1

Werner Schwab
OBEZITATE, neimportant: FLASC
Sau
Supraponderal, neimportant: Inform
- titlu la alegerea regizorului -
O cină europeană

Traducere din limba germana : Dan Stoica

Spatiul: O sală de mese dintr-un local, care are un aer undeva între crîşmă, birt şi han
ţărănesc. Timpul trecut a lăsat urme care se pot vedea mai ales în mobilier şi amenajărea sălii.
In stînga: intrarea şi tonomatul; în mijloc: mesele, în dreapta, de-a-lungul: tejgheaua. In acest
fel se poate vedea şi în spatele tejghelei. Pe perete se găsesc poze deja gălbejite de boxeri,
fotbalişti, fete pe jumătate goale şi cîini; pe un stelaj pocale sportive şi fanioane; pe undeva
dulapul unei asociaţii de ajutor reciproc; într-un colţ automaul de jocuri nou-nouţ.
Pe stînga, la o masă aşazetă de-o-parte ( faţă de masă, pahar de apă cu flori) stă Frumoasa
Pereche; pe mijloc: o masă goală. Urmează masa unde se află Karli şi Herta (pahare de
plastic, un stelaj de condimente la sticluţă; tot aici stă în cea mai parte a timpului şi Fotzi, la
dreapta sînt adăpostiţi Schweindi şi Hasi. Cîrcimăreasa acţionează cu precădere în spatele
tejghelei, Jürgen se agită prin faţă. Lumea bea vin sau bere. Frumasa Perechea şampanie.

Limbajul: În mod special ar trebui să se aleagă, mai mult sau mai puţin, un mod comfortabil,
prin care Vrobaria să se depună, prin aceea că desemneaza un obiect. Cei care vorbesc şi ceea
ce se vorbeşte se amestecă şi devine prin aceasta neclar, dînd o senzaţie de „murdarie“.
Mizeria care rezultă de aici îşi aparţine ei însăşi, şi aduce din acest motiv Claritate, dar nici un
fel de Viziune (aşa speră autorul).

Personajele:
Este la latitudinea regizorului să folosească numele orginale, sau cele traduse, pentru ca ele
au o importanţă dramaturgică destul de mare, Schwab înscriindu-se – sub acest aspect - în
tradiţia teatrului popular austriac de la Nestroy încoace.

JÜRGEN Un tip care arată a student, dar care nu mai e tînăr. Ochelari rotunzi, păr ceva mai
lung, eventual barbă. Deseori acţionează neîndemînatec şi nesigur.

SCHWEINDI ( Porcuşor sau Porcuţ)

Un om ceva mai plin, neîndematec, dar acţionînd totuşi cu sprinteneală, vîrstă nedefinită. Per
global dă o impresie destul de obscenă, fără să sublinieze asta prin anume gestică. În prima
parte şi într-o buna parte din actul trei croşetează la o pereche de ciorapi izmană de culoare
azurie şi mestecă bucăţi de pîine neagră.

HASI (Iepuraş)
Soţia lui Schweindi. Acţionează în bună parte fără inimă şi îşi conduce bărbatul după cum are
chef. Ea corşetează la o pereche de ciorapi roz.

KARLI
 2

Bădărnos, dar nu foarte elecvent în mişcările corporale. E genul care poate fi asociat perfect
cu ideea de “prolet”. Cu toate astea arată în cursul bădărăniilor sale fără nici o măsură, ca şi
cum ar ave o constituţie destul de fragilă.

HERTA
Un om ca bătut de soartă, cam de vîrsta lui Jürgen. Are cicatrici şi pare tot timpul că
bocceşte, totuşi se mai vede că la vremea ei trebuie să fi fost neobişnuit de drăguţă.

FOTZI (Pizdoc)
Mai în vîrstă ca Herta. Se poartă ca o idioată, ca să sară în ochi. Gesturi exhibiţioniste, se dă
în stambă erotic, ceea ce e total pe delături. O fustă scurtă, cadrilată, în clopot, cu desou-uri
groteşti.

CÎRCIUMAREASA
Cam tîmpă, dar pare să ştie exact ce îi place şi ce nu. E bine făcută şi acţionează cu siguranţă
din spatele tejghelei, atît vreme cît nu participă la acţiune.

FRUMOASA PERECHE
Extrem de atractivă, îmbrăcată cu mult stil. Stă cu spatele la ceilalaţi îşi dedică atenţia prin
priviri şi gesturi nunai unul altuia. Din cînd în cînd se sărută şi se mîngîie cu vîrfurile
degetelor. În timpul primulul act nu scot nici un cuvint. În actul al treila arată în principiu la
fel ca în primul., dar capătă un aer ordinar de parveniţi.
 3

Primul act:

(La o urare rostită cu glas tare de Jürgen beau cu toţii)

JÜRGEN: - Cum ştiţi d-le Schweindi, deseori petrece persoana mea cu mine toată nopatea
aplecată asupra studiilor ştiinţelor sociale, pentru că peste zi o parte de loc neimportantă a
copiilor acestui oraş sînt învăţaţi de mine, de către umila mea persoană, care în plus
corectează plin de răspundere toate scrierile acestor copii. Şi nu trebuie în nici un fel să vi se
pară slujba onorifică a unui om uitat de lume ca fiind o desconsiderată. Pedagogul din mine
se ruşinează, da, uită de sine, şi nu precupeţeşte nimic cînd e vorba de bunăstarea comună.
Conştiinţa mea, cum bine ştiţi, nu ratează nici o responsabilitate. Răspîndirea conştientă a
propriei responsabilităţi se sfîrşeşte în cele din urmă, prin aceea că aşa numită cruce a lumii
este uşurată.
SCHWEINDI: - Aţi exprimat aceasta foarte subliniat în aceast spaţiu, înnaripat de un acces de
frumuseţe, d-le Jürgen. Un fruntaş al responsabilităţii cum sînteţi d-voastră, bănuieşte cu
siguranţă că şi unii ca noi, la rîndul nostru ne aflăm permanent într-o stare de responsabilitate,
într-un fel sîntem zi şi noapte legaţi cu lanţuri de responsabilitate. Soţia mea poate să
confirme asta pe baza expereinţelor sale matrimoniale, nu-i aşa Hasi?
HASI: - Da, Schweindi al meu nu-i scăpat o clipă din ochi, şi nici lăsat în pace de
Responsabiliate.
JÜRGEN: - Trebuie să imprimăm omenirii, care se compune dintr-o grămadă de oameni, o
responsibilitatea adevărată, prin aceea că îi vom livra o ştiinţă omenească adevărată, care prin
aceasta îi face fericiţi în mod global şi prin aceasta responsabili. Într-o anume măsură trebuie
să punem în acţiune efectul de domino al Norocului, pînă cînd Ştiinţa şi Norocul nu vor mai
putea să dea înapoi.
SCHWEINDI: - Victoria finală a Responsabilităţii stă foarte probabil de mult în faţa uşii şi
ţine clanţa în mîna sa victorioasă.
FOTZI: - Păi atunci să facă bine să intre Victoria finală cu norocul ei, şi nu să lase să vină o
asemnea ruşinoşenie. Aici poate să intre oricine care are bani.
CIRCIUMAREASA: - Dar chiar la punctul asta îţi închizi gura ta depravată, Fotzi, atunci
cînd oameni iscusiţi într-o limbă iscusită îşi expun din gîndurile lor iscusite.
JÜRGEN: - Lasaţi-o pe Fotzi să-şi scoată vorbele din corpul ei, domană Cîrciumăreasă. Că
Fotzi a noastră nu e foarte departe de adevăr în copilorăşenia ei matură. Trebuie să convingem
mereu raţiunea cu o mare cantitate de ştiinţă, ca să apară în permanenţă. Poate că raţiunea este
deja printre noi sub forma norocului.
KARLI: - Norocul e o tîrfă, care rămîne mereu afară, unde are ea liniştea ei. O scroafă laşă e
norocul ăsta.
CIRCIUMAREASA: - Un animal de aşa joasă speţă ca tine nu merită din întreaga natură ca
să fie căutat de un aşa noroc. Păi cînd unul ca tine e tot timpul băgat la puşcărie pentru
violenţă corporală, mai rămîne numai o mică speranţă ca norocul să trimită poate odată o
scrisoare la adresa falsă.
(Herta rîde şi primeşte o plamă de la Karli, pe care abia dacă o bagă în seamă)
JÜRGEN: – Te rog nu lovi, domnu‘ Karli, să loveşti un corp nu este de loc dovadă de
solidaritate. Trebuie să fii mereu solidar cu toate formele de viaţă, pur şi simplu cu toate, şi să
nu laşi să se vadă nici o diferenţă între fiinţele care vieţuiesc. Că sîntem perfect obligaţi, ca să
ducem o existenţă. Simplul este asupra întregii vieţi împrăştiat, şi e tot aşa de important ca şi
Nesimplu. Ştiţi d-voastră d-le Schweindi, că din cind în cind intră persoana mea pur si simplu
într-o simplă cîrnăţărie şi înfulecă cu adevăraţii aşa numiţi oameni simpli un cîrnat numit
probabil ordinar şi bun. Bineînţeles ştiu că un asemenea cîrnat pentru un om care lucrează cu
spiritul nu constituie o hrană sănătoasă. Şi în faţa ochilor spiritului apar: faina, plasma
sangvină, untura, condimentele, fosfatele, etcetera; nici un fel de vitamine de care are nevoie
 4

viaţa. Dar trebuie să recunoaştem valoarea de simbol al unui asemenea cîrnat. Cîrnatul ca
metaforă a culturii solidarităţii, ştiţi d-voastră, ca o Grăsime animale accesibilă în mari
cantităţi şi la un preţ ieftin.
KARLI: - O tîmpenie, aşa o mizerie. Un cîrnat e un cîrnat de înfulecat şi nimic mai mult.
SCHWEINDI: - Ţineţi fleanca, eşti rugat să stai în banca ta, domnu‘ Karl... Dar asta a fost o
definiţie excepţională, domnu‘ Jürgen. Aţi exprimat fără să jigniţi nici o definiţie umană o aşa
zisă poziţie comportamentală faţă de alimentul de bază Pîine. Eu am nevoie de mari cantităţi
de simţăminte pîinoase în corpul meu. Pîine este prin natura ei, sfîntă, aşa că trebuie să fie
păstrată ca o delicatesă. Pîinea şi cîrnatul... excepţional, trupul Domnului şi carnea
pămîntului. Pîine este totuşi pentru oameni mai sănătoasă ca cîrnatul.
KARLI: - Pîinea e oricum o porcărie şi de la un cîrnat n-a trebuit pînă acum să suporte
moartea, în afară dacă s-a înecat de la o muşcătură de cîrnat. Atunci era ori un tîmpit ori unul
care vorbea prea mult în timpul mesei. Toţi oamenii îşi mănîncă cîrnatul scuipat din ei, asta se
înţelege de la sine, şi toţi oamenii trebuie să putrezească la sfîrşitul vieţii lor, dar nu din cauza
cîrnatului. Şi pen‘ că d-voastră domnu‘ Jürgen sînteţi un învăţător veritabil povestea d-vostră
cu cîrnaţii e o porcărie încîrligată.
SCHWEINDI: - S-a împlinit, sînteţi pierdut, domnu‘ Karl.
JÜRGEN: - Nu mi-aţi înţeles intenţiunile, scumpe domn Karli, eu găsesc cîrnatul, ca fiind o
construcţie umană, pur şi simplu simpatic, prin aceea că leagă oamenii laolaltă. Că în adevărul
adevărat suferim cu toţii de aceiaşi singurătate. Şi un cîrnat este un simbol contra decăderii
izolate, aşa cum şi un steag este un simbol. Deci pînă şi copii mei de şcoală înţeleg asta.
KARLI: - Doamna cîrciumăreasă, aduceţi cîţiva crenvuşti cu brînză pentru învăţătorul nostru,
ca să nu se mai simtă aşa de singur în viaţa lui încovrigată. (Cîrciumăreasa nu reacţionează.
Herta rîde şi primeşte de la Karli un pupic. Fotzi se pune în faţa lui Karli, îşi ridică cu o mînă
fusta şi cealaltă o întinde cu palma deschisă)
FOTZI: - Vă rog bani pentru muzică.
(Karli îi bagă mîna între picioare mîrlăneşte, şi îi dă o monedă. Fotzi , ţopăie spre tonomat şi
comandă. Se aude un şlagăr german. După o jumătate de minut Cîrciumăreasa dă un picior
tonomatului care amuţeşte. Fotzi se apropie de Jürgen ţopăind şi îşi ridică rochia)
FOTZI: - Şi cît trebe să-ţi arăt ca să primesc un cîrnat numai pentru mine?
JÜRGEN: - Fotzi dragă, nu îţi plătesc ca să îmi arăţi intimităţile tale, intimităţile aparţin
corpului tău şi în rest nu sînt ale nimănui. Doamnă cîrciumărească, vă rog un cîrnat cu sos
pentru domnişoara Fotzi. (Fotzi se aşează. Cîrciumăreasa îi aduce un cîrnat rece şi pocneşte
cu farfuria de masă. Fotzi se joacă obscen cu el. Schweindi şi Hasi clatină din cap indignaţi)
HASI: - Scroafă împuţită.
JÜRGEN: - Fotzi nu de asta ţi-am plătit eu cîrnatul. Pentru dezgustătorul din existenţa omului
nu vreau să aud că am plătit ceva. Mai bine înghiteţi în tine crenvuştul. Cînd o să ai ceva în
burtă o să îţi vină şi alte gînduri.
HERTA: (se ridică şi vorbeşte cu voce piţigăiată de şcolăriţă) – Eu bag în mine totul foarte
ordonat, altfel plînge copilul Isus pentru toţi cei care suferă de foame pe pămînt. (Karli o
trage brutal jos)
SCHWEINDI: - Cu tot respectul, doamnă Herta, n-a fost frumos din partea d-voastră....
HASI: - După mine nu s-a gîndit ăla la toate, că eu tot a trebuit pentru ca să am timpul un
conţinut de arătat străinilor. Dacă se uită lumea la ăla are o privire rea şi ăla are un miros rău
din el însuşi. Mai bine nu miroşi de loc, sau puţi, altfel vin oamenii la ăla lîngă piele şi se uită
la el, că ce are pielea lui, şi ce mai creşte pe sub ea. (Karli face semn la tîmplă cu mîna ca e
ţicnită)
KARLI: - De pişat, te-ai pişat mereu pe tine mai înainte ca să te iau de la bărbatul tău, şi de
văicărit, te-ai văicărit mereu, mai înainte să te pişi pe tine. De două ori pe zi te-ai văicărit la
bărbată-tău, şi de două ori te-ai pişat pe tine, şi de puţit ai puţit mereu la cretinul de bărbată-
tău. Dar în viaţa comună cu mine nu mai faci asta, scumpa mea Herta, la mine s-a terminat
 5

