ARMELE UNUI CREȘTIN LUPTĂTOR (I) – PR.

IOSIF TRIFA
„În epistola sa către Efeseni capitolul 6, Apostolul Pavel are o minunată înfăţişare a creştinului
luptător contra ispititorului diavol. Iată ce fel de arme recomandă Apostolul Pavel pentru un bun
ostaş al lui Hristos:
«Îmbrăcaţi-vă în toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor
diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva căpeteniilor,
împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor
răutăţii… Pentru aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua aceea
rea şi să rămâneţi în picioare după ce veţi fi biruit totul.
Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având
picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora luaţi scutul
credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.
Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu… Faceţi în toată vremea
tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa şi cu rugăciune pentru toţi
sfinţii (fraţii)» (Efes. 6, 11-18).
Să cercetăm mai cu de-amănuntul cele spuse mai sus de Sfântul Apostol Pavel căci ele ne privesc
îndeaproape pe noi, toţi ostaşii Domnului. Ele sunt în chip deosebit ale noastre.
Întâi şi întâi apostolul Domnului zice: Îmbrăcaţi-vă în toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta
împotriva meşteşugirilor diavolului… Asta înseamnă că uneltirile diavolului nu se pot birui decât
cu har şi putere de sus, de la Dumnezeu – întărindu-ne puterile noastre cele sufleteşti. Lupta
noastră împotriva vrăjmaşului diavol este o luptă duhovnicească; şi această luptă se poate câştiga
numai cu arme duhovniceşti. Poţi fi un trup tare şi mare cât un munte, căci diavolul te biruie şi îşi
bate joc de tine dacă nu eşti înarmat cu mare putere duhovnicească. Goliat era un uriaş înarmat cu
fier… dar a fost biruit de David, cel înarmat cu încrederea şi cu Duhul lui Dumnezeu.
«Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul.» Ce înseamnă asta? Înseamnă că un
credincios trebuie să fie, înainte de toate, înarmat cu adevărul Evangheliei. Să vadă lumea şi
viaţa în lumina adevărului Evangheliei. Diavolul este tatăl minciunii şi el caută să pună înaintea
noastră lumea şi viaţa într-o înfăţişare mincinoasă… ca s-o trăim în chefuri, în beţii, în pofte, în
desfrânări trupeşti. Faţă de această viaţă pierzătoare, Evanghelia pune în faţa noastră viaţa cea
adevărată în lumina ei cea adevărată. Pe aceasta trebuie s-o trăim. Să fim încinşi cu adevărul,
adică să luptăm în contra vieţii celei mincinoase. Diavolul a umplut lumea cu minciuni de toate
soiurile.
Un ostaş al Domnului trebuie să fie un luptător contra minciunii. Lui nu trebuie să-i pese şi să-i fie
frică de nimeni, ci să strige după minciună ori în ce chip ar vedea-o, ori în ce loc s-ar întâlni cu ea.
În acest înţeles zice Scriptura: Până la moarte să te lupţi pentru adevăr, iar Domnul Dumnezeu va
lupta pentru tine (Învățăturile lui Sirah 4, 32-33).
«Îmbrăcaţi-vă cu platoşa neprihănirii» (zaua dreptăţii) – zice mai departe apostolul Domnului. Zaua
este cămaşa de fier pe care o îmbrăcau mai demult luptătorii. Prin asta ei se asigurau contra
săgeţilor vrăjmaşului. Ele nu puteau pătrunde prin cămaşa de fier. Această zauă ne trebuie şi nouă.
Ştiţi care este această zauă? Este viaţa curată, ferită de păcat, o viaţă fără de prihană. Aceasta
este viaţa cea trăită cu Domnul, cea cuprinsă şi cârmuită de Duhul Domnului. Păcatul este uşa ce i
se deschide diavolului, spre a intra în inima noastră… un

steag al Satanei înfipt în câmpul nostru de luptă. «Zaua dreptăţii», viaţa cea fără prihană, ne
apără împotriva Satanei.
Medicii spun că oasele cele mai tari din trupul omenesc sunt acelea ce apără inima. Tot astfel,
Sfântul Apostol Pavel pune, pentru apărarea inimii, două din cele mai tari scuturi: adevărul şi
neprihănirea, dreptatea.
