Sunteți pe pagina 1din 5

O NOAPTE INCENDIARĂ

MARIUS TH. BARNA


În faţa ecranului computerului, Victor îşi aprinde o
ţigară. Trage cu poftă fumul de ţigară. Cuvinte scrise,
cuvinte şterse; ecranul alb din faţă îl enervează…Vârful
pantofului apasă podeaua. Instantaneu, scaunul se depărtează.
Privind pătratele de comandă, complet inerte faţă de el, se
simte stupid şi fără putere. Se roteşte spre pozele înrămate
ce-l prezintă în cele mai fericite momente ale carierei.
Pentru o clipă, ca o străfulgerare, rotativa care-i aştepta
articolul pentru a doua zi îi trece prin faţă, reflectând în
lumina lunii, doar pentru o clipă, miile de cititori care-i
aşteaptă ziarul! Feţe hămesite de ziarul său…Ecranul alb din
faţa lui! Faţa lui, cu trăsături regulate trădând atât uzura
cât şi oboseala, dar păstrând forţa celui mai citit
editorialist, urând acest ecran faţă de care acum nu mai poate
avea nici o reacţie! Ecranul alb! Declicul de securitate
acoperă cadrul colorându-l într-un turcoaz străbătut de
grafică orange: Totul e comun, chiar şi Dumnezeu! Beaudelaire
Mâna lui apropiind telefonul mobil de buze:
VICTOR: Am nevoie de ceva cu totul excepţional!…
Victor deschide încet ochii în timp ce în faţa biroului
său, o tânără face câţiva paşi apropiindu-se de el, însoţită
de bărbatul îmbrăcat în negru, piele şi metal, ce îi şopteşte
la ureche:
PEŞTELE: Un exemplar unic! Atât de pur! Am pregătit-o
special să debuteze în faţa dumneavoastră!
Victor aprobă, privind tânăr inocentă ce se apropie.
Închide pokerul din computer. Faţa ovală şi albă, părul blond
întors spre creştet pentru a dezveli fruntea înaltă, ochii
albaştrii şi limpezi sunt irezistibili. Un zâmbet suav. Buzele
care se desfac dezvăluie tatuajul de pe limbă! Asemenea
viperei! Victor este electrizat! Mulţumit, el îl concediază pe
peşte…
În biroul ultraluxos, Ioana îl împinge în scaunul mobil
pe marele boss. Iată-l apropiindu-se de instantaneele de pe
perete; Victor lângă rotativă, cu ziarul în mână, o caricatură
a lui Victor, iată-l polemizând cu un judecător într-o sală de
tribunal, Victor lovind mingea pentru începerea unui meci de
fotbal, Victor dansând într-o discotecă, iată-l acum arătându-
i fetei o bancnotă de 50 000 lei pe care a semnat-o EL!!!…
VICTOR: 225.000 de cititori îmi aşteaptă mâine ziarul!
2700 de concedieri vor avea loc săptămâna următoare. O liceană
a fost agresată cu o violenţă extremă în clădirea propriului
liceu! Un secretar de ministru a fost mituit!…Politicieni,
actriţe, fotbalişti, oameni de afaceri…tuturor le este teamă!
Toţi tremură de mine…Citeşti ziarele?
IOANA: Doar horoscopul…
VICTOR: Ce zodie eşti?
IOANA: Fecioară…
VICTOR: Scorpion!…Dar toţi mă iubesc!…Înţelegi? Tu ai
iubit? Nu-i aşa?
IOANA: Doar o dată…
VICTOR: Mă faci să râd!…Iar acum eşti în faţa mea!…
Tulburătoare…Mişcă!…Aşa! Din fese! Scoate-ţi pieptul! Ce laşi
buza în jos? Nu-ţi convine?!? Hai! La trap!…
Ea-l împinge pe scaunul ultrasofisticat, împrejurul
biroului de unde, dintr-un sertar, el extrage mărinimos un
pachet de bancnote verzi…DOLARIII!!!
Victor îi desface lent pachetul de bani. Îl oferă ei. Ea
îl acceptă. Îl priveşte drept în faţă! Un zâmbet uşor…Lasă
banii în tocătorul de hârtii. Franjuri de hârtie se scurg pe
podea. Victor este stupefiat.
