‚

Dgdhhsjs
 TIPURI DE ANTENE
Antenele utilizate in radiotelecomunicatii pot fi clasificate in urmatoarele categorii:
- colectoare de unde
- antene acordate

Colectoare de unde
Colectoare de unde, denumite si antene neacordate, sunt utilizate pentru receptia
transmisiilor de radiodifuziune si pot fi grupate in:
- antene exterioare
- antene interioare
- antene auto
- antene antiparazite

Antenele exterioare sunt antene realizate din unul sau mai multe conductoare orizontale,
vertical sau inclinate, dispuse cat mai departate de obiectele inconjuratoare fixate cu
ajutorul suportilor de sustinere si a izolatorilor. Prin amplasare si pozitie fata de sol au
impedanta predominant capacitive si sunt influentate de paraziti de natura electrica.
Caracteristicile antenelor de receptive filare din domeniul undelor UL-US sunt stabilite
urmatoarele cerinte:
- conductorul, este recomandat a fi realizat din sarma de cupru,cositorit sau bronz
fosforos
- izolatoarele au rolul de a izola din punct de vedere electric conductorul antenei de
partea de fixare; sunt realizate din portelan, folosindu-se de obicei cate 2 la 4 bucati
la fiecare capat al conductorului antenei, pentru cresterea rezistentei de izolatie si
reducerea capacitatii parasite;
- legatura la suporti, asigura suspendarea si intinderea conductorului antenei
- cablul de coborare serveste la realizarea legaturii dintre conductorul de antenna si
instalatia de emisie sau de receptive.

Instalatiile de antena pentru transmisiile radio sunt prevazute cu priza de pamant sau
contragreutate. Aceasta asigura potentialul de referinta de valoare zero, pentru campul
electromagnetic.
Priza de pamant constituie potentialul de referinta al campului electric, ea trebuie sa aiba
o rezistenta de trecere cat mai redusa.
Contragreutatea este realizata dintr-o retea de conductoare intinsa pe sol sau deasupra
solului.
Antenele radio interioare sunt antenele utilizate in interiorul cladirilor si sunt folosite
numai la receptive. Acestea pot fi realizate dintr-un conductor emailat, fixat de peretii
incaperii cu ajutorul unor izolatori din portelan sau material plastic de dimensiuni mici.
Cablul de coborare se leaga la conductorul antenei intr-un punct convenabil.

Antene auto
Antenele auto sunt antene dispuse in exterios pentru a asigura receptia programelor de
radiodifuziune in automobile a caror caroserie metalica constituie un ecran
electromagnetic. Functionarea motorului automobilului genereaza paraziti electrici prin
intermediul bujiilor, motoarelor electrice, etc.
Antenele auto sunt fixate la exterior, de caroseria automobilului prin intermediul unui
isolator. Legatura la conductorul antenei este realizata prin cablu ecranat pentru reducerea
parazitilor electrici.
Antenele antiparazite au fost realizate pentru eliminarea parazitilor industrial precum si a
parazitilor care actioneaza component electrica a campului electromagnetic.Antenele tip
cadru, denumite si cadre antiparazite sunt antene realizate sub forma unor cadre bobinate
dispuse atat in exteriorul instalatiilor de emisie-receptie cat si in interiorul acestora. Prin
constructia lor cadrele antiparazite au un character inductiv, nu sunt influentate de
parazitii electrici.

Antene acordate
Antenele acordate sunt antenele a caror dimensiuni sunt strict legate de gama de
frecvente pe care este stabilita legatura de comunicatie. Cele mai uzuale antene acordate
sunt folosite pentru transmisii si receptii in domeniul comunicatiilor prin radio si
televiziune.
Antena fir lung, cunoscuta si sub denumirea de antenna long-wire este cea mai
simpla sic ea mai folosita antenna acordata in specia in domeniul undelor scurte. Antena
fir lung are o constructive simpla, este formata dintr-un conductor de antenna suspendat
cu ajutorul izolatorilor si legaturilor pe doi stalpi dispusi vertical. Lungimea
conductorului este de regula mai mare decat lungimea de unda a legaturii radio.
Antena„ Zeppelin” este o antena construita dintr-un fir conductor cu alimentare
la unul din capete printr-o linie acordata, care indeplineste rolul de cablu de coborare.
Antena semiunda este o antena acordata pe frecventa de emisie/receptive a
legaturii de comunicatie, este realizata din material conductor sub forma simetrica sau
asimetrica.
Antena semiunda simetrica denumita si antenna dipole simetric este realizata din doua
conductoare dispuse pe aceeasi directie. Conductoarele antenei se caracterizeaza printr-o
inductanta si o capacitate proprie, ceea ce permite tratarea antenei ca un circuit resonant
deschis cu parametrii inductanta si capacitate repartizate uniform pe toata lungimea sa.
Frecventa de accord a antenei depinde de valorile inductantei si ale capacitatii antenei,
marimi care sunt in totala dependent de dimensiunile antenei.
Antena semiunda in bucla, cunoscuta si sub denumirea de antenna dipol repliat, este
rezultatul legarii in paralel a doi poli simetrici.
 DETECTIA IN INFRAROSU

Pentru a explica mai bine detectia in infrarosu am explicat modul de functioanare a

telecomenzii.

