Igienă curs 5

Curs 7

IGIENA APEI
POLUAREA APEI

AUTOPURIFICAREA APEI
se face prin:
 Diluţie (toxine, germeni)
 Sedimentare
 Temperatură
 Acţiune bactericidă a radiaţiilor UV
 Organisme acvatice bacterivore
 Bacteriofagi

PATOLOGIA HIDRICA

Forme de manifestare clinică a bolilor hidrice

1. Epidemice
2. Endemice
3. Cazuri izolate(sporadice)
Apar prin consum de apă contaminată, prin folosirea acesteia în pregătirea hranei, în timpul
îmbăierii sau înotului sau, în lipsa apei, prin neasigurarea unor condiţii minime de igienă.
1.Epidemii hidrice
Sunt afecţiuni cu poartă de intrare digestivă. Epidemia caracteristici:
 Principale (generale)
 Debut exploziv, cu număr mare de cazuri, care apar într-un interval scurt de timp, mai mic decât
perioada de incubaţie a bolii.
 Aparitia cazurilor de boală in jurul unei surse de apa( peste sistemul de distribuţie a apei) (criteriul
topografic).
 Sezonalitatea (în principiu sezonul cald, dar pot apare oricând, chiar în sezonul rece, deoarece
rezistenţa bacteriilor creşte cu scăderea temperaturii).
 Populaţia receptivă la boală: fac boala toate persoanele receptive, fără imunitate specifică
indiferent de sex, varsta, profesiune.
 Sfârşitul epidemiei se caracterizează prin scăderea bruscă a numărului de cazuri de boală, după
ce procesul de contaminare a apei a fost întrerupt. Se păstrează “coada epidemică” , un număr
redus de cazuri de boală, cu transmitere prin contact direct interuman.
 Secundare
 Creşterea frecvenţei bolilor diareice acute şi a cazurilor de dizenterie într-o colectivitate arată că
poate izbucni o epidemie hidrică..
 Identificarea germenilor patogeni în apă nu este obligatorie, totuşi se modifică indicatorii
bacteriologici de calitate a apei.
 Se constata deficiente tehnice-conducte sparte, fantani cu defectiuni de constructie.
2.Endemia hidrică
Se caracterizează printr-un număr mai mic de cazuri de boală, care apar permanent într-o zonă
geografică, unde sunt probleme în alimentarea cu apă.(ex.Delta Dunarii)

1
Igienă curs 5

3.Cazuri izolate (Sporadica)

Nu se poate stabili o relatie intre cazurile aparute fiecare fiind o entitate individuala.
Apar când gradul de contaminare a apei este scăzut, nu se atinge doza infectantă, dar există
persoane cu receptivitate crescută, care fac boala (tare digestive: anaciditate gastrică; copii,
vârstnici).

1.PATOLOGIA HIDRICA INFECTIOASA

Bacterioze transmise prin apa

A.Bacterioze (forme epidemice):

1.Holera
Este produsă de vibrionul holeric (Eltor), care în apă rezistă săptămâni, luni. Este sensibil la clor,
rezistă în apa rece şi nepoluată (apa de izvor). Doza infectantă este 10 5-6. Există persoane cu risc
crescut, care pot face boala la doze inferioare dozei infectante: hipoaciditate / hiperaciditate cu
tratament antiacid. Sursa de contaminare este doar omul.

2.Febra tifoidă şi paratifoidă

Sunt produse de Samonella Tiphy şi Paratipy A şi B. Acestea rezistă 21 zile în apa râurilor, 30
zile în apa de profunzime, 2-3 luni în gheaţă. E sensibil la clor. Doza infectantă este 10 3-5. Sursa de
contaminare: omul bolnav şi purtătorul cronic. Salmonelele de la animale produc gastroenterite.

