Costică Băţălan

Tot lumea mea e cea mai bună!

Să mungro them si o maj laćho!

- Ediţie bilingvă -

Deva - 2019
 © Toate drepturile sunt rezervate autorului.
Nici o parte a acestei lucrări nu poate fi
reprodusă sub nici o formă şi prin nici
un fel de mijloace, cu excepţia unor extrase
pentru recenzii de cărţi, fără permisiunea
prealabilă, în scris, a autorului.

Culegere: Costică Băţălan

Coperta: Ovidiu Stoian
Tehnoredactor: Alexandru Logojan

ISBN: 978-973-0-29462-0

Tipărit la:

Astra - In Design
Bd. Decebal, Bl. N, Parter - 330026 Deva, Jud. Hunedoara
Telefon: 0254 219 372; 0371 104 095
Fax: 0254 230 267; E-mail: tipoastra@yahoo.com

2
 Cuprins

Cuvânt înainte, Costică Băţălan

Prefaţă, Prof. Univ. Dr. Gheorghe Sarău de la Universitatea
Bucureşti

Antologie de texte

1. Feciorul rrom cu trei galbeni în buzunar/ O ćavo le trine

galbejença

Jertfa zidirii/ I kurbani le zidimasqi

2. Podul/ I phurt
3. Podul peste Dunăre/ O podos p-i Dunerya
4. Meşterul Manole/ O majstori Manolă
5. Zidarul Kelemen/ O zïdari Kelemen

Rudarii de lângă noi/ Le kaśtale paśal amenɵar

6. La rudari/ Ka-l kaśtale

7. Moş Staicu/ O phuro Stajkulo
8. Ioviţă/ O Jovica
9. Zile de vară/ Gesa milasqe
10. Povestea lui Hekerday/ O paramić le Hekerdajesqo
11. Patria rromilor/ O rromano them
12. Fie pita cât de rea…/ Te al o mangro vi kërko…

Anexe

Anexa 1 Alfabetul limbii rromani

Anexa 2 Glosar rrom – român

3
Anexa 3 Indice informator

4
 Cuvânt înainte

La câteva luni de la Centenarul Marii Uniri apare, iată,

cea de treia culegere bilingvă de folclor rrom şi literatură, la un
an distanţă, de precedenta lucrare a genului. Dar iată cele trei
cărţi ale mele, bilingve, inspirate din tradiţia culturală a
rromilor: În 2002, cu sprijinul Centrului de Resurse pentru
Comunităţile de Romi din Cluj Napoca, apare la Editura
Kriterion Rromane Taxtaja – Nestemate din folclorul rromilor,
întâia mea carte în care am inserat creaţii populare rrome
reprezentative pentru majoritatea speciilor literare aparţinătoare
folclorului, nu doar paramića thaj gilă (poveşti şi cântece),
ceea ce se regăseşte în cărţile genului de până la Nestemate…
din 2002. Cartea, care s-a adresat unui evantai larg de cititori,
fie rromi, fie gadje, vorbitori de limba română, a avut succes şi
în rândul specialiştilor din domeniul literaturii beletristice
datorită studiului introductiv intitulat În loc de prefaţă, semnat
de dr. Otilia Hedeşan de la Universitatea de Vest din
Timişoara. În 2003, Rromane taxtaja s-a clasat pe locul al II-
lea în Europa la o competiţie a lucrărilor de profil, organizată la
Lanciano, în Italia.
La 15 ani distanţă, la sfârsitul lui 2017, Centrul Naţional
de Cultură a Romilor – Romano Kher, îmi editează cea de a
doua lucrare, O ges thaj i răt/ Lumină şi întuneric tot bilingvă
(rromani - română), structurată în două părţi: I. Etnografie şi
culegere de folclor şi II. Evocări, cu o prefaţă semnată de prof.
Univ. Dr. Gheorghe Sarău, de la Universitatea din Bucureşti.
Lansarea volumului s-a făcut abia la 27 iunie 2018, la
Bucureşti.
Iată cum s-a înfiripat şi cea de a treia carte, prezenta
anthologie bilingvă, care însumează doar douăsprezece titluri,

5
întitulată Tot maj bună-i lumea mea/ Maj laćho si o them
mungro, :
În 2013 am primit prin e-mail basmul ţigănesc O ćavo le
trine galbejença de la prietenul meu Gilles Einard, gitan din
Toulon, Franţa, pe care l-am vizitat acasă în septembrie 2012,
în cadrul unui proiect Grundtvig, prilej cu care am convenit un
schimb de creaţii literare cu şi despre rromi. Gilles Einard lucra
la o antologie bilingvă (rromani – franceză) de legende despre
facerea lumii şi despre originea rromilor. Mi-a cerut să-i trimit
şi eu creaţii populare pe această temă din România, eventual şi
din Ungaria. În cursul anilor 2013 şi 2014 i-am trimis lui Gilles
câteva legende în proză şi una în versuri, baladă ca si
compoziţie, luate (majoritatea) de prin cărţi în limba română,
indicând, evident, sursa, pe care le-am tradus (dacă era necesar
în limba rromani) şi, la solicitarea destinatarului, şi în franceză,
întrucât prietenul meu de la Toulon nu cunoaşte limba română.
Gilles, la rândul său, mi-a mai trimis I phurt – Podul, baladă –
legendă, pe care o culesese din spaţiul iugoslav în urmă cu
câteva decenii, şi O podo p’i Dunerya – Podul peste Dunăre -
text preluat dintr-o culegere bilingvă (rromani – spaniolă),
apărută în 2014 la Buenos Aires. Aceste două creaţii se
încadrau perfect în tema Jertfa zidirii, dar tabloul trebuia
completat! Ca atare am preluat Meşterul Manole, capodoperă a
folclorului românesc şi Zidarul Kelemen, capodoperă a
folclorului maghiar din România (care îşi consumă
deznodământul pentru edificarea cetăţii Devei) pe care le-am
tradus în limba rromani şi le-am lipit în capitolul sus-
menţionat.
Înainte de Crăciun, în 2014, am întâlnit-o la Deva pe o
colegă, Cora-Carmen, româncă, pasionată de literatură şi de
evocarea trecutului, profesoară de latină, pensionată şi ea de
câţiva ani, căreia i-am povestit depre proiectele mele editoriale,
prilej cu care Cora mi-a spus în treacăt că a scris câteva
povestioare despre anii copilăriei petrecuţi în mijlocul

6
rudarilor, pe care ar vrea să le publice, dacă sunt dispus să le
inserez printre producţiile folclorice din cărţile mele. I-am
cerut să mi le trimită prin email. Mi-a promis că le va revedea
şi cizela apoi le va transcrie pe calculator, căci sunt scrise de
mână. Prima povestire mi-a plăcut mult, fapt care m-a
determinat să mă apuc de traducerea ei în limba rromani. I le-
am cerut de îndată şi pe celelalte. La un interval de câte o
săptămână primeam câte o povestire, pe care o traduceam.
După ce le-am primit pe toate patru şi am tradus-o şi pe ultima,
am introdus încă un capitol: Le kaśtale paśal amenɵar -
Rudarii de lângă noi, în antologia de faţă, acesta fiind de
literatură cultă. Autoarea mi-a spus la final că nu doreşte să-şi
semneze creaţiile cu numele de familie actual, Chircă, ci cu cel
de fată, Ignătescu, pentru că acesta era cunoscut de rudarii ei,
în speranţa că vreun exemplar al cărţii ar putea ajunge la
colegii ei de şcoală şi de joacă de altădată, cei despre care se
face vorbire în cele patru povestiri şi pe care ar dori să-i
regăsească. Modestă fiind, d-na Cora-Carmen nu doreşte, însă,
să fie înscrisă şi pe copertă drept co-autor al prezentei culegeri
de literatură.
Despre Povestea lui Hekerday / O paramić le
Hekerdajesqo, mi-a povestit câte ceva verişoara mea Mioara,
cea care mi-a comunicat cele mai multe creaţii populare
ţigăneşti din volumul Lumină şi întuneric, dar nu a înnodat
firul epic, din cauză că nu-şi aducea aminte întreaga naraţiune.
A rămas să-şi noteze ulterior, pe măsură ce îi vine în minte câte
o „trăznaie” din poveste, aşa cum i-o povestise maică-sa
Rujiţa, descântătoare vestită, „pe vremuri”. La începutul lui
iunie m-am dus la Mioara sa văd ce mai face, ştiind că e tot
bolnavă. Cu acest prilej am completat toate golurile din
naraţiune şi am înnodat firul poveveşti.
Scurta povestire Patria rromilor/ O rromano them, mi-a
trimis-o prin e-mail, acum trei ani, un prieten, Jupiter Borcoi,
profesor de limba rromani din Botoşani, şi autor de cărţi de
literatură pentru copii de uz didactic şi de manuale şcolare de

7
limba rromani. În momentul alcătuirii cuprinsului prezentului
volum, i-am cerut acordul ca povestioara să apară aici. Pe lângă
acordul exprimat fără rezerve, mi-a ataşat la email-ul respectiv
şi ultima lui carte de poveşti pentru copii în limba rromani cu
ilustraţii. Despre sursa povestioarei O rromano them mi-a spus
că este o adaptare de-a lui, mai veche, după un basm albanez.
Pentru a încheia volumul, aveam nevoie de un epilog,
unde drumul să devină un izbăvitor al dorinţei de a parveni la o
viaţă îndestulată şi fericită, mult râvnită de insul rrom. Mi-am
adus aminte de un cântec auzit in 1980 la nunta vărului meu
Tibi, la Teiu, (sat aflat la 3 km de limita cu judeţul Timiş) din
gura saxofonistului tarafului ţigănesc din Banat, tocmit la
nuntă. Saxofonistul trupei, pe cât de tuciuriu, pe atât de
talentat, numit de rromi kalo (negru), vocativ kalea (negrule!)
iar de către gadje „omul(–e ) de culoare !”, a cântat piesa „Du-
mă, Doamne, du-mă, du-mă !” si rromanes şi româneşte în
câteva rânduri la cererea şi în aplauzele nuntaşilor.
Pentru transcrierea textelor în limba rromani am folosit
alfabetul standardizat al acestei limbi, adoptat la Congresul
internaţional al rromilor de la Varşovia în anul 1990, pe care îl
reproducem în Anexa 1. Fac excepţie textele primite de la
Gilles Einard, care nu a folosit diacriticele, iar pentru
transcrierea unor sunete inexistente în franceză, (nici în l.
română literară), a folosit grupuri de litere: tch pentru ćh, sau
ći, dz pentru ʒ ş. a. Pentru a evita unele confuzii de natură
fonetică si, implicit, semantică, am intervenit în text înlocuind
în anumite contexte litera c, care se pronunţă [ţ] în limba
rromani standardizată, cu ć pronunţat [ci], ori cu k, pronunţat
ca atare: [k]. În legenda O podo p’e Dunerya, preluată dintr-o
carte apărută la Buenos Aires am intervenit în mică măsură,
pentru a evita confuziile. De altfel, textul este la îndemâna
majorităţii vorbitorilor de limbă rromani, întrucât este exprimat
în dialectul căldărarilor, cel mai nou (din al III-lea strat
lingvistic), dar şi cel mai răspândit în Lume (În Europa, în cele
două Americi şi în Australia ; cf. Gheorghe Sarău, Romii, India

8
şi limba rromani). Frapează, însă, aici, numărul mare al
împrumuturilor din limba română (prelucrate, evident, pe tărâm
ţigănesc).
De altfel, acestui dialect îi aparţin majoritatea textelor
prezentei antologii. Excepţie fac cele culese de Gilles Einard,
O ćavo le trine galbejença şi I phurt care provin din afara
graniţelor României.
Deşi toate textele sunt traduse în limba română şi
adaptate contextual, Anexa 2 este un Glosar rrom - rromân
care conţine termeni regionali, arhaisme, ori elemente de
argou, de circulaţie restrânsă.
În tematica generală a folclorului rrom se disting trei
teme principale: Drumul, Avuţia (banii, aurul) şi Existenţa
tragică, după cum am remarcat şi în Cuvănt înainte la
precedenta lucrare: O ges thaj i răt – Lumină şi întuneric. În
Tot lumea mea e cea mai bună/ Să mungro them si maj laćho
tematica generală rămâne Drumul.
Pentru rromi, etnie itinerantă, încă de la origini, drumul
este o realitate intrinsecă şi un modus vivendi. De aceea,
reflectat în cele douăsprezece creţiilor literare din mica noastră
anthologie, drumul apare ca necesitate, ca evadare din
contingent, ca o perpetuă peregrinare, ca zbor, dar şi ca ceea ce
Lucian Blaga numeşte „marea trecere” (în capitolul Jertfa
zidirii).
Cele patru povestioare din capitolul Rudarii de lângă noi
râmân mărturie a ceea ce a fost cândva rudăria de care se face
vorbire, căci satul Posodari nu mai există, a fost destructurat în
ultimii ani de comunism, m-a informat d-na Cora Carmen,
autoarea povestirilor: bordeiele au fost rase de buldozere, după
ce locuitorii au fost mutaţi cu de-a sila: o parte la Dăbuleni, altă
parte la periferia oraşului Bechet, alţii prin satele şi comunele
învecinate. Au rămas mărturie doar dealurile de pământ galben,
valea şi pădurea de unde rudarii îşi aduceau materia primă…
Căci „Numai omu-i trecător/ Pe pământ rătăcitor”, îmi recită în

