STAŢII DE HIDROGEN GAZOS

IGC Doc. 15/06/E

Revizuire a Doc. 15/96 şi Doc. 15/05

 EUROPEAN INDUSTRIAL GASES ASSOCIATION AISBL
AVENUE DES ARTS 3-5 • B – 1210 BRUSSELS
Tel : +32 2 217 70 98 • Fax : +32 2 219 85 14
E-mail : info@eiga.org • Internet : http://www.eiga.org
Document elaborat de către:

Hervé Barthélémy AIR LIQUIDE

Wolfgang Dörner LINDE GAS
Giorgio Gabrieli SIAD
Roy S. Irani BOC
Alexander Kriese MESSER GROUP
Joaquin Lleonsi CARBUROS METALICOS
Klaus Markhoff AIR LIQUIDE Germania
Herman Puype EIGA
Andy Webb AIR PRODUCTS
 CUPRINS

1. Introducere
2. Scop
3. Proprietăţile hidrogenului
4. Caracteristici generale de proiectare
4.1 Proiectul
4.2 Zone cu potenţiale atmosfere explozive
4.3 Locaţia
4.4 Clădiri
4.4.1 Clădirile şi proiectarea
4.4.2 Încălzirea
4.4.3 Ventilarea
4.5 Conducte şi dispozitive de evacuare
4.6 Materiale
4.7 Conexiuni
4.8 Instrumente
5 Semnalizare zone periculoase
5.1 Distanţe minime de siguranţă recomandate
5.2 Identificarea zonelor periculoase şi accesul la ele
6 Compresiunea
6.1 Definiţie
6.2 Descriere schemă tehnologică
6.3 Instrucţiuni de operare
6.3.1 Pornirea noilor compresoare sau compresoare pe baza Operaţiunilor
de Întreţinere
6.3.2 Restartarea compresoarelor care operează cu hidrogen
6.3.3 Oprirea compresoarelor
6.4 Echipament de control şi monitorizare
6.4.1 Presiune de admisie
6.4.2 Analiza oxigenului
6.4.3 Temperatura de evacuare
6.4.4 Presiunea de evacuare
6.4.5 Apa de răcire
6.4.6 Purjare gaz la echipamente electrice
6.4.7 Cartere presurizate
7 Purificarea
7.1 Definiţie
7.2 Descrierea procesului tehnologic
7.3 Operarea
7.3.1 Instrucţiuni de operare
7.3.2 Separatoare şi filtre
7.3.3 Catalizator Deoxo
7.3.4 Uscătoare
7.4 Echipament de control şi monitorizare
7.4.1 Indicator de temperatură a catalizatorului Deoxo
7.4.2 Indicatorul de temperatură
7.4.3 Indicatorul de presiune
7.4.4 Analizoare de puritate
8 Staţii de umplere
8.1 Definiţie
8.2 Descriere proces tehnologic
8.2.1 Sistem principal de alimentare
8.2.2 Umplerea cilindrului
8.2.3 Umplerea remorcilor şi automotoarelor
8.2.4 Analizarea
8.3 Instrucţiuni de operare
8.3.1 Umplerea cilindrilor
8.3.2 Umplerea remorcilor şi vehiculelor pe şine
9 Instalaţii de depozitare la locaţia clientului
9.1 Definiţie
9.2 Descrierea procesului tehnologic
9.3 Instrucţiuni de operare
9.3.1 Alimentare consumator
9.3.2 Instrucţiuni de umplere
9.4 Consideraţii speciale
10. Echipamente şi instalaţii electrice
10.1 Generalităţi
10.2 Instalaţii electrice
10.3 Legarea la pământ a sistemului
10.4 Instruirea
10.5 Verificarea
10.6 Electricitate statică
10.6.1 Definiţie
10.6.2 Precauţii împotriva acumulării de încărcături statice
10.6.3 Verificarea
10.7 Protecţie împotriva trăsnetelor
11 Protecţie la incendii
11.1 Generalităţi
11.2 Echipamentul de luptă împotriva incendiilor
11.3 Acţiuni în cazul unui incendiu
12. Instruirea personalului
12.1 Personalul
12.2 Instruirea
13. Punerea în funcţiune
13.1 Testarea
13.1.1 Testarea de presiune
13.1.2 Testarea de emisie acustică (AET)
13.2 Purjarea
13.3 Pornirea
13.4 Operarea
14. Întreţinere şi reparaţii
14.1 Documentaţia
14.2 Înregistrări
14.3 Planuri
14.4 Tuburi flexibile
Anexa 1: Schema tehnologică a unui sistem tipic de compresie hidrogen
Anexa 2: schema tehnologică a unui sistem tipic de purificare a hidrogenului
Anexa 3: schema tehnologică a unui sistem tipic de umplere cu hidrogen
Anexa 4: Schema tehnologică a unei depozitări tipice la locaţia clientului
1. Introducere

În fiecare an sunt produse cantităţi din ce în ce mai mari de hidrogen în Europa.

Drept urmare, există Standarde care se referă la siguranţa în producţia,
distribuirea şi utilizarea hidrogenului.

Acest Cod de Practică a fost elaborat pentru ghidarea proiectanţilor şi

operatorilor de staţii de hidrogen gazos. El reflectă cele mai bune practici
disponibile în acest moment. Obiectul principal al aplicării acestui cod este de a
îmbunătăţii siguranţa în operarea staţiilor de hidrogen gazos.

De la prima publicare, în 1980, s-au făcut avansuri considerabile în înţelegerea

efectelor adverse pe care hidrogenul pur presurizat le are asupra recipientelor de
depozitare din oţel carbon. Pentru a păstra obiectivele originale de îmbunătăţire
a siguranţei, Anexa 5 furnizează instrucţiuni adiţionale pentru proiectarea şi
verificarea unor astfel de recipiente.

2. Scop

Acest Cod acoperă hidrogenul gazos, compresia, purificarea, umplerea în

containere şi instalaţiile de depozitare la locaţia consumatorului. Nu include
producţia, transportul sau distribuirea hidrogenului şi nu acoperă aspecte de
siguranţă privind utilizarea şi aplicarea gazului în procese tehnice şi chimice.

Noua Anexă acoperă proiectul recipientului şi consideraţii privind materialul

pentru recipiente sudate de presiune medie, precum şi verificările necesare.

3. Proprietăţile hidrogenului

Hidrogenul este cel mai uşor gaz cunoscut (gravitate specifică 0,0695; aer = 1) şi
se răspândeşte rapid în aer.

Hidrogenul este inodor, insipid şi incolor.

Nu este toxic, nu susţine viaţa şi poate acţiona ca şi asfixiant prin înlocuirea

conţinutului de oxigen într-un spaţiu închis.

Hidrogenul este extrem de inflamabil în aer (limite de inflamabilitate: 4% - 75%

din volum). Energia necesară pentru aprindere este extrem de scăzută, de
exemplu la electricitate statică şi în anumite condiţii poate apărea combustia
spontană.

Hidrogenul arde în aer cu o flacără foarte fierbinte şi aproape invizibilă, care

emite o căldură radiantă şi, drept urmare, dă puţine semne privind prezenţa lui în
aer.
Hidrogenul se poate răspândi rapid prin materiale şi sisteme. Răspândirea este
mult mai pronunţată la temperaturi înalte.

4. Caracteristici generale de proiectare

4.1 Proiectul

Sistemele de hidrogen vor fi proiectate, fabricate şi testate în conformitate cu

codurile naţionale recunoscute privind ţevile şi recipientele presurizate şi, acolo
unde este cazul, cu cerinţele statutare aferente.

Se vor prevedea dispozitive de eliberare a presiunii pentru a preveni

suprapresiunea.

Când acest lucru este necesar, echipamentele şi sistemele vor fi legate la

pământ pentru protecţie împotriva curenţilor electrici vagabonzi şi electricităţii
statice.

4.2 Zone cu potenţiale atmosfere explozive

Cerinţele minime privind protecţia muncitorilor expuşi la potenţiale riscuri

datorate atmosferelor explozive sunt specificate în cadrul Directivei EU
1999/92/EC şi legislaţia naţională corespunzătoare. Angajatul va efectua o
evaluare a riscurilor de explozie la locul de muncă incluzând o clasificare /
zonare a ex-zonelor pentru a se asigura că echipamentele electrice şi mecanice
pot fi utilizate în siguranţă. Mai mult, Directiva cere instruirea personalului,
implementarea unui sistem de permisii de lucru, marcarea ex zonelor cu
simboluri specifice, etc. Pentru informaţii suplimentare privind consecinţele
pentru membri EIGA, vă rugăm să consultaţi documentul EIGA IGC Doc. 134/05,
„Potenţiale atmosfere explozive, Directiva EU 1999/92/EC”. Directiva este deja
valabilă pentru noile locuri de muncă şi trebuie implementată complet pentru cele
existente începând cu 1 iulie, 2006.

4.3 Locaţia

Sistemele de hidrogen pot fi instalate în aer liber sau în interiorul clădirilor şi vor fi
localizate astfel încât să fie accesibile vehiculelor de distribuţie, serviciilor de
pompieri şi să ofere mijloace facile de evacuare în cazul unor incendii.

Nu vor fi localizate sub linii de înaltă tensiune.

Se va acorda o atenţie specială la localizarea lor în apropierea unor surse de

combustibil, cum ar fi conducte sau recipiente conţinând gaze sau lichide
inflamabile, sau alte substanţe potenţial periculoase care pot pune în pericol
integritatea instalaţiei.

Distanţele de siguranţă – vezi tabel 1.

De asemenea, se va acorda o atenţie specială la vecinătatea cu alte procese sau

clădiri conţinând echipament de procesare, unde există un potenţial pericol de
incendii sau explozii. În astfel de cazuri, pot fi necesare precauţii suplimentare,
cum ar fi distanţe de separare mai mari sau ziduri d protecţia special concepute.