aproape de tot cu pişatul, la mine te pişi o dată pe zi, pentru că eu nu-ţi mai pocnesc trupul aşa
des ca descreieratul tău bărbat. De cînd eşti a mea, se vede din nou, că pe cînd erai o fată
arătai ca lumea, erai aproape ca o adevărată actriţă de frumoasă.
SCHWEINDI: - Capacităţile d-voastră pedagogice, domne Karli, în ceea ce priveşte un caz
dificil cum este fără îndoilă doamna Herta, nu vreau să le pun sub nici o formă la îndoială, dar
sînteţi sigur, că uşurările lichide ale domanei Herta sînt o temă potrivită pentru un spaţiu pe
jumătate public, aşa cum acest local public ar trebui să fie. Într-o amenajare publică trebuie să
atacam lucruri generale, să discutăm ca spre exemplu despre conceptul de pîine.
KARLI: (se ridică enervat) – Eu nu m-am pişat în lumea asta niciodată pe mine, domne
Schweindi.
JÜRGEN: - Dar domnii mei, nu fiţi aşa de scîrboşi, vă rog, nu aşa de oribili...
SCHWEINDI: - Nici ca un sugar roşăcios, domne Karli?
KARLI: - Din partea mea nu s-a produs nici o porcărie. Nici măcar nu eram pe lume atunci
cînd ar fi trebuit să fiu mic. Nu am fost niciodată un Isus mic şi grăsului ca d-voastră, domne
Schweindi. Nu pot să-mi amintesc, şi ce nu pot să-mi amintesc, asta nu a putut să fie. De asta
Karli nu s-a pişat niciodată pe el.
HERTA: - De asta la beţia te caci peste mine în pat. (Karli o apucă de păr şi o ţine aşa multă
vreme)
KARLI: - Nu trebuie să le bagi în cap onoraţilor domni nici o exagerare, Herta, trebuie să
vorbeşti normal cu oamenii, Herta, ori îţi ţii fleanca, ori ţi-o paradesc. (Herta se zbate)
HASI: - Acu‘, cît de curînd, o să se pişe pe ea, că de văicăreit, deja se văicăreşte.
KARLI: (o ţine încă de păr) – Ascultă Herta, la Karli nu se pişă nimeni pe ea. Pe un tip aşa
sensibil înlauntrul lui cum e Karli l-ar răni tare adînc în interiorul lui dacă s-ar întîmpla ca
Herta lui să se pişe pe ea.
JÜRGEN: - Domnii mei, da‘ să ştiţi că faceţi un rău serviciu demnităţii voastre umane,
demnităţii d-voastră, dar se înţelege de la sine şi demnităţii umane a doamnei Herta. Trebuie
să pensulăm o acuarelă cu un peisaj umplut cu suflete libere în înăuntrul său spaţial. Trebuie
să recunoaştem într-un om demnitatea sa umană, aşa cum recunoaştem starea vremii zilnice,
atunci nu poate nimeni să zică ceva contra. Doar nici faţă de starea vremii nu te poţi comporta
ca şi jignit.Se blestemă schimbarea vremii, dar pînă la urmă ia fiecare cunoştinţă de ce simte
despre vreme fără să înceapă să lovească în stînga şi în dreapta. Dar desigur văd şi eu că
demnitatea umană înăspreşte viaţa şi că contra gropilor vieţii se poate să scoţi la iveală un
blestem. Atunci se zice: Viaţa asta ca un cur găurit şi căcăcios e un blestem de la Dumnezeu,
dar totuşi te întorci bucuros din nou pe tărîmul culturii demnităţii umane şi admiri pictura
liberă a sufletelor. Un soare pupruiu şi gingaş, la apus, domnii mei, o scufundare a soarelui în
dreptatea interioară a omului, ştiţi d-voastră, sufletul ca soare, care coboară cu fereală şi
prietenos în spatele formelor rinichioase ori în inimioară ale contururilor munţilor. Asta
produce echilibru ca frumuseţe pe lume asta, ceea ce e fireşte e o greşeală de raţiune, lumea,
vreau să spun...
KARLI: - Sînteţi mai tîmpit decît mine, Karli. Deşi toţi învăţaţii au stabilit mereu că sînt cel
mai mare tîmpit, care poate pentru ca să existe pe lumea asta. Si eu a trebuit deseori să lovesc
oameni din ăştia mai de soi, pînă i-am umplut cu dureri în corpurile lor, că fiecare are nevoie
pentru sine să simtă ceva cald, că altfel poate să se ducă la closet şi să-şi dea drumul pe acolo
pe unde a lăsat tocmai ceva din el.
Sufletul e anume, Foamea, o Sete îngrozitoare şi simţirea ciudată la Karli cînd îşi vîră
chiştocul în Herta. Sufletul, asta-i, că trebuie să te prindă rîsul cînd te chiorăşti la un om care
dă ortul popii.
FOTZI: (ţopăie pînă la Karli) – Rog bani pentru muzică. (Karli o apucă brutal între picoare
şi îi scuipă în palmă deschisă)
HASI: - Hasi şi Schweindi sînt oameni educaţi, şi vă rog să cunoaşteţi asta pe dinlăuntrul d-
vostră. Avem o educaţie de inimă şi raţiunea noastră luminează ca un măr roşu şi mare.
 6

Sîntem oameni care stăm cu amîndouă picioarele în lumea raţională, nu ca Fotzi, curva asta în
călduri. Schweindi al meu a fost chiar o juma de an pedagog ca domnu‘ Jürgen, dar numai că
l-au desfiinţat pe Schweindi al meu ticăloşii de puştani, puii ăştia de oameni fără grai, porcii
ăştia mici şi răi. I-au minţit d-lui inspector şcolar că Schweindi al meu vrea să se joace cu
puţicile puştnilor ăştia criminali.
FOTZI: (ţopăie pînă la Schweindi) – Rog bani pentru muzică. (Schweindi se uită plictisită la
pînecul lui Fotzi şî îi dă o monedă. Acelaşi şlagăr şi aceilaşi joc al Cîrciumăresei)
HASI: - Şi cînd colo Schweindi al meu nu o iubeşte decît pe Hasi şi mîncarea bună şi viaţa
frumoasă cu totul, care trăieşte în corpul lui Schweindi.
SCHWEINDI: - Da, Hasi, o să avem copii adevăraţi, şi cu siguranţă şi fireşte că o să avem
băieţi în frumoasa noastră locuinţă. Urmaşii noştri o să ne răspîndească în tot viitorul.
HASI: - Dar pentru asta trebuie Schweindi să se excite măcar odată pentru însămînţare, altfel
o să piară ca un soare rece într-un cer negru.
SCHWEINDI: - O să avem un fiu care o să arata ca Hasi şi ca Schweindi luaţi împreună.
Copilul o să lase impresia că ne-ar fi dat cineva pe amindoi prin tocător şi din carnea aşa
tocată ar fi lipit la loc pe micul Schweindihasi.
KARLI: (se ridică şi rînjete cu subînţeles) – Domnu‘ Schweindi, ştiţi d-voastră care e cea mai
mare porcărie de pe faţa pămîntului? Cea mai mare porcărie de pe faţa pămîntului e pîinea.
Pîinea e porcărie. Fiecare pîine trebuie aruncată.
SCHWEINDI: (se înroşeşte tot, se ridică) – Porc murdar, criminal de război, trădător de stat.
Pîinea e aurul de pe pămînt, pîinea e viaţă. Pîinea e trupul Domnului şi va fi făcută zilnic.
KARLI: - Sper să fi scos trupul cu grijă mai înainte să bagi chestia în cuptor, că altfel capătă
un miros, ca ăla de care ai în gură. (Cîrcimăreasa se duce fără un cuvînt la Karli şi îi arde o
plamă.. Pentru că a rîs, Herta primeşte şi ea o palmă)
CÎRCIUMAREASA: - Acu‘ pe loc te scuzi faţă de domnu‘ Schweindi, coş de gunoi putrezit
ce eşti. Predai acum pe loc la domnu‘ Schweini o cerere de scuză, că altfel nu mai pui
picioarele tale murdare niciodată în localul meu.
KARLI: - Scuzaţi pentru obrăznicie, d-le Schweindi...
HASI: - Domnul Anticrist îşi cere scuze, Schweindi.
SCHWEINDI: - O să cugetăm despre asta, domne Karli.
HERTA: (către Karli) – Laşule, cîrpă în stare de ebrietate ce eşti. (Karli o loveşte pe Herta
şi o duce trăgînd-o de păr pînă la Schweindi)
KARLI: - Te scuzi imediat faţă de domnu Schweindi sau te fac bucăţele şi te dau de mîncare
la cîini. (Herta mormăie o scuză)
SCHWEINDI: - Te absolv, pe tine Herta, ca şi pe tine, domn’ Karl, dar am să vă rog să
întreprindeţi încercarea să vă facaţi mai buni.
KARLI: (Apasă faţa Hertei de şliţul chiloţilor lui Schweindi) – Chiar vrei să preiei o
îmbunătăţire asupra ta, tu, scroafă în călduri? Vrei chiar să faci un om mai bun din omul din
tine?
(Herta face semne că e de acord şi e lăsată liberă. Cade la podea şi scoate o batistă, pe care
o ţine la nas)
HASI: - Domn‘ Karli, sînteţi un om primitiv, dar nu sînteţi un băiat rău.
KARLI: - Merci, madam Hasi, o să mă gîndesc la asta.
FOTZI: - Absolviţi-mă şi pe mine, domn‘ Schweindi, doreresc să primesc şi eu măcar odată o
absolvire, dragă domnule Schweindi.
SCHWEINDI: - Dar tu nu ai dus nimic ca lumea pînă la capăt, tu, Fotzişor cretinuţ.
HASI: - Fotzi nu-i în stare să facă chiar nimic ca lumea, Fotzi e o vită proastă şi tîmpă. Fotzi
asta e o găină, care are cancer la aripi. Fotzi intră la categoria corpurilor animale. Fotzi a fost
aruncată în lume de un tocător de carne, şi cu siguranţă Fotzi a noastră nu o să primească nici
o aprobare pentru un loc in cimitir. Din Fotzi or să facă hrană pentru cîiini la conservă. Nici
 7