9
încheiere Cora-Carmen cele două versuri ale poetului nostru
nepereche.
Iată o primă utilitate a lucrării de faţă!
Dar iată cum îşi încheie Jupiter Borcoi povestirea Patria
rromilor:
„Și astăzi rromii îşi caută patria, dar, până o vor găsi,
patria lor este aici, unde au văzut mai întâi lumina zilei.”
Spunând „aici”, autorul s-a gândit, desigur, la România.
Asa gândesc şi eu, căci încă din Evul Mediu, când în
Principatele Române rromii, care erau robi, preferau să trăiască
aici, unde aveau un statut social, cel mai de jos, e drept, decât
în Occidentul cel bogat, unde erau consideraţi în afara societăţii
şi erau alungaţi dintr-un loc în altul. (Ne informează cel mai
mare istoric contemporan, Viorel Achim prin cartea de istorie a
rromilor, Țiganii în istoria României.)
Tot aici, de aproape 30 de ani, copiii şi tinerii rromi
studiază limba lor maternă la şcoală, în număr mare : peste
30000, (conform unei informaţii primite recent de la prof. univ.
dr. Gheorghe Sarău de la Unversitatea din Bucureşti, Facultatea
de Limba şi Literatura Rromani, România fiind ţara cu cel mai
mare număr de elevi şi studenţi la această disciplină). Lor le
este destinată această culegere, în primul rând, căci aici fondul
de carte de specialitate, raportat la reţelele şcolare ale celorlalte
minorităţi, este cel mai deficitar.
Dar ne adresăm şi tutror cititorilor români şi rromi,
nepoţii şi strănepoţii făuritorilor României Mari, căci cele două
naţii trăiesc pe aceste meleaguri împreună, nu doar de o sută de
ani, ci de un mileniu!
Volumul Tot lumea mea e cea mai bună !/ Să mungro
them si maj laćho! se constituie ca un promotor al binelui, al
armoniei, al toleranţei şi empatiei, dar şi un susţinător al
culturii, elementul cel mai important în păstrarea fiinţei
naţionale a unui neam, dar şi al interculturalităţii, în cazul de
faţă.
Costică Băţălan, noiembrie 2018

10
 Prefaţă

Tot mai bună-i lumea mea (“Maj laćho si o them

mungro”) este cea de-a treia carte bilingvă de folclor rrom
(după primele două apărute în anii 2002 şi 2017), pe care – în
răstimp de cinsprezece ani - profesorul rrom hunedorean,
Costică Băţălan, le-a dat la iveală şi pe care am avut privilegiul
de a le cunoaşte încă din faza de manuscris. Primul său demers
editorial îl reprezintă culegerea Rromane taxtaja. Nestemate
din folclorul rromilor (Ediţie bilingvă, Bucureşti - Cluj:
Editura Kriterion, 2002, 226 p., la care am fost evaluator din
partea organizaţiei finanţatoare - CRCR Cluj Napoca – apoi,
referent şi redactor, în calitatea de îngrijitor al colecţiei rrome
deschise, încă din anul 1992, la Kriterion, carte în care am
ataşat Vocabularul elementelor lexicale rrome, împrumutate
din română, excerptate şi echivalate de Gheorghe Sarău, v. p.
199-205). A doua lucrare a autorului a fost O ges thaj i rǎt.
Lumină şi întuneric (Ediţie bilingvă română-romani, Bucureşti:
Editura Centrului Naţional de Cultură a romilor “Romano
Kher”, 2017, 328 p.; cu prefaţa: Gheorghe Sarău, Costică
Băţălan - folcloristul contemporan al rromilor, v. p. 24-25).
Antologia folclorică de faţă debutează cu o dovadă din
folclorul gitanilor din zona occitană franceză, Toulon, trimisă
autorului de către prietenul său rrom gitan de acolo, Gilles
Einard, intitulată Feciorul rrom cu trei galbeni în buzunar,
tradusă din franceză (de Costică Băţălan, el însuşi profesor de
limbă franceză) şi rromani - sub titlul O ćhavo le trine
galbejença - în română.
Însă, culegerea de folclor supusă aici discuţiei este
gândită de autor în două mari părţi, una fiind rezervată
folclorului balcanic, ce trimite la “Jertfa Zidirii”, cu mostre

11
înveşmântate în feluritele sale receptări şi prelucrări, aici
regăsindu-se: 2. I phurt – Podul (o variantă de “baladă-
legendă” provenită din spaţiul ex-iugoslav, cu o datare
aproximativă de câteva decenii de la transmiterea ei. 3. O podo
p’i Dunerya – Podul peste Dunăre - text provenit din cartea
prietenului nostru, Lolya Bernal Luvary (Jorge M. F. Bernal) –
rrom argentinian din familie de căldărari, care, înainte de
plecarea din Moscova, acum două decenii, spre Spania şi apoi
în America de Sud, coabitase cu români şi maghiari în spaţiul
geografic românesc (v. piesa la p. 81-83 în cartea lui Jorge M.
F. Bernal, Historias, leyendas y tradiciones Gitanas. Edición
bilingüe Romanés/ Espaňol. Fotografǐas: Esteban Widnicky,
Buenos Aires: Duermevela – Milena Caserola, 2014, 176 p.). 4.
Meşterul Manole - O màjstori Manolă din zestrea folclorică
românească şi 5. Zidarul Kelemen – O zïdari Kelemen,
varietate de sorginte folclorică maghiară din România, cu
trimitere la jertfa întru ridicarea Cetăţii Deva) – ultimele două
fiind traduse în rromani din română.
Cealaltă a doua secţiune a antologiei de folclor rrom şi
nerrom (dar în limba rromani) înmănunchează sub un inspirat
şi frumos titlu, “Rudarii de lângă noi/ Le kaśtale paśal
amenɵar”, producţii folclorice şi scrieri de factură etno-
folclorică – foarte valoroase, căci extrem de rar sunt
consemnate astfel de mostre care provin de la comunitatea
rudarilor/ băieşilor (aflată încă în faza de căutare a adevăratei
lor origini, între timp, mai cu seamă din anul 2000, fiind
benefic aculturaţi la comunitatea mare a rromilor). Creaţiile de
aici, în limba română, îi aparţin profesoarei românce de limba
latină, Cora-Carmen Chircă (pe numele de fată, Ignătescu,
aşa cum o ştiau rudarii la vremea documentării şi culegerii
pieselor folclorice). Ele sunt însă dublate de versiunile –
perechi în limba rromani, elegant plăsmuit de autorul cărţii,
Costică Băţălan. De bună seamă, ele merită şi aici să fie
menţionate: 6. La rudari/ Ka-l kaśtale. 7. Moş Staicu/ O phuro

12
Stajkulo. 8. Ioviţă/ O Jovica. 9. Zile de vară/ Gesa milasqe.
Aceste miniaturi literare ale autoarei recompun viaţa –
necazurile şi bucuriile - trăitorilor din rudăria de acum mai
bine de o jumătate de secol în urmă din zona doljeană Podari,
comunitate dispărută la intervenţia energică a decidenţilor
comunişti, aflând însă că “/…/locuitorii au fost mutaţi cu de-a
sila: o parte la Dăbuleni, altă parte la periferia oraşului
Bechet, alţii prin satele şi comunele învecinate. Au rămas
mărturie doar dealurile de pământ galben, valea şi pădurea de
unde rudarii îşi aduceau materia primă…”. După această a
doua mare şi inspirată secţiune, identificăm o inedită naraţiune
10. Povestea lui Hekerday/ O paramić le Hekerdajesqo), pe
care Costică Băţălan o consemnează de la o consecventă
informatoare a sa în folclor, verişoara Mioara, care păstrează
aceste perle narative de la mama ei, Rujiţa.
În sfârşit, două reflecţii despre trecutul şi prezentul
rromilor, venite din interiorul comunităţii rrome, încheie
această nouă întreprindere pe tărâm etno-folcloric a
folcloristului rrom, Costică Băţălan (11. Patria rromilor/ O
rromano them şi 12. Fie pita cât de rea…/ Te al o mangro vi
kërko…), el însuşi trăitor şi păstrător al valorilor rrome perene.
Deşi intelectual format de structurile comuniste, profesorul
rrom de limba franceză, Costică Băţălan, a rămas în intimitatea
sa spirituală om al comunităţii rrome, al familiei tradiţionale
rrome şi al nemului său extins de căldărari rromi. Festina lente
pare să fie propriul îndemn asumat de autor şi care să-l fi
călăuzit în viaţa de zi cu zi şi în zilele cu “spor creativ”, spre
câştigul neamului său rrom. În treacăt fie spus, Costică Băţălan
este exemplul minunat al “omului locului său”, căci el a înţeles
în această viaţă să joace bine mai multe roluri, nu numai pe
cele sociale - cele de elev, student, profesor, metodist,
formator, inspector, activist etc. – dar şi pe cele ce ţin de
misiunea neamului său: păstrător şi cultivator al limbii rromani,
al cutumelor rrome, al obiceiurilor şi tradiţiilor rrome, al

13
portului şi al culturii materiale şi spirituale rrome din zona şi
neamul său. Felicitări, bunicule! Bahtiarimata tuqe, papona!

Prof. univ. dr. Gheorghe Sarău, Bucureşti, 17 decembrie 2018

14
 ANTOLOGIE DE TEXTE

1. Feciorul rrom cu trei galbeni în buzunar

A fost odată, că de n-ar fi fost, nu s-ar povesti…

Un fecior rrom, al cărui tată a murit, a rămas numai cu
maică-sa. Tatăl său avea un măgar cu care pregăteau lemne.
Vindeau aceste lemne ca să-şi cumpere pâine. Din acele lemne
trăiau.
Într-o bună zi, ce făcu feciorul?
Îi zice mamei sale: „Ascultă, măicuţă, eu m-oi duce unde
cei doi ochi ai mei m-or îndruma si încotro picioarele m-or
purta, ca să găsesc de lucru. Numai cu ce scoatem pe lemne,
noi nu putem trăi. Mâine dimineaţă, cu ajutorul lui Dumnezeu,
voi pleca.”
Maică-sa îi spuse: „Hei! Du-te fiul meu şi Dumnezeu să
te binecuvânteze. Ia aceşti trei galbeni că ţi-or prinde bine.
Drumul să-ţi fie cu noroc.”
Feciorul, mulţumit, se aşternu la drumul cel mare. A
străbătut cât a putut străbate toată ziua, până la asfinţit, când
zări un cimitir.
În cimitirul acela feciorul rrom îl vede pe un gadjo care,
cu bâta, lovea cu sete pământul de pe un mormânt. Mai apoi,
feciorul rrom îl întreabă pe gadjo:
„De ce loveşti tu pământul mortului?” Gadjo-ul răspunse:
„Îndepărtează-te de aici, de lângă mine! Fac asta pentru că
omul care a murit şi este îngropat aici îmi datorează mie doi
galbeni.” Feciorul rrom îl mai întrebă pe acel om: „Dar el nu
are familie care să-ţi dea înapoi cei doi bani de aur?” „N-are pe
nimeni!” Răspunse gadje-ul.

