CE ESTE COMUNICAREA, DE FAPT

Comunicarea este un element fundamental al existenţei umane. Dacă e să dăm o definiție, cuvântul
comunicare vine din latină. Communis înseamă a „pune de acord, a fi în legătură cu, a fi în relație
cu”. Cu alte cuvinte, comunicarea este un proces activ de transmitere şi recepţionare de informaţii.
Hai să facem un exercițiu scurt:
Imaginează-ţi 2 lumi diferite. Comunicarea este puntea de legătură dintre ele. Poate avea loc în afara
punţii, situaţie în care se întâmplă doar într-un sens, e unidirecțională. Ca pe o șosea pe care circulă
mașini într-un singur sens. Ce-nseamnă asta? Înseamnă că, în cazul ăsta, nu reușești să formezi o
legătură cu celălalt, cu interlocutorul tău. Nu reușești să te înțelegi cu el pentru că limbajul pe care îl
folosiți e diferit. Nu este interceptat și înțeles în același fel de amândoi. Tot de aici pornesc și
conflictele.
Ca să existe o conexiune între cele 2 lumi, e necesar ca fluxul de informaţii să se realizeze pe punte,
adică în ambele sensuri. Poți să-ți imaginezi o șosea pe care circulă mașini din ambele sensuri, iar
limbajul pe care-l folosește fiecare șofer este înțeles de toți ceilalți participanți la trafic. Ca de
exemplu atunci când îi spui celuilalt că se apropie un radar și aprinzi farurile. El înțelege întocmai. O
comunicare eficientă înseamnă să te întâlneşti cu celălalt pe aceeaşi punte relaţională.
Fiecare dintre noi trăim și urmăm propria paradigmă care ne face să vedem şi să înțelegem realitatea
în mod propriu, să avem propriul “adevăr”. A comunica înseamnă a acorda ambele “adevăruri”,
ambele paradigme. Tot așa cum radio-ul „acordează” frecvența postului pe care dorești să-l asculți.
O comunicare eficientă se realizează între cele două lumi, prin fluxul de informații în ambele sensuri,
pe aceeași punte. Flux de informații înseamnă 20 % cuvinte, 80% non-verbal și para-verbal. Asta
explică de ce copiii foarte mici, care nu înțeleg cuvintele adulților, înțeleg totuși mesajul pe care
aceștia îl comunică. Copiii recepționează cel mai fidel mesajul transmis de părinți – adică acel 80%
non și para-verbal. De aici și zicala: „copiii sunt oglinda părinților”.
Comunicarea construieşte relaţiile, legăturile dintre noi.
Comportamentul tău și acțiunile tale „comunică” ceea ce este în interiorul tău – în sufletul tău
(sentimente, emoţii, trăiri), fie că eşti conştient de asta, fie că nu.
Dacă vrei să-ţi îmbunătăţeşti comunicarea, trebuie să-ncepi de undeva. Primul pas este înțelegerea a
ceea ce se petrece înăuntrul tău. E important să înţelegi de ce te comporţi într-un anumit fel.
Răspunsul pe care îl primeşti din afara ta, din mediul înconjurător, este un răspuns care oglindește
atât comportamentul pe care-l adopți cât și cuvintele pe care le folosești. Această înţelegere a ceea ce
se petrece înăuntrul tău te ajută să-ţi îmbunătăţeşti dialogul cu tine însuţi. Fiecare dintre noi poartă
conversaţii cu sine însuşi despre lucrurile care i se întâmplă. Acest dialog interior este unul dintre
cele mai puternice instrumente care ne modelează comportamentul. Dacă îţi doreşti să ai o viaţă mai
bună, îmbunătăţeşte sau schimbă dialogul interior.
Când îţi îmbunătăţeşti comunicarea cu tine, asta produce efecte în relaţiile cu cei din jurul tău.
Îmbunătăţind comunicarea, îţi vei reaşeza relaţiile care te leagă de ceilalți. Unii vor prefera să te
părăsească pentru că nu le place schimbarea şi preferă persoana de dinainte, cea pe care o cunosc
dintotdeauna. Alţii se vor simţi atraşi de tine şi așa vei construi relaţii noi, mai apropiate de ceea ce îţi
doreşti şi de ceea ce devii și construiești mereu la tine.
