Sunteți pe pagina 1din 1

Rezumat Padurea Spanzuratilor

Capitolul l

În timpul primului război mondial, în satul rusesc Zirin se află cartierul unei divizii de
infanterie a armatei austro-ungare, în care luptă și ostași și ofițeri români din Transilvania
(care aparținea în acea vreme Imperiului Austro-Ungar).
Doi soldați români, ajutați de un țăran rus și supravegheați de un caporal, sapă o groapă nu
departe de o spânzurătoare, aflată între cimitirul militar și cimitirul satului. Caporalul este
mulțumit de întârzierea convoiului ce trebuia să aducă condamnatul, căci groapa nu este
săpată nici la o oră după ce trecuse ora programată.Dinspre sat se apropie un căpitan cu
ochii înfrigurați. Acesta îl întreabă pe caporal cine va fi executat și pentru ce vină, dar omul
nu știe să-i răspundă.Sosește și un locotenent, foarte interesat de buna organizare a
execuției. El observă că nu s-a adus scăunelul pe care să urce condamnatul sub
spânzurătoare și îl trimite imediat în sat pe caporal să aducă unul.Cei doi ofițeri se prezintă.
Locotenentul este Apostol Bologa, căpitanul se numește Otto Klapka, nou venit chiar în
regimentul de artilerie al locotenentului. Klapka află de la locotenent că urma să fie executat
sublocotenentul ceh Svoboda, care fusese prins când încerca să treacă la dușman.
Locotenentul făcuse parte din Curtea Marțială care îl condamnase. Povestește îndârjit că
sublocotenentul își primise sentința cu zâmbetul pe buze. Klapka nu pare, însă, convins că
sentința era dreaptă. Spune că fusese avocat înainte de război, iar Bologa adaugă că pe el
războiul îl luase din mijlocul cărților, de la Universitate.Sosește un grup de ofițeri, în frunte cu
generalul, comandantul diviziei. Zelos, Bologa se apropie și spune că el trimisese după
scăunel. Pretorul militar observă că lipsește călăul. Generalul ordonă să se găsească
imediat un călău, iar pretorul îl desemnează pe caporal.
Este adus condamnatul, urmat de un lung convoi de soldați și ofițeri, aduși ca să vadă
execuția și să tragă învățămintele de rigoare. Ajuns lângă spânzurătoare, condamnatul îi
spune preotului că vrea să moară mai repede.În timp ce pretorul citește sentința Curții
Marțiale a diviziei, privirile condamnatului se aprind mândre, iar Apostol Bologa este
fascinat. Svoboda se urcă pe scăunel și își pune singur ștreangul de gât. Caporalul trage
scăunelul, iar condamnatul moare privit de toți cei de față. Mulți oameni au ochii plini de
lacrimi.Doctorul constată oficial decesul și toți se întorc la divizie. Rămân lângă
spânzurătoare numai Apostol Bologa, care nu poate să-și ia ochii de la spânzurat, și
căpitanul Cervenco, ce îl plânge pe cel mort.Locotenentul pleacă și el spre sat. Îl ajunge din
urmă pe Klapka. Glasul și cuvintele acestuia spun că el nu fusese de acord cu această
execuție, iar Bologa se cutremură.

S-ar putea să vă placă și