Ea se depărtează…
Ioana se dezbracă, baletând pe muzica ce se aude dintr-o
firidă. Desfăcându-şi cerceii…rulându-şi un ciorap…aruncând pe
pat o eşarfă…
IOANA: Totul poate fi cumpărat?
VICTOR: Totul se plăteşte…
Ea se apropie de el. Încet. Foarte aproape…
IOANA: Ţi-a fost vreodată teamă…
VICTOR: S-ar putea să-mi fie acum…
Din acelaşi fotoliu, el îi oferă un pistol…Ea-l apucă,
îndreptându-l spre el…
IOANA: Ce tensiune ai!
VICTOR: 9 cu 15!
IOANA: Cont bancar?
VICTOR: Doar în acţiunile ziarului…El râde…
IOANA: Nu râde! Cum o cheamă pe fată?
VICTOR: Clara…
IOANA: De ce nu vrei să scrii despre ea?
VICTOR:EU?
IOANA: Da! TU! Vorbeşte! …încet ea apropie pistolul de
tâmpla lui. Apropiindu-se, ea îi ia mâna, cronometrându-i
pulsul….Stai mai prost decât crezi…Poţi să crapi uşor!
Ea se depărtează. El o urmăreşte atât surprins cât şi
cucerit de ea…
Ioana extrage din poşeta ei un tub de pastile. Il aruncă.
El nu-l prinde. Îl lasă…
VICTOR: Cine te-a trimis? Spune! Acum!…
Ioana se lasă pe pat, râzând în hohote. Râsul ei umple
încăperea…Victor face câţiva paşi, debusolat, prin cameră…
Telefonul sună. Vocea din repondeur a lui Victor: Lăsaţi
mesajul dumneavoastră… este acoperită de cea a adjunctului
său.
IONESCU: Domnu’ Victor! Vă aştept articolul să-l pun în
pagină!…Poliţia pregăteşte o razie pe dimineaţă la periferie…
Nu ştiu pe cine să trimit… Cei din redacţie sunt cunoscuţi…
Pentru o clipă, în faţa lui Victor, rotativa se pune în
mişcare şi siluetele poliţiştilor care coboară în forţă din
maşină, străbat coridoarele, deschid uşile, descoperind
locatarii şi cercetându-le actele, toate acestea parcă
proiectate pe peretele din faţa sa…
Pentru câteva clipe, Victor tace, privindu-şi adjunctul
în ecranul monitorului vorbindu-i agitat. Victor apasă pe
clape. Diferite feţe de reporteri apar însoţiţi de grafica
rubricii lor din ziar. Un lot de câteva chipuri tinere sunt
noile achiziţii în probe.
VICTOR: Trimite pe cineva mai fraged…Să-l băgăm în pâine…
Să nu-l miroasă…
IONESCU: ARTICOLUL!!! Domnu’ Victor…
Telefonul este întrerupt…
De pe pat, ea îl priveşte languros.
IOANA: Nu ţi-aş putea face vre-un rău…
VICTOR: Îţi baţi joc de mine?!?… Fiţe!?!… Crezi că de
astea am nevoie EU?!?…
Victor aruncă receptorul care i-a rămas în mână. Îl calcă
literalmente în picioare. Irupe.
VICTOR: TREBUIE să scriu! Sute de mii de nenorociţi îmi
aşteaptă ziarul! În capul meu se lovesc miniştri, bani,
afaceri, violuri, mituiri…bani graşi şi mulţi…şi nu pot să
încep. Nu mă pot decide. Înţelegi? E înfiorător… Nu e de
glumit…
IOANA: Ziceai că scrii uşor…
Sare la e a să o sugrume…
VICTOR: Nu mă mai f…! SEX! Vreau amor! Să uit pentru o
clipă de toate! Să mă golesc de toată această viermuială!
Colcăie! Înţelegi?…
IOANA: ADEVĂRUL…
VICTOR: Să nu spui cuvântul ăsta că înnebunesc!…
I-a cârpit două palme. În culmea furiei, el apucă
acvariul cu peşti, vrând parcă să-l spargă. Înţepeneşte cu
palmele lipite de sticlă şi ochii în jos la peştii ce înoată…
VICTOR: Dezbracă-te! Imediat!
În spatele lui, Ioana se dezbracă privindu-l fix. El nu
se întoarce. Imobilă pe canapea, ea trage pe furiş o pătură.
