Sunteți pe pagina 1din 4

Selena Marie Gomez (n.

22 iulie 1992,[6][7] Grand Prairie, SUA) este o actriță și cântăreață


americană. Gomez și-a făcut primul debut în Barney & Friends ca Gianna, în perioada 2002–2004.
Ca urmare, Selena a avut roluri episodice în filme, cum ar fi Spy Kids 3-D: Game Over (2003)
și Walker, Texas Ranger: Trial by Fire (2005). În 2006, Gomez a apărut ca invitat special într-un
episod din serialul de la Disney Channel, Zack și Cody, ce viață minunată, precum și Hannah
Montana. După aceasta, Selena a jucat în propriul său serial de televiziune, Magicienii din Waverly
Place, difuzat pe Disney Channel. Serialul a fost un succes critic și comercial, câștigând numeroase
premii și nominalizări. Mai târziu a apărut în numeroase seriale și filme, inclusiv Jonas Brothers:
Living the Dream (2008) și Disney Channel Games (2008). În 2009, Gomez a apărut în
filmele Programul de protecție a prințeselor cu Demi Lovato și Magicienii din Waverly Place: Filmul,
înainte de lansarea primului său album de studio ca Selena Gomez & Scene, intitulat „Kiss & Tell”.
Albumul a fost un succes comercial, ajungând în Top 10 Billboard 200.
După aceasta, Gomez a apărut în filmul Ramona and Beezus, una dintre primele sale roluri în afară
de Disney. Gomez și The Scene au lansat al doilea album de studio, „A Year Without Rain”, mai
târziu în acel an. Albumul a intrat în Top 5 Billboard 200, și au dat naștere a două hit-uri în Top 40.
Gomez a început să apară în mai multe filme, cum ar fi Monte Carlo (2011) și The Muppets (2011).
Împreună cu trupa ei, au lansat al treilea și ultimul album cu The Scene, „When the Sun Goes
Down”, în 2011. Albumul a dat naștere hit-ului „Love You Like a Love Song”. După lansarea
albumului, Selena a confirmat că va lua o pauză muzicală pentru a se concentra pe cariera ei
cinematografică. Apoi a continuat să apară în filme precum Hotel Transylvania (2012), Spring
Breakers (2013) și O zi ploioasă în New York(2018).
În ciuda comentariilor primite despre pauza sa muzicală, Selena Gomez a confirmat în luna
octombrie 2012 că se va întoarce la muzică cu un nou album, intitulat „Stars Dance”, acesta fiind și
primul său album de studio solo. Primul single de pe album, „Come & Get It”, a fost lansat în aprilie
2013. Acesta a devenit primul ei hit în Top 10 în Billboard Hot 100, și a fost certificat dublu platină de
RIAA. Al doilea single al albumului, „Slow Down”, a fost lansat în luna iunie al aceluiași an. Gomez a
anunțat că vrea o pauză muzicală de la eliberarea de turneul Stars Dance Tour. În 2014, Gomez a
părăsit casa de discuri Hollywood Records, după lansarea primei sale compilații de hituri, „For You”'
(2014). După aceasta, ea a semnat un nou contract de înregistrări cu Interscope Records,
continuând să lucreze la cel de-al doilea album al său.[8]
În afară de munca ei în industria de divertisment, Gomez este implicată în activități filantropice, prin
munca de caritate și diverse cauze sociale și de mediu. Ea a colaborat cu numeroase organizații
pentru cauze caritabile, în principal cu UNICEF, timp de câțiva ani. Gomez și-a înființat propria sa
companie de producții, July Moon Productions, în 2008. În toamna anului 2010, Gomez și-a lansat
linia sa de haine „Dream Out Loud” prin Kmart; hainele sunt făcute din materiale ecologice sau
