Sunteți pe pagina 1din 45

MOTO

„Eu sunt copilul.

Tu ţii în mâinile tale destinul meu. Tu determini, în cea
mai mare măsură, dacă voi reuşi sau voi eşua în viată !
Dă-mi, te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre
fericire. Educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvântare
pentru lume ! "
(din Child's Appels, Mamie Gepe Cole)

2014/2o15

Numele :
Prenumele :
Unitatea şcolară :

1
1. Organizează, conduce şi desfăşoară activităţi educative cu clasa la care a fost
numit diriginte.

2. Urmăreşte cum se asigură ordinea, curăţenia şi atmosfera generală în sala de

clasă ce i-a fost repartizată.

3. Consiliază elevii şi părinţii acestora în probleme de învăţare, de viaţă, de

integrare socială.

4. Sprijină orientarea şcolară şi profesională.

5. Reprezintă elevii în colectivul didactic şi ţine legătura cu profesorii care

predau la clasă în vederea optimizării eforturilor acestora.

6. Ţine legătura cu părinţii elevilor, comunică periodic familiei situaţia la

învăţătură şi disciplină.

7. Acordă notele la purtare, iar când este cazul, supune situaţia disciplinară
dezbaterii consiliului profesoral.

8. Completează, în condiţii grafice corespunzătoare, catalogul clasei.

9. Urmăreşte transcrierea mediilor în registrul matricol, atât la sfârşitul anului

şcolar, cât şi după examenele de corigenţă.

10. Completează caietul dirigintelui.

2
CÂTEVA SUGESTII...

 Pedepsele paralizează imaginaţia; dar nu orice imaginaţie duce la un

comportament dorit!
 Coborâţi între elevi, dar nu vă confundaţi cu ei. Contrariul produce
confuzie, dezorientare! Empatia este necesară pentru a-l putea înţelege pe elev în
orice situaţie.
 Fiţi răbdător şi dovediţi stăpânire de sine; aceasta mai cu seamă în
momentele de criză!
 Atitudinea îngăduitoare a educatorului nu trebuie să izvorască din
indiferenţă, ci din înţelepciune, competenţă şi pasiune!
 Nu ridiculizaţi în public nereuşita elevilor; acordaţi-le şansa! Fiţi
întotdeauna obiectivi!
 Stimulaţi ideile valoroase ale elevilor; nu vă faceţi că nu le pricepeţi
sau, şi mai rău, că nu vă privesc! Ideile lor pot fi surse de inspiraţie pentru
dumneavoastră!
 Manifestaţi admiraţie pentru valorile autentice; modelele dumnea-
voastră de viaţă pot fi şi modelele elevilor!
 Manifestaţi o atitudine pozitivă faţă de elevi; încurajarea, lauda pot
aduce de cele mai multe ori o energie suplimentară pentru depăşirea greutăţilor
de către elevi!
 Fiţi autoritari în relaţia cu elevii; autoritatea trebuie să fie căpătată,
însă, prin pregătirea profesională şi iubire faţă de elevi.

3
- planificarea anuală a activităţii educative,
- planificarea semestrială a activităţii educative;
- proiectele lecţiilor de dirigenţie;
- componenţa clasei (nume, prenume, domiciliu, alte date importante);
- organizarea colectivului de elevi (nume şi prenume, responsabilităţi în cadrul
clasei);
- organizarea comitetului de părinţi (preşedinte, vicepreşedinte, trezorier,
membri);
- componenţa consiliului profesoral al clasei;
- orarul clasei;
- planificarea activităţilor cu părinţii;
- procese verbale de la activităţile cu părinţii;
- serviciul pe şcoală şi alte activităţi (numele elevului, tipul activităţii, data,
observaţii);
- programarea lucrărilor scrise semestriale,
- participări la concursuri şcolare;
- harta psihopedagogică a elevului;
- situaţia absenteismului.

