Costin Manoliu

VICTORIA

ŞI

CROCODILUL

1
PERSONAJE:

VICTORIA TUDOR - mare actriţă, profesoară de actorie la

Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică.

MIHAI BUCUR - bricoleur de ocazie, mai tânăr decât VICTORIA cu

cel puţin 20 de ani.

EMILIA - o femeie care o ajută pe VICTORIA la menaj.

CRISTIAN BUCUR – vărul lui MIHAI.

Decor unic: sufrageria unui apartament de bloc. O masă, câteva scaune,

un televizor, o canapea. Pe pereţi se văd câteva tablouri, alături de
fotografii mari, înrămate, unele alb-negru, altele colorate, care o arată
pe VICTORIA în diverse spectacole, în perioade diferite ale carierei sale
artistice. Tot pe perete e agăţată o perucă.
Pe televizor se poate observa fotografia înrămată a unui băiat frumos, în
vârstă de şase-şapte ani, un iepuraş de jucărie destul de mare, o cană cu
pixuri în ea. Între fotografiile agăţate pe pereţi este una cu acelaşi băiat,
alături de celebra actriţă.

Camera are două ieşiri: una care dă spre holul de la intrarea în

apartament, alta care dă spre bucătărie şi baie.

Când lumina creşte, o vedem pe EMILIA care răsfoieşte paginile unei

reviste colorate şi fredonează un cântec.

2
 Intră VICTORIA. EMILIA n-o observă imediat.

VICTORIA Ce bine e să-ţi ardă de cântat!

EMILIA La grădiniţă, doamna Morcov mi-a zis că am ureche.

VICTORIA Că eşti într-o ureche!... Alte legume mai ştii?

EMILIA Am fost şi la dansuri populare.

VICTORIA Şi ce-ai învăţat acolo? Să faci streap-tease?

EMILIA Ce să fac?

VICTORIA V-a învăţat să dansaţi din buric?

EMILIA dă din cap şi zâmbeşte cu subînţeles: glume de-ale doamnei.

VICTORIA Te-ai uitat la ce oră e filmul cu Shirley MacLane?

EMILIA Pe ce post e?

VICTORIA Nu ţi-am zis c-am uitat!

EMILIA La ce oră e?

VICTORIA Păi de ce te-am rugat să te uiţi?

EMILIA Cum o cheamă pe actriţa din film?

VICTORIA Lasă că mă uit eu!

EMILIA (uitându-se în revistă) Dacă tăiaţi talonul din revistă şi îl

trimiteţi până pe cinşpe, intraţi la tragerea la sorţi şi
puteţi câştiga două mixere de bucătărie, un televizor
color şi marele premiu – o maşină de spălat...

3
VICTORIA Termină, dragă, cu tâmpeniile astea! N-am primit
niciodată nimic de pomană.

EMILIA Da’ ce credeţi că-i de pomană!? Au ei grijă să

recupereze.

VICTORIA N-am jucat nici la loto.

EMILIA La noi, la Afumaţi, primarul juca în fiecare

săptămână.

VICTORIA O fi fost afumat.

EMILIA Punea ziua lui de naştere, a nevestei şi a copiilor.

VICTORIA Şi a câştigat?

EMILIA De mai multe ori.

VICTORIA Să fie să sănătos!

EMILIA Ban la ban...

VICTORIA Nu ziceai că te duci?

EMILIA Ba da, mă duc...

VICTORIA Dacă te duci, să plăteşti telefonul. Ce telefon,

telefoanele!... Să treci şi pe la piaţă.

EMILIA Să iau morcovi?

VICTORIA Ţi-e capul numai la morcovi!

EMILIA Pătrunjel?

VICTORIA Pătrunjel şi tarhon.

EMILIA Fasole nu iau?

4
VICTORIA Nu! Că nu-i bună la grupa mea de sânge.

EMILIA Acum o săptămână aţi mâncat!

VICTORIA Atunci nu ştiam că nu-mi face bine.

EMILIA Vă luaţi şi dumneavoastră după...

VICTORIA Nu mă iau, aşa e! Sau vrei să stau iar pe closet?!... Să

treci şi pe la „egiptean”.

EMILIA Pe la „Habibi”.

VICTORIA Ce habibi, dragă, la „egiptean”!

EMILIA Nu-i zice „Habibi”?

VICTORIA Cui?

EMILIA Magazinului.

VICTORIA Aşa-i zice?!... Să treci şi să iei suc de mango, că acolo

e original.

EMILIA Nu ştiu ce vă place la...

VICTORIA Dar cine te pune să-l bei?!

EMILIA A!... Era să uit... Cimitirul l-aţi plătit?

VICTORIA Vrei să mă-ngropi.

EMILIA Am pus sâmbătă parastas pentru răposatu’ Bubulică şi

mi-am adus aminte.

VICTORIA L-am plătit. Ţi-am zis cu cine sunt vecină?

EMILIA Cu doamna Sparienoapte, nu?

5
VICTORIA Nu aici, dragă, la cimitir.

EMILIA A... Nu...

VICTORIA Cu Romald Bulfinski. (EMILIA ridică din umeri) Ee,

de unde să-l ştii tu. Şi ce băiat frumos! Şi actor bun...
Nu-l mai ştie nimeni...

EMILIA Da’ nu trebuia să vină electricianul?

VICTORIA Mă rog, am aflat că e profesor de istorie, dar că face

pe bricoleurul în timpul liber.

EMILIA Să facă treabă, nu pe...

VICTORIA Păi nu tu mi l-ai recomandat?

EMILIA Doamna Ceară mi-a zis că la dumneai a făcut treabă

foarte bună. Eu nu-l ştiu. Da’ la ce oră a zis că vine?

VICTORIA (se uită la ceasul de la mână) Cam peste o oră.

EMILIA Cu meşterii ăştia, mai bine să n-ai de-a face.

VICTORIA Dacă-i profesor, poate e mai... Mi-a zis doamna Ceară

că nu ia mult.

EMILIA Măcar atât.

VICTORIA Cum, măcar atât?! Să repare priza, că nu mă pot uita

la televizor!

EMILIA Să facă treaba bine.

VICTORIA Dacă o treabă merită făcută, merită făcută bine.

EMILIA Cred şi eu.

6
VICTORIA Era o replică dintr-o piesă.

Sună un telefon mobil. VICTORIA îl caută.

VICTORIA De unde sună, dragă?

EMILIA Din baie?

VICTORIA Cum din baie, tu n-auzi?

EMILIA Da’ ce, nu l-aţi mai uitat în baie?!

VICTORIA Tu n-auzi că-i pe-aici, pe aproape!?

Ochii celor două femei cad concomitent pe o poşetă care se află pe

canapea. Se reped amândouă, se ciocnesc.

EMILIA Au... E-n poşetă!

VICTORIA se repede, ia poşeta, o deschide şi începe să caute telefonul.

Scoate şi aruncă pe canapea un ruj de buze, un portofel, un pacheţel cu
şerveţele, o mică trusă de machiaj. În sfârşit găseşte telefonul şi
răspunde.

VICTORIA (la telefon) Da!... Tu eşti, Miţi?... Ce să fac? Aştept un... un

domn care să-mi repare o priză. (Pauză) Da. M-a
sunat ieri... (Strigă) Alexandra, fiică-mea! Ai
surzit?!... Mi-a zis că vine de ziua mea... Din America,
de unde să vină?!... Da... Poate vine şi cu Victor. Mi-a
trimis mai multe poze cu ăla micu’... (Pauză) Da... Vii
la premieră?... Nu ţi-am zis că am premieră

7
 duminică?! Îţi ţin două locuri. Le las la portă pe
numele tău. Să nu-mi faci figura şi să nu vii!...

VICTORIA iese către bucătărie în timp ce vorbeşte la telefonul

mobil. EMILIA rămâne câteva clipe cu gândul departe. O podidesc
lacrimile. Îşi face cruce. Scoate dintr-un buzunar o batistă şi le şterge.
VICTORIA intră cu telefonul în mână. Nu mai vorbeşte la telefon.

VICTORIA Nu te duci?... Ce faci, plângi?

EMILIA V-am auzit vorbind despre Alexandra şi eu nu mai ştiu

nimic de-al meu. (Lacrimile îi curg iar)

VICTORIA Nu spuneai că te sună o dată pe săptămână?

EMILIA Aşa i-am spus să facă, să nu mă ţină ca pe jar, da’...

Că de când s-a dus Bubulică am rămas... Vai de capul
meu! Nici nu ştiu bine unde e. Mi-a zis că stă într-un
orăşel, aproape de Madrid. Parcă Toledo se...

VICTORIA Tu n-ai auzit de Toledo?!... Ce oraş frumos! Când am

fost în turneu, ne-a dus să vizităm...

EMILIA De două săptămâni n-a mai dat nici un semn.

VICTORIA Şi tu nu l-ai sunat?

EMILIA Am eu bani de telefon cu Spania. Nici nu ştiu cum să

fac numărul, că nu e ca la noi.

VICTORIA Ai numărul?

EMILIA Păi nu rămâne-n telefon?

8
VICTORIA Dar cine le ştie, că sunt tot felul de modele...

EMILIA Doar mi-a cumpărat telefonul ăsta ca să mă găsească

când sunt pe la lucru.

Sună telefonul mobil pe care VICTORIA îl are în mână.

VICTORIA Ia uite, domne, parc-am fi Gara de nord! Alo?... Da...

La ce oră aţi fixat repetiţiile?... Când am debutat eu la
radio se repeta o lună de zile şi acum se repetă o zi?!...

