2011

septembrie - octombrie

În acest număr:
Chemare, călătorie, închinare
Congresul de la
Sacramento Viața lui Avraam este o viață care slujește drept exemplu pentru toți
cei credincioși. Binecuvântările promise lui Adam și lui Noe continuă
Fiți treji și vegheați să fie promise lui Avraam. Astfel, chemarea lui Avraam este un punct
important în istoria mântuirii. Domnul își întemeiază un popor alcătuit
Examinarea conștiinței din fiii lui Avraam.
Validare pentru a fi Din Ur în Haran, iar de acolo în Canaan - acesta este drumul lui
ascultat Avraam ca răspuns la chemarea Domnului de a ieși din țara lui și de a
veni în țara pe care i-o va arăta Domnul.
Chemarea ascultării
Călătoria lui Avraam este o călătorie cu înțeles simbolic. El se oprește
Dreptatea miloasă sau în diferite locuri și acolo face anumite lucruri. El străbate țara de la
nord la sud, iar în acest fel prefigurează luarea în stăpânire a țării. La
mila dreaptă a lui
Sihem, la Betel și spre Neghev el își întinde cortul, zidește altare,
Dumnezeu
aduce jertfe și cheamă Numele Domnului.
„Voi sunteți sarea Încrederea și ascultarea lui Avraam sunt model pentru felul în care
pământului“ trebuie să răspundă oamenii la chemarea lui Dumnezeu: îți lași patria
și pleci spre cetatea a cărui meșter și zidar este Dumnezeu.
O comunitate autoritară a
iertării

Did You Hear? Revista Bisericilor Baptiste Române din Statele Unite și Canada
www.romanianbaptists.org
 Congresul de la Sacramento
Nelu Cintean

$ $ Prin harul lui Dumnezeu în În locul fanfarei la această

data de 2-5 septembrie 2011 ne-am Convenție am avut o
Eveniment

bucurat la cea de a 99-a Convenție a orchestră de coarde dirijată

bisericilor baptiste române din Statele de frații Adi Stoi și Ștefan
Unite și Canada. De data aceasta, prin Fericean. Ilie Cojan, președintele tinerilor, a avut
harul Domnului, gazda a fost biserica și el un cuvânt de salut, după care serviciul de
Betel ajutată de biserica Harul din sâmbătă seara s-a încheiat cu rugăciunea fratelui
Sacramento. Sorin Sabou (Chicago).
$ $ Frații au sosit de pretutindeni $ Lucrările Congresului au avut loc sâmbătă
- Florida, Chicago, Atlanta, Texas și dimineața și, întrucât a fost o convenție electivă,
toate celelalte state unde avem biserici a fost ales un nou comitet executiv. Ședința de
care fac parte din Asociație. alegeri a fost moderată de fratele Daniel Brânzei
$ $ În seara de vineri, când a și alegerile s-au făcut prin vot secret. Ne-am
avut loc primul serviciu la biserica bucurat ca acest Congres să fie o predare de
Emanuel a fraților penticostali, serviciul ștafetă către o generație mai tânără. Cei mai în
divin de închinare a fost condus de frații vârstă au făcut un pas înapoi și au propus ca
Ovidiu Rauca (San Francisco) și Nelu generația care acum este pe la 40 de ani să preia
Cintean (Sacramento). Frații Ionel Păsui conducerea Asociației. Ei sunt: Președinte - Dan
(Kitchiner, Canada) și Eusebiu Rusu (Portland) Paul, Secretar executiv - Sorin Covaci,
au vestit Cuvântul Domnului. Corul a fost dirijat Vicepreședinte est - Sorin Sabou, Secretar est -
de Luci Cifor și Nicu Cosvan. Au fost prezentați și Simion Plăcintă, Vicepreședinte vest - Eusebiu
frații Prof. Daniel Stăuceanu și Prof. Iovan Miclea, Rusu, Secretar vest - Florin Filip, Vicepreședinte
doi oameni deosebiți în materie de muzică pe Canada - Ionel Păsui, Casier misiune - Ionică
care îi are baptismul românesc. Fratele Ștefan Cotârlă, Cenzor caseria de misiune - Florin
Fericean a condus cântările comune.
Cea de a doua seară a fost
coordonată de fratele Doru Aninoiu,
păstorul organizator al Convenției. La
coordonarea serviciului divin au mai
participat și frații Marian Chirla
(Florida) și Viorel Clintoc (Akron), iar
din Cuvântul Domnului au vorbit
fratele Florin Vancea (Florida) și
fratele Sorin Covaci (Detroit). Un
cuvânt de salut a avut și fratele Victor
Popovici (Seattle). Pe lângă corul mixt
un aport deosebit l-a avut și corul
bărbătesc „Laudă Mielului“, dirijat de
fratele Sami Prelipceanu, cor care a
fost dirijat și de fratele Iovan Miclea. foto - Marius Șerban

2
 Serviciul de seară a început cu rugăciunea
fratelui Nelu Pășcuț (San Ramon). Acest serviciu
a fost condus de fratele Claudiu Vâlcu

Țunea, Casier administrativ - Cornel Ciba,

Cenzor caseria administrativă - Vladimir Pahomi;
Comisia pastorală: Președinte - Nelu Brisc,
membri: Marian Chirla, Nelu Cintean; Comisia de
misiune: Președinte - George Dancea, membri:
Doru Aninoiu, Daniel Brânzei; Comisia de Școală
duminicală: Președinte - Aurel Mateescu, membri:
Florin Filip, George Bisorca; Comisia de literatură
- Președinte - Valentin Popovici, membri: Radu
Știr, Nelu Știr, Florin Vancea, Matei Istudor, Sorin
Sabou, Sorin Covaci, Claudiu Vâlcu. Mulțumim
Domnului pentru fiecare dintre ei! Au fost
încredințați în mâna Domnului duminică
dimineața prin rugăciunea fratelui Iosif Serac.
$ Duminică dimineața Serviciul divin a avut
loc la Biserica adventistă. Serviciul a fost condus
de fratele Iosif Serac și fratele Octavian Doboș.
Din Cuvântul Domnului au predicat frații Marius (Sacramento) ajutat de fratele Radu Știr (Los
Măduța (Houston) și Liviu Țiplea (Los Angeles). Angeles). Din Cuvântul Domnului au vorbit frații
La acest serviciu, pe lângă Comitetul executiv a Daniel Brânzei (Los Angeles) și Nelu Brisc
fost prezentat și Comitetul tinerilor și al surorilor. (Portland). Noul președinte, fratele Dan Paul, a
avut un cuvânt de salut, iar fratele Nelu Brisc
ne-a chemat la o nouă dedicare înaintea
Domnului. Rugăciunea de încheiere a fost
rostită de fratele Deliu Ionuț (Chicago).
$ Mulțumim pe această cale și fraților Dani
Pere (sunet) și Marius Șerban (foto) pentru
aportul lor.
$ Domnul a fost bun cu noi și am avut o
Convenție reușită. Domnul nostru Isus Cristos
să fie slăvit pentru toate! ▲

3
 Fiți treji și vegheați!
Dan Paul

$ Aceasta a fost tema întilnirii noastre $ Apostolul Petru îndreaptă atenția

de la Sacramento cu ocazia celui de-al credinciosului la desăvârșirea, întărirea și
99-lea Congres al Asociației Baptiste neclintirea realizate în noi prin puterea lui
Române. Mulțumim fraților care ne-au Dumnezeu în Cristos Isus (1 Petru 5:10).
Editorial

găzduit cu toată dragostea. Mă rog $ Înainte de aceasta el arată și

Domnului ca aceste cuvinte insuflate
apostolului Petru de către Duhul Sfânt
să însuflețească multe din mesajele pe
care frații păstori le vor predica în tot
anul care ne stă în față. Ținând cont de
pericolul pe care lumea și diavolul îl
prezintă azi dorim să avem relații mai
strânse între noi, de pace și unitate
spirituală. Suntem în mijlocul unui
război spiritual.
$ De asemenea ele ne îndeamnă la o trăire
sfântă prin care să aducem cinste înaintașilor
noștri. După aproape o sută de ani de părtașie
putem spune: slăvit să fie Dumnezeu! O
sărbătoare plină de bucurie și mulțumire ne stă în
față. Domnul nostru este mare.
$ Avem o mare responsabilitate de a păstra
responsabilitatea credinciosului față de mântuire
prin cuvintele “Fiți treji…” și pericolul care există
pentru cel care trăiește fără atenție. El spune: Să
fim alerți cu privire la venirea Domnui nostru Isus
Hristos (1 Petru 1:13). Să fim alerți la pericolul pe
care îl reprezintă diavolul (1Petru 5:8); să
rămânem prin practica rugăciunii alerți cu privire
la sfârșitul tuturor lucrurilor (1Petru 4:7). Fiți treji -
pericolul este unul de viață și de moarte. Chiar
veșnicia este în joc.
$ Mă gândesc la soldatul din Afganistan,
care trebuie să lupte cu dușmanul după regulile
trasate de superiorii lui. Să sape fântâni, să
construiască școli, să dea bomboane copiilor în

Fiți treji!
această unitate și părtășie. Ne rugăm ca Domnul
să dea pocăință și vindecare unde e nevoie, ca
pacea Domnului să fie simțită și bucuria noastră
să fie deplină.
$ A fi treaz înseamnă a fi într-o stare de A veghea înseamnă a-l iubi pe
veghe, vigilent, a nu fi beat. Cuvântul folosit de Dumnezeu cu toată ființa, a-i iubi
alte traduceri este „alert“; a fi vioi, gata de
pe frați și a trăi în pace cu toți
acțiune, a fi în stare de alarmă.
oamenii.
$ Grijurile vieții amețesc sufletul - de aceea
fii treaz și stăpânește-le. Nu uita promisiunea
Domnului că se va îngriji de toate nevoile tale și
atenție că diavolul caută pe cine să nimicească!

