Ecuații cu diferențe finite

- forme speciale pentru termenul liber -

𝒙𝒕 = 𝒂 ∙ 𝒙𝒕−𝟏 + 𝜶 ∙ 𝒕 + 𝜷, 𝒕 ∈ {𝟏, 𝟐, … , 𝑻}, 𝒂, 𝜶, 𝜷 ∈ ℝ, 𝒙𝟎 − 𝒅𝒂𝒕 (1)

𝒙𝒕 = 𝒂 ∙ 𝒙𝒕−𝟏 + 𝒃 ∙ 𝒙𝒕−𝟐 + 𝜶 ∙ 𝒕 + 𝜷, 𝑡 ∈ {2, 3, … , 𝑇}, 𝑎, 𝑏, 𝛼, 𝛽 ∈ ℝ, 𝑥0 , 𝑥1 − 𝑑𝑎ț𝑖 (2)

Soluția ecuației neomogene (1) va fi de forma: 𝒙𝒕 = 𝒙𝑮𝒕 + 𝒙𝑷𝒕

unde: 𝑥𝑡𝐺 este soluția generală a ecuației (1),

𝑥𝑡𝑃 o soluție particulară a ecuației (1).

Pasul 1. Se determină soluția generală 𝒙𝑮𝒕 , pornind de la ecuația omogenă atașată ecuației
neomogene (1):
𝒙𝒕 = 𝒂 ∙ 𝒙𝒕−𝟏

Ecuația omogenă se rezolvă prin intermediul ecuației caracteristice atașate:

𝜆𝑡 = 𝑎 ∙ 𝜆𝑡−1 ⟺ 𝝀 = 𝒂 ∙ 𝝀𝟎

Soluția ecuației caracteristice este: 𝝀 = 𝒂 (valoarea proprie).

Prin urmare, soluția generală a ecuației neomogene (1) va fi:

𝒙𝑮𝒕 = 𝒄 ∙ 𝝀𝒕 = 𝒄 ∙ 𝒂𝒕

unde 𝒄 = 𝒄𝒐𝒏𝒔𝒕𝒂𝒏𝒕 se va determina din condiția inițială 𝒙𝟎 = 𝒅𝒂𝒕.

1
Pasul 2. Se determină o soluție particulară 𝒙𝑷𝒕 a ecuației (1) - de forma termenului liber.

În acest caz, termenul liber este o funcție liniară în variabila t, 𝜶 ∙ 𝒕 + 𝜷, deci vom presupune:

𝒙𝑷𝒕 = 𝑨 ∙ 𝒕 + 𝑩

și vom determina constantele A și B, impunând condiția ca soluția particulară să verifice ecuația

neomogenă (1). Înlocuind 𝒙𝑷𝒕 = 𝑨 ∙ 𝒕 + 𝑩 în ecuația (1), obținem:

𝒙𝑷𝒕 = 𝒂 ∙ 𝒙𝑷𝒕−𝟏 + 𝜶 ∙ 𝒕 + 𝜷 ⟺ 𝑨 ∙ 𝒕 + 𝑩 = 𝒂 ∙ [𝑨 ∙ (𝒕 − 𝟏) + 𝑩] + 𝜶 ∙ 𝒕 + 𝜷

Identificăm coeficienții puterilor lui t și obținem:

𝐴=𝑎∙𝐴+𝛼
{
𝐵 = −𝑎 ∙ 𝐴 + 𝑎 ∙ 𝐵 + 𝛽

𝛼 −𝑎∙𝛼+𝛽∙(1−𝑎)
⟹ 𝐴∗ = și 𝐵∗ = (1−𝑎)2
, 𝑎 ≠ 1.
1−𝑎

Deci soluția particulară este: 𝒙𝑷𝒕 = 𝑨∗ ∙ 𝒕 + 𝑩∗

Pasul 3. Soluția ecuației neomogene (1) va fi:

𝒙𝒕 = 𝒙𝑮𝒕 + 𝒙𝑷𝒕 = 𝒄 ∙ 𝒂𝒕 + 𝑨∗ ∙ 𝒕 + 𝑩∗ , 𝑎 ≠ 1.

Impunem condiția inițială (Cauchy) 𝒙𝟎 = 𝒅𝒂𝒕 și determinăm constanta c:

𝑥0 = 𝑥0𝐺 + 𝑥0𝑃 = 𝑐 ∙ 𝑎0 + 𝐴∗ ∙ 0 + 𝐵 ∗ ⟹ 𝒄 = 𝒙𝟎 − 𝑩∗ .