3.Dizenteria bacilară
Shigella rezistă 4-5 zile în apă şi 2 luni în gheaţă, este mai rezistentă la clor decât colibacilii. Doza
infectantă = 102. Boala are frecvenţă crescută datorită dozei infectante foarte mici şi fenomenului de
variabilitate microbiană. Manifestările clinice sunt uşoare.

4.Boli diareice acute

Sunt produse de E. coli, Campylobacter, Pseudomonas, Yersinia enterocolitica, Aeromonas,
vibrioni parahemolitici. Aceştia rezistă în apă 21 zile, sunt sensibili la clor. Doza infectantă este
mare. Dau manifestări la sugari şi copii mici.

B.Bacterioze(forme sporadice):

1.Leptospiroza
Sunt produse de Leptospira icterohemoragică. Acestea sunt antropozoonoze (de la şobolan,
câine, pisică, porc). Pătrund transcutanat, rezistă 2-3 săptămâni, rezistă la clor. Există şi tulpini
saprofite în apele de suprafaţă, care produc boli diareice acute. Au frecvenţă mai mare la marinari,
pescari, practicanţii sporturilor nautice.
2.Bruceloza
Este produsă de Brucella abortus sau suis eliminata de bovine si porcine. Boala are caracter
profesional, se transmite de la animale care avortează: oi, capre, porci. Germenii pătrund digestiv şi
respirator sau transtegumentar. Rezistă 1-2 luni în apă şi la clor.
3.Tularemia
Este produsă de Pasteurella tularensis. Sursa o reprezintă: şoareci, câini, pisici. Rezervorul
natural îl reprezintă căpuşe. Pătrund prin tegumente, mucoase, digestiv, respirator. Rezistă în apă 2-
3 luni.
4.Antrax
Este produs de Bacilus antracis, germene sporulat, care rezistă luni în apă şi la clor.
Contaminare: în industria pielăriei.

2
 Igienă curs 5

5.Febra Q
Este produsă de Coxiella burnetti, care rezistă 160 zile în apă. Se transmite prin contaminarea
apei de suprafaţă de către animale.
6.TBC
Este produs de b.Koch, care rezistă în apă 100-150 zile şi la doze uzuale de clor. Cel mai mare
risc îl reprezintă consumul de lapte nefiert de la animalul bolnav, preventorii de tuberculoza, ape
reziduale ale colectivitatilor.

Viroze transmise prin apa

Virusurile au o rezistenţă mult mai mare decât bacteriile, rezistă la clor, iar doza infectantă este
foarte mică.
1.Hepatita A şi E
Este produsă de VHA şi VHE, care rezistă până la 200 zile şi la dozele uzuale de clor. Sursa o
reprezintă omul. Formele de manifestare sunt: epidemii şi cazuri izolate.
2.Poliomielita
Sursa este doar omul, virusul rezistă 100-150 zile, este sensibil la clor. Vaccinarea se face cu virus
atenuat, tulpina vaccinală având o rezistenţă crescută în mediu. Se manifestă sub formă de cazuri
izolate.
3.Coxsackie A şi B, ECHO, enterovirusuri noi
Produc: paralizii, nevrite, febră, meningite, encefalite, boli respiratorii, boli digestive, miocardite,
conjunctivită acută hemoragipară, exantem.
4.Virusurile Norwalk şi Rotavirusuri
Produc gastroenterite la adult.
5.Adenovirusuri
Produc conjunctivite de bazin (trăiesc în apă caldă), infecţii respiratorii, meningite, veruci comune.
6.Parvovirusurile
Produc infecţii respiratorii la copii şi cancer de col uterin.

Boli parazitare transmise prin apa

Apa poate să aibă un rol activ în transmiterea bolilor parazitare.

