Sunteți pe pagina 1din 8

Acolo poți citi şi despre numeroşi alţi sfinţi.

Sfântul Apostol Petru ANDREI PESCAR CHEFA PRIMUL CONDUCĂTOR


RUSALII MINUNI CORNELIUS UNIVERSALĂ EPISCOP
Simon Petru era originar din Betsaida, de lângă Marea Tiberiadei, fiul lui Iona, şi RĂSTIGNIT PAPĂ NERO BAZILICA RELICVELE
era, ca şi fratele său, Andrei, pescar. Isus i-a dat lui Simon un nou nume: Chefa,
sau "piatră". Devenind un discipol al lui Isus, Petru a recunoscut în El pe Mesia, P R I M U L N U R C Ă C S
Fiul lui Dumnezeu.
P L Ă T N I Ţ M I O R O Ă
Petru a fost mereu numit primul dintre Apostoli în scrierile Noului Testament, şi
făcea parte din cercul apropiaţilor lui Isus, împreună cu Iacob şi Ioan. Imediat
R Ă S T I G N I T N E R O
după Înălţarea la cer, a luat rolul de conducător incontestabil al Apostolilor. El a
desemnat un înlocuitor al lui Iuda; a vorbit primul mulţimii care se adunase după
Coborârea Duhului Sfânt la Rusalii; a fost primul Apostol care a făcut minuni în C U L C V U R N Ă D P N E
numele Domnului. Petru a avut un rol important în răspândirea Evangheliei la
neamuri. L-a botezat pe romanul păgân Cornelius, şi la Conciliul din Ierusalim a H U C I E D I U M U E E P
susţinut predicarea către neamuri,
permiţând astfel noii Biserici să devină E A N D R E I N P C S L I
universală. Eforturile lui misionare au
inclus călătorii în oraşe din lumea F O R U S A L I I Ă C I S
păgână precum Antiohia, Corint şi în
cele din urmă Roma. A T R I A V Ă B I T A U C

Petru a fost Episcop de Roma timp de B A Z I L I C A N O R S O


aproximativ 25 de ani, fiind astfel
primul Papă. A murit martir la Roma P A P Ă Ă E C U V R Â N P
în perioada împăratului Nero,
probabil în anul 64. Conform T R E L I C V E L E A Ţ I
tradiţiei, Petru a fost răstignit pe
Colina Vaticanului cu capul în jos,
deoarece s-a declarat nedemn de Caută în careul de mai sus cele douăsprezece cuvinte indicate. Ele se găsesc pe
a muri la fel ca Domnul. A fost linii sau pe coloane. Literele nefolosite îţi vor descoperi un citat din prima
mai apoi înmormântat tot acolo, scrisoare a Sf. Petru (3,9):
iar excavaţiile făcute sub Bazilica
San Pietro au scos la iveală __________________________________________________________________
probabilul mormânt, iar relicvele lui
sunt acum păstrate sub altarul __________________________________________________________________
principal din Bazilică.

Mai multe informaţii găseşti la: __________________________________________________________________


© cateheza.ro - J0086a
www.sfinticatolici.ro/petru/
Acolo poți citi şi despre numeroşi alţi sfinţi.
Sfântul Apostol Petru ANDREI PESCAR CHEFA PRIMUL CONDUCĂTOR
RUSALII MINUNI CORNELIUS UNIVERSALĂ EPISCOP
Simon Petru era originar din Betsaida, de lângă Marea Tiberiadei, fiul lui Iona, şi RĂSTIGNIT PAPĂ NERO BAZILICA RELICVELE
era, ca şi fratele său, Andrei, pescar. Isus i-a dat lui Simon un nou nume: Chefa,
sau "piatră". Devenind un discipol al lui Isus, Petru a recunoscut în El pe Mesia, N U R C H E F A P B Ă R R
Fiul lui Dumnezeu.
S P L O P A P Ă E A U U E
Petru a fost mereu numit primul dintre Apostoli în scrierile Noului Testament, şi
făcea parte din cercul apropiaţilor lui Isus, împreună cu Iacob şi Ioan. Imediat
C O R N E L I U S Z N S L
după Înălţarea la cer, a luat rolul de conducător incontestabil al Apostolilor. El a
desemnat un înlocuitor al lui Iuda; a vorbit primul mulţimii care se adunase după
Coborârea Duhului Sfânt la Rusalii; a fost primul Apostol care a făcut minuni în Ă T Ă D P I Ţ I C I I A I
numele Domnului. Petru a avut un rol important în răspândirea Evangheliei la
neamuri. L-a botezat pe romanul păgân Cornelius, şi la Conciliul din Ierusalim a R Ă S U I U L C A L V L C
susţinut predicarea către neamuri,
permiţând astfel noii Biserici să devină U R T C S A Ă U R I E I V
universală. Eforturile lui misionare au
inclus călătorii în oraşe din lumea C I I Ă C N E R O C R I E
păgână precum Antiohia, Corint şi în
cele din urmă Roma. D I G T O D M P O A S T L