15
 Ce făcu atunci tânărul rrom ? Scoase din buzunar cei trei
galbeni pe care i-i dăduse bătrâna sa mamă. Îi dădu gadjeului
doi galbeni, zicându-i: „Lasă-l în pace pe acest mort! Și cară-te
acasă acum!”
Dar şi tânărul rrom plecă deîndată. După ceva vreme
ajunse la o răscruce de drumuri. Acolo se afla un om ce
ajunsese înaintea tânărului rrom. Călătorul prinse vorbă cu
tânărul: „Bună seara, prietene, unde te duci?” „Umblu să
găsesc de lucru, ca să muncesc.” „Și eu umblu ca şi tine.”
Tânărul rrom îl întrebă pe călător: „Ți-i foame ?” „Mi-e o
foame de lup, de abia mă mai ţin pe picioare.” Băiatul scoase
merindea şi se aşezară să îmbuce ceva. Bărbatul zise către
feciorul rrom: „Prietene, voi veni cu tine să muncim împreună
şi ce vom câştiga, vom împărţi: unde vom dormi, vom împărţi,
şi de vom muri, de asemenea, vom împărţi!” „Aşa să fie,
prietene”, îi răspunse băiatul.
De dimineaţă luară drumul înainte, ca să ajungă la oraş.
Auziră bătăi puternice de tobă, care răsunau în tot oraşul şi
glasul unei bătrâne, care vestea strigând: „Oricărui bărbat care
va dormi o noapte cu fiica mea şi va rămâne în viaţă, îi voi da
şi pe fiica mea de nevastă, şi un sac de galbeni!”
Cei doi prieteni auziră vestea. Bărbatul mai copt îi zise
tânărului său ortac: „Noi suntem obosiţi de pe drum şi în
noaptea aceasta nu putem merge... Să vedem mai întâi de ceva
lucru” Tânărul răspunse: „De acord, prietene! Bine zici!” Apoi
începură să întrebe pe localnici dacă au locuri de muncă.
Astfel, feciorul rrom şi prietenul său tot căutară de lucru, dar
nu găsiră.
„Hei, ortace! Mâine dis de dimineaţă vom merge la casa
bătrânei care a glăsuit în piaţă, pentru fiica ei şi pentru sacul de
galbeni pe care ni-l va da!”
„Ai auzit şi tu de cei cinci bărbaţi, care, câte unul, au
mers cinci nopţi la rând la acea bătrână şi niciunul nu a rămas

16
în viaţă până în zorii zilei următoare; în fiecare noapte câte
unul murea”, replică tânărul rrom.
Bărbatul mai copt îi argumentă băiatului: „Văzurăm
amândoi că de lucru n-am găsit şi nu mai avem un ban ca să
luăm o coajă de pită să mâncăm. Acum mergem să ne încercăm
norocul la acea bătrână !”
Cei doi drumeţi nu o doreau pe fată, ci sacul de galbeni!
La asfinţitul soarelui drumeţii bătură la uşa bătrânei.
Aceasta îi întrebă: „Ce trebuinţă vă aduce la uşa mea ?”
„Mătuşico, noi am venit pentru ceea ce ai spus dumneata
despre o fată şi un sac de galbeni.”
„Dar, trebuie ca unul singur să doarmă cu fata mea, nu
doi inşi”
„Păi, bătrânico, noi suntem doi oameni înfrăţiţi, care am
jurat să împărţim orice lucru va primi vreunul dintre noi.”
„Nici vorbă, unul singur...!”
Bărbatul mai copt îi zise tânărului: „Dacă aşa stau
lucrurile, prietene, du-te tu mai întâi şi mâine seară voi merge
eu!”
„Aşa îmi convine”, zise bătrâna. „Trebuie să te închid pe
tine într-o odaie până mâine, iar mâine vei merge tu.”
Feciorul rrom merse să se culce cu fata; era frânt de
obosit. Când o văzu pe fată, frumuseţea ei îi dădu frisoane şi-i
zise fetei: „Eu n-am văzut în viaţa mea aşa o frumuseţe ca
tine!”
Fata îi răspunse: „De vei avea norocul să rămâi în viaţă
până mâine, eu voi fi cea mai fericită din întreaga lume.”
Când se făcu miezul nopţii, feciorul dormea şi dormea,
fata dormea şi ea. Din gura fetei ieşi un cap de şarpe. Ortacul
feciorului apucă o foarfecă şi reteză capul şarpelui. Îndată ieşi
al doilea, apoi al treilea cap de şarpe din gura căscată a fetei,
dar cum şarpele îşi scotea câte un cap, ortacul feciorului i-l
reteza cu foarfeca. Feciorul şi fata n-au ştiut nimic de cele
întâmplate. În zori când se treziră, feciorul rrom îşi dădu seama

17
că este în viaţă. Când îl văzu, bătrâna simţi că-şi pierde minţile
şi zise: „Ooh, puternicii flăcăi, câţi veniră în casa mea, toţi sunt
morţi, dar uită-te la ăsta, la care, dacă sufli către el, cade din
picioare !”
Se duse apoi în odaia unde îl închisese pe ortacul
tânărului, deschise uşa şi văzu că este în locul unde îl lăsase.
De fapt, găsise şi uşa încuiată!
Bătrâna se înfurie cumplit şi-i zise tânărului : „Ia sacul
acesta cu galbeni şi pe fata mea, aşa cum mi-am dat cuvântul.
Dar tu, sărmane, unde locuieşti tu, ca să faci nunta?”
„Eu locuiesc departe de aici, mătuşico. Mâine trebuie să
mă duc la craiul acestei ţări, iar peste trei zile voi pleca în ţara
mea.”
Îl luă băiatul pe prietenul său, luă fata şi sacul cu galbeni
şi plecară.
Ajunseră în oraşul craiului. Craiul îi invită la el acasă, la
curtea sa, să mănânce şi să bea. Multă lume veni la curte ca să-l
vadă pe feciorul care a cucerit-o pe cea mai grozavă fată.
Regele trimisese cinci flăcăi dintre cei mai puternici din câţi
erau în preajma sa. N-au reuşit flăcăii să o ia pe fată, pentru că
toţi cinci muriseră. Din această pricină a chemat craiul multă
lume la curte, ca să-l vadă pe insul care a reuşit să o ia pe fată.
Orchestra cânta, şi cânta, iar lumea mânca şi bea.
Bătrâna, pe a cărei fată o luase feciorul rrom, ţinea închis
şi înlănţuit de doisprezece ani un căpcăun. Se duse bătrâna la
căpcăun şi-i zise: „Te voi lăsa slobod, Căpcăunule, numai să
mi-o aduci îndărăt pe fata mea!” „Slobozi-mă, maică, şi eu ţi-o
voi aduce negreşit acasă pe fiica ta.”
Dar la curtea împăratului poporul mânca, bea, petrecea;
orchestra cântă iarăşi trei zile şi trei nopţi. În acest răstimp
căpcăunul veni şi o răpi pe fata cea măiastră de la feciorul
rrom.
Toţi mesenii încremeniră şi se întrebară: „Cum se face că
timp de doisprezece ani căpcăunul nu şi-a mai făcut apariţia,

18
nimeni nu l-a mai văzut? Iar noi, de trei zile-ncoace, cât am
mai mâncat, ce-am mai băut şi cât am petrecut, iar acum, iată,
căpcăunul a furat-o de sub nasul nostru pe cea mai bună dintre
fete!”
Ce vor face acum feciorul rrom şi tovarăşul său?
Ei de ei s-au înţeles: „Vom pleca în urmărirea
căpcăunului care a răpit-o pe fată, zise tânărul.”
„Aşa vom face !” Îi răspunse ortacul său.
Apoi tânărul se adresă împăratului: „Ține acest sac de
galbeni, care va acoperi cheltuiala pe care ţi-au făcut-o toţi
aceşti oameni cu mâncarea şi cu băutura, ţi-o înapoiez eu în
întregime.”
De îndată, tînărul şi ortacul său porniră la drum în
căutarea căpcăunului. Și mărşăluiră, mărşăluiră, până dădură de
un bătrân, pe care-l întrebară: „Taicule, dragă, n-ai văzut
cumva un căpcăun prin locurile acestea?”
Bătrânul le spuse:
„Ba da, l-am văzut ducând cu el o fată, s-au dus la casa
aceea unde nu arde lampa. Dar să nu mergeţi la casa aceea !”
„Cum să nu mergem, bădie!? Chiar să ştiu că o să murim
şi eu şi prietenul meu, von şti că murim pentru cea mai de preţ
fată de pe pământ !”
Bătrânul le replică:
„Treaba voastră, fiii mei! Duceţi-vă cu Dumnezeu,
norocul să vă deschidă calea!”
Cei doi se duseră la casa întunecată şi bătură la porţile cele
mari. Un bătrânel deschise porţile şi îi întrebă pe cei doi: „Pentru
ce pricină v-a indreptat Dumnezeu paşii să veniţi la mine, aici
unde nimeni nu bate la poartă !?” „Înţeleptule unchieş, noi am
venit pentru o anume fată, pe care căpcăunul ne-a furat-o.”
”Luaţi aminte la ce o să vă spun: În seara aceasta
mâncaţi, beţi, nimeni nu va îndrăzni să vă tulbure. În noaptea
aceasta sunteţi la mine! Dar, mai am ceva important să vă spun:
Vedeţi voi pădurea aceea ? De cum se crapă de ziuă până la

19
căderea nopţii, o veţi tăia, după aceea eu vă voi spune unde este
căpcăunul cu fata cea preţioasă.” Bărbatul îi zise bătrânului:
„Să-mi dai cuvântul tău de onoare că ne vei spune unde se află
căpcăunul şi fata cea preţioasă.”
„Vă dau cuvântul meu, dar şi voi la rândul vostru trebuie
să vă legaţi prin jurământ că veţi face treaba pe care v-am
încredinţat-o eu. De nu veţi face legământ, vă voi tăia
capetele!”
„Bătrâne, cuvântul nostru unul este unul !” Zise bărbatul.
Iată-i pe cei doi în pădurea cea mare! Tânărul îi zise
tovarăşului său:
„Hei, prietene! Cum vom putea noi să tăiem toată această
pădure mare?!”
„De va voi, Dumnzeu, ne va îngădui să facem această
lucrare. Când se va face amiaza, tu va trebui să dormi şase
ceasuri. Atotputernicul va trebui să mă audă şi lucrarea se va
înfăptui cu bine !”
„Bre, prietene, cum aş putea eu să dorm şi tu să faci
singur lucrarea !? Asta nu-i treabă bună! Amândoi, deopotrivă
avem misunea să facem această lucrare, atât tu cât şi eu !”
„De acord, bunul meu prieten, adevărat glăsuieşti! Hai să
ne apucăm de lucru ! ”
Bărbatul făcu să se înalţe un fum mare, prin care tânărul
lui ortac nu putea să vadă nimic.
Băiatul îi zise prietenului său: „Hei, nu pot să văd
nimic!”
„În cazul acesta, nu vei vedea nimic!”
Pe înserat, întreaga pădure era pusă la pământ.
„Marea putere a lui Dumnezeu ne-a ajutat!”
Lucrarea fiind dusă la bun sfârşit, drumeţii noştri se
duseră la bătrân şi-i spuseră :
„Noi ne-am respectat cuvântul dat, noi am făcut lucrarea
noastră de la pădure. Acum va trebui ca şi tu, bătrâne, să-ţi
respecţi cuvântul de onoare !”

20
 „Să fiţi sănătoşi! Mă voi ţine de cuvânt. Ascultaţi la
mine! Țineţi aici, va dau trei ouă, iar apoi vă deschid un puţ
adânc. Căpcăunul şi fata cea măiastră sunt acolo jos, undeva în
cele trei lumi. Luaţi un ou şi-l spargeţi. Dacă va ieşi din el un
pui alb, îl veţi găsi pe căpcăun şi pe fată în prima dintre aceste
trei lumi. De va fi un pui negru, nu sunt în prima lume şi va
trebui să fugiţi din întâia lume şi veţi proceda cum veti crede că
e bine. Din nou, dacă puiul va fi negru, va trebui să fugiţi. Dacă
va ieşi un pui alb, căpcăunul acolo este. Dar să ţineţi minte că
nu veţi putea să-i faceţi nimic până la miezul nopţii. El doarme
pe jos. Ochiul, pe care trebuie să i-l scoateţi prima dată, este cel
pe care îl are în frunte şi apoi ceilalţi doi cu care priveşte în jos.
Aceştia sunt cei trei ochi ai lui. Și dacă vreţi să ştiţi, el este fiul
meu, cel care nu a ascultat de părinţi. Eu n-am putut să-l ucid…
Este mai bine să o faceţi voi.” Și bătrânul le deschise
puţul cel adânc.
Cei doi drumeţi spaseră un ou. Din ou văzură că apare un
pui negru. Au îngăimat: „Nu-i în întâia lume !” Aici toţi
oameni erau ciungi sau ologi: le lipsea ba o mână, ba un picior.
Căpcăunul i-a adus în această stare.
Au umblat ei ce au umblat în această primă Lume, până
ce ajunseră în preajma unui măr şi se aşezară lăngă trunchiul
acestuia. Auziră ciripitul a nişte pui de corb speriaţi. Un şarpe
mare veni să-i mănânce. Feciorul rrom şi tovarăşul său
scoaseră săbiile şi tăiară şarpele în bucăţi. Puişorii de corb
ciripiră de bucurie că au scăpat cu viaţă.
Zăriră la orizont un mare corb care se îndrepta spre ei.
Puii strigară către mama lor:
„Nu, nu, nu-i ucide pe aceşti oameni, căci vezi şarpele cel
mare de pe jos. Acela a venit să ne mănânce. Cei doi oameni au
tăiat şarpele!”
Mama puilor de corb se adresă celor doi: „Ce aţi dori să
fac eu pentru voi ?” „Mare corb, tu nu poţi să faci nimic pentru
noi.” „Luaţi aminte! Poftiţi acestă pană de la mine. De veţi

21
avea vreo trebuinţă cândva, să daţi foc penei mele, şi eu voi
veni la voi. Unde mergeţi voi ?” îi întrebă corbul. „Falnică
pasăre, noi căutăm o anume fată, care umblă cu un anume
căpcăun.” „Era cât pe-aci să-i scot cei trei ochi din cap
căpcăunului, dar a reuşit să fugă de mine!” zise corbul.
Ce făcură atunci feciorul rrom şi ortacul său? Luară un
ou şi-l sparseră. Din ou se trezi la viaţă un pui negru. „Adevărat
grăit-a corbul, prietene! E limpede că s-a dus în cea de a doua
lume, căpcăunul.
Ce văzură călătorii în cea de a doua lume? Toate casele
erau arse, toţi oamenii sărmanii, femeile şi copiii, fuseseră
bătuţi cu biciul. Feciorul rrom şi prietenul său îi întrebară pe
oameni: „Cum se face că la toate casele de pe-aici s-a pus foc?”
Oameni le răspunseră: „Un căpcăun care umblă cu o fată a
făcut asta. Toţi fraţii şi toţi prietenii pe care-i avem, ne-am
srâns laolaltă ca să prindem căpcăunul şi să-l ucidem, dar
acesta a reuşit să fugă de noi. Ce ne-a făcut el, nimeni nu ne-a
făcut vreodată!”
Feciorul rrom sparse oul care-i mai rămăsese. Din ou ieşi
tot un pui negru. Îi spuse ortacului său: „Este adevărat tot ce
ne-a spus tatăl căpcăunului! După cum se vede, căpcăunul s-a
dus în lumea a treia.”
Bărbatul zise: „Eu mă voi duce la puţ ca să-l aştept pe
căpcăun, iar tu, prietene, să cobori în lumea a treia. El, de va
scăpa de tine, îl voi întâmpina eu sus. Fie că-l voi omorî, fie că
mă va omorî! Acum, ţine pumnalul meu şi sabia mea. Prietene,
drumul să-ţi fie cu noroc! Îţi dau cuvântul meu că te voi aştepta
la puţ, iar tu să-mi dai cuvântul tău că vei veni la puţ. Să-ţi dea
Dumnezeu norocul să-l omori pe căpcăun! Drumul să-ţi fie
deschis!”
Bărbatul străbătu din nou lumea a doua şi revăzu toate
casele rromilor pe care le arsese căpcăunul. Ajunse în locul
unde era corbul
„Fericită să-ţi fie ziua, corbule!”