unui om uman n-o să-i lipsească Fotzi, atunci cînd în sfărşit n-o să mai fie pe aici. (Fotzi se
invîrte distrusă in jurul lui Hasi)
SCHWEINDI: - Nu mai fi atît de severă Hasi, ce-o să gîndească fiul nostru despre lume, cînd
o să audă una ca asta. Sîntem doar familişti, o adevărată familie de băştinaşi. Sîntem plini de
sentimente şi trebuie să folosim cu grijă cuvintele.
HASI: - Atunci trebuie şefului familiei noastre să i se ridice odată şi odată puţica spre cer,
altfel cu copii lui Hasi rămîne de căruţă, altfel rămîn copii în ceruri.
JÜRGEN: – Ar trebuie poate să căutaţi un medic. Domnule Schweindi, ştiinţa medicală
salvează astăzi mulţi urmaşi, care mai înainte ar fi fost priviţi ca pierduţi.
KARLI: - Ha, ha, Schweindi ăsta nu poate să şi-o tragă. Domn‘ Schweindi, ştiţi care-i cea
mai mare porcărie pe lumea asta? Pîinea şi atunci cînd nu poţi să ţi-o tragi. (Schweindi se
ridică dar nu spune nici un cuvînt lui Karli. Cîrcimăreasa se apropie de Karli)
KARLI: - Vă rog să mă absolviţi, domn‘ Schweinidi. (Îi dă preventiv o palmă Hertei)
Eu pot să ţi-o trag al naibii de bine, nu-i aşa Herta, hai zi, că pot să ţi-o trag foarte bine.
Lămureşte oamenii, că Karli are mereu o bucată de carne sănătoasă în pantaloni. (Herta îi dă
o palmă) Vă rog, asta-i dovada. Doamna cîrciumăreasă ştie şi ea, că pot să le-o trag foarte
bine, şi ea mă pocneşte tot timpul.
JÜRGEN: – Se pocneşte prea mult pe lumea asta. Peisajul plin de suflete omeneşti se rupe
mereu în apusuri sîngerii. Iubirea pentru oameni se urcă prea des într-un tren care merge către
o ţară falsă. Societatea omenească este mult prea mult lovită de societatea umană.
KARLI: - Păi tocmai de ai trebuie să ţi-o tragi cît mai mult, că aici palma se potriveşte mai
bine, că aici palma e chiar o plăcere şi un fel de a trăi plăcerea vieţii din plin. Cine fute, are
parte şi de pocneală.
SCHWEINDI: - Pocnitul uman este o chestiune privată a corpului omenesc, care nu priveşte
pe nimeni. Hasi a mea, spre exemplu, ştie asta foarte exact, în care loc al vieţii anume să-l
poncnească pe Schweindi al ei.
KARLI: (arată către Frumoasa Pereche) – Se prea poate ca cei de colo să nu se pocnească de
loc, că sînt prea fini pentru aşa ceva. Se prea poate ca să fie prea fini ca să şi-o şi tragă. Se
pupă şi cu asta basta. Sînt din soiul care, probabil, nici nu miros a oameni.
HASI: - Ce ştiţi d-voastră despre puritatea inimii, domn‘ Karli. Există oamni care sînt ca
făcuţi pentru aceste chestii grozave. Trebuie numai să aştepţi, pînă cînd lumea îşi aruncă
năvodul, dar năvoadele cu noroc ale Universului trebuie să le poţi recunoaşte cu omenescul
creier.
JÜRGEN: – Foarte corect, norocul e o chestie de recunoaştere şi recunoaşterea este
consecinţa apusului sîngeriu care pîlpîie peste sufletul creierului omenesc. Un om adevărat
trebuie totuşi să fie în permanenţă cu atenţia ridicată contra celorlalţi oamenii. Că eşti silit de
realitatea vieţii să fii corect de jur împrejurul lumii. Trebuie să crezi numai ce-i cel mai bine
despre fiecare om şi să te decizi numai pentru cei mai bun. Iubirea de oameni înlesneşte
intrarea către omul întreg, că oamenii sînt probabil prin natura lor buni.
HASI: - Oamenii delicios îmbrăcaţi de colo au cu toate astea o înfăţişare detstul de elegantă.
Ar trebui să nu-i băgăm în seamă, pentru că e posibil să fie periculos, că ei sînt oameni care
stau în faţă. Cînd priveşti oameni ciudaţi, poate să devină periculos pentru omul propriuzis în
sinea lui, de care trebuie să ai grijă foarte exact.
CÎRCIUMAREASA: - Spre norocul meu, am primit înainte de Crăciun de la domnu Jürgen o
sticlă de vin spumos veritabil, că altfel nu aş fi putut îndeplini comanda dorită de aceşti
oameni.
Eu sînt un om, la car altii oameni vin, ca să se poată simţi serviţi, şi ca să primească acest
confort în prorpiul trup. Trebuie să îndeplinesc toate comenzile, sînt o cîrciumăreasă, trebuie
să le aduc oamenilor ceea ce este în dreptul lor după lege. Fiecare om are o soartă şi fiecare
om are dreptul la o comandă pe care trebuie să i-o îndeplinesc.
 8

JÜRGEN: – Cu toate astea, acest vin spumos l-am achiziţionat pentru una din orele d-voastră
fericite dintr-un magazi extrem de fin, doamnă cîrciumăreasă şi acum aţi vîndut cadoul meu
înspumat acestor persoane care probabil sînt foarte superficiale.
CÎRCIUMAREASA: - Dar ce-a fost cu dumneata, domnu‘ Jürgen, asta trebuie să comunic
persoanei d-voastră. Pentru un mic serviciu cu privire la plăcere era cît p-aci să da-ţi ortu‘
popii în pat, dar a fost frumos gîndit din parte d-voastră ca o zi mai tîrziu să imi faceţi cadou
un vin spumos ca o echilibrare a slăbiciunii din noapte de dinainte.
KARLI: - Ha, ha, domnu‘ învăţător şef nu poate nici el să şi-o tragă. Oamenii citesc prea
multe cărţi şi nu-şi mai cunosc corpul, că şi-au lăsat trupul să li se urce la cap şi au făcut din
cap ca un corp al omului.
SCHWEINDI: - Animalul din d-voastră îşi latră iar în aer liber animalitatea. O însămînţare
copulativă e ceva aproape exclusiv spiritual. D-voastră tîrfă ordinară de curmezişul lumii,
sînteţi un om în clocot, o bestie sub formă de om.
KARLI (se ridică) – Eu sînt o fiinţă sănătoasă. Chiar şi mama mea bună a spus mereu celor
mai mari copii, că taică-miu se trage probabil din natură, că tata era probabil o corcitură de
cîine lup.
JÜRGEN: – Sînteţi un om ca toţi oamenii, domn‘ Karli. Bestia din d-voastră nu-i decît o
deformare socială ca şi un nas storcoşit. Sigur o să vă regăsiţi singur, pentru că în fiecare om
se găseşte un smoc din lumea oamneilor. O să îl căutaţi şi o să-l găsiţi, dragul meu domn‘
Karli.
HASI: - Sper ca Dumnezeu în bunătatea lui să ne ferească de una ca asta. Toate puterile
înaltului ascund oribilul din temătorii oameni. Omenirea este într-un om, este fineţea dintr-un
om. Să poţi fi om e fain şi omul tău propriu e fain că poţi să-l umpli de viaţă. Fireşte este
fineţea în adevăr interioară şi nu exterioară ca la aceşti oameni strălucitori străini de lume.
(arată către frumoasa Pereche)
FOTZI: (ţopăie pînă la bărbatul frumos) – Rog bani pentru muzica de la tonomat. (Bărbatul
frumos nu o lasă din ochi pe frumoas femeie, apucă fără să se uite portofelul, şi îi dă lui
Fotzi, o bancnotă de valoare. Fotzi chiţcăie încîntată şi ţopăie fericită spre masa lui Karli.
Karli vrea să pună mîna pe bani, dar Cîrciumăreasa e mai iute. Îi dă lui Fotzi o monedă,
după care urmează ritualul cu tonomatul, de data asta Fotzi e nemulţumită şi vrea s-o apuce
pe Cîrciumăreasă de şorţul unde a băgat bancnota)
CÎRCIUMAREASA: - Doar nu ţi-o fi trecut prin căpăţîna ta că gaura ta valorează o mie. Asta
e numai din cauza mea şi a vinului meu spumos.
HASI: - Ce fel de oameni sînt ăştia care unui animal ca Fotzi îi pun în mînă o asemenea sumă
de bani. Oare oamenii ăştia nu au ei înlăuntrul lor nici un pic de simţ de responasbilitate?
SCHWEINDI: - Avem de a face cu persoane care fără îndoială şi-au gonit responsabilitatea,
şi-au alungat-o, au lăsat-o să putrezească, ori aceşti oameni au o boală moştenită la glanda
responsabilităţii şi s-au născut fără nici un pic de responsabilitate.
JÜRGEN: –S-ar putea să aruncăm la pomană săracilor dintre săraci banii. Ştiu eu un număr de
cont care ia banii buni şi îi transformă într-un sens bun. (arată deodată iritat şi se apucă cu
mîinile de cap) Nu ştiu....e îngrozitor ce pot să spun fără încetare, ce scot din mine... totul e cît
se poate de rău şi oribil.
KARLI: - O mie e o mie.
HERTA: - Mie aparţine bineînţeles lui Fotzi. Mia era destinată găurii lui Fotzi, dar aici în ţara
noastră e aşa scris că o scăpare din vedere nu funcţionează. În ţara noastră pînă şi horoscopul
e furat din oameni... (Karli îi face semn cu mîna la tîmplă că are o păsărică) ... e trist, e aşa
de trist, că eu însumi la mine nu-mi vine să cred cît de tristă sînt, şi şi mai trist e totul, pentru
că eu în viaţa mea nu mai pot să-mi permit să împing în mine aşa o tristeţe. Oamenii aia de
colo îşi pot permite să cumpere o tristeţe cînd au chef, fără să trebuiască să sufere de dureri.
Asemenea oameni se mîngie unul pe altul şi sînt trişti, pentru că sînt atît de fericiţi, sau se
 9

pupă, pentru că ştiu exact, că tristeţea este cea mai bună prietenă a norocului. (Karli îi dă o
scatoalcă peste frunte şi o clatină capul)
SCHWEINDI: (zelos) – Oamenii ăstia sînt oameni fără băgare de seamă, oamni rari, dar fini
şi plini cu cîrpe preţioase peste tot corpul. O piele mult prea preţioasă, ceva rupt de lume sub
formă de oameni. Probabil că asemenea oameni nici nu au capacitatea, să scoată în lume
proprii copii din propriul trup. Sînt duşamanii familiei, dragă Hasi, oameni care folosesc
mijloace anticonceptionale, care se bucură de fiecare răspundere creştină ca de moarte;
oameni sexuali fără răspundere sexuală. Trebuie să găseşti mijloace ca să croieşti drumuri în
care asemenea oameni să îşi adune limba, cît să şi povestească viaţa lor nîmplinită şi fără
valoarea şi să remarce, că vieţuiesc o viaţă rea. Bineînţeles că duc o viaţă prost condusă, care
îşi ajunge ei însăşi, aşa cum un munte îşi este singur de ajuns, nici un patiotism, iresponsabili
ca marea sau ca o pădure.
HASI: - Şi tu te sufoci în responsabilitatea ta, te umfli şi putrezeşti în corpul tău plin de
responsabilitate. De fapt tu ar trebuie să te chemi Hasi şi nu eu, pentru că tu nu ai un corp de
Schweindi, ci de iepuraş, şi ăla castrat, devorat, unul pe care mai bine îl arunci pe stradă ca să
îl vadă lumea.
SCHWEINDI: (plîngăcios) – Eşti o scroafă răutăcioasă. Dacă o să avem cîndva copii, aşa
ceva n-o să-ţi poată ierta copii noştri. (Hasi îl îmbunge cu croşeta) Ahhh, acum ai împus în
mine, acum corpul meu e rănit. (Hasi îi mai dă o palmă) Ahh... eh... totul are dreptata lui...
viaţa se ţine mereu lîngă ea, aşa e normal. Viaţa se poartă aşa cu mine de pe vremea cînd eram
încă un puşti, pe atunci era viaţa luminoasă şi minunat de frumoasă. Cel mai frumos la viaţa
pe care am dus-o a fost copilăria copilăroasă. Şi mai ales viaţa ca copilărie îmi place cel mai
mult. Cînd eşti puştan ai un corp gingaş şi plin de pacate care trebuie mereu pedepsit, pentru
că el vrea să fie mereu pedepsit. Ca copil erai disciplinat pînă cînd trupul striga, şi copilul om
care strigă ştie că lumea are urechile ciulite, ca e o uriaş de mare ureche care ascultă exact.
Gingaşul corp de copil ţipă la lume şi lumea îi iartă dulcele lui păcat. Copilăria are nevoie de
disciplină, ca să rămînă copilărie. (muşcă lacom dintr-o bucată de pîine)
KARLI: - Ha, ha e un futangiu de copii. Cel mai rahat pe lumea asta este anume şi într-adevăr
pîinea cu un futangiu de copii, care n-are un castravete ca lumea şi nici maioneză, ha, ha...
SCHWEINDI: - Criminal de război, escroc de pîine, trădător de război, criminal de pîine. N-o
să mai primeşti niciodata de acum încolo vreo iertare.
CÎRCIUMAREASA: (se apropie de Karli) – Încă un cuvînt spurcat şi zbori pentru veşnicie.
Domnu‘ Schweindi s-a ocupat de toţi copii cu o mişcătoare grijă. Domnu‘ Schweindi este
moral şi înalt cît o turlă de biserică, care are o mare iubire pentru toate fiinţele în sine, şi faţă
de el nu eşti decît un păduche, un păduche de închisoare, într-un pat de răufăcător.
SCHWEINDI: (mestecă agitat o bucată de pîine) – Toate fiinţele vii sînt iubitoare, numai
păduchii nu. Păduchii vor fi gazaţi.
KARLI: (se ridică furios) – Eu... eu sînt un om... (Priveşte fix in tavan) Stau în faţa unei
oglinzi mari, în faţa unei oglinzi uriaş de mari... şi văd că sînt un om, pentru că văd că... arat
ca un om. (Se aşează respirînd greu. Herta vrea să-l consoleze, dar el o împinge brutal în
lături)
SCHWEINDI: - Îmi permit să vă înmînez mulţumirile mele personale pentru adăugirile
argumentatorice cu privire la păduchi din partea d-voastra, d-na cîrciumăreasă. Vom şti să
preţuim integritatea persoanei d-voastră. Să sperăm că într-o bună zi comportarea d-voastră va
căpata şi reprezenta un exemplu de caracter complex.
JÜRGEN: – Ciudat.. „ciudat“ este un cuvînt deosebit, de asta şi viaţa e ciudată. Omul îşi dă
silinţă cu privire la viaţa oamenilor, pentru că omul trebuie să-şi dea silinţa şi pentru viaţa lui,
şi oamenii nu pot recunoaşte nimic, ca şi cum viaţa ar fi ciudată, pentru se rămîne peste
măsură, pentru că iarăşi nu poate omul să scape de tot şi de toate, si pentru că dintre toate
lucrurile ciudate el însuşi e cel mai ciudat. Şi deodată rămîe omul locului în mijlocul unei
 10

