Nassim Taleb introduce pentru prima dată noțiunea de eroare sofistică narativă.

El folosește
acești termeni pentru a descrie cum poveștile deformate din trecut modelează viziunea
noastră despre lume și așteptările noastre față de viitor. Privind retrospectiv, situațiile ne par
evidente. Erorile sofistice narative apar din încercarea noastră continuă de a da lumii un sens.
Iar noi, oamenii, încercăm să dăm sens lumii prin crearea unor povești.
Poveștile bune oferă o explicație coerentă și simplă asupra acțiunilor și intențiilor umane.
Efectul de halo menține coerența și ca să înțelegem de ce o să luăm un exemplu. Care dintre
cei doi fotbaliști credeți că joacă mai bine? Răspunsul evident este că cel din dreapta,
pentru că l-am perceput ca fiind mai chipeș și mai atletic și ne-am gândit probabil că aruncă
și mingea foarte bine. Sau un halo negativ: celălalt jucător nu ni s-a părut frumos și de asta
i-am subevaluat abilitățile sportive. Efectul de halo ne face să asociem calitățile unei persoane
și modul în care evaluăm un atribut deosebit de semnificativ.
Raportându-ne la acest efect, ne putem da seama că judecăm după premisa: „oamenii buni fac
numai lucruri bune și oamenii răi sunt în totalitate răi.”
Ce părere aveți când auziți fraza asta? „Hitler iubea câinii și copilașii”
Este șocantă, pentru că o astfel de afirmație dărâmă așteptările create de efectul de halo,
gândirea noastră devine contradictorie și nu mai suntem așa siguri pe sentimentele noastre.
O narațiune convingătoare hrănește o iluzie de inevitabilitate.
O să vă spun pe scurt povestea Google, cum a ajuns acesta un gigant al industriei tehnologice.
Și o să încercăm să vedem cum apare aici iluzia înțelegerii.
Doi absolvenți creativi ai Departamentului de Informatică al Universității Stanford au
inventat un mod superior de căutare a informațiilor pe Internet. Au obținut fonduri pentru a
lansa o companie și au luat niște decizii care au avut rezultate bune. După câțiva ani,
compania deține acțiuni valoroase, iar cei doi foști absolvenți se numără printre cei mai
bogați oameni de pe glob.
Avem de-a face cu o poveste foarte bună. Dacă detaliam, povestea vă dădea senzația că
înțelegeți ce a determinat succesul companiei Google, ba mai mult ați fi tentați să credeți că
ați învățat cum să faceți o afacere să aibă succes. Dacă vă spun că cei doi au vrut să vândă
compania pentru 1 milion de dolari, dar cumpărătorului i s-a părut prea mult, o să vă stric
schema succesului.
Analizând istoria unei companii renumite, avem impresia că înțelegem factorii determinanți
ai succesului, însă norocul, joacă un rol mai important decât credem.

1
Fiindcă majoritatea evenimentelor importante care au avut loc au implicat luarea de decizii,
iar acestea s-au soldat cu rezultate bune, povestea crează iluzia că am înțeles trecutul care
hrănește mai departe iluzia că putem prevedea și controla viitorul.

„ceea ce vezi e tot ce există”

Ce presupuneți că s-a întâmplat aici?(pisică, copac, pompieri, casă în flăcări) Dacă ați fi avut
și imaginea asta? Ei bine, pisica nu avea nicio legătură cu copacul și cu pompierii, era doar în
zonă când pompierii au venit să oprească focul care s-a extins din cauza copaciilor din jurul
gospodăriei care a luat foc. Am tratat informațiile limitate pe care le știm ca și cum acestea ar
acoperi tot ceea ce este de știut. Folosim informațiile pe care le deținem ca să construim cea
mai bună poveste, pe care ajungem să o și credem. E mai ușor să facem o poveste coerentă
când sunt mai puține elemente de pus cap la cap și ne folosim de simplitatea asta ca să dăm
un sens lumii.
De multe ori, după ce intră în posesia unor informații necunoscute anterior, în special dacă
trece un anumit timp, oamenii au convingerea că le dețineau și înainte. Auzim indivizi
spunând, după ce un eveniment s-a produs, că l-au anticipat și că survenirea acestuia era
predictibilă, deși dacă ar fi fost întrebați înainte de apariția evenimentului răspunsul lor foarte
probabil ar fi fost diametral opus. În astfel de cazuri, potrivit specialiștilor din domeniul
psihologiei, este vorba despre iluzia cognitivă a înțelegerii.
Iluzia pornește de la credința noastră că înțelegem trecutul, ceea ce ne induce ideea că și
viitorul poate fi cunoscut, doar că în realitate, noi înțelegem trecutul mai puțin decât credem.
„știu”, „intuiție” sau „premoniție” - aestea sunt niște cuvinte pe care le întâlnim des atunci
când avem de-a face cu iluzia înțelegerii. Și trebuie să scăpăm de aceste cuvinte, sau să le
folosim cu sensul lor propriu pentru a ne putea raporta corect la viitor.

