ORIENTAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI SPRE PROMOVAREA

UNEI GÂNDIRII CREATIVE

3.1. Învăţarea creativă a limbii romane şi matematicii

În condiţiile mileniului III caracterizate prin asaltul şi explozia de informaţii perisabilitatea

din ce în ce mai rapidă a cunoştinţelor şi mai ales prin creşterea exponenţială a exigenţelor vieţii şi
activităţii, învăţarea nu mai poate fi înţeleasă ca în schema tradiţională rigidă care o reduce la
"acumulare", "stocare", "asimilare", "receptare" de priceperi, cunoştinţe deprinderi. În noile
împrejurări, învăţarea este cercetată şi practicată ca transformare progresivă a comportamentului la
noile cerinţe ale vieţii şi activităţii.
Învăţarea subliniază A. Wolfolk, este "procesul care determină o schimbare în cunoaştere sau
comportament". Învăţarea creatoare este un tip de învăţare care se exprimă printr-un comportament
creator, reprezentând resortul fundamental al acestui tip de învăţare.
Învăţarea creatoare presupune descoperirea unor soluţii originale pentru rezolvarea situaţiilor
problematice. Ea intervine atunci când simpla aplicare a unor răspunsuri automatizate sau algoritmi
nu este suficientă pentru descoperirea soluţiei. Soluţiile sunt originale, creatoare pentru cei care doar
învaţă, nicidecum pentru cunoaşterea umană în general.
"Învăţământul primar a fost întotdeauna şi rămâne un teren propice de încercare a noului, de
afirmare a originalităţii şi creativităţii didactice, ca legitate firească impusă de evoluţia
învăţământului modern şi a societăţii noi".1
Deşi dezvoltarea însuşirilor creative constituie o sarcină de prim ordin a învăţământului de
toate gradele, nu există un obiect, o activitate specifică care să urmărească în mod predilect acest
scop, deşi sunt opinii care susţin această necesitate.
În condiţiile date, în care este planificat şi organizat procesul de instruire şi educare a elevilor
din şcolile noastre, trebuie valorificate toate posibilităţile pe care acesta le oferă pentru realizarea
obiectivului la care ne referim.
Şi cum limba română şi matematica deţin o pondere deosebită în programul de instruire şi educare
a elevilor din clasele mici este firesc ca aceste discipline să se înscrie cu cele mai mari contribuţii la
realizarea acestui obiectiv principal al învăţământului.
"Lecţiile de limba română oferă reale posibilităţi de organizare şi desfăşurare a unor multiple

1
I. Cerghit, “Învăţătorul în faţa reformei”, Învăţământul primar, nr. 3/1997, pag.3
activităţi menite a dezvolta capacitatea de creaţie a elevilor. Dintre acestea fac parte - între altele -povestirea
cu schimbarea formei, povestirea prin analogie, intercalarea unor noi episoade în povestiri, ilustrarea
textelor literare, dramatizarea povestirilor."2
Matematica este o ştiinţă care poate şi are menirea de a forma o gândire logică creatoare, o
apropiere de cunoştinţele noi. Viaţa dovedeşte că nu se poate trăi fără matematica, care reprezintă mai
mult decât o ştiinţă, este un act de cultură. Se spune că "intrarea în ţara cunoaşterii se face pe podul
matematicii". Scopul învăţării matematicii este în mod esenţial însuşirea unui anumit mod de a gândi
logic şi corect."
"Ceea ce se macină la moara matematicii contează mai puţin, ceea ce este important este ca cei
care o studiază trebuie sa înveţe, să macine conform regulilor".3
În vederea mobilizării cât mai plenare a elevilor la un efort susţinut în învăţarea limbii române şi
matematicii, prin angajarea optimă a mecanismelor intelectuale ale acestora, pot fi adoptate strategii de
provocare şi dirijare a gândirii ca: învăţare prin cercetare (descoperire), învăţare pe bază de modele,
problematizarea, algoritmizarea. Aceste strategii oferă condiţii optime pentru exersarea intelectului
elevului în direcţia flexibilităţii, creativităţii, inventivităţii, conducând la formarea unei gândiri moderne,
algoritmice, modelatoare, problematice.
Oricare ar fi conţinutul programei, oricare ar fi procedeul folosit pentru predarea unei anumite
teme, limba romana şi matematica au fost şi rămân discipline, care prin dezvoltarea gândirii, a
raţionamentului, a inteligenţei dau calea de rezolvare a problemelor puse în faţa fiecărui om. Sunt
obiectele de învăţământ care acţionează asupra tuturor trăsăturilor definitorii ale gândirii moderne:
practica globală operatoare, pluridisciplinară, cunoaştere creativă. De aceea au un rol deosebit de
important în dezvoltarea intelectuală a omului. "La baza necesităţilor noastre sociale stă necesitatea
individului de a contribui cu propriul sau act creator la bunăstarea generală.
Respectul pentru unicitatea fiecărui copil este simţul adânc legat de sufletul fiecărui educator
adevărat. (Ottoway)

