« dedicat lui Eugen Ionescu, primul om care a văzut lumea aşa cum e »

Lecţii despre mersul pe bicicletă

de George Ştefan

Personaje
Profesorul, Eleva, Tatăl, Noul elev

Scena 1
(În scena se află profesorul, eleva, tatăl şi un set de planşe pe care sunt
desenate figuri)
Profesorul: Desenul acesta este... (arată o planşă cu un triunghi)
Eleva: O rochie !
Profesorul: Greşit. Este un triunghi. Dar acesta ?
Eleva: Un vapor.
Profesorul: Nu. Este un trapez. Acesta...
Eleva: O minge.
Profesorul: Un cerc. Aici avem...
Eleva: Un spital.
Profesorul: Nu. Nu. Nu. Ăsta e un pătrat. (către tată) Se pare că fica
dumneavoastră suferă de o afecţiune des întâlnită la copiii de vârsta ei.
Imaginaţie bogată. Din fericire nu cred că vorbim de stadiul cronic al bolii.
Tatăl: (speriat) Se poate trata domnule profesor ?
Profesorul: Da. De cele mai multe ori, da. Când întrebi un copil ce vrea să
devină când va fi mare el răspunde astronaut, pilot de avion, preşedinte sau
doctor. Aici e problema. Dacă toţi am fi doctori, s-ar pune problema
pacienţilor. Profesorul trebuie să lupte împotriva acestor ieşiri din tipar,
împotriva imaginaţiei.
Tatăl: Am toată încrederea că veţi reuşi. Vrem ca fica noastră să aibă spatele
drept, să ştie să numere şi să citească şi să aibă la rândul ei o fică care să
aibă spatele drept şi să ştie să numere şi să citească şi să aibă la rândul ei o
fică care să aibă spatele drept şi să ştie să numere şi să citească...(tatăl
continuă să vorbească până când este întrerupt de gongul unui ceas
deşteptător)
(Heblu)

