Sunteți pe pagina 1din 1

$

PORTRET: Ion Creangă –


scriitorul fără pereche,
povestitorul minunat al
copilăriei noastre
! 1 March 2022

Motto: “Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când


mă gândesc la locul naşterii mele, la casa
părintească din Humuleşti, la stâlpul
hornului unde lega mama o şfară cu motocei
la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei,
la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă
ţineam când începusem a merge copăcel, la
cuptiorul pe care ma ascundeam, când ne
jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte
jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul
copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de
bucurie !” – Ion Creangă, „Amintiri din
copilărie”

Luni, 1 martie, se împlinesc 184 de ani de la


naşterea lui Ion Creangă, scriitorul pentru
„copii între 7 şi 90 de ani”, un clasic al
literaturii române remarcat prin măiestria
poveştilor şi basmelor şi sale, cel mai
iscusit, cunoscut şi admirat povestitor pe
care l-a dat acest neam.

Ion Creangă s-a născut la 1 martie 1837, la


Humuleşti, judeţul Neamţ, sau, conform actului
din mitrica satului, moşia Mănăstirii Neamţului,
Ocolul de sus, ţinutul Neamţului, partea I, care
indică drept dată a venirii sale pe lume 10 mai
1839. Părinţii săi au fost Ştefan a Petrii
Ciubotariul şi Smaranda Creangă, „răzeşi fără
pământuri” din ţinutul Neamţului. Ion a fost
primul născut dintre cei opt copii ai familiei
sale.

La 1 septembrie 1846, începe cursul primar în


satul natal, la şcoala înfiinţată de preotul Ion
Humulescu (Nemţeanu), cu dascălul Vasile a
Ilioaei (Vasilicăi), iar în perioada 1848 – 1850
învaţă la şcoala din Broşteni.

În perioada 1950 – 1951, studiază la Biserica


Adormirea din Tg. Neamţ. Despre această
perioadă, Creangă afirma: „Biata mama,
crezând că am să ies un al doilea Cucuzel, s-a
pus cu rugăminte pe lângă tata şi m-a dat să
învăţ psaltichie la un psalt de la Adormirea din
Târgul Neamţului peste baltă la vreo două
azvârlituri de piatră de satul nostru. O iarnă am
învăţat şi la această şcoală, căci iarna ce mai
puteam învăţa; iar vara nu făceam purici prea
mulţi pe la şcoală; trebuia s-ajut acasă la tors în
pieptănaşi, la nevedit, la făcut ţevi cu sucala şi
la tras la roată”.

În toamna anului 1852, se înscrie la Şcoala


Domnească din Târgu Neamţ, iar doi ani mai
târziu este înscris la Şcoala catiherică din
Fălticeni.

În iunie 1855, trece primul examenul public la


Şcoala din Fălticeni, calificându-se astfel
pentru Seminarul de la Socola din Iaşi.

La 28 iunie 1858 moare Ştefan a Petrii


Ciubotariul, tatăl său, iar Ion Creangă, fiind cel
mai mare dintre copii, devine „capul familiei”, în
sarcina sa intrând îngrijirea celorlalţi fraţi,
renunţând pentru moment la cursurile
seminarului.

La 25 ianuarie 1859, sărbătoreşte alături de


foştii colegi de seminar şi cu profesorii săi
unionişti, dubla alegere a lui Alexandru Ioan
Cuza şi înfăptuirea Marii Uniri, iar în acelaşi an,
se va căsători – la 23 august, cu Ileana
Grigoriu, fata preotului Ioan Grigoriu, şi va intra
în rândul clericilor, fiind hirotonit diacon la
Biserica Sf. Paraschiva din Târgu Frumos. Este
perioada în care evenimentele sociale, politice
şi familiale îl maturizează rapid, marcând
personalitatea scriitorului, făra a-i altera, însă,
umorul irezistibil.

La 12 ianuarie 1860, începe calvarul vieţii de


diacon, acesta fiind momentul în care socrul
său, preotul Ioan Grigoriu, încearcă să-l
sugrume. Despre acest moment, Creangă avea
să noteze: „12 zile ale lunii ianuarie, orele
bătute unul după 12 noaptea, au venit şi
stăpânul casăi, aflându-mă eu dormind, pe
când toată suflarea să odihneşte, lângă a me
soţie; fără să ştiu când au intrat în casă, s-au
repezit şi mi-au pus unghiile în gât (ghiarale),
de a mă sugruma cu totul ! …”.