Se vor lua măsuri de precauţie, cum ar fi ridicarea unor bariere sau ziduri pentru
protecţie împotriva daunelor în timpul manipulării unităţilor de furnizare a
hidrogenului.

4.4. Clădiri

4.4.1 Clădirile şi proiectarea

Clădirile în care se instalează sistemele de hidrogen vor fi special proiectate în

acest scop şi vor fi bine ventilate în special în punctele înalte.

Gradul de împrejmuire va fi compatibil pentru a asigura un mediu de lucru

rezonabil privind condiţiile atmosferice locale.

Se vor lua măsuri adecvate pentru a preveni pătrunderea hidrogenului în

conductele de serviciu, casa scării sau alte pasaje care fac legătura cu locaţiile
care sunt proiectate ca şi zone de siguranţă, adică în afara zonelor periculoase.
(vezi 5).

Clădirile utilizate pentru operarea hidrogenului vor fi proiectate pentru a fi

rezistente la foc, conform reglementărilor şi codurilor naţionale. Spaţiile de
evacuare se vor conforma cu 11.

Uşile care nu au acces direct spre exterior vor fi rezistente la foc şi vor fi
prevăzute cu închidere automată.

Presiunea exploziei va fi eliberată doar prin pereţii exteriori sau acoperiş şi

trebuie proiectată astfel încât, în cazul unei explozii, presiunea să fie eliberată
fără ca eliberarea exploziei să se transforme în schije periculoase.

Spaţiul total de decompresie nu trebuie să fie mai mic decât aria acoperişului sau
aria celei mai lungi laturi. Acest spaţiu poate consta într-unul sau o combinaţie a
următoarelor elemente:

- Spaţiu deschis către exterior

- Pereţi din material uşor incombustibil
- Uşi batante în pereţii exteriori
- Guri de ieşire fixate uşor
- Acoperiş uşor

Lumina prevăzută va avea o suficientă intensitate pentru toate clădirile şi zonele

de lucru, astfel încât operaţiile să poată fi desfăşurate în siguranţă în orice
moment. Echipamentul de iluminat va fi adecvat utilizării în zone cu hidrogen
(vezi 10).

4.4.2 Încălzirea

Acolo unde este necesară încălzirea, aceasta se va face, preferabil, cu apă caldă
sau aer cald. Dacă se utilizează sisteme de recirculare, se va lua în considerare
posibilitatea contaminării cu hidrogen şi se vor lua măsurile de precauţie
necesare. Sursele de încălzire vor fi localizate la distanţă de clădire şi se vor
conforma distanţelor specificate în tabelul 1, pag. 5. Dacă se utilizează o sursă
electrică de încălzire, aceasta se va conforma cu cerinţele privind echipamentele
electrice, menţionate în 10.

4.4.3 Ventilarea

Clădirea va beneficia de o ventilaţie naturală la atât la nivelurile de jos cât şi la

nivelurile de sus. Deschiderile vor fi localizate în cel mai înalt punct al încăperii în
zidul exterior sau în acoperiş.

În zone în care nu este posibilă ventilaţia naturală, se va lua în considerare

instalarea unui echipament de analizare permanentă a atmosferei cu puncte de
localizare adecvate şi/sau ventilare forţată.

4.5 Conducte şi dispozitive de evacuare

Conductele pentru hidrogen vor fi marcate clar prin folosirea unor coduri de culori
şi / sau etichete.

Supapele de izolare vor fi prevăzute astfel încât sursa de hidrogen să poată fi

închisă în siguranţă în cazul unei urgenţe. Acest aspect este în special important
în locurile în care conductele de hidrogen intră în clădire.

Canalele de aerisire ale dispozitivelor de eliberare a presiunii vor fi proiectate sau

localizate astfel încât umezeala să nu se poată aduna şi îngheţa, lucru care ar
putea interfera cu operarea corespunzătoare a dispozitivului. Materialele
preferate sunt aliajele din cupru şi oţelul inoxidabil pentru a minimiza posibilitatea
aprinderii datorate particulelor corozive din atmosferă.

Căile de aerisire, inclusiv cele ale dispozitivelor de decompresie, vor fi instalate

pentru a efectua evacuarea într-un loc sigur, în aer liber, pentru a preveni
acumularea gazului în zone cu personal sau în orice altă structură. Căile de
aerisire vor fi localizate individual. Acestea nu vor efectua evacuare în zone în
care poate apărea acumulare de hidrogen.

Acolo ude este necesară instalarea conductelor de hidrogen în acelaşi canal

utilizat şi pentru cabluri electrice, toate legăturile în conductele de hidrogen
instalate în secţiunea respectivă vor fi sudate sau lipite cu aliaj dur. Se va păstra
o distanţă de separare minimă de 50 mm pentru cablurile electrice şi orice alte
conducte. Conductele de hidrogen vor fi instalate la un nivel mai ridicat decât
celelalte ţevi.

4.6 Materiale

Toate materialele utilizate vor fi adecvate operării cu hidrogen şi presiunilor şi

temperaturilor implicate.

Nu se vor utiliza conducte şi elemente din fontă, deoarece există posibilitatea

permeabilităţii hidrogenului şi porozităţii în piesa turnată.

Conductele şi toate celelalte elemente se vor conforma standardelor stabilite sau

specificaţiilor de fabricaţie.

În anumite condiţii, unele materiale feroase cu rezistenţă mare la tracţiune pot fi

susceptibile la fragilitate datorită hidrogenului. Acest aspect se va lua în
considerare la selectarea materialelor feroase pentru operare cu hidrogen.

În cazurile în care este posibilă prezenţa amoniacului ca şi impuritate, sau ca şi

contaminant atmosferic, nu se va utiliza cuprul sau aliajele pe bază de cupru /
zinc / cositor pentru conducte sau elemente, deoarece aceste materiale sunt
susceptibile la atacuri de către amoniac. Se va lua în considerare şi posibilitatea
prezenţei altor contaminanţi, luându-se măsurile de precauţie adecvate.

4.7 Conexiuni

Joncţiunile ţevilor şi tuburilor se vor face prin sudare, lipire cu aliaj dur (nu este
recomandată lipirea moale), elemente filetate sau prin îmbinare cu flanşă.

Utilizarea elementelor de compresie, feroase sau neferoase nu este

recomandată. Dacă este necesară prezenţa elementelor de compresie în
proiectarea sistemului, se vor respecta cu stricteţe instrucţiunile producătorului
privind utilizarea şi instalarea, inclusiv procedurile de reglare.

Utilizarea joncţiunilor sudate sau lipite cu aliaj dur este recomandată de câte ori
este posibil. Acolo unde sunt necesare joncţiuni casabile, acestea trebuie
menţinute la un nivel minim deoarece reprezintă o potenţială sursă de scurgere.
Se va acorda o atenţie specială în utilizarea unor astfel de conexiuni datorită
permeabilităţii hidrogenului la toate presiunile.

Continuitatea electrică va fi menţinută în întregul sistem (vezi 10.3).

Conductele de alimentare vor fi continue electric. Materialul de construcţie vor

prezenta cea mai bună rezistenţă posibilă la permeabilitate. Acolo unde sunt
montate manşoane exterioare, acestea vor fi găurite pentru a preveni umflarea.
Fiecare tub va fi fost testat electric de către fabricant, şi va fi emis un certificat în
acest sens. Tuburile vor putea fi identificate în ceea ce priveşte data de
fabricaţie. Vor fi montate dispozitive de siguranţă pentru a reţine tubul în
eventualitatea unei avarii.

4.8 Instrumente

Instrumentele şi manometrele vor fi proiectate şi localizate astfel încât, în

eventualitatea unei scurgeri sau rupturi, şi unui posibil incendiu rezultat, riscurile
asupra personalului să fie minimizate. Este recomandată utilizarea sticlei
incasabile şi a unor elemente de prevenire spargerii la manometrele de presiune.

Anumite instrumente pot utiliza sisteme de detectare care nu sunt, în mod

normal, compatibile cu măsurile de precauţie necesare în cazul hidrogenului, de
ex. cromatografie de gaze, detectoare de ionizare, etc. În astfel de situaţii, se vor
lua măsurile necesare pentru a limita cantităţile de hidrogen la limite acceptabile,
de exemplu prin purjarea gazului inert şi ventilarea în exterior.

5 Semnalizare zone periculoase

5.1 Distanţe minime de siguranţă recomandate

Sistemele de hidrogen vor fi semnalizate ca şi zone periculoase. Întinderea lor

este specificată în tabelul 1. Distanţele sunt măsurate din acele puncte în plan la
care, în cursul operării, poate apărea o scurgere de hidrogen. În cazul în care
echipamentul este instalat în interiorul clădirilor, distanţele la tipuri externe de
expunere sunt măsurate de la deschideri, de exemplu geamuri, uşi, etc.

Conductele care conţin supape, flanşe, conexiuni care pot fi demontate, etc., vor
fi considerate ca şi posibile surse de scurgeri de hidrogen doar în punctele în
care astfel de conexiuni apar.

Distanţele specificate în tabelul 1 pot fi reduse prin asigurarea unor bariere

rezistente la foc. Tipul şi dimensiunile barierelor şi lungimea cu care a fost
redusă distanţa vor fi determinate de condiţiile de la sursa de hidrogen şi natura
expunerii.
Alte activităţi decât cele direct legate de operarea cu hidrogen vor fi efectuate la
distanţă de echipamentul cu hidrogen.

Distanţele specificate în tabelul 1 sunt distanţele minime recomandate. În cazul

în care reglementările naţionale specifică distanţe mai mari, acestea se vor
aplica.

Toate echipamentele electrice dintr-o clădire în care există potenţiale scurgeri de

hidrogen, şi în cadrul distanţelor specificate în tabelul 1 , vor fi de un tip aprobat
în conformitate cu reglementările şi codurile de practică naţionale. Astfel de
echipamente aprobate nu vor fi considerate a reprezenta potenţiale surse de
aprindere.

