1.

HIPOTALAMUSUL ENDOCRIN: conexiuni hipotalamo-hipofizare, neurosecrețiile

hipotalamice

Hipotalamusul este o zonă integrativă importantă pentru funcția endocrină, metabolică,

vegetativă și comportamentală, având rolul de a procesa informații și de a optimiza răspunsul.
Astfel, la hipotalamus ajung pe cale nervoasă sau umorală stimuli variați (stimuli nervoși – stres,
emoții, stimuli olfactivi și vizuali, variațiile de temperatură – și compuși plasmatici), iar acțiunea
este exercitată tot pe cale nervoasă sau umorală asupra organelor țintă. Conexiunea
hipotalamusului cu hipofiza este o conexiune deosebit de importantă, reprezentată de axul
hipotalamo-hipofizar.
Legătura hipotalamusului cu hipofiza anterioară este una neuro-sanguină, prin sistemul port
(dublă capilarizare). Cu hipofiza posterioară, hipotalamusul are o legătură nervoasă, reprezentată
de tractul hipotalamo-hipofizar.
Hipotalamusul anterior secretă RH (liberine) și IH (statine), neurotransmițători (NA, dopamina,
serotonina) cu rol local, ADH și oxitocină, cibernine cu rol paracrin.
Hormonii hipotalamici eliberatori (RH) și inhibitori (IH) sunt de natură polipeptidică. Sunt
sintetizați în corpii neuronilor parvocelulari din hipotalamusul anterior și transportați inițial prin
axonii neuronilor și, ulterior, prin sistemul port hipofizar, care asigură trecerea RH/IH în sânge și
apoi din sânge în adenohipofiză. Acționează la nivelul structurilor adenohipofizei, având efect
reglator: liberinele (RH) cresc secreția de hormoni adenohipofizari, iar statinele (IH) o scad.
*Tipuri: TRH – tireoliberina, CRH – corticoliberina, LRH ( GnRH) – gonadoliberina, GRH –
somatoliberina și GIH – somatostatina, PIH – hormonul inhibitor al prolactinei = DOPA.
Controlul secreției de RH și IH are loc prin mecanism nervos (predominant inhibitor), triplă
retroacțiune, concentrația plasmatică a unor substanțe (AA, glucoză), cibernine, hormoni
epifizari. Tripla retroacțiune presupune triplul feedback, care este predominant inhibitor:

