Predică la nașterea Domnului

„Și îngerul le-a zis păstorilor: nu vă temeți, căci iată vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru
tot poporul; că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Lc. 2, 10-11).

Iubiți credincioși,

Cu mai bine de două mii de ani în urmă, în liniștea unei nopți, undeva la marginea unui orășel
obscur, numit Bethleem, dintr-o dată, fără de veste, se face o lumină neobișnuită: Un înger coboară din
cer, se arată unor păstori, pe un câmp, care făceau de strajă, păzindu-și turmele lor. Chiar dacă
Evanghelistul nu ne spune numele îngerului, credem că este vorba de Arhanghelul Gavril, angajat în
misiune de vestire a mântuirii neamului omenesc și le spune să nu se teamă, deoarece în cetatea lor s-a
născut Mântuitorul.
Uimirea păstorilor a fost alimentată și de mulțimea îngerilor care au coborât din cer, cântând
laude: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Prin acest imn,
îngerii au propovăduit pacea care a venit în lume o dată cu nașterea Domnului – căci El este numit Domn
al păcii (Isaia) – fiindcă prin Întruparea Sa, Hristos l-a împăcat pe om cu Dumnezeu, cu aproapele
său și cu sine însuși, tocamai pentru că în Persoana Domnului Hristos firea dumnezeiască s-a unit cu
cea omenească.
Auzind aceste cuvinte, păstorii au mers de îndată în Betleem și l-au găsit pe pruncul Hristos,
înfășat și culcat în iesle precum le-au spus îngerii; după ce s-au închinat, s-au întors înapoi la oile lor, însă
schimbați: din acel moment, păstorii au devenit primii vestitori ai Nașterii Mântuitorului, primii
colindători căci ei „slăveau și lăudau pe Dumnezeu pentru toate câte auziseră și văzuseră”.
Iubiți credincioși,
Din acest tablou observăm că Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos reprezintă unirea cerului
cu pământul, unirea îngerilor cu oamenii, unirea lui Dumnezeu cu omul și cu întreaga creație.
Sărbătoarea de astăzi ocupă un loc central în tradiția Bisericii și este numită de către Sf. Ioan Gura de Aur
ca fiind maica tuturor sărbătorilor, întrucât fără Naștere nu ar fi fost Învierea, iar fără Înviere nu s-ar mai
fi împlinit scopul sfintei întrupări, care este îndumnezeirea omului, unirea lui deplină cu Dumnezeu.
În acest sens, Sfântul Atanasie cel Mare afirma următoarele: Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca omul să
devină dumnezeu să devină asemenea Lui.
Însă, pentru a ajunge la scopul pentru care Hristos s-a întrupat e necesar să ne gătim și noi ieslea
inimilor noastre pentru ca Domnul să intre acolo și să ne sfințească.
Lui Hristos nu-i trebuie să găsească un palat pentru a veni la noi; e necesar să avem deschiderea spre EL,
să facem un mic efort și să-L dorim cu adevărat, spovendindu-ne și împărtășindu-ne.
Sugestivă în acest sens, este poezia lui Vasile Voiculescu care suprinde minunat transformarea
noastră interioară odată cu primirea Lui Hristos în inimile noastre prin Sfânta Euharistie.
În coliba-ntunecată/ Din carne și os lucrată/ A intrat Hristos deodată.
Nu făclie ce se stinge/ Nu icoană ce se frânge/ Ci El Însuși, Trup și Sânge.
Preschimbat pentru făptură/ Într-o scumpă picătură/ Dulcea Cuminecătură.
Coliba cum l-a primit/ S-a făcut cer strălucit/ Cu bolta de mărgărit.
Și pe ea Soare și Stele/ Cu luceferi printre ele/
În mijloc Tron luminos/ Și pe El Domnul Hristos/
Care mult se bucura/ Duhul Sfânt s-alătura/
Și acolo rămânea/ Și acum, și pururea.
 -Și noi Doamne ne-am sculat/ Colibele-am curățat/
Uși, ferestre, toate-s noi/
Doamne, intră și la noi/
În peștera inimii/ În palatul Treimii.

Același sfânt părinte ne învață că prin nașterea Domnului „a fost dezlegată legătura cea veche, diavolul a
fost făcut de rușine, raiul s-a deschis, blestemul a dispărut, păcatul a fost alungat, înșelăciunea s-a
îndepărtat, adevărul s-a reîntors... Viețuirea celor de sus a fost sădită pe pământ, îngerii au tovărășie cu
oamenii, iar oamenii stau fără teamă de vorbă cu îngerii. Pentru ce? Pentru că Dumnezeu a venit pe
pământ și omul s-a suit la cer”.