Tabel 1

Distanţe orizontale de siguranţă minimum recomandate pentru staţii de hidrogen

Tip de expunere exterioară Distanţa la sistemul

de hidrogen
1. Flăcări deschise şi alte surse de aprindere (inclusiv 5
electrice)
2. Marginile şantierului şi zone în care densitatea 8
oamenilor este ridicată, cum ar fi parcări, cantine, etc.
3. Clădiri sau structuri din lemn 8
4. Deschideri în perete în birouri, ateliere, etc. 5
5. Lichide inflamabile şi depozitare LPG deasupra solului 8
în conformitate cu codurile naţionale, unde acestea există
pentru anumite substanţe
6. Lichide inflamabile şi depozitare LPG sub sol
- rezervoare (distanţă orizontală faţă de echipament) 3
- guri de ventilare sau conexiuni 5
7. Depozitare cilindrii de gaz inflamabil, altul decât 5
hidrogen
8. Depozitare oxigen gazos (cilindrii) 5
9. Depozitare oxigen lichid (nu mai mare de o capacitate 8 (*)
rezervor de 125.000 l) (**)
10. Depozitare lichid criogenic neinflamabil, altul decât 5 (*)
oxigenul, de ex. argon, nitrogen (*)
11. Stocuri de material combustibil, de ex. lemn 8
12. Compresor de aer, orificii de ventilare, etc.

(*) Unde se fac amenajările necesare pentru a devia vărsarea de lichid de la

sistemul de hidrogen, aceste distanţe pot fi reduse.
(**) Pentru capacităţi de rezervoare mai mari de 125.000 litri a se consulta
documentul IGC 3/75.
 5.2 Identificarea zonelor periculoase şi accesul la ele

Extinderea zonelor periculoase trebuie indicată prin avertizări permanente în

special la punctele de acces sau prin linii distinctive pictate pe sol. Avertizările
vor indica natura pericolului, ca de exemplu:

HIDROGEN – GAZ INFLAMABIL

FUMATUL INTERZIS – INTERZIS ACCESUL CU FLĂCĂRI DESCHISE

Doar personalul autorizat va avea acces în aceste zone. Acest personal trebuie
să fie informat în privinţa pericolelor care pot fi întâlnite şi să fie la curent cu
procedurile relevante de urgenţă.

Orice alte activităţi decât cele direct legate de operarea staţiei vor fi acoperite de
un sistem de permise de muncă de siguranţă.

6 Compresiunea

6.1 Definiţie

Un compresor de hidrogen este o maşină care ridică la o valoare mai mare

presiunea hidrogenului alimentat.

Toate tipurile de compresoare sunt acceptate cu condiţia ca acestea să fi fost

proiectate special pentru operarea cu hidrogen.

Se va acorda o atenţie specială pentru a preveni pătrunderea aerului.

6.2 Descriere schemă tehnologică

Anexa 1 indică o schemă tehnologică a unui sistem tipic de compresie a

hidrogenului, utilizând o maşină cu piston, cu mai multe trepte.

Hidrogenul intră în sistemul de compresie prin supapa de izolare (1). Un robinet

de purjare (2) prevăzut cu un dispozitiv de etanşare (3) va fi montat pentru a
permite purjarea sistemului cu nitrogen. De asemenea, se va monta şi un filtru
(4). Un indicator de presiune / alarmă (5) va fi montată pe linia de sucţiune. Va
trebui prevăzut şi un analizor de oxigen (6) (vezi 6.4.2)

La ieşirea din fiecare treaptă a compresorului (7), se vor monta un indicator de

presiune (8) şi un indicator de temperatură (9). Indicatoarele de temperatură (*)
(9) mai pot fi montate şi după fiecare dispozitiv de răcire (10/13).

*Includerea acestor elemente va depinde de condiţia hidrogenului alimentat şi

cerinţele privind produsul comprimat.
Vor fi instalate supape de golire (11) după fiecare treaptă. De asemenea, pot fi
montate şi robinete de scurgere (*) (12).
Următoarele elemente pot fi montate după treapta finală:
- element după răcitor (*) (13)
- alarmă de temperaturi ridicate (14)
- separator şi scurgere (*) (15)

*Includerea acestor elemente va depinde de condiţia hidrogenului alimentat şi

cerinţele privind produsul comprimat.

Un indicator / alarmă de presiune (16), o supapă de reţinere (17), o supapă de

purjare (18) şi o supapă de izolare (19) vor fi de asemenea instalate.

Sistemele cu apă de răcire vor fi prevăzute cu o alarmă de presiune scăzută (20)

sau cu o alarmă de debit scăzut (21) localizarea la intrarea sau la ieşirea din
sistemul de răcire. Adiţional, pot fi prevăzuţi indicatori vizuali de debit.

În cazul în care se utilizează sisteme cu apă de răcire cu circuit închis, fiecare

răcitor trebuie protejat împotriva suprapresiunii, care poate apărea în urma
scurgerilor de gaz.

Dacă motorul electric (22) este presurizat cu nitrogen sau aer, acesta va fi
echipat cu o alarmă de presiune scăzută (23) pentru a monitoriza presiunea din
carcasa motorului. În mod alternativ, elementele 23 şi 24 pot fi alarme de debit
scăzut.

6.3 Instrucţiuni de operare

La pornirea compresorului de hidrogen, este important să se prevină pătrunderea

aerului care ar putea duce la formarea de amestecuri explozive în interiorul
maşinii.

Drept urmare, este esenţial ca dispozitivele de siguranţă menţionate în 6.4 să fie

operaţionale. Aceste condiţii fiind satisfăcute, compresoarele de hidrogen pot fi
pornite ca şi orice alt compresor, în conformitate cu instrucţiunile producătorului
şi următoarele proceduri recomandate.

6.3.1 Pornirea noilor compresoare sau compresoare pe baza Operaţiunilor

de Întreţinere

Izolaţi compresorul închizând supapele de izolare principale (1 şi 19). Purjaţi

aerul din compresor prin îndepărtarea dispozitivului de izolare (3) şi conectarea
unei surse de nitrogen în acest punct. Deschideţi robinetul de purjare (2) pentru a
presuriza maşina cu nitrogen. Presiunea utilizată va depinde sa sarcina normală
a maşinii, de obicei aceasta nu trebuie să fie mai mică de jumătate din valoare
de intrare nominală, în special pentru maşini de presiune cu sucţiune scăzută.

Deschideţi supapa de purjare (18) şi setaţi un debit de nitrogen de purjare

adecvat.

Verificaţi dacă dispozitivele de siguranţă menţionate la 6.4 sunt operaţionale.

Porniţi compresorul şi lăsaţi-l să funcţioneze pentru aproximativ 10 minute.

Verificaţi conţinutul de oxigen din gazul care iese prin robinetul de purjare (18),
dacă acesta este mai mic de 1% pentru o perioadă minimă de 2 minute opriţi
compresorul.

Închideţi supapa de purjare (2) şi supapa de purjare (18), deconectaţi

alimentarea de nitrogen i montaţi la loc dispozitivul de blancare. Compresorul
este acum pregătit pentru operarea cu hidrogen. Acest lucru trebuie efectuat în
modul următor:
- deschideţi supapa de izolare principală (1). Verificaţi dacă dispozitivele de
siguranţă menţionate la 6.4 sunt operaţionale.
- Porniţi compresorul.
- Deschideţi supapa de purjare (19) şi verificaţi gazul ventilat.
- Dacă analiza este corespunzătoare, conţinutul de nitrogen este redus la o
valoare acceptabilă.
- Închideţi supapa de purjare (18).
- Deschideţi supapa de izolare (19) pentru a porni maşina

6.3.2 Restartarea compresoarelor care operează cu hidrogen

Verificaţi dacă dispozitivele de siguranţă menţionate la 6.4 sunt operaţionale.

Porniţi compresorul.

6.3.3 Oprirea compresoarelor

Opriţi compresorul.

În cazul în care compresorul va continua să opereze cu hidrogen, poate fi lăsat

conectat la sistem sau poate fi izolat prin închiderea supapelor principale de
izolare (1 şi 19). Presiunea rămasă poate fi evacuată prin supapa de purjare
(18). Se va acorda o atenţie specială, astfel încât, în timpul perioadelor de oprire,
să fie menţinută o presiune a hidrogenului reziduală pozitivă, în caz contrar la
restartare procedura de purjare detaliată în 6.3.1 trebuie urmată.
 6.4 Echipament de control şi monitorizare

În plus faţă de instrumentele şi dispozitivele de control prevăzute în mod normal

pentru sistemele de comprimare a gazului, următoarele dispozitive de siguranţă
specifice trebuie, de asemenea, luate în considerare.

6.4.1 Presiune de admisie

Presiunea de admisie trebuie monitorizată de către un indicator / întrerupător de

presiune pentru a evita un vacuum în linia de admisie şi, ca urmare, pătrunderea
aerului. Acest întrerupător de presiune va duce la închiderea compresorului
înainte ca presiunea de admisie să atingă presiunea atmosferică.

6.4.2 Analiza oxigenului

Dacă hidrogenul vine dintr-o sursă de joasă presiune, sau există posibilitatea
contaminării cu oxigen, conţinutul de oxigen în hidrogen va fi măsurat
permanent. Dacă acesta atinge un nivel de 1%, compresorul va fi oprit automat.

Analizorul de oxigen poate fi montat fie imediat înaintea elementului de admisie

sucţiune a compresorului, care este şi modul recomandat, fie după prima treaptă
de evacuare dacă presiunea de admisie nu este suficientă pentru analizor.

6.4.3 Temperatura de evacuare

Temperatura după treapta finală, sau după răcitor, dacă acesta este montat, va fi
monitorizată de către un indicator / alarmă, care poate fi setat să oprească
compresorul la o temperatură maximă pre-determinată.

