ȚINUTUL ȚIGĂNESC DIN UNGARIA!!!

Situația din Catalonia a aprins spiritele și în Ungaria.

Pe deplin inspirați, cei din Partidul Țigănesc din Ungaria solicită referendum pentru înființarea
unei regiuni autonome țigănești, care să cuprindă patru județe din estul Ungariei, cu o pondere
etnică semnificativă a țiganilor. Prin urmare, aici vom vedea cum se va manifesta sprijinul UDMR,
care pledează pentru autonomie etnică și dreptul la autodeterminare al minorităților.

 Sunt sigur că udemeriștii vor susține

autonomia ,,Ținutului țigănesc" din Ungaria, la fel cum susțin cauza ,,Ținutului Secuiesc" și a
independenței Cataloniei...
N.P.- Parcă au încercat și la noi ( țiganii) prin Oltenia, în anii 90?! Ha! Să vedem reacția
magyarilor!!!!
Ţiganii care vorbesc limba lui Tudor Vladimirescu

Arcképcsarnok

Băiaşii, care locuiesc în jurul oraşului Pecs, din Ungaria, sunt urmaşii ţiganilor fugiţi din România
în urmă cu 200 de ani, care au păstrat intactă limba română arhaică.

SAT CURAT - Şomeri în majoritate,băiaşii tund regulat iarba din faţa caselor, iar în curţi încropesc
aranjamente cu flori în buturugi, cum au văzut prin reviste. Cârciuma satului e închisă până pe
înserat, când funcţionează doar câteva ore (Sursa: Adrian Piclisan)
În zona de sud a Ungariei, în jurul oraşului Pecs, trăiesc băiaşii. Au cetăţenie maghiară, pentru că
trăiesc în Ungaria de cel puţin 200 de ani.
„Ni-s ţigani”, spun băiaşii într-o limbă română care sună bizar. Pronunţă „â” mai des decât prevede
stasul actual al limbii române, folosesc sintaxa inversă şi accent pe ultima silabă, ceea ce întăreşte
impresia de străvechi-rural a limbii lor. Pentru orice etnolog, e clar că limba maternă a băiaşilor e
româna veche, vorbită în Banat şi în Ardeal în urmă cu câteva sute de ani. Căci aceasta e caracteris-
tica specială a băiaşilor:au renunţat la limba lor şi au adoptat limba română, învăţată în anii de robie
din Banat şi Ardeal, limbă pe care au păstrat-o apoi cu sfinţenie,după migraţia în Ungaria (respectiv
în nordul şi estul Croaţiei) deşi trăiesc acolo de 200 de ani. Aşa se face că, în acest moment, băiaşii
sunt, practic, un fel de muzeu viu al limbii române de pe vremea lui Tudor Vladimirescu.
Antene de satelit şi gazon Departe de apucăturile ţigăneşti din România,băiaşii din jurul oraşului
Pecs s-au occidentalizat rapid şi au prins cutume europene. De-o parte şi de alta a străzilor neasfal-
tate pe care nu vezi un rest de ţigară aruncat, casele din chirpici sau cărămidă sunt de o curăţenie
şocantă. Nu există una care să nu aibă antenă satelit, gazonul perfect tuns,flori la pervaze şi intrare.
Şi, peste tot, neapărat un fotoliu pe iarbă, pentru relaxare.
Chiar dacă sunt o comunitate de ţigani cât se poate de atipică, cu oameni calzi, curaţi, harnici şi
dichisiţi, oricât de săraci ar fi îşi dau copiii la şcoală, nemotivând analfabetismul prin lipsa banilor,
cum se întâmplă la noi. Dar, chiar aşa, nimeni nu-i vrea, cu atât mai mult acum când partidul
Jobbik pune problema lagărelor de concentrare pentru etnicii romi.
Şcoala caută o „meşteriţă”
La intrarea în satul Alsoszentmarton (Sânmarta de Jos), pe clădirea primăriei stau două steme cu în-
scrisuri în maghiară şi română - numele localităţii. Clădirea următoare e şcoala,care abia s-a deschis
Aici, copiii cu şapte ani de-acasă în grai băiaş învaţă maghiara. Autorităţile locale tocmai caută
„meşteriţă” (profesoară) care să vorbească băiaşă pentru a-i învăţa pe copii să scrie şi să vorbească
corect şi limba lor maternă. „Mulţămiţi mândru”, le cere bucătăreasa şcolii celor 5 elevi de clasa I
care ne întâmină la ora de sport. Adică să ne salute frumos. Îi cheamă Janoş, Robi, Balint, Valentin,
Mario. Îi întrebăm ce fac părinţii lor. „Acasăs”. Mama „ferbe” şi tata „se uităn televizie”.
Copiii ştiu să numere în româneşte şi spun zilele săptămânii în aceeaşi limbă, dar ştiu lunile anului
doar în maghiară, ca şi alfabetul. Peste câteva ore, când luăm satul la pas, avem ocazia să-i vedem
în elementul lor, la joacă, unde cer voie de la adulţi: „Mamă, poa să vină ăsta, Zoli, la mine? El se
joacă cu mine, am vrut să duc ceva lu fârtacu”. Una dintre mame, Evfi Puşcaş, ieşită la aer cu
„mâcăţelu” (bebeluşul – n.r.) în braţe explică: „Copiii învaţă la sculă unguriv, dar acas vorbim
două limbe. Şi ţigăniv şi unguriv”.