Dirigintele mai are obligaţia să completeze catalogul clasei şi carnetele de elev.

4
 Respectaţi şi încurajaţi demnitatea umană
 Luaţi în serios copiii, fiţi afectivi, fiţi morali!
 Fiţi atenţi cu aspectul dumneavoastră estetic
 Aveţi răbdare cu elevii
 Bazaţi-vă pe disciplină, dar stimulaţi imaginaţia şi entuziasmul
 Admonestaţi când este cazul, dar şi încurajaţi
 Respectaţi cuvântul dat
 Disociaţi corectarea de pedeapsă
 Accentuaţi comportamentul pozitiv
 Încurajaţi realizările oricât de mici ar fi
 Asiguraţi şanse egale de succes
 Fiţi dispuşi să vă distraţi
 Evitaţi ca tonul vocii, expresia feţei, gestica să aibă caracter punitiv
 Comportaţi-vă aşa încât să fiţi un model respectabil pe scara socială
 Nu uitaţi: tinereţea sufletului nu este atenuată de vârstă

Urmăreşte permanent idealul educaţional al şcolii româneşti:

„Dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a
personalităţii umane, formarea personalităţii autonome şi
creative”.

5
Conform Ordinului nr. 3637/30.06.2014, Ministerul Educaţiei Naţionale a
stabilit structura anului şcolar.
Acesta va avea 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile
lucrătoare.
El va începe în data de 1 septembrie 2013 şi se va încheia pe 31 august 2014, fiind
structurat pe două semestre, pentru învăţământul gimnazial după cum urmează:

15 sept. – 19 dec.
Cursuri
SEMESTRUL I 2014
90 zile
20 dec. 2014 –
18 săptămâni Vacanţă de iarnă
4 ian. 2015
16 sept. 2014
– 31 ian. 2014 5 ian.– 30 ian.
Cursuri
2015
31 ian. – 8 febr.
Vacanţă intersemestrială 2015
9 febr. – 5 apr.
Cursuri
2015

SEMESTRUL Şcoala altfel:

II 6 apr.– 10 apr.
Să ştii mai multe, să fii mai
86 zile bun! 2015
18 săptămâni activităţi extracurriculare şi extraşcolare

10 febr. – 20 apr. 11 apr. – 19 apr.

2014 Vacanţa de primăvară
2015
20 apr. – 19 iun.
Cursuri
2015
20 iun. – 13 sept.
Vacanţa de vară 2015

6
În perioada 1 – 9 noiembrie 2014, clasele din învăţământul primar şi grupele
din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.

Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are 36 de săptămâni din care durata
cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfăşurării evaluării
naţionale. Cursurile claselor a VIII-a se încheie în data de 12 iunie 2015.

Tezele din semestrul I al anului şcolar 2014 – 2015 vor fi susţinute, de regulă,
până la data de 19 decembrie 2014, iar cele din semestrul al II-lea, de regulă, până la
data de 22 mai 2015.
Calendar
anul şcolar 2014 – 2015

Semestrul I 2014 – 2015

Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie Ianuarie
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18
L 15 22 29 6 13 20 27 3 10 17 24 1 8 15 5 12 19 26
M 16 23 30 7 14 21 28 4 11 18 25 2 9 16 6 13 20 27
M 17 24 1 8 15 22 29 5 12 19 26 3 10 17 7 14 21 28
J 18 25 2 9 16 23 30 6 13 20 27 4 11 18 8 15 22 29
V 19 26 3 10 17 24 31 7 14 21 28 5 12 19 9 16 23 30

Semestrul II 2015

Februarie Martie Aprilie Mai Iunie

19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36

L 9 16 23 2 9 16 23 30 6 20 27 4 11 18 25 1 8 15
M 10 17 24 3 10 17 24 31 7 21 28 5 12 19 26 2 9 16
M 11 18 25 4 11 18 25 1 8 22 29 6 13 20 27 3 10 17
J 12 19 26 5 12 19 26 2 9 23 30 7 14 21 28 4 11 18
V 13 20 27 6 13 20 27 3 10 24 1 8 15 22 29 5 12 19