Se înfăşoară în ea. Doar acum el se întoarce… Îngenunchează în
faţa ei.
VICTOR: Sunt un ticălos…Mi-e greaţă de mine…Mă joc cu
oamenii şi cuvintele ca şi cu plastilina…Nu am nimic sfânt…Mi-
e teamă. De multe ori…de aceea am grijă de bani. O să-ţi dau
şi ţie…Nu trebuie să-i refuzi…Eu îi dispreţuiam când eram
tânăr…Acum?… Ştii câţi umblă după banii mei?…Ce valoare are
hoţia? Minciuna? Crima?… Ce e mai important? Violul unei
adolescente în toaleta liceului? Mituirea unor miniştrii?
Concedierea a mii de persoane? Falimentarea unor bănci? …
Vorbindu-i, el se întoarce spre acvariul cu peşti. Peştii
care înoată. Privirea lui care nu se poate dezlipi de apa
verde, unde rotativa, care s-a pus în mişcare, îi reflectă
viermuiala cu demonstranţii, corpul inert al unei fete,
maşini, bani…Obosit, el se întinde pe podea…
VICTOR: Nu mai sunt tânăr. Am îmbătrânit. Îngrozitor…
Ioana îl masează pe spate, privindu-l cu milă.
IOANA: Sunt atât de mulţi oameni care te respectă…Atâtea
femei care ar fi fericite să fie lângă tine…Tineri care te
divinizează…
Ea l-a aşezat pe pat. Îl dezbracă alene. Şoptindu-i toate
acestea la ureche, în timp ce el abia mai murmura…
VICTOR: Nu trebuie să crezi în nemernici…În bărbaţi care-
şi comandă femei…În oameni care mănâncă carne vinerea…În cei
care aruncă cu banii…Se îmbracă deşuchiat…Fereşte-te de cei
cărora le miros picioarele…
El a rămas nud în faţa ei. Ea îi aprinde o ţigară. El se
acoperă la mijloc cu cravata bleu cu dunguliţe orange.
IOANA: Spune-mi ceva frumos…
VICTOR: Nu pleca. Te rog. Ţine-mă de mână câteva clipe…
Pentru câteva clipe, mâna lui îi strânge ca-ntr-o
menghină degetele. Ea simte că această mână o înţepeneşte de
pat. Nu poate să-i spună nimic acestui corp greu care a
abandonat-o…În cealaltă mână, ţigara arde în continuare. Jarul
se apropie de pielea galbenă.
Într-un târziu, Ioana se desprinde. Îi ia ţigara pe care
o duce cu poftă la buze. Se îmbracă alene. Ioana îi şterge
labele goale cu şervete parfumate.
Dimineaţa. Razele soarelui îl încălzesc pe Victor întins
pe pat. Se trezeşte. Se descoperă învelit într-un cerceaf.
Surprins, îşi descoperă labele picioarelor înfăşurate în
şervete. Le aruncă scârbit alături, unde sunt altele murdare.
Telefonul sună într-una. Receptorul mobil este sfărâmat pe
podea. Sfârşit, se aşează pe scaunul din faţa computerului.
Butonează fredonând. Îl descoperă pe Ionescu vorbindu-i
agitat…
IONESCU: Domnu’ Victor! Sunteţi genial! Am dublat ediţia
de dimineaţă. Sună telefoanele. Toţi vor să vorbească cu
dumneavoastră. Ce autoportret! Ce titlu inofensiv? DE CE PORT
SEARA CRAVATA BLEU?… Aţi fost fantastic. Toată redacţia este
entuziasmată! Vă aşteptăm…
Butonând computerul, Victor afişează o imagine neutră de
sus a redacţiei care, entuziasmată, îl salută…ECHIPA SA! În
colţul drept al ecranului sofisticat meniul afişează crainica
de la buletinul de ştiri al unui post de televiziune care îl
are pe Victor în centrul atenţiei: ediţia de azi a ziarului cu
editorialul său. Figura sa radioasă care-l determină,
instinctiv, să-şi aranjeze un ciuf… Printre ziariştii care se
agită prin redacţie descoperă pe cineva care-i stârneşte
curiozitatea. Doi ochi albaştri pe care-i cunoaşte de undeva.
Victor, fără reacţie, în faţa computerului! declicul de
siguranţă aş computerului! Totul e comun, chiar şi Dumnezeu!
Beau…