Îmbunătăţind comunicarea şi construind mereu relaţii, devii un lider. Pentru mine liderul este cel care
este un model, o inspiraţie pentru o altă persoană. Părinţii sunt modele pentru copiii lor; profesorii
sunt modele pentru elevi; un prieten sau o persoană care îţi este model este omul pe care tu îl vezi ca
pe un lider. Dacă vrei să modelezi şi să inspiri persoane din jurul tău, să devii un lider, îmbunătăţeşte
comunicarea.
În concluzie, comunicarea înseamna a te “acorda” cu celălalt “pe aceeași punte.” Ca să poţi face asta,
începe să explorezi lumea ta, să-ţi îmbunătăţeşti dialogul cu tine însuţi. Asta va atrage după sine
schimbări în relaţiile din jurul tău și vei deveni lider pentru cei care se vor lăsa inspiraţi de modelul
tău.
• Schema clasică de comunicare:
E→ C→ R
emițător canal receptor
• Schema matematicianului american Claude Shannon (1952):
E
→C→C→D→R
emițător codare canal decodare receptor
mesaj codificat
COMUNICAREA: factori, clasificare, funcţii, tipuri
Vizite: ? Nota: ?
Comunicarea este procesul de transmitere a unui mesaj de la emiţător către receptor (destinatar),
folosind un anumit cod şi prin intermediul unui canal. Codurile prin care se realizează comunicarea
interumană sunt limbile naturale (toate limbile vorbite pe glob).
A. FACTORII/ ELEMENTELE COMUNICĂRII
Lingvistul american de origine rusă, Român Jakobson (1896-1982), defineşte şase factori constitutivi
(elemente) ai comunicării:
- emiţătorul (locutor) este persoana care transmite mesajul. Emiţătorul îndeplineşte funcţia emotivă,
însemnând că adresarea către un receptor se naşte dintr-o pornire interioară, din dorinţa de a
comunica un sentiment, o idee, o opinie etc;
- receptor (destinatar sau conlocutor/alocutor) este persoana care primeşte mesajul transmis de
emiţător. El reprezintă funcţia conativă/persuasivă a comunicării, întrucât reacţionează afectiv la
receptarea mesajului;
*Notă: Emiţătorul şi receptorul se numesc actanţii comunicării: locutor (termen folosit adesea ca
sinonim al unui emiţător. In sens restrâns, sinonimia funcţionează numai în cazul comunicării orale:
locutorul este aşa-numitul subiect vorbitor) şi alocutor. (unul dintre participanţii la comunicare, cel
căruia i se adresează mesajul; sinonim cu destinatar, interlocutor; se opune locutorului sau
emiţătorului, cel care emite mesajul).
~- mesajul poate fi scris sau oral şi defineşte conţinutul de idei, sentimente, informaţii transmise (în
scris sau oral) de către emiţător unui receptor. Mesajul reflectă funcţia poetică a comunicării, întrucât
este fo
arte importantă şi forma acestuia, nu numai conţinutul;
- codul, în comunicarea interumană, este reprezentat, în principal, de limbile naturale (toate limbile
vorbite pe glob), precum şi de alte modalităţi de difuzare a mesajului: semne grafice/de circulaţie,
impulsuri morse, semnale luminoase/acustice etc). Mesajul transmis de către emiţător receptorului
trebuie să aibă un cod cunoscut celor doi, astfel încât, destinatarul să poată decoda informaţia pentru
a capta sensul corect. De aceea, codul reflectă funcţia metalingvistioă.
- contact (canal de transmitere) - oral, scris, telefonic, audio, video, aerian, poştă, calculator, internet
etc. defineşte funcţia fatică;
- referent (context) - se raportează la subiectul sau tema mesajului, precum şi situaţia (împrejurarea)
în care are loc transmiterea mesajului. Acesta reprezintă funcţia referenţială.
B. CLASIFICAREA COMUNICĂRII
După mijloacele de exprimare, comunicarea se clasifică astfel:
1. Comunicare verbală se realizează prin cuvinte şi poate fi orală sau scrisă. Comunicarea verbală
foloseşte canalul oral sau scris, iar comunicarea orală beneficiază şi de comunicarea nonverbală
şi/sau cea paraverbală.