În timp ce vorbeşte, VICTORIA se îndreaptă spre ieşire, către bucătărie.

EMILIA a căzut pe gânduri. Se aude soneria de la intrarea în
apartament.

VICTORIA N-auzi că sună, Emilia?!... (La telefon) E cineva la

uşă. Eu dacă nu repet, nu vin!

EMILIA iese. VICTORIA iese în direcţia opusă, cu telefonul la ureche.

Intră EMILIA, urmată de MIHAI.

EMILIA Poftiţi, poftiţi. (MIHAI face câţiva paşi stingher)

V-aţi şters pe picioare?

MIHAI Poftim?

EMILIA E noroi afară.

MIHAI Nu m-am şters? (Se uită la tălpile pantofilor săi)

EMILIA Să nu faceţi murdărie, că doamnei nu-i place.

MIHAI Să mă descalţ?

9
EMILIA Nu! Că nici asta nu-i place.

MIHAI Am ajuns puţin mai repede. Cu circulaţia asta nici nu

ştii cum să-ţi mai calculezi timpul. Şi decât să mai
pierd vremea pe jos, mi-am zis să urc.

EMILIA Cred că nu-i o problemă, da’ să nu mă faceţi de râs.

MIHAI Să vă fac de râs?

EMILIA Am auzit că doama Ceară fost mulţumită şi i-am spus

şi doamnei Tudor.

MIHAI A, dumneavoastră m-aţi recomandat.

EMILIA A vorbit doamna Tudor cu doamna Ceară şi i-a dat

telefonul dumneavoastră.

MIHAI Aha...

EMILIA Nu v-a spus?

MIHAI Ba da, cum să nu... Vă mulţumesc oricum, nu vă faceţi

griji. Demult vroiam să o cunosc personal şi iată
acum...

MIHAI observă o fotografie de pe perete şi rămâne cu ochii aţintiţi la ea.

EMILIA E doamna când avea 35 de ani.

MIHAI Da, din spectacolul cu...

EMILIA Era frumoasă doamna.

MIHAI Aţi văzut-o pe doamna Tudor...?

EMILIA Păi cum să n-o văd! S-a dus până-n bucătărie.

10
MIHAI Nu... Aţi văzut-o pe scenă, jucând? La teatru?

EMILIA N-am avut eu timp de prostii.

MIHAI Cum?! N-aţi văzut-o?!

EMILIA Eu vin la dumneaei de două ori pe săptămână. Nimeni

n-o vede mai des ca mine.

MIHAI Mda, dar la teatru e altceva.

EMILIA Ee, mi-ar fi plăcut s-o văd pe doamna la teatru, cum

să nu-mi placă!

MIHAI Duminică s-a dat un film cu doamna Victoria Tudor,

la televizor.

EMILIA Ce film?

MIHAI Comoara fecioarelor.

EMILIA A, l-am văzut! S-a mai dat. Doamna era soţia

domnitorului. Un porc! Un nemernic pe care l-au
omorât turcii. A avut dreptate să nu-l jelească. Că
ţinea numa’ la el, la averea lui şi la ăia săraci nu se
gândea. Lui ce-i păsa!... Da’ n-a avut noroc!

MIHAI Nici eu n-am avut.

EMILIA Da’ ce-aţi păţit?

MIHAI Ee, mi-ar fi plăcut să joc teatru. Mai ales teatru.

11
EMILIA Eu când eram mică ştiam poezii. Mă urca tata pe un
scaun şi mă punea să zic poezii la musafiri. Sau să
cânt ceva...

MIHAI N-am avut nici un fel de relaţii, de cunoştinţe. Erau

zece candidaţi pe un loc...

EMILIA Ah, da’ ce mă doare piciorul ăsta! Cred că se schimbă

vremea.

MIHAI Da. Şi pe mine a început să mă…

EMILIA Ee, vă văd sănătos. Da’ să fiţi şi cumsecade, să nu

faceţi treabă de mântuială, că nu se ştie când vine şi ne
ia şi gata…

MIHAI Cine? (Observă o carte pe masă, pe care o ia în mână,

o răsfoieşte puţin şi apoi o pune la loc)

EMILIA Ee, cine?!... Bubulică al meu, săracu’, nici nu

împlinise 50 de ani. Da’ tare era bun. Avea grijă de
mine. Îmi spunea că femeia-i ca maşina. Trebuie s-o
ungi, s-o speli, să ţii la ea... El era mecanic auto.

MIHAI Doamna Tudor e...

EMILIA Da, da... Ei, mai bea el câteodată cu băieţii, ca tot

omu’, da’ nu făcea scandal. Se culca şi dormea dus. O
singură dată a ridicat mâna la mine, da’ când m-am
dat la el şi i-am zis că-l dau afară din casă şi-l spun şi
lu’ ‘mă-sa, s-a făcut mic, de ziceai că-i un câine de
pripas.

12
MIHAI Nu-mi arătaţi ce...? (EMILIA nu s-a oprit)

EMILIA În ziua aceea, s-a dus cu bicicleta, să-l ajute pe-un

prieten, la noi la Afumaţi. Şi când s-a-ntors, numa’
ce-l văd că-mi spune: Vai ce-am obosit!... S-a întins
uşor pe laviţa din bucătărie. Şi... dus a fost! A crăpat
inima-n el, că făcea prea multă treabă.

MIHAI Îmi pare rău... (EMILIA nu se opreşte)

EMILIA Era tare săritor. Nu ştia să zică nu. Da’ Dumnezeu a

fost bun cu el, că l-a luat în Săptămâna Luminată,
după Paşte. Ee, da-i greu fără el, numa’ eu ştiu...

MIHAI Îmi pare rău...

EMILIA Am eu destule, da’…

MIHAI Ce e de reparat?

EMILIA De reparat?... Da. Acolo, la priză.

MIHAI La priză?

EMILIA La priză, domnule, la priză!

MIHAI Care priză?

EMILIA Acolo, la televizor.

MIHAI Aha...

EMILIA Luaţi loc.

MIHAI Nu vedem despre ce e vorba?

EMILIA Doar un minut. Doamna vine imediat.

13
MIHAI Nu-i acasă doamna Tudor?

EMILIA Ba da. N-am zis că vine?

MIHAI De unde vine?

EMILIA E, de unde!?...

MIHAI A... Înţeleg.

EMILIA Şi-atunci de ce nu staţi jos?

MIHAI Mulţumesc.

MIHAI se aşează şi cade cu scaunul, căruia i s-a rupt piciorul. EMILIA

se repede ca să-l ajute să se ridice. MIHAI s-a lovit la cot şi la picior.

MIHAI (întins pe jos) Staţi, lăsaţi-mă puţin.

EMILIA Doare tare? (MIHAI se strâmbă şi dă uşor din cap)

Unde?

MIHAI În cot.

EMILIA Bine că nu v-aţi lovit la cap. E-un scaun vechi. I-o fi

ajuns şi lui.

MIHAI Nu vă faceţi probleme. Vi-l repar tot eu.

EMILIA Păi aşa să faceţi, dacă l-aţi rupt!

MIHAI N-am acuma ce-mi trebuie la mine, dar vă rezolv altă

dată.

EMILIA Da’ să nu fie la paştele cailor?

MIHAI Nu...

14
EMILIA Că doamna are nevoie de scaun.

MIHAI Cred că are.

EMILIA La telefoane vă pricepeţi?

MIHAI Ce fel de telefoane?

EMILIA Al meu e negru.

Pe ultimele replici, MIHAI încearcă să se ridice. EMILIA îl ajută. Cei doi

ajung astfel într-o proximitate intimă.

Intră VICTORIA. Se uită la cei doi.

VICTORIA Dacă vă deranjez, eu pot să mă retrag.

EMILIA Nu, domnu’...

VICTORIA Nici nu s-a răcit bine Bubulică al tău, că...

EMILIA Vai, doamnă!... A căzut domnu’ cu scaunu’!

MIHAI Sărut-mâna. Eu sunt... Mihai Bucur. (Sărută mâna

VICTORIEI TUDOR) Iertaţi-mă, s-a rupt cu mine.
(EMILIA strânge părţile componente ale scaunului)
Îmi pare rău. M-am aşezat pe scaun şi...

VICTORIA La mine e o boală veche, domnule! Când mi-am

schimbat televizorul, după o zi a fost gata. Şi era
japonez!

MIHAI Nu avea garanţie?

EMILIA iese cu scaunul şi părţile rupte din el.

15
VICTORIA Sigur c-avea garanţie!... A venit unul de la magazin şi
s-a scuzat că n-au mai păţit aşa ceva cu unul japonez.
La mine e regulă. Mi-au pus termopan şi bătea vântul
în casă. Fâlfâia perdeaua. Caloriferul s-a oprit când
mi-era lumea mai dragă. Noroc că n-a dat în primire
când erau minus zece grade.

Sună telefonul fix. VICTORIA răspunde.

VICTORIA Alo?... Da... Îmi pare rău, dar eu nu dau interviuri.

(Pauză) Da, am fost ieri la film. (Pauză) Dacă vă spun
care e părerea mea, înseamnă că începe interviul! La
revedere! (Închide brusc telefonul. Către MIHAI) Un
ziarist. M-a văzut ieri în sala de cinema. Nici nu era
greu, că erau doar patru persoane în sală. Voia să ştie
care e părerea mea despre film.

MIHAI Şi nu v-a plăcut?

VICTORIA Eu am fost s-o văd pe Emilia, care a fost studenta

mea.

MIHAI Emilia joacă în filme?