Protozoare
Disenteria amoebiana:determinata de entamoeba histolitica. Infecţia se transmite de la omul
bolnav sau purtător. În apă rezistă 100 zile, la temperatură crescută.
Giardia intestinalis: Omul se infectează prin chişti de lamblii, care rezistă luni în apă. Boala se
numeşte lambliază, manifestare endemică.
Trichomonas intestinalis / vaginalis: rezistă foarte puţin în apă. Boala se numeşte
trichomoniază. Prin contact sexual, lenjerie, imbaierea in aceeasi apa.
Cryptosporidium parvum: Infecţia se transmite de la animal, probabil şi de la om. Boala se
numeşte cryptosporidioză, foarte frecventă la bolnavii de SIDA (diaree gravă).

Cestode
Diphilobotrium latum şi Himenilepis nana: În apă au 2 gazde: un crustaceu şi un peşte. Boala
se numeşte teniază.

Trematode
Fasciola hepatica şi buski: infectează ovine, bovine, om (căi biliare). La temperaturi crescute
(25..300C) se produce embriogeneza, pătrund în gasteropod sau moluscă, unde se formează
cercarul, forma infectantă, care produce fascioloza.

3
Igienă curs 5

Schistosoma haematobium, mansoni, japonicum: gazda intermediară este în apă, pot

pătrunde şi prin tegumente, dau manifestări digestive şi urinare. Produc schistosomioze.

Nematode
Ascaridioza, Tricocefaloza, Strongiloidoza, Ancylostomioze: Sursa o reprezintă omul,
transmiterea este indirectă, prin apă, solul având rol de activare.

2.PATOLOGIA HIDRICA NEINFECTIOASA

GUSA ENDEMICA

Iodul
Iodul provine din scoarţa terestră. Apa asigură un aport scăzut de iod în organism (10% din
necesarul în 24 ore), alimentele având un aport important. Concentraţia iodului în apă este un
indicator al aportului total de iod: dacă este scăzută, şi alimentele au un aport scăzut de iod. Ex.
Zonele montane din România sunt zone endemice pentru guşă.
Rol în organism: sinteza hormonilor tiroidieni:
 Iodocaptarea: iodul în sânge este concentrat la nivelul foliculilor tiroidieni de 10-100 ori.
 Iodoconversia: iodul anorganic este transformat în iod organic.
 Hormonosinteza: se sintetizează triiodotironina şi tetraiodotironina.
În funcţie de nivelul din sânge al hormonilor tiroidieni, activitatea tiroidei este controlată pe cale
hipotalamo-hipofizară, cu hipertrofie tiroidiană, prin sinteză de coloid, dacă iodul este insuficient.
Ulterior apar dezechilibre hormonale, inclusiv forme neurologice: cretinism, surditate. Climatul
excitant montan stimulează funcţia tiroidiană.
Nevoia zilnică de iod al omului in 24 de ore este de 1µg/kg. În zone guşogene, concentraţia
iodului în apă este sub 5mg / l.
Carenţa relativă de iod: guşa apare deşi iodul în apă este peste 5mg / l:
 Consum crescut de varză, conopidă, napi: aport crescut de substante antitiroidiene ca: cianide si
cinati sau goitrine, care impiedica fixarea I in glanda tiroida.
 Aport crescut de Ca: scade absorbţia intestinală a iodului.
 Aport crescut de Fl: creşte eliminarea urinară a iodului.
 Aport crescut de Mn: inhibă hormonosinteza hormonului tiroidian, care se opreste in primele faze
ale formarii sale.
Categorii cu risc crescut de apariţie a guşei: persoane la pubertate, lăuzie, gravide, tulburări-
endocrine.
Se folosesc tablete de KI, sare iodata.

CARIA DENTARA
Florul
Florul provine din scoarţa terestră (crioliţi, fluorosilicaţi). Apa are rolul principal, asigură 2/3 din
necesarul pe 24 ore, alimentele având rol secundar, pentru că fluorul din sol nu e concentrat de
plante, decât foarte puţin.
Aportul optim: 0,7-1,2mg / l apă.
Fluorul are rol carioprofilactic: reacţionează cu hidroxiapatita, scoţând gruparea hidroxil
rezultând fluoroapatita, care conferă dintelui rezistenţă crescută, prin forma şi dispoziţia cristalelor.
Are şi rol bacteriostatic şi antienzimatic, inhibând enzimele de tipul enolazelor.
Excesul de fluor în apă apare la peste 2mg / l, cu risc toxic aparand fluoroza dentara. La nivelul
dinţilor apar pete de la galben deschis la brun inchis. Dinţii sunt friabili, dinti de ferestrau, în final se
ajunge la edentaţie.