Dispozitivele portabile sunt discutate în restrictii severe privind asupra consumului de

putere, a marimii si a greutatii.

Obiectivul unui asemenea sistem este transmiterea informatiei de la un punct, numit

sursa , la un alt punct, numit utilizator (sistem deschis).

Sursa de informatie este constituita dintr-o sursa de tensiune, iar semnalul de intrare în
emitator prezinta restrictia de a fi de natura electrica (în acest proiect este o tensiune).

In cadrul acestui sistem emitatorul are rolul de a prelua semnalul de intrare pentru a-l
prelucra (sunt trei moduri de prelucrare al unui semnal, si anume filtrarea, amplificarea si
modularea; aici semnalul este prelucrat prin modulare) în scopul efectuarii unei transmisii
eficiente catre receptor.

Canalul de comunicatie este constituit aici chiar din radiatia infrarosie.

Receptorul are sa fie conceput astfel încât sa permita extragerea cât mai fidela a
semnalului mesaj din forma degradata a semnalului de iesire din canalul de comunicatie
(receptionat) prin demodulare.

Semnalul de iesire din receptor trebuie sa fie de natura electrica si este preluat de
utilizator.

Radiatia infrarosie

Radiatia infrarosie este perceputa de oameni ca fiind o radiatie luminoasa invizibila. Din
punct de vedere calitativ, infrarosu manifesta comportari similare cu cele ale luminii
vizibile si au lungimi de unda învecinate. Regiunea de infrarosu include lungimi de unda
cuprinse între 7·10 -7 m si 10 -4 m, dar în aplicatiile de transmisie cu IR se foloseste
domeniul cuprins între 750 nm si 950 nm.

Dupa cum spuneam mai sus, din punct de vedere calitativ infrarosu manifesta comportari
similare cu cele ale luminii vizibile, astfel ca lumina

infrarosie este absorbita de obiectele de culoare

închisa, reflectata difuz de obiectele de culoare deschisa si reflectata dirijat de suprafetele
lucioase, patrunde prin sticla, dar nu si prin pereti si bariere mate. Din cauza acestei
ultime proprietati, transmisiile cu infrarosu se limiteaza la o încapere în care radiatia
infrarosie îsi are sorgintea. Prin urmare aceste sisteme au raza mica de actiune.
Daca totusi se doreste transmisia dintr-o încapere în alta se solicita instalarea unor puncte
de acces cu infrarosu care sunt interconectate prin cablu.

Perturbatiile într-un mediu de transmisie cu infrarosu provin de la lumina naturala, de la

lumina incandescenta si de la lumina fluorescenta. Conexiunea cu infrarosu
întrebuinteaza niveluri de transmitere a puterii optice relativ înalte si opereaza cu un
interval relativ limitat în ceea ce priveste valorile lungimilor de unda.

Concluzie: infrarosul este favorizat pentru aplicatiile cu raza mica de actiune, în care
costul si complexitatea semnalului procesat de receptor trebuie sa fie minimizate, iar
necesitatea unei compatibilitati internationale este mare.

Proiectiile legaturilor cu IR, din punct de vedere al gradului de directionare între emitator
si receptor, sunt: directe, indirecte si mixte. Conexiunea directa utilizeaza emitatoare si
receptoare cu emisiune dirijata care trebuie sa fie asezate pe aceiasi directie, în timp

ce conexiunile indirecte utilizeaza emitatoare si receptoare cu unghi larg de cuprindere,

înlaturând nevoia de aliniere.

Conexiunea directa maximizeaza puterea eficienta deoarece calea de pierderi si receptia

de perturbatii optice sunt minime. Pe alta parte, conexiunile indirecte pot fi mai
convenabil de utilizat, în special pentru modulele terminale mobile, deoarece ele nu
necesita tintirea emitatorului catre receptor.

Este posibila si întemeierea unei conexiuni mixte care combina emitatoarele si

receptoarele având grade diferite de directionare.

Al doilea criteriu de clasificare (pe verticala) se refera la faptul daca legatura prin IR se
bazeaza pe existenta unei cai continue de vizibilitate optica între emitator si receptor.
Legaturile prin IR cu vizibilitate optica (Line-of-Sight - LOS) se bazeaza pe o astfel de
cale, adica directa, în timp ce conexiunile non-LOS se bazeaza, în general, pe reflectia
luminii infrarosii dintr-o suprafata cu reflexie difuza. Proiectarea legaturilor LOS
maximizeaza puterea eficace si minimizeaza distorsiunea semnalului. Proiectarea non-
LOS sporeste robustetea si usurinta de utilizare a legaturii prin IR, permitând acesteia sa
actioneze plan atunci când între emitator si receptor sunt situate bariere, ca de exemplu
oameni, pereti despartitori etc.

Cea mai mare usurinta de utilizare este determinata de proiectarea conexiunii prin IR
indirecte non-LOS (conexiune difuza).