VICTORIA Sigur că joacă, dacă e actriţă.

MIHAI Da?!... Nu credeam că e actriţă.

VICTORIA Dar ce să fie?

MIHAI Mi-a spus că n-a fost niciodată la teatru.

VICTORIA O cunoaşteţi pe Emilia?

16
MIHAI N-am cunoscut-o adineaori?

VICTORIA izbucneşte în râs.

VICTORIA Şi ce? Nu e actriţă bună?

MIHAI Dumneavoastră vă pricepeţi mai bine.

VICTORIA Ai cunoscut-o pe fata care mă ajută în casă. E de-aici,

dintr-un sat de lângă Bucureşti. A murit bărbat-său
acum un an şi... În fine... (Tăcere)

MIHAI Dar de ce nu daţi interviuri?

VICTORIA Pentru că n-am ce să spun. Am zis ce-am avut de zis

pe scenă.

MIHAI Ee, totuşi, cred că aţi avea ce să spuneţi...

VICTORIA Oricum, una spui tu şi alta scriu ei! Şi te mai

deranjează şi când ţi-e lumea mai dragă!

Intră EMILIA. E gata de plecare.

MIHAI Ziariştii sunt un rău necesar.

VICTORIA Necesar dacă-ţi place bârfa.

MIHAI Are succes.

VICTORIA Au ei destule subiecte... Am dat un singur interviu, în

America şi l-au publicat tot în România. (Către
EMILIA) Eşti gata?

EMILIA Cred că într-o oră mă-ntorc.

17
VICTORIA Aşa să faci. Să nu te uite Dumnezeu prin oraş.

EMILIA (zâmbind) La revedere.

MIHAI La revedere.

EMILIA iese.

VICTORIA E fată bună, dar are nevoie de indicaţii.

MIHAI (observă poza de pe televizor) A, ce băiat frumos!

VICTORIA E nepotul meu, drăguţul de el!

MIHAI Dar ce seamănă cu dumeavoastră!

VICTORIA Nici vorbă.

MIHAI Dar ce are pe cap?

VICTORIA Aşa e la ei, în America. Îi îmbracă într-un fel de robă

de judecător când termină grădiniţa.

MIHAI E la serbare, nu?

VICTORIA Da.

MIHAI Poate vă calcă pe urme.

VICTORIA El zice că i-ar plăcea să fie actor, dar fiică-mea nici nu

vrea să audă.

MIHAI De ce?!... Cu talentul dumneavoastră, în America

ajunge milionar.

VICTORIA În dolari!

18
MIHAI Doar nu în lei... Şi dumneavoastră ar fi trebuit să aveţi
maşină la scară, cu şofer, o vilă pe malul lacului...

VICTORIA Ee... Multe ar fi trebuit... Poate dacă aş fi jucat în

filme, în străinătate, dar... n-a fost să fie. Am avut o
ofertă din Franţa, dar au fost probleme cu viza şi
producătorul a renunţat la mine. În fine... Ăsta e
televizorul şi priza lui e cea de jos.

MIHAI Da.

MIHAI desface geanta cu care a venit şi începe să-şi scoată sculele de

lucru pe jos.

VICTORIA Domnule, sper că te pricepi.

MIHAI (în timp ce-şi înşiră sculele) Doamnă, mă jigniţi.

VICTORIA A fost unul care mi-a încleiat o etajeră şi a stat cinci

ore pe capul meu.

MIHAI Dacă nu e ceva grav, nu durează mult.

VICTORIA Am înţeles că eşti profesor de istorie. Cum de te

pricepi la prize?

MIHAI De mic mi-a plăcut să meşteresc.

VICTORIA Ştii... Vocea dumitale... Semeni cu... (Tace)

MIHAI Cu cine?

VICTORIA Nu mai ştiu, semeni cu cineva.

MIHAI, cu o şurubelniţă, încearcă să demonteze priza. Se opreşte.

19
MIHAI A ce miroase?

VICTORIA Miroase a ceva?

Lui MIHAI i se face brusc rău. Îşi duce o mână la inimă. Dă ochii peste
cap. Îşi duce mâna la burtă şi se lasă pe jos.

VICTORIA Ce-ai păţit?!... Ce să fac?... (MIHAI dă uşor din mână)

Apă?... Să aduc apă?... Sau ce?!... (MIHAI dă uşor din
cap) Aoleu, să nu leşini!...

VICTORIA iese spre bucătărie.

MIHAI se ridică zâmbind. Ia de pe perete peruca şi şi-o pune pe cap.

Apoi se ascunde lângă tocul uşii pe care a ieşit VICTORIA.

VICTORIA intră repede cu o cană cu apă în mână. Nu-l mai vede pe

MIHAI intins pe jos. Se întoarce, îl vede cu peruca pe cap, se sperie şi
scapă cana cu apă pe jos. MIHAI începe să cânte.

MIHAI (cântă jucând-o pe Coana Chiriţa) „Toată lumea azi fumează,

Scoate fum pe nas, pe gât; Unii moda imitează; Alţi
fumează de urât.”

VICTORIA (zâmbeşte puţin speriată) Azi v-a apucat pe toţi cântatul.

MIHAI (nu s-a oprit din cântat) „Omenirea-i o ţigară

Care să preface-n scrum”

VICTORIA (zâmbetul i s-a transformat în grimasă) Domnule, eşti

nebun?!

20
MIHAI (care nu s-a oprit) „Şi amorul cel cu pară
Arde şi se schimbă-n fum...”

VICTORIA Domnule, eu v-am chemat pentru altceva!

MIHAI (care nu s-a oprit) „Numai fumuri vezi aice

La femei şi la bărbaţi.”

VICTORIA (vorbeşte peste el) Ce v-a apucat? Vă rog!...

MIHAI (care nu s-a oprit) „Toţi fumează... poţi dar zice,”

VICTORIA (vorbeşte peste el) Să înţeleg că prezenţa mea v-a dat un

impuls, aşa... teatral.

MIHAI (care nu s-a oprit) „Că-s mai toţi înfumuraţi.”

VICTORIA Un fost student de-al meu are în fiecare sâmbătă ore

de râs, de actorie, de dans pentru amatori.

MIHAI (iese din rol) Nu mă interesează amatorismul!

VICTORIA Domnule, vă mai întreb o dată. Vă pricepeţi la reparat

prize sau...?

MIHAI Sau ce?... Pentru o clipă de artă avem nevoie de

auditoriu, ca să exhibăm preaplinul care ne bântuie, ca
să fim admiraţi şi idolatrizaţi, nu? (VICTORIA e din ce
în ce mai surprinsă) Sau sunt de-ajuns cei patru pereţi
ai unei camere ca să se nască o secundă de mister?... E
acea clipă de inefabil suficientă sieşi?... Sau numai
împărtăşită aproapelui ea se comunică pe sine şi arta
devine atunci cuminecare?

21
VICTORIA Sunteţi profesor de istorie, nu?

MIHAI Ei şi? Ce?... Un profesor de istorie n-are acces la

transcendent? (Teama îşi face apariţia pe faţa
VICTORIEI. MIHAI intră în rolul Sir Toby din A
douăsprezecea noapte de Shakespeare) „De ce oare
darurile astea-s menite să rămână anonime? De ce să
zacă în culise? Pentru ce să se aşeze pe ele colbul
uitării, ca ciorile pe firma cârciumii?”

VICTORIA Domnule, dacă nu vreţi să...

MIHAI (care nu s-a oprit) „Ah, în locul tău m-aş duce la biserică în pas
spaniol şi m-aş întoarce în panţarolă!”

VICTORIA O să chem pe altcineva...

MIHAI „Pe drum m-aş duce numa’ învârtindu-mă şi aş stropi

gardul din mers cu piciorul ridicat. Aşa.”

VICTORIA Domnule, vă rog să mă lasaţi în pace.

MIHAI „Da, da, ce crezi, că de-aia facem umbră pământului,

ca să ne ascundem virtuţile după un deget?”
(A douăsprezecea noapte de W. Shakespeare, Actul I,
Scena 3)

VICTORIA (speriată) Nu mai am nevoie de nimic! N-aveţi chef... sau

nu vă pricepeţi, nu-i nimic, o să rezolv altfel...

MIHAI (arată cu degetul spre tavan) Ia uitaţi!

22
VICTORIA priveşte în sus. Cu un gest neaşteptat, MIHAI îi pune
VICTORIEI un leucoplast pe gură şi cu o mişcare rapidă îi leagă mâinile
la spate cu o sfoară. VICTORIA se zbate surprinsă. El îi face semn să ia
loc pe un scaun, lângă masă. Se uită la ea cum gesticulează şi îi face
semn se se liniştească. VICTORIA îl întreabă din ochi ce vrea de la ea. În
privire i se citeşte spaima. MIHAI o „ajută” să ia loc ia loc pe un scaun,
apoi aşează trei scaune vis-a-vis de scaunul pe care şade VICTORIA şi se
aşează pe unul dintre scaune.

MIHAI Ce poezii aţi pregătit?

VICTORIA nu are reacţie, e consternată de ceea ce i se întâmplă.

MIHAI V-am întrebat ce poezii aţi pregătit!

VICTORIA îi arată cu ochii către leucoplast.

MIHAI Într-adevăr e o probă grea. Va trebui să recitaţi o

poezie doar cu ochii.

VICTORIA dă din cap: nu, nu poate.

MIHAI Un talent autentic poate.

VICTORIA dă din cap: nu.

MIHAI Nu vreţi să deveniţi actriţă?