Costurile sociale ale retrospecției

Atunci când apare un eveniment neprevăzut, ne ajustăm imediat viziunea despre lume, în așa
fel încât să se acomodeze cu surpriza. Autorul cărții ne pune să ne imaginăm că suntem la un
meci de fotbal între 2 echipe care au același număr de victorii și de înfrângeri. La finalul
meciului, una dintre echipe a câștigat, deci are cu o victorie mai mult. În modelul nostru
revizuit al lumii, echipa învingătoare este mult mai puternică decât cea care a pierdut. În acest
moment, viziunea noastră asupra trecutului, cât și cea despre viitor au fost modificate de
această nouă percepție.

2
Există riscul, ca atunci când adoptăm o nouă viziune despre lume, să nu ne mai amintim ce
credeam înainte de modificarea viziunii. Atunci când ne schimbăm opinia privitoare la un
fenomen, să zicem pedeapsa cu moartea, ne e greu să credem că am avut o altă opinie cu ceva
vreme în urmă. Baruch Fischhoff și Ruth Beyth denumesc acest efect „am știu asta tot
timpul” sau biasul retrospecției. În urma unor experimente s-a demonstrat că oamenii erau
înclinați să exagereze/ supraestimeze nu numai precizia propriilor predicții inițiale, ci și
precizia predicțiilor celorlalți.
Biasul retrospecției are efecte negative asupra evaluărilor emise de către factorii de decizie.
El îi determină pe observatori să stabilească calitatea unei decizii pe baza rezultatelor bune
sau rele, fără să ia în calcul cât de bine e fundamentat procesul decizional.
Retrospecția ne face să îi blamăm pe medicii, directorii generali, politicienii etc.pentru
deciziile bune care s-au terminat prost și să ne încredem prea puțin în ei pentru ideile de
succes care apar drept evidente numai post factum.
Există în mod clar un bias consecvențialist. Și mi-a plăcut foarte mult ce scria în carte,
anume: „Atunci când consecințele sunt rele, clienții îi condamnă pe reprezentanții lor pe
motiv că nu au văzut înscrisul de pe zid- uitând că acesta era scris cu cerneală invizibilă, care
a devenit lizibilă numai ulterior.”
Acțiunile care ni s-au părut controlate înainte să aibă loc, pot avea rezultate neașteptate după
ce s-au întâmplat.
Rețete de succes
Ni s-au prezentat numeroase povești din care să deducem care ar fi rețeta perfectă pentru
succesul în afaceri. Dar adevărul este că nu putem folosi o formulă prescrisă fără a lua în
calcul factori importanți: norocul și inevitabilitatea regresiunii.
Din nevoia de povești care dau senzația de înțelegere, consumatorii unor astfel de cărților
care garantează succesul oamenilor inteligenți au o foame de mesaje clare despre
determinantele succesului și eșecului în afaceri. Când un om de succes cade, ori afacerea
întâmpină dificultăți, ne încearcă sentimente de opoziție față de idee, deoarece intervine
efectul de halo.
Combinate, efectul de halo și biasul consecvențialist explică atracția extraordinară a cărților
care încearcă să ne învețe sistemul afacerilor de succes, care se bazează pe practicile
manageriale bune și pe o conducere pe măsură. Indiferent de numărul de calităților pe care le
are un director ori de viziunea sa sclipitoare, nu putem garanta succesul unei firme, pentru că
norocul dă peste cap toate ecuațiile.

3
Poveștile despre felul în care afacerile urcă și se prăbușesc sunt importante pentru cititori
pentru că le oferă acestora un mesaj simplu de triumf și decădere care identifică cauze clare,
ignorând forța determinantă a norocului și inevitabilitatea regresiunii. Aceste relatări induc și
mențin o iluzie de înțelegere, servind lecții de valoare scăzută unor cititori care sunt prea
dornici să le creadă.

Concluzii:

Erorile sofistice narative apar din încercarea noastră continuă de a da lumii un sens.

„Când greșeala pare evidentă, nu e decât retrospecție. Nu puteam să știm dinainte.”

Experiențele unora nu garantează succesele altora. De multe ori e doar noroc.

Biasul consecvențialist este în parte retrospecție, în parte efect de halo.

Din cauza efectului de halo, noi inversăm relația cauzală:avem tendința să credem că firma
se prăbușește fiindcă directorul general este rigid, când de fapt directorul pare rigid pentru că
firma se prăbușește. Așa se nasc iluziile înțelegerii.