Scena 2 – din textul „Julieta fără Romeo”, de Bogdan Theodor Olteanu

Julieta și Sonia repetă.

JULIETA: Romeo!

De ce ești tu Romeo?... Uită-ți tatăl!

Tăgăduiește-ii numele, ori dacă

Nu vrei - O, jură-mi că vei f i al meu

Și-atunci de tot ce sunt mă lepăd eu! Dușman

Mi-e numele tău numai! Tu rămâi

Același, chiar de n-ai f i Montague!

Ce-i Montague? - Nu-i mână, nu-i picior,

Nu-i braț, nu-i față, nici o altă parte.

Un nume ce-i? - Un trandafir, oricum

Îi spui, tot așa-și împarte mireasma dulce!

Așa, Romeo, de nu-i spun Romeo

Nu pierde din desăvârșirea lui

Nimic... O, neagă-ii numele, Romeo!

Și-n schimbul unui nume care n-are

Nimic cu tine-a face, - ia-mă toată!

1
Julieta se oprește și se uită la Sonia. Așteaptă feedback.

SONIA: Nu, că e mai bine. Mai natural.

JULIETA: Mai bine decât ce? Nu mă menajezi, da?

SONIA: Nu măi, Doamne ferește. Dar e un proces. Hai să mai încercăm. Care-i

gândul tău?

JULIETA: Sunt cu Romeo la balcon. Și analizez asta cu identitatea.

SONIA: Asta cu identitatea... Da’ de ce?

JULIETA: Pentru că familiile noastre sunt într-un conflict. Și e o problemă.

SONIA: Așa. Da’ cum e o problemă?

JULIETA: Păi că eu îl iubesc și...

SONIA: Aia. Da. Mulțumesc. Acolo voiam să ajung. Nu prea se simte că-l

iubești.

JULIETA: Mai încerc o dată.

Julieta face câțiva pași în spate; începe din nou.

JULIETA: Romeo!...

De ce ești tu Romeo?...Uită-ți tatăl!

Tăgăduiește-ți numele, ori dacă

Nu vrei – O, jură-mi că vei fi al meu

2
SONIA: (o întrerupe) Da, uite... Eu nu văd nicio diferență.

JULIETA: Adevărul e că nici nu știu exact ce vrei.

SONIA: Să simți că-l iubești.

JULIETA: Păi eu simt.

SONIA: Păi nu contează ce simți tu. Dacă eu nu simt. Ce să simt când tu vii

gheboasă la mine și mă cerți cu asta cu „Nu ești un Montague!”. Bine, boss. Nu

sunt.

JULIETA: (amuzată) Ok.

SONIA: Vii cu mersul ăsta de pădurar.

JULIETA: Așa merg eu. Vrei să fac mersuri acum?

SONIA: Nu, tot mersul tău. Dar îndrăgostită. – Și dreaptă.

JULIETA: Ok. Mai încerc o dată. – Nu știu exact ce încerc.

SONIA: Când vorbești cu bărbatul pe care-l iubești, nu te guduri și tu un pic?

Nu ai vocea mai aerată? Nu ești așa...parcă plutești?

JULIETA: Nu. – Scuze. – Deci spui acum să mă alint sau cum?

SONIA: Băi, o să te enervezi, știu că o să te enervezi, dar nu știu cum să-ți mai

spun. Trebuie să fii și tu mai feminină.

3
JULIETA: Ah, perfect, nu eram destul de stresată cu examenul – și fără să fiu

self-conscious. Ăsta e corpul meu.

SONIA: Dar nu e vorba de corp. – Adică e și de corp că...

JULIETA: (o întrerupe) E vorba de corp, că dacă aș avea cur și tâțe, n-am mai

purta discuții despre feminitate. N-am. Ce să fac acum, să mă duc cu Richard?

SONIA: Băi, m-ai înțeles greșit... Nu e vorba de cum arată. Ce ne spune corpul

tău, ce transmite el în exterior nu e armonios. Nu poți să vii cu atitudinea asta –

„Auzi, tu ești Romeo?”, de parcă ai de recuperat bani de la el.

JULIETA: Am înțeles. Vrei practic să joc două roluri. Și Julieta și

comportamentul normativ feminin.

SONIA: Hai, că daca-m început cu d-astea...

JULIETA: Hai, mă Sonia, că glumeam.

SONIA: Tu ai impresia că ești super-originală? Că faci o Julieta băiețel? E tot

un clișeu și e boring. Și am mai văzut. Julieta punkeriță. Julieta drogată, Julieta

trash. Ce vrei tu. Și oricum nu-i ăsta subiectul. (Beat) Nu poți să te prezinți așa.