6.4.4. Presiunea de evacuare

Presiuena după treapta finală va fi monitorizată de către un indicator / alarmă,

care poate fi setat fie să oprească compresorul, fie să iniţieze acţiuni alternative,
de ex. recirculare la o presiune maximă pre-determinată, care este sub cea a
dispozitivului final de evacuare.

6.4.5 Apa de răcire

O alarmă de presiune / debit apă va fi montată în sistemul de apă de răcire, şi

poate fi setată să oprească compresorul în caz de presiune sau debit scăzute.

6.4.6 Purjare gaz la echipamente electrice

În cazurile în care motorul şi echipamentele auxiliare sunt presurizate cu un gaz

inert, de exemplu nitrogen, presiunea / debitul scăzute vor fi indicate printr-o
alarmă. Aceasta poate fi setată să oprească motorul şi elementele auxiliare.
 6.4.7 Cartere presurizate

În cazul în care carterul compresorului este presurizat de către hidrogen sau gaz
inert, presiunea / debitul scăzute vor fi indicate de către o alarmă. Aceasta poate
fi setată să oprească motorul.

7 Purificarea

7.1 Definiţie

Sistemul de purificare constă într-un echipament care elimină oxigenul,

umezeala şi alte impurităţi din hidrogen.

Sistemul poate cuprinde recipientele de purificare, uscătoare, schimbătoare de

căldură, echipament de control şi analiză.

7.2 Descrierea procesului tehnologic

Anexa 2 indică procesul tehnologic al unui sistem tipic de purificare a

hidrogenului.

Hidrogenul impur intră în sistem prin supapa de izolare admisie (1). Un separator
(2) elimină picăturile de umezeală şi ulei. Eliminarea contaminanţilor sub formă
de vapori, de ex. amoniac sau mercur, se face într-un filtru activat (3). Un filtru de
praf (4) previne purtarea prafului adsorbant.

Acolo unde este cazul, este montat un pre-încălzitor (5) pentru a încălzi curentul
de gaz înainte de a intra în catalizatorul Deoxo (6). Temperatura din catalizator
este indicată (7). Un element după răcitor (8) şi un separator (9) reduc conţinutul
de apă din curentul de gaz înainte de a trece prin uscătoarele de adsorbţie (10).
Sunt indicate presiunea (11) şi temperatura (12). Un filtru de praf (13) elimină
orice urmă de praf adsorbant. Sistemul analitic (14) monitorizează conţinutul de
oxigen şi umezeală. Echipamentul analitic adiţional poate fi instalat în funcţie de
specificaţii.

Gazul este evacuat din sistem printr-o supapă de evacuare (15).

Uscătoarele sunt reactivate de către un sistem adecvat.

7.3 Operarea

7.3.1 Instrucţiuni de operare

Instrucţiunile de operare detaliate vor fi elaborate pentru fiecare sistem de
purificare, făcându-se referire individuală la supapele şi elementele de control din
sistemul respectiv.

7.3.2 Separatoare şi filtre

Principalele aspecte de operare ale acestor elemente sunt de a asigura că

drenajele separatorului sunt operate la frecvenţa necesară pentru a evita
purtarea picăturilor de contaminanţi.

Este esenţial ca doar contaminatorii vapori să ajungă la filtrul activat, altfel

eficienţa catalizatorului Deoxo va fi redusă semnificativ. Acest lucru se poate
întâmpla şi dacă praful de cărbune este purtat mai departe.

7.3.3 Catalizator Deoxo

Catalizatorul Deoxo elimină oxigenul prezentul în gazul alimentat combinându-l

cu o parte a hidrogenului alimentat pentru a produce apă. Reacţia este
promovată printr-un catalizator bazat pe metal, de ex. platină şi este exotermică.

Temperatura de operare a reacţiei este dependentă de cantitatea de oxigen

prezent în gazul alimentat. În anumite condiţii, de ex. temperatură scăzută a
gazului, sau umezeală excesivă, poate fi necesară preîncălzirea gazului pentru a
stimula reacţia. În mod normal, procesul este foarte eficient şi se obţin niveluri
rezidual de oxigen mai mici de 1 vpm. Deşi conţinutul maximum admis de oxigen
într-o unitate Deoxo este de 3%, în cazul hidrogenului, datorită limitei de
inflamabilitate, este recomandat un conţinut maximum de oxigen de 1%. Un
conţinut ridicat de oxigen va rezulta la o temperatură ridicată în catalizator şi
recipiente.

Este recomandată indicarea temperaturii în patul de catalizator.

Catalizatorul are o durată de viaţă mare şi, cu condiţia să nu existe agenţi

contaminatori prezenţi, de ex. sub formă de ulei: mercur, cărbune, etc., va opera
pentru o perioadă de mai mulţi ani.

Elementul montat după răcitor şi separatorul reduc temperatura gazului şi

conţinutul de apă din hidrogen la nivele acceptabile pentru uscătoare. Drept
urmare, se va acorda o atenţie specială la debitele de apă de răcire şi frecvenţa
drenării separatorului.

7.3.4 Uscătoare

Uscătoarele conţin un agent deshidratant adsorbant sub formă granulară.

Agentul deshidratant reţine umezeala, dar, înainte de a-şi atinge capacitatea,
trebuie reactivat prin metode termice sau de oscilare a presiunii.
Metoda termică necesită ca un volum fie de oxigen, fie de gaz inert să fie încălzit
şi trecut prin patul ud până când umezeala reţinută este eliminată din agentul
deshidratant. Alte metode, cum ar fi încălzirea directă a agentului deshidratant,
pot fi de asemenea utilizate. La final, agentul deshidratant este răcit înainte ca
recipientul să revină la sarcina de uscare.

În metoda de oscilare a presiunii, umezeala este absorbită de către agentul

deshidratator la o presiune relativ ridicată şi eliberată la o presiune mai redusă.

Principalele puncte de operare ale ambelor sisteme sunt de a asigura că patul nu

este supraîncărcat cu umezeală iar timpii de ciclu proiectaţi sunt menţinuţi.

Se va acorda o atenţie specială la evitarea suprapresiunii în sistemul de

reactivare. Acest lucru poate fi obţinut prin dispozitive de eliberare sau alte
caracteristici de proiect.

7.4 Echipament de control şi monitorizare

7.4.1 Indicator de temperatură a catalizatorului Deoxo

Un conţinut ridicat de oxigen va rezulta într-o creştere a temperaturii; drept

urmare, temperatura trebuie monitorizată de către un instrument indicator. Acest
instrument trebuie conectat la o alarmă şi / sau la un sistem de oprire.

Dacă instrumentul de indicare nu are şi funcţia de înregistrare, temperatura

trebuie înregistrată într-un registru la intervale regulate.

7.4.2 Indicatorul de temperatură

Monitorizarea temperaturii gazului în avalul uscătoarele va indica dacă

uscătoarele au fost răcite corect după reactivare.

7.4.3 Indicatorul de presiune

Aceste instrumente indică presiunea în recipiente în timpul operării. Ele mai pot fi
utilizate şi pentru a vă asigura că recipientele au fost corect depresurizate
înaintea reactivării.

7.4.4 Analizoare de puritate

Calitatea produsului trebuie verificată cu ajutorul unor instrumente analitice

adecvate pentru a vă asigura asupra operării corecte a sistemului de purificare.

8 Staţii de umplere
 8.1 Definiţie

O staţie de umplere a hidrogenului este orice instalaţie în care hidrogenul gazos

este transferat, sub presiune, dintr-un sistem de compresie şi / sau depozit de
hidrogen în cilindrii individuale, sau cilindrii care formează o sarcină fixă pe un
vehicul rutier sau pe cale ferată.

Staţia de umplere poate cuprinde containere de depozitare fixe, conducte de

interconectare, colectoare de umplere, tuburi, supape, sisteme de control,
echipament de analiză şi pompe de vid.

8.2 Descriere proces tehnologic

Anexa 3 indică procesul tehnologic al unei staţii tipice de umplere hidrogen.

8.2.1 Sistem principal de alimentare

Hidrogenul din compresor / sistemul de purificare intră în distribuitorul principal al

sistemului de umplere.

El trece printr-o supapă de reţinere (1) şi o supapă de izolare (2).

Un ventil de închidere (3), operat de la distanţă, poate fi montat, astfel încât, în

cazul unui pericol la punctul de umplere, curentul de hidrogen să poată fi oprit de
la dispozitivele de oprire de urgenţă (4). Alternativ, poate fi setat un sistem de
oprire de la distanţă pentru oprirea compresoarelor.

Un analizor de oxigen (5) poate fi instalat în colectorul principal, dacă analizele

nu sunt furnizate de către sistemul de purificare / compresor.

Colectorul poate fi apoi sub-divizat pentru a alimenta diferitele tipuri de activităţi

de umplere. Fiecare ramificaţie trebuie prevăzută cu o supapă de izolare (6).

8.2.2 Umplerea cilindrului

Un indicator de presiune (7) va fi instalat pe colectorul principal către zona de

umplere a cilindrului. Pot fi adăugate o alarmă de presiune ridicată (8) sau un
dispozitiv de înregistrare a presiunii. Va fi prevăzută o supapă de reţinere (9)
care să asigure că, în eventualitatea unei rupturi la una dintre zonele de umplere,
nu apare refluxul.

Fiecare colector individual de umplere trebuie prevăzut cu o supapă de izolare

(10) , o supapă de purjare (11) şi un indicator de presiune (12). O supapă de
izolare a sistemului de vid trebuie de asemenea montată în cazurile în care un
astfel de sistem de vid este utilizat. Pot fi prevăzute şi supape de izolare (14) ale
punctelor de umplere individuale.