4
timp ce dușmanul îl ochește si drumul minat
devine pericolul pe care el îl înfruntă
zilnic. „Fii alert!“ sună îndemnul ofițerului. Tot ce
contează este să ajungi acasă teafăr.
Samson, în lipsa vegherii, cade în cursa
diavolului. Consecințele nevegherii sunt grele,
uneori ne costă chiar viața noastră.
Din viața neprihănitului Iov învățăm despre
puterea diavolului mai ales când ne ia prin
surprindere. Îl poate
trânti pe cel mai tare
om la pământ. Cel care
veghează, însă, știe să
se închine lui
Dumnezeu din orice
stare.
Felul cum îi ispitește
diavolul pe credincioși,
azi, este divorțul. El
este acceptat într-o
societate așa-zis
creștină, și de ce nu și
în biserică. Din cauza
nevegherii, diavolul,
prin divorț, a reușit să distrugă multe familii. Dacă
ne-am da seama de durerile și ruina pe care
divorțul o aduce în viața soților, copiilor și
societății, am lupta mai mult pentru căsnicie.
Dacă bărbații și-ar iubi soțiile, copiii și Cuvântul
lui Dumnezeu, atunci, cu lepădare de sine, ar
jertfi totul în ei pentru binele acestora.
$ Tinerii s-ar bucura de ani mulți și de o viață
fericită dacă ar asculta de sfaturile părinților. În
schimb, mulți mor din cauza drogurilor și a
violenței care bântuie societatea noastră.
$ Șaptezeci de ani a trăit Israel în robie din
cauza nevegherii la legea Domului și din cauza
idolatriei. După șaptezeci de ani se întorc acasă,
puțini la număr și la o cetate în ruină. Poporul
întreprinde lucrarea de zidire a Ierusalimului. Iar
Tobia, Sanbalat și dușmanii lor s-au unit cu toții
ca să distrugă zidurile (Neemia 4:8).
Cum tratează Neemia pericolul? „Din ziua aceea,
jumătate din oamenii mei lucrau, iar celalaltă
jumătate era înarmată cu suliţe, cu scuturi, cu
arcuri şi cu platoşe. Căpeteniile erau înapoia
întregii case a lui Iuda. Cei ce zideau zidul şi cei
ce duceau sau încărcau poverile, cu o mînă
lucrau, iar cu alta ţineau arma“ (Neemia 4:16,17).
Ce imagine clară a
vegherii!
$ Apostolul Pavel, în
Epistola sa către efeseni,
susține ideea luptei
spirituale: „Îmbrăcaţi-vă cu
toată armura lui
Dumnezeu, ca să puteţi
ţine piept împotriva
uneltirilor diavolului“ (6:11).
A veghea, deci, înseamnă
a-l iubi pe Dumnezeu cu
toată ființa, a-i iubi pe frați,
a trăi în pace cu toți
oameni - „cât depinde de
noi, să facem bine celor ce ne urăsc….“
$ Aceasta este roada Duhului în noi; este
lucrarea mântuitoare necesară în viața fiecărui
credincios.
$ Diavolul, care urăște tot ce este sfânt, va
căuta să strice lucrarea aceasta. Fără ea credința
nu are valoare. În modul acesta poate el să
„înghită“, adică, în final, să distrugă.
Să fim deci treji, să ne împotrivim lui. În dorința
de a vedea bisericile noastre propășind în
lucrarea evangheliei, fiecare în orașele unde
Dumnezeu ne-a așezat, vă îndemnăm din toată
inima la sfințenie, pace și unitate - „…căutaţi să
păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii“ (Efes.
4:3). ▲
5
 Examinarea conștiinței
s p i r i t u a l ă
Sorin Covaci
„Doamne, Tu mă cercetezi de
aproape şi mă cunoşti… “ (Psalmul
139:1).
$ David, privit de Dumnezeu
ca fiind un om „după inima lui“, este
conștient de faptul că Dumnezeu îl
cunoaște mai bine decât oricine,
cunoscând, în detaliu, nu doar
acțiunile și faptele sale, ci și
a ț ă
motivațiile lor. Tocmai de aceea îl
învită pe Dumnezeu să transforme
această cunoaștere într-o acțiune
V i
corectivă: „Cercetează-mă,
Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima!
Încearcă-mă şi cunoaşte-mi
gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale
rea, şi du-mă pe calea veşniciei!“ (Psalmul
139:23-24). Dorința sa nu este doar legitimă,
ci și nimerită pentru cineva care dorește să se
apropie tot mai mult de Dumnezeu.
$ Apostolul Pavel, scriindu-le
credincioșilor din Corint, le sugerează să se
supună unui proces de auto-evaluare, unui
test sau examen: ,,Pe voi înşivă încercaţi-vă
dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă
încercaţi-vă!“ (2 Corinteni 13:5).
$ De-a lungul veacurilor, credincioșii care
au tratat cu seriozitate devenirea spirituală și
au căutat apropierea de Dumnezeu și
maturitatea spirituală au practicat și au învățat
și pe alții să practice examinarea spirituală a
conștiinței.
$ Esența examenului nu constă într-o
interogație asupra „practicilor“, ci mai mult
asupra motivelor. Cu alte cuvinte, nu este
vorba despre o inventariere a activităților, ci a
6
trăirilor care au condus la
acele activități și a rezultatului
lor asupra formării spirituale a
celui credincios. Examenul implică astfel o
activitate care analizează atașamentele
emoționale profunde, existente la baza relației
credinciosului cu Dumnezeu. După cum am
mai spus și într-un alt mesaj, se duce o luptă
intensă pentru afecțiunea noastră. Diavolul nu
este interesat să ne lege inima de el atâta timp
cât ne-o poate lega de lucrurile lumii și ne-o
poate ține departe de Dumnezeu. De
asemenea, afecțiunea funcționează într-un
regim de exclusivitate: nu putem iubi două
entități în același timp (1Ioan 2:15).
Examinarea ne ajută, așadar, să vedem ce
este în spatele acțiunilor noastre, de ce ne
este legată inima, cui servim, pe cine iubim.
$ În practica bisericilor evanghelice, de
obicei, invitația la examinare este prezentată
mai accentuat în contextul celebrării Cinei
Examinarea
conștiinței
Examinarea ne ajută să vedem ce
este în spatele acțiunilor noastre,
de ce ne legăm inima, cui servim,
pe cine iubim.
Domnului. În practicile spirituale consacrate, care sunt rezultatul unor trăiri interioare
examinarea spirituală poate încorpora trei speciale. Fie că este vorba despre o discuție
segmente majore: 1) examinarea zilnică, tensionată cu un apropiat, sau o surpriză
generală, a conștiinței, 2) examinarea zilnică plăcută ce a produs bucurie, sau o solicitare
particulară a conștiinței și 3) examinarea ce ridică probleme principiale, oricare din
circumstanțială, specială, a conștiinței. aceste situații merită a fi analizată în lumina
$ Examinarea zilnică, generală, a relației cu Dumnezeu, a ceea ce reflectă sau
conștiinței, este o examinare menită să produce ea.
verifice starea generală a credinciosului în $ Ar mai fi multe de spus față de aceste
raport cu Dumnezeu, să „ia temperatura“ exerciții, dar mă voi limita doar la a vă
relației cu Dumnezeu, observând „mișcările“ îndemna să le faceți și la a vă oferi câteva
inimii față de Dumnezeu. O astfel de sugestii practice:
examinare implică verificarea emoțiilor -$ Începeți printr-o stare de rugăciune în
manifestate față de Dumnezeu (teamă, care să-l invitați pe Dumnezeu să vă „deschidă
respect, dragoste, familiaritate, indiferență, ochii“ asupra ceea ce El dorește să vedeți în
frustrare, supărare, interiorul vostru.
descurajare…). De -$ Nu refuzați
asemenea, poate fi acele gânduri care
făcută o examinare stârnesc emoții de
a frecvenței cu care durere, rușine, dispreț,
gândurile se sau descurajare.
orientează înspre Acceptați-le și
Dumnezeu și transformați-le în
manifestă judecăți subiecte de rugăciune.
valorice bazate pe
-$ Folosiți
voia exprimată de
tehnica jurnalului
Dumnezeu.
pentru a nota și
$ Examinarea zilnică, particulară, a inventaria aceste trăiri.
conștiinței este mult mai concentrată decât
-$ Găsiți o persoană de încredere cu care
prima și vizează, în principiu, acele „zone
să împărtășiți acele situații ce apar ca puncte
nevralgice“ din experiența noastră de viață.
vulnerabile.
Sunt păcate sau tentații în fața cărora suntem
mai vulnerabili. Unii practicanți ai acestor -$ Nu vă lăsați descurajați de
exerciții spirituale le recomandă a fi practicate inconsecvență sau de emoțiile încercate la
de trei ori pe zi pentru a „ține sub observație“ începuturi… Perseverați! ▲
aceste zone, conștientizând faptul că victoria
spirituală vine ca rezultat al parteneriatului
spiritual cu Duhul Sfânt.
$ Examinarea circumstanțială, specială,
așa cum lasă să se înțeleagă încă din enunțul
ei, are de-a face cu evenimente sau situații
speciale care generează anumite reacții sau
7
 Validare pentru a fi ascultat
Sorin Sabou
s l u j i r e

$ Această temă dezvoltată în Ioan audienţa să spună: „Nu

capitolul 5 vine şi surprinde o
necesitate cu privire la oricine care
vine din partea lui Dumnezeu.
Oricine are nevoie de validare în faţa
celor care-l întâlnesc sau îl ascultă.
d e
credem! Nu primim!“ Aşa au
stat lucrurile şi cu Domnul.
Dar atunci responsabilitatea
este a lor, vina este a lor, şi plata va fi tot a lor.
Ne uităm la sfârşit, la această încăpăţânare