22
 „Fericită să fie ziua şi pentru tine, prietene! Unde este
prietenul tău?”
”S-a dus în lumea a treia. Eu îl voi aştepta pe prietenul
meu la puţul cel mare.”
„Du-te sănătos!”
Și bărbatul se duse la marele puţ să aştepte.
Tânărul se duse în lumea a treia. Ce văzu el acolo?
Tot poporul plângea pentru că nu mai aveau destulă apă,
nici măcar de băut şi mai plângeau şi pentru fiica craiului care
era pe seamă de moarte.
Tânărul întrebă: „Dar de ce nu aveţi destulă apă?”
O bătrână îi răspunse: „Ascultă, fiule, un mare balaur ne-a
închis apa. În fiecare an trebuie să-i dăm o fată frumoasă şi trei
berbeci prăjiţi, aşa ne pretinde.”
„Maică, n-aţi văzut cumva un căpcăun care ducea cu el o
fată, pe aici prin meleagurile voastre?”:
„Am văzut, băiatul meu, un căpcăun şi o fată care
mergeau pe dealul acela. Căpcăunul ne-a luat ultimii trei
berbeci pe care trebuia să-i dăm balaurului ca de obicei, ca să
ne lase apă o zi pe an.”
„Vino, te rog, cu mine să-mi arăţi unde este casa
împăratului.”
„Desigur, băiete, te voi conduce până la curtea
împăratului.
”Băiatul intră la împărat şi îi zise: „Mi-e o foame de abia
mă mai ţin pe picioare!”
„Pleacă de aici! Tu nu vezi câte necazuri s-au abătut
asupra casei noastre?! Trebuie s-o dau pe fata mea şi aceşti trei
berbeci pe care îi vom frige mâine dimineaţă de cum se crapă
de ziuă. Trebuie să trimit toate acestea balaurului pentru ca el
să ne lase apă pentru anul următor. Anul viitor nu vom avea de
unde să-i mai trimitem berbeci balaurului pentru că un căpcăun
ni i-a furat.”

23
 „Dar sunt mort de foame! Dă-mi, te rog, mie, un berbec,
ca să îmbuc şi eu ceva!” Tănărul rrom insistă:
„În locul berbecului, mă voi duce eu la dragon!”
„Nu, fiule, eşti prea tânăr. Acolo va merge fiica mea. Nu
te mai duce şi tu la balaur!”
„Înălţate împărate, vezi bine că anul viitor nu mai aveţi
berbeci! Mă voi duce şi eu odată cu fiica ta!”
„În felul acesta fiica mea va crede că merge la nuntă!”
Tânărul tăie din ficatul berbecului şi mâncă în compania
fiicei regelui.
Când se crăpă de ziuă, împăratul şi toţi oameni care se
aflau în jurul său, duceau cei doi berbeci prăjiti şi in spatele lor
mergea tânărul rrom.
Balaurul furios îl întrebă pe împărat:
„Ce-mi aduci tu mie, doi berbeci şi pe fata ta, dar nu şi al
treilea berbec!?
„În locul celui de al treilea berbec ţi-l aduc pe acest tânăr
flăcău.”
„E foarte bine!” Exclamă balaurul. „Pentru acesta vă las
apa pe care o slobod azi să curgă şi mâine.Vă las apa să curgă
două zile, pentru că e foarte gustos băiatul cel tânăr.”
Mâncă balaurul un berbec, îl mâncă şi pe al doilea, iar
când se îndreptă spre fată, se opri la băiatul rrom care era în
cale. Se apropie balaurul de el ca să-l mănânce, şi pumnalul
năzdrăvan pe care băiatul îl avea legat la spate îl împunse pe
tânăr la rărunchi şi-i pricinui o durere cumplită. Balaurul se
apropie şi mai mult de tânăr şi pumnalul îi pricinui acestuia o
durere şi mai mare. Duse degrabă băiatul mâna la spate, dădu
la o parte pumnalul şi scoase sabia. Învârti sabia deasupra
capului şi tăie balaurul în douăsprezece bucăţi.
Sângele se porni să curgă la vale până în târg.
Lumea se mira: „Eh, Dumnezeule mare! Se pare că anul
acesta va curge sânge în loc de apă”.

24
 Trei zile şi trei nopţi curse sângele. După trei zile şi trei
nopţi începu să curgă o apă limpede ca lacrima din ochi. „Eh,
Dumnezeule mare, lăudat fie numele tău!”
Când văzu împăratul ce făcu feciorul rom, şi-a zis că
acesta este un mare om, binecuvântat de Dumnezeu. Se
întoarse Craiul la Curte şi invită tot poporul la Palat ca să audă
şi să vadă faptele acestui tânăr care a ucis balaurul. Împăratul îi
zise băiatului:
„Ai să fii ginerele meu!”
„Nu, împărate, eu nu cer nimic pentru faptele mele, eu
am înfăptuit totul mai întâi pentru Dumnezeu şi apoi pentru toţi
fraţii mei, ca să aibă apă în fiecare zi cât le va trebui.”
„Atunci, ce altceva aş putea face pentru tine?”
„Dacă îmi va trebui ceva, îţi voi cere. Acum nu am
nevoie de nimic, voi apela la Măria Ta când mă voi apropia de
căpcăun.”
„Nu te duce după căpcăun, căci te va omorî!”
„Am venit după el până în Lumea a Treia ca să văd unde
locuieşte. Trebuie să mă duc după el! Roagă-te la Dumnezeu
să-l omor, căci ceea ce a făcut Căpcăunul în Lumea a treia,
nimeni n-a făptuit vreodată!”
„Drumul să-ţi fie deschis şi cu noroc!”
Tânărul plecă şi se duse, se duse. Într-o seară ajunse
înaintea unor porţi mari şi bătu. Cea mai frumoasă dintre fete
auzi şi îsi zise:
„Eh, Dumnezeule Mare! Timp de trei ani n-am auzit ca
cineva să bată la această poartă!” Și deschise. Ce-i fu dat să
vadă, o uimi:
„Chiar răzbătând prin trei lumi ai venit după mine?!
Bunul Dumnezeu te-a trimis să mă cauţi, aşadar fii binevenit!
Noaptea acesta este a noastră! Ascultă, te voi duce în odaia
Căpcăunului.” Când îl văzură, el dormea întins pe spate, pe o
piele de oaie. Admirabila fată îi zise tânărului:

25
 „Să nu-ţi fie teamă! El doarme de la miezul nopţii până în
zori. În acest răstimp tu poţi să-l ucizi. Iată cum va trebui să
procedezi: Mai întâi trebuie să-i scoţi ochiul din frunte. După
aceea îi vei scoate şi ceilalţi doi ochi. Și roagă-te la Dumnezeu
ca noaptea aceasta să fie a noastră!”
Acestea fiind zise, pumnalul năzdrăvan începu să se agite
şi să-i provoace durere tânărului.
„Ascultă, frumoasa mea: Acest pumnal a făcut la fel şi în
preajma balaurului, e un semn că în noaptea asta i-a venit
rândul Căpcăunului!”
Tânărul apucă cu nădejde sabia şi-i scoase Căpcăunului
ochiul din frunte şi în continuare ceilalţi doi ochi. Primul ochi
dădu o lumină strălucitoare ca şi când s-ar fi luminat de ziuă.
Oamenii se treziră şi văzură că se petrece ceva în casa
Căpcăunului. Feciorul rrom o luă pe fată şi merseră până la un
râu. Aici auziră un zbierăt puternic. Căpcăunul continuă să
zbiere până la amiază. După al doisprezecelea ceas al zilei,
nimeni nu-l mai auzi ţipând, căci murise.
Tânărul şi fata ajunseră la râu în zori şi, cum se lumina de
ziuă, băiatul rrom se îndreptă spre o fântână ca să se spele pe
faţă, când ceva îl împunse la inimă. Ce putea să-l împungă
când nicicând nu a mai simţit o asemenea înţepătură? Se ridică
şi văzu o pană de corb. Alergă degrabă la fata cea bună şi îi
zise:
„Uită-te la pana aceasta! Este o pană de la un anume
corb, care mi-a spus că de îmi va trebui ceva, să dau foc penei
şi el va veni la mine. El va putea să ne ajute să ne întoarcem în
Prima Lume. Mi-am dat cuvântul de onoare prietenului meu că
mă voi duce la el oriunde s-ar afla. El mă aşteaptă lângă puţul
cel mare.”
„Un corb mare nu poate face nimic!” Nu vom putea pleca
astfel.”
„Dar..., eu nu am mai văzut în viaţa mea un corb ca
acesta de mare!” „Atunci, arde pana şi vom vedea!”

26
 Feciorul rrom dădu foc penei şi corbul apăru în împărăţia
craiului din acea lume.
„No, corbule!„ zise tânărul.
„Bună ziua, îţi doresc, prietene! Precum le-ai făcut tu
bine puişorilor mei, aşa te voi ajuta şi eu pe tine!”
„Corbule, dacă ai putea să mă duci, împreună cu fata
aceasta bună, în Întâia Lume? I-am dat cuvântul meu de onoare
prietenului meu, care mă aşteaptă la marele puţ.”
„De ce nu, prietene?! Dar ai şi tu o treabă de făcut pentru
mine: să pregăteşti trei sute de kile de carne şi trei sute de litări
de vin ca să vă pot duce pe amândoi în întâia lume.”
„Pot să procur tot ce mi-ai cerut! Mâine dis de dimineaţă
o să ai toate merindele necesare!”
Se duse băiatul la palatul craiului şi-i ceru toate cele de
trebuinţă pentru călătorie. Corbul îi zise:
„Pune pe mine în partea dreaptă cele trei sute de kile de
carne şi pe partea stângă cei trei sute de litri de vin. Și luaţi
seama la părul mare al fetei: cu părul ei lung să vă legaţi bine
pe spatele mele. Când voi face Gra! Gra! Tu, băiete, să-mi
arunci carne, iar fata să-mi dea vin. Legaţi-vă bine! Și drumul
să ne fie deschis!”
Îşi luă zborul corbul, făcând ample mişcări cu aripile lui
uriaşe. Făcu Gra! Gra! Și băiatul îi aruncă o bucată de carne.
De cealaltă parte, fata îi vărsa corbului vin în gură.
Corbul zbura şi zbura... Făcea din când în când Gra! Gra!
Iar băiatul şi fata procedau ca şi mai înainte.
Cînd ajunseră la puţ, gata să iasă la suprafaţă, corbul făcu
Gra! Gra! Dar carnea şi vinul se isprăviseră. Băiatul tăie o
bucată de carne din piciorul său şi i-o dădu corbului, iar fata se
înţepă la deget şi-i dădu corbului să bea sânge, în loc de vin.
Astfel corbul reuşi să-i ducă pe cei doi în Prima Lume, la gura
puţului, unde îi aştepta prietenul feciorului rrom. Omul spuse
prietenului său, fetei şi corbului:
„Ziua bună, vă doresc!”

27
 Corbul le zise:
„Eu mă voi strecura prin această gaură şi mă voi duce în
cealaltă lume, acolo unde sunt puişorii mei. Acum vă las
sănătoşi! Cu noroc să vă fie drumul, şi deschis” !
Și corbul cel mare îşi reluă zborul.
Cei trei călători ai noştri luară drumul la picior şi s-au tot
dus Se opriră sub un copac mare. Bărbatul cel copt îi zise
tânărului său ortac:
„Nu trebuie să uiţi promisiunea pe care mi-ai făcut-o în
prima zi, când am plecat pe un drum. Aminteşte-ţi că noi doi
trebuie să împărţim tot ce vom câştiga prin lume.”
„Intr-adevăr prietene! Este adevărat ce-mi spui. Ce vrei
tu să ceri de la mine?”
„Femeia care este cu noi, trebuie să o împărţim: jumătate
ţie, jumătate mie.”
„Nici vorbă! Aşa ceva nu se poate! Dacă vrei, ia-o ţie
întreagă!”
„Mi-ai dat cuvântul tău cu legământ, îl respecţi, sau nu?!
O voi lega sus!”
„Nu! Ia-o întreagă!”
„Dacă nu vrei, îţi tai şi ţie capul”
Fata începu să plângă în hohote, să ţipe. Cu toate acestea
o agăţă cu picioarele în sus de creanga cea mai groasă a
copacului şi ridică sabia către fată ca să o împartă în două
bucăţi.
Dar ce se întâmplă? Din gura fetei ieşi un şarpe cu trei
capete, care aşteptase să se mărească pentru o altă ocazie. Când
văzu bărbatul această minune, tăie şarpele în trei bucăţi.
În cele din urmă, cei trei îşi continuară drumul către
cimitir. Acolo tânărul rrom îşi dădu seama că omul de lângă el
este un mort, pentru că acolo îşi avea sălaşul.
Strigoiul zise:
„Băiete, aminteşte-ţi că tu trebuie să mai petreci o zi cu
mine!”