Sistemul de vid, acolo unde este utilizat, poate fi conectat permanent sau poate fi
utilizat ca şi unitate mobilă. Acesta va fi prevăzut cu un dispozitiv de
decompresie adecvat (15) pentru a proteja sistemul împotriva presiunii pe
colectorul de umplere a cilindrului. Se vor monta şi elemente care să excludă
intrarea uleiului din pompa de vid în colector. Vor fi prevăzute şi manometrele de
vid (16).
8.2.3 Umplerea remorcilor şi automotoarelor

Un indicator de presiune (17) trebuie montat pe colectorul principal al zonei de

umplere. O alarmă de presiune ridicată (18) sau un dispozitiv de înregistrare a
presiunii pot fi de asemenea montate.

O supapă de reţinere (19) trebuie prevăzută, astfel încât în eventualitatea unei

rupturi la una dintre zonele de umplere, nu apare refluxul.

Fiecare colector individual de umplere trebuie prevăzut cu o supapă de izolare

(20) , o supapă de purjare (21) şi un indicator de presiune (22), dacă acestea nu
sunt montate pe unităţile individuale.

O supapă de reţinere (23) trebuie montată pe conexiunea de tub pentru a

preveni refluxul de a unitate în cazul unei rupturi a tubului.

Se va asigura un mijloc sigur de depresurizare / purjare a secţiunii de conductă

între supapa de reţinere (23) şi supapa de izolare (24). Acest lucru se poate
obţine printr-o supapă de aerisire instalată între supapa de reţinere (23) şi
supapa de izolare (24) sau prin efectuarea unei găuri mici (1,5 mm diametru
maxim) în dopul supapei de reţinere (23).

Această ultimă metodă ar permite, de asemenea, preluarea unor mostre din

unitate şi trimiterea lor către instrumentele de analizare conectate la sistem.

Dacă este necesar un sistem de vid, acesta se va conforma cu cerinţele stabilite

în 8.2.2.

Se va acorda o atenţie specială pentru a asigura legarea adecvată la pământ a

unităţii care este umplută. Acest lucru este esenţial în special în cazul umplerii
remorcilor (vezi 10.6.2).

8.2.4 Analizarea

Analizarea produsului se poate face prin intermediul următoarelor:

- instrumente portabile
- instrumente fixe la fiecare punct de umplere
- o cameră centrală de analize
- o combinaţie a celor de mai sus.

Pentru toate tipurile de analiză a produsului se vor implementa următoarele

caracteristici de siguranţă:

- o supapă de reducere a presiunii (25) pentru a reduce presiunea de

încărcare până la o presiune acceptabilă
- o supapă de decompresie de siguranţă (26) pentru a proteja personalul şi
instrumentele în eventualitatea defectării dispozitivului de reducere a
presiunii
- instrumente de analiză adecvate (27) şi sisteme pentru utilizare cu hidrogen
(vezi 4.7)

8.3 Instrucţiuni de operare

Se vor elabora instrucţiuni de operare detaliate pentru fiecare staţie de umplere,

făcându-se referire individuală la supapele şi elementele de control din sistemul
respectiv.

Următoarele linii de ghidare trebuie urmate în elaborarea instrucţiunilor detaliate

de umplere.

8.3.1 Umplerea cilindrilor

Asiguraţi-vă că cilindrii se află într-o condiţie adecvată umplerii.

Verificaţi presiunea reziduală. Cilindrii fără presiune reziduală sau returnaţi cu

supapele deschise vor fi puşi deoparte pentru ale situaţii, de ex. evacuare /
verificare.

Se poziţionează cilindrii la colectorul de umplere.

Conectaţi cilindrii la tuburi.

Deschideţi supapele cilindrilor. Dacă este necesară aerisirea sau evacuare,

adică în cazul în care există îndoieli privind reziduurile şi în funcţie de cerinţele
de puritate a produsului, se efectuează evacuarea prin supapa de aerisire.
Asiguraţi-vă că aceasta este închisă înainte ca presiunea indicată de manometru
să ajungă la 0, altfel cilindrii şi colectorul pot fi expuşi la contaminare atmosferică.

Cilindrii noi sau retestaţi, care sunt umpluţi pentru prima dată, vor fi evacuaţi sau
purjaţi.
Deschideţi supapa principală de izolare pentru a umple cilindrii, asigurându-vă că
toţi cilindrii au temperatura adecvată în timpul umplerii. Cilindrii reci pot indica o
supapă blocată. Aceştia trebuie marcaţi pentru investigaţii ulterioare.

Testaţi cilindrii şi supapele, pentru a verifica dacă nu există eventuale scurgeri în

timpul umplerii.

Când cilindrii au atins presiunea de încărcare (permiţând corectarea

temperaturii9, închideţi supapa principală de izolare şi supapele de cilindru (*).

Efectuaţi decompresia colectorului.

Analizaţi puritatea produsului, când acest lucru este necesar.

Înregistraţi analizele şi presiunile de umplere dacă este cazul.

Deconectaţi cilindrii şi testaţi, pentru eventuale scurgeri, supapele.

Dacă este necesară etichetarea, asiguraţi-vă că etichetele sunt corecte şi intacte.

8.3.2 Umplerea remorcilor şi vehiculelor pe şine

Asiguraţi-vă că punctele de umplere sunt corect securizate şi că procedurile de

anti-remorcare sunt implementate.

Conectaţi cablul de legare la pământ la vehiculul pe şine. Conectaţi tuburile de

umplere.

Deschideţi supapa de izolare şi supapa de purjare pentru a purja tubul şi pentru

a permite analizarea reziduurilor.

Închideţi supapa de purjare. Deschideţi supapa principală de izolare pentru a

umple containerul. Verificaţi dacă nu există scurgeri la supapele şi conexiunile
containerului în timpul umplerii.

Când containerele au atins presiunea de încărcare (permiţând corectarea

temperaturii9, închideţi supapa principală de izolare şi supapele de container (*).

Analizaţi puritatea produsului, când acest lucru este necesar. Înregistraţi

analizele şi presiunile de umplere dacă este cazul. Deconectaţi cilindrii şi testaţi,
pentru eventuale scurgeri, supapele.

Asiguraţi-vă că remorca sau vehiculul sunt pregătite pentru deplasare în

conformitate cu procedurile aferente.
(*) Notă: pentru a evita timpii morţi, poate fi necesară alinierea unui lot de
containere înaintea închiderii supapelor de izolare la containerele care sunt
umplute.

9 Instalaţii de depozitare la locaţia clientului

9.1 Definiţie

Un sistem de depozitare a hidrogenului gazos este o instalaţie în care

hidrogenul, sau amestecurile conţinând hidrogen, sunt stocate şi evacuate în
conductele de distribuţie ale clientului. Sistemul include recipiente staţionare,
regulatoare de presiune, dispozitive de decompresie de siguranţă, colectoare,
conducte de interconectare şi elemente de comandă. Pentru asemenea sisteme,
toate, sau doar anumite aspecte ale acestui cod, pot fi aplicate, în funcţie de
volumul de depozitare.

Sistemul de depozitare se încheie în punctul în care hidrogenul, la o presiune de

operare nominală, intră în conductele de distribuţie.

9.2 Descrierea procesului tehnologic

Sistemul de depozitare poate cuprinde recipiente de depozitare de joasă sau

înaltă presiune, care pot fi fixe sau mobile, sau o combinaţie a acestora.

În cazul sistemelor de depozitare fixe, recipientele sunt umplute pe loc. În cazul

celor mobile, stocurile sunt umplute pe baza schimbului de recipiente.

În cazul în care depozitarea de joasă presiune se face din surse de înaltă

presiune, cum ar fi cilindrii de înaltă presiune, se va implementa un sistem de
reducere a presiunii, setat la o presiune nu mai mare decât presiunea nominală a
recipientelor de depozitare de joasă presiune, acest lucru fiind în plus faţă de
orice dispozitive de decompresie instalate pentru prevenirea suprapresiunii.

Diagrama din Anexa 4 şi următoarele descrieri se aplică la un sistem de

depozitare de înaltă presiune staţionar, reîncărcat dintr-un cilindru de înaltă
presiune.

Hidrogenul din recipientele de depozitare fixe (1) intră în linia principală. Sistemul
de depozitare va fi prevăzut cu o supapă de decompresie (2), un indicator de
presiune (3) şi un dispozitiv de aerisire manuală (4), precum şi cu o supapă de
izolare (5).

Hidrogenul intră apoi într-o staţie de reducere a presiunii constând din supape de
izolare (6) şi un regulator de presiune (7). Acesta poate fi un sistem duplicat
pentru a facilita întreţinerea.
O supapă de decompresie (8) va fi instalată în avalul staţiei de reducere a
presiunii pentru a proteja linia şi echipamentul clientului.

Un indicator de presiune (9) va fi montat pentru a indica presiunea în linia

consumatorului.

O supapă de reţinere (10) va fi prevăzută pentru a preveni refluxul de la procesul

consumatorului. Hidrogenul intră apoi în conductele de la sistemul
consumatorului.

În timpul operaţiei de reîncărcare, hidrogenul este alimentat din remorca mobilă

printr-un tub flexibil în conexiunea de umplere (11).

O supapă de reţinere (12) va fi prevăzută pentru a preveni descărcarea în cazul

unei avarii a tubului. Aceasta poate fi implementată în conexiunea de umplere.

Se poate instala un filtru (13), şi filtre alternative pot fi încorporate în

regulatoarele de presiune (7) pentru protecţie împotriva particulelor solide.

O supapă de aerisire (14) va fi prevăzută pentru a permite purjarea sistemului,

astfel încât să se prevină intrarea aerului în sistemul de depozitare.

Linia de umplere poate fi fie conectată direct la recipientul de depozitare /

colector aşa cum este indicat în figură, fie conectată la linia principală dintre
supapele (5) şi (6).

9.3 Instrucţiuni de operare

9.3.1 Alimentare consumator

În timpul punerii în funcţiune a instalaţiei, regulatoarele (7) vor fi setate pentru a

livra consumatorului, la cerere, gaz hidrogen la presiunea cerută. Această
presiune este indicată prin indicatorul de presiune (9).