VICTORIA: oare ce-o fi în mintea lui? Spaima din privirea ei e evidentă.

MIHAI Talentul iese singur la suprafaţă, nu? El n-are nevoie

de ajutor. Numai netalentaţii au nevoie de proptele, cei
dăruiţi se descurcă în orice situaţie. Să vedem.

23
MIHAI se duce şi îi dă jos leucoplastul. VICTORIA ţipă. MIHAI îi pune
palma la gură. VICTORIA mai icneşte o dată, apoi amuţeşte.

MIHAI Ce poezie aţi pregătit?

VICTORIA (cu voce înăbuşită) Poezie?

MIHAI Da.

VICTORIA (cu voce înăbuşită) N-am pregătit...

MIHAI Cum? Aţi venit la examen fără să ştiţi o poezie?! (Îi

ia palma de la gură)

VICTORIA (cu voce înnăbuşită) La examen?!

MIHAI Da. Nu ştiaţi că pentru examenul de admitere la

facultate trebuie să pregătiţi mai multe poezii?

VICTORIA Da?... (Încearcă să-şi mişte o mână, să se dezlege.

MIHAI nu vede)

MIHAI Păi atunci?

VICTORIA Domnule, vă implor...

MIHAI Degeaba mă imploraţi. Vă rog să vă concentraţi.

VICTORIA Nu ştiu ce să...

MIHAI Aceste expresii trebuie eliminate din limbajul nostru.

„Nu ştiu”, „nu pot”, „nu cred”... şi altele de felul ăsta.
Nu fac decât să atragă asupra noastră efecte negative.

VICTORIA dă din umeri. A reuşit să dezlege puţin sfoara. MIHAI se

îndepărtează de ea şi se aşează pe scaunul din mijloc în faţa ei.

24
MIHAI Vă rog să vă concentraţi. Ar fi păcat.

VICTORIA Ar fi un mare păcat.

MIHAI Aştept să aud poezia.

VICTORIA Şi dacă spun poezia...?

MIHAI Ştiţi foarte bine că sunt mai multe probe.

VICTORIA Bani n-am. Toţi banii mei sunt la o prietenă care

trebuie să mă îngroape. Aici, în casă, n-am decât
pentru mâncare...

MIHAI Nu-mi trebuie nici un ban!

VICTORIA Uite, acolo e un tablou destul de valoros...

MIHAI Nu vreau nici un tablou! Aţi jignit profund comisia!

VICTORIA Comisia?

MIHAI Comisia de examinare.

VICTORIA Aha.

MIHAI Comisia vă acordă clemenţă. Dacă nu ştiţi o poezie,

poate ne spuneţi o fabulă.

VICTORIA O fabulă?

MIHAI Da. Un cuvânt de origine latină care desemnează o

scurtă povestire alegorică, în care autorul foloseşte
procedeul personificării animalelor sau a plantelor
pentru a satiriza moravuri, deprinderi... (Se opreşte
brusc) E ceva neclar?

25
VICTORIA Vreţi cu tot dinadinsul să fabulez?

MIHAI Cuvântul fabulă poate însemna şi istorisire inventată,

mincinoasă, dar comisia doreşte să-i daţi înţelesul pe
care tocmai vi l-am explicat.

VICTORIA O povestire cu animale?

MIHAI Care satirizează mentalităţi sau greşeli cu scopul de a

le îndrepta.

VICTORIA În genul cu vulpea care n-a ajuns la struguri şi a zis

că-s acri?

MIHAI Exact. Am prefera o fabulă mai puţin cunoscută.

VICTORIA Da... Să încerc. (Tăcere)

MIHAI Să nu abuzaţi de răbdarea noastră.

VICTORIA Să încerc să-mi amintesc.

MIHAI Ar fi cel mai bun lucru.

VICTORIA Da... Să...?

MIHAI Da, da.

VICTORIA O vulpe a intrat în casa unui actor... şi a scotocit prin

lucrurile lui. A găsit o perucă...

MIHAI Sigur a găsit o perucă?

VICTORIA În fine, a găsit o mască, frumos lucrată, care i-a plăcut.

Ridicând-o cu labele, a zis: „O, ce cap, dar n-are
creier!

26
MIHAI Cine a scris fabula?

VICTORIA Celebrul Esop.

MIHAI Esop?!... Imposibil. Măştile de teatru nu fuseseră

inventate pe vremea lui Esop, când tragedia abia se
înfiripa graţie lui Thespis. (VICTORIA îl priveşte
uluită) Asta se petrecea pe vremea când Pisistrate
conducea Atena, acum mai bine de 2500 de ani.
Atunci au fost organizate primele spectacole de teatru.
Da. De ce mă priviţi aşa? Un candidat la „arta
actorului” ar fi trebuit să ştie aceste lucruri. Dar
lectura nu mai e la modă în zilele noastre... În fine, să
vedem cum stăm cu ritmul şi cu urechea muzicală.

MIHAI se ridică şi începe să bată cu o şurubelniţă ritmul cunoscutei

melodii „Jingle bells”.

VICTORIA (cu entuziasm) Da, ştiu! Melodia asta o cântă şi nepoţelul

meu. E „Jingle bells”. (Privirea lui MIHAI îi taie
entuziasmul) Da... (Tace brusc)

MIHAI Şi acum un cântec. Un actor complet ştie să cânte.

VICTORIA Dar ce sunt eu, gramofon?

MIHAI o priveşte ameninţător.

VICTORIA Bine.

MIHAI Să auzim!

27
VICTORIA, încă speriată, cântă. Un cântec la latitudinea actorului.
MIHAI se uită la sfoara pe care VICTORIA aproape a desfăcut-o. Îi ia
sfoara din jurul mâinilor.

MIHAI Acum, că am intrat la facultate, un exerciţiu simplu.

Sunteţi un bob de grâu.

VICTORIA Un bob de grâu?!

MIHAI Exact.

După câteva clipe, VICTORIA se ghemuieşte şi îşi ascunde ochii.

MIHAI Ce faceţi?

VICTORIA Sunt un bob de grâu.

MIHAI Şi aşa se comportă bobul de grâu?

VICTORIA Da. Mă apasă pământul.

MIHAI Aha...

VICTORIA E întuneric şi nu am aer.

MIHAI Şi nu vreţi să încolţiţi?

VICTORIA îşi ia uşor mâna de pe faţă, revine în poziţia normală şi

zâmbeşte cu candoare.

VICTORIA Vai... ce bine e la soare! (Rămâne cu ochii închişi

aţintiţi în sus, ca şi când razele soarelui i-ar mângâia
faţa)

MIHAI De ce aţi rămas aşa?

28
VICTORIA Îmi place soarele. Aştept să mă bronzez.

MIHAI ia de pe televizor cana în care sunt câteva pixuri şi le mişcă.

VICTORIA Ce se întâmplă?

MIHAI A început să plouă.

VICTORIA A... Ce bune sunt câteva picături de apă!

MIHAI (mişcă mai tare cana cu pixuri) E ploaie cu grindină.

VICTORIA se chirceşte sub loviturile grindinii. MIHAI încetează.

VICTORIA îşi revine încet. Pe parcursul replicii următoare, în timp ce
MIHAI vorbeşte, VICTORIA reuşeşte să pună mâna pe o sculă de metal,
poate fi o cheie franceză, pe care o ascunde la spate.

MIHAI Nenorocirea coboară asupra neamului lui Labdacos.

Cei doi fii ai lui Oedip au murit. Polynice e
condamnat de Creon să rămână pradă câinilor, dar
Antigona ia asupra sa grija îngropării lui. E fratele ei,
sânge din sângele ei! Are curajul să înfrunte ordinele
pe care le-a dat şeful statului şi de aceea e condamnată
la moarte. Să auzim nemuritoarele cuvinte cu care
Antigona îl înfruntă pe Creon! (VICTORIA tace) Nu
aud nimic. Antigona! (VICTORIA tace) Orice mărire
cuprinde în sine sămânţa decăderii şi marile genii ale
Eladei au înţeles asta ca nimeni alţii. Să auzim
argumentele Antigonei în faţa lui Creon, când invocă
ordinea cerească, rânduiala zeilor, care stă înaintea
celei omeneşti. Să auzim! Antigona!

29
VICTORIA De ce tocmai Antigona?

MIHAI Pentru că Antigona dă măsura împlinirii vocaţiei

actoriceşti!

VICTORIA De unde să ştiu eu Antigona?

MIHAI Păi n-aţi jucat-o? Eu aşa ştiu.

VICTORIA De unde ştii?

MIHAI Am citit pe internet.

VICTORIA Unde?!

MIHAI Pe internet.

VICTORIA Ce caut eu pe internet?

MIHAI S-a publicat o pagină cu tot ce-aţi jucat când vi s-a dat
Premiul pentru întreaga activitate.

VICTORIA Şi-au încăput toate pe-o pagină?

MIHAI Erau mai multe pagini, cu rolurile din filme, de la

televiziune...

VICTORIA Şi din teatru, nu?

MIHAI Ba da, cum să nu. Cele mai multe erau din teatru.

VICTORIA Ia uite, domnule, pe mine nu m-a întrebat nimeni!...

MIHAI Un premiu frumos după...

VICTORIA După ce-am stat o săptămână la spital, ca să-mi fac

nişte analize. Au crezut c-o să dau ortul popii şi s-au

30
 grăbit să-mi dea premiul. Îmi pare rău că i-am
dezamăgit.

MIHAI L-aţi meritat. (Deodată, VICTORIA ţipă) Acum de ce

ţipaţi?

