 Întâmplător sau nu am ajuns și aici. Nimic deosebit, doar un ochi de apă din care se adapă animalele.

e. Eram deja pe un traseu nou (traseul 

nr. 2 – culoarea roșie) ce trebuia să ne scoată din pădure înapoi în satul Nucu. A urmat apoi o coborâre destul de periculoasă, cu mult
noroi acoperit de frunze. Nici țipenie de om prin preajmă, ceasul bătea ora 17 și noi nu știam unde eram mai exact. Singura cale era
înainte. Așa că am grăbit pasul și am rămas optimiști.

Schitul Fundătura

Și uite așa am ajuns la un nou vestigiu. Acest schit a fost amplasat sub Crucea Spătarului și Vf. Țurțudui (984m), de unde pare că ar fi
căzut stânca în care a fost scobită bisericuța. Există o singură încăpere cu trei ferestre și două strane, cu un altar de tip arhaic, fără perete
despărțitor. Aici au locuit sihaștrii, maici, călugări bătrâni. Schitul a fost atestat abia în secolul al XVII-lea, dar, în cele din urmă, s-a
desființat.
 

Coborâm mai departe prin pădure până ce ajungem într-o poieniță. De aici se observă un drum de căruțe, pe care, atenție!, nu trebuie să-l
urmați. Noroc că am întâlnit niște ciobani care ne-au spus încotro ducea (într-un sat îndepărtat). Ei ne-au sfătuit să ținem dreapta, să
tăiem toată poienița și să coborâm dealul (de-a dreptul) până în sat. Ușor de zis dar greu de înfăptuit. Aici efectiv ne-am pierdut. Nu era
nici o potecă, nici un marcaj, nimic. Am luat-o drept la vale sperând că vom ajunge la casele din depărtare. După câteva obstacole
întâlnite (mlaștini, pante dificile) simțeam că ne apropiem de sat. Nu știu cum am reușit, dar am ajuns cu bine la prima așezare. De acolo
eram ca și salvați. Am urmat calea bătătorită, trecând pe lângă schitul nou și am ajuns într-un final la mașină.

Drumul înapoi spre casă ne-a surprins cu o poieniță plină de păpădii.

 