Sunteți pe pagina 1din 1

INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU

TEXTILE ȘI PIELĂRIE BUCUREȘTI”


Strada Lucrețiu Pătrășcanu nr 16 , sector 3 BUCUREŞTI

APROB
Director General
Dr.ing. Carmen GHIȚULEASA

Nr. INSTRUCTIUNI
Crt. de Aparare Impotriva Incendiilor la Instalații și aparatură de calcul în cadrul Obs.
INSTITUTULUI NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE
PENTRU TEXTILE ȘI PIELĂRIE BUCUREȘTI
1. Pe timpul exploatării instalaţiilor, echipamentelor şi aparaturii de calcul electronic, se
va asigura permanent menţinerea condiţiilor şi parametrilor de exploatare privind
protecţia la foc, cuprinse în documentaţiile de proiectare şi realizare a acestora.
2. Deşeurile de hârtie vor fi colectate şi îndepărtate din încăperile cu tehnică de calcul
(servere).
3. În încăperile cu tehnică de calcul se interzice:
 Fumatul şi focul deschis;
 Introducerea de materiale şi echipamente altele decât cele prevăzute în proiect;
 Folosirea sistemelor şi instalaţiilor de încălzire neadecvate şi neomologate;
 Introducerea şi folosirea de lichide inflamabile cu excepţia celor folosite pentru
întreţinerea aparaturii şi în cantităţile strict necesare acestor operaţiuni.
4. În cazul producerii unui incendiu măsurile vor viza:
 Oprirea instalaţiei de climatizare;
 Alarmarea salariaţilor şi anunţarea incendiului conducerii societăţii şi pompierilor
militar;
 Scoaterea de sub tensiune a unităţilor periferice şi a celei centrale;
 Decuplarea generală de la tabloul principal de alimentare cu energie electrică;
 Evacuarea personalului, a bunurilor materiale de valoare şi materialelor
combustibile aflate în imediata apropiere a zonei de incendiu;
Punerea în funcţiune a mijloacelor de stingere existente pe locul de muncă.
5. Pentru stingerea echipamentelor se recomandă folosirea dioxidului de carbon, în
celelalte spaţii putându-se folosi apa şi pulberile stingătoare.

VERIFICAT
Cadru Tehnic PSI ÎNTOCMIT
Lt.col.(r) Cond. Loc de MUNCA
VLAD GILBERT

S-ar putea să vă placă și