O zi mai târziu, Creangă scrie o jalbă adresată


Mitropolitului, însă nu i se face dreptate, ba
dimpotrivă, este arestat şi închis în beciurile
Mitropoliei.

La 2 mai 1860, diaconul Ion Creangă obţine


mutarea de la Biserica Sf. Treime la Biserica Sf.
40 de Mucenici unde locuia, tocmai în casa
socrului său, iar leafa se stabileşte la 700 de lei
pe an.

În octombrie, acelaşi an, devine student în anul


I la Facultatea de Teologie din Iaşi, o instituţie
care nu după multă vreme avea să se închidă,
iar în decembrie 1860 i se naşte fiul,
Constantin.

La 30 aprilie 1863, obţine mutarea la


Mănăstirea Barboi din Iaşi, iar la începutul
anului 1864, după întoarcerea lui Titu
Maiorescu ca director la Şcoala Normală de
învăţători de la Trei Ierarhi din Iaşi, acesta,
descoperind calităţile extraordinare ale
diaconului, cere ministerului să-l numească
învăţător suplinitor până la terminarea studiilor
de doi ani ale şcolii.

În noiembrie 1864, prin decretul domnesc nr.


1501, semnat de către domnitorul Alexandru
Ioan Cuza, Ion Creangă este numit provizoriu
institutor.

În anul 1865 este, pentru o perioadă, diacon la


Biserica Sf. Pantelimon din Iaşi, iar în iunie
încheie cursurile de doi ani la Institutul Vasilian
din Iaşi, primind Atestatul cu nota „eminentă” la
toate materiile.

La 30 aprilie 1866 este numit diacon la Biserica


Golia din Iaşi, iar în februarie 1868 este acuzat
de presa vremii că a frecventat spectacolele
Teatrului Naţional din Iaşi, un lucru interzis,
însă, de canoanele bisericeşti, Creangă fiind
oprit de la slujire pentru câteva luni.

În septembrie 1868, apare, în 8.000 de


exemplare, „Metoda nouă de scriere şi cetire
pentru uzul clasei I primare”, de Ion Creangă,
C. Grigorescu, G. Ienăchescu, N. Climescu, V.
Răceanu şi A. Simionescu, şi, de asemenea,
Creangă semnează şi publică poezia „Păsărica
în timpul iernei”.

La 24 octombrie 1870, Ion Creangă face


schimb de posturi didactice cu părintele Gh.
Ienăchescu, fost coleg şi colaborator la
manualele şcolare, astfel că ajunge la Şcoala
primară sucursala nr. 1 din Iaşi, iar un an mai
târziu apare „Învăţătoriul copiilor – carte de
cetit în clasele primare de ambele sexe cu
litere, slove şi buchi, cuprinzând învăţături
morale şi instructive”, de C. Grigorescu, Ion
Creangă şi V. Răceanu.

Într-o zi de duminică, pe 10 august 1871,


diaconul Ion Creangă apare la slujbă tuns şi cu
pălărie, acest moment fiind începutul unui lung
şir de necazuri pentru el. Este convocat de mai
multe ori în faţa Consistoriului Mitropoliei, dar
nu se prezintă, este oprit din lucrarea diaconiei,
şi, în cele din urmă este judecat în lipsă,
inclusiv pentru faptele din anul 1868, iar
verdictul Consistoriului suna astfel: „Diaconul
Ioan, pentru că au mers la teatru şi apoi la
cercetare au cutezat a susţine că nu au greşit,
ci încă s-a silit a argumenta că acolo au găsit
moralul dumnezeiesc; pentru că au slobozit cu
puşca asupra bisericii; pentru că după aceea
nici trăieşte cu soţia sa şi încă s-au tuns părul,
să fie oprit de lucrarea diaconiei pentru
totdeauna”.

Era în anul 1872, când Creangă pierde


calitatea de cleric, este destituit şi din
învăţământ şi este dat afară şi din casa din
curtea Mănăstirii Golia în care locuise încă din
anul 1866.

O va cunoaşte pe Tinca Vartic, nepoata


diaconul Vartic, alături de care îşi va petrece tot
restul vieţii, mutându-se în Ţicăul Iaşului, într-o
„bojdeucă de căsuţă”, situată pe o ulicioară
dosnică, „plină de noroi cînd sînt ploi mari şi
îndelungate zise şi putrede iar la secetă gemea
colbul pe dînsa.”