2. Comunicare paraverbală (paralingvistică) se manifestă prin sunete nearticulate, intonaţie, accentul
pus pe cuvinte, timbrul, inflexiunea şi intensitatea vocii, tonalitatea etc. Acestea contribuie la
transmiterea unor semnificaţii suplimentare, nuanţând mesajul şi facilitând decodarea . acestuia.
3. Comunicare nonverbală se concretizează prin gesturi, atitudini elocvente, poziţia corpului, mimica
sau chiar tăcerea care intervine într-o conversaţie cu semnificaţii foarte sugestive etc. (Ostensiva este
modalitatea de a exprima sensul unui cuvânt indicând fie cu mâna, fie cu alt gest referentul
cuvântului respectiv. Exemplu: afirmaţia "aceasta este o carte" este însoţită fie de mimică, fie de
gestul mâinii/ al capului.)
C. FUNCŢIILE COMUNICĂRII
Funcţiile limbajului (comunicării) constituie un ansamblu de caracteristici lingvistice care se
manifestă în relaţie cu procesul comunicării, definite de lingvistul Roman Jakobson:
1. Funcţia expresivă (emotivă/intcrjecţională) evidenţiază stările afective ale emiţătorului şi se
manifestă mai ales prin interjecţii emoţionale ("vai!", "uf!", "of!", "ah!", "ura!", "valeu!", "aoleu!"
etc!), mijloace stilistice sau propoziţii exc
lamative, având ca scop ilustrarea atitudinii afective a vorbitorului.
2. Funcţia conativă (de apel/ retorică/ persuasivă) orientează enunţul către destinatar (receptor), cu
scopul de a obţine o reacţie/ răspuns de la acesta şi este realizată prin imperativul verbelor;
"vorbeşte!", "haide!", "vino!", "răspunde!" şi vocativul substantivelor; această funcţie se află în
relaţie de reciprocitate cu funcţia expresivă deoarece ambele ilustrează o stare, un sentiment, o trăire,
adică apelează la afect.
3. Funcţia referenţială (denotativă/cognitivă/informativă), orientată spre referentul mesajului,
comunică informaţii privitoare la lumea ficţională sau reală, prin formularea de enunţuri neutru-
informative, care constituie, de altfel, şi scopul funcţiei.
4. Funcţia fatică asigură controlul comunicării dintre interlocutori (canalul), prin întrebări, afirmaţii
sau confirmări ("înţelegi?", "unde te gândeşti?", "Sigur că da", "bineînţeles"), care verifică atenţia
fiecăruia dintre ei.
5. Funcţia metalingvistică verifică termenii comunicării (codul), garantând faptul că acele cuvinte
folosite au forma şi sensul corecte, astfel încât receptarea mesajului să fie clară. Se oferă explicaţii
suplimentare, gesturi care să completeze ideea, intonaţia sugestivă pentru decodarea mesajului de
către receptor.
6. Funcţia poetică (estetică/ literară) se manifestă, în special, în poezie, mesajul fiind alcătuit din
simetrii sintactice, elemente prozodice sau cuvinte cu sens figurat (conotative). Această funcţie
evidenţiază mai ales forma şi mai puţin conţinutul comunicării, fiind vizibilă şi în sloganuri
publicitare, proverbe, expresii şi locuţiuni populare etc. Funcţia poetică se combină cu celelalte
filhcţii, pentru că, în diversele specii poetice, se manifestă şi funcţia conativă, de exemplu, în ode sau
epistole.
D. TIPURILE CONUNICÂRII
* Comunicarea verbală se face prin cuvinte, oral sau în scris;
* Comunicarea nonverbală se manifestă prin accentul pe cuvinte, tonul folosit, intonaţia, volumul
glasului, caracteristici care sprijină înţelegerea deplină a mesajului transmis;
* Comunicarea paraverbală se compune din gesturi, unghiul şi intensitatea privirii, atitudinea
corpului, a capului, gestica mâinilor, mişcarea sprâncenelor, a umerilor etc.