Scena 2
(Profesorul în scenă, intră eleva. Decorul este simplu. O tablă, o catedră, o
bancă pentru elevi. Pe fundal se aude un ticăit care pare să fie un ceas. Acest
ticăit se poate opri şi reporni sau i se poate modifica intermitenţa oriunde se
consideră necesar.)
Profesorul: Bună dimineaţa. (nici un răspuns) Bună dimineaţa !
Eleva: Bună dimineaţa. Aţi întârziat.
Profesorul: Câinele mi-a mâncat tema.
Eleva: Şi ce aţi făcut ?
Profesorul: L-am eutanasiat.
Eleva: Şi a ţinut ?
Profesorul: Doar o oră. Ce am avut de pregătit pentru azi ?
Eleva: Tabla înmulţirii cu doi.
Profesorul: Să te aud.
Eleva: 2*2=4
Profesorul: Da
Eleva: 2*4=8
Profesorul: Da
Eleva: 2*8=…egal…
Profesorul: Egal ?
Eleva: Nu ştiu
Profesorul: Cum nu şti ?
Eleva: Nu ştiu. Eu am doar zece degete, la ce îmi foloseşte să ştiu mai mult ?
Profesorul: Cum adică ?
Eleva: Oamenii au doar zece degete cea ce înseamnă că orice peste această
cifră este inutil umanităţii.
Profesorul: Păi, mai ai şi degetele de la picioare.
Eleva: Degetele de la picioare nu se pun niciodată.
Profesorul: De ce ?
Eleva: Pentru că oamenii nu gândesc cu picioarele.
Profesorul: Da, asta e adevărat. Totuşi nu înteleg logica ta.
Eleva: E simplu. Aş fi putut foarte uşor să memorez răspunsul acestei
întrebări, însă asta nu ar fi însemnat în sine să învăt ceva, ci pur şi simplu
să mă folosesc de o capacitate primitivă care o au până şi animalele.
Capacitatea de a învăţa mecanic.
Profesorul: Atunci am să îţi arăt eu cum se rezolvă această problemă simplă.
(începe să numere pe degetele de la mână) Unu, doi, trei, patru,cinci, şase,
şapte, opt, nouă, zece… (se blochează, scrie pe tablă zece) Vezi, acesta e
răspunsul problemei. Zece.
(intră tatăl)
Tatăl: Bună dimineaţa.
Profesorul: (ceremonios, aproape milităreşte) Bună dimineaţa.
Tatăl: Nu-i aşa că fica mea e cea mai deşteaptă elevă din lume domnule
profesor ?
Profesorul: Aşa e, şi pe deasupra e şi deşteaptă.
Tatăl: Nu-i aşa că fica mea e cea mai frumoasă elevă din lume domnule
profesor ?
Profesorul: Aşa e, şi pe deasupra e şi frumoasă.
Tatăl: Cum merge lecţia ?
Profesorul: După cum vedeţi învătăm tabla înmulţirii cu 2.
Tatăl: Da… totuşi, răspunsul la problema de pe tablă nu mi se pare corect.
Profesorul: Aveţi dreptate domnule. În matematică nici un răspuns nu este
corect. Vrea cineva să încerce să rezolve problema ?
(tatăl şi eleva ridică mâna şi strigă “eu,eu,eu”)
Profesorul: Vă rog domnule.
(Tatăl merge la tablă şi desenează 8 pătrăţele şi apoi încă 8 sub ele. Începe să
numere până la 16. Şterge cifra 10 şi scrie 16).
Tatăl: Este 16 domnule profesor.
Profesorul: Bravo. Pe azi ai nota 10.
Tatăl: Pot să îi dau nota ficei mele ?
Profesorul: Binenţeles. În cazul acesta, tânără domnişoară te felicit că ai reuşit
să înveţi atât de repede tabla înmulţirii cu 2.
Eleva: (mândră) Vă multumesc.
Tatăl: Domnule profesor, spuneţi-ne cum aţi ajuns profesor.
Profesorul: Ah… a fost foarte greu. Am avut foarte mult de învăţat.
Tatăl: Vă rugăm, povestiţi-ne.
Profesorul: Am învăţat să rostesc şi să folosesc termeni ca: recognoscibil,
acurateţe, complementar, sinusoidal şi chiar acvaplanare.
Tatăl: Vai domnule profesor, asta chiar e greu.
Profesorul: Mi-au trebuit mulţi ani să reuşesc, cu ultimul termen mi-am dat şi
lucrarea de doctorat. O lucrare amplă de o pagină.
Tatal: Nemaipomenit. Ştiţi, eu şi soţia mea ne-am dorit întodeauna ca fica
noastră să îşi ia doctoratul, de acea am decis să ia meditaţi în particular.
Profesorul: În ziua de azi copiii care nu îşi iau doctoratul până la vârsta de 5
ani sunt consideraţi proşti.
Tatăl: Şi ce se întâmplă cu ei ?
Profesorul: Societatea umană nu are nevoie de mai mulţi proşti. Copiii care
până la 5 ani nu îşi iau doctoratul sunt ucişi.
Tatăl: Mi se pare normal. Ce urmează să ne învăţaţi domnule profesor ?
Profesorul: Literatură franceză. Eugen Ionesco.
Tatăl: Ăsta nu era român ?
Profesorul: Doar când se scrie cu “U”.
Tatăl: Şi când se scrie cu “U”?
Profesorul: Când se predă la cursul de literatură română.
(Heblu)

Scena 3
(În scenă Profesorul şi Eleva. Pe parcursul acestei scene din tavan vor cadea
foi de hârtie peste elevă. Până la finalul scenei eleva va fi acoperită total de
aceste foi.)
Eleva: Domnule profesor, sunteţi un om cult şi aveţi multe diplome, dar cu
toate astea de fiecare dată când vă văd purtaţi pantoful stâng pe piciorul
drept şi pantoful drept pe piciorul stâng.
Profesorul: Am citit multe cărţi dar niciunde nu am găsit instructiuni clare
despre modalitatea de a încălţa pantofii. Ciudat... există cărţi care ne învaţă
cum să mâncăm, cum să ne comportăm în societate, cum să vorbim şi să
scriem dar despre o problemă atât de importantă ca cea a purtarii pantofilor
nu s-a găsit nimeni să scrie. Dacă o asemenea carte nu există eu unul sunt
pierdut.
(Eleva îi pune pantofii corect)
Profesorul: Ar fi mai bine să începem ora de filozofie.
Eleva: Ce este filozofia domnule profesor ?
Profesorul: Filozofia este manualul de folosinţă a gândirii. Omul nu s-ar
diferenţia de animale dacă nu ar exista această stiinţă. Filozofia dă o
definiţie frumosului şi urâtului, ne spune când să râdem şi când să
plângem, ce este arta şi ce este chiciul. Fără această filozofie toată
umanitatea ar fi pierdută.
Eleva: Deci filozofia ne spune că omul nu are dreptul să gândească sau să îşi
facă o părere a lui.
Profesorul: Exact. Tot ce trebuie să ştie este scris în tratatele de filizofie. Orice
informaţie sau studiu în plus este de prisos.
Eleva: Dar copiii râd şi plâng fără să citească cărţi de filozofie.
Profesorul: Indiscutabil copiii sunt cei mai mari filozofi.
Eleva: Şi cum ajungi filozof ?
Profesorul: Există facultăţi de filozofie, dar filozofi noi nu se mai nasc în ziua
de azi.
Eleva: De ce ?
Profesorul: Din cauza filozofiei. Filizofia nu naşte filozofi. Din contră, suntem
incapabili să mai elaborăm teorii noi, iar când totuşi teorii noi apar acestea
sunt trecute cu vederea pe motiv că nu sunt vechi. Aşadar de sute de ani
omenirea stagnează. Stagnează şi asteaptă.
Eleva: Ce asteaptă, domnule profesor ?
Profesorul: Asteaptă ca lucrurile noi să se învechească. Asta e marea dramă a
omului, timpul nu trece suficient de repede ca să ne putem trăi prezentul.
(Heblu)

