ edinte al Consiliului Judeṭ ean Vâlcea;
- Ec. Daniel Niţu, SC DAMILA SRL, Rm. Vâlcea; Fundaţia „Dumitru
Drăghicescu”, Măciuca, Jud. Vâlcea;
- Ec. Constantin Rotaru – Preşedintele Partidului Alianţa Socialistă;
- Dr. Răzvan Ioniţescu – Cabinet de Boli Interne, Str. Republicii, bl. R33, tel. 0722
557 297;
- Ec. Constantin Cârstina – Primarul Comunei Orleşti;
- Prof. Nelu Barbu – Preşedintele Fundaţiei „Dor – Dragoş Vrânceanu”, Băbeni;
- Ec. Daniel Munteanu, SC EUROMARKET SRL, Băbeni.
198
De acelaşi autor:
199
Maranata (Domnul nostru vine!): studiu ştiinţific. Râmnicu-Vâlcea: Editura
“Almarom”, 2004, 398 p.;
George Voica – Poet al metaforei: repere bibliografice şi antologie de autor.
Râmnicu-Vâlcea: Editura “Almarom”, 2005, 112 p.;
Faguri de rouă: poezii. Râmnicu-Vâlcea: Editura “Conphys”, 2007, 114 p.;
Poem despre Râmnic: schituri şi mănăstiri vâlcene. Râmnicu-Vâlcea:
Editura “Conphys”, 2008, 189 p.; (volum premiat de U.S.R., filiala Sibiu)
Epistolă către veneţieni: publicistică. Râmnicu-Vâlcea: Editura “Conphys”,
2009, 197 p.;
Elegii în amurg: distihuri. Râmnicu-Vâlcea: Editura “Conphys”, 2009, 119
p.
1100 Aforisme. Râmnicu-Vâlcea: Editura “Conphys”, 2009, 218 p.
Tăbliţele de la Tărtăria; Inelul de la Ezerovo; Latina primară. Râmnicu
Vâlcea: Editura“Conphys”, 2010, 252 p.
Se legănau mestecenii în vânt: poezii. Râmnicu Vâlcea: Editura “Conphys”,
2011, 152 p.
Subiecte pentru doctorate – şarje balcanice –, Sibiu, Editura „Cenaclul de
la Păltiniş”, 2012, 80 p.
200
Ay, călăreţii...
– prietenului meu Federico Garcia Lorca –
De-acum, leopardul
trece în salturi
prin macii roşii, din grâu...
Noi, poeţii,
privim în tăcere
amurgul proaspăt,
ca după ploaie,
lunecând uleios
peste mestecenii de la Surpate
şi peste portocalii Granadei...
Ay, călăreţii,
pierzându-se-n noapte!...
Autorul
201