3.1.

Reprezentarea rupturilor
Ruptura este reprezentarea pe un plan a obiectului în proiecţie ortogonală, după
îndepărtarea unei părti din acesta de restul obiectului printr-o suprafaţă neregulată, denumită
suprafaţă de ruptură, perpendiculară pe planul de proiecţie (fig. 3.5.a) sau paralelă cu acesta (Fig.
3.5.b).
Rupturile se folosesc în cazul reprezentării pe desen a pieselor lungi, de secţiune
constantă sau uniform variabilă, care ar conduce la utilizarea neraţională a spaţiului ocupat de
reprezentare şi la irosirea timpului de lucru. De asemenea, rupturile prezintă, în cazul secţiunilor
parţiale, avantajul reprezentării unor părţi ale obiectului acoperite pe partea îndepartată imaginar.
Urma suprafeţei de ruptură pe planul de proiecţie se numeşte linie de ruptură. Linia de
ruptură se trasează cu linie continuă subţire ondulată pentru rupturi în piese de orice formă şi
material, cu excepţia lemnului, pentru care forma liniei este în zig-zag.
Nu se admite ca linia de ruptura să coincidă cu o muchie sau cu o linie de contur şi nici să
se traseze în continuarea acestora.
Fig. 3.5.a
Reprezentarea în ruptură a uneipiese a cărei lungime este cu mult mai mare decât celelalte două
dimensiuni