Ce este comunicarea?
„Good communication is as stimulating as black coffee, and just as hard to sleep after”
(Anne Morrow Lindbergh)
Multi oameni stiu ce inseamna comunicarea pana in clipa in care li se cere sa o defineasca.
Comunicarea umana este relatia dintre oameni si se construieste cu emotii, sentimente, atitudini si
interese. Comunicarea creeaza comuniunea, adica mai curand o tesatura de relatii decat o cantitate de
informatii.
Oamenii comunica prin stimuli care poarta mesaje. O data emis si receptionat, mesajul apartine, in
comun, celui care a „dat” si celui care a „primit”. Comunicarea umana este un proces tranzactional,
unul de predare-primire, in care se schimba semnificatii, idei, dar si energii, emotii, sentimente sau
chiar bunuri, fie de la un individ la altul, fie catre un grup restrans, fie catre publicul larg.
Obiectivul comunicarii umane este acela de a-l face pe interlocutor sa simta, sa gandeasca sau sa se
comporte intr-un anume fel. Omul emite stimuli tot timpul, indiferent de context si situatie. Omul nu
poate sa nu comunice si o face, indiferent daca vrea sau nu.
Pe scurt, comunicarea reprezinta procesul de creare si transmitere a unui mesaj de la emitator la
receptor.
Studii empirice arata ca:
● 75% dintr-o zi de munca vorbim si ascultam;
● 75% din ceea ce auzim, auzim imprecis;
● 75% din ceea ce auzim cu acuratete, uitam in urmatoarele 3 saptamani.
Elementele procesului de comunicare
Indiferent de forma pe care o imbraca, orice proces de comunicare are cateva elemente structurale
caracteristice :
● existenta a cel putin doi parteneri (emitator si receptor) intre care se stabileste o anumita relatie;
● capacitatea partenerilor de a emite si recepta semnale intr-un anumit cod, cunoscut de ambii
parteneri (de mentionat faptul ca, in general, in orice proces de comunicare partenerii „joaca” pe rand
rolul de emitator si receptor);
● existenta unui canal de transmitere a mesajului.
Procesul de comunicare ia astfel nastere ca urmare a relatiei de interdependenta ce exista intre
elementele structurale enumerate mai sus. Aceasta relatie de interdependenta face ca orice proces de
comunicare sa se desfasoare astfel: exista cineva care initiaza comunicarea, emitatorul, si altcineva
caruia ii este destinat mesajul, destinatarul. Acest mesaj este o componenta complexa a procesului de
comunicare, datorita faptului ca presupune etape precum codificarea si decodificarea, presupune
existenta unor canale de transmitere, este influentat de dependenta modului de receptionare a
mesajului, de deprinderile de comunicare ale emitatorului si destinatarului, de contextul fizic si
psihosocial in care are loc comunicarea.
Mesajul poate fi transmis prin intermediul limbajului verbal, nonverbal sau paraverbal:
Limbajul verbal reprezinta limbajul realizat cu ajutorul cuvintelor – 7%.
Limbajul nonverbal este limbajul care foloseste alta modalitate de exprimare decat cuvantul (gesturi,
mimica etc.) – 55% .
Limbajul paraverbal este o forma a limbajului nonverbal, o forma vocala reprezentata de tonalitatea
si inflexiunile vocii, ritmul de vorbire, modul de accentuare a cuvintelor, pauzele dintre cuvinte,
ticurile verbale – 38%.
Alte elemente componente ale procesului de comunicare sunt: feed-back-ul, canalele de comunicare,
mediul comunicarii, barierele comunicationale:
Feed-backul este un mesaj specific prin care emitentul primeste de la destinatar un anumit raspuns cu
privire la mesajul comunicat.
Canalele de comunicare reprezinta „drumurile”, „caile” urmate de mesaje. Exista doua tipuri de
canale de comunicare:
1. canale formale, prestabilite, cum ar fi sistemul canalelor ierarhice dintr-o organizatie;
2. canale neformale stabilite pe relatii de prietenie, preferinte, interes personal.
Canalele de comunicare au un suport tehnic reprezentat de toate mijloacele tehnice care pot veni in
sprijinul procesului de comunicare (mijloace de comunicare): telefon, fax, calculator, telex, mijloace
audio-video.