VAS PETER, primar în satul Sânmarta

Are 8 clase,mâinile tatuate şi două telefoane mobile ce cântă manele româneşti. La fel ca toţi consă-
tenii lui,primarul vorbeşte băiaşa,limba „ţigăniv” ce nu conţine niciun cuvânt romani (ţigănesc), dar
care e, în schimb, plină de cuvinte româneşti arhaice şi, pe ici pe colo, cuvinte maghiare noi, dar
modificate, plus altele sârbeşti, nemţeşti sau croate.
În casa unui ţigan „pozdrovim” pentru pâina aburindă pe care o primim. Bucuroşi de oaspeţi,băiaşii
îşi împart sărăcia. La Zoli Petrovici în casă,mama a aprins gazul cu „sumpărăci” (chibrituri) iar vii-
toarea noră frige turpe, un fel de pui de somn. De la bătrâna Erji, 74 de ani, dezlegăm tainele unor
cuvinte esenţiale în comunitate: „şied”-familie; „cireada”-copiii familiei; „chipurili” (fotografiile de
pe pereţi) etc.

Lecţii de română de la Guţă Întrebaţi ce e cu ei în mijlocul Ungariei,băiaşii ridică din umeri.

Aşa se ştiu,din moşi-strămoşi.Poveştile lor explică de unde nevoia de a pleca mereu. În una dintre
ele citim că băiaşii, „mereu înstrăniţi în afară”, deşi „ro (foarte – n.r.) mult au lucrat şi ei”, sunt
salvaţi mereu de un „andjel” -înger- cu chip de femeie,care- i duce pe băiaşii săraci„într-o felo ţară
unde mai bun gustul ave”. La un moment dat, această ţară a fost ţinutul din jurul Carpaţilor,unde au
lucrat în mină (de unde denumirea populaţiei) şi de unde au plecat, după dezrobire, până în pusta
maghiară, în jurul oraşului Pecs.
„Ţinând cont de extinderea Imperiului Habsburgic, este cunoscut faptul unor asemenea deplasări
de populaţie”, apreciază istoricul Dorin Lozovanu. Rupţi de România, băiaşii de lângă Pecs se ţin
români numai muzical. Cuvintele moderne pe care le recunoaştem, sporadic, în vocabularul lor le-
au învăţat din manele. Nu există casă unde să nu se asculte exclusiv manele.
Până şi cei mai şcoliţi oameni din sat, profesori sau oameni cu facultate, sunt înnebuniţi după mu-
zica celor mai în vogă manelişti români. „În Sânmarta tot foarte vuieşte Nicolae Guţă, Sorina,
Florin Salam, Florin Minune. Foarte vuim că pricipim di ce vorbeşte şi încă tot asta ascultăm. Noi
gândim că d-aia vurbeşte ce şi noi aiem bai, şi ei spune aia, că şi ei aşa de bai are, cum noi, şi tot
gândeşte că în limba noastă ei vorbeşte şi d-aia pricem că şi pricipim şi gândim şi noi aşa cum ei,
şi zgondă glas are”, explică Ignacz Timea, pedagogul şcolii, o tânără de 20 şi ceva de ani.
Derdak Tibor – „Limba ce-o grăiesc nu-i limbă de nimic”

În prezent, interesul pentru băiaşi a fost trezit graţie studiilor sociologice ale lui
Derdak Tibor (49 ani), asolvent de Sociologie şi Franceză la Universitatea din Budapesta. Studiind
comunităţile băieşe, a concluzionat că sunt circa 50.000 de băiaşi în Ungaria, Serbia şi Croaţia.
Numărul lor e mai mare decât cel al românilor propriu-zişi din Ungaria, dar nivelul lor cultural e
foarte scăzut.
Derdak Tibor a fost atât de şocat de această descoperire şi s-a ataşat atât de mult de băiaşi (oameni
foarte veseli, foarte prietenoşi şi cu poftă de învăţătură), încât a renunţat la apartamentul din Buda-
pesta (era şi deputat în parlamentul Ungariei) şi s-a mutat la Pecs. A înfiinţat o fundaţie, a luat legă-
tura cu organizaţii internaţionale ale ţiganilor şi a deschis la Pecs, primul liceu ţigănesc din lume,
ce a început să funcţioneze efectiv în 1994. Două zile pe săptămână,tinerii învaţă la Liceul
„Ghandi” limba şi cultura băiaşă.„Comunitatea băiaşă e una specială: părinţii, deşi nu sunt aşa
şcoliţi, îşi trimit copiii la şcoală, chiar dacă asta înseamnă că în familie se fac sacrificii. Din ce în
ce mai mulţi băiaşi merg la studii. Se lucrează pentru integrarea lor în comunitate, copiii sunt
învăţaţi despre cultura maghiară, europeană şi despre cum să se poarte în societate”, spune
sociologul Erika Csovcsics, director al Liceului „Ghandi” în perioada 1994-2009.

