Sunteți pe pagina 1din 4

ASPECTELE SOCIALE ȘI CULTURALE

ALE SPANIEI

ASPECTE CULTURALE:
Cultura spaniolă este marcată de puternice legături istorice cu
catolicismul, care a jucat un rol esențial în formarea și identitatea ulterioară a
țării.
Arta, arhitectura, bucătăria și muzica spaniole au fost modelate de
valuri succesive de invadatori străini, precum și de clima și geografia
mediteraneană a țării.
ARTA
Datorită diversității istorice arta spaniolă a cunoscut un număr mare de
influențe, printre care se numără Italia, Germania și Franța, în special în
perioadele Renașterii, Barocului spaniol și Neoclasică.
Cei mai cunoscuți artiști: Pablo Picasso, Salvador Dalí, Francisco Goya.

TRADIȚII
Diversitatea culturală a ţării favorizează manifestările festive care, la
rândul lor, cu toate că sunt foarte diferite în întreaga ţară, coexistă.
Anului Nou începe cu tradiţionalele clopote de la Poarta Soarelui din
Madrid, unde mii de persoane se adună pentru a-i sărbători venirea,
acompaniind fiecare bătaie de clopot cu câte un bob de strugure.
Paştele are loc la sfârşitul lui martie sau în aprilie şi rememorează
pasiunea, moartea şi învierea lui Iisus Hristos. În total, 15 dintre aceste moduri
de a sărbători Paştele sunt considerate de interes turistic internaţional.
Mai mult decât atât, marea majoritate a festivalurilor sunt organizate în
timpul lunilor de vară, din iunie până în septembrie, în funcţie de zona ţării.
Tot într-o mare parte a geografiei spaniole se celebrează diverse sărbători
la sfârşitul verii (sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie) prin tradiţia
istorică ce coincide cu recoltarea culturilor.

BUCĂTĂRIE
Bucătăria spaniolă este una dintre cele mai diversificate bucătării
europene și se înscrie în linia bucătăriilor mediteraneene.
Din multitudinea de reţete spaniole, câteva pot fi considerate comune tuturor
zonelor ţării: tortilla de patatas, paella, cârnaţii chorizo, brânzeturile şi
tocăniţele delicioase. Chiar dacă se prepară diferit de la o regiune la alta, toţi
spaniolii le gustă cu aceeaşi plăcere.
Tortilla de papatas

ASPECTE SOCIALE:
EDUCAȚIE
Sistemul naţional de învăţământ este constituit din ansamblul unităţilor
şi instituţiilor de învăţământ de stat şi private de diverse tipuri, niveluri şi forme
de organizare a activităţii de instruire şi educare. Învăţământul este, ca şi în
România, obligatoriu şi gratuit.

În Spania există trei tipuri de şcoli: publice (gratuite); private subvenţionate de


către stat (subvenţia se primeşte de la provinciile autonome, dar pot fi anumite
taxe pentru materiale de studiu, uniforme, etc); nesubvenţionate de stat (taxele
de şcolarizare variază în funcţie de tipul şcolii şi includ servicii: de transport,
mese, sport, etc).

Există 6 nivele de educaţie:

■ preşcolar (0-6 ani);


■ primar (6-12 ani, obligatoriu şi gratuit);
■ secundar obligatoriu (12-16 ani);
■ liceal (16-18 ani);
■ profesional (modular pentru învățarea unei meserii);
■ superior (împărţit în trei cursuri, ultimul fiind cel de doctorat).

TRANSPORT
Transporturile în Spania sunt relativ accesibile, țara având o
infrastructură dezvoltată. Transportul în comun cu autobuzul este extins, iar
cel pe căile ferate este mai puțin dezvoltat dar este adeseori mai luxos. Rețeaua
feroviară de stat se numește Renfe.
Desigur, călătoria cu mașina este cea mai răspândită.
De mulți ani, Spania reprezintă o atracție turistică, motiv pentru care pe
litoral au apărut numeroase aeroporturi (în număr de 48). Printre cele mai
mari sunt cele din Barcelona, Madrid sau Bilbao.

S-ar putea să vă placă și