Prin instalarea sistemelor de reglare şi depozitare, se pot face amenajări pentru

schimbarea automată la recipiente de depozitare completă.

9.3.2 Instrucţiuni de umplere

Se vor elabora instrucţiuni de operare pentru fiecare staţie de consumator,

făcându-se referiri individuale la supapele şi elementele de control din sistemul
respectiv.

Următoarele linii de ghidare vor fi folosite în pregătirea detailată a instrucţiunilor

de umplere.
- luarea măsurilor de siguranţă necesare la punctul de umplere şi
implementarea procedurilor aferente
- conectarea legăturilor la pământ, acolo unde este cazul
- conectarea tuburilor
- verificaţi dacă supapa (15) este închisă şi dacă supapa (14) este deschisă,
deschideţi supapa de izolare pentru a purja tubul
- închideţi supapa (14)
- deschideţi complet supapa de izolare
- deschideţi supapa (15) pentru a umple recipientele
- acolo unde este permis, se poate utiliza şi decantarea în cascadă pentru a
eficientiza transferul hidrogenului în containerele de depozitare. În acest caz,
este necesară deschiderea secvenţială şi închiderea supapelor adiţionale.
- Se vor testa conexiunile cu tuburi
- Când recipientele de depozitare au atins presiunea de încărcare sau
echilibrul de presiune a fost atins, închideţi supapa principală de izolare (15)
şi supapele remorcii
- Aerisiţi linia de umplere prin supapa (14). Deconectaţi linia de umplere.
- Asiguraţi-vă că remorca este pregătită pentru deplasare, în conformitate cu
procedurile aferente

9.4 Consideraţii speciale

În plus faţă de cerinţele conţinute în acest Cod pentru staţii de hidrogen, se vor
aplica şi următoarele reguli la instalaţiile de depozitare la locaţia clientului.

În situaţia în care zona instalaţiei de depozitare nu se află sub controlul direct al

persoanelor autorizate, aceasta va fi implementată într-un spaţiu sigur,
împrejmuit, iar cheia de acces va fi deţinută de către o persoană autorizată.

Recipientele şi sistemele de hidrogen vor fi identificate în conformitate cu

standardele naţionale sau locale.

Recipientele instalate permanent vor fi prevăzute cu suporturi incombustibile pe

fundaţii incombustibile.

Instalaţia trebuie localizată în exterior, iar în cazul în care este necesară

instalarea în exterior, se vor aplica condiţiile din 4.3.

Toate elementele de control necesare pentru transferul în siguranţă al

hidrogenului vor fi clar vizibile din poziţia operatorului.

10 Echipamente şi instalaţii electrice

10.1 Generalităţi
Staţiile de hidrogen au un anumit grad de risc de incendiu şi explozii. Gradul de
risc influenţează tipul instalaţiei electrice.

Instalarea şi operarea sistemelor electrice în staţii de hidrogen trebuie să se

conformeze cu regulile, standardele şi codurile de practică aferente fiecărei ţări.

În special, se va lua în considerare Directiva ATEX 1999/92/EC (vezi de

asemenea IGC doc 134/05) pentru acest tip de aplicaţie.

Standardele europene existente (CENELEC) care acoperă aparatele electrice

pentru atmosfere potenţial explozive sunt:

- EN 50 014 Cerinţe generale <<o>>

• EN 50 015 Imersiune ulei <<o>>
• EN 50 016 Aparate presurizate <<p>>
• EN 50 017 Umplere pudră <<q>>
• EN 50 018 Incinte antigrizutoase <<d>>
• EN 50 019 Siguranţă sporită <<e>>
• EN 50 020 Siguranţă intrinsecă <<i>>»

10.2 Instalaţii electrice

Instalarea electrică se va face în aşa fel încât, în timpul operării normale,

formarea scânteilor care ar putea cauza aprindere, arcuri electrice sau
temperaturi ridicate, să fie exclusă. Acest lucru se poate obţine prin utilizarea
unuia sau mai multor tipuri de echipamente definite în 10.1

Tipul de echipament care va fi utilizat este dependent de clasificarea de zonă

(conform Directivei ATEX). Factorii care vor fi luaţi în considerare la
determinarea clasificării de zonă, includ:

- posibilitatea evacuării hidrogenului într-o cantitate suficientă pentru a

produce atmosfere explozive
- gradul de eficienţă al ventilaţiei naturale.

Echipamentul electric va fi legat la pământ şi localizat, dacă este posibil, la

nivelurile joase ale fabricii.

Se vor lua în considerare şi cablurile de paratrăsnet.

FIGURA 1

Cele mai scurte căi posibile pentru concentraţiile inflamabile care trec din zona
de risc nu vor fi mai mici de 5 m, în majoritatea cazurilor. În fiecare caz, această
distanţă specifică de siguranţă va fi determinată în urma unei evaluări de risc.
 10.3 Legarea la pământ a sistemului

Toate sistemele vor fi legate la pământ pentru a se asigura protecţie împotriva

pericolelor cauzate de curenţi electrici vagabonzi, electricitate statică (vezi 10.6)
sau protecţie împotriva trăsnetelor (vezi 10.7), în conformitate cu regulile şi
codurile naţionale.

Dacă echipamentul electric este localizat într-o zonă sigură, de exemplu în afara
zonei de risc (vezi 5), pate fi utilizat şi echipament electric normal, de exemplu
motoare.

În cazul în care arborele motor intră într-o zonă periculoasă, se va monta un

izolator adecvat (vezi figura 1).

10.4 Instruirea

Personalul va fi instruit în privinţa pericolelor rezultate din utilizarea unui

echipament electric neautorizat. Aceste instrucţiuni vor include avertizări privind
pericolele ce pot apărea.

Astfel de instrucţiuni trebuie repetate la intervale regulate.

10.5 Verificarea

Instalaţiile electrice din zonele periculoase vor fi menţinute la standarde înalte.

Se va efectua o verificare la intervale nu mai mari de trei ani, de către o

persoană abilitată. Se va menţine o înregistrare a acestor verificări. Modificările
vor fi efectuate doar de către persoane abilitate şi vor fi înregistrate.
 10.6 Electricitate statică

10.6.1 Definiţie

Încărcăturile electrostatice pot apărea unde are loc separarea mecanică a unor
substanţe similare sau diferite şi, de asemenea, unde un gaz, conţinând picături
sau particule de praf, trece peste suprafaţa unui element solid, de ex. deschideri
de supapă, tuburi sau conexiuni de conducte.

Dacă acumularea de încărcături electrice este eliberată dintr-odată , scânteia

electrică rezultată poate fi suficient de puternică pentru a aprinde hidrogenul.

Pentru a preveni acumularea unor astfel de încărcături, acestea trebuie disipate

într-un mod sigur.

10.6.2 Precauţii împotriva acumulării de încărcături

statice

Instalaţiile pentru umplerea hidrogenului în recipiente, care sunt montate pe

vehicule, vor avea un dispozitiv de împământare a acestor recipiente. Instalaţiile
pentru recipientele de umplere montate pe vehicule pe şine nu necesită un astfel
de dispozitiv, dacă aceste vehicule sunt legate la pământ prin şine.

Cilindrii individuali sau în lot, în direct contact cu pământul, nu necesită o legare

adiţională la pământ.

Loturile cu roţi cauciuc pot necesita legare la pământ.

Curelele de acţionare şi roţile de acţionare ale compresoarelor, suflantelor, etc.

vor fi din material conductiv.

Podelele, scările, treptele, etc. vor fi din material conductiv pentru a obţine
legarea la pământ a persoanelor.

Toate persoanele lucrând în staţiile de hidrogen trebuie să poarte încălţăminte de

protecţie.

Se va acorda o atenţie specială în alegerea materialului pentru haine, deoarece

majoritatea materialelor sintetice generează încărcături statice.

10.6.3 Verificarea

Pentru a vă asigura că cerinţele pentru prevenirea formării electricităţii statice pe

echipament sunt îndeplinite, se va efectua o verificare de către o persoană
abilitată, înaintea punerii în funcţiune.
Verificările ulterioare vor fi efectuate la intervale nu mai mari de trei ani. Se va
păstra o înregistrare a acestor verificări.

10.7 Protecţie împotriva trăsnetelor

Recipientele instalate în aer liber necesită montarea unui cablu de paratrăsnet

conform reglementărilor naţionale. Rezistenţa electrică va fi mai mică de 10
Ohm.

11 Protecţie la incendii

11.1 Generalităţi

Aspectele esenţiale de protecţie împotriva incendiilor sunt:

- minimizarea potenţialelor surse de scurgere

- eliminarea tuturor surselor de aprindere
- izolarea hidrogenului, metode de evacuare şi metode de control a incendiilor

Fumatul, focul şi flăcările deschise de orice fel sunt interzise în cadrul distanţelor
definite în tabelul 1.

Se vor afişa note de avertizare conform 5.2.

Se vor prevedea mijloace adecvate de alarmă în eventualitatea unui incendiu.

Acestea trebuiesc clar marcate şi localizate în mod corespunzător.

Se vor stabili proceduri de urgenţă pentru fiecare instalaţie în parte, în urma

consultării cu autorităţile locale.

Se vor implementa măsuri de evacuare în caz de incendiu. În situaţii în care

personalul poate fi prins în interiorul incintelor sau clădirilor vor exista cel puţin
două uşi separate de ieşire, la distanţă una de cealaltă, strategic amplasate în
corelaţie cu gradul de pericol existent.

Ieşirile de urgenţă vor fi menţinute libere în orice moment.

O zonă de trei m în jurul instalaţiei de hidrogen va fi ferită de vegetaţie uscată şi

materiale combustibile. Dacă se folosesc erbicide, substanţe chimice precum
clorură de sodiu, care sunt potenţiale surse de incendiu, nu vor fi selectate în
acest scop.

