Solutionarea conflictelor 

Oameni diferiti adopta strategii diferite pentru rezolvarea conflictelor. Aceste strategii se invata de obicei in copilarie si

par sa functioneze automat la un nivel „preconstient”. Ceea ce pare natural in astfel de situatii, de fapt este o strategie

personala invatata si, deoarece a fost invatata, poate fi oricand schimbata invatand metode noi si mai eficiente de a

rezolva un conflict. Modul de actiune intr-un conflict este afectat de importanta obiectivelor personale si de cat de

importanta este considerata relatia respectiva. Date fiind aceste doua preocupari in cadrul unei relatii, putem spune ca

exista cinci strategii de baza care pot fi utilizate pentru solutionarea conflictului.

Retragerea arata o preocupare redusa atit pentru rezultate, cit si pentru relatiile interpersonale. Indivizii care adopta

aceasta solutie se retrag din conflict, amana asumarea responsabilitatilor, ignora situatiile si persoanele si este

caracteristica celor lipsiti de incredere in ei insisi. Evitarea conflictului presupune ignorarea acestuia in speranta ca va

dispare de la sine. Conflictul insa nu dispare, ci ramine in stare latenta. El poate reizbucni cu o intensitate mult mai mare

daca situatia care a generat conflictul este deosebit de importanta pentru parti.

Aplanarea se rezuma la incercarile personale de a multumi toate partile implicate in conflict. In aceasta situatie sunt

supraevaluate relatiile interpersonale si sunt neglijate aspectele „tehnice” ale acestora. Altfel spus, aplanarea conflictului

se intalneste atunci cind una dintre parti este dispusa sa satisfaca interesele celeilalte parti, in dauna propriilor sale

interese, fie pentru a obtine un credit din partea celorlalti, fie pentru ca armonia si stabilitatea este vitala in relatie.

Fortarea este utilizata indeosebi in cazul in care individul doreste, cu orice pret, obtinerea rezultatelor, fara a avea

consideratie fata de asteptarile, nevoile si sentimentele celorlalti. De obicei, aceasta modalitate de rezolvare a conflictului

se bazeaza pe forta de constrangere a persoanei, care utilizeaza abuziv sursele de putere pe care le detine asupra

celorlalte parti implicate. Pe termen scurt, forta poate reduce conflictul, dar efectele nu sunt dintre cele favorabile pe

termen lung.

Compromisul presupune concesii reciproce, ambele parti obtinand oarecare satisfactie. Aceasta posibilitate de solutionare

a conflictelor porneste de la supozitia ca exista intotdeauna o cale de “mijloc” pentru solutionarea diferendelor,

dezacordurile fiind rezolvate prin negocierea unei solutii de compromis. Compromisul este de fapt o solutie superficiala de

impacare a tuturor partilor care presupune sacrificarea convingerilor si uneori a rationalitatii. Adoptarea acestei metode se

face mai ales atunci cind partile au puteri egale si sunt ferm hotarate sa-si atinga scopurile in mod exclusiv.

Confruntarea este o abordare a conflictului care ia in considerare atit nevoia de rezultate, cit si relatiile cu partile

implicate. Aceasta constituie, probabil, singura cale de rezolvare definitiva a conflictului si este utilizata in cazul in care se

accepta diferentele legitime dintre parti, cheia solutionarii conflictului fiind recunoasterea onesta a diferentelor. 

Studiile efectuate in organizatiile economice arata ca cei mai eficace manageri abordeaza conflictul prin confruntare,
pentru inceput, iar apoi incearca aplanarea, compromisul, fortarea si, abia la urma, retragerea.