Bicicleta fermecată

De Mihaela Coșescu

Zamfira avea patru ani când pe prispa de lut a casei sale a găsit o carte poștală adusă de
vânt. A știut atunci că își dorește și ea un cal de fier cu două roți și coarne de cerb cu care să
călătorească prin lume.
Se dusese vorba prin sat că undeva, pe la Polul Nord, ar fi un Moș care aduce copiilor daruri
dee Crăciun. Așa că Zamfira i-a desenat Moșului bicicleta de pe cartea poștală și a pus
scrisoarea pe streașina casei, de unde un spiriduș avea să vină să o ia și să o ducă Moșuli.
Dar Moșul cel cu daruri multe nu a ajuns în satul uitat de lume în care locuia Zamfira. Nici
în anii următori.
Pe când avea zece ani, Zamfira s-a gândi că poate să împletească ciorapi și fulare de lână ca
să le vândă și, într-o zi să își cumpere o bicicletă di banii strânși. Voia una roșie, cu un coș mic
ăn față, așa cum văzuse pe cartea poștală.
Anii au trecut. Zamfira a tot împletit ciorapi din lâna pe care ea o torcea. Însă mereu dădea
ciorapii pentru ceea ce avea nevoie: miere de albine, lemne pentru iarnă, o pereche de cizme
pentru mamaia, medicamente pentru cățelul ei, cărți pentru fratele ei care mergea la școală,
tablă pentru acoperișulrupt de furtună și tot așa.
Zamfira mergea la prășit porumbul, la legat via, la cules struguri, mere, gutui sau prune, la
bătut fasole, la adunat de frunze de brusture pentru sarmale, la spălat rufe la râu, la cules
mere pentru dulceață, iar seara împletea. Împletea mulți ciorapi, împlete fulare, împletea ilice
la lumina lumânării.
Și a împletit Zamfira din lâna oilor sale,iar apoi din lâna oilor cu care copiii ei mergeau pe
câmp sau din lâna oilor după care nepoții și strănepoții ei alergau prin pășunile cu flori.
Dar niciodată nu a avut suficiente șosete sau fulare să își poată cumpăra o biccicletă. Și așa
trecea vremea, anotimp după anotimp.
Până într-o seara, când...
Pământul era înghețat și câte un fulg mic zbura prin aer, anunțând prima ninsoare din al
șaptezeci și patrulea an de viață al Zamfirei. Ea aprinse mai întăi focul în sobă, apoi se culcuși
în pat, gândindu-se la toate perechile de ciorapi pe care le împletise, în timp ce picioarele ei îi
tremurau sub plapumă. Împletea de zor pentru a termina o pereche de ciorapi, de data asta
chiar pentru ea. Dar auzi câteva bătăi la ușă, iar când deschise văzu o femeie necunoscută care
tremura în prag.
- Mi-e atât de frig, aș putea să intru ?
- Aici, lângă sobă, e un loc numaibun să-ți încălzești mâinile.
-Și picioarele mi-au înghețat !
După ce încheie ultimul ochi de la ciorapii de lână, tușa Zamfira, cum îi spunea sătenii, i-i
trase musafirei în picioare.
- Parcă i-am făcut pe măsura dumitale !
 Cu lacrimi în ochi, musafira o îmbrățișă pe Zamfira, șoptindu-i la ureche:
- Aș vrea să îți pot mulțumi ! Aș vrea să ăți dau și eu ceva. Dar nu am decât bicicleta mea
veche și ruginita. Ți-o dăruiesc.
Zamfira uși afară în tălpile goale și cu inima plină.
Vântul începuse să bată mai tare, iar fulgii îi atingeau fruntea, lăsându-i pe față picături
mici de apă, ca niște lacrimi. Își puse opincile în picioare, urcă pe bicicletă și pedală pe ulița
casei sale.
Pedală atât de mult, încât, fără să își dea seama, ieși din satul pe care nu îl părasise
niciodată.
Pedală prin munți și peste cascade.
Pedală printre nori și printre baloane fermecare.
Pedală prin mări și oceane.
Pedală printre oameni.
Pedală prin viitor.
Pedală printre buburuze și fluturi.
Și tot pedală până când ajunse înapoi lângă prispa de lut a casei sale și strigă gătre o ușă
închisă:
- Mami, tati ! O doamnă mi-a dăruit o bicicletăăăăă...!