28
 „Ți-am dat deja cuvântul meu de onoare.”
În acea lume, o zi era cât un an de lungă. În acest răstimp
părul, barba şi unghiile feciorului rrom crescură iar femeia lui
aduse pe lume un prunc frumos.
Când trecu ziua care fusese lungă cât un an, băiatul dorea
să se ducă acasă, dar copilaşul lui era prea mic, ca să poată fi
dus într-o aşa călătorie.
Din această cauză, tânărul rrom mai aşteptă o zi, care
însemna încă un an.
Omul mai vârstnic îi zise tânărului:
„Prietene, trebuie să-ţi îndeplineşti datoria faţă de mine şi
să-mi tai o piatră frumoasă din acest munte mare şi să o pui pe
mormântul meu pentru odihna mea şi aducere aminte. Pentru
tot ce am făcut împreună timp de şapte zile, pentru tot binele pe
care mi l-ai făcut, îţi dau şapte măgari şi şapte saci cu galbeni.
De acum înainte, nu mai trebuie să vii să mă deranjezi
noaptea.”
„De acord, prieten drag! Te las să te odihneşti cum ţi-o fi
voia!”
După ce a rostit aceste cuvinte tânărul rrom plecă, cu
nevasta lui, cu copilul lor şi cu o încărcătură de şapte saci cu
galbeni pe spatele măgarilor, în ţara lui.
„Astfel a fost bine – altfel ar fi fost rău!”

De la Gilles Einard, Toulon, Franţa:

„Acest basm mi-a fost povestit de
Acif Maljocu în Kosovo în 1978.
Eu doar l-am consemnat.”

29
 1. O ćavo le trine galbejensa

Sas sar sas, te na avino, nas te mothol pe.

Iek ćavo, lesko dad mulo, aćhilo pesqe daça. Lesqo dad
sas-les jek magari te kerel e buki kashtenqi. Bikinǒl kodola
kasht te len penqe manro. Kodole kashtenar trainas.
Jek dies, so kerdăs o ćavo?
Vov phenǒl pe dake: “Ashun none, me ka dzav kaj mure
yakha kaj dikhena vi mire punre kaj phirena te dzav te kerav
kaj si buki. Sose akale kaśtendar ame naśtisaras te traisaras.
Tehara sabale, te mangel o Del baro, me dzava.” Leski dej
vakărola:”Hejdt! Dza mo ćavo aj o Del te del tut baxt. Ale tuke
kakala trin galbeja taj o drom te ovel tuqe puterdo!”
O ćavo nisajlo po baro drom. Pirdăs so pirdăsa saro dies
zi ko aksham taj dikhela limora.
Kaj kodola limora dikel iek gadzo savo rovlieça marelas i
limori le mulesqi pe phuv.
Pale, o ćavo pushela kaj gadzo:“Soske mardes e phuv le
muleskri?
O gadzo phenǒla : « Duruw mendar kathar ! Se kado
manush kaj mulo ande phuv ke kamelas mange duj galbeja »
Pushel o ćavo kodole manushesar : « Da les si-les ka i
familija te dol tuke duj galbeja ? »
« -Naj les khonik ! » phenǒla o gadzo.
Taj so kerdă o ćavo ?
Inkalǒla andar lesqi dzepe trin galbeja ke dja lesqi phuri
dej. Dela e gadzes duj galbeja .
« -Muk le arati akale mule. Aj dza tute akana ! »
Aj o ćavo gelo. An iek drom arakhadela pe duj droma.
Kote avela jek manush, pushelas les:
« Baxtali tiri rati amahl! Kaj dzas tu?”
« Dzav te arakav buki te kerav la »

30
 « Vi me dzav sar tu »
O ćavo pushela le manusheske : « San bokhalo? »
“Ba, but bokhalo sim” phendă o manuś.
Ankavel o manro taj beshena and ek than te xan.
O manush vakerla les:
„Amahl, avav tuça te kerav buki em so ke inkalasa pe
buki, xulavasa – dopash tuke, dopash mange. Kaj sovasa
bashk! Kaj merasa bashk!”
“Ako amahl !” o cavo vakărola lesqe.
Taj o sabajile dzan penge te areslen ando foro. Ashunen
iek toba sar bashavela o foro andreko. Iek phuri phenela ando
baro muj:
“Voare mursh ka sovela iek reat mura ćhejasa taj te ashel
zhuvindo, davava les vi mura ćheja, vi jek gono galbeja!”
Le duj amahla ashunden. O manush phenel:
“Ame sam khine dromestar aj kadia reat nashtisaras te
dzastar. Dikhasa maj angle le bukiaqe!”
O ćavo pendă: „Ako amahl! Laćes vakăres!” Pushenas e
gadzen buti, naj len than le bukiaqe!
O ćavo taj o manush rodinden pe buki aj ći arakhle.
„Hejdt amahl! Tehara sabale ka dzas ame kaj si e phuri
so vakărdăsa pe peski ćhaj taj jek gono galbeja ke dela amen!”
“So ashundes pe pandz ratienge kaj gele pandz mursha
ka-i kodja phuri ai iek gzeno ći ashilo zhuvindo dzi teherin.
Sako reat iek merelas! “ vakărela o ćavo.
O manush phenǒla le ćavesqe: „Diklem ke nashtisardăm
te las buki taj vi naj amen love so te xas manro. Akana dzas te
zumavas kaj kudja phuri!”
Von, le duj dzene ci roden pale i rakli, sas pala o gono
galbejengo.
Pe aksham marol po vudar la phurjako, voj pushel les :
« Anda sostar avilean tume ?! »
« Phuri, ame avilăm so vakărdăn tu pe jek ćhaj aj po
gono galbeja »

31
 “Laće! Samo trobula jek dzeno sovela mura rakliasa aj na
duj dzene!”
“Na bre, phuri! Ame sam duj amhala kaj vakerdăm
sogodi buki kaj keras, xulavasa”
“Na! Ferik jek dzeno !”
O manush phenel le amahlesqe:
“Ako amahl. Dza tu maj angla aj tehara dzava me!”
« Kadja maladjol-pe » phenel i phuri. « Trobul te
pendava tu and iek soba aj tehara dzasa tu. »
O cavo gelo te sovel la rakliaça.
Vo sas but khino. Kana diklă e rakli de shukar ke sas,
phendă laqe: „Me shuvar ći dikhlem shukaripe sar tut”
E rakli vakărola lesqe : « Te si tut baxt te ashes dzuvido
zhi tehara me avava e maj baxtali anda să e lumă. »
Kana areslăs deshuduj ane răt, o ćavo sovelas taj sovelas
vi e rakli sovelas.
Iklilăs shero sapesqo anda o muj la rakliaqo. Samo o
amahl le ćavesko lel iek kat aj shinel o shero le sapeskro.
Iklinăs pe dujto aj trinto aj o amahl shindăs les duj aver sapesqe
shere.
O ćavo aj e rakli kanć na dzanen. Kana ushtel o sabao,
ashile le duj dzjuvide.
Kana dikleja e phuri să diliajili aj mothodea:
“So zorale mursh ke avile mende să mule! Numa dik
kado te phurdes pe lese, perel ! »
Voj dzal ande soba, putrel taj dikel dali si o ćavo amahl.
Ćaće, kote sas phendado. E phuri xolăili but aj mothol le
ćavesqe:
«Ale tuqe o gono galbeja taj muri ćhaj se vakerdem kaj
kerava munro anav. Aj tu ćoro, kaj beshes dali kaj keres
abiav ?»
« Me beshav dur kathar. Tehara trobul te dzav kaj o
kralio. Pale trin dies, me dzava ko muro them. »

32
 Lea pesa o ćavo lesqo amahl e rakli taj o gono galbeja aj
dzaletar penqe.
Avile and-o foro le kraliesko. O kralio akarola len peste
ćere and e avlin te xan te pien.
Să o narodno ka avela mende khere te dikhena ke iek
ćavo lja e maj laći raklja. O kralio bishaldas pandz dzene maj
zurale so sasa. Nashtin te len e raklia, le pandz merena.
Em kodolese kralio akarel e narodon te dikhen savo зene
lija kola raklia. E shalgia bashavena em bashavena pe, narodne
xana vi pijena.
Aj i phuri pale deshuduj bersha panglosas e kankauni să
nesingire. Vakărola e phuri e kankaunjese: « Ka mukava tut
kankauni te dzas tuqe, samo te anes muri ćhaja mende ! »
O kankauni phenjola: « Putar ma phuri! Me ke ćhaja ka
anava tukhe khere! »
Aj e narodne sa xana, pijena. E musika bashavela pale
trin dies taj trin rătia.
O kankauni avela, e raklia lela lestar.
Sa o narodo ashena taj pushena :
« Angla deshoduj bersha ni avilo o kankauni, ni diklăma
les. Dik bash pale trin dies taj trin rătia so xasa taj pijasa! O
kankauni ćurelas e maj laće raklia! »
Aj so ka kerola o ćavo taj o amahl?
Von donge phenen: “Ka dzas amahla, pale kodov
kankauni ke lava e raklja.”
O manush phenjola: “Ako amahl!”
Taj o cavo vakărola e kraliosqe: “Ak tuke kava gono
galbeja so arshisardăna e narodoske ke xale, ke pile, pokinav le
să palpale!”
O ćavo taj lesko amahl nisisajle o drom pale o kankauni.
Pirde so pirdenan, pushena iekhaj phures: “Abre phurea! Dali
diklan ek kankauni ?”
O phuro vacarola len:

33
 “Va, diklem le jekha laće rakliasa, von dzele kaj kodova
kher kaj ni pabol lampa. Na dzan pe godova kher! »
« Ka dzas bre phurea ! Vi te merav, vi mo amahl,
dzanava ka merava e maj laće rakliake ! »
O phuro vakarela : « Ako me cave! Tumaro drom te avel
baxtalo em vi putardo. »
O cavo taj o manush dzanan kaj kodova kher em marena
e bare vudara.
Iek phuro putarela e bare vudara phenola lenge donge : «
So shută tumen o baro Devel mende te avena ? Kaj khonik ni
mardăsa mo vudar. »
« Valabre phureja! Ame avasa leske raklăqe o kankauni
ćordala amendar. »
« Ashunen so vacarava tumen: Ajrăt xan, pijen, ni
tromala khonik te zadinel tumen. Ajreat san mende! Samo iek
lafi si ma te vakerava tumenqe : Dikhen kava vosh? Kanka
putavol o sabao zi ko akshamo ako shaj shinena len, pale ka
mothav tumenge kaj si o kankauni e laće raklăsa. »
O manush vakărola e phurese: « Te den ma tiro baro lafi
ka mothos amenge kaj si o kankauni e laće rakljasa. »
« Dava tumen mo baro lafi ama vi tumen den tumare
godzi kanka ni kheren kava buci te kheren alav. Ako kanka ni
kheren alav, shinava tumare shere! »
« Phurejia, amaro lafi si jekh! » phenǒla o manush.
Von si ano baro vosh. O cavo phenǒla pe amahleçe.
« A bre amahla ! Sar ame ka shina sakava baro vosh? »
“ O Del si baro amahla ! Te mangela o baro Devel amen
kaja buki ka kerasa. Kana ka avol upash dies trobula tute te
sovesa shov saati.
O baro Devel te ashundă ma’, e buki ka avel să laće!”
« Abre amahla me te sovava aj tu te kerasa e buki?! Kaja
naj buki ! Samo sem te ćerava buki sar tu, sar me. »
« Ako bre amahla, ćaće so vakeres tu ! Heide te nisisajas
e bukiaqe! »

34
 O manush kerdǒla iek baro thuvalo kaj o ćavo nashtil te
dikhela.
No o ćavo phenola: “A bre amahla kanći ni dikava!”
« Asme ni dikhesa khanći, amahl!? Kana avilo o aksham
o vosh ka avol kret shindo.”
“Shaj o baro Devel pomushardăs amen!”
Taj e bući avol getome. Apoj dzana ko phuro taj
phenenas e phurese:
“Amaro alav so diam tute phurea, amen ćerdama amari
bući vetsh, vi tu phurejia te ćerasa tiro baro alav !”
“Te oven baxtale ! Alav ćerava! Ashunen! Ale tumenge
akal trin anre taj putravava tumenge o baro bunari. O kankauni
taj e laći rakli si telal trin lumja. Ka lena iek anro ka padzasa
les, te putajlo iek puj parno, e kankauni taj e rakli ka araćena
len ande angluni lumaj. Te si iek puj kalo naj e angluni lumaj,
soske trobula te nashena kava angluni lumaj taj ka ćerena so
ćerdena. Pale vi kanka si parno, o kankauni dote si. Vaćarav
tumenge nashtis kerena lese kanći angla e upash rati. Vov atele
sovela.
E maj angluni yak ke ikalena ke si len ando shikat napal
le duj aver yaka ke dićen atele. Si leski trin yaka. Te mangena
te mothava tumenge vov si mo ćavo, samo ni kandiasa po
babo. Nashtisardema me te mudarav les. Maj laće si tume te
mudaren les. »
O phuro putardă lenge o baro bunari. O cavo taj o
manush pagena iek yaro, dićena iek puj kalo : Von phenen : «
Naj ande angluni lumaj. »
So ka dicen ande angluni lumaj ? Să o narodno banze, naj
len vast, naj len punro kaj o kankauni ćerda len agiar. Pirde so
pirde ando angluni lumaj. Avilen kaj iek kasht pabalinako taj
beshena kote. Ashunena să gaći thikne puja shafeske.
Avilo iek baro sap te xana e pujen. O ćavo taj o manush
ikalena po sabla, shinena e bare sape. E thiknone puja
loshajanasa but ke ashile зuvide.

