„Psaltirea în versuri” de Dosoftei prof.Stadnic M.

PSALMUL 2
Ce poate fi de poveste,
Ca aceasta, și de veste,  De-ț voi da limbile toate, 
De să zborâră păgânii,  Ce țî-s ocină de soarte, 
Gloate, tineri și bătrânii,  Că-ț vor asculta cuvântul 
De să vorovăsc cu svaturi  Și vei domni-n tot pământul. 
În deșert din toate laturi!  Și-i vei paște cu toiagul 
Și sfătuiesc necurațâi,  Cel de fier în tot șireagul, 
Cu craii și cu-mpărațâi,  De vei face-ntr-înșii cârduri 
Și cu toțâi să-nvitează Și-i2 zdrobi ca nește hârburi“.
Spre Domnul, de vor să piarză  Iar acmu voi, împărațâi, 
Pre alesul lui și svântul Sama vă luaț, și alțâi, 
Iubit fiiul și cuvântul.  De vă certaț cu cuvântul 
Iară noi, svânta sămânță,  Toț ce giudecaț pământul. 
Să nu dăm cu dânș în sâlță. Slujiț Domnului cu teamă 
Legătura să le spargem,  Și vă bucuraț cu samă, 
În giugul lor să nu tragem.  Să suferiț și certare 
Că Dumnezău toate vede  De la fiiu-său ce are, 
Din scaunul său ce șede Să nu să cumva mânie 
În ceri, unde odihnește,  Spre voi Domnul cu urgie. 
De-acoló pre toț prăvește.  Și veț scăpa de la ceata 
Pre pizmașii și pârâșii  Celóra ce-s de-a direapta, 
Domnul va râde de înșii  Când urgia lui cea mare 
Și-i va mustra de ocară  Va arde fără-ncetare. 
Pentru carea-l supărară.  Atunce va fi ferice 
Cu mânie le va zâce  De ceia ce nu pun price, 
A ce stătură cu price  Ce cu inemă direaptă 
Și-i va turbura-n urgie  Nedejdiuiesc să ia plată. 
De muncile cu vecie. 
Iară eu-s pus de Domnul 
Crai pre muntele Sionul, 
Ca să-i spui de-nvățătură 
Ce poroncește-n scriptură. 
Cătră mine Domnul zâce:
„Fiiul mieu ești din mătrice, 
Eu astăz te nasc pre tine. 
Și vei cere de la mine 
 „Psaltirea în versuri” de Dosoftei prof.Stadnic M.

Psalmul lui David, 1

Ferice de omul ce n-a merge
În sfatul celór fără de lege
Și cu răii nu va sta-n cărare,
Nici a ședea-n scaun de pierzare.
Ce voia lui va fi tot cu Domnul
Și-n legea lui ș-a petrece somnul,
De să va-nvăța de zî, de noapte,
Să-i deprinză poruncile toate.
Și va fi ca pomul lângă apă,
Carele de roadă nu să scapă.
Și frunza sa încă nu-ș-va pierde,
Ce pre toată vremea va sta verde.
Și de câte lucrează i-sporește,
Și agonisita lui va crește.
Iară voi, necurațâi, ca pleava,
De sârg veț cunoaște-vă isprava.
Când s-a vântura dintr-are vravul,
Vă veț duce cum să duce pravul,
Și cu grâul n-iț1 cădea-n fățare,
Ce veț fi suflaț cu spulbărare.
Și la giudeț nu vă s-afla locul
Să vă sculaț, ce-ț peri cu totul.
Nici păcătoșii din direapta
Vor fi cu direpții să-ș ia plata,
Că celór direpț Domnul le vede
Toată calea din scaun ce șede.
Și calea păgânilor cea strâmbă
Va pieri, și vor cădea-n grea scârbă.