Cristos n-a fost o excepţie. El a venit din partea audienţei de a nu se mişca alături
cu un mesaj al mântuirii, El a venit şi de Mântuitorul. Ce anume i-a ţinut până la
a adus cerul pe pământ, pentru a-i capăt de s-a împlinit, pentru toată Evanghelia
V i a ț a

putea ridica pe cei de pe pământ la
cer. Însă de multe ori cei care au
auzit mărturia Lui nu L-au crezut.
Ioan cap. 5 ne oferă din partea
Mântuitorului lucrurile de care a avut
nevoie El – şi de care are nevoie
orice lucrător – pentru o validare sănătoasă în
faţa oricărei audienţe. $ În orice loc, cu
privire la oricine care se ridică să spună ceva,
prima reacţie a audienţei este următoarea:
Cine-i? Ce face el aici? Ce vrea de la mine?
Cred că fiecare dintre noi am experimentat
această reacţie din partea audienţei oriunde
după Ioan şi pentru mulţi din audienţa
Domnului, acel text dureros din capitolul 1: „a
venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit“?
$ Să ne uităm împreună la cele patru
lucruri pe care Cristos Şi-a construit validarea
înaintea oamenilor din vremea Lui, înaintea
iudeilor.
$ Mai întâi, este vorba de Ioan
Botezătorul. Potrivit cu profeţiile din Vechiul
Testament şi cu numeroase texte din scrierile
prorocilor, potrivit cu chemarea lui Dumnezeu

elemente necesare
ne-am aflat – fie la biserică, fie în alte locuri.
Dacă nu există o recunoaştere, o validare din

validării
partea audienţei, atunci mesajul pe care-l
aduci, gândurile pe care le aduci se lovesc ca
nuca de perete. Omul stă şi se uită cum eşti
îmbrăcat, dacă eşti tânăr sau mai în vârstă, - recomandarea altora
poate apreciază anumite lucruri şi... cam atât.
- faptele/slujirea ta
$ Desigur, Mântuitorul ne spune că şi
- mărturia Tatălui
atunci când avem lucrurile care ne sunt
necesare pentru a avea recunoaştere din - mărturia Scripturii
partea audienţei, chiar după ce acestea sunt
adevărate în viaţa noastră, tot se poate ca
8
şi cu minunea lui Dumnezeu pentru ca acest
om să poată veni pe lume, în cele din urmă
glasul a răsunat în pustie şi chemarea lui a
fost la pocăinţă şi la roade vrednice de
pocăinţă. Un om trimis de Dumnezeu! Mărturia
lui o găsim în capitolul 1, de la versetul 19 în
continuare şi în capitolul 3, de la versetul 27 în
continuare. El, deşi nu era lumina, a venit să
depună mărturie cu privire la Lumină, pentru
ca toţi să creadă prin el (v. Ioan 1:7, 8). Aici, în
acest text, este cuprinsă toată slujirea lui Ioan
Botezătorul.
$ Acum revenim la noi, la slujirea noastră.
Aşa cum Cristos a avut nevoie de un om al lui
Dumnezeu ca să depună mărturie cu privire la
El, aşa are nevoie fiecare lucrător al lui
Dumnezeu de mărturia altora care, la rândul
lor, îl iubesc pe Dumnezeu. Şi noi adesea
recurgem la această verificare. Atunci când
întâlnim pe cineva sau când urmează să
auzim pe cineva, întrebăm pe unul, pe altul: „Îl
cunoşti, ştii cine este? Ce fel de om este?“
$ Ioan a fost un om al lui Dumnezeu.
Acum, lucrul extraordinar de amar este că
oamenii, aşa cum n-au primit mărturia lui Ioan,
n-au primit nici mărturia lui Isus. Este
adevărat, câţiva dintre ucenicii lui Ioan au
mers după Isus, dar cei mai mulţi din audienţă
nu l-au crezut nici pe Ioan. Îl socoteau un
prooroc, dar un prooroc oarecum excentric. Pe
vremea când în Ierusalim toţi căutau să se
îmbrace în haine frumoase şi să trăiască în
palate luxoase, el s-a găsit să locuiască în
pustie, îmbrăcat în haine de păr de cămilă şi
încins cu un brâu de curea. Să te hrăneşti cu
miere şi cu lăcuste! Nu era un model, un om
pe care să-l urmezi. Îl ascultai, dar atât…!
Avea un mesaj aspru, iar mărturia lui cu privire
la Cel care venea după el n-a fost primită.
$ Al doilea element pe care Mântuitorul îl
aduce pentru propria Lui validare îl constituie
lucrările Lui. „Lucrările pe care mi le-a dat
Tatăl să le fac, ele mărturisesc despre
mine“ (cf. 5:36). Când Mântuitorul extinde
acest principiu la toţi credincioşii, el pune
acest lucru în cuvinte în felul următor: „După
roadele lor îi veţi cunoaşte.“ Când cineva se
întreabă despre altcineva: „Cine este el? Ce-i
cu el?“, unul dintre răspunsurile cele mai clare
sunt slujirea, lucrările pe care le face acea
persoană.
$ În prima parte a lui Ioan 5 Mântuitorul a
pretins două prerogative: că el este Cel care
dă viaţa şi că el este Cel care judecă şi va
judeca la sfârşitul vremurilor. Partea a doua a
capitolului 5 vine să susţină că ceea ce a spus
El este real, este valid. Are mărturii în spate.
Are recomandare puternică. I-o dă Ioan
Botezătorul şi I-o dau lucrările pe care le-a
făcut. Iar dacă citim despre lucrările Lui,
începând de la primul semn din Cana Galileei
şi sfârşind cu ultimul semn din Cana Galileei,
putem vedea puterea Lui şi măreţia
extraordinară a lucrărilor Lui, lucrări care şi în
primul episod din Cana, şi în al doilea, au dus
la credinţă. Fără să mai menţionăm
evenimentul din Samaria, de la fântâna lui
Iacov, şi apoi tot ce s-a întâmplat în Sihar –
lucrări extraordinare, pentru că Tatăl, aşa cum
are el însuşi viaţa în sine, a dat-o şi Fiului, şi
aşa cum Tatăl este judecătorul, a dat toată
judecata Fiului. Aceasta-i mărturia Tatălui: că
ne-a dat viaţa veşnică în Fiul său, și acesta
este al treilea lucru pe care îl aduce
Mântuitorul ca dovadă: mărturia Tatălui,
mărturia pe care Tatăl a depus-o despre Fiul
Lui.
9
 $ Acum, dacă citim şi căutăm în toată
Evanghelia un text în care să găsim o redare a
acestei mărturii, nu vom găsi. În schimb, textul
care se impune imediat este cel din Prima
epistolă a lui Ioan, la sfârşitul ei – în capitolul
5, de la versetul 9, Ioan scrie aşa: „Dacă
primim mărturia oamenilor, mărturia lui
Dumnezeu este mai mare; și mărturia lui
Dumnezeu este mărturia pe care a făcut-o El
despre Fiul Său“ (v. 9). Şi acum atenţie: „Și
mărturia este aceasta: Dumnezeu ne-a dat
viața veșnică, și această viață este în Fiul
Său. Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe
Fiul lui Dumnezeu n-are viața“ (v. 10, 11). Iată
un text din 1 Ioan 5 care se leagă de ceea ce
ni se spune în Ioan 5.
$ Al patrulea lucru pe care-l aduce
Mântuitorul ca argument pentru a-și susține
lucrarea pe care o face este mărturia
Scripturilor. El spune: „Tot ceea ce vedeţi că
se întâmplă între voi n-ar trebui să vă ia prin
surprindere. Voi sunteţi aceia care cercetaţi
Scripturile cu atenţie, întrucât socotiţi, şi pe
bună dreptate, că Scripturile vă conduc la
viaţă [aici putem aminti texte din Psalmi, texte
care vorbesc despre cărarea vieţii, despre
luminarea căii de către Dumnezeu, texte care
vorbesc despre Cuvântul lui Dumnezeu ca
hrănind pe om, păzind inima omului]. Ceea ce
fac eu fac potrivit cu ceea ce Dumnezeu a
spus mai dinainte în Scripturi.“ Cel pe care-l
alege Mântuitorul în această confruntare cu
evreii este Moise. „Voi îl credeţi? Dar tocmai el
a vorbit despre mine.“ Şi aici avem cel puţin
câteva texte care se impun: Geneza 3,
Geneza 49, Deuteronom 18 – texte care, într-
un mod profetic, îl anunţă pe Cel care urma să
vină.
10
$ Dacă luăm aceste patru lucruri la nivel
de principiu, vom vedea că şi noi avem nevoie
de ele. Orice lucrător al lui Dumnezeu are
nevoie de un cuvânt bun, adevărat, din partea
altor oameni ai lui Dumnezeu. Orice rob al lui
Dumnezeu are o lucrare în via Lui, care este
la vedere, care este cunoscută, pe care n-o
poate nimeni nega, n-o poate nimeni ascunde.
Orice lucrător al lui Dumnezeu are nevoie de
chemarea lui Dumnezeu la o anumită lucrare.
Are nevoie ca în el Dumnezeu să fi pus lucruri
unice. Aşa cum viaţa veşnică a fost pusă de
Tatăl în Fiul, în fiecare dintre noi Tatăl a pus
un anumit dar. Şi, în ultimul rând, toată slujirea
unui om al lui Dumnezeu trebuie să fie
potrivită cu ceea ce învaţă Scripturile. Când
cineva te întreabă de ce faci acel lucru,
singurul răspuns valabil este: „Aşa mă învaţă
Biblia. Aceasta este calea Domnului, potrivit
cu Cuvântul Domnului.“ Să ne uităm fiecare
dintre noi la aceste lucruri.
$ Îndreptându-ne acum spre audienţă,
vedem că, deşi Mântuitorul le avea pe acestea
şi a vorbit despre ele, totuși iudeii n-au venit
la El şi nu L-au crezut. Unde credeţi că a fost
piedica? Unde a fost problema? În mod sigur
nu a fost o problemă de ordin intelectual,
adică să nu fi priceput ce le-a spus Cristos.
Textul este clar, limpede; fie că-l auzi, fie că-l
citeşti, ştii ce spune! Mai ales că ei au fost
martori la tot ce a spus Cristos, la tot ce a
făcut Cristos. Unde a fost problema? Probabil
că versetul 42 este răspunsul, textul care
arată piedica. Textul spune aşa: „Ştiu că n-
aveţi în voi dragoste de Dumnezeu.“ Omul
care nu-L iubeşte pe Dumnezeu nu primeşte,
nici dacă cel care slujeşte este Fiul. N-ascultă
şi nu crede chiar dacă se aude glasul lui
Dumnezeu.Aceasta este radiografia pe care o
face Cristos audienţei Sale.
$ Este aşa de dureros că au fost sute, mii
de oameni care, fie lângă mare, fie în
Ierusalim, fie în alte locuri, l-au văzut, l-au
auzit, dar nu l-au primit. Ne putem construi
argumente chiar împotriva lui Cristos. Nu
pierde El, ci pierd eu!
$ Dacă obişnuieşti să mergi la biserică, şi
ai auzit Cuvântul lui Dumnezeu mereu, şi
mereu, şi mereu, dar până acum ai fost iscusit
în a-ţi construi fortăreaţa, atunci şi tu
demontezi orice: predicatorul, corul – şi orice
altceva. Dacă ai reuşit până acum, şi cum ai
venit la fel te-ai şi dus, îți voi spune că, dacă-ţi
mai dă Dumnezeu 80 de ani de viaţă, vei reuşi
încă 80 de ani să-ţi construieşti fortăreţe! Dar
nu acesta este scopul. Viaţa, iertarea,
mântuirea nu sunt lucruri de care omul trebuie
să se apere, să fugă! Nu! Sunt lucruri pe care
trebuie să le îmbrăţişeze! Este adevărat,
lepădarea de sine este dureroasă, iar a-L iubi
pe Dumnezeu înseamnă a recunoaşte implicit
că devii dependent de Dumnezeu. Acest lucru
nu ne este comod niciunuia dintre noi. Dar
avem nevoie să-l credem pe Cristos pe
cuvânt, atunci când spune: „oricine îşi va
cheltui viaţa pentru mine şi-o va câştiga. Iar
cel care şi-o va ţine pentru el însuşi şi-o va
pierde“ (cf. Matei 10:39).
$ Oamenii din Ioan 5 au pierdut. Nu
pierde şi tu! Îmbrăţişează ce a adus Cristos,
pentru că are o validare extraordinară. A
mărturisit despre El Ioan, iar lucrările Lui au
fost de aşa natură încât mărturia lor n-a putut
fi negată. Tatăl a mărturisit despre El, şi tot ce
a făcut a fost în conformitate cu Cuvântul lui
Dumnezeu, cu Scripturile. ▲
Învață-ne să ne numărăm bine zilele
Richard Wurmbrandt
Un suedez şi-a îndemnat prietenul, care
tocmai sosise în Suedia din Tailanda,
“Grăbeşte-te, trebuie să prindem autobuzul!”
Odată urcaţi în autobuz, fericitul suedez a
spus: “Am câştigat trei minute”. Tailandezul l-a
intrebat, “Ce ai de gând să faci cu ele?”
Oamenii din ţările avansate nu au nici un
răspuns la această întrebare. Generaţia
noastră a uitat cum să umble. Ea ştie doar
cum să alerge si să conducă automobilul.
Isus nu a alegat niciodată. El doar a
umblat. Existau pe vremea Lui trăsuri, cai,
cămile, dar nu citim că El le-ar fi folosit. O
singură dată este scris că a călărit, dar şi
atunci pe un animal care umbla mai încet
decât omul. Facem bine când economisim
minutele, cu condiţia să le folosim bine.
Fiecare minut este o perlă, dar adesea ne
dăm seama prea târziu de valoarea ei. Se
povesteşte că cineva a avut odată noaptea,
un drum drum de-a lungul malului unui râu.
Împiedicându-se de o pungă care conţinea
pietricele, a luat-o şi a început să se amuze,
ca şi altădată, aruncându-le una câte una, în
râu. Îi plăcea să audă clipocitul produs de
piatra care lovea uprafaţa apei. Când a ajuns
acasă, în pungă nu mai erau decât două
pietre. Atunci a observat că pietrele erau
diamante.
Noi alergăm ca să economisim minutele, dar
risipim ceea ce am economisit în activitati fără
rost, în discuţii, în distracţii. Un casier
răspunde de fiecare cent care i-a trecut prin
mâini. Un om care a trăit şaptezeci de ani va
răspunde înaintea lui Dumnezeu de treizeci şi
şapte milioane de minute. (Drumul spre culmi)
11
 Chemarea ascultării -
Samuel și David
Daniel Brânzei
Conducere