35
 Dural dicena iek bari shafka ke avela e ćavore taj
manusheste. Aj e puja vakărena pe daqe:
«Na none! Na zadine akalen duj dzenen ! Se dićesa kava
baro sap savo mangelas te xal amen. Von duj dzene shinde o
sap.»
E shafka vakărola kodole donge: “So mangen tumen
mandar, te kerava tumenge?”
“Nashtis tu shafka bari te keres kanći amenge.”
« Ashunen ! Ale tumenge kaja munri phor te trobulia
tumen voareso, te pabaren munri phor, me ka avava tumende.”
„Kaj dzanan tume?” Pushela len e shafka.
« Shafkone, ame rodasa ietse ćhaj, ietse kankuniese. »
“ Nashlo mendar bukace! Ke ikalava leske trin yakha!”
Phenol e shafka.
So ka keren o ćavo taj lesko amahl?
Len iek anro, pagena les taj dikhena ke biandǒla iek kalo
puj.
“Ćaće amahl so vakărdă e shafka! Gelo ando dujto
lumaj!”
So ke diklenan ando dujto lumaj?
Să e khera pabarde, să e narodon, e ćavoren, e ćoren, e
Romnien ke mardasa sa bićosa. Pushol o ćavo taj lesko amahl:
“So si ka äl khera phabarde?! “
Taj o narodo vakărena: “Jekh kankauni, ietse rakliase. Se
să amen e prahla, e amahla kerdilăma iek te astaras e kankauni
taj te mudarasa les. Von nashle amendar. So kerdă amenge
vov, konik ni kerdă kur!”
O ćavo, ashilo-les iek anro, phagol odola anro, iklǒla iek
kalo puj. Phenǒla e manusheske:
“Ćaće amahla să ke vakărda o dad le kankaunesko! Ame
dikas e kankauni gelotar, si ane trinto lumaj.”
O manush phenǒl: “Me ka dzav ko bunari te adzukrav e
kankauni. Aj tu amahla ka dza ane trinto lumaj. Vov te
nashlov tu ar, me adzukerav les upre. Ili ka mudarav les, ili ka

36
mudarǒl ma. Akana, ale tuqe muro kajishi taj em mi sabla.
Amahla, o drom te avol tuke baxtalo. Me dav tute munro baro
alav ka adzukrav tute ko bunari taj te dija tiro alav te aves ko
bunari. Te del tute o Del baxt te mudares o kankauni. Kǒ drom
te avel putardo! »
O manush phirda ande dujto lumaj. Kerda pe sa khera e
Romenge so pabardăsa o kankauni ;
Avilo kaj e shafka:
« Baxtalo kǒ o dies tuke, shafka! »
“Baxtalo vi tiro dies, amahla! Kaj gelo kǒ amahl?”
“Gelo ande trinto lumaj. Me adzukerava me amahl kaj si
iek baro bunari”
“Te dza sastimaça! »
Taj o manush adzukarola ko bunari.
O ćavo dzelo ande trinto lumaj. So ke dikhela?
Să o narodo rovena ke naj len paj doshta te pijena taj
rovena e kralǒsqe ćhajaqe kanka merola.
O ćavo pushol: “So si naj doshta paj ?”
Iek phuri phenola: “Ashun mo ćhavo, iek bari bola
phangla amenge o paj: Svako bersh trobula po iek laći rakli taj
pe trin bakre pekle te inzarasa lake.”
“Dali diklena ietse kankauni taj ietse rakli?”
“Diklem, mo cavo iek kankauni taj iek rakli, dzalasa po
kodova plajin. O kankauni lja amendar kret so sas amen bakre.
Ashilo o kralio e maj palune trin bakre te inzardo e bolake taj
te inzarola vi pe rakli e bolaqe taj te mukǒl amenge paj ando
bersh, iek dies.”
„Te aves mensa te mothos menge kaj si o kraljosko
kher.”
« Va! Mo ćavo ka inzarav tut zhi ko kraljo kaj beshela
vov. »
O ćavo dzala ko kraljo taj phenǒla e kraljose: « But
bokhalo sem! »

37
 “Durov mendar! Ni dikhes so kerdola pe mo ker?!
Trobula me ćhaja taj xala trin bakre ke pekasa sabale rano kana
putrăvol. Trobul te inzarav le e bolaqe taj te mukel amenge o
maj paluno bersh, paj. Se iek kankauni lia amender kret amare
bakren. Aver bersh na-i te avol amen bakre te inzaran e bolaqe
taj te mukel amenge o paj.”
« Se but bokhalo sem, te des man iek bakro taj te xav!
Po than e bakresko me ka dzav e bolae! »
“Na! Mo ćavoro, se but terno san. Katar dzal muri ćhaj.
Na te dza vi tu e bolae!”
« Kralio tu dikesa aver bersh ke naj tumen bakre maj. Me
ka dzav tiri ćhajasa, bashk!”
“Ako mo ćhavo, se munri ćhaj ke pakiala sar ke dzala ko
abiav!”
O ćavo shinda e bakresko buko, xala bashk e kraliosio
ćhajaça. Kana putajilo o sabao, o kralio taj sa o narodo să sas,
inzarenas e duj bakre pekle. Po trinto than e bakresko, dzala o
cavo.
E bola xoliaça, pushola e kralios:
“So si kava kralio ke anesa menge duj bakre taj tiri ćhaja,
aj naj vi o trinto bakro?!
“Po than e trinto bakresko anava tuke akale terne ćave!”
“But laće si ! Akdies mukava tumenge o paj vi tehara.
Duj diesa mukava tumenge o paj, se but laćjo raklo te xav
ma !”
Xala iek bakro, xala duj bakre, avilo te xal e rakli. Kana
pashilo, ko raklo te xal la, o kajishi ke sas panglo po ćavo
shalavola le iek zurali po mashkar e ćore, but dukhaja les.
Pashola e bola o kajishi shalavola le vi taj dukaja les maj but. O
cavo thola po vast kaj kajishi, ikalola e sabla, shinola e bola pe
deshoduj kotora. Nisisardă te dzal o rat zi ano foro.
O narodo phenola: « Eje Devla barea! Kaja bersh so dikla
ke dzala să rat po than e pajesqo! »

38
 Trin dies taj trin rătia, rat dzala. Pale trin dies taj trin rătia
o paj nashela sar katar ashvin e yakhaqe. „Eje Devla barea! Tu
san laćho!”
O kralio kana dikasa so kerda o ćavo, phenola kava si
jekh baro manush Devlesqo. Irina pe kaj e kralioski avlin.
Akarola o kralio să e narodo te ashunena taj te dikhena ietse
geno so kerdă. Să o narodo avilesa dicena e laće ćaves ke
mudardăs e bola. Taj o kralio phenola lesqe:
« Tu ke aves mounro dzamutro! »
“Na kralio ni mangava kanći! Kava kerdium maj anglal e
Devlesqe thaj save prahlenge so si te avel lenqe svako dies paj
sode mangena. »
« So manges aver kanci te kerava tuqe? »
« Te trobulia ma voareso ke mangava tuar. Akana ni
trobul ma, nić, zi kana me pashova ma e kankunjeste. »
« Na dza pale o kankauni, se ka mudarola tut! »
« Avilem zi ane trinto lumaj pala lese te dikava kaj
beshela. Sem te dzava pala lese! Te manglal o Del baro ka
mudarav les. Se so kerdosa o kankauni e trinoja lumenqe, ni
konik kerdosa »
« O drom te avel tuqe putardo aj baxtalo! »
O ćavo dzala taj dzala. And iek aksham marola e bare
vudara.
E rakli laći ashunela taj phenola:
« Eije Devla bară! Pale trin bersha ni ashunara kon
marola kala vudara! » Taj putrola.
E rakli laći so ka dikhola?
« Vi pale trin lumaja avilă pal mende? O baro Dol
bishaldă tut laće te rodasa ma, vetsh but laće avilăn ! Ajreat si
amari răti! Ashun, ke tradinav tut and e soba le kankauniesqe »
Kana dikhesa les, vov sovela pe zeja ande morkhă
bakreske. E laći rakli phenjola e ćavesqe :
« Na te trashesa. Se vov katar e upash i reati sovela zi
kana putravol o sabao, shaj ke mudaresa les. Ashun sar trobula

39
maj anglal te ikales e yak ke si les ando shikat. Napale te
ikalesa e duj aver yakha. Taj kaja reati te mangla o baro Dol te
avol amari!»
So vacarda kava lafi o kaijishi ćalavela ke but dukaja les.
« Ashun rakli kava kaijishi so cerda avilo menge vi iek
dies ćaće sar e bolate ! Akaja reat si e kankaunieske! »
Astarela e sabla, ikalola e angluni yak so sas les ko
shikat. Napale ikalola le duj aver yakha.
E angluni yakh kerola baro dies sar kana putravol o
sabao. O narodo ushtela taj dikhena e kankauniesko kher so
kerdjola. O cavo lăl e rakli taj dzalan zi kaj iek panir. Ashunena
iek bari vika. O kankauni dola vika zi deshoduj ćasore taj o
kankauni ni ashundjola les maj khonik, vov merola. Shute o
ćavo taj e laći rakli, sas ko panir, putrejilo o sabao. Vov dzala
the thola po muj kaj iek xajin kana ilo pusavel les kanć ko ilo.
So si ke pusavola les ke kur (înainte vreme) ni pusadă-
les?
Vov ushtel te dikhela so ka dikhela: iekh por e shafeske.
Prastol aj prastol kaj i laći rakli taj vakărola laça:
“Dik kaja phor! Si ietse shafesqe phendăs menge te
trobulia ma kanći, te pabarav la, voj avola mende. Shaj voj te
pomuzarol amen te dzasa kaj angluni lumaj. Se vacardema mo
baro anav te dzava kaj mo amahl. Vov adzukrel ma kaj o baro
bunari »
« Nashtil kanći te kerol iek bari shafka. Nashtisaras ame
te dzastar!”
“So diklăm ame gaći bari, soske kur ni diklam sar bari!”
“Pabar la, ka dikha!”
O cavo pabarola e phor taj e shafka avolă ani avlian e
kraljose.
“No! Shafka !” Phenola o cavo.
« Baxtalo tiro dies amahla! So tu manges so kerdana me
pujenqe vi me tuqe so trobula te cerava tute!”

40
 “Shafkone te shajasa te inzaresa man taj e laće raklăsa
ande angluni lumaj?
Se diem mo baro alav me amale ka adzukrel amen ko
baro bunari. »
“Soste na, amahla?! Samo si man iek lafi te keres menqe.
Te kerasa trin shela kile mas taj trin shela kile mohl taj ka
inzarav tumen le dujen zi kaj angluni lumaj. »
« Shaj kerava sar tu mangesa ! Tehara kanka putavol o
sabao, si tute sa so manglem ! »
Gelo ko kraliosoko avlina te pushel o kraliostar sa ke
trobulia po phiripe.
E shafka phenjola : « Te thosa pe mende katar i laći rig,
trin shela kile mas, katar i shungali rig trin shela kile mohl. Taj
dikhesa e rakliake bare bahla, panden tumen pre mende e bare
bahlensa.
Kana keravava : Gra! Gra! Si tute te shudes mange mas
aj e rakli te dol ma mohl pale. Panglen tumen laćes! Taj amaro
drom te avel putardo! »
Nisisajila e shafka te urăla pe bare phakença.
Kerola : « Gra! Gra! »
O ćavo shudela iek kotor mas. Akatar e rakli dola e
shafka mohl ando muj.
E shafka urăla taj urăla. Kerola: “Gra! Gra!” O ćavo taj e
rakli kerenas sar so kerenas anglal. Kana pashile ko bunari te
iklena, e shafka kerola: “Gra! Gra!”
Mas taj mohl, naj maj.
O ćavo shinola iek kotor mas katar lesqo ćang aj dola e
shafkesqe.
E rakli pusavela po naj, dola rat e shafkas po than e
mohlesqo.
E shafka inzarela le kaj e angluni lumaj ko baro bunari,
odote kaj adzukerolas e ćavoresko amahl. O amahl le
ćavoresko phenol pe amahlesqe e laće rakliaqe taj e shafasqe:
“Baxtalo tumaro dies, amahlen!”

