Forme de activitate şi procedee de stimulare a gândirii creatoare

1. Rolul povestirilor în cultivarea gândirii creatoare a elevilor

În sistemul metodelor de învăţământ, povestirea este o metodă, o formă pe care o ia expunerea în
scopul comunicării orale a unui sistem de idei. Folosită cu precădere în cadrul limbii române, ea are un
caracter narativ, solicitând în mare măsură latura afectivă a psihicului.
Prin intermediul povestirii, elevii dobândesc un cerc de reprezentări despre obiecte, fenomene,
întâmplări, situaţii ce nu pot fi percepute ca atare. Situate la nivelul celui de-al doilea nivel sistem de
semnalizare, stimulările verbale se înlocuiesc cu cele naturale.
De aici rezultă necesitatea utilizării unor astfel de construcţii verbale, încât cuvintele să aibă o
puternică forţă invocatoare.
În lucrarea "Cuvânt împreună despre rostirea românească", C. Noica "petrecând cu gândul şi prin
gând" o serie de cuvinte şi expresii, afirma: „Un cuvânt e un arbore. Că s-a născut pe pământul tău ori a
căzut ca o sămânţă din lumea altora, un cuvânt este, până la urmă o făptură specifică. A prins rădăcini în
lumea ţării tale, s-a hrănit din ploile ei, a crescut şi s-a răsfirat sub un soare ce nu e nicăieri acelaşi, iar aşa
cum este nu poate fi lesne mutat din loc transplantat, tradus ( . . . )
Esenţiale omului îi sunt nuanţele. În ziua în care n-am vedea decât cele şapte culori fundamentale,
vom fi murit artisticeşte. Dacă într-o zi, ca vorbitori de limbă română, nu vom mai face deosebire dintre
"către" şi "spre" vom fi trădat spiritul limbii. Esenţiale omului îi sunt nuanţele de înţeles. Esenţiale îi sunt
cuvintele.”
Povestirea devine un model de vorbire, când aceasta este prezentată într-o formă corespunzătoare
din punct de vedere gramatical şi stilistic. Prin intermediul basmelor, al fabulelor, legendelor, elevii fac
cunoştinţă cu limba populară şi, în felul acesta, îşi îmbogăţesc vocabularul cu noi cuvinte, cu expresii.
Ca formă de activitate pentru dezvoltarea vorbirii, povestirea îmbracă două forme:
• povestirea învăţătorului:
• povestirea elevilor:
Prima formă este o sursă de informaţie pentru elevi şi modalitate de comunicare de către învăţător a
unor idei, fapte, sentimente redate de autor. Folosind povestirea în înfăţişarea unor secvenţe de conţinut cu o
mare încărcătură emoţională, învăţătorul are darul de a apropia mesajul informaţional al conţinutului
respectiv, mai mult decât se poate realiza prin capacităţile intelectuale ale elevilor de resorturile lor
afective.
Cea de a doua formă este un obiectiv urmărit în activitatea instructiv-educativă, care odată realizat
se traduce în capacitatea elevilor de a exprima conţinutul vieţii prin intermediul limbii ori de a reproduce un
basm, o povestire recepţionată anterior.
Repovestirea este prima şi cea mai uşoară formă de povestire făcută de elevi. Repovestirile au o
1
mare însemnătate pentru dezvoltarea vorbirii elevilor din clasa I şi au ca scop principal formarea
deprinderii copiilor de a povesti cursiv şi logic.
Lecţiile de repovestire, în funcţie de scopul urmărit şi de mijloacele folosite, au diferite forme:
 repovestiri bazate pe desene sau ilustraţii care marchează momentele
principale ale povestirii în succesiunea lor;
 repovestiri după un plan verbal indicat de învăţător;
 repovestiri libere.
În repovestirea de către elevi sau în relatarea unor întâmplări, trebuie urmărit ca povestirea să fie
completă, cu sesizarea esenţialului, cu episoade ordonate logic. Atunci când conţinutul se pretează, trebuie
îmbinată naraţiunea cu descrierea şi dialogul.
Povestirile produc o stare emotivă deosebită, de care trebuie să se profite. Povestirile "Ursul păcălit
de vulpe", "Punguţa cu doi bani", "Fata babei şi fata moşneagului", dincolo de caracterul lor atractiv şi
interesul pe care-l prezintă pentru copii, dau prilejul contactului cu opera lui Ion Creangă.
Povestirile pe bază de tablou, cu imaginarea mai multor variante au implicaţii psihologice
deosebite. Variantele pot fi alcătuite mai întâi prin efort colectiv în mod frontal, iar apoi de diferiţi elevi, în
mod individual, continuându-se unul pe celălalt.
Adăugând, continuând, elevii se scot reciproc din punctul mort şi din inerţia propriilor gânduri,
devin creativi. Astfel el reuşeşte să urmărească intrigi pasionante şi să trăiască satisfacţia primelor creaţii.
Alături de educarea mobilităţii şi divergenţei gândirii se dezvoltă posibilităţile de ordonare a ideilor, ceea ce
obligă în acelaşi timp şi la restructurarea modalităţilor de exprimare a ideilor şi deci la varietatea
exprimării.
Într-o altă fază se introduc jocuri de modificare a povestirii, cu indicaţiile:
 Cum s-ar putea modifica tabloul?
 Ce i s-ar putea adăuga?
 Cum s-ar putea schimba atunci povestea?
 Cum ar putea deveni mai veselă, mai tristă, mai interesantă?
 Cum ar suna povestea dacă i-am adăuga personaje noi?
 Dar dacă le-am înlocui cu altele?
În felul acesta învăţătorul dispune de largi posibilităţi de a antrena cât mai frecvent întreaga clasă,
păstrând vie atenţia, stimulând creativitatea, flexibilitatea gândirii. Aşa se nasc noi creaţii în jurul aceluiaşi
punct de plecare.
Exemplu:
 Imaginaţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă Alba ca Zăpada n-ar fi găsit căsuţa piticilor.
Răspunsuri oferite:
- Găsea căsuţa pădurarului. El ar fi salvat-o şi ar fi crescut-o, ţinându-i loc de tată.
2
 - Era mâncată de fiarele pădurii. Din sângele ei ar fi răsărit o floare fermecată, care ar fi
povestit trecătorilor povestea ei.
- Fata ar fi îmblânzit fiarele pădurii cu bunătatea ei. Le-ar fi ocrotit şi ar fi trăit în mijlocul
lor.
- Ar fi salvat de la moarte fiul unei ursoaice şi aceasta ar fi ajutat-o să iasă din pădure.