O discuție secretă și o declarație $ Vreau să vă atrag

pe față atenția asupra declarației lui Ionatan (1 Sam.
20:13b-16). Este clar că Ionatan îl proclamă
$ Nu știm ce sau despre ce
pe David ca succesorul lui Saul și dorește să
au discutat Samuel și David la Naiot.
așeze între casa lui și casa lui David un
Probabil că, fugind acolo, David a
legământ de dragoste „ca bunătatea lui
căutat la Samuel nu numai adăpost,
Dumnezeu“. David se va ține de acest
ci și un răspuns la impasul imposibil
legământ chiar și după moartea lui Ionatan: 2
în care se afla. Pentru David,
Sam. 9:1-7; vezi și 2 Sam. 21:7.
Samuel era glasul Domnului. Prin
Samuel i se făcuse o promisiune $ Din păcate, teama lui David s-a dovedit
care-i dăduse viața peste cap și, așa întemeiată și Ionatan a aflat cât de pornit era
tulburată cum era, acum viața tatăl său să-l omoare pe David (1 Sam.
aceasta se afla în primejdie de 20:24-34).
moarte. Era normal ca David să
$ După înțelegerea făcută cu David,
ceară o explicație. Din păcate, nu
Ionatan s-a întors în tabără și a trimis săgețile
știm nimic din ceea ce au vorbit cei doi.
mult dincolo de tinerelul care i le aducea
Samuel preferă să nu ne spună. Aceasta nu
înapoi. Era clar că vrea să rămână singur cu
înseamnă că Samuel a fost fricos, laș sau
David și ceea ce aveau să-și spună unul altuia
lipsit de părtășia sau revelația dumnezeiască.
nu era pentru urechile altora (1 Sam.
Este clar că el și-a riscat viața când a acceptat
20:41-42).
să-l găzduiască pe David și a fost evident că
Dumnezeu a intervenit miraculous, așezându-l
sub protecția divină.

$ S-ar prea putea ca ceva din concluziile - numai Dumnezeu

discuțiilor dintre Samuel și David să transpară

conduce lumea
din materialul așezat de Samuel în cronica sa
în pasajul imediat următor. Samuel revine la
legătura de prietenie dintre Ionatan și David și
subliniază certitudinea pe care o aveau toți
despre destinul rezervat de Dumnezeu pentru - eu nu sunt Dumnezeu
cel „uns“ ca împărat. Persecutat de Saul,
David cere o clarificare a situației și primește
declarația de credincioșie din partea lui
Ionatan: 1 Sam 20:1-23.