Săptămâna 6 – 10 aprilie 2015 dedicată activitătilor extracurriculare şi

extraşcolare ,,Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!“ are orar
specific.
Unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare vor marca prin manifestări
specifice ziua de 5 octombrie - Ziua internaţională a educaţiei şi ziua de 5
iunie - Ziua învăţătorului, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei
unităţi de învăţământ preuniversitar

7
În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri:
Luni, 1 Decembrie 2014 – Ziua Naţionlă a României,
Vineri, 1 mai 2015 – Ziua Muncii
Luni, 1 iunie 2015 – A doua zi de Rusalii

Organizarea grupului educaţional

Orarul clasei …………

Luni Marţi Miercu Joi Vineri

ri

8
Catalogul clasei a ………

Nr
Nr. Numele şi Data şi
.
matric prenumele locul Adresa Telefon
crt
ol elevului naşterii
.
1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

9
10

11

12

13

14

15

10
Tipul Sănătatea
Părinţii Fraţi
Nr. familiei elevului
crt. Vârst
Numele Studii Profesia Venit
a
1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

11
8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

12
ANUL ŞCOLAR ______2014 - 2015____________ CLASA a VIII-a A

Particularităţi Numele şi prenumele elevilor care fac parte

problematice din aceste familii
1.Atmosferă educativă negativă
(neînţelegeri frecvente, certuri
evidente, alcoolism,
imoralitate,absenţe mari, lipsa
afectivităţii, autoriritarism,
permisivitate ,dezinteres,
ostilitate faţă de şcoală,etc)

2.Tatăl(mama) decedat(ă)

3.Părinţi despărţiţi (divorţaţi)

4. Condiţii materiale grele (spaţiu

redus,membrii numeroşi,salarii
foarte mici,etc).

5. Cu grad redus de instrucţie şi

cultură (fără şcoală,cu şcoală
primară, generală,profesională).

6.Alte situaţii (sănătate,necazuri

deosebite,severitate excesivă,
permisivitate excesivă,etc.)

13
ANUL ŞCOLAR _______2014- 2015_______ CLASA a VIII-a A

Condiţii de
Nr. NUMELE ŞI PRENUMELE Tipul de familie Studiile părinţilor
viaţă
Crt. ELEVULUI
1. 2. 3. 4. 1. 2. 3. 1. 2. 3.
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.

Menţiuni: Tipul de familie 1-organizată;

2-dezorganizată;
3-condiţii bune,spaţiu corespunzător;
4-condiţii satisfăcătoare.

Condiţii de viaţă 1-condiţii precare,spaţiu insuficient;

2-tata/mama decedată;
3-părinţii despărţiţi.

Studiile părinţilor 1-şcoală generală,şcoală profesională;

2-studii liceale;
3-colegiu,şcoală postliceală,studii superioare.

14
Nr. NUMELE ŞI PRENUMELE Profesia părinţilor
Crt. ELEVULUI mama tata
1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

Nr. NUMELE ŞI Probleme de Acte medicale

15
PRENUMELE care atestă
Crt sănătate
ELEVULUI afecţiunea
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.

ANUL ŞCOLAR _______2014- 2015_______ CLASA a VIII-a A

16
FUNCŢIA ÎN
REPREZENTANT
NUMELE ŞI CADRUL LOCUL DE TELEFON TELEFON
ÎN COMITETUL OBSERVAŢII
PRENUMELE COMITETUL MUNCĂ SERVICI DOMICILIU
PE ŞCOALĂ
UI

Prşedin
te
Casier

Membr
u

Observaţii :
___________________________________________________________________________________________