Apa va fi disponibilă într-un volum suficient şi la presiunea necesară pentru

protecţie împotriva incendiilor confirm hotărârilor stabilite de către autorităţile
relevante.
Lucrările de întreţinere sau reparaţie vor fi efectuate doar după ce părţile
relevante ale fabricii, sau zona, au fost verificate, iar un permis de desfăşurare în
siguranţă a lucrărilor a fost emis de către o persoană abilitată. Acest lucru este în
special important în situaţii în care astfel de operaţiuni de întreţinere au un
anumit grad de risc în cea ce priveşte posibile incendii, de ex. suduri.

11.2 Echipamentul de luptă împotriva incendiilor

Localizarea şi cantitatea echipamentului de luptă împotriva incendiilor vor fi

determinate în funcţie de dimensiunea staţiei de hidrogen şi în urma consultărilor
cu autorităţile locale.

Echipamentul va fi verificat periodic iar data verificării va fi înregistrată.

Personalul va fi instruit în operarea echipamentului furnizat.

11.3 Acţiuni în cazul unui incendiu

Majoritatea incendiilor de hidrogen din sisteme de înaltă presiune îşi au originea

în punctul de evacuare iar flacăra va avea caracteristicile unei torţe sau unui jet.
Astfel de incendii sunt extrem de dificil de stins.

Cel mai eficient mod de a lupta împotriva unui incendiu de hidrogen este de a
închide sursa furnizării hidrogenului, cu condiţia ca acest lucru să poată fi făcut în
siguranţă.

Dacă hidrogenul nu poate fi izolat, incendiile de hidrogen nu trebuie stinse în

timp ce hidrogenul continuă să se scurgă, deoarece există pericolul creării unei
explozii mult mai grave chiar decât incendiul. Când este cazul, echipamentul din
jur, va fi răcit cu jeturi de apă în timpul incendiilor.

Flăcările de hidrogen sunt aproape invizibile; poate fi utilizat un material

inflamabil, cum ar fi o bucată de hârtie ataşată unei tije pentru a detecta zona
flăcărilor.

Liniile de ghidare care trebuie folosite în elaborarea procedurilor de urgenţă:

- sunaţi alarma
- chemaţi ajutoare şi sunaţi la pompieri
- când este posibil, opriţi supapele pentru a întrerupe furnizarea hidrogenului
- evacuaţi toate persoanele din zona periculoasă, cu excepţia celor care se
ocupă cu rezolvarea situaţiei de urgenţă
- apropiaţi-vă de incendiu din direcţia vântului
12. Instruirea personalului

12.1 Personalul

Întregul personal angajat în operarea şi / sau întreţinerea staţiilor / sistemelor de

hidrogen va fi instruit în mod adecvat în ceea ce priveşte activităţile în care sunt
implicaţi.
Personalul va fi pregătit în scopul sarcinilor pe care le efectuează, şi vor dovedi
superviserilor că au asimilat instruirea şi sunt capabili să ia acţiunile necesare în
cazul unei urgenţe.

Personalul va purta încălţăminte de protecţie şi haine din materiale nesintetice,

evitând, astfel, formarea electricităţii statice.

12.2 Instruirea

Instruirea va acoperi toate aspectele şi potenţialele pericole care pot fi întâlnite

de către operator.

Instruirea va acoperi, dar nu se va limita la, următoarele subiecte pentru întregul

personal:

- potenţiale pericole cauzate de hidrogen

- cerinţe privind siguranţa
- proceduri de urgenţă
- utilizarea echipamentului de luptă împotriva incendiilor
- utilizarea echipamentului de protecţie, inclusiv a măştilor de gaze când este
cazul

În plus, personalul va primi instruire specifică în activităţile aferente.

Este recomandabil ca instruirea să se desfăşoare într-un sistem formalizat şi să

se păstreze înregistrări ale instruirii acordate şi, dacă este posibil unele rezultate
obţinute, pentru a se determina gradul de instruire ulterioară.

Programul de instruire va face prevederi privind noi cursuri periodice.

13. Punerea în funcţiune

Sistemul va fi inspectat de către o persoană abilitată pentru a verifica dacă

echipamentul şi construcţia se conformează cu planurile şi schemele de proiect,
emiţându-se un raport în acest sens. Se va acorda o atenţie specială
dispozitivelor de decompresie.
13.1 Testarea

13.1.1 Testarea de presiune

Un test de presiune se va efectua în conformitate cu codurile naţionale sau cele

aferente societăţii respective. Înaintea testului, se vor instala mijloace adecvate
de indicare a presiunii. Se vor lua toate măsurile de precauţie pentru a preveni
presiunea excesivă în sistemul, în timpul desfăşurării testului. Ca urmare a
oricărui test hidraulic, sistemul / echipamentul va fi drenat, uscat şi verificat.

Când este specificat un test pneumatic, nitrogenul uscat este mediul de testare
preferat. Presiunea din sistem va fi mărită gradat până la presiunea de testare.
Orice defecţiuni identificate în timpul testului vor fi rectificate într-un mod
corespunzător.

Testarea se va repeta până la obţinerea unor rezultate satisfăcătoare.

Testele de presiune vor fi urmărite de persoanele responsabile şi se vor emite

certificate de test, semnate. Astfel de certificate vor fi păstrate pentru referinţe
viitoare.

Instrumentele, manometrele, etc. nu sunt, în mod normal, montate în timpul

testului de presiune.

13.1.2 Testarea de emisie acustică (AET)

În anii recenţi, unele ţări europene au permis înlocuirea testului hidraulic pentru
recipiente de presiune medie cu test de emis acustică, însoţit de un test
pneumatic, la o presiune de testare de 1,1 şi 1,2 ori presiunea de operare
normală, sau cu un test acustic însoţit de un test hidraulic la presiunea de
testare.

13.2 Purjarea

Ca urmare a testului de presiune şi înainte de introducerea hidrogenului în orice

parte a sistemului, oxigenul va fi eliminat din sistem.

Acest lucru se poate obţine prin evacuarea, purjarea sau presurizarea şi

ventilarea cu un gaz inert, cum ar fi nitrogenul, şi va fi urmat de un test pentru a
vă asigura că oxigenul rezidual este mai mic de 1%.

Procedurile de purjare vor fi pregătite pentru fiecare instalaţie, făcându-se

referire individuală la supape şi echipament pentru a garanta că toate părţile
sistemului sunt sigure pentru introducerea hidrogenului.
13.3 Pornirea

Când procedurile de mai sus au fost îndeplinite în mod satisfăcător şi toate

dispozitivele de control şi siguranţă au fost verificate, sistemul este pregătit
pentru introducerea hidrogenului, în conformitate cu instrucţiunile de operare.

Când sistemul este la presiunea de operare, se va efectua încă un test de

scurgeri, pentru a garanta etanşeitatea sistemului la hidrogen. Este recomandată
utilizarea agenţilor care produc spumă.

13.4 Operarea

Instrucţiunile detaliate de operare conţinând toate informaţiile tehnice necesare

vor fi elaborate pentru fiecare sistem în parte (vezi 6.3, 7.3, 8.3 şi 9.3). Aceste
instrucţiuni vor fi folosite în programul de instruire şi vor fi disponibile personalului
de operare.

Personalul de operare va purta echipament adecvat (vezi 10.6.2) şi echipament

de protecţie, un de este cazul.

14. Întreţinere şi reparaţii

Este necesară o abordare sistematică a sistemelor de hidrogen pentru a asigura

operarea corectă şi în siguranţă.

Procedurile de reparare şi întreţinere se vor baza pe practicile tehnologice

normale, cu precauţii adiţionale la zonele periculoase. Se va acorda o atenţie
specială pentru a vă asigura că sistemele sunt corect depresurizate şi purjate,
înainte de efectuarea oricăror operări şi va fi emis un permis în acest sens (vezi
5.2)

Se vor elabora programe detaliate de întreţinere pentru fiecare sistem, făcându-

se referiri individuale la elementele de echipament din sistem. Se vor utiliza
următoarele linii de ghidare:

14.1 Documentaţia

Va fi implementat un sistem de documentaţie, care să includă următoarele

informaţii, luându-se în considerare cerinţele relevante ale Directivei ATEX
1999/92/EC (vezi de asemenea IGC doc 134/05).

- scheme tehnologice
- specificaţii recipiente
- certificate teste de presiune
- instrucţiuni de operare
- instrucţiuni de întreţinere oferite de producători
- scheme echipament
- scheme ţevărie (incluzând modificările)
- planuri material
- detalii modificări şi aprobările aferente
- lista pieselor de schimb recomandate

14.2 Înregistrări

Se va asigura un sistem adecvat pentru înregistrarea frecvenţei şi extinderea

operaţiunilor de întreţinere şi testelor periodice. Acesta va include un mijloc de
înregistrare a echipamentelor defecte sau suspecte, pentru a se implementa
măsurile corective necesare.

În cazul în care se aduc modificări oricărei părţi a sistemului, sau unor elemente
individuale ale echipamentului, acestea vor face obiectul unor aprobări tehnice şi
se vor conforma standardelor originale, fiind testate în mod corespunzător.

Toate modificările vor fi documentate.

14.3 Planuri

Se vor stabili planuri care să detalieze operaţiunile de întreţinere şi frecvenţa lor.