12
Binecuvântarea celui de pe poziția a doua
$ În relația cu David, Ionatan a dovedit
disponibilitatea de a renunța la dreptul de
successor la tron ca să fie „numărul doi“ după
David. Pe lângă vitejia care-i caracteriza pe
amândoi, probabil că aceasta a fost trăsătura
care i-a făcut cel mai mult să semene unul cu
celălalt (și cu Samuel!) - 1 Sam. 23:15-18.
$ Aceasta disponibilitate de a fi numărul
doi este caracteristica tuturor oamenilor lui
Dumnezeu din istorie. În universal nostrum,
numai Dumnezeu merită și poate fi
întotdeauna „numărul unu“.  Nici un alt muritor
nu poate ocupa această poziție, fără să se
prăbușească luciferic sub povara autorității și
privilegilor ei.
$ Dacă despre Saul
putem spune că el n-a
rezistat să fie numărul
unu în Israel, despre
David, Ionatan și
Samuel trebuie să
spunem că ei n-au
acceptat nici măcar o
singură clipă să fie
considerați numărul
unu. Samuel a continuat
toată viața să-l
considere pe Dumnezeu Împăratul lui Israel.
David, ca și Samuel, va avea aceeași gândire
și aceeași atitudine. Poate că aici este
secretul care l-a determinat pe Dumnezeu să-l
numească „un om după inima mea“ (1 Sam.
2:35; Ier. 3:15; Fapte 13:22).
$ Există cel puțin trei întâmplări în care
David a demonstrat că se așază pe poziția a
doua, dându-i lui Dumnezeu cinstea de a
domni providențial peste toți și peste toate.
$ Prima întâmplare a fost în peștera En-
Ghendi, când David n-a vrut să se atingă de
„unsul Domnului“ (1 Sam. 24:1-22).
Extraordinare cuvinte! „Acum iată, ştiu că tu
vei domni şi că împărăţia lui Israel va rămâne
în mîinile tale.“ Saul a fost impresionat de
respectul lui David pentru Domnul și pentru
ceea ce îi aparține lui.  Ascultarea lui David de
Dumnezeu l-a făcut dependent de deciziile
divine. În problemele majore, numai
Dumnezeu putea și trebuia să aibă ultimul
cuvânt!
$ Întâmplarea s-a repetat în circumstanțe
asemănătoare peste numai două capitole și
David manifestă aceeași reținere de a se
atinge de ceea ce este al Domnului (1 Sam.
26).
$ A doua întâmplare s-a petrecut după ce
David a ajuns împărat peste tot Israelul și a
început să poarte războaiele Domnului.
Observați că el a luptat de pe
poziția a doua, lăsându-L pe
Dumnezeu să comande de pe
poziția de commandant suprem
(2 Sam. 6:17-25).
$ Dacă aș avea talentul unui
pictor, aș căuta să redau scena
de mai sus: David în mijlocul
oștenilor, stând cu degetul dus
la gură și cu capul aplecat pe
un umăr ca urechea să poată
auzi ce se întâmpla deasupra
duzilor. „Șșșșt! Linște, băieți! Să putem auzi
vuietul de pași al îngerilor deasupra vârfurilor
duzilor.“ Aș pune acest tablou pe peretele
camerei în care ne ținem ședințele de Consiliu
ale Bisericii Bethel, din Los Angelesul
Californiei. Îmi doresc din toată inima să se
poată spune și despre mine: a trăit sub
domnia lui Cristos, ascultător și smerit în
toate.
$ Cea de a treia întâmplare care
dovedește că David, ca și Samuel, a trăit pe
poziția a doua în împărăția lui Israel s-a
petrecut cu ocazia fugii din Ierusalim de teama
fiului său Absalom (2 Sam. 15). Tot necazul a
13
 început după păcătuirea lui David cu Bat-Șeba
și după uciderea lui Urie. Criza de acum este
primită de David ca o pedeapsă din partea
Domnului. În loc să rămână pe loc și să lupte,
David preferă să cedeze și să plece. Dacă ar fi
rămas ar fi pierdut oricum. Luptând, ar fi putut
să piară sau ar fi riscat să-l omoare pe unul
din fiii săi. Niciuna din alternative nu era de
dorit. Iată de ce David alege să plece în exil,
punându-și toată nădejdea în Dumnezeu (2
Sam. 16:5-13).
$ Ca și altă dată, David trebuie să-i ridice
pe cei din jurul lui la înălțimea trăirilor sale cu
o explicație. În esență, ceea ce le spune el
fiilor Țeruiei este aceasta: „Dragii mei, nu mă
sufocați și nu mă ispitiți cu inițiativele voastre
„bune“. Voi nu înțelegeți? Eu trăiesc pentru „o
audiență de unu“. Îmi duc viața înaintea lui
Dumnezeu și sub autoritatea lui deplină. Îmi
merit situația și mi-am atras singur asupra
mea această pedeapsă. Ce să mai zic de
străinul acesta, care are și el dreptate în felul
lui, dacă Dumnezeu a îngăduit ca fiul meu,
ieșit din coapsele mele, să se ridice astăzi
împotriva mea. Sunt vinovat înaintea
Domnului. O știu eu, o știți și voi, dar mai ales
o știe și Domnul. Lăsați-mă deci să-mi duc
jalea singur înaintea lui. Poate că el se va
îndura de mine și îmi va face bine în locul
pedepselor de azi.“
$ David a fost „împăratul de pe poziția a
doua“. El a preluat de la Samuel această
convingere. Lucrul acesta a fost adevărat
toată viața lui, până și în ceasul când îi
încredințează domnia fiului său, Solomon (1
Cron. 28:5).
$ Unul din contemporanii noștri a redus
filosofia de viața a lui David la următoarele
două afirmații:
Afirmația #1: Numai Dumnezeu conduce
lumea.
Afirmația #2: Eu nu sunt Dumnezeu.
14
$ Ce bine ar fi dacă fiecare dintre noi și-ar
da seama de aceste două mari și practice
adevăruri!
$ David a răspândit această atitudine în
popor. Preocuparea lui pentru aceasta se vede
până și în grija cu care nu i-a lăsat ca ei să-i
scrie cântarea pentru „ziua împăratului“, ci el
însuși le-a spus ce să-i cânte (Psalmul 20).
Observați cum se așază „pe poziția a doua“,
el, cel pe care oamenii erau ispitiți să-l
considere pe poziția întâi:
(Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui
David.)
Să te asculte Domnul în ziua necazului,
să te ocrotească Numele Dumnezeului lui
Iacov,
să-ţi trimită ajutor din locaşul său cel sfânt
şi să te sprijinească din Sion!
Să-și aducă aminte de toate darurile tale de
mâncare,
şi să primească arderile tale de tot!
(Oprire.)
Să-ţi dea ce-ţi doreşte inima
şi să-ţi împlinească toate planurile tale!
Atunci noi ne vom bucura de biruinţa ta,
şi vom flutura steagul în Numele Dumnezeului
nostru.
Domnul să-ţi asculte toate dorinţele tale!
Ştiu de acum că Domnul scapă pe unsul său,
şi-i va răspunde din ceruri,
din locaşul lui cel sfânt,
prin ajutorul atotputernic al dreptei lui.
Unii se bizuie pe carele lor, alţii pe caii lor,
dar noi ne bizuim pe Numele Domnului,
Dumnezeului nostru.
Ei se îndoaie şi cad,
dar noi ne ridicăm şi rămânem în picioare.
Scapă, Doamne, pe împăratul
şi ascultă-ne când te chemăm! ▲
Dreptatea miloasă sau mila
dreaptă a lui Dumnezeu (I)
Florin Vancea
$ Dumnezeu este Judecătorul cel drept,
păcătosul este infractorul și păcatul este
infracțiunea. Legea divină impune pedepsirea
infracțiunii. Cum poate Dumnezeu să-l declare
drept pe infractor, fără a-și compromite el însuși
dreptatea?
$ Cum poate Dumnezeu să mântuiască
păcătoșii fără ca aceștia să fi împlinit mai întâi
faptele Legii, și totuși fără a comite el însuși
făradelegea?
$ Cum poate Dumnezeu să onoreze
cerințele dreptății sale perfecte, fără să
compromită cerințele îndurării sale perfecte?
$ Cum poate integritatea juridică a lui
Dumnezeu să rămână intactă în timp ce vinovatul
este declarat inocent?
$ La aceste întrebări răspunde Apostolul
Pavel în Epistola către Romani și mai ales în
textul din Romani 3:21-30, indicând spre
dreptatea miloasă și mila dreaptă a lui
Dumnezeu.
Dreptatea miloasă a lui Dumnezeu
$ Termenii cheie în epistola către Romani
sunt „neprihănire“ și „credință“. În cele zece
versete din Rom 3:21-30 termenul „neprihănire“
apare de 9 ori.
$ Neprihănirea este dreptatea morală.
Păcatul este strâmbătate, orice păcat este o
formă de strâmbătate, adică abatere dela
standardul lui Dumnezeu, de la traiectoria
dreaptă a voiei lui. Păcatul este o nedreptate
făcută lui Dumnezeu – nedreptatea în raport cu
dreptatea este de
fapt fărădelegea în
Te o l o g i e
raport cu legea.
$ Dreptatea are
două ramuri: (1) dreptatea care
pedepsește, sau dreptatea
răzbunătoare care sancționează
răul (dreptatea punitivă) și (2)
dreptatea care reface binele
stricat, sau dreptatea
restauratoare.
$ Dreptatea punitivă
(retributivă) este cea care
pedepsește răul. Aceasta este
realizată când infractorul este pedepsit pentru
infracțiunea sa. De exemplu, când un criminal
care a luat viața unui om este pedepsit pentru
crima comisă, noi obișnuim să spunem că „s-a
făcut dreptate“, însă dreptatea aceasta este
Dreptatea lui Dumnezeu trebuie să fie
satisfăcută în mod desăvârșit, adică atât
în aspectul ei punitiv, sau de pedepsire,
cât și în aspectul restaurator, cu privire
la binele pe care păcatul l-a stricat.
15
 parțială, pentru că paguba nu este anulată - cel
ucis tot ucis rămâne oricât l-ai pedepsi pe
criminal. Situația celor care au fost afectați de
fapta criminalului nu s-a îndreptat cu nimic,
victima nu mai este în viață, iar dacă victima a
fost tată copiii lui sunt acum orfani, dacă a fost
soț, soția lui este acum văduvă - paguba imensă
cauzată de crima comisă nu este anulată prin
pedepsirea criminalului. Prin pedepsirea
criminalului a fost realizată doar dreptatea
punitivă.
$ Celălalt aspect al dreptății este dreptatea
restauratoare, dreptatea care reface binele pe
care fărădelegea comisă l-a stricat. Dreptatea
este completă când, pe lângă faptul că răul este
pedepsit, consecințele răului sunt anulate. În
cazul crimei, dacă cel ucis ar fi readus la viață și