Petru a fost Episcop de Roma timp de R I N O P R I M U L A V E


aproximativ 25 de ani, fiind astfel
primul Papă. A murit martir la Roma Ă B I R I E N E C U L V Â
în perioada împăratului Nero,
probabil în anul 64. Conform N T T A M I N U N I Ă Ţ I
tradiţiei, Petru a fost răstignit pe
Colina Vaticanului cu capul în jos,
deoarece s-a declarat nedemn de Caută în careul de mai sus cele douăsprezece cuvinte indicate. Ele se găsesc pe
a muri la fel ca Domnul. A fost linii sau pe coloane. Literele nefolosite îţi vor descoperi un citat din prima
mai apoi înmormântat tot acolo, scrisoare a Sf. Petru (3,9):
iar excavaţiile făcute sub Bazilica
San Pietro au scos la iveală __________________________________________________________________
probabilul mormânt, iar relicvele lui
sunt acum păstrate sub altarul __________________________________________________________________
principal din Bazilică.

Mai multe informaţii găseşti la: __________________________________________________________________


© cateheza.ro - J0086b
www.sfinticatolici.ro/petru/
Acolo poți citi şi despre numeroşi alţi sfinţi.
Sfântul Apostol Petru ANDREI PESCAR CHEFA PRIMUL CONDUCĂTOR
RUSALII MINUNI CORNELIUS UNIVERSALĂ EPISCOP
Simon Petru era originar din Betsaida, de lângă Marea Tiberiadei, fiul lui Iona, şi RĂSTIGNIT PAPĂ NERO BAZILICA RELICVELE
era, ca şi fratele său, Andrei, pescar. Isus i-a dat lui Simon un nou nume: Chefa,
sau "piatră". Devenind un discipol al lui Isus, Petru a recunoscut în El pe Mesia, N U R C R Ă S P L Ă Ă T I
Fiul lui Dumnezeu.
Ţ I U O C O R N E L I U S
Petru a fost mereu numit primul dintre Apostoli în scrierile Noului Testament, şi
făcea parte din cercul apropiaţilor lui Isus, împreună cu Iacob şi Ioan. Imediat
R A S N H R Ă U L A C U N
după Înălţarea la cer, a luat rolul de conducător incontestabil al Apostolilor. El a
desemnat un înlocuitor al lui Iuda; a vorbit primul mulţimii care se adunase după
Coborârea Duhului Sfânt la Rusalii; a fost primul Apostol care a făcut minuni în A C A D E R P O C S I P E
numele Domnului. Petru a avut un rol important în răspândirea Evangheliei la
neamuri. L-a botezat pe romanul păgân Cornelius, şi la Conciliul din Ierusalim a C I L U F L U M I R P Ă R
susţinut predicarea către neamuri,
permiţând astfel noii Biserici să devină S L I C A A N D R E I U O
universală. Eforturile lui misionare au
inclus călătorii în oraşe din lumea E I I Ă P A P C I V D I M
păgână precum Antiohia, Corint şi în
cele din urmă Roma. P Z P T E L E V C I L E R

Petru a fost Episcop de Roma timp de O A T O R M I N U N I I V


aproximativ 25 de ani, fiind astfel
primul Papă. A murit martir la Roma Ă B B R I N E C U U V Â N
în perioada împăratului Nero,
probabil în anul 64. Conform T T I N G I T S Ă R A Ţ I
tradiţiei, Petru a fost răstignit pe
Colina Vaticanului cu capul în jos,
deoarece s-a declarat nedemn de Caută în careul de mai sus cele douăsprezece cuvinte indicate. Ele se găsesc pe
a muri la fel ca Domnul. A fost linii sau pe coloane, scrise normal sau inversat. Literele nefolosite îţi vor
mai apoi înmormântat tot acolo, descoperi un citat din prima scrisoare a Sf. Petru (3,9):
iar excavaţiile făcute sub Bazilica
San Pietro au scos la iveală __________________________________________________________________
probabilul mormânt, iar relicvele lui
sunt acum păstrate sub altarul __________________________________________________________________
principal din Bazilică.