zebre de pietoni şi îşi spune lui însuşi, viaţa cu totul normală, este că trebuie să mori, că omul
lui însuşi îşi sugrumă viaţa, pînă dispare.
KARLI: (arată către Frumoasa Pereche) – Şi ăia de colo, unde-i viaţa lor care se va
sugruma? Că aia sînt aşa de fini şi lucioşi, pe dinăuntru şi pe afară, ca un castor. Şi dacă aia nu
au nici un fel de viaţă, care trebuie sugrumată, cînd o să moară odată şi odată ăia de colo? Că
cumva trebe să dea şi ei viaţa, Pentru că noi putem privi cu ochii noştri finuţii ăia de oameni,
atunci înseamnă că şi ei, cei de colo, trebuie să fie în stare să dea în primire.(Cîriciumăreasa
se duce către masa Frumoasei Perechi şi îşi pune mîinile în şolduri. Schweindi mănîncă tot
mai agitat pîine )
CÎRCIUMAREASA: - Sînteţi mulţumiţi de toate? Se poate să vă mai aduc ceva? Mai au
domniile lor vreo dorinţă în interiorul domniilor lor? ( Frumosul Bărbat face semn că nu din
cap, fără să-şi ia faţa de la Frumoasa Femeie. Cîrciumăreasa se aşează lîngă Hasi şi
Schweindi)
CÎRCIUMAREASA: - Porci sînt mai mult decît mulţumiţi. Nu mai au nevoie de nimic, pentru
că nu mai vor să vrea ceva. Au încetat să mai vrea ceva pe lumea asta, pentru că nu mai au
nevoie de nimic de la noi. Porcii au nevoie numai de ei. Toţi oamenii mai buni nu au nevoie
decît de ei însăşi şi sînt mulţumiţi cu ei însăşi. Toţi oamenii fini sînt nişte porci morţi fără
şoric, fără grăsime, şi fără un cîrnat omenesc.
SCHWEINDI: - Apăi asemenea oameni n-au fost în viaţa lor porci. Porcii originali au grijă
plini de responsabilitate de proprii lor urmaşi. Porcii sînt oamenii mai buni, aşa cum se
dovedeşte în viaţa de zi cu zi şi dupa aceea se exprimă. Trebuie să strecori acestor oameni
întrebările corect, trebuie să li se ceară socoteală din partea şi pentru asemenea cetăţeni
trebuie să existe o mişcare cetăţenească capabilă de acţiune.
HASI: - Trebuie să spunem lucrurilor pe nume, ca să se poată şti, în ce situaţie sînt lucrurile.
Un om priceput trebuie să poată întreba aceşti oameni ce cred ei neapărat că sînt Domn‘ Karli
sînteţi un om simplu. Puteţi să v-o trageţi bine, întrebaţii pe oamenii aceia, ce-i cu ei. Luaţi
iniţiativa, domn‘ Karl.
KARLI: (se ridică) – Hei, voi de colo, nu beţi o ţuică cu noi ?(Bărbatul frumos dă din cap a
refuz fără să ia ochii de la frumoasa femeie )
SCHWEINDI: (se ridică) – Ăştia sînt nişte oameni de nimic şi nu nişte cetăţeni, ăştia sînt
criminali de război, care foarte probabil reprezintă opinia că pîinea e o porcărie, că pîinea e un
nimic, că noi sîntem un nimic.
KARLI: - Răufăcătorilor pîinăcioşi, nihiliştilor, trădătorilor de război.
SCHWEINDI: - Extrem de foarte exact, domn‘ Karl, nu m-am îndoit o clipă de d-voastră.
HASI: - E un om primitiv, dar un băiat bun şi poate, foarte probabil să şi-o tragă foarte bine.
CÎRCIUMAREASA: - Şi-o trage bine.
HERTA: - Pălmuieşte bine cînd şi-o trage. (Karli o pălmuieşte, Cîrciumăreasa se bagă şi ea
şi îi dă o palmă. Pe Herta o apucă un hohot de rîs)
JÜRGEN: - Dar domniile mele, prieteni... vă rog, vă rog, vă rog, altfel izbucneşte războiul
Lumea o să moară în faţa noastră, vă rog, vă rog, vă rog...(Schweindi se pune în mişcare şi îl
sărută pe Jürgen pe gură, pe Cîrciumăreasa pe frunte iar pe Karli pe frunte şi pe gură. Karli
îşi şterge scîrbit buzele. Schweindi se duce la frumoasa Pereche şi îl bate stîngaci pe frumosul
barbat pe umar. Barbatul frumos se fereşte fără să-şi ia ochii de la frumoasa femeie.
Schweindi apucă mîna care îl împinge deoparte şi şi-o pune între picioare. Frumosul bărbat
îl cîntîrreşte foarte practic şi cu interes măsurat pe Schweindi, care se excită cu mîna străină.
Fotzi îşi vîră mîiinile în gură şi tremură isteric)
SCHWEINDI: (către frumosul Bărbat) – Tu eşti un copil. Eşti un o copilprie de puştan. Eşti
puştiul meu. Tu eşti eu, pe cînd eram ca un os de fildeş şi mic ca o pasăre. (Karli se apropie şi
el şi o pălmuişte pe frumoasa Femeie. Cîrciumăreasa îi smulge mîna străină lui Schweindi şi
şi-o vîră între picioare. Jurge vine şi el către grupul care se agită, îngenunchează şi începe să
se roage: vă rog, nu, vă rog, nu. Herta se ridică şi priveşte rece, face un balon mare cu guma
 11

de mestecat, care în cele din urmă o lasă să pocnească peste faţa ei. Perechea frumoasă e
trîntită la podea şi li se smulg hainele de pe ei. Karli se pregăteşte să o violeze pe frumoasa
Femeie. Schweindi îi trage sîncind frumosului Bărbat pantalonii jos. Cîrciumăreasa îşi
ridică şorţul şi se aşează pe faţa frumosului Bărbat. Hasi aşteaptă în spatele lui Schweindi
erecţia acestuia ca să o poată folosi pentru ea. Frumoasa Pereche a fost cu totul îngorpată
sub corpurile atacatorilor. În cele din urmă ţîşneşte sînge)

Sfîrşitul primului act

 12

Actul doi

(Din nou in local. Două cadavre destul de dezmembrate, din care ies coastele descarnate.
Cîrciumareasa, Karli, Jürgen, Fotzi, Schweindi şi Hasi îngenunchiaţi sau pe vine in jurul
cadavrelor, sînt incă numai jumătate îmbrăcaţi, dezorientaţi, zbîrliţi, plini de sînge. Deci
tocmai consumaseră Frumoasa Pereche. Herta stă în acelaşi loc ca şi în actul 1 şi face mai
departe baloane cu guma de mestecat, repetind gestul la nesfîrşit. Se mai aud sunete de
plăcere sau de durere)

JÜRGEN: - Ce-am făcut din noi şi din aceşti oameni (pune deoparte osul său) Ne-am dat la
omenie, ne-am dat la materia din noi (are un acces de plîns)
KARLI: – Omenie s-a dat la noi. Am fost smulşi din loc de omenie şi aşa şi aşa şi pe-alturi de
tot.
JÜRGEN– Această străină, binecunoscută înstrăinare... această minunată nevoie imperioasă
de a ucide, această mereu nouă în boturile pline demult a lucidităţii prin plăcerea însîngerată.
(plînge)
KARLI (nesigur) – A fost mai nimic. Ne-am dedat la o gustărică. A fost numai aşa: dă-ne
nouă pîine sîngerie de toate zilele... ca în fiecare zi. Cei de soiul nostru lucrează cît ţine lumia
zile jos, în întunecimea noastră zilnică, şi noaptea se împinge de la sine totul în ăla.
Douăzecişipatru de ore o măcinat omul la vale. Singurl lucru care mai întrerupe omul e
vremea pîinii. Vremea pîinii răspîndeşte între oameni sentimentele omeneşti, aşa cum aduce
vremea proastă ploaia indispesabilă vieţii în întreaga natură.
SCHWEINDI (înghite) – Nu există o vreme a pîinii, pîinea e fără timp. Au fost vinovaţi, au
zburătăcit în jurul capului Domnului cum fac muştele de rahat în jurul porcăriei. Cu toate
astea i-am iubit. I-am luat la noi. Şi în ciuda a tot ce-au făcut i-am absolvit.
KARLI: – Cea mai mare porcărie pe lume este pîinea zilnică, pentru trebuie să ţi-o cîştigi zi
de zi. (Schweindi îl loveşte cu o halcă de carne peste cap. Cîrciumăreasa îl loveşte peste
scăfîrlie cu un ciolan din coapsă.)
HERTA (sigură pe ea) – Futători de leşuri, aţiţaţi înfulecători de oameni. Pentru voi va trebui
descoperit un iad numai al vostru. O să vă petreceţi veşnicia într-un burtoi putrezit, ca de
obicei. Totul o să fie, aşa cum a fost dintotdeauna şi trebuia să fie dintotdeauna. Dar toate
vremurile sîngeroase vor fi doar un singur timp sîngeros. În inimile voastre or să fie puse la
prăjit mii de ouă de durere sfîrtecătoare într-un porţie de ouă mare cît pumnul. O să trebuiască
să treceţi pe la mine, pe la sala de forţă a propriului iad.
JÜRGEN: - Tot ce s-a întîmplat trebuie să se întîmple mereu, din nou. Că noi trebuie mereu
să ne omorîm şi să ne înfulecăm. Că totul se repetă din nou şi se întîmplă aşa de simplu, ca şi
cum ar fi fost o posibilitate, de aia se spune: vai, din nou acelaşi lucru, nu se poate.
CÎRCIUMAREASA: - Iar trebuie să încălzesc cuptorul cel mare, ca să avem unde arde
ciolanele. În fiecare săptămînă trebuie să-l încălzăsc odată. În cadrul vieţii merge într-adevăr
ca într-o casă de păsări: totul vine fără să fie cerut şi se înfulecă cu totul. Se reped înîmplările
vieţii din toate părţile în propria casă şi crapă, că vor sau nu. Uneori propria mea conştiinţă
urcă ca viitura, la ideea că omorul ar putea să fi fost prima idee pe lumea asta, şi că trebuie să
ucizi nu-i de loc, Trebuie să ucizi, că omul însuşi este acel Trebuie să ucizi, aşa cum cerul
trebuie să fie cer... şi nimic mai mult.
FOTZI (încordată) – Unde trebuie să fiu... unde sînt, asta-i nimic, ce plăcere poate să fie, ceva
ce poate să zică ceva din el. Totul e împrăştiat în jur şi nu îşi mai aminteşte de nimic... e
numai aşa... totul îşi aminteşte de ceva... că el însuşi nu e... ca un cimitir de maşini... ca o
maşină moartă care a fost odată o maşină faină... e pur şi simplu ceva... ceva acolo, şi e nimic.
Oamenii se sprijină de ceva şi nu ştiu că au zecemii de kile greutate... aşa că se năruie totl... şi
acolo e un om mort... dar nu poţi să te uiţi la el, că din oamenii stricaţi, nu se vede decît un nor
 13