redat familiei sale și dacă toată suferința îndurată
de victimele directe și indirecte ar putea fi
recompensată echitabil, abia atunci am putea
spune că nedreptatea este îndreptată, adică s-a
făcut într-adevăr dreptate.
$ Pentru a fi completă, dreptatea trebuie să
împletească ambele dimensiuni: pedepsirea
răului și restaurarea binelui.
$ Ca să întelegem mai bine cele două
aspecte ale dreptății, vă invit să urmăriți următorul
scenariu: un șofer, conducând sub influența
alcoolului, lovește cu mașina un pieton care
trecea strada regulamentar; șoferul părășeste
locul accidentului, iar pietonul, în stare foarte
gravă, este dus la spital. La spital, victima este
preluată de un medic cu experiență care pentru o
lungă perioadă se ocupă cu multă grijă de
recuperarea și restaurarea sănătații pacientului.
După luni de zile, prin eforturile doctorului,
pacientul se reface și își recapătă abilitatea de-a
umbla și de-a munci, așa cum le avusese înainte
de acident. Pe lângă ajutorul medical, doctorul a
inițiat și susținut personal un program caritabil
pentru acoperirea cheltuielilor și a nevoilor
financiare ale familiei celui accidentat, până la
16
deplina recuperare a pacientului. Întrebare: s-a
facut dreptate doar pentru că omul a fost readus
la starea lui inițială dinainte de accident și pentru
că nu a rămas cu pierderi financiare in urma
accidentului? Nu, dreptate nu s-a făcut decât
dacă, pe langă restaurarea victimei, are loc și
pedepsirea vinovatului conform legii. Investigațiile
polițiștilor care s-au ocupat de cazul acesta duc la
un rezultat surprinzător: șoferul care a comis
accidentul și care a fugit de la locul accidentului
este de fapt tocmai doctorul care l-a ajutat pe cel
accidentat să se vindece.
$ În acest caz, mai cere legea pedespirea
vinovatului chiar dacă, după infracțiunea comisă,
acesta a făcut bine restaurându-l pe pacient la
starea sănătații dinainte de accident și
răspunzând nevoilor financiare ale familiei
acestuia? Răspunsul este „da“ - legea va cere
pedepsirea fărădelegii, șoferul a încălcat legea, a
condus sub influența alcoolului, a încălcat limita
de viteză și a părăsit locul accidentului. Binele pe
care el l-a făcut nu poate anula cerințele legii care
pretinde pedepsirea infracțiunii. Dreptatea, deci,
are o dimesiune punitivă sau răzbunătoare, care
se ocupă de sancționarea răului, și una
restauratoare, care se ocupă de refacerea binelui
- ambele trebuie realizate pentru o dreptate
completă.
$ Dreptatea lui Dumnezeu trebuie să fie
satisfăcută în mod desăvârșit, adică atât în
aspectul ei punitiv, sau de pedepsire, cât și în
aspectul restaurator, de refacere a binelui pe care
păcatul l-a stricat. O iertare a păcătosului fără o
pedepsire a păcatului ar însemna o încălcare a
dimensiunii punitive a dreptății, adică aceea a
sancționării infracțiunii. Dumnezeul perfect are o
dreptate perfectă, iar o dreptate perfectă nu poate
să lase nesancționat păcatul. ▲
(Continuarea în numărul viitor.)
„Voi sunteți sarea pământului“
Ioan Știr
$ Timp de câteva luni am studiat împreună
cu Biserica Română din Houston despre
identitatea creștinilor.  În introducerea acestui
studiu am dezbătut terminologia folosită cu privire
la definirea urmașilor Domnului Cristos.  Felul în
care suntem numiți de către cei din afara spațiului
tradițional creștin este variat.  Avem apoi
terminologia specifică și metaforele noastre prin
care ne adresăm unii altora în context religios
creștin, în special în funcție de denominație.
$ În studiul menționat, însă, am căutat să
învățăm despre felul în care suntem identificați ca
urmași ai Domnului de către Sfânta Scriptură.
Terminologia biblică arată că creștinii adevărați
sunt: prietenii Domnului, copiii Domnului, ucenicii
Domnului, trimișii Domnului, pocăiții Domnului,
robii neprihănirii, sarea pământului, lumina lumii
etc.
$ În acest articol mă voi opri asupra uneia
din metaforele folosite chiar de Domnul Isus cu
privire la identitatea urmașilor lui și anume „sarea
pământului“.  În Predica de pe Munte (Mat. 5-7),
după ce vorbește despre cei „ferice“, Învățătorul li
se adresează ucenicilor prin cuvintele: „voi sunteți
sarea pământului“  (Matei 5:13).  De ce i-a numit
Domnul pe urmașii Lui, începând cu ucenicii,
„sarea pământului“?
$ Terminologia de comparație pentru ucenici
folosită de Domnul vizează elemente
indispensabile vieții omului și comunității din care
acesta face parte.  Sarea este un astfel de
element, esențial și de neînlocuit pentru
om. Surse enciclopedice arată că primele ocne
de sare cunoscute umanității au existat pe
teritoriul actual al României.  După evaluările
arheologice se estimează că pe la  anul 6100
inainte de Cristos
în zona localității
Lunca din județul
Identitate
Neamț se cunoștea
exploatarea sării.
Există un câmp arheologic –
Poiana Slatinei - ce stă mărturie
acestei ipoteze.  Apoi, se vorbește
de exploatarea sării de către
chinezi pe la anul 6050 î.Cr., iar
ulterior și de către alte popoare.
Faptul că folosirea sării este
atestată așa de timpuriu se
datorează utilității pe care aceasta
o are în diferitele domenii ale vieții
omului, cât și ușurinței de
exploatare a resurselor de sare din diferitele
regiuni geografice. 
$ Sarea ca element mineral își are
proprietățile ei de neînlocuit și de aceea are roluri
multiple.
Sarea este un element esențial, de
neînlocuit, pentru om. Domnul
folosește termeni care vizează
elemente indispensabile vieții omului
și comunității din care face parte
acesta.
17
$ Poate cel mai cunoscut rol al sării este cel
culinar, datorită gustului, dar și protejării
diferitelor sortimente alimentare prin împiedicarea
putrefacției.  De asemenea, sarea se folosește la
testarea calității unor alimente, cum ar fi testarea
prospețimii ouălor.  (Se pune oul în apă cu sare;
dacă se scufundă, este proaspăt, dacă oul
plutește, e stricat, deci trebuie aruncat.)
$ Sarea are și un important rol geografic,
deoarece conferă salinitate oceanelor și este
indispensabilă în procesul de formare a norilor.
$ Binecunoscut este și rolul economic al
sării. Egiptenii exportau pește sărat în Fenicia și
importau lemn de cedru pentru construcțiile
faraonice, iar romanii plăteau soldații în sare.  întâmpinarea oaspeților veniți în vizită acasă, dar
Sarea este folosită și la întreținerea șoselelor,
pentru a le menține circulabile pe timpul iernii.
$ Sarea are și rol medical/igienic.  S-a
folosit mult timp la curățirea cavității bucale și a
dinților înainte de inventarea pastei de dinți.
Sarea amară este folosită ca purgativ.  Apoi
există multe forme de tratament cu băi de sare.  $
$ Poate mai puțin cunoscut este rolul politic
al sării. Ca exemplu, mă opresc la mișcarea de
independență a Indiei.  Mahatma Ghandi a
condus mișcarea de protest împotriva britanicilor
care impuseseră o „Taxă de sare“.   Datorită
acestei forme de taxare, indienii au început să-și
procure sarea din ocean, fapt care i-a iritat pe
britanici. A urmat apoi revolta care a dus la
independența Indiei.  Ceaușescu plătea „în sare“
guvernului comunist de la Belgrad pentru
deportarea românilor care au trecut ilegal
frontiera și care doreau să emigreze spre Europa
de vest, America de Nord, Australia etc.    apuseană sarea era folosită la servitul Euharistiei
$ Interesant este și rolul cultural al sării.  
Întâmpinarea oaspeților cu pâine și sare este un
obicei ospitalier practicat de mai multe popoare,
pâinea fiind simbolul belșugului, iar sarea -
simbolul ospitalității, al omeniei. 
18
$ Sarea are și rol în sport.  În Japonia se
practică un ritual de purificare a locului și a
luptătorilor Sumo înaintea tuturor competițiilor și
întrecerilor sportive de acest gen.
$ Să trecem acum la rolul religios al
sării. În religiile păgâne (Wicca), sarea este
elementul simbolic pentru planeta Pământ și are
proprietăți curative față de energiile dăunatoare și
negative. În mitologia aztecilor, Huixtocihuatl a
fost o zeiță a fertilității adorată ca deitate peste
sare și peste mările sărate. În antichitate, în
timpul ritualurilor de închinare, egiptenii, grecii și
romanii aduceau zeităților lor jertfe de sare și
apă. În hinduism sarea este folosită la
mai ales în ritualurile de nuntă. În religia
japonezilor – shintoismul – sarea este folosită ca
element de purificare a locurilor și a oamenilor. În
islam, Mahomed afirmase că „sarea este stăpâna
mâncărurilor și una din cele patru binecuvântări
venite din cer (foc, apă, fier, sare)“.
În iudaism, sarea este simbolul
legământului.  Totdeauna se cere pâine sărată
când se rostește rugăciunea Kidush pentru
Sabat. După Kidush se recomandă servitul pâinii
încinsă în sare. Scopul ritualului este de a le
aminti evreilor despre păstrarea Legământului cu
Dumnezeu.
$ În creștinism sarea a fost întrebuințată de
asemenea în ritualuri sacramentale.  Astfel, de
exemplu, în Biserica apuseană se practică un
ritual de rugăciune peste un vas cu sare cu
scopul de a alunga duhurile rele dintr-o casă,
școală sau diferite clădiri publice. Tot în Biserica
tradiționale - Tridentine Mass – până la istoricul
consiliu de la Vatican din 1962-65. ▲ 
(Continuare în numărul viitor)