Urmează grupul de povestiri care se alcătuiesc pe baza mai multor tablouri. Se prezintă şcolarilor
ilustraţii care se înlănţuie într-o succesiune logică.
De exemplu:
 Pentru povestirea creată de copii după un plan dat în imagini de învăţător, cu titlul "Copilul cel rău",
momentele principale sunt următoarele:
1. Băiatul (Marius) observă pe un pom cuibul unor păsări.
2. E1 îşi lasă ghetele lângă pom şi încearcă să se urce la cuib.
3. Ajuns la cuib, vrea să prindă puii speriaţi.
4. Craca pe care stătea s-a rupt şi el a căzut.
Pe marginea unor astfel de ilustraţii, povestirea se încheagă aproape de la sine.
Se pot însă utiliza şi tablouri care nu sunt organic legate între ele şi pot fi combinate în mod divers:
un căţel şi un motan care străbat pe o bicicletă un drum în pădure; un grup de iepuri ospătându-se
împreună cu cei doi; o poieniţă în mijlocul căreia un iepuraş înspăimântat stă legat de un copac
Exemplific pe scurt compoziţiile elevilor:
- „Deşi căţelul şi motanul au fost în vizită la iepuraşi unde au fost primiţi cu prietenie, în drum spre
casă se amuză prinzând un iepure şi legându-l de un copac”.
- „În timpul aniversării unui iepuraş, la care au fost invitaţi motanul şi căţelul, un iepure foarte
neastâmpărat a fost pedepsit şi legat de un copac, neputând lua parte astfel la jocurile lor.”

