Totul s-a șters din infinit

Totul s-a șters din infinit

Prefacânduse-n cenușă.

Lumina ne-a încremenit,

Făcându-ne a soartei păpușă.

Te simți mereu pierdut

În zâmbetele din trecut,

Cuvintele dispar în vis

De parcă nici nu te-au atins,

Totul nu are nici un rost

Realizând că tu ai fost.

Încet,încet ai dispărut

Știind că pe nimeni n-ai avut.

Cenușă-n vatră a rămas

Și fumul de la focul ars,

Amintri ce s-au cristalizat,

Figuri ce tu le-ai modelat

Și-n vise ce nu-mi mai apar

Dansând într-un ritm hoinar.

Timpul nu lasă-n urma sa

A ta mireasmă și umbra mea

Despărțiți nu facem pe nimeni fericit

Totul s-a șters din infinit.

 Îngerul (Mama)

Sub farmecul luminii m-am adăpostit

Sentința n-ai dat-o, dar m-ai ferit

De orice umbra a tot ce e rău

M-am sprijinit de umarul tău.

Cu credință în tine am adormit

Și pace în mine eu am gasit.

Încetul cu încetul am început

Să găsesc pentru mine tot ce am vrut.

Nu bani și avere, ci zâmbetul tău

Nu ură și durere, dar cântecul tău

Ce-n somn se auzea și-ncet mă legăna

Ș-un suflet de înger deasupra-mi plângea.

O floare albastră

Am văzut o floare albastră

Pe câmpia dinspre noi

Ne simțeam atât de singuri

Chiar dacă eram în doi.

Am atins o floare albastră

Ca să văd dacă era

Tandră ca și mâna mamei

Ce mereu mă mângâia.

Simt miros de floare albastră

Ca și cum e umbra ta.

Ca o pasăre măiastră

Ea suflare-mi săruta.

Ți-am promis o floare albastră

Ca mereu să-ți amintești

De copilăria noastră

Ce-a fost plină de povești.

 Cred
Adie de acolo de sus

De unde durerile nu-s,

O căldură sfântă, ce mereu ne alintă,

O poveste blândă pe care mama ne-o cântă:

„Infinitul e cerul, iar cerul ești Tu

O făptură divină ce nu știe de „Nu”.

Pasărea e liberă, iar Tu ești prizonier,

A gândurilor noastre ce ne răzbat prin pieptul de fier.

Floarea înflorește ca inima Ta

Ce se-ncălzește prin fericirea mea.

Tu ești norul , Tu ești vântul

Care face ocolul îmbrățișând Pământul.

O umbră a Ta-i peste tot ce e viu,

Dă speranță, spre ceruri, că și eu o să fiu

Ca iarba ce poate să-nvie-n pustiu;

Ca steaua , ca luna și eu să mă țin

De acest cer , de acest Pământ,

Ca să nu pierd ce am mai sfânt.

O să cred în Tine cât voi trăi.

Doar fie-Ți milă de cei ce-or veni,

Fă-i și pe ei să meargă pe acest drum,

Iar la răscruce să aleagă drumul bun

De înțeles să le fie la cei ce sunt

Nici viața nu-i grea, nici Tu nu ești crunt.”

Noi suntem cei ce alegem greșit

Și mergem strămb, uneori pripit.

O altă viață nu poți să ai,

Lumea-i făcută ca mereu să dai.

Nimeni niciodata nu s-a gândit

Că trăim după cum am greșit,

Cum am ales, cum am gândit.

Nimic nu-i veșnic și sufletul ce-l ai

V-a găsi pace în ceea ce ne dai.

Totul în ce-am crezut s-a făcut

Întru-n strop numit trecut.

Zi mereu:”Cred in Tine și-n cuvântul Tău

Cred în minunea că Tu ești Dumnezeu”.

Aceste cuvinte mama îmi zicea

Ca să adorm în liniște cu ea.

Cântecul de leagăn pe care-l cânta,

A devenit drumul spre pocăința mea.