reciclate. În 2011, ea a lansat un parfum cu numele ei. De la începutul carierei ei muzicale, Gomez a
vândut 2.8 milioane de albume și 18.1 milioane de single-uri.[9]

Cuprins

 1Viața și cariera
o 1.11992–2005: Tinerețea și începuturile carierei
o 1.22006–08: Succesul cu Magicienii din Waverly Place
o 1.32009–11: Selena Gomez & the Scene și cariera de actorie
o 1.42012–2014: Stars Dance, nouă casă de discuri și For You
o 1.52015: Revival
 2Influențe muzicale
 3Filantropie
 4Filmografie
o 4.1Televiziune
o 4.2Film
o 4.3Web
 5Discografie
o 5.1Albume
o 5.2Single-uri
 6Legături externe
 7Referințe

Viața și cariera[modificare | modificare sursă]


1992–2005: Tinerețea și începuturile carierei[modificare | modificare sursă]
Selena Marie Gomez s-a născut în Grand Prairie, Texas, pe data de 22 iulie 1992,[10] părinții ei fiind
Ricardo Joel Gomez și fosta actriță Amanda Zori „Mandy” Teefey (n. Cornett).[11][12][13] Gomez a fost
numită după cântăreața de muzică Tejano, Selena, care a murit după aproape trei ani de când
Gomez se născuse.[14] Tatăl ei este de origine mexicană, în timp ce mama ei, care a fost adoptată,
este de origine italiană.[15][16][17] În ceea ce privește patrimoniul ei, hispanici, Gomez a declarat,
„Familia mea are Quinceañere, și mergem la biserici comune. Noi facem tot ce este catolic, dar nu
avem nimic tradițional, cu excepția mersului în parc și grătarele în zilele de duminică după
biserică”.[18] Părinții ei au divorțat când ea avea cinci ani.[11][19] Gomez are două surori. Sora ei,
Gracie Elliot Teefey, a fost născută de Amanda și al doilea soț al ei, Brian Teefey, pe data de 12
iunie 2013.[20][21] Gomez are încă o soră, Victoria Gomez, care s-a născut lui Ricardo și soției sale
Sara pe data de 24 iunie 2014.[22] Ea a câștigat o diplomă de liceu prin învățatul acasă în mai
2010.[23]
A fost crescută numai de mama ei, care a născut-o la 16 ani.[24] Acest lucru a dus familia la
probleme financiare, pentru care mama ei lupta din greu, pentru a îi dăruii o copilărie normală
Selenei.[25] La un moment dat, Gomez a spus că trebuiau să caute litri doar ca să aibă benzină
pentru mașină.[25] Mama sa a spus că ele două mergeau la un magazin local ca să cumpere
spaghete pentru cină.[25] De asemenea, Gomez a spus „Eu eram frustrată pentru că părinții mei nu
erau împreună, și nu am văzut niciodată lumina albă de la capătul tunelului unde mama mea
muncea din greu ca să am eu o viață mai bună. Îmi este frică de ce aș fi devenit dacă rămâneam [în
Texas]”.[26] Apoi a spus „Îmi amintesc când mâncam multe macaroane cu brânză, dar mama mea nu
a făcut niciodată asta să pară mare lucru. Ea era foarte puternică în preajma mea. Avându-mă la 16
ani trebuie să fi fost o mare responsabilitate. Mama a renunțat la totul pentru mine, și-a luat trei
slujbe, ma ajutat și și-a riscat viața pentru mine”.[27] Gomez a avut o relație bună cu bunicii săi ca un
copil, și a participat la multe concursuri de frumusețe.[28] Bunicii ei aveau des grijă de ea, când
părinții ei au terminat școala, de asemenea, au spus și că au „crescut-o” până a devenit faimoasă.[29]
Ea a început să arate interes în a avea o carieră în industria de divertisment pentru prima oară
urmărind-o pe mama sa pregătindu-se pentru producții teatrale.[30] Ea a început să audiționeze
pentru diferite roluri, întâlnind-o pe Demi Lovato în timpul unei audiții pentru Barney and