O comunitate autoritară a
iertării
Marius Măduța
$ Fără nici o îndoială, ceea ce produce cele
mai adânci fisuri și chiar rupturi permanente în
Biserica lui Cristos contemporană este
inabilitatea membrilor ei de a se relaționa corect
unii la alții și fiecare în parte la autoritatea
Bisericii. Autoritatea Bisericii în probleme
personale este adeseori interpretată în mod
subiectiv, fără vreo bază scripturală. Ne întrebăm
dacă există oare un standard biblic potrivit căruia
să ne relaţionăm unii la alţii, sau care să ne
oblige la a avea o perspectivă clară în legătură cu
autoritatea Trupului lui Cristos asupra mea şi a ta
ca membre componente ale acestui Trup.
Societatea postmodernă în care ne desfăşurăm
existenţa ne-a influenţat gândirea până acolo
încât ni se pare normal ca Biserica să nu se
amestece în problemele personale ale membrilor
săi. Suntem adeseori atât de „eleganți“ în relațiile
dintre noi, încât socotim că este pur și simplu
lipsă de bun simț să judeci comportamentul
fratelui tău din Trupul lui Cristos. Biserica a ajuns
să nu mai aibă nici o autoritate în baza căreia să
ne simțim responsabili pentru fratele nostru. Ba
mai mult, „socotelile“ din biserică au ajuns să fie
duse înaintea necredincioșilor, la curțile lor
judecătorești. Arătăm, astfel, că am elevat
dreptatea omenească mai presus de autoritatea
bisericii.
$ Biserica lui Cristos are autoritate doar
atâta timp cât Cristos este în mijlocul ei, iar
autoritatea aceasta îi este dată Trupului lui în
scopul reconcilierii. Dumnezeu se așteaptă de la
fiecare dintre noi, cei iertați de el, să iertăm în
mod necondiționat și nelimitat.
$ Ca și cetățeni ai Împărăției lui Dumnezeu,
cea mai importantă desemnare de care putem
avea parte este aceea care o avem datorită
comunității căreia îi aparținem – suntem o
comunitate stabilită de Cristos, Fiul Dumnezeului
cel viu. Suntem oameni din grupul acelora pe
care Mesia i-a înzestrat cu o autoritate cu totul
c o m u n i t a t e
aparte. Autoritatea
aceasta vine din prezenţa Regelui
nostru printre noi. De aceea
Biserica lui Cristos deține autoritate
î n
în relaţiile dintre mădularele
Trupului lui Cristos. Pe de-o parte,
înaintea lui Dumnezeu răspundem
R e l a ț i i
unii pentru alții, aşa cum se
îngrijeşte Cristos de noi de fiecare.
La întrebarea lui Cain trebuie să
răspundem cu un categoric: „Da,
ești păzitorul fratelui tău!“ Dar, pe
de altă parte, avem şi obligaţia de
a ne supune autorităţii lui Cristos
oglindită în Biserică, deoarece el
este reprezentat de adunarea a doi
sau trei atunci când aceştia se
adună în Numele lui.
$ Este parcă la modă să ne referim la
adunările noastre locale cu termenul de
„comunitate“. Comunitatea este o grupare de
oameni cu interese și caracteristici comune.
Cristos a început să-i învețe pe ucenici ce
Înțelegi tu responsabilitatea cu care te
încarcă iertarea pe care ai primit-o cu
atâta bucurie (dacă într-adevăr ai
primit-o)? Dovedești că ți-ai înțeles
iertarea prin faptul că îți arăți mila față
de cel care ți-a greșit, în aceeași
manieră în care și Tatăl tău cel ceresc a
avut milă de tine atunci când o veșnicie
nu-ți era îndeajuns să-ți plătești datoria.
19
 înseamnă să trăiască în comunitate. Una din
învățăturile de bază pe care Mântuitorul a vrut să
o lase întipărită în inima urmașilor săi este aceea
că el va fi cu ei atâta vreme cât ei vor trăi în
comunitatea pe care a înființat-o el. Numele
„Emanuel“ înseamnă „Dumnezeu [este] cu noi“.
Vestirea nașterii lui Isus are la bază această
promisiune: Dumnezeu vine să fie cu noi
(Emanuel) într-un fel în care n-a mai fost printre
noi. Iar încheierea lucrării lui Cristos are același
mesaj: „În timp ce mergeți și vestiți lumii
Evanghelia Împărăției mele, eu sunt cu voi
(Emanuel) până la sfârșitul istoriei.“ Dar pe când
vorbea cu ucenicii săi, dându-le instrucțiuni cu
privire la felul în care să trăiască în comunitatea
pe care începea să o clădească, Mesia le
aminteşte că autoritatea lor şi a comunităţii lor
vine din faptul că el este în mijlocul lor – din nou,
ideea de „Emanuel“ (Matei 18:20).
$ Creștinii sunt o comunitate legată într-un
mod special, sunt o comunitate a lui Mesia
(desigur, noțiunea de „Comunitate Mesianică“ s-
a folosit și se folosește în mod abuziv în multe
locuri, cum ar fi „Cele Douăsprezece Seminții“,
The Twelve Tribes, o grupare fondată de Elbert
Eugene Spriggs). Teologul și scriitorul D.A.
Carson spunea că „Biserica lui Cristos este mai
mult decât o audiență. Ea este o grupare cu
standarde confesionale, dintre care „Isus este
Cristosul“ duce la afirmațiile Domnului cu privire
la cheile Împărăției. Iar continuitatea Bisericii
atârnă atât de disciplină cât și de adevăr.
Propovăduirea cu loialitate a adevărului
presupune și necesită disciplina în Biserică.“
$ Însă relațiile dintre „oamenii lui Mesia“ sunt
guvernate de grija pe care trebuie să ne-o purtăm
unii altora. Relațiile dintre noi nu sunt un lucru de
ignorat, așa cum ne-ar sugera societatea în care
trăim prin sloganul „live and let live“. Dumnezeu
se ocupă de aceste relații în modul cel mai
serios. De aceea spune Cristos că acela care nu
ascultă de Biserică trebuie considerat ca un
trădător care și-a negat comunitatea în care a
fost așezat („să fie pentru tine ca un păgân și ca
un vameș“ – Matei 18:17). Judecata administrată,
sau decizia de disciplină, nu este atunci o decizie
doar a păstorului, ci comunitatea mesianică este
cea care face decizia. Pavel le amintește
corintenilor că puterea dată lui a fost „pentru
zidire, iar nu pentru dărâmare“ (2 Corinteni
20
13:10). Dar, pentru că adesea ignorăm
autoritatea dată de Emanuel Bisericii, rezultatele
sunt triste („sunt printre voi mulți neputincioși și
nu puțini dorm“ – 1 Corinteni 11:30). Adunarea
Bisericii are mai mare autoritate decât autoritatea
sumativă a indivizilor. Da, în cazul nostru este
adevărat principiul: „întregul este mai mare decât
suma părților individuale“, deoarece atunci când
doi sau trei ne adunăm în Numele lui Cristos el
însuși este în mijlocul nostru. „Ce veți lega pe
pământ“, atunci, are de-a face cu decizia Bisericii
ca și comunitate autoritară mesianică.
$ Surprinzător, contextul în care Domnul
nostru vorbește despre autoritatea Bisericii este
cel al iertării. În mediul secular autoritatea este
înțeleasă și aplicată adesea în mod dictatorial și
abuziv. Recunoaștem că are dreptate proverbul
„puterea corupe; iar puterea absolută corupe în
mod absolut“ (deși noțiunea de „putere absolută“
cu referință la om poate fi o hiperbolă). Așadar,
principiul pe care vrea Cristos să îl învățăm este
că autoritatea comnunității noastre trebuie
aplicată în procesul reconcilierii și al restabilirii
relațiilor rupte. Scopul confruntării („du-te și
mustră-l între tine și el“) nu este nici să te arăți tu
cât ești de neprihănit, nici să-l faci pe fratele tău
de rușine, ci scopul este să-l „câștigi“ pe fratele
tău! Iar la rândul lui cel care a greșit este pus față
în față cu niște oameni a căror autoritate vine din
realitatea prezenței Regelui Cristos în mijlocul lor.
$ Petru, a cărui intervenție ne-a devenit
previzibilă, începe să „teologizeze“ pe marginea
învățăturii recente a Domnului Isus: „Doamne, eu
știu că trebuie să iert de trei ori, pentru că așa am
învățat de la rabinii noștri. Dar eu nu vreau să
rămân la atât: ce părere ai dacă-ți spun că eu
sunt gata să iert de șapte ori?“ Petru nu pune la
îndoială capacitatea lui de a ierta „destul“.
Întrebarea pare că devine: „De câte ori merită
(sau se merită ca) acela care a greșit să fie
iertat?“ Atunci sensul pildei care urmează devine
mai clar: Domnul Isus spune că obligația mea
este să iert în mod nelimitat, ori de câte ori este
nevoie, chiar până la absurditate. Nimeni nu
merită iertarea. Dar pentru că am fost iertat de o
datorie absurd de imensă, Tatăl meu se așteaptă
de la mine să iert.
$ Multe sunt abordările expresiei „de
șaptezeci de ori câte șapte“, dar se pare că
Domnul Isus vrea să aducă în discuție ceva mai
adânc. În Geneza 4:24, Lameh spune că
răzbunarea trebuie să fie după dreptate, și chiar o
răzbunare desăvârșită: „Cain va fi răzbunat de
șapte ori, iar Lameh de șaptezeci de ori câte
șapte.“ Nu este prima dată când Domnul Isus ia
un standard al Vechiului Testament și-l
înlocuiește cu o nouă regulă a Împărăției. Dar
ceea ce vrea Domnul Isus să scoată în evidență,
atunci, este că dacă dreptatea și răzbunarea erau
cândva „desăvârșite“, acum, în Împărăția
Cerurilor, acestea trebuie să fie înlocuite cu o
iertare desăvârșită, fără limite. Iertarea
nelimintată este un mod de viață pentru noi, cei
care ne numim fii ai Împărăției.
$ Cristos are câteva elemente incomode în
pilda robului care refuză să ierte. Întâi, este vorba
de un stăpân care cere socoteală. Nu vom ajunge
niciodată să iertăm îndeajuns dacă nu înțelegem
dinamica dintre noi și Dumnezeu: el este Stăpân,
iar noi robi. Este adevărat că Domnul Isus
pictează un Dumnezeu care seamănă mai mult
cu un tiran decât cu Tatăl nostru cel plin de milă.
Dar fiii Împărăției trebuie să învețe că Împărăția
are un Împărat, că cetățenii Împărăției Cerurilor
sunt doar robi care aparțin Împăratului, iar
Stăpânul acesta vine să ceară socoteală!
$ Apoi, în oglinda acestei pilde, suntem
obligați să ne vedem reflecția – această reflecție
a mea și a ta este imaginea unui rob care datora
mai mult decât ar fi putut plăti vreodată. Zece mii
de galbeni, după estimarea unora, era
aproximativ suma de biruri strânsă de Roma de la
tot ținutul Iudeii în timp de zece ani (Josephus).
Cu toată determinarea de care era capabil, robul
acela nu ar fi avut cum să-și plătească datoria.
Suntem atât de îndatorați lui Dumnezeu, încât tot
ce avem, tot ce suntem, chiar relațiile cu cei
apropiați, oricât de prețioase ar fi ele, nu pot să
plătească ceea ce îi datorăm lui Dumnezeu. De
aceea, atunci când insistăm să plătim pentru
salvarea noastră nu facem altceva decât să ne
arătăm imensitatea datoriei noastre și
incapacitatea de a găsi vreodată o soluție.
Singura soluție care-l putea scăpa pe acest
datornic de urmările datoriei sale era aceea pe
care a oferit-o stăpânul – și la care ascultătorii
trebuie să fi rămas șocați: iertarea deplină! Da,
am fost iertat și eu și ai fost absolvit și tu. Dar
oare nu suntem acum și mai datori Tatălui
nostru? Acum ne îndatorează nu doar faptul că
datoria noastră imensă a fost achitată, ci, mai
mult, mila lui Dumnezeu pe care noi n-am
meritat-o.
$ Trist este că ne comportăm ca niște
oameni care nu ne-am înțeles iertarea! În inima
mea, dacă nu chiar în mod public, de câte ori nu
„pun mâna pe fratele meu și-l strâng de gât“
deoarece consider că-mi este dator? Fratele
care, după părerea mea, a păcătuit atât de
groaznic împotriva mea nu este chiar atât de
vinovat cum mi se pare mie. Cel care ți-a greșit
ție nu-ți datorează nici pe departe ceea ce îi
datorezi tu lui Dumnezeu. De ce atunci găsim
iertarea ca un lucru atât de greu de acordat
semenului nostru? „Tovarășii“ noștri văd adeseori
mai clar situația decât o vedem noi - și suntem de
multe ori o pricină de întristare pentru ei („când
au văzut tovarășii lui cele întâmplate, s-au
întristat foarte mult“ – Matei 18:31). De aceea
spune Cristos că trebuie să ne supunem
autorității Bisericii, pentru că avem acel „blind
spot“ pe care alții îl văd, chiar dacă nouă ni se
pare că suntem justificați și lucrăm după dreptate!
„Ne facem o mai mare datorie prin faptul că nu
iertăm, decât prin alte păcate!“ spunea Spurgeon.
Chiar atunci când fratele nu vine să-și ceară
iertare, am datoria să-l iert, pentru că eu nu iert
de pe aceeași poziție ca Dumnezeu. Regele meu
n-a avut niciodată nevoie de iertare, ca să fie
obligat să o acorde și el la rândul lui. Dar iertarea
care mi s-a acordat mie mă îndatorează atât de
profund, încât sunt obligat să iert fără nici o
condiție!
$ Cât de serios ai privit la dinamica din
comunitatea în care te-a așezat Stăpânul prin
„buna plăcere a voiei Sale“? Câte dintre
necazurile din comunitatea celor care se cheamă
„fii ai Împărăției“ sunt simptome cauzate de o
problemă mai adâncă, și anume ne-iertarea?
Înțelegi tu responsabilitatea cu care te încarcă
iertarea pe care ai primit-o cu atâta bucurie (dacă
într-adevăr ai primit-o)? Dovedești că ți-ai înțeles
iertarea prin faptul că îți arăți mila față de cel care
ți-a greșit, în aceeași manieră în care și Tatăl tău
cel ceresc a avut milă de tine atunci când o
veșnicie nu-ți era îndeajuns să-ți plătești datoria.
▲
21
 Did you hear?
Claudiu Floricel & Elisabeta Pindic
Apologetics