O formă importantă care contribuie nu numai la dezvoltarea vorbirii elevilor ci apelează şi la spiritul
lor creator este redarea unei povestiri cu început dat de învăţător. Caracteristic acestui gen de povestire
este că din simpli ascultători ai unei întâmplări, elevii devin povestitori, făcându-se apel la imaginaţia lor
creatoare pentru a arăta evoluţia posibilă a acţiunii.
Pentru a impulsiona imaginaţia, învăţătorul trebuie să precizeze elevilor începutul întâmplării astfel
ca el să sugereze subiectul.
Iată un astfel de exemplu:
 Bobocul de raţă şi puişorul de găină : „Într-o frumoasă zi de primăvară, când iarba era verde şi
florile înflorite, dintr-un ou de raţă a ieşit un boboc. Bucuria lui a fost nespus de mare văzând lumina
strălucitoare a soarelui şi frumuseţile ce-l înconjurau. Uitându-se în jurul lui, văzu în apropiere un ou. Era

3
un ou de găină. Nu după mult timp, din oul de găină ieşi un puişor cu ochii strălucitori şi ciocul ascuţit.
Zărindu-se, se priviră întrebători. Plini de bucurie, se împrieteniră şi porniră amândoi la drum.”
Urmărindu-se aceeaşi sarcină didactică, se foloseşte procedeul povestirii în lanţ: un copil expune
povestirea de la momentul expus de învăţător, un altul continuă povestirea de la momentul expus de celălalt
copil şi aşa până la finalul povestirii.
O variantă mai dificilă este cea a creării povestirilor folosind imaginea personajelor disparate (de
exemplu: un copil, un elefant, un stol de păsări, o girafă, o pădure). Ei pot grupa personajele după bunul lor
plac, imaginând acţiunile acestora în mod personal.
Un rol deosebit de important îl au, pentru dezvoltarea creativităţii elevilor, povestirile prin analogie.
„Povestirea prin analogie cu textul citit ar avea o contribuţie mai substanţială la dezvoltarea
capacităţilor creatoare ale elevilor, ar solicita mai mult puterea lor de inventivitate dacă li s-ar cere să
povestească despre fapte şi întâmplări imaginare, dacă s-ar transforma în situaţii ce le-ar putea trăi în
viitor. Libertatea de gândire şi de imaginaţie este mult mai mare şi oferă tuturor copiilor posibilitatea să
construiască o întâmplare sau o situaţie posibilă, potrivit capacităţilor şi posibilităţilor de combinare şi
reconsiderare a reprezentărilor şi informaţiilor de care dispune fiecare. Acest tip de povestiri, la timpul
viitor, fac apel cel mai mult la imaginaţia creatoare, forma cea mai înaltă a imaginaţiei care stimulează şi
angajează intens persoana umană în căutarea de noi soluţii în exprimarea originală, vie, concretă a unor
idei.”1
Un alt gen de povestire prin analogie s-ar putea constitui povestirea prin contrast. Dacă într-un text
se relatează despre faptele de ispravă ale unui personaj, despre conduita lui exemplară exprimată în diferite
contexte de viaţă li se cere elevilor să construiască o povestire în care să apară un personaj care are
însuşiri morale şi fizice opuse celui prezentat în text. Situaţia poate fi şi invers - adică se porneşte de la un
personaj cu însuşiri negative şi se cere elevilor să-şi imagineze opusul acestuia.
Activitatea lor creatoare constă în aceea că ei trebuie să-şi imagineze acţiunile, faptele, întâmplările
în care se obiectivează însuşirile de un fel sau altul de personajele gândite de ei, să stabilească relaţiile
necesare în care intră aceste personaje în funcţie de însuşirile care li se atribuie. Acesta poate fi considerat
un exerciţiu care stimulează capacităţile compoziţionale ale elevilor, dezvoltă imaginaţia creatoare şi
însuşirile gândirii divergente. În acelaşi timp, pentru stimularea însuşirilor creatoare, se poate cere copiilor
să introducă în text un alt personaj pe lângă cele existente şi să stabilească relaţii cu acestea în contextul
acţiunilor, faptelor relatate sau să creeze noi situaţii în funcţie de intervenţiile, de rolul cu care este investit
noul personaj.
În fond, povestirile analogice pot fi considerate adevărate compuneri orale care antrenează şi
dezvoltă în mod sistematic capacităţile creative ale elevilor.
Iată deci că povestirea reprezintă un mijloc foarte important de exprimare, solicitând capacitatea
1
Blideanu, Eugen; Serdean, Ion – Op. Cit. Pag. 98
4
elevului de a adecva forma de comunicare la text, de a crea.