3.2. Conduita creativă a învăţătorului

În învăţământ, creativitatea se manifestă mai greu dar dascălii pot la fel de creatori ca şi
specialiştii altor domenii. Deosebirea consta în faptul că aici creativitatea se manifestă altfel, are alte
particularităţi decât în domeniul ştiinţei, artei sau tehnicii. Fiindcă este vorba despre o activitate de
formare a personalităţii, este greu dar necesar ca şi în acest domeniu - poate chiar mai mult decât în
altele - să se dea dovadă de creativitate.
Aflat acum şi-n situaţia de "reformator", dascălul participă activ la înfăptuirea reformei
pedagogice în învăţământ. Implicarea învăţătorului în realizarea acestei reforme se leagă mai ales de
2
Bârsescu, Ş. – “Pedagogie şcolară”, vol. I, Ed. “Scrisul românesc”, Craiova, 1996
3
Gazeta matematică, Seria A, nr. 1/1975
aspecte ale inovaţiei, ale reorganizării şi reînnoirii procesului de învăţământ, angajarea lui fermă şi cu
responsabilitate în rezolvarea unor probleme din această sferă a pedagogicului.
"Ei sunt agenţii care realizează în mod punctual înnoirile sau inovaţiile ce au loc zi de zi în
activităţile de bază ale şcolii - cea didactică şi cea educaţională". 4 Învăţătorul este şi va rămâne "izvorul
viu" al unei vieţi deloc uşoare cu multe "cărări întortocheate", care are misiunea de a-i conduce pe alţii
spre ţinta succesului.
Ingenios, inventiv, plin de fantezie şi cu o mare doză de spontaneitate, un dascăl descoperă
mereu noi şi noi forme de lucru, noi procedee şi tehnici, noi soluţii problemelor practice. Pentru
educatorul creativ, noul nu este ceva împrumutat, aşteptat, preluat ci ceva construit mereu, căutat şi
practicat. Dascălii creatori îmbogăţesc repertoriul pedagogic, modifică, adaptează, combină şi inventează
noi procedee, noi forme de lucru, noi instrumente sau mijloace menite să sporească eficienţa muncii
didactice.
Educatorul creativ nu ţine să fie original cu orice preţ, să se distingă prin lucruri deosebite, ci el
consideră că inventivitatea şi iniţiativa sunt caracteristici principale ale profesiunii pe care şi-a ales-o. El
nu caută procedee noi pentru a-ii impresiona pe elevi sau pe colegi, ci pentru a-şi dovedi sieşi că se poate
munci şi altfel, mereu mai bine şi că stă în puterea lui să depăşească rutina, şablonul, formalismul.
Pentru un astfel de dascăl, noul apare ca ceva firesc izvorât din însăşi activitatea desfăşurată, din
înţelegerea profundă a lucrurilor, din aplicarea creatoare a ştiinţei.
Şi în învăţământ există grade diferite de creativitate, de la rezolvarea cu succes a unui conflict
imaginar ivit până la inovarea unui aparat pentru demonstraţii didactice, de Ia crearea unei situaţii,
favorabile asimilării până la descoperirea unei noi metode de predare.
Trăsăturile caracteristice unui învăţător creativ sunt:
- reflectează asupra procesului creator, având mai multe răspunsuri;
- formulează clar obiectivele urmărite ;
- se centrează asupra procesului de învăţare ;
- îl angajează pe elev să-şi asume responsabilitatea, îl ajută să fie căutător activ de informaţii;
- dezvoltă un climat deschis de încredere şi interes pentru alţii, stimulând cooperarea în
rezolvarea problemelor.
În ceea ce priveşte conducerea elevilor în procesul rezolvării problemelor se recomandă
întreţinerea unei atmosfere permisive, a unor relaţii care să nu exagereze nici prin autoritarism şi nici prin
laisser-faire. Relaţia care poate fi exprimată prin conceptul de "învăţare prin descoperire dirijată" se
dovedeşte cea mai adecvată educării însuşirilor ce ţin de creativitate.
E. Ogilvie ilustrează grafic această idee.

4
Cerghit, I. – Opera citată, pag 9. Relaţia aparentă
 Formal Neformal

În ceea ce priveşte evaluarea, profesorul cu conduită creativă, va recurge la:

- instaurarea unor perioade de neevaluare;
- amânarea evaluării, de genul brainstormingului;
- schimbarea caracterului evaluării;
- încurajarea permanentă a elevilor;
Pentru elevi, profesorii reprezintă resurse, nu poliţişti, sergenţi de instrucţie sau zei. „Copiii
trebuie să-şi respecte profesorii, dar trebuie şi să se simtă bine în preajma lor; roboţii nu învaţă şi, cu
siguranţă, nu sunt creativi".5
Dumitru Palade, referindu-se la menirea dascălului spunea: "învăţătorul este cel ce dăruieşte
fiecărui om la pornirea lui pe drumul spre lumina primele elemente, călăuzindu-i paşii spre marele
titlu de OM. El este acela care modelează materialul cel mai de preţ – COPILUL -, tinzând ca din
fiecare bloc de marmura bruta sa realizeze o fiinţă înzestrată cu cele mai frumoase trăsături morale. El
este acela care ajută fiecare copil să descopere tainele naturii. Toate acestea au făcut ca activitatea să
fie socotită "Profesiunea de aur".
"Munca învăţătorului are efect asupra eternităţii", spune o maximă americană şi nu se poate
spune niciodată unde i se opreşte influenţa.

5
Amabili, T. M. – “Creativitatea ca mod de viaţă”, Ed. “Ştiinţifică şi tehnică”, Bucureşti, 1997, pag. 169