4
 Igienă curs 5

La peste 5mg / l apar fenomene la nivel osos, osteofluoroza, care are 2 etape:
 Asimptomatică şi nu apar semne radiologice.
 Simptomatică (peste 10mg/l): dureri musculare, articulare, fracturi în os patologic, osteoporoză,
osificări aberante (exostoze).
 La peste 20mg/l apare osteoscleroza, apoi modificari la nivelul articulatiilor producand
anchiloze, la nivelul organelor moi, a rinichilor se produc leziuni pana la nefroze, la nivelul
ficatului insuficienta hepatica.
 La nivelul cordului se produce ramolismentul al muschiului cardiac.
 OMS recomanda fluorizarea apei pana la 1,5 mg/l de la care poate aparea fluoroza dentara.

BOLI CARDIOVASCULARE

Factorul hidric are şi el o oarecare pondere. Apa cu duritate crescută (Ca, Mg) se asociază cu
morbiditate şi mortalitate crescuta privind bolile cardiovasculare.
Existenţa microelementelor din apă în concentraţii crescute are efect patogen cardiovascular:
 Cd este implicat în formarea plăcilor de aterom (prin mecanism enzimatic stimulează
metabolismul colesterolului), ducând la ateroscleroză şi HTA.
 Co este implicat în apariţia cardiopatiei cu frecvenţă crescută la marii consumatori de bere.
 Cu are efect ateromatogen.
 Na este implicat în apariţia HTA prin retenţie hidrică.
Microelemente cu rol protector:
 Zn: efect opus Cd (hipotensiv).
 Cr: prevenirea aterosclerozei.
 Mn: activator enzimatic, cu efect hipocolesterolemiant. Valori crescute ale Ni şi Mn în organism
permit diagnosticul de preinfarct.
 Se: efect cardioprotector.

4. PATOLOGIA TOXICA CU TRANSMITERE HIDRICA

Se caracterizează printr-un aport scăzuta al toxicului în organism, dar permanent, cu manifestări
cronice, scăzut datorită diluţiei.

INTOXICATIA HIDRICA CU NITRATI

Nitratii produc manifestări acute doar la copilul mic, sugar şi nou-născut. Provenienţa este
naturală (forma de mineralizare a proteinelor) sau din îngrăşăminte pe bază de azot (în sol se ating
concentraţii foarte mari, nitraţii migrează în apă şi se concentrează în plante).
Reprezintă singura sursă de azot pentru plante. Toxicitatea apare endogen: flora reducătoare din
intestinul proximal îi transformă în nitriţi, care duc la formarea methemoglobinei, cu hipoxie de
transport (cianoză infantilă, methemoglobinemie infantilă).
Factorii de risc:
 Deficit enzimatic în methemoglobinază
 Predominanţa hemoglobinei HbF, hemoglobina fetala este foarte sensibilă
 Aport crescut: lichide şi alimente, cu concentaţii mari de nitraţi (prepararea laptelui praf la copii cu
apa din fantani care contin nitrati)
 Frecventele dismicrobisme intestinale favorizează ascensiunea florei reducătoare în partea
proximală a tubului digestiv
 Infecţii amigdaliene, otice, cu diseminare limfatică
Simptome:
 tulburari cardiovasculare:tahicardie,cianoza a buzelor si narinelor, apoi generalizata;
 tulburari respiratorii cu cresterea frecventei respiratorii: dispnee, tulburari digestive,
 tulburari nervoase (agitatie, contractii musculare si convulsii)

5
Igienă curs 5

Tratamente cu vitamină C, albastru de metil, asociate cu o echilibrare hidroelectrolitica.