Deci traiectoria de evoluție a variabilei 𝒙𝒕 va fi:

𝒙𝒕 = (𝒙𝟎 − 𝐵∗ ) ∙ 𝒂𝒕 + 𝑨∗ ∙ 𝒕 + 𝑩∗ , 𝒂 ≠ 𝟏, 𝒕 ∈ {𝟎, 𝟏, 𝟐, … , 𝑻}

2
Exemplul 1.

𝒙𝒕 = 𝟐, 𝟑 ∙ 𝒙𝒕−𝟏 − 𝟓 ∙ 𝒕 + 𝟏, 𝟐 𝑡 ∈ {1, 2, … , 𝑇}, 𝒙𝟎 = 𝟏, 𝟓 (3)

Soluția ecuației neomogene (1) va fi de forma:

𝒙𝒕 = 𝒙𝑮𝒕 + 𝒙𝑷𝒕

unde: 𝑥𝑡𝐺 este soluția generală a ecuației neomogene (3),

𝑥𝑡𝑃 o soluție particulară a ecuației neomogene (3).

Pasul 1. Se determină soluția generală 𝒙𝑮𝒕 , pornind de la ecuația omogenă atașată ecuației
neomogene:
𝒙𝒕 = 𝟐, 𝟑 ∙ 𝒙𝒕−𝟏

Ecuația omogenă se rezolvă prin intermediul ecuației caracteristice atașate:

𝜆𝑡 = 2,3 ∙ 𝜆𝑡−1 ⋮ 𝜆𝑡−1 ⟺ 𝝀 = 𝟐, 𝟑 ∙ 𝝀𝟎

Soluția ecuației caracteristice este: 𝝀 = 𝟐, 𝟑 (valoarea proprie).

Prin urmare, soluția generală a ecuației neomogene (3) va fi:

𝒙𝑮𝒕 = 𝒄 ∙ 𝝀𝒕 = 𝒄 ∙ 𝟐, 𝟑𝒕

unde 𝒄 = 𝒄𝒐𝒏𝒔𝒕𝒂𝒏𝒕 se va determina din condiția inițială 𝒙𝟎 = 𝒅𝒂𝒕.

3
Pasul 2. Se determină o soluție particulară 𝒙𝑷𝒕 a ecuației (3) - de forma termenului liber.

În acest caz, termenul liber este o funcție liniară în variabila t, 𝒇(𝒕) = −𝟓 ∙ 𝒕 + 𝟏, 𝟐, deci vom
presupune:
𝒙𝑷𝒕 = 𝑨 ∙ 𝒕 + 𝑩

și vom determina constantele reale A și B, impunând condiția ca soluția particulară să verifice

ecuația neomogenă (3). Înlocuind 𝒙𝑷𝒕 = 𝑨 ∙ 𝒕 + 𝑩 în ecuația (3), obținem:

𝒙𝑷𝒕 = 𝟐, 𝟑 ∙ 𝒙𝑷𝒕−𝟏 − 𝟓 ∙ 𝒕 + 𝟏, 𝟐 ⟺ 𝑨 ∙ 𝒕 + 𝑩 = 𝟐, 𝟑 ∙ [𝑨 ∙ (𝒕 − 𝟏) + 𝑩] − 𝟓 ∙ 𝒕 + 𝟏, 𝟐 ⟺

⟺ 𝐴 ∙ 𝑡 + 𝐵 = 2,3 ∙ 𝐴 ∙ 𝑡 − 2,3 ∙ 𝐴 + 2,3 ∙ 𝐵 − 5 ∙ 𝑡 + 1,2

⟺ 𝐴 ∙ 𝑡 + 𝐵 = (2,3 ∙ 𝐴 − 5) ∙ 𝑡 − 2,3 ∙ 𝐴 + 2,3 ∙ 𝐵 + 1,2

Identificăm coeficienții puterilor lui t și obținem:

𝐴 = 2,3 ∙ 𝐴 − 5
{
𝐵 = −2,3 ∙ 𝐴 + 2,3 ∙ 𝐵 + 1,2

−𝟓
Din ecuația: 𝐴 = 2,3 ∙ 𝐴 − 5 ⟹ (1 − 2,3) ∙ 𝐴 = −5 ⟹ 𝑨∗ = −𝟏,𝟑 = 𝟑, 𝟖𝟓

Înlocuind în a doua ecuație 𝐴 = 3,85, obținem:

𝐵 = −2,3 ∙ 3,85 + 2,3 ∙ 𝐵 + 1,2 ⟹ (1 − 2,3) ∙ 𝐵 = −2,3 ∙ 3,85 + 1,2 ⟹

−𝟕,𝟔𝟓𝟓
(−1,3) ∙ 𝐵 = −7,655 ⟹ 𝑩∗ = = 𝟓, 𝟖𝟗
−𝟏,𝟑

Deci soluția particulară este: 𝒙𝑷𝒕 = 𝑨∗ ∙ 𝒕 + 𝑩∗ = 𝟑, 𝟖𝟓 ∙ 𝒕 + 𝟓, 𝟖𝟗

4
Pasul 3. Soluția ecuației neomogene (3) va fi:

𝒙𝒕 = 𝒙𝑮𝒕 + 𝒙𝑷𝒕 = 𝒄 ∙ 𝟐, 𝟑𝒕 + 𝟑, 𝟖𝟓 ∙ 𝒕 + 𝟓, 𝟖𝟗

Impunem condiția inițială (Cauchy) 𝒙𝟎 = 𝟏, 𝟓 și determinăm constanta c:

𝒙𝟎 = 𝒙𝑮𝟎 + 𝒙𝑷𝟎 = 𝒄 ∙ 𝟐, 𝟑𝟎 + 𝟑, 𝟖𝟓 ∙ 𝟎 + 𝟓, 𝟖𝟗 ⟹ 𝒙𝟎 = 𝒄 + 𝟓, 𝟖𝟗

⟹ 𝒄 = 𝒙𝟎 − 𝑩 = 𝟏, 𝟓 − 𝟓, 𝟖𝟗 = −𝟒, 𝟑𝟗

Deci traiectoria de evoluție a variabilei 𝒙𝒕 va fi:

𝒙𝒕 = (−𝟒, 𝟑𝟗) ∙ 𝟐, 𝟑𝒕 + 𝟑, 𝟖𝟓 ∙ 𝒕 + 𝟓, 𝟖𝟗 , 𝒕 ∈ {𝟎, 𝟏, 𝟐, … , 𝑻}

5
Exemplul 2.

𝒙𝒕 = (−𝟏, 𝟕) ∙ 𝒙𝒕−𝟏 + 𝟐 ∙ 𝒙𝒕−𝟐 + 𝟑 ∙ 𝒕 + 𝟏, 𝑡 ∈ {2, 3, … , 𝑇}, 𝒙𝟎 = 𝟎, 𝟓; 𝒙𝟏 = 𝟐, 𝟑 (4)

Soluția ecuației neomogene (4) va fi de forma:

𝒙𝒕 = 𝒙𝑮𝒕 + 𝒙𝑷𝒕

unde: 𝑥𝑡𝐺 este soluția generală a ecuației (4),

𝑥𝑡𝑃 o soluție particulară a ecuației (4).

Pasul 1. Se determină soluția generală 𝒙𝑮𝒕 , pornind de la ecuația omogenă atașată ecuației
neomogene:
𝒙𝒕 = (−𝟏, 𝟕) ∙ 𝒙𝒕−𝟏 + 𝟐 ∙ 𝒙𝒕−𝟐

𝝀𝟐 = (−𝟏, 𝟕) ∙ 𝝀 + 𝟐 ∙ 𝝀𝟎

𝝀𝟐 + 𝟏, 𝟕 ∙ 𝝀 − 𝟐 = 𝟎.

−𝑏 ± √∆ −1,7 ± √2,89 + 8 −1,7 ± √10,89

𝜆1,2 = = =
2𝑎 2 2

Deoarece 𝝀𝟏 ≠ 𝝀𝟐 , soluția generală a ecuației neomogene va fi de forma:

𝒕 𝒕
−1,7 + √10,89 −1,7 − √10,89
𝒙𝑮𝒕 = 𝒄𝟏 ∙ 𝝀𝒕𝟏 + 𝒄𝟐 ∙ 𝝀𝒕𝟐 = 𝒄𝟏 ∙ ( ) + 𝒄𝟐 ∙ ( ) =
2 2

= 𝒄𝟏 ∙ (𝟎, 𝟖)𝒕 + 𝒄𝟐 ∙ (−𝟐, 𝟓)𝒕

unde constantele 𝑐1 , 𝑐2 se determină din condițiile inițiale 𝒙𝟎 , 𝒙𝟏 cunoscute.