Friends.[31] Ambele fete au fost alese mai târziu să apară în serial în 2002,[32][33] cu Gomez
interpretând personajul Gianna.[34] Serialul a fost prima sa experiență în actorie, cu Gomez spunând
„Eu eram foarte rușinoasă când eram mică [...] Eu nu știam ce „cameră dreaptă” însemna. Nu știam
ce înseamnă „a bloca”. Am învățat totul de la Barney”.[35] Gomez a apărut în paisprezece episoade
din serial din 2002 până în 2004, dar a fost lăsată să plece pentru că producătorii credeau că era
„prea mare” pentru serial.[36] În timp ce lucra la serial, Gomez a avut un rol cameo în filmul Spy Kids
3-D: Game Over (2003) și filmul de televiziune Walker, Texas Ranger: Trial by Fire (2005).[37]
2006–08: Succesul cu Magicienii din Waverly
Place[modificare | modificare sursă]

Gomez pe platoul serialului Magicienii din Waverly Place(2007)

Acum având mai multă experiență, Gomez a audiționat pentru roluri de la compania Disney
Channel, împreună cu Lovato.[38] Gomez a făcut o apariție specială într-un episod din serialul Zack și
Cody, ce viață minunată în 2006.[39] Anul următor, lui Gomez i-a fost oferit un rol recurent în serialul
de la Disney Channel Hannah Montana; ea a apărut de trei ori în serial, în două sezoane.[40] În acest
timp, Gomez a filmat episoadele pilot pentru două potențiale seriale Disney Channel; primul,
intitulat Arwin!,[41] a fost un spin-off al seriei Zack și Cody, ce viață minunată, iar al doilea fiind un
spin-off al serialului Lizzie McGuire.[42] Mai târziu, ea a participat la audițiile pentru un rol în serialul
de la Disney Magicienii din Waverly Place, primind imediat rolul personajului principal, Alex
Russo.[36] După ce a primit rolul, Gomez și mama sa s-au mutat la Hollywood; Lovato și familia sa s-
au mutat, de asemenea, cu perechea, sperând să aibă un succes asemănător cu cel al lui
Gomez.[43] În Magicienii din Waverly Place, Gomez joacă o fată adolescentă dintr-o familie de
vrăjitori care dețin un restaurant în New York.[44] Serialul a devenit rapid un hit, ceea ce a făcut-o pe
Gomez să aibă mai mult succes.[45]Serialul a primit numeroase premii și nominații.[46][47] Gomez a
înregistrat cântecul temă al serialului, intitulat „Everything is Not What It Seems”.[48]
Cu Gomez obținând mai mult succes, media a început să o compare cu vedeta Disney
Channel Miley Cyrus; amândouă având un serial hit pe acest canal.[49] Numeroși bloggeri și site-uri
au început să le vadă ca pe rivale, cu diferite zvonuri despre certuri între cele două circulând timp de
câțiva ani.[50][51] Totuși amândouă au declarat că nu există niciun fel de ceartă între ele.[52] Nu cu
mult după creșterea lui Demi Lovato spre faimă, cele trei au început să fie numite „Fete Disney”
(Disney Girls), iar carierele lor erau, de asemenea comparate una cu
alta.[53][54][55][56][57] Revista Forbes mai târziu a numit-o pe Gomez una dintre cei „Eight Hot Kid Stars
to Watch” în 2008.[58] Mai multă atenție i-a fost dată lui Gomez când a fost raportat că ea este
împreună cu star-ul Disney Nick Jonas.[59][60][61] Gomez a apărut și în videoclipul cântecului „Burnin'
Up”, de Jonas Brothers.[62] Alte zvonuri au început să apară despre o ceartă între Gomez și Cyrus,
pentru că Nick și Cyrus au fost în trecut împreună.[63][64] Ea a apărut mai târziu și în reality-show-
ul Jonas Brothers: Living the Dream.[65]