Fiind exclus din rândul clerului, are voie să


divorţeze, astfel că în februarie 1873 înaintează
Tribunalului cererea de desfacere a căsătoriei,
iar în septembrie se pronunţă divorţul lui
Creangă de soţia sa, Ileana , „pentru
abandonarea domiciliului de şase ani de zile,
care se consideră cea mai mare insultă
conform art. 212 Cod Civil şi pentru alte insulte
tot atât de grave”. Martorii declaraseră că, în
anul 1867, Creangă merge la Neamţ şi soţia sa
ramasă în Iaşi „a abuzat de încrederea soţului
său”.

În septembrie 1874, este numit institutor la


clasele I şi II-a de la Şcoala primară de băieţi
nr. 2 din Păcurari, Iaşi

La 29 noiembrie 1874, Ion Creangă publică


poeziile „Nu lucrezi n-ai ce mânca !” şi „Ia,
clopoţelul sună” şi povestirile „Păcală, Inul şi
cămeşa”, „Acul şi barosul” şi „A fost, a fost, că
de n-ar fi fost nu s-ar povesti”.

În anul 1875, este numit într-o comisie de


examinare a cărţilor didactice, ocazie cu care
face cunoştinţă cu Eminescu, care avea apoi
să îl introducă la Junimea, unde Creangă
publică, în acelaşi an, în revista „Convorbiri
literare”, „Soacra cu trei nurori” şi „Capra cu trei
iezi”.

În anul 1876, în ianuarie, revizorul şcolar Mihai


Eminescu dă o Circulară de introducere a
cărţilor didactice în şcoală, între acestea
aflându-se şi „Metoda nouă de scriere şi cetire
pentru uzul clasei I primare” şi „Învăţătorul
copiilor”, de Ion Creangă.

În iunie, Mihai Eminescu se va muta pentru


câteva luni la Ţicău, la bojdeucă, la bunul său
prieten Ion Creangă. Eminescu a rămas
încântat de acest fel de viaţă, de peisajul rustic
din jurul bojdeucii unde „cînd se lasă sara,
coborau turme de oi, buciumul suna cu jale,
apele izvorau clar din fîntîne, de undeva,
dinspre biserica Vulpe sau Sf. Haralambie, se
auzeau toaca răsunînd mai tare”. Încetul cu
încetul, Creangă îşi dezlega sacul cu poveşti,
zicători şi snoave, iar poetul râdea cu poftă şi-l
îndemna mereu să scrie. În zilele însorite, cei
doi buni prieteni ieşeau prin spatele bojdeucii
şi porneau încet spre Ciric, admirând în tăcere
frumuseţile Iaşului.

Tot în iunie, Mihai Emienscu primeşte postul de


redactor al ziarului „Curierul de Iaşi”, iar în
numerele din 13 şi 16 iunie va fi retipărită
povestea „Dănilă Prepeleac”, de Ion Creangă.

În iunie 1879, Ion Creangă cumpără locul şi


Bojdeuca din Ţicău pe numele Tincăi Vartic,
după ce a scris el însuşi actul şi l-a semnat ca
martor şi după ce a plătit 50 de galbeni
austrieci – „a treizeci şi şepte de lei vechi
galbenul”. Astfel Creangă o face proprietară pe
femeia care avea grijă de el şi de gospodărie,
însă întreaga viaţă s-a considerat proprietar pe
această „bojdeucă de căsuţă”, cu două odăi.

Aici, s-a gospodărit „ca la mama acasă”. „În


odaia din stînga şi-a făcut un pat sănătos de
blană de stejar, şi-a aşezat o masă oleacă
boierească pentru scris, un raft pentru cărţi, iar
lîngă vatra sobei cu horn şi-a pus o măsuţă
rotundă cu trei picioare cu scaunele mici şi
veselă ca la Humuleşti: străchini adînci, linguri
de lemn, cofe, ceun de tuci, oale de lut în care
fierb bine sarmalele. Cuptorul ere pregătit
pentru poale în brîu şi alivenci înecate în
smîntînă.”

Căsuţa mai avea o prispă înspre nord, unde se


afla şi uşa de intrare şi un cerdac – o logie
populară, cu deschidere generoasă spre
orizontul dinspre răsărit, sprijinit de dealurile
Ciric şi Sorogari.