Și nu e de mine. Crede-mă, nu te bagă ăștia în facultate.

JULIETA: Jur că nu mai zic nimic.

SONIA: Hai că am o idee. Deci tu ești pe balcon, da?

JULIETA: Da.

4
Sonia ia un scaun și marchează cu el marginea balconului.

SONIA: Uite. Balustrada. Balcon. – Și ești... Ești agitată. Ești speriată, că te-ai

îndrăgostit de băiatul ăsta de care n-ai voie să te îndrăgostești. Ia. Hai, intră pe

balcon. Hai!

JULIETA: Romeo...

SONIA: Răspunde la asta. Ești pe balcon. Ai freamăt interior. Nu din mâini. Și

eu zic: „Julieta, ce voce frumoasă ai!” Și tu: „Dușman...”

JULIETA: Dușman...Mi-e numele tău numai! Tu rămâi...

Sonia dă indicații în paralel cu monologul Julietei.

SONIA: Așa. Tu rămâi! Nu-l certa. Protejează-l.

JULIETA: Același, chiar de n-ai fi Montague!

SONIA: Îmbie-l!

JULIETA: Ce-i Montague? – Nu-i mână, nu-i picior,

Nu-i braț, nu-i față, nici o altă parte.

Un nume ce-i?

SONIA: Cochetează un pic! Un nume ce-i?

JULIETA: Un nume ce-i? – Un trandafir, oricum

Îi spui, tot așa-și împarte mireasma dulce!

5
SONIA: Acum, nu juca și „mireasma dulce”!

JULIETA: Da. – Așa... Romeo, de nu-i spun Romeo

Nu pierde din desăvârșirea lui

Nimic... O, neagă-ți numele, Romeo!

SONIA: Romeo! E o renunțare aici...

JULIETA: Romeo!

SONIA: Romeo!

JULIETA: Romeo!

SONIA: Romeo!

Julieta izbucnește în râs.

SONIA: Hai, măi, că era bine!

JULIETA: Sonia...Nu se poate... E o parodie. O să râd. O să râdă ei.

SONIA: Ba e foarte bine, ce-ai?

JULIETA: Simt că e fals. Mi-e frică, serios. Eu nu pot să...

SONIA: Normal că ți-e frică. Dar nu te duci așa. Facem mai gros acum și mai

tăiem după. Exagerăm, e un proces. – Crede-mă că iar vorbim mult și nu

ajungem nicăieri. Trebuie să le faci până le simți ale tale. Da?

JULIETA: Da.

6
SONIA: Hai, fii un pic femeie cum zic eu. – Fugi și pune o rochie pe tine. Că te

miști altfel.

JULIETA: Mă duc acum să mă schimb?

SONIA: Da, da, du-te, o să vezi cum se simte.

JULIETA: Ce fel de rochie?

SONIA: Orice rochie. O fustă. Pune o eșarfă, o față de masă, ceva.

JULIETA: Ok, ok.

Julieta iese. Intră într-o rochie. Julieta și Sonia repetă în continuare. Julieta

face un pas și se oprește. Cere din privire aprobarea Soniei.

SONIA: Dar intră pe balcon...

Julieta face încă trei-patru pași, cu energie.

SONIA: Hai mă, Julieta. Nu alerga și tu. Un pic mai controlat.

Julieta se întoarce la punctul de pornire. Apoi face un mers de model pe

catwalk. Exagerează.

SONIA: Așa, mai cu șolduri, simți?

JULIETA: Tu vorbești serios?

SONIA: (sarcastică) Ah, nu, ziceam și eu așa...

JULIETA: Da, scuze.

7
Julieta merge înapoi și repetă mersul. Mai asumat.

SONIA: Și acum cu vorbe.

JULIETA: Tu știi că noapte-mi adumbrește fața

Altcum mi s-ar zări-n obraji roșeața

De tot ce m-auzi spunând-nainte

O, ce n-aș da să pot să fiu cuminte

Marta (mama Julietei) stă în exteriorul camerei. Se uită înăuntru. I se aude

vocea și îi vedem umbra, care e din ce în ce mai mare. Julieta se oprește și se

uită lung spre direcția mamei.

JULIETA: Da?

MARTA: Mă uitam și eu, vă deranjează?

SONIA: Da’ cum să ne deranjeze?

JULIETA: Mama, încerc să lucrez.

MARTA: Și e o problemă dacă mă uit?

JULIETA: Aș prefera să nu.

MARTA: Vai, ce bine îți stă cu rochia asta. Uite ce picioare superbe ai. Bine,

fie, vă las.