„Niciodată nu voi şfăgi aşa bine ca un meşcer”Derdak Tibor a învăţat băieşeşte de la copiii aduşi
la şcoală şi română din manuale (în 1993, când l-am cunoscut, avea în bibliotecă abecedare din Ro-
mânia şi o pisică pe care o striga „Mâţa”). „Am învăţat de la ei, niciodată nu voi şfăgi aşa bine ca
un meşcer a scrie bine româneşte”, recunoaşte Derdak Tibor. Şi adaugă: „Băiaşii trebuie să ştie că
limba pe care o grăiesc nu-i o limbă de nimic, că-i o limbă adevărată”. O limbă care seamănă cu
un grai bănăţean din veacul 19, neinfluenţat de inovaţiile limbii literare.
„Am zis noi aşa: popă ortodox sî vină să sfânţască crucea, dac se poate. A venit unu, meşter,
de România, al meu ortac. (…) Şi era să plângă.” – VAS PETER, primar în satul Sânmarta 
CREDINŢĂ – „Povasta” minunii de la Sânmarta În satul Alsoszentmarton (Sânmarta de Jos)
trăiesc 1.200 de oameni. Cu o singură excepţie, cu toţii sunt ţigani. Excepţia e preotul catolic care,
spun sătenii, se încăpăţânează să nu recunoască minunea dumnezeiască pe care au trăit-o cu toţii
zilele trecute: o apariţie pe cer, un nor, lângă o cruce de pe câmp.
„Asta un cupil tânăr a văzut.Când a vint de la peşte acas.El s-o rugat că l-o lăsat şalercai. Nevasta
l-a lăsat, el o ajuns la cruce şi s-a rugat. Şi atunci a văzut el aia. Ma o cruce a ce ca horizonu. Aia
ce dă flastel din beton a rămas,da alta a mers,ce ca horizonu. El când a văzut asta spăriat şi-a ve-
nit în sat şi el asta a spus la multe inşi. Şi-a mie şi satului şi-atunci am mers noi afară să videm. Şi
noi am văzut aia. O sută, două sute de inşi. Şi ungurii vine. Alta limbă de lume vine şi ăia vede. Am
pă telefon unde Iezuşu pă ăi e. Noi credem în asta şi ăia care încredere, ăia vede Asta Dumnezeu a
trimis şi Gospa, Maria, că-i a noastă mamă, noi aşa zicem. Popa, asta nu încrede. El a mers afară
şi tot a zgâit cu picioru colo, lumânărlii, florlii, şi a pus ce avea dă scriptoare ce a zis să nu mai
meargă ţiganii colo şi lumea.Că nu-i Iştina.Şi astam zâs noi că noi iştem ortodox.Că noi Crăciunul,
ianuar şasele ţinem. Am zis noi aşa: popă ortodox sî vină să sfânţască crucea, dac se poate. (…) A
venit unu, meşter, de România, al meu ortac. Şi-a venit la cruce. Şi el a văzut. Şi era să plângă.
Iştina este.. Ş-amu să merem, poţi să vezi. Numa trebu să încrezi. Şi el a zâs, meşteru ală, c-o duce
nouă popă ortodox. Şâ aşteptăm acuma”, „povesce” primarul Vas Peter din Sânmarta.

BĂIAŞII, PE SCURT
Prima atestare, în secolul al XIX-lea
Localizare.Nordul şi estul Croaţiei, sudul Ungariei (zona Pecs). 
Origine. Băiaşii provin din grupurile de mineri, lemnari şi meşteşugari aduşi în timpul Imperiului
austro-ungar din Transilvania şi Banat. „Cel mai devreme au sosit în nordul şi estul Croaţiei şi în
sudul Ungariei în sec. XVII, dar puţinele date istorice se referă la sec. XVIII şi XIX” (Dorin
Lozovanu, „Populaţia românească din Peninsula Balcanică. Studiu uman geografic”). Primele
atestări istorice datează din sec. XIX. În registrele bisericeşti de botez au fost consemnate primele
nume băiaşeşti: Bogdan; Ignat, Orsos, foarte răspândite şi azi. 
Limba. „Graiul băiaşilor e apropiat de cel bănăţean, având o serie de elemente ardelene” (Dorin
Lozovanu, idem). Ei folosesc o limbă ro mâ nă veche de cel puţin 200 de ani, în care s-au amestecat
câteva cuvinte maghiare, croate, nemţeşti. 
Număr. Nu există date recente. Se estimează că, doar în zona Pecs, trăiesc 50.000 de băiaşi..

http://www.evz.ro/detalii/ stiri/tiganii-care-vorbesc- limba-lui-tudor-vladimirescu-

907134.html