Sunteți pe pagina 1din 2

Dromichete


În jurul anului 300 î.Hr., Câmpia Munteană şi Dobrogea
erau stăpânite de regele Dromichete. Diodor din Sicilia ne
relatează că acest rege geto-dac a intrat în conflict cu Lisimach
(regele Traciei elenistice şi urmaş al lui Alexandru Macedon). Au
loc două lupte, în anii 300 şi 292 î.Hr. În prima, Dromichete îl ia
prizonier pe Agathocle, fiul lui Lisimach. În a doua, cade
prizonier chiar regele macedonean Lisimach, dus în capitala
geţilor, Heliş. Autorii antici insistă asupra înţelepciunii regelui
Dromichete, care nu-l ucide pe învinsul Lisimach, ci îl priveşte
cu onoruri, poftindu-l la un ospăţ. Astfel se încheie pacea între Dromichete
cei doi regi, care devin aliaţi. Prietenia lor este întărită prin Rege geto-dac (în jurul
căsătoria lui Dromichete cu fiica lui Lisimach. Dunărea devine anului 300 î.Hr.), în
Câmpia Munteniei
hotar între cele două ţări.

Deceneu

Mare preot al geto-dacilor (sec. I î.Hr.). Sfetnicul lui
Burebista; contribuie decisiv la unificarea triburilor geto-dacice şi
la organizarea statului. Lui i se atribuie reforma religioasă şi
morală a societăţii; pentru a-i feri pe daci de viciul băuturii, ia
hotărârea de a tăia viţa de vie. Introduce un cod de legi, numite
belagine, prin care pune bazele unei societăţi civilizate.
După moartea lui Burebista, devine rege al dacilor din Deceneu
Mare preot şi apoi rege,
teritoriul intracarpatic (rămas după fărâmiţarea imperiului lui
după moartea lui
Burebista). Burebista (44 î.Hr.), la
Sarmizegetusa

Burebista

Mare rege geto-dac (c. 82-44 î.Hr.). Întemeiază un stat
imens, întins din Munţii Slovaciei până la Marea Neagră. Este
sprijinit de marele preot Deceneu. Înfrânge triburile celţilor din
preajma Daciei şi supune cetăţile greceşti de pe litoralul Mării
Negre. Se amestecă în războiul civil de la Roma între Cezar şi
Pompei şi-i făgăduieşte acestuia din urmă ajutor militar.
Învingătorul Cezar pregăteşte o expediţie de pedepsire
contra lui Burebista, însă împăratul este asasinat la Roma de
adversarii săi (15 martie 44 î.Hr.). Imediat după aceea, şi Burebista
Burebista cade victimă a unui complot al aristocraţiei sale. Mare rege geto-dac (c. 82-
Uriaşul său regat se destramă în patru, apoi în cinci părţi. 44 î.Hr.), stăpânitorul
unui imens imperiu
Dapyx

Căpetenie în anii 29-28 î-Hr. a unei uniuni de triburi getice
din Centrul Dobrogei. El intră în conflict cu Rholes care cere
ajutor generalului roman Crassus. În bătălia care a avut loc,
romanii înving cavaleria lui Dapyx, determinându-l să se
refugieze în cetate. După ce şi cetatea a fost cucerită, populaţia a
luat tot ce avea mai de preţ, inclusiv turmele, şi s-a ascuns în
marea peşteră Keiris. Dar Crassus zideşte gura peşterii şi-i sileşte Dapyx
Rege geto-dac, în vremea
pe cei dinăuntru să se predea. lui Octavian, în centrul
Regele Dapyx murise în bătălie. Dobrogei

Scorilo

Rege al dacilor între anii c.28-68 d.Hr. Unii cercetători îl
consideră tatăl lui Decebal. La Sarmizegetusa s-au găsit două
fragmente de vase ceramice având inscripţiile: prima –
Decebalus, iar a doua – per Scorilo, acestea fiind traduse de unii
astfel: Decebal, fiul lui Scorilo. În timpul lungii sale domnii,
dacii vor să-i tace pe romanii măcinaţi de lupte interne, dar
Scorilo, rege bătrân şi înţelept îşi temperează războinicii printr-o Scorilo
pildă: dă drumul unui lup într-o arenă unde se luptau câinii. Rege dac la
Sarmizegetusa (c.28-68),
Scorilo le arăta astfel că numai prin unire îi pot învinge pe după Comosicus, probabil
romani. tatăl lui Decebal

Decebal

Mare rege al dacilor (87-106), care a preluat puterea de la
unchiul său Duras, după ce a condus armatele dacilor în luptele
din Moesia împotriva romanilor.
În anul 89, zdrobeşte oştile invadatoare ale generalului
roman Cormelius Fuscus, obligându-l pe împăratul Domiţian să
accepte un tratat în favoarea dacilor. Urcarea pe tron a lui Traian
(98-117) a redeschis conflictul între daci şi romani. Învins în
primul război (101-102), Decebal îşi reorganizează oastea.
Noua campanie sângeroasă a lui Traian (105-106) s-a Decebal
încheiat cu ocuparea Sarmizegetusei. Dacia e cucerită şi Mare rege dac (87-106)
transformată în provincie romană. Viteazul rege Decebal, pentru
a nu cădea viu în mâinile duşmanilor, se sinucide cu pumnalul.

S-ar putea să vă placă și