de praf, care se ridică încet, un pic de rahat plutitor. Şi pentru că totul se petrece aşa de iute,
pare aşa de încet.
HASI (loveşte cu un os hotărîtă în podea) – Dar a fost gustos. A fost bun în sine, aşa dulce ca
ceva tînăr, rămas la urmă.
HERTA (rîde răutăcios) – Cine mănîncă din aceaişi substanţă din care e făcut o să fie terciut.
Sînt fericită... sînt fericită ca a trebuit să vă îmbuibaţi, să vă înfulecţi tot pînă ce nu aţi m-ai
putut şi eu am rămas aşezata pe restul meu de viaţă şi m-am uitat la voi cu ucideţi pe cei ucişi.
JÜRGEN (foarte serios): - Am dat din nou greş. Am îmtunecat din nou lumina din nişte
oameni, pentru ca iarăşi i-am devorat, ceea ce ne-a plăcut, şi ne-a cauzat o plăcere
dezgustătoare. Într-un fel trebuie să strîngem de guler orice lucru străin, pentru numai ce ester
străin este şi frumos. (Stă într-o parte absent şi se joacă cu bucăţi de cadavru ca şi cum ar fi
nişte obiecte oarecare)
KARLI (plîngăcios): – Nu vreau să ajung în iad ca Karli, acolo unde o să fie şi Herta. Iadul e
ca şi viaţa, eu nu vreau să mai trăiesc, nu ma vreau nici un om în iadul închisoare. Vreu numai
din cînd în cînd să lovesc corpul unui om, pentru ca corpul să facă ca şi cum ar muri, dar fără
să moară de umtima lui moarte. (plînge) Acum am terminat tot de devorat. El ca la Craciun şi
la Paşti, vine un om pe lume, un om e spînzurat şi se devoră şi se bea de atîta bucurie... se
sărbătoreşte o nenorocire, de care am ştiut dintotdeauna, că e o nenorocire, chiar şi mai înainte
să fi apucat să se vîndă la Abatoare spre aţîţarea lumii întregi. Ceea ce este sărbatorit mereu
este oribilul, ceea ce vîră foametea mondială în oameni... o naştere, o nuntă, un cadavru. Şi
după o sărbătoarea unui devorat de tot, altuia îi vine rău. Nici unul nu-i cu adevărat scos de
acolo, pentru că nici unul nu fusese cu adevărat invitat, dar fiecare a băgat în el... mai înainte
să poată lovi ca lumea mai departe....
SCHWEINDI: - Partea filozofală este în cel mai înalt grad sau cel puţin treaba domnului
Jürgen şi a umilei mele persoane. Noi sîntem oameni culţi, Karli noi sîntem pedagogi
personali... de aceea mi se ridică o grămadă de probleme ca să am de a face cu graniţa
subumană a educaţiei voastre.
KARLI (obosit) : – Pîine e bucată de rahat... (Cîrciumăreasa îl pocneşte cu oasele de la
coaste. Karli abia dacă o bagă în seamă)
HASI: – Omul nu poate înţelege decît ceea ce îi pare gustos. O chestie fără gust trebuie să fie
gustată, pînă cînd o să primească de bună voie un gust. Este poate chiar cumplit, dar este în
realitate, că gustul este adevaratul Adevăr.
SCHWEINDI (plîngăcios) – L-am iubit cu adevărat din adincul inimi. Mi s-a părut atît de
aproape de mine prin felul în care a murit. De fapt nici nu a încercat să se apere... şi cu toate
astea nu am avut voie să consum decît o bucată de coapsă. Voi, porci aţîţaţi ce sînteţi, l-aţi
sufocat, mai înainte ca să pot comunica cărnii lui iubirea mea. Şi era cît p-aci ca bucata asta
de rahat să stea dreaptă, şi cine ştie, poate că aş fi devenit un tată veritabil. Mi-aţi devorat
predevreme posibilul meu copil. Mestecaţi în burţile voastre şi fericita mea paternitate.
Sînteţi nişte mîncători de copii, ai posibililor mei copii. În afară de asta aţi fost tot timpul
nedrepţi cu mine, că aţi ţinut faţă de mine multă neprietenie în rezervă... (plînge)
HASI: – O să găsim noi o nouă plăcere pentru a deveni parinţi, Schweindi, şi într-o bună zi o
să apară o plăcere normală în mijlocul corpului nostru şi mai multe copilării or să urmeze una
alteia. Şi atunci vom fi părinţi fericiţi aşa cum prevede legea.
JÜRGEN (filozofînd): - Poate că de la bun început este totul scris dinainte şi hotărît.... şi
atunci totul se va întoarce în propria linişte acasă, şi atunci toate pe lumea asta vor fi egale ca
un teatru. Dacă lumea este un teatru, atunci există şi un actor care nu ia totul chiar aşa în
tragic...
FOTZI: - Fotzi este cu adevărat nefericită, pentru că ea este fericită. Două vieţi s-au sfîrşit şi
Fotzi mai este încă în viaţă. Fotzi nu înţelege nimic, dar ea înţelege că nu înţelege nimic. Nu
ştiu... tot ceea ce se sfîrşeşte hrăneşte atît de bine oamenii. Pentru greutăţile cu privire la
hrană, hrana în sine nu are nici o vină, dacă trebuie să existe... Nici nu-i aşa de rău pentru una
 14

ca mine... pen’ că Fotzi se scroafa voastră, dar numai o scroafă de pe margine. Fotzi nu ucide
pe nimeni, şi de asta nici nu-i gustă aşa de mult foamea din străini. Asta înseamnă să trăieşti
mai departe, chiar atunci cînd o viaţă nu mai vrea asta de nici un fel.
HERTA: – Eu ştiu că mă cheamă Herta, dar astăz nu trebuie: să spun Herta, azi pot: EU să
spun pentru că eu sînt singurul om care nu a gustat încă nici un om. Seara asta e a mea. Sînt
singurul om care poate să întîrzie cu el însuşi, şi de aceea sînt un om care merită să fie bagăt
în seamă. Acum îmi dau seama că am aşteptat îndelung, fără să aştept cu adevărat. Dar atunci
cînd aşteptarea ia sfîrşit, remarcă fiecare că a aşteptat dintotdeauna. Acelaşi lucru trebuie să se
repete destul de des ca să se înţeleagă că fiecare a aşteptat plin de speranţă şi că acum
aşteptarea a luat sfîrşit. Şi de aceea îmi veţi linge curăţenia de pe picioarele mele, dar fără să
muşcaţi.
HASI: – Poate că are dreptate. Totul este la fel, deci egal. Putem încerca. Poate că totul o să se
ridice după ce o să-i lingem picioarele, şi totul o să meargă mai departe ca o băşină proaspătă.
(Herta îşi scoate pantofii şi ciorapii şi îi vîră lui Karli degetele de la un picior în gură. Karli
suge şi plînge. Unul după altul îl urmează toţi în afară de Schweindi. Acesta priveşte iritat
scena)
SCHWEINDI: - Nu ling eu picioarele alea catastrafole... eu sînt un austriac cu coloană
vertrebală şi un austriac nu linge picioarele nici unui om, omul austriac poate cel mult să
sărute plin de umil respect picioarele împietrite de marmoră ale unei fecioare adevărate cu o
demnitate logică, care se află inclusă într-unul ca asta.
HERTA: – Dar acum şi mai de mult sînt eu Fecioara. Am fost aşa de deplin însămînţată ca nu
mai aparţin nimănui. Am ajuns la acel sfîrşit şi de aceea de acum încolo o Fecioara o Fecioară
liberă de futut, o femeie copil prin prăbuşirea în masă a caracterului de femeie, şi de aceea o
să-mi lingi tu piciorul, tu, om porcos. Rahatul tău se va sparge de pielea mea şi vei fi curat ca
un pustiu. (Hasi îl pălmuieşte pe Schweindi. Schweindi suge gemînd piciorul Hertei. Fotzi
sărută fundul Hertei.)
KARLI: – Nu am fost niciodată într-un pustiu adevărat ca peisaj, dar într-un pustiu adevărat
trebuie să existe cu sigurnaţă furtuni de nisip, care acoperă viaţa în pace şi zideşte ochii. Dacă
aş putea pleca, atunci aş ajunge într-un pustiu adevărat, cu oase, pe care pustiul şi nu eu le-a
devorat. Şi ar fi cald. Pustiurile au mai multă căldură decît noi oamenii, asta ar fi o ocazie, ca
să te uiţi odată numai la tine însuţi, nimic altceva decît carne exterioară şi sînge. Ai vrea să
supravieţuieşti şi ţi-ar fi mereu sete, dar o sete din afară spre înauntru şi nu invers.
FOTZI: - În pustiu aş fi o zdreanţă lîngă un cactus uscat, dar în schimb o cîrpă fără sete şi
singură de tot, o cîrpă de şters care singură nu ştie că o cîrpă există ca să şteargă.
JÜRGEN (zelos) – Fotzi are dreptate. Oamenii simpli au întotdeauna dreptate. O pustietate...
o arşiţă, care nu dovedeşte nimic decît pe ea însăşi, o impotenţă, care nu-i nici sănătoasă dar
nici nesănătoasă... o ţară, care nu vrea să dovedească nimic, nu una austriacă, nici germană,
nici austriaco-germană...
HASI: – Spune lucrurilor pe nume, Schweindi, chiar şi un om cum este domnu’ Jürgen se
scufundă în beţia sîngelui şi iese din realitate.
SCHWEINDI: - Ei, acu‘ ..omul central european... deci domnu‘ Jürgen, d-vostră aţi studiat
mult, dar... ce pot să mai spun eu, Hasi?
HASI: – Spune lucrurilor pe nume, cîteva cuvinte bărbăteşti, măcar în vorbire.
SCHWEINDI: - Deci... chiar şi un pustiul devine un alcov înfloritor, dacă ajunge acolo omul
cu pielea albă să aibă o propietate. Pustiurile voastre vor deveni ţinuturi omeneşti, dacă se
ocupă de asta oamenii cu un caracter potrivit. Nimic nu poate să-şi aparţină sie însuşi, numai
pîine şi cerealele de pîine, care aparţin în totalitate omenirii.
HERTA: – Nimeni nu înţelege un pustiu. Pustiul este prietenul meu, pentru că a fost cîndva
un ţinut normal. El face o excursie silită la voi, nu voi la el. Căci voi sînteţi.... (Mătură cu
piciorul o coastă, se aşează la masa Frumoasei Perechi şi bea din şampania lor)
KARLI: – Nu,nu... fi atentă... (Aşează coasta aşa cum era înainte)
 15

CÎRCIUMAREASA: - Nu vorbesc bucuroasă la sfîrşitul vorbirii, pentru că sînt o

cîrciumăreasă. Dar un pustiu trebuie să existe, dacă cineva are o cască colonială şi ceva în
grijă. Mugurii sînt rari, care în faţa ferestrei noastre să nu înflorească. Sigur că se construişte o
seră la noi, pentru că vrem ca deşertul să înflorească.
SCHWEINDI(zelos): - Totul e închipuire. Nu poate nimeni să îşi închipuie tot. De multe ori e
foarte simplu, spre exemplu un kilo de faina cade pe podea. Totul e dintr-odată alb şi are
împotriva voinţei lui o cu totul altă nuanţă. Să spunem că fereastra e deschisă şi bate vîntul
sudic, aspiratorul e stricat...
HASI: – Avem trei aspiroatoare.
SCHWEINDI: - Atunci totul e stricat. Există mereu accidente, care se întind peste tot şi toate.
KARLI: – Există şi cîteva cîteva posibilităţi bine îndopate. “Posibilitate” este un cuvînt, care
trebuie cunoscut, pentru că este un cuvînt foarte prietenos. Şi în filmele despre pustiu există
un om înfofolit şi o fată blondă arsă de soare. Fiecare pustiu are un gust şi un sens. Dupe ce
este vazut un film despre pustiu se bea mai multă bere decît după un film poliţist.
SCHWEINDI: - Şi acum închipuiţi-vă domnu‘ Karli că făina este împărţită pe podeaua din
cameră şi cu simţul prorpiu din vîrful degetelor formezi mici dune înlauntru. De pe o tulpină
de muşcată se smulg cîteva frunze şi se taie în formă de cactus. Iscusitul individ meştereşte
din chibrituri coastele nefericitului cercetător şi ale negustorilor prădaţi. La orizont este plasat
de către omul plin de fantezie un măr mare şi roşu, care reprezintă tot soarele la apus. Şi pe
urmă insul adaptabil se face foarte mic pînă cînd se împiedică de făină bolborosind: Apă...
apă. Dar de salvat, insul cu morală fără cusur va fi totuşi salvat, pentru că este destul de mare
pentru aşa ceva.
HASI (se ridică): – Dar porcăria de pe podeaua din cameră o strîngi tu singur din camera
vieţiurii noastre comune. Şi pe deasupra ştii tu foarte bine cît de mult urăsc atunci cînd îţi vîri
degetele tale bolnave mintal pe lîngă muşcatele mele. (Il pălmuieşte pe Schweindi) Iar s-a
întîmplat un Malheur1, ca acolo în cuprinsul peisagistic al unei camere se joacă indivizii ăştia
copilaroşi de-a pustiul. Dar n-ar exista nici o posibilitate pentru un Malheur înlauntrul vieţii,
atunci lumea ar fi un magazin cu o grămadă de lucruri care nu au nimic de a face unul cu altul
şi care posibil nu au nici cumpărător şi nici vînzător. (devine nesigură) Se poate să împingem
în faţă ideea ca pe viitor să fie mai bine... Sau nu?
JÜRGEN: - Eu nu ştiu de ce din cînd în cînd ceva este frumos. (Pauză) Cîteodată este aşa ca
şi cum lucrurile astea ar vrea să se pună una lîngă alta în pat, şi să arate pur si simplu frumos.
(Pauză) Şi atunci lucrurile fac ceea ce fac dintotdeauna, (Merge la Herta şi îi pune capul în
poala ei. Îi toarnă plictisită un pahar de şampanie peste faţă. Alunecă obosit la podea şi
rămîne o vreme aşezat acolo.)
SCHWEINDI (se trezeşte, se ridică): - Domnii mei, sînt dărîmat. O povară apasă asupra
propriului meu interior, care în chip misterios se multiplică nesfîrşit şi perfect peste întreaga
mea personalitate. Trebuie să găsesc ieşirea, care în mod garantat nu face nici un fel de false
afirmaţii. Sentimentelor mele le-a venit din nou rău şi eu ca propietar al sentimentelor am
blestemata datorie şi vină, greaţa sentimentelor proprii să o faca să alunece în corp. (Hasi dă
din cap aprobator şi îl bate cu palma peste fund ca semn de înţelegere)
HASI: – Dar sînt şi nişte forme legale, tradiţii şi învoieli pentru fiecare situaţie dificilă... cam
ce fac oamenii la biserică, în armată şi la pompieri.
KARLI (obosit): – Ferestrele mele sînt închise, toate ramele sînt lipite. Înăuntru abia daca se
mai simte ceva aer. Pînă şi dracul a luat-o din loc.
SCHWEINDI ( patetic): - Statul... şi-a declarat singur război şi tot singur şi-a furat pîinea din
cadrul statului... bucăţi de pîine arzîndă, lumină sumbră, făclii din cîrnaţi şi chiar şi apa care
se scurge începe să ardă.
FOTZI: - Moartea e îngrozitor de vie şi domneşte peste aer aşa cum ar trebui să domnească
peste o ţară întreagă. Din fericire sînt numai un om de pe margine. Dacă mă spînzur de ziua
1
Nenorocire – este folosit de autor in franceză original (not. Trad)
 16