În timp ce lucra la al doilea sezon al serialului Magicienii din Waverly Place, Gomez a apărut în
specialul de la Disney Channel Studio DC: Almost Live, cu numeroase alte vedete Disney.[66] Ea a
făcut și un cover al cântecului „Cruella de Vil” pentru albumul DisneyMania 6,[67] iar mai târziu a
înregistrat un cântec original, „Fly to Your Heart” pentru banda sonoră a filmului Clopoțica.[68] ea a
avut rolul principal în filmul O altă cenușăreasă modernă în același an, interpretând o dansatoare
ambițioasă.[69] Filmul a primit în mare parte recenzii bune, și a câștigat un premiu Writers Guild of
America Award în 2010 pentru categoria „Children's script-long form or special”.[70] Gomez a
înregistrat trei cântece pentru banda sonoră, și a lansat cântecul „Tell Me Something I Don't Know”
ca un single promoțional.[71] Mai târziu în acel an, Gomez a avut un rol secundar, Helga, în filmul
animat Horton Hears a Who!.[72] Filmul a fost un succes comercial, și a avut încasări totale de
aproape 300 de milioane de dolari în întreaga lume.[73] Ea a semnat un contract de înregistrări
cu Hollywood Records, care semnase deja cu Cyrus și Lovato.[74][75]
Gomez și-a lansat propria sa companie de producții, July Moon Productions.[76][77] Ea a făcut un
parteneriat cu XYZ Films pentru proiect, dându-i lui Gomez oportunitatea să scriuă articole, să
angajeze scriitori și altele.[78][79] Gomez trebuia să lanseze două filme noi prin această companie. În
primul, intitulat What Boys Want, Gomez juca o fată care poate să audă puterea bărbaților.[80] Mai
târziu, ea a anunțat filmul Thirteen Reasons Why, în care Gomez joacă o fată tânără care comite
sinucidere; dar filmul nu a fost niciodată lansat.[81]

S-ar putea să vă placă și

  • Madonna
    Madonna
    Document7 pagini
    Madonna
    DianaIlas
    Încă nu există evaluări
  • Demi Lovato Facts
    Demi Lovato Facts
    Document2 pagini
    Demi Lovato Facts
    Oprea Cristina
    Încă nu există evaluări
  • Miley Cyrus
    Miley Cyrus
    Document15 pagini
    Miley Cyrus
    Daniel Gheorghe
    Încă nu există evaluări
  • Madonna
    Madonna
    Document65 pagini
    Madonna
    Laura Baltag
    Încă nu există evaluări
  • Mariah Carey
    Mariah Carey
    Document25 pagini
    Mariah Carey
    Alex Manta
    Încă nu există evaluări
  • Marilyn Monroe PDF
    Marilyn Monroe PDF
    Document15 pagini
    Marilyn Monroe PDF
    Florentina Mocanu
    Încă nu există evaluări
  • Jim Carrey
    Jim Carrey
    Document12 pagini
    Jim Carrey
    Alin Iacob
    Încă nu există evaluări
  • Celine Dion, Michael Jackson Si Alti Cantareti Remarcabili
    Celine Dion, Michael Jackson Si Alti Cantareti Remarcabili
    Document163 pagini
    Celine Dion, Michael Jackson Si Alti Cantareti Remarcabili
    denisae_4
    Încă nu există evaluări
  • Mariah Carey Biografie
    Mariah Carey Biografie
    Document17 pagini
    Mariah Carey Biografie
    Elena Ungureanu
    Încă nu există evaluări
  • Joe Jonas
    Joe Jonas
    Document3 pagini
    Joe Jonas
    Anca-Stefania Bordas
    Încă nu există evaluări
  • Jennifer Hudson
    Jennifer Hudson
    Document21 pagini
    Jennifer Hudson
    Marco Polosss
    Încă nu există evaluări
  • Mariah Carey
    Mariah Carey
    Document1 pagină
    Mariah Carey
    5frtbmq92j
    Încă nu există evaluări
  • Janet Damita Jo Jackson
    Janet Damita Jo Jackson
    Document7 pagini