 lung: ↑hormonilor din glanda ţintă => ↓secreţiaRH şi↓tropi hipofizari

 scurt: ↑hormonilor tropi hipofizari=>↓secreţiaRH
 ultrascurt: ↑RH => ↓propria lor secreţie
Neurotransmițătorii hipotalamici sunt reprezentați de NA (sintetizată în locus coeruleus),
dopamină (substanța neagră) și serotonină (nucleul rafeului) și au rol în reglarea locală a funcției
neuroendocrine a hipotalamusului.
Neurohormonii hipotalamici retrohipofizari (ADH și oxitocina – OXT) sunt sintetizați în
neuronii magnocelulari din nucleii supraoptic și paraventricular din hipotalamusul anterior și
transportați prin tractul hipotalamohipofizar (= axonii neuronilor hipotalamici) în hipofiza
posterioară de unde sunt eliberați la nevoie.
Ciberninele sunt neuropeptide profuse în hipotalamus, cu acțiune la distanță (rol paracrin).
Opiații endogeni (endorfine și encefaline) au rol analgezic asemănător cu opiul, în termoreglare
ți în reglarea aportului alimentar. α și β MSH are rol în lipoliză, iar ACTH are rol în procesele de
memorie și învățare.
2. HORMONUL SOMATOTROP: caracteristici generale, efecte, rolul somatomedinelor
Hormonul somatotrop (STH sau GH – growth hormone) este un polipeptid sintetizat de
adenohipofiză, concentrația sa fiind crescută la copii și scăzută la adulți. Are ritm de eliberare
circadian, maxim după primele 2 ore de somn. Acțiunea acestui hormon este corelată cu
activitatea somatomedinelor (IGF – insulin like growth factors). Somatomedinele au efecte
metabolice asemănătoare insulinei, stimulează sinteza proteică și sinteza de colagen. Sinteza IGF
este stimulată de GH, prolactină (PRL), T3 (triiodotironină) și insulină și este inhibată de cortizol
și estrogeni.
GH are rol direct pe celulele țintă și este metabolizat hepatică. Are rol în creșterea țesuturilor și
întreținerea proceselor de reparație prin stimularea anabolismului și scăderea catabolismului,
crește rata diviziunii și dezvoltării celulare și tisulare și are rol puternic asupra creșterii oaselor.
La nivelul cartilajelor de creștere, are loc creșterea lungimii osului, prin formarea de cartilaj nou,
și transformarea cartilajului în os. Tot la nivel osos, GH stimulează osteoblastele, având loc
depunerea de substanță osoasă, astfel realizându-se creșterea în grosime a osului, în special la
oasele late. La adult, prin închiderea cartilajelor de creștere, GH nu determină creșterea în
lungime a oaselor, excesul de GH crescând grosimea acestora. GH stimulează dezvoltarea masei
musculare și a organelor interne.
3. HORMONUL SOMATOTROP: roluri metabolice și interacțiuni cu alți hormoni
Pe metabolismul proteic, GH stimulează sinteza proteică (anabolismul) și scade catabolismul,
menținând un bilanț azotat negativ, stimulând și transportul intracelular al aminoacizilor pentru
sinteza proteică. În sânge, GH crește concentrația proteinelor și scade concentrațiile de
aminoacizi și uree.
Pe metabolismul glucidic, GH are efect hiperglicemiant, crescând glicemia prin stimularea
gluconeogenezei hepatice, scăderea transportului intracelular al glucozei și scăderea utilizării
glucozei la nivel celular. Consecutiv creșterii glicemiei, crește și insulinemia. În timp, nivelul
crescut de GH induce insulinorezistență, reducând efectele insulinei și având efect diabetogen
(DZ de tip II).
Pe metabolismul lipidic, STH stimulează lipoliza, având ca rezultat energogeneza bazată în
special pe lipide, cu păstrarea proteinelor și a glucozei. Este stimulată și cetogeneza hepatică. În
sânge, concentrația de lipide este scăzută, iar concentrațiile de acizi grași liberi și corpi cetonici
sunt crescute.
În ceea ce privește echilibrul hidromineral, GH stimulează reabsorbția de NaCl și apă, crescând
volemia, și reabsorbția de Ca și fosfor.
GH stimulează activitatea metabolică a ficatului, eritropoieza și lactogeneza. Acționează sinergic
cu PRL, stimulând secreția lactată, și cu testosteronul, în procesul de creștere. Cu insulina, STH
acționează sinergic pe metabolismul proteic (anabolizanți) și antagonist pe metabolismul glucidic
(STH este hiperglicemiant, în timp ce insulina scade glicemia) și lipidic (STH stimulează
lipoliza, iar insulina lipogeneza).

4. HORMONUL SOMATOTROP: reglarea secreției, efecte ale deficitului/excesului de

STH
Secreția de STH prezintă variații circadiene, cu maximul de secreție după primele 2 ore de somn.
Cel mai important mecanism de reglare al secreției de STH este axul hipotalamo-hipofizar,
având un dublu control prin sinteza de GRH și GIH: feedback pozitiv prin GRH și negativ prin
GIH.
Factori care stimulează secreția de STH:
 stresul, emoțiile, traumele
 intensificarea efortului, pentru protecția metabolizării proteinelor
 scăderea glicemiei, având rol major în faza acută
 scăderea proteinemiei – în înfometare, rol important în faza cronică pentru protecția
metabolizării proteinelor
 scăderea concentrației plasmatice de acizi grași liberi
 creșterea concentrației plasmatice de aminoacizi
 neuromediatori hipotalamici (NA, dopamina, serotonina), ca răspuns la stres sau emoții
Reglarea secreției de STH se face și prin intermediul altor hormoni. Astfel, secreția de GH este
stimulată de T3, estrogeni, ACTH, catecolamine și inhibată de progesteron, cortizol și
somatomedine.
5. FIZIOLOGIA PROLACTINEI
Prolactina (PRL) este un polipeptid secretat de hipofiza anterioară. În mod normal, concentrația
de prolactină este scăzută. Aceasta crește în timpul sarcinii, apoi scade la nivel normal după
naștere, în 15 zile. În perioada alăptării, are loc o creștere intermitentă (pentru o oră), stimulată
de supt.
Secreția de prolactină are ritm circadian, fiind maximă în primele ore de somn. Are metabolizare
hepatică și este corelată cu ciclul menstrual: PRLmax când Lhmax.
Prolactina acționează direct pe țesuturile țintă. PRL are rol atât mamotrop (dezvoltarea glandei
mamare – începe la pubertate, stimulată de estrogeni), cât și lactotrop ( lactogeneza).
Lactogeneza este un proces complex, care cuprinde:
 dezvoltarea sânilor pentru secreția lactată, proces dependent de estrogeni (dezvoltarea
sistemului ductal) și progesteron (dezvoltă lobulii și sistemul alveolar)