Sunteți pe pagina 1din 2

Clasa a XI-a J

Huzum Angelina Georgiana

Filmul ‘’Platforma’’

În regia lui Galder Gaztelu-Urrutia, “El hoyo” (“Platforma”) e un lungmetraj spaniol de


groază, care-și propune să studieze comportamentul social în spatele gratiilor, într-o închisoare
SF construită pe verticală. Câte doi prizonieri sunt repartizați pe fiecare nivel al unei temnițe ce
coboară kilometri întregi sub pământ, iar în miezul construcției avem un hău gigantic. Prin acest
abis coboară zilnic o platformă plină cu mâncare
apetisantă, gătită de cei mai pricepuți bucătari, care
poposește două minute la fiecare etaj. Atât timp au la
dispoziție prizonierii să se înfrupte, iar păstrarea
unor porții pentru mai târziu e strict interzisă. Dacă
fiecare și-ar aloca porția cuvenită, mâncarea ar
ajunge tuturor. Totuși, proaspăt încarceratul Goreng
(Ivan Massagué) descoperă că lumea nu-i tocmai
corectă. Fiind primii serviți, cei de la etajele
superioare dau năvală în platouri și devorează tot ce
le iese-n cale, fără să le pese de cantitatea rămasă
celor de dedesubt. Unii chiar scuipă peste mâncare la
final, ca să-și dovedească superioritatea față de
păturile de jos, să sublinieze faptul că lor le rămân
doar resturi dezgustătoare.
Prizonierii sunt mutați lunar pe un alt nivel,
aleatoriu. Dacă ai ghinionul să fii repartizat la etajele inferioare, platforma va ajunge la tine
mereu goală. În schimb, dacă nimerești la un etaj bun, ai face bine să te-ndopi zi de zi, pentru că
nu știi ce urmează luna viitoare. Înnebuniți de foame, pușcăriașii de jos recurg la canibalism.
Dacă pe platformă nu găsesc nici măcar oase, nu le rămâne decât să-și mănânce colegii. Și uite
așa degenerează totul, din simplul motiv că cei de sus nu se limitează la porțiile cuvenite.
Totuși, brutalitatea nu e gratuită, ci absolut necesară pentru transmiterea mesajului. Ni se
spune că, în vremuri dificile, oamenii nu se mai gândesc decât la ei înșiși. Dacă li se întinde un
deget, apucă toată mâna. Dacă nu li se întinde nimic, se descurcă ei cumva și găsesc o altă mână
de care să se-agațe cu îndârjire. Difuzat în premieră toamna trecută, la Festivalul Internațional de
Film din Toronto, “Platforma” e surprinzător de relevant pentru vremurile actuale, în contextul
crizei globale de hârtie igienică și de făină.

1
Clasa a XI-a J
Huzum Angelina Georgiana

Dacă societatea de azi pare


irecuperabilă, scenariștii ne sfătuiesc
măcar să-i educăm altfel pe copii. Sătul
de toată sălbăticia, Goreng se cațără pe
platformă și e hotărât să coboare până la
ultimul nivel. Renunță la etajul lui bine
poziționat, unde platforma încă livrează
mâncare, pentru a se asigura că și cei de
sub el prânzesc suficient. Goreng va păzi
cu prețul vieții o porție de Panna Cotta,
asigurându-se că aceasta va ajunge înapoi
sus complet neatinsă. Această Panna
Cotta va fi un mesaj destinat
administrației închisorii, liderilor de la
nivelul 0, care ar trebui să înțeleagă că
experimentul a dat roade și că deținuții au
învățat ceva. Problema e că, după ore
întregi de coborâre, Goreng găsește un copil în subsolul temniței. Să-i ofere micuțului acea porție
de Panna Cotta sau să-l lase să moară de foame pentru binele majorității, de dragul mesajului?
În final, mesajul e optimist: există speranță pentru generația viitoare! Dacă educăm copiii
într-un spirit sănătos, prin puterea exemplului, mizând pe valori precum altruism, cumpătare sau
recunoștință, societatea de mâine ar arăta mult mai bine.

Bibliography
www.libertatea.ro

S-ar putea să vă placă și