VICTORIA Uite!

MIHAI Ce?

VICTORIA Gândacul!

MIHAI Unde?

VICTORIA Sub masă.

MIHAI (a ajuns lângă VICTORIA) Unde e?

VICTORIA Acolo.

MIHAI se apleacă. VICTORIA îi dă obiectul de metal în cap, dar nu l-a

nimerit bine şi n-a dat cu suficientă forţă ca să-l facă K.O. MIHAI urlă,
dar are putere să se întoarcă spre VICTORIA, care vrea să-l lovească din
nou. MIHAI o prinde de mână şi o strânge. Obiectul de metal cade pe jos.

VICTORIA Aaa!...

MIHAI (marcat de durere) De ce?

VICTORIA Iartă-mă!

MIHAI, care e încă pe jos, ia în mână obiectul de metal.

VICTORIA Nu! Te rog!

MIHAI Eu eram gândacul? (Se pipăie unde a fost lovit)

31
VICTORIA Nu.

MIHAI Ce uşor puteam să trec Styxul.

VICTORIA Lasă-mă să-ţi explic. (MIHAI se ridică în picioare)

MIHAI Zeii stau prea departe, se amestecă prea puţin şi iată că

omul e gata să omoare.

VICTORIA Nu!

MIHAI Da, da. Tragedia greacă afirmă pentru prima dată

responsabilitatea individuală.

MIHAI, marcat de durere, începe să o lege cu o sfoară de jur împrejurul

scaunului. VICTORIA, speriată, nu opune nici o rezistenţă.

VICTORIA N-am vrut să...

MIHAI Fiecare om e chemat să dea seamă pentru faptele

săvârşite.

VICTORIA Am greşit, nu ştiu ce mi-a venit...

MIHAI Dar nouă nu ne-a plăcut niciodată responsabilizarea.

De aceea, am şi evadat ori de câte ori am putut în
registrul comic. E bună o astfel de schimbare, ce
spuneţi? (A legat-o cu o sfoară de jur împrejurul
scaunului)

VICTORIA Nu... Nu ştiu ce-aveţi de gând...

MIHAI Să ne salvăm prin râs.

32
VICTORIA e speriată. MIHAI ia cartea de pe masă, o deschide şi citeşte.

MIHAI (citeşte din carte o replică din Conu’ Leonida faţă cu

reacţiunea de I.L. Caragiale) Vezi dumneata cum
trece vremea cu vorba... (Îi face semn VICTORIEI să-i
dea replica. VICTORIA nu reacţionează. MIHAI
repetă) Vezi dumneata cum trece vremea cu vorba...

VICTORIA Ce să...?

MIHAI (uşor nervos) Vezi dumneata cum trece vremea cu vorba...

VICTORIA (cu teamă) Suntem noi în situaţia care să ceară replica...

MIHAI (dur) Vezi dumneata cum trece vremea cu vorba...!

VICTORIA (intră în joc, deşi n-are nici un chef) Ei! Cum le spui
dumneata, să tot stai să asculţi; ca dumneata,
bobocule, mai rar cineva.

MIHAI (întinzându-se pe canapea, în timp ce se masează unde a fost

lovit) Miţo, ai zis matale fetii să vie mâine mai de
dimineaţă ca să facă focul?

VICTORIA nu spune nimic.

MIHAI (autoritar) Miţo, ai zis matale fetii să vie mâine mai de

dimineaţă ca să facă focul?

VICTORIA Ştii ceva, poţi să mă omori că nu-ţi mai spun nimic.

MIHAI se ridică de pe canapea şi ia poza nepotului de pe televizor.

33
VICTORIA Nu! Să n-o strici!

MIHAI Miţo, ai zis matale fetii să vie mâine mai de dimineaţă ca

să facă focul?

VICTORIA Da. (MIHAI pune fotografia la loc)

MIHAI A! Aaşa! (Îi face semn VICTORIEI să continue)

VICTORIA Şi zi aşa cu Galibardi, ai?

MIHAI Aşa zău!... (Ia iepuraşul de pe televizor)

VICTORIA Să nu-l strici!

MIHAI (privind iepuraşul) Ei! Mai dă-mi încă unul ca el şi până

mâine seară – nu-mi trebuie mai mult – să-ţi fac
republică... Da nu e! Da o să-mi zici că cu încetul se
face oţetul, ori că mai rabdă, că n-a intrat zilele-n sac.
D-apoi bine, frate, până când tot rabdă azi, rabdă
mâine? Că nu mai merge, domnule, s-a săturat poporul
de tiranie, trebue republică! (Pune iepuraşul la loc)

VICTORIA Adică, zău, bobocule, de! Eu cu mintea ca de femee,

pardon să te-ntreb şi eu un lucru: ce procopseală ar fi
cu republica?

MIHAI Nu!

VICTORIA Nu?...

MIHAI Nu aşa se trăieşte un personaj!

VICTORIA Ia uite, domnule, parcă ai fi Stanislavski.

34
MIHAI Aţi pătruns în atâtea reprezentaţii spiritul viu al acestui
rol. Cu tehnica şi experienţa pe care-o aveţi, puteţi
recrea, astfel încât spontaneitatea să nască sentimentul
versosimilului.

VICTORIA Domnule, ai citit cam mult.

MIHAI (citind din carte) Ei! Bravos! Ş-asta-i bună! Cum, ce

procopseală? Vezi, asta-i vorba: cap ai, minte ce-ţi
mai trebue? Apoi, închipuieşte-ţi dumneata numai un
condei, stăi să-ţi spui: mai întâi şi-ntâi că dacă e
republică, nu mai plăteşte niminea bir...

VICTORIA Zău?

MIHAI Zău... Al doilea că fieşecare cetăţean ia câte o leafă

bună pe lună, toţi într-o egalitate.

VICTORIA Parol?

MIHAI Parol... Par egzamplu, eu...

VICTORIA Pe lângă pensie?

MIHAI Vezi bine; pensia e başca, o am după legea a veche, e

dreptul meu. Mai ales când e republică, dreptul e
sfânt, domnule: republica este garantaţiunea tuturor
drepturilor, domnule!

VICTORIA nu mai spune nimic.

MIHAI Ce s-a întâmplat?

VICTORIA Nu mai ştiu ce urmează.

35
MIHAI Cum?!... După ce aţi jucat spectacolul de 300 de ori!?

VICTORIA Niciodată n-am avut o memorie bună.

MIHAI Vi s-a întâmplat să uitaţi şi pe scenă?

VICTORIA Da.

MIHAI Şi ce-aţi făcut?

VICTORIA Am ieşit de pe scenă şi i-am dat o palmă sufleurului,

care era plecat cu pluta pe fluviul Amazon.

MIHAI I-aţi dat o palmă, cum mi-aţi dat mie cu...? (Se uită la
iepuraşul de pe televizor şi îl ia în mână. VICTORIA îl
priveşte cu o teamă nelămurită) Ştiţi, când eram mic,
eram vecin cu directorul de la grădina zoologică. Şi
m-a luat într-o zi când nu veneau vizitatori, ca să o
vizitez pe-ndelete. Am intrat într-o încăpere
climatizată. Pe un perete erau cuşti cu maimuţe.

VICTORIA Cutiuţa cu maimuţe.

MIHAI Jos, într-un bazin de sticlă, dormea un crocodil. Părea

mort. Era stană de piatră. Directorul s-a uitat la ceas şi
a dat ordin să se servească masa crocodilului. Un
îngrijitor a adus un iepuraş şi... (Se opreşte cu gândul
undeva departe. Apoi se uită la iepuraşul care e încă
în mâna lui)

VICTORIA Şi...?

MIHAI Într-o clipită, fălcile crocodilului s-au deschis şi s-au

închis la loc. Iepuraşul dispăruse. Crocodilul părea în

36
 continuare mort. Doar maimuţele ţipau disperate.
(Tăcere. După câte clipe, MIHAI se uită iar în carte)
Şi al treilea, că se face şi lege de murături!
(VICTORIA nu răspunde. MIHAI reia mai
apăsat) ...Se face şi lege de murături!

VICTORIA dă următoarele replici neimplicată, cu gândul în altă parte.

VICTORIA Cum lege de murături?

MIHAI Adicătele că nimini să nu mai aibă drept să-şi

plătească datoriile.

VICTORIA Maică Precistă, Doamne! Apoi, dacă-i aşa, de ce nu se

face mai curând republică, soro?

MIHAI Hei! Te lasă reacţionarii, domnule? Fireşte, nu le vine

lor la socoteală să nu mai plătească niminea bir! E
aproape de mintea omului: de unde ar mai mânca ei
lefurile cu lingura?

VICTORIA (mai implicată) Aşa e... Da... un lucru nu-nţeleg eu.

MIHAI Ce lucru?

VICTORIA Dacă n-o mai plăti niminea bir, soro, de unde or să

mai aibă cetăţenii leafă?

MIHAI Treaba statului, domnule; el ce grijă are? Pentru ce-l

avem pe el? E datoria lui să-ngrijească să aibă oamenii
lefurile la vreme... (MIHAI se întinde pe canapea)

37
VICTORIA Aşa da! Vezi, mie nu-mi dădea în gând. (După o
pauză de reflecţie) Ce bine ar fi! Unde dă Dumnezeu o
dată să mai vedem ş-asta, republica! (MIHAI se face
că doarme şi începe să sforăie) Dormi, soro?

Se aude soneria de la intrarea în apartament. Amândoi rămân nemişcaţi

câteva clipe.

MIHAI (sărind de pe canapea) Nu suntem acasă!