naţională, asta nu o să bage într-o ţară ca a mea, nimeni de seamă. O să se spună probabil, că
nu m-am uitat în nici un calendar şi că sînt prea tîmpită, să descifrez un calendar.
JÜRGEN (sare sus şi se întinide) – Stop, acum trebuie să mă ascultaţi. Acum trebuie să fie
rîndul meu. Acum trebuie să vă supuneţi rîndului meu. Acum o să ne apucăm să iertăm.
Adevărul va intra în legătură cu noi. Legătura dintre lucruri va face spontan o declaraţie din
sine. Cîrciumăreaso, lumînări, cîrciumăreaso, acum vom produce reculegere. Cîrciumăreaso,
cîrciumăreaso, trebuie să putem să reformulăm totul, şi să înţelegem totul ca pe o desfăşurare
de simboluri. Vom învăţa, învăţa mereu, învăţa, învăţa, pînă cînd lipsa de sens a sensului
adoarme ca un picioar prost irigat cu sînge. Am vorbit, cîrciumăreaso. (Cîrciumăreasa scoate
din şorţul ei mai multe mucuri de lumînări, le ordonă cu grijă în jurul coastelor şi le aprinde,
apoi stinge lumina)
KARLI: – O asemenea eliberare are nevoie de lumina corpului, nu de una electrică.
FOTZI: - Aşa o luminiţă este bună, pentru că i se fîlfîie de tot. Luminiţelor veşnice li se fîlfîie,
cum ard, totul trebuie hrănit, chiar şi flăcările. (Karli îi arde una lui Fotzi)
FOTZI: - Au, ah, şi asta arde ca o lumină.
JÜRGEN (cuprins de furie): - Nu se poate să se termine odată totul în sine? Cînd se va lua la
cunoştinţă ca s-a terminat cu loviturile mortale?
KARLI (plîngăcios) : – Rog de o iertare prietenoasă, domn Jürgen. Pîrîul mănîncă rîul, dar
rîul rămîne în albia rîului, pînă vine la el marea.
SCHWEINDI: - Un gînd interesant, domn‘ Karli.
JÜRGEN: - Linişte.
HERTA: - E ca o cîmpie de lalele. Sînteţi ca un cîmp de lalele. Un cur de mugur groaznic şi
obez lîngă altă porcărie de culoare flască... Sînt deja în cu totul altă ţară decît voi. Tocmai am
folosit prima oară în viaţa mea cuvîntul „obez“, şi cuvîntul „flasc“(bea) Neimportant. O
obezitate, neimportant, toată ţara voastră e flască. (tare) La noi există o metafizică împuţită,
că la noi fireşte totul trebuie devorat, tot ce nu trebuie să fie chiar atît de oribil, pentru că orice
frumuseţe ieşită din comun lasă prin asta o amintire, că la noi totul este supraponderal,
neimportant şi fără formă. Mie, mi-au devorat vorbind-o frumuseţea, discutînd-o, pentru ca
frumuseţea trebuia să-şi ţină botul, pentru că vroiau să se uite la ea, cum îşi părăseşte propria
stofă, ea frumuseţea, tot aşa cum carnea trebuie să părăsească osul, pentru că aluncă împinsă
de pumnul veşnic. (bea)
JÜRGEN: - Rogu-vă nu mai construiţi chinuri aici în mijlocul nostru. O muzică urîtă e
deseori foarte frumoasă, atunci cînd o ascultăm de departe, şi cu toate astea e una şi aceiaşi
muzică, dar acum e muzică amestecată cu lumea, şi lumea şi muzica adunate împreună produc
dorul, doamna Herta.
Toate valorile mele interioare se înclină în faţa d-voastră, doamnă Herta, noi ucidem şi
devorăm, iar d-voastră iubiţi. Nu v-aţi dedat la carnea lumii de afară. Sînteţi cel mult din cînd
în cînd violată, dar aşa cum sînteţi d-voastră făcută... nu are nici o importanţă, pentru că
creşteţi imediat la loc şi deveniţi abia atunci o fecioară de aur.
HERTA (rea): - Nu iubesc, nu iubesc niciodată. Obez, neimportant, flasc. (Karli şi Schweindi
se prabuşesc la picioarele Hertei şi le ling. Fotzi se apropie şi ea şi săruta cu o plecăciune
mîna Hertei. Hasi îşi scoate pantofii şi ciorapii şi îi trage un picior în spate lui Schweindi.
Cînd Schweindi bruscat se întoarce, Hasi îi vîră piciorul în bot)
SCHWEINDI (scuipă): - Pfui, Dumnezeule cum poate să pută un picior, nespălat de
săptămîni, şi probabil că iar ai călcat intenţionat în rahat de cîine, aşa cum faci mereu, pentru
că este atît de plăcut lunecos, aşa cum spui tu. (Hasi ridică un os de jos şi vrea să-l lovească
pe Schweindi, dar se stăpîneşte brusc şi lasă resemnată jos osul)
KARLI: – Herta mea îşi spală picioarele de trei ori pe zi, şi pentru că picioarele ei sînt atît de
curate a remarcat, că picioarele poate să fie folosite şi la altceva decît la mers. Herta mea este
fecioara Herta, pentru Fecioara Maria asta nu este încă de-ajuns.
 17

HERTA: - Fiinţa mea este Curăţenia care vine din Murdărie, o substanţă, în care în sfîrşit
orice morală se fărîmă, o substanţă pură, apă... piatră. Durerile nu mai găsesc nici un drum
pînă la pielea mea.(bea) Fireşte că Karli nu poate să şi-o tragă bine, dar poate să lovească bine
şi să facă, ca şi cum ar putea să şi-o tragă bine. Asta ştie şi cîrciumăreasa, dar ea are nevoie să
lovească şi ea şi numai atunci simtă că i se udă pîntecele, cînd ea însuşi e lovită. Sînt deasupra
tuturor. Am murit la căcăţita mea naştere, dar probabil am fost atunci mituită, ca să renasc, şi
să mă prefac ceea ce sînt, şi să vă fac o bucurie. Că fiecarea vrea să vadă cum creşte o
renaştere dintr-o naştere nereuşită, aşa cum ceva cade cu încetul şi se desprinde.(bea) Viaţa
mea e dusă de alţi oameni.(bea)
KARLI (supus) : – Dar îţi ducem viaţa ca lumea, Herta, să nu-ţi fie teamă, sîntem alături, cînd
viaţa ta ajunge undeva şi avem grijă, ca vieţii tale să nu-i lipsească nimic şi să nu fie greşit
îndrumată.
CÎRCIUMAREASA: - Nu sînt decît cîrciumăreasa. Oaspetele este rege. Plăcerile mele sînt în
capetele oamenilor, pe care îi pot servi. Îmi conduc regimentul, care le aparţine, şi care la
mine îşi poate cumpăra o companie.
JÜRGEN: - La ideea mea totul are un sfîrşit natural. S-ar putea spune că totul a mers prost.
CÎRCIUMAREASA: - Nu trebuie să promit nici unui om. Toate se petrec peste tot. Oamenii
se îngrijesc prea puţin de problemele altora. Atunci cînd cineva îşi rezervă timp pentru
problemele altora, se remarcă imediat, că nu poate fi vorba decît de o singură problemă. Un
local gastronomic eliberează lumea de falsa singurătate în bucăţile ei componente. Într-un
local gastronomic se nasc multe fărădelegi. Privesc mereu fărădelegile şi mă gîndesc că există
mereu roiuri de muşte acolo unde-i şi rahat. Ori există şi accidente de circulaţie, sau nici un
fel de automobil. Dar un răufăcător nu mai este un răufăcător în toată puterea cuvîntuluicînd
stai paşnic lîngă răufăcător şi cînd răfăcătorul e luminat de lumina unei lumînări.Toţi oamenii
sînt răufăcători. În toată Europa nu există decît oameni-răufăcători. Am excursii întregi prin
toată Europa în spatele meu. Cunosc Europa şi peste tot nu am remarcat decît răufăcători. O
fărădelege nu-i nimic aşa de rău, trebuie numai să ştii ce anume fel de fărădelege să faci, o
fărădelege este economia liberă de piaţă din oameni, de asta mi-am făcut rost de o grămadă de
lumînări.
SCHWEINDI (dîndu-şi silinţa): - O lăcomie are o motivaţie, dacă ea... cînd este îndopată cu
obiectul potrivit. Primii şi cei mai buni oameni nu trebuie distrus din plăcearea lui naturală şi
totală, ci trebuie să se poată aştepta, pînă vine o siluetă, care ca o fărădelege în propria plăcere
exact se potriveşte.
FOTZI(dispreţuitoare): - Pînă apare un Bubi pe măsură să îi taie d-lui Schweindi burta din
nou. (Hasi se repede la Fotzi şi îi vîră cu de-a sila capul într-un cadavru)
HASI: – Tu, scroafă descreirată, mai deschide şi botul nu numai gaura.
SCHWEINDI: - Tu... tu ai aşa un noroc ca nu eşti un copil...
JÜRGEN (plinge): - Doamnă Hasi, vă rog, fiţi şi d-voastră totuşi femeie ... (Hasi îi dă drumul
lui Fotzi şi îşi aranjează coafura. Fotzi se tîrăşte pînă sub masa Hertei şi se chirceşte acolo)
JÜRGEN: - Doamnă cîrciumăreasă, povestiţi-ne totuşi încă o istorie europeană.
CÎRCIUMAREASA: - Europa e plină e istorii. Cînd cineva face o excursie de grup în Europa
face şi un drum în mormanul de istorii. Istoriile zac una peste alta ca şi cîrpele de stofă, şi
fiecare istorie este una despre prădători ai altor prădători şi cum o nouă fărădelege a putut
depăşi alta mai veche. Eu fac bucuroasă excursii de grup în Europa. Ca şi cîrciumăreasă
cunosc fărădelegile propriei ţări dinlăuntru şi pe din afară, aşa că o fărădelege europeană este
o variaţie binevenită. Dar eu merg bucuroasă şi mereu în fărădelegea băştinaşă, care este aşa
de cuprinzătoare. (Hasi şi Schweindi bolborosesc aprobator)
HERTA(beată): - Supraponderal... neimportant... formă omnească. Plec... să mă plimb. O să...
odată în viaţa mea... să mă plimb... şi să nu găsesc nici un ţel în minte însumi. Cel mai bine o
să caut... un parc... un parc plin cu porumbei... porumbelul este o pasăre mult prea mare şi
fiecare porumbiţă este Herta. Un porumbel se poarta la fel cu toţi ceilalţi, toţi porumbeii sînt
 18

la fel... şi dacă cineva ucide un porumbel mare... în locul lui cresc alţii doi... un porumbel de
fapt nu există... există numai Porumbeii... Herta este Porumbeii, obezi, neimportanţi, flasci...
(Cei din jur o ignoră)
JÜRGEN (împăciutor): - Am să fac o călătorie, o călătorie de la masa de scris prin îmbulzeala
gîndirii europene. Am să mă transform în raţiune pură.
KARLI: – Şi eu am să fac o călătorie. Am să călătoresc într-o închisoare cîndva nu o să se
mai poate călători în afară. Societatea în care călătoresc produce mereu oribile pensiuni
complete. Acolo unde este ţelul călătoriei mele oamenii pieri şi mai tîmpeşte decît în
blestemata asta de local. Ieri au murit oameni, acum mor oamenii ca şi porcii îndopaţi înainte
în ei şi mîine vin în pustiu, cred că acolo or să poată supravieţui.
SCHWEINDI: - Şi noi o să întreprindem o călătorie. Hasi şi eu am fost cumpăraţi de o
croazieră pe mare. Lumea e mai mare decît propria ţară, şi mai mică decît locul natal.
HASI: – Sînt aere care miros altfel decît aerul de respirat. Există aerul piramidelor şi aerul
domului Sfîntul Petru. Există gheaţa veşnică, respiraţia cînd îţi ţii botul, cu toate că respiră şi
vorbeşte tot timpul. Există oameni care abia dacă arată ca nişte oameni adevăraţi, oameni
negri, galbeni şi roşii care toţi folosesc un aer de respirat şi lasă pîräuri.
FOTZI: - Eu nu am să fac nici o călătorie. O să trebuiască mereu să vin aici. Cinci minute
durează drumul de la camera mea pînă aici., şi cînd o să fiu odată şi eu bogată am să iau un
taxi, un taxi inutil pînă aici, şi am să-i dau taximetristului un îngrozitor de mare bacşiş.
JÜRGEN: - Spiritul uman o să aprobe toate ţelurile acestor călătorii. Spiritul îşi cîntă ultimul
cîntec. Este ciudat, dar nu s-a întîmplat nimic. Morţii ne povestesc istorii. Istoriile sînt de
aceea istorii pentru că nu pot fi altceva decît istorii. Nu a minţit încă nimeni niciodată... şi nu a
spus încă nimeni adevărul. Toate istoriile ratate au prins putregai ca şi mama în divesele
excremente ca tată, frate şi soră sînt putreziciuni şi nepoatele şi nepoţii lumea, aşa cum nu-şi
pot ţine boturile.
SCHWEINDI: - Nu ştiu... un om se mişcă. Toţi oamenii merg, fac semne, sar şi fac glume cu
corpul lor. Şi apoi face ia unul o expresie o mişcare curgătoare, care comunică că el va trebui
să moară. Un om mai adaugă încă o mică mişcare specială care lamureşte că mişcarea şi
purtătorul de sens trebuie ucişi.
HASI: – Ai venit la mine ca un animal prost, şi eu sînt una din cele care ştiu că proviziile pe
lumea asta s-au terminat. Nu mai există decît oameni idioţi care nu pot să aparţină decît unuia.
Tu îmi aparţii mie ca copii, pe care nu o să-i avem niciodată. Dar e fireşte normal ca cineva
să-şi dorească să devină tată, pentru că acel cineva vrea să măcelărească de pe lumea asta
puştii oribili. Se amestecă printre oameni pentru că oamenii sînt de nesuportat. Oamenii sînt
mult prea grei. Dar şi mai nesuportat sînt oamenii cînd nu sînt aici, cînd trebie să te gîndeşti la
ei... atunci e ca şi cum ar băga acel cineva o bucată de carne de şniţel într-un bot străin.
SCHWEINDI: - Dacă ai fi fost să fii un cîine m-ai fi muşcat zilnic, şi dacă eu aş fi fost o
pisică, atunci aş fi fugit de lîngă tine.
JÜRGEN: - E destul. E nimic. Toate astea nu trebuie să fie acolo... unde totul se arată,
deasupra capetelor noastre. (ia două coaste şi va dirija cu ele discursul. Herta a adormit pe
masă. Ceilalţi iau poziţii meditative în jurul cadavrelor)
JÜRGEN: - Vreau un peisaj.
Peisajul e totul.
Cel mai bun lucru într-un om e un peisaj fără sfîrşit.
Sfîrşiturile unui peisaj sînt curgătoare şi amintesc de lapte şi ceaţă.
Peisajele sînt peisaje, pentru că sînt o privirea dintr-o depărtare nemaipomenită.
Imaginearea unui peisaj este sfîrşitul apocalipsului uman. Un peisaj veritabil economiseşte
orice naştere, orice viaţă şi fireşte şi mai presus de toate moarte celui care foloseşte peisajul.
Atunci cînd un om pictează un peisaj din viaţă atunci acel om este la terminarea peisajul
suspendat dintre oameni ca şi dintr-un servici, care trebuie să chinuie, dar care a terminat de
 19

