GARGUI

Element de constructie necesar si obligatoriu in evacuarea

apei pluviale de pe invelitorile diferitelor cladiri. A capatat de-a

lungul istoriei detaliu de ornament architectonic.

Lungimea jgheabului sau a tevii care alcatuieste garguiu este

dictate de solutia aleasa pentru invelitoare: sarpanta, terasa, etc.

In asa fel incat cantitatea de apa evacuata sa fie indepartata

suficient de baza constructiei san u afecteze fundatia acesteia.

 Garguiu ca detaliu architectonic a fost scos in evidenta o

data cu arhitectura gotica, promovata in Europa Occidentala,

pentru inceput de cultura normanda. De regula, garguiu in

arhitectura gotica, are inspiratie zoomorfa sau fantastica. Formele

fantastice sunt aplicate catedralelor si unor biserici construite in

stil gotic, avand ca scop indepartarea spiritelor rele din lacasele de

cult.

Revolutia anterioara a arhitecturii, garguiu se modifica si

dispar formele fantastice, folosindu-se in continoare forme

geometrice, de regula echilibrate

Garguiu dispare la majoritatea cladirilor fiind inlocuit cu

burlane sau cu coloane de evacuare a apelor pluviale de pet erase.

GARGUI – jgheab sau burlan scurt, bogat ornamntat, prin

care se scurg apele de pe un acoperis sau terasa; poate capata

forme decorative, reprezentand figure omenesti, animale

fantastice, etc.; este characteristic mai ales arhitecturii gotice.