Scena 4
Eleva: Despre succes când o să învăţăm ?
Profesorul: Niciodată.
Eleva: De ce ?
Profesorul: Pentru că o asemenea materie nu a fost inventată. Succesul nu se
predă.
Eleva: (mai tare) De ce ?
Profesorul: Pentru că, deşi mulţi au încercat, înca nu s-a găsit o formulă care
să asigure succesul.
Eleva: (strigă tare) De ce ?
Profesorul: Pentru că e dureros să recunoşti că totul pe lumea asta depinde de
două elemente pe care nimeni nu a reuşit să le reproducă, clasifice sau nici
măcar da o definiţie, talentul şi inteligenţa. E dureros să recunoşti că lipsa
acestor doi factori pe care omul îi dobândeşte la naştere face inutil orice efort
pe care scoala îl depune înspre atingerea succesului de către elevul său.
Aşadar succesul este imposibil de predat.
Eleva: Atunci care este rolul şcolii ?
Profesorul: Şcoala este menită să dea o educaţie proştilor şi netalentaţilor, deşi
şcoala ştie că ei nu vor atinge niciodată succesul. Scoala este o instituţie a
standardizări. Un mecanism din care individul iese apt pentru a functiona în
societate.
Eleva: Şi elevi talentaţi şi inteligenţi ?
Profesorul: Aceşti elevi nu merg niciodată la şcoală.
(Heblu)

Scena 5
(În scenă eleva şi profesorul. Tabla este plină de scris, nici un colţ nu mai este
liber.)
Profesorul: Domnisoară, ai promovat toate examenele, ai acumulat toate
cunostinţele necesare, ai citit toate tratatele de specialitate dar nu vei reuşi
niciodată să treci de nivelul de elev. Eu nu pot să înteleg de ce.
Eleva: E simplu domnule profesor. Pentru termina cu adevărat şcoala mai am
de trecut un ultim examen.
Profesorul: Ce examen ?
Eleva: Un elev nu poate deveni liber decât în cazul în care îşi ucide profesorul.
Iar un profesor bun se lasă ucis de elevul său.
Profesorul: Nu înteleg.
Eleva: Pentru a promova cu adevărat şcoala va trebui să vă ucid.
Profesorul: Tu vrei să mă ucizi ?
Eleva: Dacă profesorul nu moare, atunci elevul va rămâne toată viaţa elev.
Profesorul: Dar dacă elevul moare, ce se întamplă ?
Eleva: Dacă elevul moare profesorul va fi nevoit să moară împreună cu el.
Profesorul trăieşte doar prin intermediul elevului său, când acesta moare el
nu mai are motive să existe. Nimic nu e mai trist decât un profesor fără elev.
Un profesor bun nu acceptă eşecul morţii elevului său.
Profesorul: Eu vreau să fiu un profesor bun.
Eleva: Vă mulţumesc domnule profesor.
(Scoate un cuţit şi taie gâtul profesorului.)
(Heblu)

Scena 6
(În această scenă rolul profesorul este luat de elevă iar rolul elevei este luat de
noul elev. Rolul tatălui rămâne neschimbat. Se repetă Scena 1)

(Sfârşit)