Mai multe informaţii găseşti la: __________________________________________________________________


© cateheza.ro - J0086c
www.sfinticatolici.ro/petru/
Acolo poți citi şi despre numeroşi alţi sfinţi.
Sfântul Apostol Petru ANDREI PESCAR CHEFA PRIMUL CONDUCĂTOR
RUSALII MINUNI CORNELIUS UNIVERSALĂ EPISCOP
Simon Petru era originar din Betsaida, de lângă Marea Tiberiadei, fiul lui Iona, şi RĂSTIGNIT PAPĂ NERO BAZILICA RELICVELE
era, ca şi fratele său, Andrei, pescar. Isus i-a dat lui Simon un nou nume: Chefa,
sau "piatră". Devenind un discipol al lui Isus, Petru a recunoscut în El pe Mesia, R Ă S T I G N I T N U P R
Fiul lui Dumnezeu.
E L E V C I L E R Ă Ă O S
Petru a fost mereu numit primul dintre Apostoli în scrierile Noului Testament, şi
făcea parte din cercul apropiaţilor lui Isus, împreună cu Iacob şi Ioan. Imediat
P S L Ă O B A Z I L I C A
după Înălţarea la cer, a luat rolul de conducător incontestabil al Apostolilor. El a
desemnat un înlocuitor al lui Iuda; a vorbit primul mulţimii care se adunase după
Coborârea Duhului Sfânt la Rusalii; a fost primul Apostol care a făcut minuni în T U I I N U N I M A Ţ S I
numele Domnului. Petru a avut un rol important în răspândirea Evangheliei la
neamuri. L-a botezat pe romanul păgân Cornelius, şi la Conciliul din Ierusalim a R I Ă U D L C E U S I I R
susţinut predicarea către neamuri,
permiţând astfel noii Biserici să devină Ă L U L U M I R P R I P C
universală. Eforturile lui misionare au
inclus călătorii în oraşe din lumea I E D I C M P D O E L E A
păgână precum Antiohia, Corint şi în
cele din urmă Roma. T N R P Ă I V N Ă V A S F

Petru a fost Episcop de Roma timp de B R I A T N E A C I S C E


aproximativ 25 de ani, fiind astfel
primul Papă. A murit martir la Roma U O V P O Â N T A N U A H
în perioada împăratului Nero,
probabil în anul 64. Conform Ţ C I Ă R N E R O U R R C
tradiţiei, Petru a fost răstignit pe
Colina Vaticanului cu capul în jos,
deoarece s-a declarat nedemn de Caută în careul de mai sus cele douăsprezece cuvinte indicate. Ele se găsesc pe
a muri la fel ca Domnul. A fost linii sau pe coloane, scrise normal sau inversat. Literele nefolosite îţi vor
mai apoi înmormântat tot acolo, descoperi un citat din prima scrisoare a Sf. Petru (3,9):
iar excavaţiile făcute sub Bazilica
San Pietro au scos la iveală __________________________________________________________________
probabilul mormânt, iar relicvele lui
sunt acum păstrate sub altarul __________________________________________________________________
principal din Bazilică.

Mai multe informaţii găseşti la: __________________________________________________________________


