Sunteți pe pagina 1din 4

Absorbția fondurilor europene de către

România în perioada 2014-2020

România a absorbit până la finalul lui ianuarie 2020 11,6 miliarde euro din cele 31 miliarde euro
fonduri alocate de Comisia Europeană în exerciţiul financiar 2014-2020. România are o rată a
absorbţiei fondurilor europene de 38%, sub media europeană de 41%, arată datele Ministerului
Fondurilor Europene.

În clasamentul judeţelor din România care au obţinut cele mai mari finanţări ale contractelor
semnate în exerciţiul financiar 2014-2020, Ilfov se situează pe primul loc cu o valoare totală a
contractelor semnate de 10,4 miliarde lei, 2,1 mld. euro (sumele sunt transmise de Ministerul Fondu-
rilor Europene în lei), cu peste 7 mld. lei finanţare UE.

Situația fondurilor europene – 1 iunie


 12,92 mld. euro bani europeni intrați în România prin Politica de Coeziune și Politica
Agricolă. Acestor sume li se adaugă încă 7,92 mld. euro plăți directe către fermieri;
 26,43 mld. euro – valoarea totală a liniilor de finanțare deschise, reprezentând 96,5% din
alocarea totală a României;
 46,75 mld. euro valoarea proiectelor depuse pentru aceste linii de finanțare;
 31.4 mld. euro valoarea totală a contractelor de finanțare semnate, iar rata de contractare a
ajuns la 106% din alocare.
Rata de absorbție a României este 41% raportat la media UE, care este de 46%.

Sursa: http://mfe.gov.ro/wp-content/uploads/2020/06/f8accc6f9552ba213f2d216f2a53ad7f.png
Sursa:http://mfe.gov.ro/wp-content/uploads/2020/06/3e99498417c9c812e8355865bb71f69e.png
Stadiul absorbției pentru programele finanțate din Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii
(FESI), Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane (FEAD) și al plăților
efectuate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA)la data de 30 aprilie 2020

euro

Alocare Plăți către beneficiari Total sumă primită de la


Programe 2014-2020 (UE) CE
2014-2020 (UE)
Valoare % Valoare %
3=(2/1)*1 11=(10/1)
1 2 10=4+8
00 *100
PO Regional 6.860.000.000 1.724.537.574 25,14% 2.219.168.452 32,35%
PO Infrastructura
9.218.524.484 2.428.504.339 26,34% 3.113.529.823 33,77%
Mare
PO Competitivitate 1.329.787.234 510.098.707 38,36% 468.306.763 35,22%
PO Capital Uman 4.371.963.027 1.435.375.760 32,83% 1.440.458.036 32,95%
PO Capacitatea
553.191.489 136.204.386 24,62% 171.809.036 31,06%
Administrativa
PO Asistenta Tehnica 252.765.958 159.494.714 63,10% 167.510.675 66,27%
SUBTOTAL 22.586.232.192 6.394.215.479 28,31% 7.580.782.786 33,56%
PN Dezvoltare
8.127.996.402 5.032.689.662 61,92% 4.879.850.457 60,04%
Rurală***
POPAM 168.421.371 58.788.387 34,91% 57.949.739 34,41%

TOTAL FESI* 30.882.649.965 11.485.693.528 37,19% 12.518.582.981 40,54%

POAD 441.013.044 138.361.766 31,37% 168.938.452 38,31%

FEGA 2015-2020** 11.385.457.899 8.691.189.284 76,34% 8.628.325.545 75,78%


http://mfe.gov.ro/stadiul-absorbtiei-fondurilor-ue/

* Nu include Programele de Cooperare Teritorială Europeană

**Pentru rata de absorbtie efectivă FEGA au fost luate în calcul rambursările aferente anilor
financiari 2016-2020

***Suma aferenta coloanei rambursari de la CE reprezinta valoarea aprobata de CE spre rambursare


fara a lua in calcul eventuale reglaje.

****Prefinantari primite efectiv


Bibliografie

1. https://www.zf.ro/eveniment/cele-31-mld-euro-fonduri-structurale-alocate-perioadei-2014-
2020-romania-luat-11-6-mld-euro-rata-absorbtiei-38-topul-judetelor-au-luat-cele-mari-
finantari-ilfovul-primul-loc-iar-teleorman-ultimul-18857192
2. http://mfe.gov.ro/stadiul-absorbtiei-fondurilor-ue/
3. http://mfe.gov.ro/situatia-fondurilor-europene-1-iunie/

S-ar putea să vă placă și