Masuri profilactice:
-alimentatia copiilor trebuie sa se faca natural evitandu-se folosirea apei si a laptelui praf care
insuficient sterilizat poate sa contina o flora reducatoare.
-o alimentatie corecta a copilului mic, astfel incat sa nu se declanseze fenomene dispeptice cu
producere de diaree si care favorizeaza dezvoltarea florei reducatoare.
-cunoasterea cantitatii de nitrati in apa cu care se alimenteaza copilul prin efectuarea de teste
-reducere a poluarii apei cu nitrati prin folosirea de fertilizanti.

INTOXICATIA HIDRICA CU MERCUR

Sărurile anorganice de mercur, rezultate din poluarea apelor de suprafaţă (datorită folosirii
pesticidelor), în prezenţa florei microbiene se transformă în săruri organice (metil şi etil mercur), cu
toxicitate mult mai mare. Acestea se concentrează de sute şi mii de ori în organisme acvatice.
Intoxicaţia cu mercur se mai numeşte şi boala de la Minamata.
Forma cronică are la bază o encefalopatie difuză cerebeloasă: cefalee, tremor, oboseală,
tulburări de memorie, vizuale, de echilibru. Apar fenomene de insuficienţă renală şi risc teratogen
(prin transfer placentar).
Intoxicaţia profesională se realizează prin inhalare de vapori.

INTOXICATIA HIDRICA CU CADMIU

Cadmiul are multiple aplicaţii industriale: anticoroziv pentru fier şi oţel, intră în componenţa
coloranţilor, maselor plastice, se foloseşte pentru acumulatori şi în industria nucleară. Lipseşte la
naştere, se acumulează pe parcursul vieţii. Mai mult de 50% se concentrează în cortexul renal, ficat,
gonade. Intoxicaţia se manifestă prin pigmentarea galbenă a smalţului dentar, astenie, anemie
hipocromă, tulburări digestive şi respiratorii (bronşită cronică, emfizem). Apare: proteinurie, calciurie,
osteomalacie, fracturi spontane. Se mai numeşte şi boala Itai-Itai.

INTOXICATIA HIDRICA CU PESTICIDE

Sunt substanţe folosite în agricultură ca: insecticide, fungicide, erbicide, dar şi în alte domenii. În
funcţie de toxicitate, pesticidele se împart în:
 Organo-clorurate: nu au grad mare de toxicitate prin compoziţia chimică, dar, datorită degradării
lente şi remanenţei îndelungate în mediu, toxicitatea lor este crescută. Sunt interzise în foarte
multe ţări, dar încă sunt prezente, datorită remanenţei. Au efecte hepatotoxice, gonadotoxice,
cancerigene, embriotoxice. Se acumulează în ţesutul gras şi SN.
 Organo-fosforice: au toxicitate crescută, dar se descompun repede, nu apare risc de
concentrare în factorii de mediu, intoxicaţiile apar accidental. Manifestările clinice sunt de tip
nicotinic şi muscarinic.(farmacologie)

CONDITII DE POTABILITATE A APEI

( Legea 458/2002 privind calitatea apei potabil )

Conditii de calitate ale apei potabile

6
 Igienă curs 5

Apa potabila este apa buna de baut care indeplineste anumite conditii de calitate si nu
afecteaza starea de sanatate a consumatorilor.
a) orice tip de apă în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea hranei ori
pentru alte scopuri casnice, indiferent de originea ei și indiferent dacă este furnizată prin rețea de
distribuție, din rezervor sau este distribuită în sticle ori în alte recipiente;
b) toate tipurile de apă folosită ca sursă în industria alimentară pentru fabricarea, procesarea,
conservarea sau comercializarea produselor ori substanțelor destinate consumului uman.
Conditiile de potabilitate ale apei se refera la caracteristicile organoleptice (senzoriale), fizice,
chimice (generale si toxici), radioactive, bacteriologice si biologice.