41
 E shafka vakerdjola:
“Me, mora, te xïva-ma ane aver lumaj kaj si mire puja.
Akana te dzan baxtăça taj tumaro drom te avol putardo ! »
Taj e bari shafka urălatar.
Amare trin dzene gele po drom thaj telal iek baro kopać
aćhile.
O manush mothol le ćaveske: “Ći trobul tu te bistres tire
vorba ke dăn ma kana gelămtar and iek than pervo dies. Aj
sherav ke ame duj gene trobulas te ulavas sogodi avel ame pe
lumaj!”
« Ako amahl! Ćaćes so vakăres. So kames te pushes
mendar?”
“ E зuvli kaj si amença, trobul vuladi la, dopash tuke,
dopash menge.”
« Nići ! Nashtil pe ! Te kames, le-la tuqe să! »
« Tu djan ma tire vorba vajd te na nić !? Amblavav la! »
« Nici ! Le la tuke antegro! »
« Te na kamesa, me shinava vi tiro shero! »
E rakli thol pe aj nekezil, aj izdral, aj cipil. Numa o
manush amblavela la pe maj bari krake le kopaćesqi
pungrendar taj vasdăs e sabla karing e rakli te shinel la ande
duj kotora.
Taj so pasajil pe?
Andar o muj la rakliaqo, anklel o sap trin sherença ke
sonas te baron pe aver data.
Kana diklea o manush kode diela, vov shinela o sap anda
trin kotora.
Ande vurma von trin gene gele penqo drom dzi kaj o
limora.
Kothe o ćavo del po gor ke o manush si mulo andar soste
ke akate lesko ker si.
O ćoxano vakărdel: “Ćavo sherav ke si tu iek dies te
beshes mança!”
« Me dem tute maj angla muri lafi »

42
 Ande kadia lumaj, iek dies dzindzol pe iek bersh.
Ande koda vaxt le ćavesqe shor, leske vunzi, lesqe bahl,
baron.
Taj leski romni thodăs pe lumaj iek shukar gloata.
Kana nashilo o dies ke sas iek bersh, o ćavo kamelas te
dzal peste khere, samo lesko ćavoro sas prea terno te dzal po
pirimos.
Andar kova o ćavo adzukerdă iek dujto dies, kaj sas iek
bersh maj but.
O manush mothol le ćavesqe: “Amahla! Trobul te keres
Allal menge taj te skutsos menge iek shukar bar anda kaćea
bari plajin thaj te thos la pe munro groposhevo te udiniv.
Sargodi pirdăn aj beshlăn and iek than efta dies, tu anda
mishtimos ke kerdăn menge, efta magare taj efta gone galbeja
me dava tut. Akana aj maj angle, ći trobul te maj aves te triknis
me arăti !”
« Ako amahl ! Mukava tu te udinis sar kames. »
Pe kodo atueto o ćavo dzalatar pesqe Romnăça, pesqe
ćaveça, taj le efta gone galbeja pel phike le magarenqe, ande
pesko them.
Akate lacipe – odote shungalipe !

Giles Einard, Toulon, France, 71 berśa (2012) :

„Sakava paramici mothoda ma o
Acif Maljoku kaj o Kosovo, pe 1978 bersh.
Me ferdi ramosardem la.”

43
44
 JERTFA ZIDIRII

[I]
2. Podul

Prin truda a doisprezece fraţi, piatra se cioplea,

Ziua din acea piatră un pod se zidea,
Noaptea podul lor se prăvălea.

Iată că-ntr-o noapte fratele cel mare un vis cumplit avu,

Dimineaţa, la ceilalţi fraţi mărturisirea le-o făcu:
- Podul de piatră o jertfă ne ceru!

A oricui nevastă, cu merinde, întâi ce-o veni,

Podului de piatră, jertfă ea va fi!
Acasă nimic n-om vorbi, nevestele noastre nimica n-or şti!

Când seara acasă zidarii s-au dus,

Nevestelor vestea pe loc au adus...
Cel mic dintre fraţi, doar, nimica n-a spus.

De dimineaţă de zor echipa la pod lucra,

Numai cel mic la o parte se dădea

În sus şi în jos îngrijorat umbla şi pe Domnul invoca:

- Sfinte Doamne, ce făcui, de nevestei nu-i spusei!?

Întorcând privirea peste umăr, pe drum nevasta şi-o vedea:

Pe cap tipsia cu merinde c-aducea,
În mână urcior cu apă rece căra.

45
 - La tine, Doamne, e nădejdea mea, mare e puterea Ta!
Fă vântul să sufle, oala de pe cap, doar i-o cădea!
De moarte păzeşte-o pe nevestica mea!...

Nici cu ruga nu gătă, că Domnul oala răsturnă;

Plângând nevestica se-nturnă şi spre casă alergă
„Văleu, Doamne, ce făcui, azi pe-al meu îl flămânzii!”

Degrabă o pogace ea gătă, tipsia pe cap aşeză,

Băieţelu-n braţe îl luă, cârceagu-n mână apucă,
Și boscorodind plecă: „Eu, prăpădita, cum făcui,
De sunt de râs, că în urmă rămăsei?”

Fratele cel mic, stare nu avea şi de ici-colo se plimba,

Singur gânduri negre îşi făcea,
Căci iar, cu oala pe cap, pe nevastă-sa venind o vedea.
- A, bre, Doamne, Sfântă fie Împărăţia Ta,
Scoate-i în cale un balaur negru, ca ea să tresară,
Și tipsia de pe capul ei să cadă iară!
Acasă să se-ntoarcă, de moarte să scape iară!
Nici cu ruga, omul bine nu gătă,
Că un şarpe mare, negru, în cale i se arătă
Mare-i fu spaima, tremură, tipsia îmburdă şi... îndărăt plecă.
- A, bre, Doamne, ce-ai făcut? De ruşine m-ai făcut!
Nu mai pot să-i fac azi mâncare de zi
Flămânzi i-am lăsat, ce mă fac eu, sărmana? Singură n-oi şti!

Fuga-fuguţa luă ceaunul de aramă şi mămăligă făcu degrabă,

Puse iar tipsia pe cap, băieţelu-n braţe apucă,
Cârceag cu apă rece în cealaltă mînă luă şi în grabă iar plecă...
Mergea şi îngâna: „Ce făcui, că iar nemâncat îl lăsai,
Și fără apă, de sete să rabde îl făcui!
Mai bine aş intra de vie în pământ,
Și podului jertfă să-i fiu, temelia să-mi fie mormânt!”

46
Când de departe omul ei o zărea, se ridica, apoi pe gânduri
pica,
În sinea lui se frământa: „...de la Dumnezeu ce-i lăsat se
va-ntâmpla
De-i este scris, ca la temelia podului, jertfă să fie, va fi aşa!”

Fratele cel mare, sfătos, celui mai mic îi glăsui:

- Noi, podul l-om face, dar singur se va prăbuşi
Jertfă el caută, mi s-a spus în vis,
Şi Domnul a-nţeles şi la tine a trimis...

- Voi toţi, fraţii mei, ce este spus, voi împliniţi ,

Dar, ascultaţi şi ruga mea:
Mâna dreaptă afară să-i lăsaţi şi nici ţâţa dreaptă n-o zidiţi,
Ca ea ţâţă să-i dea să crească mare feciorul meu.
Ploiţa fină l-o îmbăia, vântul răcoare i-o da
Și ca să adoarmă, îi va legăna!

- De la noi aveţi dezlegare, podului jertfă să-i fiu,

Și podul va purta mărturia despre mine pentru voi toţi,
Dar ca băieţelul meu când va creşte mare să fie împăcat
Podului, numele omului meu să i-l daţi!

Baladă – legendă culeasă de Gilles Einard,

gitan din Toulon, Franţa de la
Gunesh Mustafa Islameskoro, Skolpje, Makedonia, în 1982
şi trimisă mie prin e-mail în decembrie 2014

47
 I KURBANI LE ZIDIMASQI

[I]
2. I phurt

Deshuduj prahla baruni kerna

Sakova dives ola i phurt kerena
Sakoja reat i phurt perela

O, en phuro prahl jet reat shuno dikljas

Javinate pe pralensa,o shuno vakerela
Ko shuno dikljum i baruni phurt kurbani manglija

Kaskiri romni avgo ka ovel amenge kuslući te anel

Oj kurbani e phurtăkje ka ovel
Aso tumen khonik tumare romnege nane te vakerel.

Savore andi blevel kana khere gjele

Pe romnengje savore vakerge
Saldo o terno prahl pe romnake na vakerga

I tasjarni javinate savore ki phurt bući kerna

Salde o en terno prahl buti na kerela
Na upre na tele ov phirela, thaj o Delve thindalinela
- A bre Devla so kergum, me romnăqe na vakergum!?

Irinela plo shero taro drom, dikela leskiri romni

Pe sherese tepsija ja kuslući anela
Pe vastene shudro pani phiravela
- A bre Devla tue isi tut baro takati
Phurd iek balval taj perav i tepsija lakere sheresat

48
 La arakhla la taro meribe!

Panda ov po lafi na agorkerga, o Devel i tepsija peravel

I maj thikni bori prastandoj, khere gjeli rovindoj
- A bre Devla so kergum, me dijesten bokale ashavkergum!?

Sig posig iek marikli kerga, thovga i tepsija ple sherese

E murshe ćave pe musajate, o khoro pani okole vastene
Phirela em vakerela: „A me shoroli so kergum
E kusluceja palpale ashiljum!?”

E maj thiknore prahle than na astarela, salde natele na upre

phirela
Korkoro pes lafi kerela
Kotaro iek var piro shero iranela em pe romăn dikehela
- A bre Devla tio kudretu tan o baro
Kher anglal lae iek sap kalo taj baro
Te shaj i tepsija te peravel,
Khere te irane, taro o meribe te nakhel!
Pe anda piri thindal na agorkerga
O Devel sap angla late bishalga,
Oj tari dar i tepsija pelarga la pal kere iringa.
- A bre Devla so keran, man ladzake tu kergan
Mle djestenge kushluci nashi legargum
Olen bokhale ashavgum so kakerav me cori, na zanava
korkori!?

Maj sig shiyga Ii kakavi, kerga lenge hvica

I tepsija shivga ple shereste, e murshe cave pe musajte
O khoro shudre pajnela okle vasteste taj sigarelali sigarela
Phirela thaj vakărela: „So kergum, na xalbaja olen muklum
Pajneske troshale olen kergum
Po shukar jivdi ki phuv te khuvav
Ko temelija e phurtake kurbani te ovav!”

49
Kana dural lakoro rom ola diklja barr ulo, laloro ulo, sardisajlo,
Korkoro pesa lafi kerela, sosi vakerdo taro Devel agahar neka
ovel
Agahar lake ramimo sine ko temeli e phurtake kurbani te ovel.

O en phureder prahl, ple najsecikore baojraqe phenela:

Amen i phurt keraja, ama oj korkoro pherela,
Ko shuno diklum i phurt kurbani rodela
O Devel vakerga kurbani taj tut bishalga.

- Ako destalen, ako prahlalen, tumen sar ka vakeren agahar

beak ovel
Salde me ka tindalav tumen i desno musi, desno koin na te
zidinen
Ke shaj me murshe ćave ćući te davle, te barjaravle
Rurdo bershin ka del les ka najarel, sani balval ka phurdel les
ki kuna
Ka kuninel taj ka soviarel.

- Amendar vakerdo, me kurbani ovava,

E phurtake mandar amaneti
Savore tumenge.
E thiknore caves te araken, baro te bajaren,
Me murshesko anav i phurt te phiravel!

Gunesh Mustafa Islameskoro.