Mediul comunicarii este influentat de mijloacele de comunicare; exista mediu oral sau mediu scris,
mediu vizual. Filtrele, zgomotele, barierele reprezinta perturbatiile ce pot interveni in procesul de
comunicare. Perturbarea mesajului transmis poate avea o asemenea intensitate, incat intre acesta si
mesajul primit sa existe diferente vizibile. Perturbatiile pot fi de natura interna - factori fiziologici,
perceptivi, semantici, factori interpersonali sau intrapersonali si de natura externa - care apar in
mediul fizic in care are loc comunicarea (poluare fonica puternica, intreruperi succesive ale
procesului de comunicare).
In procesul de comunicare, „bariera” reprezinta orice lucru care reduce fidelitatea sau eficienta
transferului de mesaj. In functie de caracteristicile pe care le au, barierele pot fi clasificate in bariere
de limbaj, bariere de mediu, bariere datorate pozitiei emitatorului si receptorului, bariere de
conceptie.
Cercetarile in domeniul comunicarii arata ca in domeniul comunicarii interumane, 55% din totalitatea
mesajului pe care il comunicam este trasmis prin limbajul trupului - elementul non-verbal (gesturi si
atitudine), 38% este transmis prin elementele paraverbale (tonul, ritmul si volumul vocii) si doar un
procent de 7% este transmis prin intermediul cuvintelor (elementul verbal propriu-zis).
1. Nu poţi să nu comunici. 2. Comunicarea presupune cunoaşterea de sine şi stima de sine. 3.
Comunicarea presupune cunoaşterea nevoilor celuilalt. 4. Comunicarea presupune a şti să asculţi. 5.
Comunicarea presupune să înţelegi mesajele. 6. Comunicarea presupune feed-back. 7. Comunicarea
presupune înţelegerea procesualităţii unei relaţii. 8. Comunicarea presupune a şti să îţi exprimi
sentimentele. 9. Comunicarea presupune a accepta conflictul. 10. Comunicarea presupune asumarea
rezolvării conflictului.
Incurajarea feedback-ului din partea angajatilor
O buna comunicare presupune nu doar transmiterea mesajelor intr-un singur sens, dintre lideri catre
angajati, ci si invers. Asadar, companiile ar trebui sa incurajeze si comunicarea dinspre angajati spre
conducere, prin organizarea de sedinte sau distribuirea de chestionare interne.
Posibilitatea de a oferi un feedback, de a le permite angajatilor sa vina cu sugestii sau cu idei cu
privire la relatia lor cu conducerea, sunt lucruri care duc la cresterea nivelul acestora de satisfactie si,
implicit, la cresterea productivitatii.
In concluzie, o buna comunicare interna elimina eventuale sentimente de incertitudine in randul
angajatilor si ii transforma pe acestia in parteneri de baza ai afacerii, asigurand bunul mers al
organizatiei.
Daca am nevoie de opinia ta, ti-o voi cere.
Problemele de comunicare pot aparea cand managementul pur si simplu ignora orice beneficiu adus
de comunicarea interna. Unii manageri cred ca singurul rol al salariatiilor este acela de a-si face
treaba.
Un bun climat la locul de muncă, atât pentru angajaţi, cât şi pentru şefi este asigurat în primul rând de
felul în care managerul se raportează la fiecare membru al echipei sale, de cât de bine îi cunoaşte la
nivel individual, pentru că fiecare angajat poate avea dorinţe şi nevoi diferite
„Raportarea managerilor la angajaţi este foarte importantă, managerul trebuie să încerce să cunoască
angajatul la nivel individual şi să cunoască toţi membrii echipei sale, astfel încât să înţeleagă ce
anume îl motivează pe omul respectiv, care sunt dorinţele şi aşteptările sale. Este posibil ca o parte
din angajaţi să fie motivaţi de performanţe, iar atunci acel om trebuie stimulat să evolueze la locul de
muncă, iar alţi angajaţi se mulţumesc să rămână în zona de confort şi să fie în zona de execuţie şi
atunci trebuie să ne raportăm diferit la acel om.”