1.CONDITIILE ORGANOLEPTICE ALE APEI POTABILE

Caracterele organoleptice (senzoriale) au o importanta deosebita deoarece nerespectarea lor

face apa improprie pentru consum si determina modificari calitative produselor alimentare in care
este utilizata pe parcursul procesarii. Indicatorii organoleptici ai apei potabile sunt mirosul si
gustul.

Mirosul apei este determinat de prezenta unor substante poluante in exces cum ar fi: substante
organice (NH3, H2S), pesticide, detergenti, diferite vietuitoare etc. Apa potabila este inodora.
Standardul admite cel mult miros de gradul 2, care este slab si sesizat doar de persoane
avizate.

Gustul apei este determinat de substantele minerale si gazele dizolvate.

Absenta unor concentratii minime de substante minerale si gaze (O2, CO2) va determina un
gust fad, neplacut apei.
Excesul unor substante minerale conduce la modificarea gustului. Astfel, fierul si cuprul
produc gust metalic, astringent; clorurile – sarat; sarurile de calciu - salciu; sarurile de magneziu –
amar.
Excesul de dioxid de carbon produce gust acrisor, iar cel de hidrogen sulfurat, respingator.
Mucegaiurile si purinul produc gust sarat, iar fecalele gust dulceag.
Standardul admite o intensitate a gustului care nu trebuie sa depaseasca gradul 2 pe o scara de
apreciere de la 0 la 5.

2.CONDITIILE FIZICE ALE APEI POTABILE

Caracterele fizice se refera la culoare, turbiditate, temperatura, concentratia ionilor de

hidrogen (pH) si conductivitatea electrica.

Culoarea apei este data de substantele dizolvate in apa, care pot proveni din sol (ex.
substantele humice) sau sunt urmarea poluarii acesteia. Conform standardului apa potabila nu
trebuie sa depaseasca 15 grade de culoare, cu limita exceptionala de 30 de grade pe scara
etalon platina - cobalt.

Turbiditatea apei se datoreaza particulelor de origine organica si/sau anorganica

insolubile, aflate in suspensie. Din punct de vedere igienic, importanta turbiditatii rezida din
aspectul neplacut imprimat apei, care creeaza suspiciunea de impurificare si de risc pentru
consumatori, dar si din faptul ca particulele in suspensie pot fi suport pentru microorganisme.

7
Igienă curs 5

Conform standardului apa trebuie sa prezinte o turbiditate de maximum 5 grade, cu limita

exceptionala de 10 grade pe scara etalon cu dioxid de siliciu.

Temperatura apei influenteaza direct consumatorul. Apa prea rece produce tulburari
digestive si favorizeaza imbolnavirea organismului, iar cea prea calda, datorita continutului scazut
de gaze dizolvate, are gust neplacut, da senzatia de voma si nu satisface senzatia de sete.
Normativele legale admit o temperatura cuprinsa intre 7-15C, cu o maxima de cel mult 22C si in
mod exceptional, temperatura naturala a apei.

Concentratia ionilor de hidrogen (pH-ul) reprezinta un indicator global de apreciere a calitatii

apei, care, in functie de natura poluantilor, inregistreaza valori spre acid sau alcalin,
influentand direct mirosul, gustul si capacitatea de autoepurare a acesteia. Valorile admise pentru
acest indicator sunt cuprinse intre 6,5 si 7,4, iar in mod exceptional de 8,5.

Conductivitatea electrica este direct proportionala cu gradul de mineralizare al apei. O

mineralizare prea mare a apei are influente negative asupra organelor interne ale consumatorului, in
cazul unui consum prelungit.

3.CONDITIILE CHIMICE ALE APEI POTABILE

Caracterele chimice se refera la prezenta a numeroase substante chimice in apa. Indicatorii

chimici ai apei potabile sunt impartiti in chimici generali si chimici toxici .

