Handbalul 

este un sport de echipă care se joacă cu o minge, folosindu-se numai mâinile. Meciul

are loc între două echipe a 7 jucători (6 jucători de câmp și un portar) pe durata a două reprize a
câte 30 de minute. Scopul jocului este de a marca cât mai multe goluri în poarta echipei adverse.
Echipa care a marcat mai multe goluri câștigă meciul.
Este un sport relativ tânăr, apărând în Europa la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX.
Originile lui sunt însă mult mai îndepărtate și pot fi găsite în unele jocuri cu caracter popular
practicate în Evul Mediu și în jocurile dinamice folosite în școlile din centrul și nordul Europei la
începutul secolului XIX. În toate variantele lui, jocul de handbal a apărut mai întâi în școli, în
scopuri didactice, rod al imaginației creatoare a unor eminenți profesori de educație fizică.
Părintele handbalului modern este considerat a fi profesorul german de educație
fizică Carl (sau Karl) Schelenz,[1] care a introdus reguli și care a folosit un teren de aceeași
mărime cu cel de fotbal. Pe atunci o echipă avea 11 jucători.
Se disting și sunt atestate trei rădăcini multinaționale, fiecare cu o variantă nu prea mult
deosebită de handbalul consacrat și practicat astăzi. În România handbalul a pătruns în anii 1920
– 1921, imediat după lansarea lui oficială la Berlin în anul 1919 de către profesorul Karl
Schelentz. În anul 1921 încep deja meciurile inter-clase în școli, la Sibiu, chiar pe stadionul
central, iar din 1922 primele jocuri inter-orașe cu echipe formate din elevi, dar și câțiva absolvenți
și chiar profesorii acestora.[2]

Caracteristici generale[modificare | modificare sursă]

Dimensiunile terenului de joc

Terenul de joc este un dreptunghi cu lungimea de 40 metri și lățimea de 20 metri și este compus
din două spații de poartă și o zonă de joc. Liniile laturilor lungi sunt numite linii de margine, iar
liniile laturilor scurte sunt numite linii de poartă (între barele porții) sau liniile exterioare porții (de
ambele părți ale porții). În jurul terenului de joc trebuie să existe o zonă de siguranță, cu o lățime
de cel puțin 1 metru de-a lungul liniilor de margine și 2 metri în spatele liniilor exterioare porții.
Caracteristicile terenului de joc nu trebuie modificate în timpul jocului, astfel încât una dintre
echipe să fie avantajată.

Porțile[modificare | modificare sursă]
În centrul fiecărei linii exterioare a porții se găsește o poartă. Porțile trebuie să fie solide ancorate
de podea sau de pereții din spatele lor. Porțile au la interior o înălțime de 2 metri și o lățime de 3
metri. Barele verticale ale porții sunt unite de o bară orizontală în partea superioară. Partea
posterioară a barelor porții trebuie să fie aliniată cu muchia posterioară a liniei de poartă. Barele
verticale și bara transversală trebuie să fie pătrate în secțiune, cu laturile de 8 cm. Pe cele 3 laturi
care sunt vizibile dinspre terenul de joc, barele trebuie vopsite în 2 culori contrastante, care să fie
diferite și de culorile din jurul porții. Porțile trebuie să aibă o plasă, atașată în așa fel încât o
minge intrată o dată în poartă să rămână acolo.