6
Pasul 2. Se determină o soluție particulară 𝒙𝑷𝒕 a ecuației (4) - de forma termenului liber.

În acest caz, termenul liber este o funcție liniară în variabila t, 𝑓(𝑡) = 𝟑 ∙ 𝒕 + 𝟏, deci vom
presupune:
𝒙𝑷𝒕 = 𝑨 ∙ 𝒕 + 𝑩

și vom determina constantele A și B, impunând condiția ca soluția particulară să verifice ecuația

neomogenă (1). Înlocuind 𝒙𝑷𝒕 = 𝑨 ∙ 𝒕 + 𝑩 în ecuația (1), obținem:

𝒙𝑷𝒕 = (−𝟏, 𝟕) ∙ 𝒙𝑷𝒕−𝟏 + 𝟐 ∙ 𝒙𝑷𝒕−𝟐 + 𝟑 ∙ 𝒕 + 𝟏 ⟺

𝑨 ∙ 𝒕 + 𝑩 = (−1,7) ∙ [𝐴 ∙ (𝑡 − 1) + 𝐵] + 2 ∙ [𝐴 ∙ (𝑡 − 2) + 𝐵] + 3 ∙ 𝑡 + 1

𝐴 ∙ 𝑡 + 𝐵 = (−1,7) ∙ (𝐴 ∙ 𝑡 − 𝐴 + 𝐵) + 2 ∙ (𝐴 ∙ 𝑡 − 2𝐴 + 𝐵) + 3 ∙ 𝑡 + 1

𝐴 ∙ 𝒕 + 𝐵 = (−1,7 ∙ 𝐴 + 2𝐴 + 3) ∙ 𝒕 + 1,7 ∙ 𝐴 − 1,7 ∙ 𝐵 − 4𝐴 + 2 ∙ 𝐵 + 1

Identificăm coeficienții puterilor lui t și obținem:

𝐴 = (−1,7) ∙ 𝐴 + 2 ∙ 𝐴 + 3
{
𝐵 = 1,7 ∙ 𝐴 − 1,7 ∙ 𝐵 − 4 ∙ 𝐴 + 2 ∙ 𝐵 + 1

0,7 ∙ 𝐴 = 3 ⟹ 𝐴 = 4,29
{
0,7 ∙ 𝐵 = 1,7 ∙ 𝐴 − 4 ∙ 𝐴 + 1 = −2,3 ∙ 𝐴 + 1 = −8,87

⟹ 𝑨∗ = 𝟒, 𝟐𝟗 și 𝑩∗ = −𝟏𝟐, 𝟔𝟖

Deci, soluția particulară este: 𝒙𝑷𝒕 = 𝑨∗ ∙ 𝒕 + 𝑩∗

7
Pasul 3. Soluția ecuației neomogene (1) va fi: 𝒙𝒕 = 𝒙𝑮𝒕 + 𝒙𝑷𝒕

𝒙𝒕 = 𝒙𝑮𝒕 + 𝒙𝑷𝒕 = 𝒄𝟏 ∙ (𝟎, 𝟖)𝒕 + 𝒄𝟐 ∙ (−𝟐, 𝟓)𝒕 + 𝟒, 𝟐𝟗 ∙ 𝒕 − 𝟏𝟐, 𝟔𝟖

unde constantele 𝑐1 și 𝑐2 se determină din condițiile inițiale: 𝒙𝟎 = 𝟎, 𝟓; 𝒙𝟏 = 𝟐, 𝟑

𝑥0 = 𝑐1 ∙ 𝜆10 + 𝑐2 ∙ 𝜆02 − 12,68

{
𝑥1 = 𝑐1 ∙ 𝜆11 + 𝑐2 ∙ 𝜆12 − 8,39

𝒄𝟏 + 𝒄𝟐 − 𝟏𝟐, 𝟔𝟖 = 𝟎, 𝟓
{
𝟎, 𝟖 ∙ 𝒄𝟏 − 𝟐, 𝟓 ∙ 𝒄𝟐 − 𝟖, 𝟑𝟗 = 𝟐, 𝟑