Satana este şi un mare vrăjmaş al dreptăţii. El a răsturnat aproape cu totul tronul dreptăţii din lume
şi a pus în locul lui strâmbătatea, înşelăciunea, mişelia. Un ostaş al Domnului trebuie să lupte
oriunde pentru dreptate… să însetoşeze după dreptate, luptând pentru izbânda dreptăţii.
«Încălţaţi-vă picioarele cu râvna Evangheliei păcii» – ni se spune mai departe. Asta înseamnă
că lupta şi viaţa noastră trebuie să se reazeme pe terenul cel tare şi de neclintit al
Evangheliei. Cel ce nu se reazemă pe Evanghelie, pe puterea de nebiruit a învăţăturilor
Evangheliei, a pierdut terenul şi a pierdut lupta contra Ispititorului.
Picioarele noastre «încălţate cu râvna Evangheliei păcii» mai înseamnă şi aceea că trebuie să
umblăm mereu numai în căile şi poruncile Domnului. Pe calea «cea strâmtă», pe calea vieţii,
arătată în Evanghelia Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Evanghelia Sa ne dă şi darul păcii, pacea
cea dulce a sufletului, pe care nici toate bogăţiile şi plăcerile din această lume nu ne-o pot da.
«Peste toate, luaţi pavăza credinţei», zice mai departe Sfântul Apostol Pavel. Căci pavăza,
scutul, era arma cea mai însemnată în războaiele cu săgeţi. Cu pavăza se apăra luptătorul de
săgeţile vrăjmaşului. O aşa însemnătate are şi pavăza credinţei pentru viaţa noastră.
«Pavăza credinţei» înseamnă să avem o credinţă vie, înţelegătoare şi lucrătoare. Trebuie să
avem o credinţă tare şi neclintită… care duce la o încredere neclintită în Dumnezeu… la o ascultare
desăvârşită de toată voia lui Dumnezeu, în toate lucrurile şi în toate zilele noastre. La o predare şi
ascultare a noastră întru totul de Cuvântul şi Duhul lui Dumnezeu.
Toate sunt cu putinţă celui care are o astfel de credinţă, o astfel de credinţă «mută şi munţii»… De
o astfel de credinţă se izbesc neputincioase toate săgeţile vicleanului, ca de un scut puternic.
«Luaţi coiful mântuirii» – zice mai departe Sfântul Pavel.
Coiful stă sus, deasupra tuturor armelor. Asta înseamnă că privirile noastre trebuie să se ridice sus
spre Golgota, spre Jertfa cea Mare a Crucii. Iisus a murit pentru noi, pentru iertarea şi mântuirea
noastră. Noi trăim – şi trebuie să trăim – numai prin darul şi harul Jertfei de pe Cruce. Noi trebuie să
ne punem şi să avem siguranţa şi încrederea mântuirii noastre în Jertfa cea mai Mare şi Sfântă de
pe Crucea Mântuitorului nostru. Încrederea şi siguranţa nezguduită că «Sângele Lui ne-a spălat şi
ne spală de orice păcat» (I Ioan 1, 7) şi că prin Sângele Mielului biruim (Apoc. 7, 14) pe Ispititorul.
Şi prin El câştigăm biruinţa.
«Şi sabia Duhului Sfânt, care este Cuvântul lui Dumnezeu» – zice mai departe Sf . Ap. Pavel.
Asta înseamnă că, pentru câştigarea biruinţei, se cer şi darul şi harul Duhului Sfânt. Prin Duhul
Sfânt lucrează Dumnezeu, prin Duhul Sfânt lucrează şi Mântuitorul. Duhul Sfânt este Izvorul
darurilor. Prin Duhul Sfânt ne vin darurile Crucii Mântuitorului nostru. Fără darul şi harul Duhului
Sfânt nu este nici biruinţă, nici mântuire.
Sabia Duhului Sfânt este Cuvântul lui Dumnezeu. Acest Cuvânt se află în Sfânta Scriptură, în
Biblie, în Evanghelia Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Biblia este o carte plină de putere, de dar şi
de har ceresc.
Preot Iosif Trifa, Lumina Satelor, anul 1926, nr. 49