servit pe om şi pune receptorul în furcă. Noi privim înalţimea ca depărtare, o înălţime aşa de
înaltă ca nu ar mai trebui produşi alţi oameni. Ochii iau numai Totul ca Întreg în ei.
Este fireşte un peisaj frumos cu colţuri la locurile potrivite, cu adîncimi care nu amintesc de
morminte deschise, şi cu înălţări domoale care nu trezesc în amintire movilele de pe
mormintele oamenilor. Este un ţinut eliberat de oameni, este o bucată moartă de ţinut fără
cadavre. Urieşimea pomilor produc umbre frumoase şi absurde. Probabil că există animale în
ţinut, dar nu există nici o creatură pentru ochi, numai întunecimea turmelor se mişcă asemeni
pîrîiaşelor întru fragment de forma stepei. Propriuzis moartea a emigrat asemni unui om care
vrea să-şi caute norocul în America.
Sîntem cu toţii în acest ţinut, dar fără noi şi fără formele noastre. Sîntem o substanţă care
creşte din ea şi pe urmă se vestejeşte. Nu există nici o voce care spune: Da, eu am ucis, m-am
gîndit la un alt om, şi deja era mort.
Nu mai există absolut nici o voce. Numai iarba creşte, o iarbă care e moştenită şi care se
îngraşă din propria putreziciune. Lanţul de munţi de la orizont formează lumina din peisaj fără
să întunece peisajul. Există atîtea feluri de nuanţe de verde, că cineva s-ar putea pierde în
posibilităţile pe care le are studiul lor liber, daca ar fi cineva în viaţă înainte de verde. Omul se
gîndeşte la cer cînd urmăreşte rîuleţele, pe care marea la mănîncă, pe care iadul nu le mai
serveşte la masă, pentru că au fost închise, ca un magazin fără clientelă.
Sîntem cu adevarat toţi salvaţi. Sîntem aşa de definitiv salvaţi că nu mai avem nici un
sentiment faţă de de salvarea noastră, pentru că nu mai există nimic, de unde cei ca noi să mai
poată fi salvaţi.
Norii de deasupra noastră sînt nişte cai preţioşi, care nu strivesc nimic. Schimbăm în
permanenţă ceea ce sîntem. Odată e Fotzi un lan de secară fără nici o folosinţă peisagistică, o
tufă de alune înflorită. Odată sînt domnu‘ Schweindi şi doamna Hasi un roi de muşte de
bălegar, altă dată o tufă de mătrăgună la maturitate într-o pădure mixtă care respiră cu
regularitate. Odată este domnu‘ Karli un gheţar sclipitor, altă dată aşternut de frunze în aceiaşi
pădure mixtă. Odată este d-na cîrciumărească prudişul pietros al unui rîu, altădată un ţinut
mlăştinos sufocant. Odata este d-na Herta tot pămîntul gras al întregului peisaj, altă dată este
vîntul prudent, care usucă pe deasupra pămîntului. Odată sînt eu... deci o dată sînt ziua şi o
dată noaptea. (pauză)
SCHWEINDI: - Frumos e aici, foarte frumos...
CÎRCIUMAREASA: - Minunat, o excursie pe cinste...
FOTZI: - Cel mai frumos pe lume e lumea însăşi...
KARLI: – Un ţinut potrivit... aici se poate ţine tot.
HASI: – Mda, într-un fel nu-i rău... dar chestia cu tufa de mătrăgună a fost o mizerie, a fost cu
siguranţă o aluzie. (toţi ridică miraţi capul şi o privesc pe Hasi)
JÜRGEN: - Vedeţi d-voastră, aşa ceva este cădere în păcat. Asta este ca şi cum cineva în
Paradis face o plimbare şi peste tot se pupă gazelele cu leii, şi dă peste o vîlcea plină cu doze
cu bere, pieliţe de cîrnaţi, şerveţele şi preservative folosite. Şi dintr-o dată, cu o singură
mişcare devine întregul Paradis un loc de picnic plin cu megieşi de-ai noştri.

Sfîrşitul actului doi

 20

Actul trei

(Locurile de stat jos dar şi ordinea din încăpere sînt la fel cu cele din actul 1, dar Frumoasa
Pereche abia a intrat şi cercetează spaţiul, strîmbînd din nas.)

EA: - Vorbeşti serios comoara mea?

EL: - Dar bine înţeles iubire, hai să ne aşezăm la masa de aici, e cea mai depărtata de
bucătărie şi closet. (Ocupă aceiaşi masă ca în actul 1, Cîrciumăreasa se strecoară la masă şi
o şterge cu o cîrpă)
CÎRCIUMAREASA: - Cu ce să servesc, ce pot să vă aduc?
EL: - În definitiv am vrea să servim ceva, dar care să nu vă deranjeze prea tare.
EA: - O mică gustare rustică, ceva din chestiile care se digeră greu, ceva care cade greu la
stomac, ca o zi ploioasă în toiul verii.
CÎRCIUMAREASA: - Pîine unsă, cîrnaţi, gulaş, supă de gulaş, drob, supă de fasole, pîine
prăjită... pîine cu untură.
EL: - Deci pentru mine un gulaş fără garnitură, dar cu untură pe pîine şi ketch-up pe deasupra.
EA: - Ha, ha... porcuşor dulce ce eşti, acum exagerezi... probabil.
EL: - Nici vorbă, comoara mea, cosmopolitul cer al gurii trebuie să poată comunica cu lumea
din jurul lui. (rîde)
EA: - Asta desigur, atunci pentru mine o supă de măruntaie şi două pîini prajite cu brînză, şi
pe deasupra o ţuică şi o bere.
EL(rîde) : - Eşti un geniu... pentru mine un rom cu cola şi un bitter.
EA: - Ooh, bitter e deja o escrocherie. E un pic de pesimism urîcios. Atunci aduceţi şi pentru
mine unul. (El se apleacă în faţă şi o sărută lung. Cîrciumăreasa aşteaptă iritată alături, şi
nu ştie dacă totul este spus serios)
SCHWEINDI (cu subînţeles): - Ăştia sînt nişte tipi originali. Ăştia sînt nişte inşi care au
întotdeauna ceva vesel înlăuntrul persoanei lor. Este îmbucurător că de fapt umorul nu
cunoaşte nici o limită. Permite-ţi-mi să prezint umila mea persoană: Königshofer... Kurt şi
Sieglinde., dar pentru prieteni... Domn’ Schweindi şi Doamna Hasi. Aşa a intrat în obicei...
fără să putem reconstrui sursa şi să o aduce la lumină, dar nomen est omen, cum spune latinul,
nu-i aşa, domn’ Jürgen... Acesta e domnu’ Jürgen care într-o anume măsură este inteligenţa
noastră bestială...
JÜRGEN (se apleacă nesigur): - Haubenweiss, dacă îmi permiteţi, savant în ştiinţe sociale...
şi pedagog, specialist în grupurile marginale, minoritare...
HASI: – Soţul meu are de fapt şi el o diplomă universitară, şi el stăpîneşte ştiinţele sociale ca
şi domnu’ Jürgen.
EL: - Şi acum, doamnă cîrciumăreasă, cînd o să umpleţi troacele noastre cu delicatele d-
voastră resturi de la bucătărie? (Ea rîde, Cîrciumăreasa se sperie şi dispare ridicînd din umeri
în bucătărie)
SCHWEINDI: - Permiteţi-mi, să sublinez o mică caracteristică a vieţii noastre comune cu
soţia mea într-un punct caracterstic, vom deveni în curînd părinţi şi într-o anume măsură ne
vom înmulţi. (Hasi se uită supărată la el, pe Karli îl apucă rîsul)
KARLI: – Ha, ha, Schweindi ăsta nu şi-o trage niciodată cu ea, niciodată... (se încurcă) Ah,
eu sînt domnu‘ Karli... Karl Mondschein... şi sînt încadrat în serviciul public.
EL: - Extrem de încîntat, domnii mei, într-o anume măsură o societate ilustră, nu-i aşa
comoara mea?
EA: - Delicioasă ca şi comanda noastră, iubire. Instinctul tău care nu dă greş ne adus încă
odată în localul potrivit.
KARLI(parcă apucat de febră): – Asta-i, că veni vorba, Herta, noi ne-o tragem foarte des,
noi.. (Herta îi arde o palmă) ducem o viaţă comună deplină.
 21

FOTZI: - Eu sînt Fotzi, de fapt mă cheamă Marie-Luise, numele meu de familie sună tîmpit,
de asta mai bine nu-l spun, pentru că îl am de la bărbatul meu care s-a accidentat mortal. Era
fotograf, şi de fapt m-a fotografiat tot timpul.
EA: - Îi auzi iubire, ce tîmpiţi dumnezeieşti.
EL: - Sînt oameni pur şi simplu, comoara mea, nu trebuie să le dispreţuieşti aşa de vădit
primitivitatea.
HERTA: - Pe mine mă lasă rece aşa ceva. Pe mine mă cheamă Herta, eu am fost uită de
numele de familie. Numele meu de fată a fost uitat ca şi acela al unui detergent, care nu se
mai produce. Există oameni, care sînt ca un magazin, care este închis mai înainte ca fi fost
inaugurat ca lumea, şi aşa te pomeneşti că ajung ofertă de ocazie într-o piaţă de cîrpe. Eu cred
că sînt femeie, o femeie ascunsă. Caracteristica mea constă în aceea că nu trebuie să fiu nici
fericită şi nici nefericită. Cîndva persoana mea era foarte frumosă, la fel de frumoasă ca o
actriţă fără piesă de teatru. Karli de colo, acest Karli este la vremea asta tovarăşul meu de
moarte, tîmpitul meu trupesc, tocătorul meu. Karli va trebui probabil să moară în curînd,
pentru că o să-i ordon eu, să termine odată. Ştiţi d-voastră, o să-l mai las să mai dea odată în
corpul meu, şi pe urmă Karli va muri şi mai înainte de asta o să mai avem încă un punct
culminant. Ştiţi ce este aia, un punct culminant? E ca o duminică în iad, este contrariul unui
banc, o presimţire veselă a sfîrşitului.
KARLI(începe să dispere): – Nu mai vreau în nici un iad mai mare.
EA: - Ia te uită iubire, găgăuţă ăla mai cred încă în iad.
EL: - Trebuie să recunoşi comoara mea, că azi te-am dus în cel mai bun spectacol pe care îl
poate oferi acest oraş. O experienţă de ani de zile, ştii tu, pusă în aplicare în ceea ce priveşte
contrapunctul.
JÜRGEN(excitat): - Nu-i chiar aşa de uşor.. ştiţi d-voastră... nu-i chiar aşa de uşor...
SCHWEINDI: - Domnu‘ Jürgen are dreptate.. nu-i aşa uşor, nu, cu adevărat nu-i aşa uşor.
HASI(detaşată): – Nu, nu este uşor, dar altfel nici nu este. (Cîrciumăreasa vine cu
mîncărurile comandate şi serveşte cu atenţie Frumoasa Pereche. Cei doi încep să mănînce
rînjind)
SCHWEINDI: - Poftă bună, dacă îmi permiteţi, foarte orginal... cu adevărat.
HASI: – Acu’ înfundăţi singur odată botul ăla idiot, bucată de rahat impotent ce eşti.
(Schweindi devine nesigur şi îşi reia croşetatul, după ce mai întîi muşcă cu lăcomie dintr-o
bucată de pîine neagră)
EL: - Ai auzit, comoara mea, idiotul de croştangiu de ciorapi cu chilot nu îşi poate îndeplini
poveştile sale din pat. (EA izbucneşte în rîs)
HASI: – Nu rîdeţi tînără doamnă, fiţi bucuroasă, că însoţitorul d-voastră masculin vă poate
satisface. Nu trebuie să fiţi nici un fel de Hasi şi prietenul d-voastră nici un fel de Schweindi.
Nu trebuie să vă gîndiţi la asta, nu trebuie să născociţi ceva. (Schweindi se adînceşte eviden şi
mai adînc în croşetat)
EA (mestecînd) : - Nu are un gust supranatural de împuţit, iubire? Ştii tu, aceste deşeuri
culinare de elită şi aceste valuri de vin spumos... cu cîteva fărîmituri şic.
EL (mestecînd): - Cu siguranţă, cu siguranţă, pîna atunci trebuie să fie întăriţi mugurii
gustativi, e ca o experienţă a unei ger de primăvară, un fel de om de zăpadă al cerului gurii, o
ultimă şi de neocolit disciplinare de sine.
KARLI: – Probabil că totuşi nu sînt un om. Că la sfîrşit nu-i rămîne unuia decît propriul corp,
care nici nu trăieşte atunci cînd nu poate fi lovit. Atunci cînd stai să socotoşti şi să răssocoteşti
totul, atunci nu există nici un fel de oameni, numai corpuri şi Dumnezeii dumnezeieşte de
frumos îmbrăcaţi, pentru care totul e mic şi neimportant.
JÜRGEN: - Dar... dragă domn‘ Karli, omul este... deci omul... ştiţi d-voastră... ştiţi d-vostră,
cum arată un om... aşa cum e un om... omul... (Are un acces de plîns, Cîrciumăreasa îl
pocneşte peste ceafă)
 22