VICTORIA O fi Safta.

MIHAI Cine?

VICTORIA Safta!

MIHAI Emilia?!

VICTORIA Da. S-o fi întors de la piaţă.

MIHAI Nu sunteţi acasă!

VICTORIA Da’ unde să fiu?

Soneria se aude din nou.

MIHAI Aţi plecat de-acasă!

VICTORIA Dacă nu-i răspund, o să intre. Are cheie.

MIHAI Are cheie?!

VICTORIA Da.

MIHAI se repede şi o dezleagă. Se aude EMILIA care a intrat în

apartament. MIHAI ascunde în buzunar sfoara cu care a fost EMILIA
legată. E îngenuncheat lângă VICTORIA, într-o poziţie indecentă.

38
 Intră EMILIA. Cei doi o privesc ca nişte copii prinşi în timp ce furau.
EMILIA îi priveşte surprinsă.

EMILIA N-aţi auzit când am sunat?

VICTORIA Ăă...

MIHAI (în timp ce se ridică în picioare) Ba da, dar... doamna Victoria

Tudor a avut amabilitatea să... să-şi amintească pentru
mine un fragment din Conu’ Leonida faţă cu
reacţiunea. (VICTORIA se uită la el mirată) Poate nu
înţelegeţi, dar odată intrat în rol e greu să ieşi aşa, la
comandă. Orice interpretare presupune o interiorizare,
intri în pielea personajului, sufletul lui pune stăpânire
pe tine şi practic nu-ţi mai aparţii. Când aţi sunat, aici,
în casă, nu mai era marea actriţă Victoria Tudor, ci
Efimiţa.

EMILIA Cine?

VICTORIA Nu eram crocodilul?

MIHAI Nu. Eu sunt doar un gândac.

VICTORIA Domnul e o vulpe în piele de crocodil.

MIHAI În teatru, metafora e chiar personajul.

EMILIA Iar erau boschetarii ăia în scara blocului! Mi-e frică de

mor când trec pe lângă ei... Şi nu anunţă nimeni
poliţia!

VICTORIA Da. Trebuie să dăm telefon la poliţie imediat!

39
EMILIA Să dea Ursu, că el e administrator!

VICTORIA Ce treabă are ursul cu crocodilul?!

EMILIA A, să ştiţi că am cumpărat peşte!

VICTORIA Ce peşte?

EMILIA Şalău.

VICTORIA Crocodil n-ai cumpărat?

EMILIA Ce-aveţi cu crocodilul, doamnă?

VICTORIA Îl avem aici.

MIHAI Dacă nu sunt gândac, mai degrabă iepuraş.

EMILIA Am luat şi morcovi.

VICTORIA Nu ţi-am zis să nu iei! (EMILIA vrea să plece la

bucătărie. VICTORIA strigă) Unde te duci?

EMILIA Să pun în frigider ce am cumpărat.

VICTORIA Mai târziu, Emilia, domnul... cred că a terminat...

MIHAI Nu, mai am puţin.

EMILIA Bine, atunci să duc...

VICTORIA Lasă că le duc eu!

EMILIA Ee, lăsaţi...

VICTORIA Dă-mi, dragă, sacoşa!

EMILIA nu-i dă sacoşa şi se îndreaptă spre bucătărie. VICTORIA se

duce după ea. MIHAI mimează iar că i se face rău. EMILIA se întoarce.
MIHAI se întinde pe canapea.

40
EMILIA Vai, ce vă doare?

VICTORIA N-are, dragă, nimic!

EMILIA Cum să n-aibă, doamnă!?

VICTORIA Nu ştii cum face crocodilul pe mortul?

EMILIA Nu.

VICTORIA Şi deodată sare şi înghite iepuraşul!

EMILIA Vai, doamnă, vă arde de glume şi săracu’...

VICTORIA Săracul crocodil e bun de internat la „balamuc”.

(MIHAI icneşte)

EMILIA Ce să vă dau?

VICTORIA Să-i dai una, ce să-i dai!?

EMILIA Vai, doamnă, da’ ce v-a apucat?

VICTORIA Pe mine m-a apucat?! Pe el!

EMILIA Păi sigur, nu vedeţi că i-e rău?

VICTORIA Îi filează rău!

MIHAI (cu vocea sfârşită) Aveţi un midocalm?

EMILIA Ce s-avem?

VICTORIA N-avem nimic!

EMILIA În sertarul cu medicamente, doamnă!

VICTORIA Se preface!

EMILIA Să fug la farmacie dacă n-aveţi...!

41
VICTORIA Nu! (MIHAI icneşte cu voce sfârşită şi cade pe jos)

EMILIA Şi lui Bubulică i s-a făcut rău odată! (Se îndreaptă

spre ieşire)

VICTORIA Vrei să mă laşi aici cu nebunul?!

EMILIA Ce nebun, doamnă, i-e rău!

VICTORIA E un farseur. Se preface!

EMILIA Hai, doamnă, că se vede că e om cumsecade!

EMILIA iese.

VICTORIA Emilia!....

MIHAI rămâne întins pe jos. Parcă e leşinat.

VICTORIA Ai păcălit-o pe fata asta! Te-a crezut săraca. (MIHAI

nu se mişcă) Ei, ţi-ai făcut damblaua? Hai! Nu mai
face pe mortu-n păpuşoi!.. (MIHAI nu se mişcă.
VICTORIA se apropie cu teamă de el) Hai că m-ai dat
gata! (MIHAI nu dă semne de viaţă. Cu teamă,
VICTORIA îl mişcă uşor cu piciorul) Domnule
Bucur... Hei... (VICTORIA ia o şurubelniţă în mână. Îl
înţeapă uşor între coaste. Nici o reacţie) Domnule
Bucur... (Îl zgâlţâie uşor. Nici o reacţie) Chiar vă e
rău?... (Se apleacă peste el şi îi dă uşor cu palma peste
obraz. Nici o reacţie) Vai...

VICTORIA iese spre bucătărie. MIHAI rămâne nemişcat.

42
 VICTORIA reintră cu o cană cu apă în mână şi se îndreaptă spre
MIHAI. Când să îi toarne puţină apă pe faţă, sună telefonul lui mobil.
VICTORIA se sperie şi scapă cana cu apă. Îl udă pe MIHAI, care ţipă.
Îşi dă seama că sună telefonul lui, îl scoate dintr-un buzunar, se uită
la el şi răspunde.

MIHAI Alo!... Bună... Unde eşti acum? (Pauză) O să-ţi explic

acasă.

VICTORIA (ţipă) Aaaa!... Ajutor!... (MIHAI acoperă telefonul)

MIHAI Cine ţipă?!... (În timp ce se îndreaptă spre ieşire) Un

copil. A vărsat apă clocotită pe el!... O să-ţi spun
acasă.

MIHAI iese în holul de la intrare.

VICTORIA Aaaa!... Ajutor!...

MIHAI (off) Când vin acasă?!... Sigur că vin! Unde să mă duc?!...

Bine, bine.

VICTORIA Ajutor!... (VICTORIA pune mâna pe şurubelniţă)

MIHAI reintră. VICTORIA tace brusc. Se privesc reciproc câteva

clipe.

MIHAI Nevastă-mea.

VICTORIA Ştie cu ce te ocupi?

MIHAI Vrea să mă duc acasă.

VICTORIA A simţit ea ceva.

43
MIHAI Ăla micu’ are temperatură?

VICTORIA Ai un băiat?

MIHAI Nu. O fetiţă.

VICTORIA A!... Ea e ăla micu’?

MIHAI Nu.

VICTORIA Dar cine?

MIHAI Gufy.

VICTORIA Gufy?

MIHAI Da. E foxterrier.

VICTORIA Şi are temperatură mititelul?

MIHAI Da. Trebuie să-l duc la veterinar.

VICTORIA Acum?

MIHAI La miezul nopţii, la patru dimineaţa, la amiază,

oricând are ceva, te duci cu el la veterinar.

VICTORIA De oameni nu prea ai grijă, bine că măcar de câine...

MIHAI El e corect, cinstit, nu ca oamenii.

VICTORIA Aha... Domnule, dumneata chiar ai talent.

MIHAI Ce fel de talent?

VICTORIA Actoricesc.

MIHAI (entuziast) Da?!.... Şi credeţi c-aş putea deveni actor?

44
VICTORIA La vârsta dumitale... e mai dificil. Studenţii mei mi-au
spus că în reclame joacă tot felul de oameni, oameni
de pe stradă, care n-au nici un fel de studii...

MIHAI Aş avea şanse în reclame?

VICTORIA Eu aşa cred.

MIHAI La ce aş putea face reclamă?

VICTORIA La orice.

MIHAI La orice e la nimic.

VICTORIA Atunci, ce să zic... La mâncare de câine, dacă zici că

ai câine.

MIHAI Câine?

MIHAI ajunge rapid în patru labe, miroase covorul, dă din picior ca şi

cum ar căuta un os în nisip, apoi se ridică în poziţie sluj.

MIHAI Snif, snif, ham, ham, uaauuuuu!!! Mi s-a făcut foame!

(Iese din rol) Şi acum vine sloganul: (Cu voce de
reclamă) Să nu ai inimă de câine. Dă celui mai bun
prieten al omului, mâncare cea mai bună!

VICTORIA râde.

MIHAI Îmi daţi, vă rog, şurubelniţa?

După o scurtă ezitare, VICTORIA i-o dă. MIHAI se apucă să repare

priza.