    Janet Damita Jo Jackson
    Roxana Elena
    Încă nu există evaluări
  • Liam James Payne
    Liam James Payne
    Document7 pagini
    Liam James Payne
    Roxana Elena
    Încă nu există evaluări
  • Celine Dion 2010
    Celine Dion 2010
    Document1 pagină
    Celine Dion 2010
    Bogdan Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • Trupa Mea Favorită - ONE DIRECTION
    Trupa Mea Favorită - ONE DIRECTION
    Document12 pagini
    Trupa Mea Favorită - ONE DIRECTION
    Rudii Cmn
    Încă nu există evaluări
  • Pink
    Pink
    Document10 pagini
    Pink
    Teodor
    Încă nu există evaluări
  • Kelly Brianne Clarkson
    Kelly Brianne Clarkson
    Document8 pagini
    Kelly Brianne Clarkson
    Raluca Stoica
    Încă nu există evaluări
  • Gabriella Lucia Cilmi
    Gabriella Lucia Cilmi
    Document5 pagini
    Gabriella Lucia Cilmi
    Vlad Popescu
    Încă nu există evaluări
  • Beyoncé
    Beyoncé
    Document35 pagini
    Beyoncé
    Laura Baltag
    Încă nu există evaluări
  • Despre Celine
    Despre Celine
    Document11 pagini
    Despre Celine
    diteABC
    Încă nu există evaluări
  • Madonna
    Madonna
    Document1 pagină
    Madonna
    Vacareanu Roxana-Denisa
    Încă nu există evaluări
  • Justin Bieber
    Justin Bieber
    Document18 pagini
    Justin Bieber
    Alex Manta
    Încă nu există evaluări
  • Text Macheta
    Text Macheta
    Document2 pagini
    Text Macheta
    Energy Music
    Încă nu există evaluări
  • The Weeknd
    The Weeknd
    Document2 pagini
    The Weeknd
    Vacareanu Roxana-Denisa
    Încă nu există evaluări
  • Christina Aguilera
    Christina Aguilera
    Document13 pagini
    Christina Aguilera
    LarisaOniga
    Încă nu există evaluări
  • The Weeknd
    The Weeknd
    Document8 pagini
    The Weeknd
    Andreea C
    Încă nu există evaluări
  • Viata Lui MERILYN MONROE
    Viata Lui MERILYN MONROE
    Document2 pagini
    Viata Lui MERILYN MONROE
    popa beatrice
    Încă nu există evaluări
  • Mikalake Fabean Snoop Dogg
    Mikalake Fabean Snoop Dogg
    Document5 pagini
    Mikalake Fabean Snoop Dogg
    Faby RO
    Încă nu există evaluări
  • Celine Dion
    Celine Dion
    Document2 pagini
    Celine Dion
    Maia Anaconda
    Încă nu există evaluări
  • Smiley
    Smiley
    Document4 pagini
    Smiley
    Gabriel Cirlan
    Încă nu există evaluări
  • Sari La Conținut
    Sari La Conținut
    Document29 pagini
    Sari La Conținut
    Alex Manta
    Încă nu există evaluări
  • Adsdasdasdwwdas
    Adsdasdasdwwdas
    Document11 pagini
    Adsdasdasdwwdas
    Dragos Greceanu
    Încă nu există evaluări
  • Mamma Mia
    Mamma Mia
    Document3 pagini
    Mamma Mia
    Cristina Georgiana
    Încă nu există evaluări
  • Michael Jackson
    Michael Jackson
    Document32 pagini
    Michael Jackson
    Alex Manta
    Încă nu există evaluări
  • Tonita Nicu
    Tonita Nicu
    Document5 pagini
    Tonita Nicu
    NICU TONIȚĂ
    Încă nu există evaluări
  • Harry Potter Si Camera Secretelor
    Harry Potter Si Camera Secretelor
    Document2 pagini
    Harry Potter Si Camera Secretelor
    babybety2011
    Încă nu există evaluări
  • Film Regizor Actor Interbelic
    Film Regizor Actor Interbelic
    Document3 pagini
    Film Regizor Actor Interbelic
    AlupuluiVladGeorge
    Încă nu există evaluări
  • Referat Snoop Dogg