He said… by good thinking—right thinking then is a way

of loving God with our mind."
$ As I look back and think
about it, I never heard the word $ I look around me and I notice that few
"Apologetics" throughout my high people my age really care about Apologetics.
school years. Even in my senior And the Romanian youth needs to know about
year, which I spent in a Christian Apologetics. Why? We are no longer living in a
School, I never heard of it. After culture where Christian assumptions and
three years of college classes, I beliefs are taken for granted. As youth, we are
enrolled in a Christian Seminary living in a secular culture. If our parents had it
and that was the first time I ever hard, then I want to emphasize that we are in
heard about it. Apologetics. I wish I big trouble if we are not prepared. We should
could have heard about it sooner all study Apologetics, no matter of age. The
because I can say that this course entire church should study Apologetics. One of
made a huge difference in my life,
my spiritual life.
$ Apologetics to me is
something that makes a Christian
stronger and gives him power by
understanding what he is through God and
why he believes in God. I had faith before
studying Apologetics, but after I grasped it and
understood it everything made sense, I could
see everything with different eyes, everything
was clear. And it was amazing. Like I said, it
made me stronger. It taught me the
fundamentals of the faith, and then also how
to defend those fundamentals and what we as
Christians believe in. I wrote this down in one
of my classes, because these are some words
that I HAD to keep in my notes: "The whole
concept of the integration of the mind, the
heart and the will is central to Scripture.”
"Loving the Lord your God from the inside out"
is significant regarding the order where we
love the Lord our God with all of our heart, and
with all of our soul, with all of our mind, with all
of our strength. And the strength would
concern the actions and choices we make. But the most important reasons why Apologetics is
those actions and choices must be informed important in the life of our Romanian Churches
(Baptists, Pentecostals, etc) is that unless we
22
don’t do this, don’t teach apologetics, we're
going to lose the youth and many parents in
many congregations are going to find their
children walking away from the faith.
Apologetics prepares the youth for high school
and college and the challenges that they are
going to face there. Otherwise we're going to
have a younger generation ready to be molded
by the hands of non-believers.
$ Why is the youth so vulnerable? One of
the reasons is that schools in this secular
society are not friendly to Christianity.
Philosophy teachers, History teachers,
counselors etc. they all take shots at
Christianity. There are so many false
teachings out there, that if we are not
prepared and do not know the real truth and
the reasons behind the truth we know, we will
fall for all the lies that are brought before us.
$ So I encourage not only the youth, but
everyone to study God’s word more and
understand that Apologetics is really important
for us as Christians and will only benefit us. I
pray to God for wisdom and strength in these
later days.
She said…
$ I'm so very grieved to see and hear that
Apologetics takes no ministry interest in many
— or any?—of our Romanian churches (that I
know about). Does this serve to say
something about the understood importance of
our ministry and youth’s equipment in the
faith? Most Christian youth, and I daresay
adults, have never even heard the term
“Apologetics” or completely misunderstand it
as purely intellectual for those who like to
argue. But I want to advocate and clarify that
Apologetics is both training and evangelism to
help both the believer to think and the thinker
to believe. Apologetics is necessary because it
serves to mend the breach between the mind
and the heart in our youth’s inevitable
struggles they’ll face on secular college
campuses.
$ It's a heartbreaking pity that youth either
do not know or do not care to defend the faith
they proclaim they indeed have and the very
faith that has offered them something as grand
as eternal life with Christ in Heaven! In
Corinthians, Paul rebukes the church for their
spiritual immaturity in still being “of the flesh”
and not growing up ready to eat solid food. It
would seem a remarkable parallel how our
own churches need to grow up and quit
feeding on spiritual milk and instead nourish
on solid food. This fruit will be seen when we
invest more in equipping our youth with the
understanding they need to proclaim their
reasons for the hope that is in them and to be
brave enough to stand for the Gospel amidst
the intellectual and verbal challenges.
$ I pray and hope that God will bring
change and reform to the Romanian
community; for we're in dire, desperate need.
I hope He does such a work to present
Apologetics as the non-intimidating avenue for
answers youth are not only searching for but
as the best domain youth can invest their time
and energies in their pilgrim’s progress to
knowing and understanding the very depths of
God, rather than allowing themselves to be so
"easily idiotized in front of a box" (aka TV), as
brother Ravi has many a time quoted.
(elisabeta8@gmail.com) ▲
apologetics
|əˌpäləˈjetiks|
plural noun [treated as sing. or pl.]
reasoned arguments or writings in
justification of something, typically a
theor y or religious doctrine. ORIGIN
mid 18th Century (as a noun denoting a
formal defense or justification);
from Greek apologia ‘a speech in one's own
defense,’ from apo ‘away’ + -logia (see -
logy ).”—means ‘defense’; to give a defense
23
 Conducerea Asociației

Președinte - Dan Paul

Secretar general - Sorin Covaci
Vicepreședinte est - Sorin Sabou
Secretar est - Simion Plăcintă
Vicepreședinte vest - Eusebiu Rusu
Secretar vest - Florin Filip
Vicepreședinte Canada - Ionel Păsui
Președinte Comisia pastorală- Ioan
Brisc
Membri: Marian Chirla, Nelu Cintean
Președinte Comisia de misiune -
George Dancea
Membri: Doru Aninoiu, Daniel
Brânzei
Președinte Comisia de Școală
duminicală - Aurel Mateescu
Membri: Florin Filip, George Bisorca
Casier misiune: Ion Cotârlă
foto - Lorena Trutza
Casier adm.: Cornel Ciba

Editor „Luminătorul“ Desculți - Romanian Homecoming 2011

- Sorin Sabou
Tipar și distribuție - Ioan Știr
Nu uitați să vă abonați la
Luminătorul!
Prețul unei reviste este de $2.50
($30 pe an)
Abonamentele se fac la Cornel Ciba
2624 Chalet Pl, Chino Hills,
CA 91709
cornel.ciba@gmail.com
Contribuțiile pentru fondul de
misiune se fac la Ion Cotârlă
3015 W. Kilburn Rd., Rochester
Hills, MI 48306
ioncotarla@gmail.com
$ Acesta este al șaptelea an de când un număr tot mai
însemnat de frați se adună la Biserica Baptistă Română din
Hickory, NC (7-9 oct.) pentru cântare, rugăciune, mărturie, Cuvânt
și părtășie. Acest eveniment baptist românesc poartă numele de
„Desculți“. Termenul desculți caută să surprindă atât bucuria vieții
și închinării libere, cât și reverența față de Dumnezeu. Această
sărbătoare în cinstea Domnului este iubită de tineri și de părinții lor.
Motivele principale ale acestei iubiri sunt dorința după închinare,
supremația lui Cristos, lipsa regiei, eliminarea monopolului,
posibilitatea implicării fiecăruia, relații frățești adevărate și ocazia
de a cunoaște persoane noi. Prin lista de corespondență
electronică, frații de la Desculți țin în mod permanent legătura
pentru susținere în rugăciune, încurajare și misiune.