1. ELEVI CU SITUAŢIA LA ÎNVĂŢĂTURĂ :

FOARTE BUNĂ

BUNĂ

SATISFĂCĂTOARE

17
NESATISFĂCĂTOARE

2.ELEVI CU PROBLEME DISCIPLINARE :

FOARTE GRAVE

GRAVE

ÎNTÂMPLĂTOARE

3.ELEVI CARE SE EVIDENŢIAZĂ ÎN :

ACTIVITĂŢI
ŞCOLARE

ACTIVITĂŢI
EXTRAŞCOLARE

18
4.ELEVI CU PROBLEME ÎN SITUAŢIA ŞCOLARĂ :

CORIGENŢI

CU SITUAŢIA ŞCOLARĂ NEÎNCHEIATĂ

din cauza absenţelor

alte motive(care)

5. ELEVI BURSIERI :

Numele şi prenumele elevului Felul bursei

6. ELEVI NAVETIŞTI :

Numele şi prenumele elevului Localitatea de unde face naveta şi

distanţa

19
Clas Obiectul Sem. Data
a
I
Lb.
II
română
Matematic I
ă II
Lb. I
maternă II

Mentiune: clasa a VIII-a are teză si la Geografie

20
ANUL ŞCOLAR _______2014- 2015_______ CLASA ..............

PREGĂTIRE
Nr. DISCIPLINA DE MEDITAŢII CONSULTAŢII SUPLIMENTARĂ PENTRU
OLIMPIADE/ CONCURSURI OBS
Crt ÎNVĂŢĂMÂNT
Ziua şi data
1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

21
Responsabilităţile elevilor în colectiv

Nr
.
crt Responsabilităţi Numele şi prenumele elevului
.
1. Liderul clasei

2. Casier

3. Responsabil cu
disciplina

4. Responsabil cu
păstrarea curăţeniei
5. Responsabil cu
verificarea temelor
6. Organizator de
spectacole,
activităţi culturale
7. Organizator de excursii,
competiţii sportive
8. Alte responsabilităţi

22
Nr Numele şi
Competenţa
cr Disciplina prenumele
profesională
t. profesorului
1. Limba
română
2. Limba latină
3. Limba
maternă
4. Limba străină
I
5. Limba străină
II
6. Istorie
7. Cultură civică
8. Matematică
9. Fizică
10 Chimie
.
11 Biologie
.
12 Geografie
.
13 Ed. plastică
.
14 Ed. muzicală
.
15 Religie
.
23
16 Ed. fizică
.
17 Ed.
tehnologică
18 Informatică
.
19 Opţional I
.

Clasa ……………
Situaţia generală asupra mişcării elavilor şi a rezultatelor
în timpul anului şcolar

Indicatori Semestr Indicatori Anual

ul
Înscrişi la În iunie
începutul
promovaţi

anului şcolar
În august

I II
NUMĂRUL ELEVILOR

Veniţi în
timpul
O disciplină
semestrului
corigenţi

Plecaţi în
timpul
semestrului
Existenţi la Două discipline
sfârşitul
semestrului
Promovaţi
Din cauza situaţiei
O la învăţătură
disciplină
Mai
multe
Din cauza
discipline
absenţelor pe mitiv
TOTAL
de : boală

24
O

NUMĂRUL ELEVILOR
disciplină
- abandon şcolar

Cu situaţia neâncheiată
Mai
multe
discipline
TOTAL,

repetenţi
din care:
- amânat
medical - alte situaţii
-
abandon
şcolar
- alte
situaţii
TOTAL
TOTAL
Din care,
Absen motivate Absenţe
Din care, motivate
ţe

Promovaţi cu medii Corigenţi

Tota Media
l generală 1 2 mai
5– 9-
elevi 7 – 8,99 a clasei obie obiect multe
6,99 10
ct e obiecte
Sem.
I
Sem.
II

Promovaţi cu Repetenţi
Corigenţi
medii
Media
mai mai
Total general
2 mult 1 2 multe
elevi 5– 7– 9- ăa 1
ob e obi obi obiecte
6,99 8,99 10 clasei obi
i obiec
te
An
şcola
r
25
N Perioada
r Numele şi An
Obiectele Sem. Sem. Motiv
cr prenumele elevului şcola
I II
t r
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.