Exista şi un adevărat ritual, el se punea pe pat,


Tinca Vartic așeza masa pe pat în fața lui și
acolo mânca. Trebuie spus că Tinca Vartic era
o femeie simplă, bună gospodină, a avut grjă
de Creangă mai ales atunci când a fost foarte
bolnav, între cei doi fiind vorba de o înțelegere
între doi oameni în vârstă, încercați de greutăți.

La vremea aceea, Ion Creangă devenise


recunoscut pentru faptul că la căsuţa sa din
Ţicău deţinea un număr foarte mare de pisici,
peste 30, iar fiecare purta câte un nume
asociat unei persoane reale din viaţa sa,
elocvent fiind numele dat uneia din feline,
Mărioara, după mătuşa lui zgârcită din satul
natal Humuleşti.

Anul 1880 este plin de evenimente în viaţa


marelui povestitor, perioadă în care începe să
scrie „Amintiri din copilărie”, cu care a atins
apogeul creaţiei sale, la doar cinci ani de la
debutul său în „Convorbiri literare”. Tot atunci
devine membru în Consiliul Instrucţiunii, însă
apar şi primele semnele serioase ale
îmbolnăvirii de epilepsie.

În septembrie, acelaşi an, aflat în Bucureşti la


şedinţele Consiliului general al Instrucţiunii,
Creangă participă la întâlnirile „Junimii” din
casa lui Titu Maiorescu.

În martie şi aprilie 1881, Creangă publică


primele două părţi din „Amintiri din copilărie”,
în „Convorbiri literare”, însă în acelaşi an se va
interna la Spitalul Brâncovenesc pentru a căuta
alinare pentru boala sa.

În iunie 1883, Mihai Eminescu soseşte la Iaşi,


ca trimis al ziarului „Timpul”, fiind găzduit, din
nou, la bojdeuca lui Creangă.

În anii următori starea de sănătate a lui


Creangă se deteriorează tot mai mult, viaţa sa
împărţindu-se între publicarea unor noi scrieri,
concedii medicale şi tratamente, însă
comunicarea cu Eminescu, neîntreruptă din
momentul în care s-au cunoscut, era marea lui
dorinţă şi alinare.

În iunie 1889, Creangă află din ziare despre


moartea lui Eminescu, bunul său prieten,
moment care avea să îi grabească şi lui
sfârşitul, moment survenit la 31 decembrie
1889, la Iaşi, în urma unei crize de epilepsie. În
a doua zi a anului 1890, este înmormântat la
Cimitirul Eternitate din Iaşi.

La Bojdeuca din Ţicău, s-a înfiinţat în 1918, la


15 aprilie, primul Muzeu memorial din România,
ca un omagiu adus celor două mari
personalităţi ale literaturii neamului: Creangă şi
Eminescu, muzeu care în 2018, în anul
Centenarului Marii Uniri, împlineşte, la rându-i,
100 de ani de la înfiinţare.

În anul 1968, a fost instalat, în curtea Bojdeucii,


bustul de granit al lui Ion Creangă, realizat de
Iftimie Bârleanu, iar în perioada 1984-1989, la
Bojdeuca „Ion Creangă” au avut loc lucrări
complexe de consolidare a terenului, de
amenajare a unui amfiteatru în aer liber, cu 250
de locuri, de construire a unei clădiri, special
gândită pentru a adăposti expoziţia
documentară „Viaţa şi opera lui Creangă” şi
Biblioteca Bojdeucii, spaţii de serviciu, depozit,
cameră pentru supraveghetoare. Lucrările de
restaurare şi reorganizare a muzeului „Ion
Creangă” au avut în vedere păstrarea
autenticităţii casei.

În clădirea nouă, realizată de arhitectul Virgiliu


Onofrei şi inaugurată la 11 iunie 1989, la
centenarul morţii scriitorului, sunt expuse cărţi,
fotografii şi documente, ilustrînd viaţa lui Ion
Creangă – şcolar, preot şi învăţător, activitatea
de scriitor – „Bucoavna” – unul din primele
abecedare, fotografia originală a scriitorului,
manuale didactice originale, redactate de Ion
Creangă, colecţia revistei „Convorbiri literare”,
1867-1889, în care Ion Creangă şi-a publicat
opera, alte documente ale lui şi ale familiei.