© cateheza.ro - J0086d
www.sfinticatolici.ro/petru/
Acolo poți citi şi despre numeroşi alţi sfinţi.
Sfântul Apostol Petru ANDREI PESCAR CHEFA PRIMUL CONDUCĂTOR
RUSALII MINUNI CORNELIUS UNIVERSALĂ EPISCOP
Simon Petru era originar din Betsaida, de lângă Marea Tiberiadei, fiul lui Iona, şi RĂSTIGNIT PAPĂ NERO BAZILICA RELICVELE
era, ca şi fratele său, Andrei, pescar. Isus i-a dat lui Simon un nou nume: Chefa,
sau "piatră". Devenind un discipol al lui Isus, Petru a recunoscut în El pe Mesia, P Ă U R N I I L A S U R U
Fiul lui Dumnezeu.
R B P N E P O C S I P E T
Petru a fost mereu numit primul dintre Apostoli în scrierile Noului Testament, şi
făcea parte din cercul apropiaţilor lui Isus, împreună cu Iacob şi Ioan. Imediat
I A A A I L R U Ă S P L I
după Înălţarea la cer, a luat rolul de conducător incontestabil al Apostolilor. El a
desemnat un înlocuitor al lui Iuda; a vorbit primul mulţimii care se adunase după
Coborârea Duhului Sfânt la Rusalii; a fost primul Apostol care a făcut minuni în M Ă C Z P V I N U N I M N
numele Domnului. Petru a avut un rol important în răspândirea Evangheliei la
neamuri. L-a botezat pe romanul păgân Cornelius, şi la Conciliul din Ierusalim a U T I S I L E C Ţ I R C G
susţinut predicarea către neamuri,
permiţând astfel noii Biserici să devină L Ă U L E L C R V U H R I
universală. Eforturile lui misionare au
inclus călătorii în oraşe din lumea Ă U C N R P I I S E D I T
păgână precum Antiohia, Corint şi în
cele din urmă Roma. M N R P D O T C F A L R S

Petru a fost Episcop de Roma timp de I O E V N Ă B A A I L E Ă


aproximativ 25 de ani, fiind astfel
primul Papă. A murit martir la Roma C N E R A C U V Â N T Ă R
în perioada împăratului Nero,
probabil în anul 64. Conform A Ţ I R O T Ă C U D N O C
tradiţiei, Petru a fost răstignit pe
Colina Vaticanului cu capul în jos,
deoarece s-a declarat nedemn de Caută în careul de mai sus cele douăsprezece cuvinte indicate. Ele se găsesc pe
a muri la fel ca Domnul. A fost linii, pe coloane sau pe diagonale, scrise normal sau inversat. Literele nefolosite
mai apoi înmormântat tot acolo, îţi vor descoperi un citat din prima scrisoare a Sf. Petru (3,9):
iar excavaţiile făcute sub Bazilica
San Pietro au scos la iveală __________________________________________________________________
probabilul mormânt, iar relicvele lui
sunt acum păstrate sub altarul __________________________________________________________________
principal din Bazilică.

Mai multe informaţii găseşti la: __________________________________________________________________


© cateheza.ro - J0086e
www.sfinticatolici.ro/petru/
Acolo poți citi şi despre numeroşi alţi sfinţi.
Sfântul Apostol Petru ANDREI PESCAR CHEFA PRIMUL CONDUCĂTOR
RUSALII MINUNI CORNELIUS UNIVERSALĂ EPISCOP
Simon Petru era originar din Betsaida, de lângă Marea Tiberiadei, fiul lui Iona, şi RĂSTIGNIT PAPĂ NERO BAZILICA RELICVELE
era, ca şi fratele său, Andrei, pescar. Isus i-a dat lui Simon un nou nume: Chefa,
sau "piatră". Devenind un discipol al lui Isus, Petru a recunoscut în El pe Mesia, N U R Ă S P L Ă T I P P B
Fiul lui Dumnezeu.
C O N D U C Ă T O R O A T
Petru a fost mereu numit primul dintre Apostoli în scrierile Noului Testament, şi
făcea parte din cercul apropiaţilor lui Isus, împreună cu Iacob şi Ioan. Imediat
R C R U S A L I I C Z I O
după Înălţarea la cer, a luat rolul de conducător incontestabil al Apostolilor. El a
desemnat un înlocuitor al lui Iuda; a vorbit primul mulţimii care se adunase după
Coborârea Duhului Sfânt la Rusalii; a fost primul Apostol care a făcut minuni în E O Ţ I R Ă E M S I N R U
numele Domnului. Petru a avut un rol important în răspândirea Evangheliei la
neamuri. L-a botezat pe romanul păgân Cornelius, şi la Conciliul din Ierusalim a L R L C U R U I L G E I R
susţinut predicarea către neamuri,
permiţând astfel noii Biserici să devină I N Ă U D L P I I N A N C
universală. Eforturile lui misionare au
inclus călătorii în oraşe din lumea C E I N D E C T I F M U P
păgână precum Antiohia, Corint şi în
cele din urmă Roma. V L A Ă L A S R E V I N U