    Referat Snoop Dogg
    Document10 pagini
    Referat Snoop Dogg
    Valeria Ghita
    Încă nu există evaluări
  • Criza de Imagine - Britney Spears
    Criza de Imagine - Britney Spears
    Document7 pagini
    Criza de Imagine - Britney Spears
    Vlad Filip
    Încă nu există evaluări
  • Muzica Madonna
    Muzica Madonna
    Document11 pagini
    Muzica Madonna
    Rallu Ella
    100% (1)
  • Copilărie
    Copilărie
    Document5 pagini
    Copilărie
    Roxana Elena
    Încă nu există evaluări
  • Adele
    Adele
    Document15 pagini
    Adele
    Daniel Gheorghe
    Încă nu există evaluări
  • Taylor Alison Swift s2
    Taylor Alison Swift s2
    Document4 pagini
    Taylor Alison Swift s2
    Andreea
    Încă nu există evaluări
  • Brad Pitt
    Brad Pitt
    Document2 pagini
    Brad Pitt
    Stefan Hincu
    Încă nu există evaluări
  • Eminem Presentation
    Eminem Presentation
    Document14 pagini
    Eminem Presentation
    Sergiu Srg
    Încă nu există evaluări
  • The Weeknd: Revista de Muzica
    The Weeknd: Revista de Muzica
    Document2 pagini
    The Weeknd: Revista de Muzica
    Aurora Șerban
    Încă nu există evaluări
  • Elaborat De: Mînăscurtă Gabriela
    Elaborat De: Mînăscurtă Gabriela
    Document18 pagini
    Elaborat De: Mînăscurtă Gabriela
    Gabriela Minascurta
    Încă nu există evaluări
  • Proiect Muzica
    Proiect Muzica
    Document4 pagini
    Proiect Muzica
    Razvan Unguroiu
    Încă nu există evaluări
  • Referat-Personalitate
    Referat-Personalitate
    Document2 pagini
    Referat-Personalitate
    Alexia
    Încă nu există evaluări
  • Elvis Presley
    Elvis Presley
    Document7 pagini
    Elvis Presley
    daniela burcea
    Încă nu există evaluări
  • Ring The Alarm
    Ring The Alarm
    Document1 pagină
    Ring The Alarm
    Denis Andrei Balan
    Încă nu există evaluări
  • John
    John
    Document4 pagini
    John
    Roxana Elena
    Încă nu există evaluări
  • Calatoriile Lui Gulliver 1
    Calatoriile Lui Gulliver 1
    Document3 pagini
    Calatoriile Lui Gulliver 1
    babybety2011
    Încă nu există evaluări
  • Referat Ariana Grande
    Referat Ariana Grande
    Document1 pagină
    Referat Ariana Grande
    Lusiana Bodnariuc
    Încă nu există evaluări
  • Adele
    Adele
    Document5 pagini
    Adele
    mmarialuiza1
    Încă nu există evaluări
  • Leadership, Christina Aguilera
    Leadership, Christina Aguilera
    Document11 pagini
    Leadership, Christina Aguilera
    Alexandru Ghinea
    Încă nu există evaluări
  • Rihanna
    Rihanna
    Document29 pagini
    Rihanna
    Roxana Elena
    Încă nu există evaluări
  • Referat Lady GaGa
    Referat Lady GaGa
    Document7 pagini
    Referat Lady GaGa
    Roman Claudiu
    Încă nu există evaluări
  • Soarele
    Soarele
    Document10 pagini
    Soarele
    Roxana Ioana Dumitru
    Încă nu există evaluări
  • Uranus
    Uranus
    Document11 pagini
    Uranus
    Roxana Ioana Dumitru
    Încă nu există evaluări
  • Practica Gandirii Pozitive Joseph Murphy PDF
    Practica Gandirii Pozitive Joseph Murphy PDF
    Document161 pagini
    Practica Gandirii Pozitive Joseph Murphy PDF
    jivinel
    100% (1)
  • CERTIFICAT
    CERTIFICAT
    Document1 pagină
    CERTIFICAT
    Roxana Ioana Dumitru
    Încă nu există evaluări
  • Platon
    Platon
    Document6 pagini
    Platon