I. Indicatorii chimici generali sunt reprezentati de un numar de 20 de conditii, in care sunt

cuprinse:
-substante indezirabile (detergenti, fenoli, hidrogen sulfurat, fosfati,
cloruri etc.),
- micropoluanti chimici organici si

- substante indicatoare de poluare (substante organice, amoniac, nitrati etc.).

Nivelul concentratiilor se exprima in mg/dm3 apa si inregistreaza valori de la zero (amoniac,
azotati, sulfuri si hidrogen sulfurat) pana la 1200 (reziduu fix).
Duritatea apei este data de sarurile de calciu si magneziu aflate in solutie, care pot fi
carbonati, cloruri, sulfati, nitrati, fosfati sau silicati. Aceasta poate fi:
- temporara, determinata de carbonati, care dispar prin fierbere sau
-permanenta, determinata de celelalte saruri de calciu si magneziu, care nu dispar prin fierbere.
Reziduul fix la 105 C reprezinta totalitatea substantelor (organice si neorganice)
depuse prin incalzirea la aceasta temperatura.In cazul unei valori mari a reziduului fix (la
105 C) apa prezinta modificari ale insusirilor organoleptice si fizico-chimice. Standardul pentru
apa potabila admite valori de 100-800 mg/dm3, iar ca limita admisa exceptional valori de 30-1200
mg/dm3.
Clorul rezidual este reprezentat de clorul ramas in exces in apa supusa dezinfectiei dupa 30 de
minute de contact dintre clor si apa. Acesta se poate exprima in acid hipocloros sau hipoclorit, care
poarta numele de clor liber si cloramina (mono si dicloramina), care se numeste clor legat. Clorul
rezidual se exprima in mg/dm3 apa. Prezenta clorului in apa supusa dezinfectiei are o importanta
sanitara deosebita deoarece indica faptul ca s-a introdus o cantitate suficienta de clor si ca reteaua
de distribuire este integra.
Conform standardului pentru apa potabila, clorul rezidual liber, in apa dezinfectata prin clorinare,
trebuie sa fie in concentratie de 0,1-0,25 mg/dm3. In situatii deosebite, cand se impune cresterea
concentratiei de clor, se admit concentratii maxime de pana la 0,50 mg/dm3.

8
 Igienă curs 5

II. Indicatorii chimici toxici sunt reprezentati de 15 conditii in care sunt cuprinse aminele
aromatice, metalele grele, azotatii, hidrocarburile policiclice aromatice, cianurile,
pesticidele, trihalometani si uraniu natural.
Pentru indicatorii chimici toxici sunt prevazute numai concentratii admise, exprimate in mg/dm3
apa sau μg/dm3 apa.

4.CONDITIILE RADIOACTIVE ALE APEI POTABILE

Indicatorii radioactivi se refera la activitatea globala alfa si beta, iar in cazul in care sunt
depasite concentratiile admise si admise exceptional se impune obligatoriu determinarea activitatii
fiecarui radionuclid.
Valorile maxime admise pentru indicatorii radioactivi corespund unui aport al apei potabile la
doza pentru populatie de 5 mrem/an si la un consum zilnic de 2 litri de apa.

5.CONDITIILE BACTERIOLOGICE ALE APEI POTABILE

Indicatorii bacteriologici ai apei acceptati, pe baza recomandarilor OMS, in majoritatea

tarilor sunt: germenii mezofili aerobi, bacteriile coliforme, streptococii fecali si bacteriofagii .