HERTA: - Un corp vorbeşte încet, pentru că este Corpul, şi de aceea se rosteşte pînă la ţel.
Toate corpurile vorbesc fără gură şi ajung de aceea mai uşor la sfîrşitul lor. Corpurile trăiesc
cu încăpăţînare împotriva oamenilor şi îşi găsesc de la sine locaşul. Şi locul lor e tot ce este
mort, fără să ştie, că este mort.
JÜRGEN: - Dar viaţa, doamnă Herta, viaţa e totuşi... viaţa... viaţa trebuie... totul este ca şi
viaţa. (plînge)
CÎRCIUMAREASA: - Aşa de simplu nu este în realitate... totul nu... nu este aşa de simplu,
cum este...
EA: - Acum am luat de fapt în rîs chiar poporul cel mai adevărat, nu-i aşa iubire?
KARLI: – Sîntem blestemaţi. Sîntem blestemaţi să înfulecăm, tot ce ne stă în faţă de la sine.
FOTZI: - Noi sîntem oameni şi trebuie să rămînem oameni pînă la sfîrşitul vieţii. Trebuie să
ne dezbrăcăm pîntecele şi să-l arătăm, pentru că în mijlocul omului arde, cît e ziua de lungă.
Trebuie să arătăm mijlocul, pentru că ochii omului şi mîinile omului trebuie să fotografieze
fără încetare. Dezbrăcaţi-vă, spune viaţa oamenilor. De tot, întreabă omul. De tot, spune
viaţa.
EL(rîde): - Trebuie să povestim totul lui Peter şi lui Michael, comoara mea, trebuie neapărat
să şi însuşească materia, or să scrie un scenariu cu totul şi cu totul mişcător, şi Axel o să faca
din asta un film, care so să stea la spălat ore întregi.
EA(mestecînd): - Mda, aia au o predilecţie pentru aşa ceva, şi pe urmă predilecţiile astea, pe
care trebuie să le aibă omul, dacă e vorba de aşa ceva, cum e ceea ce se întîmplă aici.
KARLI: – Aici nu-i nimic... nimic... E o apă, o cădere de apă. Despre apă nu-i nimic de
povestit, apa există pur şi simplu pe lume. Unul se uşurează de apă, altul are o sîngerare. Totul
rimează atît de curios, dar toate curg în jos, şi nici nu trebuie măcar nimeni să-şi ţină botul.
Eu... eu ma cititi odată ceva, era o legendă despre munţi şi despre apă, era o poveste unde nici
nu există ceva adevărat, era o legendă despre ţinutul Alpilor şi găurile de apă... şi ce se
întîmplă cu oamenii munţilor şi oameii din găurile de apă, cînd sînt priviţi de afară de oameni
care scriu, atunci cînd aceşti vor să scrie o poveste cu legende.
HERTA: - Eu am scris o scrisoare. Era o scrisoare către imaginea unui bărbat, pe care nici
măcar nu am putut să-l iau de bărbat, pentru că nu vroia să se căsătorească cu mine, pentru că
nu mă vedea ca fiind pentru el. A fost singur scrisoare pe care am scris-o vreodată... şi nu a
trebuit să mă gîndesc la nimic, atunci cînd am scris scrisoarea, nu a trebuit cît am scris
scrisoarea de lungă să mă gîndesc decît la mine. Că orice om se gîndeşte cel mai tare la el
însuşi, atunci cînd trebuie să se gîndească la alt om. M-am ruşinat de-a dreptul, atunci cînd am
scris scrisoarea.
JÜRGEN: - Dar doamnă Herta, scrisu e important... Scrisul e singurul lucru care există cu
adevărat... deci scrisul e.... viaţă... fără vremile rele din viaţă. Ce s-ar face ea omenirea, fără
scris. Scrisul e ultimul lucru prin care oamenii se pot apăra de sine.
EA: - Ai auzit iubire, tipul ăsta aiurit e probabil şi scriitor pe deasupra.
EL: - Toata lumea e scriitor, comoara mea. Toată lumea scrie despre viaţa prostească şi
risipită pe care o duc. E absolul normal. Ce-ar putea să facă omul cu limba lui altceva? Şi tu
îţi scrii jurnalul tău. (o sărută pe vîrful nasului)
SCHWEINDI(sare în sus): - Eu admir oamenii care pot să fie scriitori. Lumea şi scrisul sînt
ca pîinea cu şunca, şi un untură întreagă şi fină, care presupune automat şi pîine proaspătă.
Probabil că trebuie să fie o şuncă tare fină, ca să fii înconjurat de toate bunătăţile lumii.
JÜRGEN(încîntat): - Exepţional, domn‘ Schweindi, foarte profund şi foarte culinar formulat,
dare care este foarte nimerit cu ceea ce se întîmplă în această încăpere.
FOTZI: - Dar noi murim. Noi sîntem păsăriţi în lume şi totuşi nu putem zbura.
SCHWEINDI(resemnat): - Sînt zile în care lumea întreagă miroase a pîine.
HASI: – Mirosul de pîine m-a făcut să devin înainte de naştere o mică scroafă. De asta m-am
luat cu înfulecător de pîine ca tine, d-l Schweinde-Porcuţ2, pentru vroiam să-mi omor de tot
2
Sau Porcuţ-Porcuşor – cum sună jocul de cuvinte în original daca numele personajului este tradus în rom. (n.tr)
 23

mizeria mea pîinoasă. Pîinea este lupta de zi cu zi, acolo unde totul şi nimic poate fi de temut,
pentru că nimic nu poate exista acolo... în afară de o pîine. Un asemenea copil tîmpit am
crescut eu pe o faţă de masă şi aproape că am fost zdrobită de o asemenea porcărie de cocă de
pîine. Uriaşul corp al omului pîine s-a aşezat pe corpul meu de copil şi a mirosit al naibii de
bine. Şi pe urmă mama mea, care a puţit mereu a tata, a luat jos copilăria de pe mine, ceea ce
înseamnă o pîine... şi mirositorul lucru porcos crucificat. Şi Schweindi al meu, care pute şi
mai tare decît tata, dar care este o împuţiciune foarte slabă, ăsta înfulecă şi mai multă pîine ca
decedatul meu tata. Schweindi are noroc că este numai un subom de-al meu, care stă aşezat
sub mine, iar omul tată a stat deasupra mea sau pe mine, ca o piatră, arătînd ca o piatră sau
invers. Schweindi este acelaşi cîine devorat ca şi tată meu, dar îmi aparţine tocmai mie şi pot
să apas pe cîinele Schweindi, cînd am eu chef. (Schweindi şi-a pus mîinile peste faţă şi se
apleacă. Hasi a golit coşul cu pîine pe jos şi sfărîmă pîinea. Îl scuipă pe Schweindi şi îi
toarnă rîzînd o bere peste cap) Cînd s-a terminat un aer, atunci s-a dus tot aerul, nu-i aşa?
Nimeni nu povesteşte, totul distrus. S-a putea să mai fie cineva, dar aşa o persoană zice: Plec
cu mine însumi, în altă parte e locul mai bun, şi Însuşi-Omul, care poate să placă persoana,
rămîne mereu acasă şi înapoi. Va fi întotdeauna un ţinut pe care il simţi mai aproape, decît
poate un om plăcut să placă alt om. Nici un om nu valorează pentru alt om cît un om. Şi toate
persoanele pleacă şi dispar. În cel mai rău dintre cazuri rămîne aici unui om alt om... cînd
toate lucrurile strîmbe put, îi intră în casă unui un om întreg, aşa cum se spune despre oamenii
detaşaţi, aşa cum trebuie să pară persoana mea altuia... Vita putrezeşte acasă, o persoană
putrezeşte în străinătate. Puţe de copil. (îl loveşte pe Schweindi) Fîrmituri de pîine (loveşte)
Labă (loveşte) Degetul meu mijlociu (loveşte. Tînăra pereche şi Herta rîd. Fotzi şi-a acoperit
urechile şi închide ochii. Jürgen se mişcă în panică) Degetul meu inelar. (loveşte) Degetul
meu arătător. (îi arată degetul arătător) Toate înlăuntrul găurii. În care? (Îl scutură pe
Schweindi) În a mea? E oare a mea cu adevărat a mea, sau e numai un pustiu, pentru nimeni
nu o vrea? Ce înseamnă A VREA? Şi dacă cine ştie ce altă scroafă lasă apă? (Cei din jur
încearcă s-o liniştească) Este asta noroc? Înverzeşte şi se împlineşte oare totul? Ce să fac eu
cu o junglă în burta mea? Trebuie să ucizi, să ucizi, să ucizi... toţi oamenii, tot.(Se adresează
frumoasei Perechi) Imaginaţi-vă o clipă un om. Construiţi numai pentru o clipă un om în cap,
un om adevărat... (aproape că vomită) ... un om adevărat, aşa cu corp şi viaţă. (aproape că
vomită şi îşi ţine mîinile peste gură. E linşte, Hasi iese. Fotzi îşi scoate degetele din urechi,
Schweindi îşi mai ţine o vreme faţa acoperită, nemişcat. Karli se luptă înverşunat cu unghiile
de la mînă)
EA: - Cu încetul devine totul un pic supracomplet, iubire, nu crezi?
EL: - E un show excitant, dar încet încet, se exagerează.
JÜRGEN(se apleacă total dezorientat spre Frumoasa Pereche): - Sînt... sînt... sînt
porumbeii... Găinaţul uscat de porumbel... omul poate să-l respire ca praf... praf de
porumbel... care se înmulţeşte în masă, se distruge în masă. Dumnezeu a dat acesti vremi
gripa... aerul prost... totul e bolnav... iarăşi aer prost... mereu gripă... ştiţi d-voastră, o simplă
neatenţie şi va fi un porumbel devorat... şi devenim găinaţ şi praf de porumbel...
EA: - Doamnă cîrciumăreasă... (Ea face semn, că doreşte să fie îndepărtat Jürgen.
Cîrciumăreasa îl conduce cu atenţie înapoi la tejghea, îi toarnă o tărie şi îl ajută să o bea)
EL: - Plata vă rog... o masă nostimă, dar într-o societate care între timp e totuşi prea
deprimată.
KARLI (sare în sus agitat): – Noi nu sîntem o societate deprimată. Noi trăim în mijlocul vieţii
o viaţă veselă. Sîntem tot timpul veseli. Pot la o adică să vă cînt şi un cîntec(cîntă):
Zac la margine de drum,
Viaţa mi-a făcut-o acum,
Stă cuţitul în piept
ah, şi ah...
Sau nu, ştiu şi altceva (cîntă):
 24

Tatu, tatu pompierii,

iar arde viaţa foarte
tatu, tatu pompierii,
dar viaţa noastră nu mai poate
tatu, tatu, pompierii
ne e viaţa mult prea grea,
tatu, tatu pompierii,
abia dacă are ce ardea
tatu, tatu pompierii,
că nu mai merge,
nu se mai petrece
că nu se mai putea,
că nu se mai vrea,
de loc... de loc...
de loc...
(Cîrciumăreasa se repede la el şi îl vrea să-l lovească, dar îi cade plîngînd în braţe)

Final