Cu toate că a devenit cea mai celebrată actriță a istoriei filmului, începuturile lui Monroe au fost

modeste. Ea s-a născut în secția socială de maternitate a spitalului din Los Angeles County. Numele
sub care a fost înregistrată a fost Norma Jeane Mortensen. Majoritatea biografilor cred că tatăl său
biologic a fost Charles Stanley Gifford, un agent de vânzări pentru studioul cinematografic unde
mama lui Monroe, Gladys Pearl Monroe Baker Eley, lucra ca editor de film.[13] Totuși, certificatul ei
de naștere îl indica pe norvegianul Martin Edward Mortensen ca fiind tatăl. În ultimii ani câțiva
biografi chiar au început să susțină că de fapt acest lucru ar fi și situația reală.
Gladys nu a fost în stare să o convingă pe Della să aibă grijă de Norma Jeane, așa că a încredințat-
o unor părinți adoptivi, Albert și Ida Bolender din Hawthorne, California,[14] la sud-vest de Los
Angeles, unde ea a trăit până la vârsta de șapte ani. În autobiografia sa My Story (rom: "Povestea
mea"), Monroe declară că a crezut că Albert și Ida erau părinții săi până într-o zi când, pe un ton
aspru, Ida a corectat-o.
Și tot din My Story, aflăm că Gladys o vizita pe Norma Jeane în fiecare sâmbătă, dar niciodată nu o
lua în brațe, nu o săruta sau măcar să îi zâmbească. La un anumit moment, Gladys a anunțat că a
cumpărat o casă pentru ea și fiica sa, dar după câteva luni după ce s-au mutat acolo, a avut
o cădere psihică. Monroe și-o amintește pe Gladys ca "țipând și râzând" când a fost internată cu
forța în spitalul de boli mentale din Norwalk, California, același spital în care mama lui Gladys, Della
a murit în august 1927. Ta
În timp ce soțul ei era plecat să lupte în cel de-al doilea război mondial, tânăra doamnă Norma
Jeane Dougherty a început să lucreze într-o fabrică unde pulveriza soluție anti-fugnitivă pentru piese
de avioane.[20] Un tânăr fotograf militar, David Conover, se plimba prin fabricile locale făcând poze
pentru un articol din revista YANK despre femeile care ajută la eforturile depuse pentru război. El i-a
remarcat imediat potențialul de model și i-a oferit să colaboreze cu agenția de modelling The Blue
Book.[21] Norma Jeane a devenit unul dintre cele mai de succes modele ale agenției, pozând pe
prima pagina a sute de reviste.[22] În 1946 ea a intrat în atenția căutătorului de talente Ben Lyon. El i-
a aranjat un test de filmare pentru 20th Century Fox.[23] A reușit să treacă acest test și i s-a oferit un
contract standard pe șase luni cu un salariu de început de 75 de dolari pe săptămână (300$ pe
lună), categorie superioară de salarizare judecând după standardele industriei de atunci. I-a fost dat
numele Marilyn după actrița Marilyn Miller și i-a fost sugerat numele de fată al mamei sale, Monroe,
ca nume de familie.[24] Astfel Norma Jeane Baker la numai 20 de ani devine "Marilyn Monroe".
În primele sale 6 luni la 20th Century Fox, lui Monroe nu i-a fost oferit nici măcar un rol. În schimb ea
a învățat despre coafură, machiaj, costume, actorie, dans și iluminarea scenică.[25] După șase luni
Fox a decis să îi reînnoiască contractul, și, în următoarele 6 luni i-au fost date roluri secundare
neînsemnate în două filme: Scudda Hoo! Scudda Hay! și Dangerous Years.[26] Ambele au fost
lansate în 1947 și au fost niște eșecuri din punct de vedere al încasărilor, așa că Fox a decis să nu îi
mai reînnoiască contractul. Monroe s-a reîntors astfel la modelling și a început să își extindă rețeaua
de cunoștințe din Hollywood.
În 1948, o colaborare de 6 luni cu Columbia Pictures[27] a făcut-o să apară în alt film, Ladies of the
Chorus,[28] dar și acest musical cu buget redus a fost un eșec,[29] ceea ce a dus la concedierea lui
Monroe încă o dată. Mai apoi, ea l-a cunoscut pe unul dintre cei mai vestiți agenți ai Hollywood-
ului, Johnny Hyde,[30] care i-a facilitat un nou contract cu Fox, după ce MGM refuzase o colaborare.
Vice-președintele de la Fox Darryl F. Zanuck nu era convins de potențialul de celebritate al lui
Monroe. Totuși, datorită insistenței lui Hyde, ei i-au fost încredințate roluri secundare în All About
Eve și The Asphalt Jungle.[31] Chiar dacă aceste roluri au fost secundare, spectatorii de film au
remarcat-o și Monroe a început să primească mai multe scrisori de la admiratori decât mulți dintre
actorii celebri ai timpului.
Monroe a jucat primul rol principal (excluzând Ladies of the Chorus) în Don't Bother To Knock(1952),
ecranizând o babysitter cu probleme, care, într-un acces de furie, o atacă pe fetița pe care o avea în
grijă. Cu toate că a primit critici mixte,[32] Monroe a susținut mai târziu că acesta a fost una dintre
interpretările ei favorite. Mai târziu, numeroși critici de film au considerat ca această contribuție a ei
la realizarea filmului a fost una dintre cele mai puternice din cariera ei.