Vor fi incluse următoarele elemente:

- inspecţia / verificare periodică / teste de presiune a recipientelor şi sistemelor

de conducte
- verificarea sistemului pentru scurgeri
- verificare funcţională privind închiderea în siguranţă a sistemului
- testarea dispozitivelor de decompresie
- testarea echipamentului de monitorizare şi control
- verificarea filtrelor
- verificarea sistemului electric / legării la pământ
- întreţinerea compresorului
- tuburi flexibile (vezi 14.4)
- În plus, se adaugă următoarele:
- Vopsirea
- Notificările
- Identificarea conductelor

14.4 Tuburi flexibile

Din moment ce tuburile flexibile pot fi considerate ca fiind vulnerabile şi, deci,
surse de potenţiale pericole, se va acorda o atenţie specială utilizării lor.
Tuburile vor fi inspectate regulat., în special în ceea ce priveşte integritatea
continuităţii electrice şi eventuale semne de uzură fizică. Acestea vor fi testate şi
înlocuite la intervale fixe (vezi şi 4.6)
Anexa 1: Schema tehnologică a unui sistem tipic de compresie hidrogen
Anexa 2: schema tehnologică a unui sistem tipic de purificare a hidrogenului
Anexa 3: schema tehnologică a unui sistem tipic de umplere cu hidrogen
Anexa 4: Schema tehnologică a unei depozitări tipice la locaţia clientului
Anexa 5: Recipiente sudate de stocare a hidrogenului gazos

1. Introducere

Din moment ce acest document a fost publicat în 1980, suficiente cercetări şi

date de operaţiuni au demonstrat că în anumite condiţii, hidrogenul pur presurizat
poate cauza fragilitatea oţelului carbon. Drept urmare, această anexă asigură un
ghid pentru minimizarea efectelor de fragilitate la proiectarea noilor recipiente de
depozitare şi oferă recomandări pentru evaluarea siguranţei recipientelor de
depozitare existente, când presiunea este mai mare de 25 bar.

Cei mai importanţi factori în fragilitatea cauzată de hidrogen sunt puritatea

hidrogenului şi, într-o măsură mai mică, presiunea hidrogenului.

În determinarea unei valori critice pentru impuritatea oxigenului, literatura este,

oarecum, variabilă. Cu toate acestea, fragilitatea datorată hidrogenului este
maximizată când impuritatea este mai mică de 10 ppm/v, dar descreşte când
impuritatea creşte astfel încât nivelurile de oxigen de peste 200/300 ppm/V
anihilează complet efectul de fragilitate datorată hidrogenului. Ca şi în cazul
impurităţii, opiniile variază în ceea ce priveşte temperatura critică. În general,
pentru oţelul carbon sub 10 bar, efectul hidrogenului în cauzarea fragilităţii este
minim, în timp ce presiunile de hidrogen de peste 25 bar au un efect progresiv
mai mare.

Există trei mecanisme posibile care pot fi responsabile pentru iniţierea şi

propagarea unui defect, cauzând avarierea recipientelor de hidrogen:

a. Prezenţa unor defecte de suprafaţă critice rezultate din fabricaţie

sau service anterior. Astfel de defecte pot determina fisuri în timpul
ciclurilor normale de umplere
b. Iniţierea şi propagarea unor fisuri datorită presiunilor locale
adiţionale foarte mari
c. Utilizarea unui material care este foarte susceptibil la fragilitate
datorată hidrogenului

2. Instrucţiuni pentru proiectarea recipientelor de stocare a

hidrogenului

Recipientele pentru stocarea hidrogenului vor fi proiectate, fabricate şi inspectate

în conformitate cu un cod de presiuni acceptat şi cu următoarele cerinţe:

2.1 Materiale

2.1.1 Limita de curgere a materialului nu va fi mai mare de 420 MPa.

2.1.2 Rezistenţa la întindere a materialului nu va fi mai mare de 63 MPa.
2.1.3 Materialul va fi în condiţie normalizată.
2.1.4 Materialul va avea valori specificate pentru rezistenţă la -20° C,
conform codului aferent.
2.1.5 Echivalentul de carbon se va conforma următoarei cerinţe:

2.2 Proiectarea şi construirea

2.2.1 Trebuie efectuată o analiză de rezistenţă bazată pe sarcina ciclică.

Analiza trebuie să includă efectele hidrogenului care sunt raportate.

2.2.2 Factorii care produc presiune locală, trebuie minimizaţi prin:

a. Proiect şi poziţionare corespunzătoare a duzelor, suporturilor şi

ataşamentelor şi selectarea unor detalii adecvate de sudare. Sunt
preferabile sudurile de pătrundere.
b. Trebuie să vă asiguraţi că sudurile au un profil uniform, nu prezintă
eroziuni şi îngroşări.
c. Se vor evita aşchierile şi stropirile în timpul procesului de fabricaţie.
Adâncimea maximă de defect nu va depăşi 5% din grosime.
d. Se vor utiliza tehnici care minimizează devierile de la forma circulară, care
apar la suduri, la marginea plăcii. Devierea permisă depinde de diametrul
recipientului (vezi Fig. 1 şi 2).

Figura 1 - Model interior

 Figura 2 - Model exterior

Pentru recipiente utilizate de obicei, cu un diametru de aproximativ 3 m, devierea

trebuie să fie mai mică de 4 mm (*).

*4 mm reprezintă valoarea în AD-Merkblatter, in Germania

2.2.3 Toate sudurile vor fi supuse la testări non-distructive

2.2.4 Rezistenţa sudurilor şi a zonei afectate de căldură nu va fi mai mică de
250 HV.
2.2.5 Condiţiile suprafeţei interioare şi exterioare ale tuturor sudurilor trebuie
pregătite la un standard adecvat fie pentru o testare ultrasonică, fie
pentru o inspecţie de particule magnetică.
2.2.6 Recipientul trebuie protejat printr-un dispozitiv de protecţie la
suprapresiune, dimensionat adecvat pentru situaţii neprevăzute,
inclusiv o scurgere de gaz de la cisterna care este umplută. Atât
poziţia dispozitivului de protecţie la suprapresiune cât şi dimensiunile
liniilor de conectare vor fi luate în considerare la proiectarea sistemului
de protecţie.

3. Recomandări pentru evaluarea recipientelor existente de depozitare

a hidrogenului

3.1 Pentru fiecare recipient în operare, se vor efectua următoarele:

3.1.1 Se vor obţine următoarele date operaţionale din înregistrări sau prin
estimări
- date tehnice şi date de material conform codurilor naţionale şi specificaţiilor
de companie
- rezultate anterioare ale testărilor periodice
- istoric al sarcinilor ciclice pentru recipiente de depozitare pentru un anumit
număr de cicluri de umplere şi magnitudine a presiunii de operare.

3.1.2 Revizuirea construcţiei şi proiectului recipientelor pentru determinarea

facturilor care exercită presiune locală
 3.1.3 Utilizarea datelor disponibile pentru efectuarea analizelor luând în
considerare efectele hidrogenului, situaţia de presiune locală şi
susceptibilitatea materialului la fragilitate
3.1.4 Revizuirea rezultatelor analizelor şi datelor de operare colectate pentru
a determina dacă recipientele se încadrează în una din următoarele
categorii:

- un recipient la care au fost identificate anormalităţi în timpul verificările

periodice anterioare
- Un recipient cu un mare număr de cicluri de umplere şi o gamă de presiune
semnificativă (mai mare de 65% din presiunea de operare maximă).
- Un recipient cu caracteristici necorespunzătoare, care pot cauza presiuni
locale inacceptabile, de ex. flanşe, găuri în părţile cilindrice, sau reconsolidări
ale recipientului de presiune
- Un recipient care nu îndeplineşte cerinţele de material conform clauzei 2
- Uzura acumulată este mai mare de jumătate din ciclurile de proiect permise,
ca urmare a unei analize conforme cu clauza 3.1.3.

3.1.5 Pentru recipientele care se încadrează în categoriile listate la 3.1.4, se

vor efectua testări pentru a identifica zonele suspecte printr-o metodă
adecvată acestui scop. Unele tehnici acceptabile sunt specificate în
4.3.

De asemenea, se măsoară devierea în forma geometrică, din vecinătatea

sudurilor longitudinale. Se vor determina presiunile locale datorate oricărui tip de
deviaţie. (Nota 1).

Nota 1 – În Germania, măsurările de deviere sunt efectuate pentru toate

recipientele existente pe baza unei reguli FAD. În opinia EIGA, acest lucru este
necesar doar când una dintre condiţiile listate la 3.1.4 se aplică.

3.1.6 În funcţie de analize şi rezultatele testării non-distructive, caracterul

adecvat al recipientelor de depozitare a hidrogenului pentru
continuarea operării se va determina în felul următor:
- fără nici o restricţie
- cu presiune de operare redusă sau gamă de presiune
- cu perioade de retestare reduse
- cu număr redus de cicluri de presiune
- caracter inadecvat pentru continuarea operării

4. Verificare în operare şi monitorizare ciclică

4.1 Aşa cum este recomandat în 4.3, recipientele de depozitare a

hidrogenului vor fi supuse la verificări periodice. Frecvenţa acestor operări
trebuie determinată bazat pe sarcina ciclică a recipientelor prin
 comparaţie cu durata de viaţă ciclică de proiect şi cerinţele de verificare
periodice stabilite de către autorităţile de reglementare naţionale.
4.2 Este recomandată atât monitorizarea ciclică continuă cât şi cea periodică
a recipientelor de hidrogen înainte şi după umplere iar data umplerii
trebuie înregistrată. Aceste informaţii vor fi revizuite de către o persoană
abilitată care poate evalua dacă frecvenţa prescrisă a verificărilor în
operare necesită o ajustare.
4.3 Ca şi cerinţă minimă, verificare în operare va include 100% NDT din toate
sudurile, printr-o metodă adecvată capabilă de a garanta că toate fisurile
suprafeţei interne, cu o lungime de 3 mm şi o adâncime de 1 mm vor fi
detectate. Astfel de metode pot fi:

a) Examinarea particulelor magnetice interne (preferabil tehnica

fluorescentă)
b) Detectare ultrasonică efectuată din interiorul sau exteriorul recipientului.
Trebuie notat dacă condiţia suprafeţei interne influenţează caracterul
practic al efectuării detectării ultrasonice din exteriorul recipientului.
c) Teste de presiune în corelaţie cu Emisia Acustică. Toate activităţile
acustice locale vor fi evaluate de către (a) sau (b) de mai sus.

4.4 Termenul de sudare va include şi zona afectată de căldură. De obicei, o

bandă de 50 mm lăţime este suficientă.