Petru a fost Episcop de Roma timp de E I O T P Ă R H I V Ă I B


aproximativ 25 de ani, fiind astfel
primul Papă. A murit martir la Roma L U I N R A C E C U V M Â
în perioada împăratului Nero,
probabil în anul 64. Conform E S N T A Ţ P E S C A R I
tradiţiei, Petru a fost răstignit pe
Colina Vaticanului cu capul în jos,
deoarece s-a declarat nedemn de Caută în careul de mai sus cele douăsprezece cuvinte indicate. Ele se găsesc pe
a muri la fel ca Domnul. A fost linii, pe coloane sau pe diagonale, scrise normal sau inversat. Literele nefolosite
mai apoi înmormântat tot acolo, îţi vor descoperi un citat din prima scrisoare a Sf. Petru (3,9):
iar excavaţiile făcute sub Bazilica
San Pietro au scos la iveală __________________________________________________________________
probabilul mormânt, iar relicvele lui
sunt acum păstrate sub altarul __________________________________________________________________
principal din Bazilică.

Mai multe informaţii găseşti la: __________________________________________________________________


© cateheza.ro - J0086f
www.sfinticatolici.ro/petru/
Soluţia:
NU RĂSPLĂTIŢI RĂUL CU RĂU CI, DIMPOTRIVĂ, BINECUVÂNTAŢI.
8 pe linii; 7 pe coloane; 0 pe diag; 8 inversate
8 pe linii; 7 pe coloane; 0 pe diag; 0 inversate N U R C R Ă S P L Ă Ă T I
P R I M U L N U R C Ă C S
Ţ I U O C O R N E L I U S
P L Ă T N I Ţ M I O R O Ă
R A S N H R Ă U L A C U N
R Ă S T I G N I T N E R O
A C A D E R P O C S I P E
C U L C V U R N Ă D P N E
C I L U F L U M I R P Ă R
H U C I E D I U M U E E P
S L I C A A N D R E I U O
E A N D R E I N P C S L I
E I I Ă P A P C I V D I M
F O R U S A L I I Ă C I S
P Z P T E L E V C I L E R
A T R I A V Ă B I T A U C
O A T O R M I N U N I I V
B A Z I L I C A N O R S O
Ă B B R I N E C U U V Â N
P A P Ă Ă E C U V R Â N P
T T I N G I T S Ă R A Ţ I
T R E L I C V E L E A Ţ I
6 pe linii; 9 pe coloane; 0 pe diag; 9 inversate
6 pe linii; 9 pe coloane; 0 pe diag; 0 inversate R Ă S T I G N I T N U P R
N U R C H E F A P B Ă R R
E L E V C I L E R Ă Ă O S
S P L O P A P Ă E A U U E
P S L Ă O B A Z I L I C A
C O R N E L I U S Z N S L
T U I I N U N I M A Ţ S I
Ă T Ă D P I Ţ I C I I A I
R I Ă U D L C E U S I I R
R Ă S U I U L C A L V L C
Ă L U L U M I R P R I P C
U R T C S A Ă U R I E I V
I E D I C M P D O E L E A
C I I Ă C N E R O C R I E
T N R P Ă I V N Ă V A S F
D I G T O D M P O A S T L
B R I A T N E A C I S C E
R I N O P R I M U L A V E
U O V P O Â N T A N U A H
Ă B I R I E N E C U L V Â
Ţ C I Ă R N E R O U R R C
N T T A M I N U N I Ă Ţ I
4 pe linii; 3 pe coloane; 8 pe diag; 9 inversate
P Ă U R N I I L A S U R U
R B P N E P O C S I P E T
I A A A I L R U Ă S P L I
M Ă C Z P V I N U N I M N
U T I S I L E C Ţ I R C G
L Ă U L E L C R V U H R I
Ă U C N R P I I S E D I T
M N R P D O T C F A L R S
I O E V N Ă B A A I L E Ă
C N E R A C U V Â N T Ă R
A Ţ I R O T Ă C U D N O C

4 pe linii; 3 pe coloane; 8 pe diag; 5 inversate


N U R Ă S P L Ă T I P P B
C O N D U C Ă T O R O A T
R C R U S A L I I C Z I O
E O Ţ I R Ă E M S I N R U
L R L C U R U I L G E I R
I N Ă U D L P I I N A N C
C E I N D E C T I F M U P
V L A Ă L A S R E V I N U
E I O T P Ă R H I V Ă I B
L U I N R A C E C U V M Â
E S N T A Ţ P E S C A R I

S-ar putea să vă placă și