Semestrul I Semestrul II
Medi
Numele şi prenumele Locu Numele şi prenumele Medi Locu
a
elevului l elevului a l

26
27
Nr. Numele şi prenumele Nota la purtare
Media Locul Premiul
crt. elevului Sem.I Sem.II An şcolar
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.

28
Nr Nota
. Numele şi Se Se An Măsuri luate pentru
Motive
crt prenumele elevului m. m. şcol a remedia situaţia
. I II ar
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.

Nr.
Activitatea Data Eficienţa
crt.
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.

29
Situaţia la învăţătură şi disciplină
Nr. Numele şi prenumele
Medii generale Absenţe nemotivate Medii la purtare
Crt. elevului
V VI VII VIII V VI VII VIII V VI VII VIII
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.

30
Nr. Obiectul la Factorii care
Crt Numele şi prenumele care are au generat Măsuri
. probleme situaţia
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10
.

31
Caracterizarea clasei
Clasa …………….
STATISTICA CLASEI

Clasa a fost alcătuită din…................,din care……..fete

şi……..băieţi.
Procentul de promovabilitate a fost de ………………,cu media
generală a clasei……………….
Elevi cu rezultate deosebite:
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
Elevi problemă:
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
Starea disciplinară
Comportamentul de grup:
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
Elevi problemă:
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
Măsuri luate, rezultate, măsuri de perspectivă:
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
Relaţiile di dinamica clasei
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………….…
Rezultate la olimpiade şi concursuri
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
….……………………………………………………………………………………………...
Aprecieri asupra progresului sau regresului clasei
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………….…
Concluzii
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………

32
Manuale primite
Nr. DISCIPLINA
Clasa a VIII-a A
crt ŞCOLARĂ
fb b s nesatisf
1. Lb.şi lit.română
2. Lb.franceză
3. Lb.engleză
4. Istoria
5. Geografia
6. Matematica
7. Fizica
8. Chimia
9. Biologia
10. Ed.muzicală
11. Ed.plastică
12. Cultură civică
13. Lb.latină
14. Religie
15. Ed.tehnologică
16.
17.
18.
19.

Menţiuni :

33
Manuale predate
Nr. DISCIPLINA
Clasa a VIII-a A
crt ŞCOLARĂ
fb b s nesatisf
1. Lb.şi
lit.română
2. Lb.franceză
3. Lb.engleză
4. Istoria
5. Geografia
6. Matematica
7. Fizica
8. Chimia
9. Biologia
10. Ed.muzicală
11. Ed.plastică
12. Cultură civică
13. Lb.latină
14. Religie
15. Ed.tehnologică
16.
17.
18.
19.
Menţiuni :

34
Nr.
Crt. NUMELE ŞI PRENUMELE ELEVULUI 1. 2. 3. 4. 5.
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.

Observaţii:
1. Retras,izolat,dezinteresat de viaţa colectivului;
2. Lucrează numai din obligaţie;
3. Face strictul necesar,dar fără să aibă iniţiativă;
4. Integrat în colectiv,bun executant dar fără opinie proprie;
5. Are autoritate,bun organizator şi animator al colectivului.