2. Valoarea expresiei artistice

5
 O problemă deosebit de importantă care se ridică în şcoală se referă la analiza imaginilor
artistice prin care textul literar ne comunică mesajul său şi ne determină să luăm o atitudine faţă de
faptele de viaţă înfăţişate. Această activitate răspunde unei sarcini majore care revine studiului
limbii române, îndeosebi în primele clase: precizarea, îmbogăţirea, diversificarea vocabularului
elevilor, însuşirea resurselor expresive ale limbii, formarea deprinderilor de exprimare corectă,
nuanţată.
Îmbogăţirea vocabularului presupune lărgirea progresivă a sferei de cunoaştere a elevilor, a
experienţei lor de viaţă, înseamnă dobândirea de noi achiziţii care contribuie la constituirea şi
dezvoltarea conduitei sale verbale.
Precizarea vocabularului solicită din partea elevilor o înţelegere cât mai adecvată a sensului
cuvântului şi folosirea lui corectă în vorbire. Realizarea acestui obiectiv constă în a forma la elevi
capacitatea de a efectua diferenţe semantice:
a umbla, a străbate, a cutreiera;
a păzi, a veghea, a supraveghea;
- activitate operatoare care duce la precizarea sensului fiecărui sinonim.
Precizarea poate fi realizată şi prin operarea cu:
a) antonime
Exemplu:
 Găseşte cuvinte cu sens opus. Ele îţi arată însuşirile lui Sinan-Paşa.
curajos falnic
bun strateg patriot
ferm în decizii
b) explicarea cuvintelor prin mimica feţei sau prin gesturi:
posomorât - încruntat;
"merge legănându-se"
"păşea mândru şi tacticos"
c) prin folosirea omonimelor:
 Cum sunt cuvintele subliniate ca formă şi ca înţeles?
În codri trăiesc animale sălbatice. (păduri)
"Sunt codri din lancea lui Horea în munţi." (bucăţi)
Mâncau din codri de pâine uscată. (mulţime)
d) prin întrebuinţarea perifrazei:
suman - haină ţărănească
e) prin descompunerea noţiunii generale într-o serie de noţiuni mai puţin generale:
unele articole - sapă, hârleţ.
f) prin generalizarea noţiunii particulare neînţelese:
6
 pasăre - struţ
g) prin introducerea cuvântului neînţeles de copii într-o propoziţie de cuvinte cunoscute:
Era un ger năprasnic.
În mod insistent trebuie să se urmărească activizarea vocabularului, adică trecerea cuvintelor
şi a expresiilor noi învăţate, în vocabularul activ al elevului.
Se prezintă elevilor o expresie cu semnificaţie bine determinată, cum ar fi:
 "În lumina strălucitoare a soarelui, pomii se zăreau ca nişte lumânări aprinse, îndreptate spre cerul
învăpăiat."
sau
"I se citea pe faţă şi în ochii strălucitori bucuria şi fericirea."
Se cere elevilor să formuleze oral expresii contrare. Se va porni de la descrierea sensului
dominant al expresiei. Prima expresie se referă la lumina strălucitoare a soarelui. Se stabileşte care
e contrariul luminii. Elevii fiind familiarizaţi cu acest gen de exerciţii, găsesc expresiile: negură,
înserare, etc. Cu aceste cuvinte se încearcă elaborarea de expresii care contrastează cu prima.
Pentru mărirea ariei gândirii contrastive, eficiente sunt exerciţiile de genul:
a) Completaţi punctele de suspensie cu cuvântul potrivit:
Este timp frumos, cerul este . . . . . . . . . senin, clar)
Vara zilele sunt . . . . . . . . . . . . . . . . . . (călduroase, fierbinţi, arzătoare)
b) şi apoi alcătuiţi propoziţii contrare.
Exemplu: Este înnourat, cerul este . . . . . . . . . . (plumburiu încărcat de nori negri, ameninţători)
c) Alcătuiţi propoziţii simple cu conţinut contrariu celor date:
1. Afară e ger. Afară e cald.
2.Copilul plânge. Copilul râde.
3.Atmosfera e mohorâtă. Atmosfera e senină.
4.Vântul bate. Vântul s-a oprit.
Dezvoltaţi propoziţiile pe cât posibil cu expresii artistice cunoscute din lecturile
studiate sau create de voi.
Exemplu:
Afară e un ger cumplit, care muşcă câineşte şi fără milă.
Copilul înfrigurat şi înfometat plânge cu lacrimi amare.
Nu se poate concepe dezvoltarea limbajului copilului dacă cuvintele şi expresiile întâlnite
pentru prima dată de el rămân înregistrate în carnetul vocabular. Elevul trebuie pus în situaţia de a
transfera aceste achiziţii lexicale în creaţiile personale.
Cuvintele şi expresiile noi, întâlnite în texte, vor fi însuşite de elevi în măsura în care ei le
folosesc ca resurse ale limbajului lor, pentru înţelegerea ideilor altora şi pentru a se face înţeleşi de
către ceilalţi, prin comunicarea propriilor gânduri şi stări sufleteşti.
7
 Odată cu înşiruirea cuvintelor şi expresiilor, elevii trebuie ajutaţi să pătrundă sensul ideilor
exprimate prin cuvinte.
În acest scop, pentru fiecare cuvânt şi expresie nouă trebuie folosite variate exerciţii lexicale,
care să pună în evidenţă raporturile de sens ce se pot stabili între cuvinte, diferite sensuri pe care
acestea le pot primi în contexte, în variate construcţii verbale.
Iată câteva exerciţii prin care elevii, sunt solicitaţi să încerce integrarea cuvintelor şi expresiilor
noi în fondul lor lexical şi să probeze această integrare prin construcţii proprii de exprimare.
a) Scrieţi diferite enunţuri în care să folosiţi şi următoarele expresii. Creaţi şi voi altele după
model:
• cerne norii de zăpadă;
Despre iarnă • pardoseşte cerul cu mărgăritare;
• înveleşte pământul cu o mantie argintie;
• bunica albă încărcată de daruri;