    ggggg
    Încă nu există evaluări
  • Curs 2 - 23.04.2018 Starea de Constienta
    Curs 2 - 23.04.2018 Starea de Constienta
    Document66 pagini
    Curs 2 - 23.04.2018 Starea de Constienta
    Rozina Vornicu
    Încă nu există evaluări
  • Referat
    Referat
    Document1 pagină
    Referat
    Roxana Ioana Dumitru
    Încă nu există evaluări
  • Luna
    Luna
    Document7 pagini
    Luna
    Roxana Ioana Dumitru
    Încă nu există evaluări
  • Aristotel
    Aristotel
    Document7 pagini
    Aristotel
    Roxana Ioana Dumitru
    Încă nu există evaluări
  • Patologie Traumatica Teleanu
    Patologie Traumatica Teleanu
    Document74 pagini
    Patologie Traumatica Teleanu
    Mihai Vintila
    Încă nu există evaluări
  • Traducere
    Traducere
    Document1 pagină
    Traducere
    Roxana Ioana Dumitru
    Încă nu există evaluări
  • Jackson
    Jackson
    Document5 pagini
    Jackson
    Roxana Ioana Dumitru
    Încă nu există evaluări
  • Patologie Traumatica Teleanu
    Patologie Traumatica Teleanu
    Document74 pagini
    Patologie Traumatica Teleanu
    Mihai Vintila
    Încă nu există evaluări
  • Neuro Curs 1
    Neuro Curs 1
    Document3 pagini
    Neuro Curs 1
    Roxana Ioana Dumitru
    Încă nu există evaluări
  • Jason Momoa
    Jason Momoa
    Document4 pagini
    Jason Momoa
    Roxana Ioana Dumitru
    Încă nu există evaluări
  • Toxico 3
    Toxico 3
    Document40 pagini
    Toxico 3
    Roxana Ioana Dumitru
    Încă nu există evaluări
  • Chris
    Chris
    Document8 pagini
    Chris
    Roxana Ioana Dumitru
    Încă nu există evaluări
  • Cap 3 Barem ITU Specifice - 2014
    Cap 3 Barem ITU Specifice - 2014
    Document7 pagini
    Cap 3 Barem ITU Specifice - 2014
    Pavel Sebastian
    Încă nu există evaluări
  • D Gianina - Raport de Evaluare ASSI - 20160409
    D Gianina - Raport de Evaluare ASSI - 20160409
    Document8 pagini
    D Gianina - Raport de Evaluare ASSI - 20160409
    Roxana Ioana Dumitru
    Încă nu există evaluări
  • Histologie - Subiecte - Semestrul 2
    Histologie - Subiecte - Semestrul 2
    Document3 pagini
    Histologie - Subiecte - Semestrul 2
    olaruionutadrian
    100% (1)
  • Note de Curs Despre EKG
    Note de Curs Despre EKG
    Document13 pagini
    Note de Curs Despre EKG
    Corina Alexandra
    Încă nu există evaluări
  • Anatomie LP14 Nervos
    Anatomie LP14 Nervos
    Document5 pagini
    Anatomie LP14 Nervos
    GeorgeNecoară
    Încă nu există evaluări
  • Caracterizarea Mesterului Manole
    Caracterizarea Mesterului Manole
    Document2 pagini
    Caracterizarea Mesterului Manole
    sseerrggiiuu
    67% (9)
  • Congrese
    Congrese
    Document2 pagini
    Congrese
    Roxana Ioana Dumitru
    Încă nu există evaluări
  • Razboi Si Pace
    Razboi Si Pace
    Document3 pagini
    Razboi Si Pace
    Roxana Ioana Dumitru
    Încă nu există evaluări
  • CNC 2015
    CNC 2015
    Document101 pagini
    CNC 2015
    hionut65
    Încă nu există evaluări
  • Cerere Inscriere La Curs1
    Cerere Inscriere La Curs1
    Document1 pagină
    Cerere Inscriere La Curs1
    Roxana Ioana Dumitru
    Încă nu există evaluări
  • V WD
    V WD
    Document23 pagini
    V WD
    Roxana Ioana Dumitru
    Încă nu există evaluări
  • Lamaie
    Lamaie
    Document2 pagini
    Lamaie
    Cami Ortelecan
    Încă nu există evaluări