a. Germenii mezofili aerobi sunt reprezentati de bacteriile care se dezvolta pe geloza uzuala,
la 37 grade C in 24-48 de ore. Acestia au fost alesi ca indicator de potabilitate deoarece se
cunoaste ca intre numarul acestora si probabilitatea prezentei germenilor patogeni (proveniti de la
om si animale) este o relatie pozitiva. Cu cat o apa are un numar total de germeni aerobi
mezofili (N.T.G.M.A.) mai mare, cu atat va fi mai mare probabilitatea (si deci riscul) prezentei in
apa a unor agenti patogeni (bacterii, virusuri, ciuperci, agenti parazitari). Valoarea N.T.G.M.A.
se exprima prin numarul de unitati formatoare de colonii la un centimetru cub de apa
(U.F.C./cm3). Valoarea N.T.G.M.A. admisa pentru apa potabila variaza in functie de sursa:
- la apa furnizata de instalatiile centrale urbane si rurale cu sisteme de dezinfectie este
sub 20, atat in punctele de intrare in reteaua de distributie, cat si in punctele din reteaua de
distributie;
- la apa furnizata de instalatiile centrale urbane si rurale fara sisteme de dezinfectie este
sub 100, atat la punctele de intrare in retea, cat si in punctele din reteaua de distributie;
- la apa furnizata de sursele locale (fantani, izvoare) este sub 300.

b. Bacteriile coliforme cuprinde grupul de specii Gram – negative, lactozo-pozitive,

intestinale (Escherichia coli, Citrobacter, Klebsiella, Arizona, Enterobacter), care se afla in
numar mare in fecale. Numarul probabil de bacterii coliforme se raporteaza la 100 cm3 de apa.
Limitele prevazute de normele de potabilitate sunt:
- zero germeni coliformi totali pentru sistemele de aprovizionare in care apa livrata se
dezinfecteaza;
- sub 3 coliformi totali pentru instalatiile centrale urbane si rurale in care apa nu se
dezinfecteaza;
- sub 10 coliformi totali pentru sursele locale (fantani, izvoare) de aprovizionare cu apa.

Numarul probabil de bacterii coliforme termotolerante (coliformi fecali) la 100 cm3 apa,
maxim admis este:
- zero pentru apa livrata in instalatii centrale si
-de sub 2 pentru sursele locale de aprovizionare cu apa.

9
Igienă curs 5

c.Streptococii fecali (enterococii) fiind tipuri specifice pentru om si animale, cu rezistenta

mai mare in mediul extern comparativ cu bacteriile coliforme si cu variabilitate scazuta furnizeaza
date asupra sursei de poluare.
Numarul probabil de streptococi fecali/100 cm3 apa maxim admis este;
- zero pentru apa livrata de instalatiile centrale si
- de sub 2 pentru apa din sursele locale de aprovizionare cu apa.
d.Bacteriofagii enterici sunt folositi numai ca indicatori de poluare, care arata cert originea
intestinala si nu ca indicatori specifici.

6.CONDITIILE BIOLOGICE ALE APEI POTABILE

Indicatorii biologici au o mare stabilitate, indicand calitatea apei, nu numai in momentul

analizei, ci si pe o perioada lunga de timp.
Pentru a se putea interpreta conditiile biologice, se impune definirea notiunilor de plancton, tripton
si seston.
Planctonul este reprezentat de organismele libere din masa apei.
Triptonul este reprezentat de continutul abiotic al apei format din detritus organic si/sau
mineral, resturi vegetale, resturi de insecte si animale (par, pene, fir de lana etc.).
Sestonul este format din planctonul si triptonul apei.

Conditiile biologice ale apei se refera la:

- seston, care nu trebuie sa depaseasca:
-1 cm3/m3 apa in instalatiile centrale si
-10 cm3/m3 apa in sursele locale;

- organismele animale, vegetale si particulele vizibile cu ochiul liber, organismele

indicatoare de poluare si organismele daunatoare sanatatii (oua de geohelminti, protozoare
intestinale parazite etc.), care trebuie sa lipseasca;

- organismele care, prin inmultire in masa apei, modifica caracterele organoleptice si/sau
fizice ale acesteia, care trebuie sa lipseasca sau sa fie foarte rare;

- organismele animale microscopice, care nu trebuie sa depaseasca 20 /dm3 apa;

- triptonul de poluare format din resturile fecaloide sau industriale, care trebuie sa fie absent.

10