35
ANUL ŞCOLAR _______2014- 2015_______ CLASA a VIII- a A

ACTIVITATEA/TEMA
Nr.
(adunări tematice sau de bilanţ, comune cu PREZENŢA OBSERVAŢII/ PROPUNERI
Crt.
profesorii claselor)

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

36
ANUL ŞCOLAR _______2014- 2015_______ CLASA a VIII- a A

NUMELE ŞI CONŢINUTUL
Nr. PROBLEMA
PRENUMELE DATA DISCUŢIEI REZULTATE OBŢINUTE
Crt. ABORDATĂ
ELEVULUI VIZITAT PURTATE

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

37
GRAFICUL SEDINŢELOR CU PĂRINŢII
NR.
CRT. DATA TEMA ŞEDINŢEI OBSERVAŢII
*Cunoaşterea părinţilor şi
alegerea comitetului de părinţi;
1 SEPTEMBRIE *Discutarea unor probleme de
OCTOMBRIE organizare;
*Discutarea situaţiei la
învăţătură înregistrată până la
această dată şi a unor situaţii
comportamentale sau de
acomodare
*”Comunicare şi respect”
2. NOIEMBRIE discuţii despre o comunicare
eficientă (prezentare ppt.)
*”Tradiţii şi obiceiuri de iarnă,
3. DECEMBRIE la români” - program artistic,
prezentat de elevi, pentru
părinţi
*”De la agresivitatea între
4. IANUARIE copii, la agresivitatea în
societate” - dezbatere
Discutarea situaţiei la
învăţătură şi purtare a elevilor,
în sem. I ;
*”Preadolescentul şi familia” -
5. FEBRUARIE dezbatere
*”Viaţa are prioritate” –
6. MARTIE prezentarea unor reguli de
circulaţie; discuţii, cu
exemplificări (vor fi prezenţi şi
elevii)
*”Succes şi insucces şcolar” -
discuţii
7-8 MAI - IUNIE *Concluzii asupra disciplinei şi
situaţiei la invăţătură a
elevilor, la sfârşit de an
şcolar

38
PROCES VERBAL

Încheiat astăzi , ....................... , în cadrul şedinţei cu părinţii al clasei/grupei

………... .
Ordinea de zi cuprinde :
.................................................................................................................................

Discuţii :

39

La şedinţă sunt prezenţi ...... părinţi din totalul de ……….

Drept pentru care a fost încheiat prezentul proces verbal .
Întocmit ,

40
Participanţii la şedinţa cu părinţii clasa/grupa ……… din data
de ..................................

Nr. Numele şi prenumele Numele şi prenumele Semnătura

crt. elev/prescolar părinţe
1

10

11

12

13

14

15

41
ANUL ŞCOLAR ______________ CLASA ............................

Nr.
Numele şi prenumele elevului 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10
Crt.

Menţiuni: 1. Nu are condiţii de învăţătură acasă;

2. Nu înţelege explicaţiile tuturor profesorilor;
3. Nu are voinţă să studieze;
4. Nu poate realize mai mult;
5. Nu-i place să înveţe;
6. Nu este sufficient de atent la lecţii;
7. Nu are un regimde viaşă ordonat ;
8. E preocupat de alte probleme ;
9. Are multe treburi de făcut acasă;
10. Nu învaţă suficient.

42
ANUL ŞCOLAR ______________ CLASA ...................................

FAZA
Nr. NUMELE ŞI
DISCIPLINA/CONCURSUL /PREMIUL
Crt. PRENUMELE ELEVULUI
OBŢINUT

43
ANUL ŞCOLAR _______ CLASA ..........................................

SANCŢIUNEA /OCAZIA( mustrare în faţa colectivului

NUMELE ŞI
Nr. clasei, mustrare cu avertusment în faţa conailiului şcolii,
PRENUMELE
Crt. retragerea temporară a bursei,
ELEVULUI
eliminarea,exmatricalarea,etc)

44
ANUL ŞCOLAR ______________ CLASA .................................

ÎN CE CONSTĂ PROBLEMA ?
NUMELE ŞI (frecvenţă neregulată-abandon şcolar, situaţie foarte slabă
Nr.
PRENUMELE la învăţătură,încălcarea frecventă a prevederilor
Crt.
ELEVULUI regulamentare, neintegrarea în viaţa de familie,delicvenţă
juvenilă,etc.)

45

S-ar putea să vă placă și