SfGrigorie de Nyssa, Dialogul despre suflet și înviere, Preliminarii, în Părinți și Scriitori

Bisericești (1998), vol. 30, pp. 387-388

„Mi se pare că cei ce cred că sufletul rătăcește în ființe cu natură diferită confundă
proprietățile naturii, amestecând și încurcând lucrurile între ele: iraționalul cu raționalul,
sensibilul cu insensibilul, care, dacă vin în contact unul cu altul, nu sunt despărțite între ele de
nici o ordine firească. Or, să zicem că același suflet este acum cuvântător și gânditor, putând
haina trupească corespunzătoare, iar apoi același suflet alunecă, vârându-se în găuri ca șerpii
sau se adună în stoluri ca păsările sau se face vită de povară sau carnivor acvatic, sau decade
până la insensibilitate și face rădăcini, devenind copac și odrăslind ramuri care cresc și pe ele
apar fie o floare, fie un fruct comestibil, fie unul otrăvitor. Dar asta nu e altceva decât să
credem că toate sunt la fel și că în toate câte sunt există o singură fire, topită, într-o
generalizare confuză și nedistinctă, de vreme ce nici o proprietate nu desparte corpurile unul
de altul. Căci cel ce afirmă că în tot universul nu este decât o singură natură, prin aceasta
susține că toate sunt una, pentru că diferența înnăscută în lucruri nu le împiedică să aibă ceva
comun cu ele. Așa încât, când un filosof păgân vede vreun animal veninos sau o fiară
sălbatică o socotește în chip necesar de același soi cu sine însuși, înrudit cu propria lui ființă.
Ba nici cucuta n-o socotește a fi de altă natură decât a lui proprie, întrucât vede și în plante tot
oameni, ba va bănui că este om chiar și strugurele cultivat pentru hrană. Căci și strugurele este
plantă și tot plante sunt și spicele care ne hrănesc. Cum să taie el spicele? Cum să zdrobească
strugurii? Cum să culeagă floarea sau să vâneze păsările ori să facă focul cu lemne? Căci nu-i
sigur dacă nu cumva își ridică mâna împotriva rudelor sale, a strămoșilor sau a conaționalilor
săi și din trupurile lor aprinde foc sau drege vin sau gătește mâncare? Prin credința că sufletul
omului devine plantă sau animal și nu sunt semne să arate care anume plantă sau animal are
suflet omenesc în el și care plantă sau animal are suflet de la natură, cel care are o astfel de
concepție este îmboldit să se poarte cu aceeași inimă față de toate trupurile. Așa că el,
numaidecât, fie că va fi crud față de oamenii care sunt oameni din fire, fie, dacă se înduplecă
spre egalii săi din iubire firească, el se poartă în același fel cu orice om sau lucru. În felul
acesta el va fi cu aceeași purtare față de toate animalele, fie târâtoare, fie cu patru picioare. Ba
chiar dacă s-ar duce într-o pădure, ar considera copacii un neam de oameni. Cum poate fi
viața unui astfel de om, care se poartă cu același respect față de toate lucrurile din cauza
înrudirii lui închipuite cu ele? Sau se poartă cu cruzime față de oameni, fiindcă nu-i
deosebește de celelalte lucruri.”