45
VICTORIA Dar de ce n-ai dat exament la teatru?

MIHAI Un gândac nu are ce căuta pe scenă. Aţi avut dreptate.

VICTORIA Să te lovesc?

MIHAI Să-mi cereţi să joc brânză!

VICTORIA tace surprinsă.

MIHAI (în timp ce lucrează) Am dat examen la teatru... acum 25 de

ani. Şi dumneavoastră aţi fost în comisie. Eu m-am
bucurat, pentru că eraţi actriţa mea preferată. În timpul
liceului, n-am pierdut nici un spectacol în care aţi
jucat. Eram plin de încredre şi... (Tace)

VICTORIA Şi?

MIHAI Şi m-aţi pus să joc brânză.

VICTORIA (după o clipă de tăcere) Eu te-am pus să joci brânză?

MIHAI Da.

VICTORIA Şi tu ce-ai făcut?

MIHAI N-am ştiut ce să fac.

VICTORIA (după o clipă de tăcere) Mă întorc imediat.

VICTORIA iese două clipe şi reapare cu un halat alb. Se ghemuieşte

pe un scaun şi se înfăşoară cu halatul alb. Stă aşa nemişcată. Tăcere
lungă. MIHAI nu mai rezistă şi rupe tăcerea.

MIHAI Ce faceţi? (VICTORIA nu-i răspunde) De ce nu-mi

răspundeţi?

46
VICTORIA Sunt brânză.

MIHAI (după câteva clipe de tăcere) Şi de ce staţi aşa?

VICTORIA Aştept să mă împut.

MIHAI rămâne fără glas. VICTORIA mai stă câteva clipe şi îşi dă halatul
alb jos de pe ea.

VICTORIA Eşti mulţumit?... Astăzi am jucat numai pentru tine.

MIHAI Acum nişte ani, într-o duminică după-amiază, câţiva

dobitoci cu lanţuri şi bâte în mâini, s-au luat de mine
pentru că aveam barbă şi purtam blugi. Am fugit şi am
intrat în teatrul de pe bulevard. Acolo, peste o
jumătate de oră urma un spectacol chiar cu
dumneavoastră: Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea.
N-aş fi vrut să rămân, dar până se linişteau lucrurile pe
stradă, n-aveam altceva mai bun de făcut. Am
cumpărat bilet şi am intrat în sala de spectacol. Aveam
la mine un ziar şi m-am cufundat în lectura lui. La un
moment dat, m-am uitat la ceas şi mi-am dat seama că
spectacolul ar fi trebuit să înceapă. Am rămas uluit. În
jurul meu nu mai era nimeni. Eram singurul spectator.
Am vrut să mă ridic şi să întreb pe cineva ce se
întâmplă, dar exact în acea clipă luminile s-au stins şi
reprezentaţia a început...

VICTORIA Tu erai!?... Ani de zile am vrut să-l reîntâlnesc pe

omul care a fost... un singur spectator...

47
MIHAI Când am ieşit de la spectacol, cu lacrimi în ochi,
plasatoarele mi-au spus că intraseră în panică, că le-a
fost teamă că indivizii cu bâte şi lanţuri o să intre în
teatru, aşa că au închis uşa de la intrare. Mi-au zis că
au vrut să-mi dea banii înapoi şi să mă trimită acasă,
dar dumneavoastră n-aţi fost de acord. (Tăcere) Am
simţit atunci o bucurie imensă... şi un regret. Că n-au
simţit şi alţii... (Tăcere)

VICTORIA Îţi mulţumesc. Îţi mulţumesc din suflet.

MIHAI De ce?

VICTORIA Dacă nu erai tu... Fetele mi-au zis că seara, după

spectacol, indivizii cu lanţuri şi bâte au vrut să
pătrundă în teatru. Portarul s-a ascuns de frică şi doar
spectatorul, singurul spectator, a avut curajul să-i
înfrunte. L-au bătut, dar au renunţat să mai intre. Cine
ştie ce-am fi păţit!? Dacă nu erai tu...?

MIHAI A fost şi gândacul bun la ceva.

VICTORIA Nu vorbi aşa.

MIHAI Sau am fost pentru câteva clipe crocodil?

VICTORIA Iartă-mă. Te rog să mă ierţi.

MIHAI Nu, eu vă cer iertare. Nu ştiu ce m-a apucat. Acum îmi

dau seama că n-aţi greşit. Nu toţi au înzestrarea
dumneavostră...

VICTORIA Ei, vezi, tu... Când m-am născut, o zână bună... sau
rea, cine poate şti... mi-a aruncat în leagăn o floare.

48
 Au fost ani când toţi erau atraşi de ea... Vroiau să-i
simtă parfumul... Şi atunci n-a mai fost timp nici
pentru copil, nici pentru soţ, familie sau prieteni... Au
fost şi ani când nimeni n-a mai avut nevoie de
parfumul ei... Chiar şi eu o uitasem...

MIHAI (după o clipă de tăcere) Cum se numeşte floarea?

VICTORIA I se spune „talent”...

MIHAI (după o clipă de tăcere, trist) Da. Ce să fac?... Eu n-am primit

nici o floare.

VICTORIA Nu spune asta. Sunt atâtea flori... La urma urmei, şi ca

profesor de istorie ai de susţinut un spectacol. Îmi
amintesc cum, la şcoala generală, iubeam chiar istoria,
pentru că profesorul avea talent actoricesc. Parcă-i
vedeam înaintea ochilor pe Alexandru Macedon, pe
Cezar sau pe Napoleon. Cred că ai mari bucurii cu
elevii.

MIHAI Da. Copiii sunt extraordinari.

VICTORIA Tu, ca profesor, faci sigur un lucru bun. Ca actor,

depinzi prea mult de alţii. Crezi că eu am vrut să ajung
actriţă?... Tatăl meu a fost pilot de avion. La 10 ani am
zburat prima oară cu el. Visam să fiu şi eu pilot, dar...
(Oftează)

MIHAI Aţi ales teatrul.

VICTORIA Nu. După numai un an, când eu aveam 11 ani, avionul

pilotat de tata s-a prăbuşit. Şi omul pe care-l iubeam

49
 cel mai mult... Mai târziu, mă pregăteam să studiez
canto, dar am răcit chiar atunci când se dădea examen
la Conservator, aşa că mai degrabă teatrul m-a ales,
decât să-l fi ales eu...

MIHAI Da, dar mugurele exista şi a înflorit.

VICTORIA Ştii, floarea se poate ofili chiar şi când e lumină din

belşug. Într-o seară, chiar cu Conu’ Leonida..., am
avut un mare succes. Aplauze peste aplauze. Simţeam,
totuşi, că nu e cea mai bună reprezentaţie, că nu
suntem în cea mai bună formă, dar publicul era foarte
generos. După spectacol, i-am spus partenerelui meu
că noi şi când suntem proşti suntem buni. A doua zi,
aveam o altă reprezentaţie. Nu ştiu de ce, nu aplauda
nimeni, nu râdea nimeni, nici o reacţie. Şi atunci am
înţeles că putem fi cu adevărat proşti... şi că singuri nu
putem face nimic... Ştii, de la un timp mă frământă o
întrebare: nu cumva noi, cei care urcăm pe scenă,
comunicăm o absenţă?... Ştii, mă gândesc, ce frumos
ar fi să putem spune cu fiecare spectacol: Fericiţi cei
curaţi cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu.

MIHAI (după câteva clipe bune de tăcere) Priza e gata. (Dă drumul la
televizor cu telecomanda) Uitaţi, televizorul merge.

VICTORIA Da. (Se uită puţin la televizor, apoi ia telecomanda şi

îl stinge) Mulţumesc.

50
MIHAI Nu... v-a fost frică? Dacă eram un... Puteam să vă
omor.

VICTORIA Moartea e un profesor bun.

MIHAI Vă rog să mă iertaţi. Vă rog din toată inima să mă

iertaţi.

VICTORIA Nu am de ce?

MIHAI Cum să n-aveţi de ce?....

VICTORIA M-ai ajutat să văd dacă floarea nu cumva s-a ofilit.

MIHAI (zâmbind cu blândeţe) Vă mulţumesc...

VICTORIA A, era să uit. Cât vă datorez?

MIHAI Nu... Nimic.

VICTORIA Cum nimic?

MIHAI Oricum trebuie să trec ca să repar scaunul.

VICTORIA Să mă anunţi din vreme, ca să mă pregătesc, să ştiu ce

roluri să repet.

MIHAI (zâmbeşte) Am plecat. (VICTORIA îi întinde mâna şi MIHAI i-o

sărută)

MIHAI se îndreaptă spre ieşire, VICTORIA îl conduce.

MIHAI iese.

VICTORIA se întoarce şi ia revista de pe masă. Începe să o răsfoiască.

51
VICTORIA Nici nu mi-a spus, o fi plătit cimitirul? Dacă filmul cu
Shirley MacLane începe la nouă, atunci am timp să trec şi
pe la Miţi.

Intră EMILIA. VICTORIA n-o vede şi continuă să vorbească, în timp

ce se uită pe nişte facturi.

VICTORIA Ce s-au mai scumpit telefoanele!

EMILIA Ce faceţi? Vorbiţi singură?

VICTORIA Decât să vorbesc cu un prost, mai bine vorbesc

singură.

EMILIA Am înţeles.

VICTORIA Era o replică...

EMILIA Unde e?

VICTORIA Cu tine moare omul cu zile.

EMILIA A murit?

VICTORIA Bine că n-ai venit peste o săptămână!

EMILIA E la baie?

VICTORIA Nu te-ai întâlnit cu el?