Nu în ultimul rând, în anul 1990, în faţa


Bojdeucii a fost instalată statuia lui Ion
Creangă, realizată de studenţii Academiei de
Arte Plastice, clasa prof. D. Căileanu,
povestitorul fiind reprezentat cu faţa spre
Bojdeucă, ţinând de după umeri doi copii.

Bojdeuca „Ion Creangă” organizează anual


patru sărbători devenite tradiţionale: 2 ianuarie
– ziua înmormântării scriitorului, 1 martie – ziua
de naştere a lui Ion Creangă, 14 – 15 aprilie –
Zilele Bojdeucii – aniversarea inaugurării
primului muzeu memorial literar din România şi
31 decembrie – ziua morţii scriitorului –
„Colinde la Bojdeucă”.

Să mai spunem că Bojdeuca „Ion Creangă”


este cel mai vizitat muzeu din Iaşi, cu circa
100.000 de vizitatori anual, fiind o oglindă
autentică a valorilor specifice româneşti,
tradiţionale.

Pentru vizitatori, aceasta se află pe Strada


Simion Bărnuţiu nr. 4, din Iaşi, programul de
vizitare este marţi-duminică, între orele 10:00 –
17:00, iar preţul de intrare este de 3 lei.

Casa memorială „Ion Creangă” din Humuleşti,


aflată pe Str. Ion Creangă nr. 8, a fost construită
în anul 1830 de către Petrea Ciubotariul,
bunicul marelui povestitor, casa în care s-a
născut şi a copilărit Ion Creangă, până în anul
1846, fiind amenajată ca muzeu în anul 1951.
Devenită unul dintre cele mai vizitate muzee
memoriale, aceasta reprezintă, dincolo de
semnificaţia sa istorico-literară şi sentimentală,
un produs cert al arhitecturii populare specifice
perioadei şi ariei etno-culturale în care se
încadrează.

Sub acoperişul larg de draniţă, pereţii duraţi


din bârne groase peste care s-a aşternut un
strat de lutuială, delimitează o singură încăpere
cu ferestre înguste şi o tindă unde abia puteai
să te învârţi. Intrarea scundă este adăpostită
de ploile repezi printr-o prispă lată de câteva
palme, iar în spatele casei un acoperământ de
scânduri cu pantă repede protejează mai multe
obiecte gospodăreşti şi unelte agricole cu
certă valoare etnografică.

Exponatele prezentate sunt caracterizate de


simplitatea, bunul simţ şi modestia proprie
ţăranului moldovean, generând un puternic
sentiment de pioşenie, nu numai pentru ceea
ce reprezintă ele faţă de amintirea lui Ion
Creangă, ci pentru că ele sunt mărturii
autentice ale tradiţiei populare a locuitorilor din
această parte a ţării.

În curtea din vecinătatea casei – într-o fostă


grădină de zarzavat – , este amenajat
“Parcul tematic Ion Creangă”, care cuprinde
scane şi personaje din minunatele povestiri
ale lui Creangă. Aceasta o investiţie privată,
proprietate a unei localnice care a avut ideea
de a readuce în atenţie şi reproduce lumea
poveştilor lui Creangă dar nu numai atât.

Programul de vizitare este de marţi până


duminică, între orele 9-17 (octombrie – martie)
şi 10-18 (aprilie – septembrie), iar taxa de
intrare în muzeu este de 10 lei, taxa de
fotografiere este de 20 de lei, cea de filmare
este de 25 de lei, iar taxa de intrare în parcul
tematic este 2 lei.

de Răzvan Moceanu / RADOR

Fotografii din arhiva personală, august 2012,


octombrie 2012, noiembrie 2017

Articole pe aceeași temă

27 April 2022

Lansare de carte #online: „Două


singurătăți. Despre roman în America
Latină“, Mario Vargas Llosa în dialog
cu Gabriel García Márquez- miercuri,
27 aprilie, ora 19.30

" Mai mult

25 April 2022

Timpul prezent – Radu Paraschivescu:


„Simplul fapt că scriu cărți mi se pare
un răsfăț colosal”

" Mai mult

25 April 2022

In memoriam MIRCEA ANGHELESCU.


Selecțiuni din emisiunile „Vorba de
cultură” înregistrate în noiembrie 2015

" Mai mult

Căutare

Cuvântul căutat aici

Acum la Radio

Teatrul Național Radiofonic

# Vezi programul

Ascultă / Listen / Слухайте Radio UR-1

(Radio România retransmite în sprijinul


Ucrainei)

S-ar putea să vă placă și