• steluţă mică şi albă;

Despre fulgi • o minune de-o secundă;
• strălucitor ca un diamant;
• fluturaş de argint ce zboară pe aripile nevăzute ale vântului
• cad din cer ca nişte mărgăritare;
b) Scrieţi enunţuri în care să folosiţi următoarele expresii despre carte:
hrana minţii şi a sufletului
prietena omului
dătătoare de linişte şi înţelepciune
prietenă statornică şi sigură
aduce lumină în mintea omului
mângâierea vieţii
c) Explicaţi următoarele expresii apoi construiţi cu ele diverse enunţuri:
"apusul de jăratec"
"oglinda cerului poleia pământul"
"aud cântecul stelelor"
"simt chemarea îngerilor"
"adevărată simfonie de culori"
"focul clipelor"
Asemenea activităţi îi stimulează pe elevi în însuşirea resurselor limbii, le formează
capacitatea de a combina cuvintele în vederea exprimării în creaţii literare a gândurilor şi
sentimentelor. Aceste exerciţii reprezintă, din partea elevilor, încercări de creaţie, de afirmare a
8
însuşirilor creative, de manifestare a personalităţii lor.
Analizând expresiile artistice ale aceluiaşi autor, elevii vor fi îndrumaţi să surprindă treptat
stilurile proprii care aparţin fiecărui scriitor în parte.
Elevii vor fi sprijiniţi să descopere elemente care conferă frumuseţea unui text literar -
epitete, metafore, comparaţii, forţa de vizualizare, de plasticizare a cuvintelor, puterea de evocare
a evenimentelor, de personificare, încărcătura lor emoţională.
"Interesul pentru frumos, capacitatea de a-l percepe şi de a-l integra este una din exigenţele
fundamentale ale persoanei."2
Aşa cum bine se cunoaşte, tablourile naturii, faptele de viaţă, stările sufleteşti ale
personajelor înfăţişate în texte sunt filtrate, înţelese şi trăite în funcţie de imaginaţia şi gândirea
fiecăruia.
Perceperea artistică a expresiilor literare este un proces creator, în care un rol considerabil
îl joacă crearea unor imagini pe baza imaginilor citite şi a celor stocate în memorie.
Imaginile nou create se elaborează potrivit experienţei, a orizontului de cunoaştere de
care dispune fiecare elev. De aceea învăţătorul trebuia să cunoască foarte bine elevul pentru a
facilita înţelegerea şi trăirea, de către fiecare copil, a mesajului transmis de autor.

2
Faure, E. - A învăţa să fii, E.D.P. Bucureşti. 1974. p l16-117
9