EMILIA Nu.

VICTORIA Adineaori a plecat.

EMILIA A plecat?

VICTORIA Ce să facă? Să te aştepte pe tine?

52
EMILIA Măcar priza a reparat-o?

VICTORIA Să vedem cât o să ţină.

EMILIA Sper că n-a uitat de scaun.

VICTORIA A zis că-mi dă telefon peste câteva zile.

EMILIA A fost hoţ? V-a cerut mult?

VICTORIA Ne socotim data viitoare.

EMILIA Un hoţ cinstit. Nu ştiu... Parcă l-am mai văzut undeva.

VICTORIA La doamna Ceară.

EMILIA Nu, acolo nu l-am văzut.

VICTORIA Hai să-l sunăm pe Cornel!

EMILIA A, nu mai e nevoie. M-a sunat el. Cică i s-a terminat

abonamentul şi de-aia n-a putut să sune. Şi eu stăteam
ca pe ace. Aşa-s copiii. Mă duc să spăl zarzavatul.

EMILIA se îndreaptă spre bucătărie. Se aude soneria de la intrarea în

apartament.

VICTORIA Ia vezi cine mai e!

EMILIA iese.

CRISTIAN (off) Bună ziua, mă iertaţi c-am întârziat, a fost o

încurcătură.

VICTORIA Emilia! Cine e dragă?

53
 Intră EMILIA, urmată de CRISTIAN.

CRISTIAN Sărut-mâinile. Mă iertaţi c-am întârziat, a fost o

încurcătură. Nu-mi stă în obicei să...

VICTORIA Pe cine căutaţi?

CRISTIAN Doamna Tudor, am venit să repar priza. Ştiţi, am

vorbit acum două zile la telefon.

VICTORIA Domnule, mie-mi ajunge pentru ziua de azi!

CRISTIAN Ştiu că am întârziat, dacă am picat prost, vin altădată.

VICTORIA De ce să vii, domnule?

CRISTIAN Ca să repar priza.

VICTORIA Emilia, ia dă telefon la poliţie!

EMILIA Da, da, chemăm poliţia imediat.

CRISTIAN De ce să chemaţi poliţia?

VICTORIA Pe scara blocului sunt boschetari, acum dumneata intri

nepoftit peste noi în casă, de-abia plecat unul care...

CRISTIAN Doamnă, eu n-am venit nepoftit. Am fost recomandat

de doamna Ceară şi am vorbit cu dumneavoastră la
telefon, mi-aţi dat adresa...

VICTORIA Cum te numeşti dumneata?

CRISTIAN Cristian Bucur.

VICTORIA Domnule, îmi ajung glumele pe ziua de azi. Te rog

foarte mult...

54
EMILIA Domnul Bucur a fost şi a reparat priza.

CRISTIAN Domnul Bucur?

VICTORIA Da. Care e profesor de istorie.

CRISTIAN Eu sunt profesor de istorie.

VICTORIA Eu nu mai am chef de teatru.

CRISTIAN Vă înţeleg.

VICTORIA Eu nu. Emilia, dă, te rog, telefon doamnei Ceară!

EMILIA Da. (Se duce şi formează numărul)

CRISTIAN Doamnă, eu nu vreau să vă deranjez, văd că aveţi

îndoieli, eu sunt un om serios, doamna Ceară mă
cunoaşte de ani de zile.

EMILIA Sună.

VICTORIA se duce şi îi ia receptorul din mână.

VICTORIA Alo! Doamna Ceară?... Victoria Tudor sunt... E la

mine un domn care spune că e profesor de istorie şi că
e cel pe care mi l-aţi recomandat... Cum arată domnul?
(Pauză. Îl măsoară pe CRISTIAN din cap până-n
picioare) Da, da. Mulţumesc, mulţumesc... La
revedere. (Închide telefonul)

Cei trec se privesc reciproc timp de câteva secunde.

VICTORIA Şi atunci cine a fost cel care a... care a reparat priza şi
s-a dat drept domnul Bucur?

55
CRISTIAN Cum arăta?

VICTORIA De înălţime medie, cam de vârsta dumitale. Ce să

zic?...

EMILIA Părea om cumsecade. M-am dus să-i cumpăr

medicamente...

VICTORIA Emilia!

CRISTIAN Da. E clar!

VICTORIA Ce e clar, domnule?

CRISTIAN Şi-a bătut joc de mine?

VICTORIA Cine?

CRISTIAN M-a pus pe drumuri. M-a trimis degeaba la medicul

veterinar.

EMILIA Cine?

CRISTIAN Vărul meu.

VICTORIA V-aţi înţeles toţi să vă jucaţi cu nervii mei? În ce

telenovelă joci, domnule?

CRISTIAN Eu nu joc, el joacă...

VICTORIA El, da!

CRISTIAN L-aţi văzut?

VICTORIA Domnule, vrei şi dumneata să-ţi baţi joc de mine!

Chiar e vărul dumitale?

56
CRISTIAN Eu aşa cred.

VICTORIA Cum? Nu eşti sigur?

CRISTIAN Cred că el a fost.

VICTORIA Adică nu mai e clar?

CRISTIAN Ba da. Sunt aproape sigur.

EMILIA Bine c-a reparat priza.

CRISTIAN S-a priceput el la prize?

VICTORIA Şi la prize şi la altele!

CRISTIAN Ce vreţi să spuneţi?

VICTORIA Cu ce se ocupă vărul tău?

CRISTIAN E actor.

EMILIA Nu e profesor de istorie?

CRISTIAN Eu sunt profesor de istorie.

VICTORIA Unde e actor?

CRISTIAN În Italia.

VICTORIA În Italia?

CRISTIAN Da.

VICTORIA Şi joacă teatru acolo.

CRISTIAN A jucat. Acum joacă în filme.

EMILIA V-am zis eu, doamnă, că l-am mai văzut.

VICTORIA Şi mie mi-era cunoscută figura...

EMILIA L-am văzut într-un film la televizor.

57
CRISTIAN A jucat într-un serial poliţist, care acum se dă şi la noi.

VICTORIA Da, domnule! Se dă seara, mai târziu! Nu ştiam de

unde să-l iau! Dar cum de a ajuns actor?

CRISTIAN Acum mai bine de zece, când erau tulburări pe străzi,

manifestaţii şi contra-manifestaţii, l-au bătut nişte
bestii, cu bâte şi lanţuri. Era lovit la cap, avea
probleme mari. Un prieten care lucra la o fundaţie l-a
ajutat să plece în Italia şi să se trateze acolo. Şi-a
revenit, a rămas acolo şi a făcut o şcoală de actorie la
Milano. Apoi, încet, încet, a început să joace teatru şi
de vreo patru-cinci ani joacă în filme.

VICTORIA Deci aşa.

CRISTIAN Nu ştiu ce l-a apucat. A auzit că vin la dumneavoastră

şi cred c-a vrut să vă cunoască personal.

VICTORIA S-o fi gândit că n-are o parteneră pe măsură în Italia.

CRISTIAN vede o şapcă din piele de crocodil pe un scaun.

CRISTIAN Da. El a fost. Uitaţi, asta e şapca lui. Şi-a uitat-o aici.
(Ia şapca în mână) E şapca lui din piele de crocodil.

VICTORIA (în timp ce ia şapca de la CRISTIAN) Mda. Deci el e

crocodilul.

CRISTIAN Crocodilul?

VICTORIA Care înghite iepuraşul.

58
CRISTIAN e puţin mirat.

EMILIA A glumit, doamna, ce-aţi rămas aşa.

VICTORIA Ba n-am glumit de loc.

CRISTIAN O să văd eu acasă ce-a fost în mintea lui.

VICTORIA I-o fi fost dor.

CRISTIAN Da. Peste trei zile pleacă înapoi în Italia. I-au prins
bine câteva zile cu prietenii.

VICTORIA Unde mai joacă el Caragiale?!

CRISTIAN Da. V-a spus că e actor.

VICTORIA Şi încă ce actor! Mare, mare talent.

CRISTIAN O să-i spun, o să se bucure.

VICTORIA Ce să-i mai spui, ştie el prea bine...

CRISTIAN Da. Bine că a reparat priza. Mă iertaţi pentru toată

tevatura. Cred că v-aţi înţeles foarte bine.

VICTORIA Excelent! Să-i spui să-mi dea neapărat un telefon

înainte să plece.

CRISTIAN Sigur că da. Am să-i spun.

EMILIA Să vină să repare scaunul.

CRISTIAN Scaunul?

EMILIA Eee... S-a rupt un scaun, dar nu e el de vină. Au şi

scaunele astea o vârstă.

59
CRISTIAN O să vin eu să-l repar. Nu vă faceţi griji. Nu vă mai
reţin. Sărut-mâinile. La revedere.

CRISTIAN iese condus de EMILIA. EMILIA revine.

VICTORIA Ca să vezi, Emilia, ce ţi-e şi cu actorii ăştia!?

EMILIA A vrut să vă vadă.

VICTORIA Am văzut eu că-l cam plăceai.

EMILIA Mă duc să spăl zarzavatul. (Se duce către bucătărie)

VICTORIA Emilia, am tot vrut să te întreb ceva şi de fiecare dată

am uitat. De ce îi spuneai soţului tău Bubulică?

EMILIA Păi... de drag. Că era om bun.

VICTORIA Puteai să-i zici mai frumos.

EMILIA iese. VICTORIA se aşează pe canapea zâmbind, cu revista

în mâini. Începe să o răsfoiască.

LUMINILE SE STING ÎNCET

FINAL

60