Skolpje, Makedonia 1982

50
 [II]
3. Podul peste Dunăre

Cândva, demult, s-au strâns laolaltă trei fraţi, toţi trei

zidari, primii între zidarii rromi. Și, cel mai mare dintre fraţi,
Manuylă, a fost meşterul lor cel mai iscusit. S-au adunat ca să
facă pod peste Dunărea cea albă. Numai că, ceea ce ziua ei
ridicau, nopatea se năruia. Se strângeau şi se judecau cum să
înalţe fundaţiile peste Dunărea cea albă, ca să zidească podul.
I-a chemat fratele cel mare, Manuylya, marele meşter, şi
i-a pus să jure pe şapte biserici că nimeni nu va spune nevestei
sale ce vor face pentru edificarea lucrării lor :
Femeia care va veni mai întâi cu mâncare la ei, pe aceea
o s-o coboare în fundament şi apoi, fundamentul o să-l ridice
deasupra Dunării Albe şi podul vor putea să- l construiască.
Toţi s-au dus seara acasă şi nevestelor lor le-au povestit
totul. Numai meşterul cel mare, Manuylya, nevestei sale nimic
nu i-a spus.
De dimineaţă, toţi zidarii, veniţi la muncă, aşteptau cu
înfrigurare să vadă care femeie va veni mai întâi. Lenca, soţia
lui Mănuylă, meşterul cel mare, cea care de obicei venea cel
mai devreme, ajunse. Ea se sculase dis-de-dimineaţă, i-a gătit
lui Mănuylă o tipsie de mâncare, şi-a pus tipsia pe cap ca să o
ducă soţului său, şi o luă la pas. Cum trecea prin faţa caselor
celorlalţi zidari, care locuiau în vecinătate, le chema şi pe
nevestele acestora, dar toate ziceau : „Du-te, du-te, că şi noi o
să venim în urma ta.” Femeia grăbea pasul ca să ajungă la
Manole şi tipsia cu mâncare să i-o pună dinainte.
Toţi zidarii lucrau şi în jos priveau, ca să vadă a cui
nevastă va veni prima. Cum văzu Manuylă, meşterul cel mare,
că cea care venea pe drum era Lenca, a lui, care totdeauna
venea devreme, se puse pe plâns, zbiera, zbiera şi la Dumnezeu
se ruga : Doamne, Dumnezeule Mare ! Fă vânt năpraznic să

51
sufle, ploaie cu vijelie cumplită să vină, pentru ca tipsia să i-o
doboare de pe cap şi ea să plece îndărăt.
Vântul suflă, ploaia năpraznic căzu, de pe creştetul
capului femeii tipsia doborâ. Femeia, de îndată tipsia o apucă şi
iarăşi pe cap o aşeză şi înainte la drum plecă. Manole, meşterul
cel mare, nu se oprea din plâns şi la Dumnezeu se ruga :
„Ascultă, Doamne, ruga mea! Scoate un şerpişor care să-i taie
calea, ţucu-ţ inima Ta, ca ea să se întoarcă îndărăt !
Șerpişorul ieşi şi îi tăie drumul, femeia se dădu la o parte,
şerpişorul trecu, ea drumul şi-l continuă; mergea pe lângă
zidăria făcută şi de departe strigă: „Cumnaţi, Manole, meştere
mare, spune-mi de ce plângi, de ce zbieri?”
Manole îi răspunse: Lenco, fa, tu, care tot devreme vii la
noi, să ştii că inelul meu de cununie din aur a căzut în fundaţie.
„Leagă-mă cu frângii, bărbate şi în fundaţie coboară-mă; eu o
să-l iau!”
Au legat-o cu frânghii şi în fundaţie au coborât-o. Fiecare
zidar ascundea la spate câte o piatră. Pe femeie au coborât-o si
peste ea pietrele cădeau, ca să dea Dumnezeu să poată rididica
fundamentul. Dar din fundament ieşea glasul Lencăi, cea care
întotdeauna venea devreme: „Bre, Manole, Mestere mare, ce
aţi aruncat pe mine? Mă rog de tine să vezi de Pavel al meu, de
băiatul meu, Pavel, Pavel, Pavel! Aşa ţipa din fundament, în
timp ce fundamentul se ridica şi mesterii făcură podul peste
Dunăre.
De nu l-ar fi făcut la vremea hotărâtă, celor trei inşi li s-ar
fi tăiat capetele, aşa dăduse poruncă împăratul. De aceea au
îngropat-o zidarii de vie pe Lenca în fundaţie, ca să poată
termina podul la timp.
Noaptea, oamenii care treceau pe pod auzeau răsunând în
beznă: „ Pavel, Pavel, Pavel...”
În altă poveste este vorba despre o biserică, sau o
mănăstire, pe care a ridicat-o Manole.

52
 Unii povestesc că după şapte ani îngerii o scoteau pe
Lenca din pod în fiecare noapte şi o duceau acasă, ca să-i dea
ţâţă băieţelului ei, şi după alţi şapte ani ea s-a dus definitiv la ea
acasă, căci Dumnezeu a scăpat-o. Și astfel a rămas podul
neplătit cu capul, cineva ar fi trebuit să se ofere ca jertfă.

Jorge M. E. Bernal, Historias, leyendas y

tradiciones Gitanas, p. 114 şi urm. Buenos Aires 2014,
ISBN 978-987-1583-46-1

53
 [II]
3. O podo p’e Dunerya

Sas kado de domult, kidinisayesas trin prahl, trin prahl să

zidaria, le pyrvi Rromane zidaria, ay o may baro prahl o
Manuylya, sas lengo maistori o baro, kidinisaylesas te keren
podo pe parni Dunerya, numa so djese kerenas e ryat
xasarenas, kidisavonas ay gyndinas pe sar te ankeren le
fundamenturia p’e parni Dunerya, te vazden o podo. Kida len o
may baro prahl, o Manuylya, Maistori baro, kerda len te
solaxan pe yefta khangeria ay konik te na mothol peska
Rromniake kay may rano avela, la si te meken and’o
fundamento, o fundamento te ankeren p’e parni Dunerya, podo
te keren.
Savorre e ryat gelinetar, khere ay penge Rromniange
mothodine sa, de ferdi o Maistori o baro, o Manuylya, peska
Rromniake ći mothoda khanchi.
De diminiatsi, sa le zidaria, geline p’e buki, azhukerenas
te dikhen kon may anglal sas te avel, e Lenka, kay sa rano
avelas, le Manuylyaski, le Maistoreki le bareski Rromni. May
diminiatsara vushtili, kerda le Manuylyaske ek tiptsia xabenesa
te angerel leske ay thoda la pe pesko shoro, ay la o drom. Sar
nakhlelas angla kodola kay beshenas kruglom late, akharelas
lenge Rromnian ay savorre phenenas – zha, zha, ke may palal
vi ame avasa
Thay voy sidjarelas, pasha o Manuylya te zhal, tiptsia
xabensa te angerel, ay, sa le zidaria buki kerenas, tele dikenas,
kaski Rromni may anglal sas te avel, sar dikhla o Manulya, o
maistori baro ke e Lenka, kay sa rano avelas, avelas p’o drom,
la-pe te rovel, zberilas, zberilas, ay rrudjisaylo ka Del: Raya,
Devla barea! Balval te phurdel, byrshind te del, pa lako shoro
laki tiptsia te peravel, palpale te amboldel!”
Balval phurdela, byrshind da, pa lako shoro e tepsia
perada, kodya kida la, vazda la pale, p’o shoro thoda la ay la o

54
drom. O Manuylya, o Maistori baro, sa rovelas thaj rrudjilas
pe: “Shunta ma Devla! Saporro te anklel, lako drom te shinel,
xav ko yilo, khere te amboldel!”
Saporro anklisto, lako drom shinda, kodya rigate thoda
pe, o saporro nakhlo, voy pesko drom la, zhalas pasha l’zidaria
ay de dural akharrelas: Kumnatsi! Manuylya, Maistore barea,
motho mange, sostar roves, sostar zberis?”
Lake o Manuylya mothoda: Shey, Lenko, kay sa rano
aves, murri angrusti sumnakuyi venkimaski and’o fundamento
peli, konik ci kamel te anklavel la – Phande man shelentsa
Rromea, and’o fundamento mek man, me si te lav la! Phangle
la shelentsa, and’o fundamento mekle la. Swako zidari po iek
barr pala peste garavelas; la mekle, le barr pe late shorenas, te
del o Del te ankeren o fundamento anda o fundamento
akharelas e Lenka kay sa rano avelas: De, Manuylya, Maistore
barea! So si kako so shudan pe mande? Rrudji-man tute, pe
murro Pavel te dikhes, pe murro murshorro Pavel, Pavel,
Pavel! Kodya tsipilas and’o fundamento, thay atunchi vazdine
o fundamento, kerde o podo p’e Dunerya. Te na kerdinesas les
pe vryamya sar trobula pe, trine zhenenge shore shindineas,
kodya si so dasa ordina o Amporato, anda mekline la Lenka
and’o fundamento le podosko p’o sigo les te vazden les.
Ay kana nakhenas rakeasa, le manush p’o podo, sa
ashindjolas pe and’o tunyariko: “Pavel, Pavel , Pavel…”
Kaver paramichi, dela duma pa ek khangeri vay
mynestiria kay vazdasas o Manuylya. Uni phenen ke pe yefta
borsh le andjeluria ankaldiné la Lenka anda o podo swako ryat
ay angerenas la khere te del ćući peske shaves, ay ke pala yefta
borsh voy gelitar khere ke o Del skepsisardasas la. Ay kadya
sas ke o podo nas pochindo shoresa, varekon kurbano trobulas
te del pe.

Jorge M. E. Bernal “Historias, leyendas y

tradiciones Gitanas”. Buenos Aires 2014, p. 114

55
 [III]
4. Meşterul Manole
Baladă populară românească

Culeasă de Vasile Alecsandri

2010-01-25
Înscris în bibliotecă de Gârda Petru Ioan

Pe Argeş în gios,
Pe un mal frumos,
Negru-vodă trece
Cu tovarăşi zece:
Nouă meşteri mari,
Calfe şi zidari
Şi Manoli - zece,
Care-i şi întrece.
Merg cu toţi pe cale
Să aleagă-n vale
Loc de monastire
Şi de pomenire.
Iată, cum mergea
Că-n drum agiungea
Pe-un biet ciobănaş
Din fluier doinaş.
Şi cum îl vedea,
Domnul îi zicea:
- Mândre ciobănaş
Din fluier doinaş,
Pe Argeş în sus
Cu turma te-ai dus,
Pe Argeş în gios
Cu turma ai fost.

56
 Nu cumva-i văzut,
Pe unde-ai trecut,
Un zid părăsit
Şi neisprăvit,
La loc de grindiş,
La verde-aluniş
- Ba, doamne-am văzut,
Pe unde-am trecut,
Un zid părăsit
Şi neisprăvit,
Cânii, cum îl văd,
La el se răpăd
Şi latră-a pustiu
Şi urlă-a morţiu.
Cât îl auzea,
Domnu-nveselea,
Şi curând pleca,
Spre zid apuca,
Cu nouă zidari,
Nouă meşteri mari
Şi Manoli - zece,
Care-i şi întrece.
- Iată zidul meu!
Aici aleg eu
Loc de monastire
Şi de pomenire.
Deci voi, meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Curând vă siliţi
Lucrul de-l porniţi
Ca să-mi rădicaţi,
Aici să-mi duraţi
Monastire naltă
Cum n-a mai fost altă,

57
Că v-oi da averi,
V-oi face boieri,
Iar de nu, apoi
V-oi zidi pe voi,
V-oi zidi de vii
Chiar în temelii!
Meşterii grăbea,
Şfările-ntindea,
Locul măsura,
Şanţuri largi săpa
Şi mereu lucra,
Zidul ridica,
Dar orice lucra,
Noaptea se surpa!
A doua zi iar,
A treia zi iar,
A patra zi iar
Lucra în zadar!
Domnul se mira
Ş-apoi îi mustra,
Ş-apoi se-ncrunta
Şi-i ameninţa
Să-i puie de vii
Chiar în temelii!
Meşterii cei mari,
Calfe şi zidari
Tremura lucrând,
Lucra tremurând
Zi lungă de vară,
Ziua pân-în seară;
Iar Manoli sta,
Nici că mai lucra,
Ci mi se culca
Şi un vis visa,

58
 Apoi se scula
Ş-astfel cuvânta:
- Nouă meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Ştiţi ce am visat
De când m-am culcat?
O şoaptă de sus
Aievea mi-a spus
Că orice-am lucra,
Noaptea s-a surpa
Pân-om hotărî
În zid de-a zidi
Cea-ntâi soţioară,
Cea-ntâi sorioară
Care s-a ivi
Mâni în zori de zi,
Aducând bucate
La soţ ori la frate.
Deci dacă vroiţi
Ca să ispraviţi
Sfânta monastire
Pentru pomenire,
Noi să ne-apucăm
Cu toţi să giurăm
Şi să ne legăm
Taina s-o păstrăm;
Ş-orice soţioară,
Orice sorioară
Mâni în zori de zi
Întâi s-a ivi,
Pe ea s-o jertfim,
În zid s-o zidim!
Iată,-n zori de zi,
Manea se trezi,

59
 Ş-apoi se sui
Pe gard de nuiele,
Şi mai sus, pe schele,
Şi-n câmp se uita,
Drumul cerceta.
Când, vai! ce zărea?
Cine că venea?
Soţioara lui,
Floarea câmpului!
Ea s-apropia
Şi îi aducea
Prânz de mâncatură,
Vin de băutură.
Cât el o zărea,
Inima-i sărea,
În genunchi cădea
Si plângând zicea:
- Dă, Doamne, pe lume
O ploaie cu spume,
Sa facă pâraie,
Sa curgă şiroaie,
Apele să crească,
Mândra să-mi oprească,
S-o oprească-n vale,
S-o-ntoarcă din cale!
Domnul se-ndura,
Ruga-i asculta,
Norii aduna,
Ceriu-ntuneca.
Şi curgea deodată
Ploaie spumegată
Ce face pâraie
Şi îmflă şiroaie.
Dar oricât cădea,

60
 Mândra n-o oprea,
Ci ea tot venea
Şi s-apropia.
Manea mi-o vedea,
Inima-i plângea
Şi iar se-nchina,
Şi iar se ruga:
- Suflă, Doamne,-un vânt,
Suflă-l pe pământ,
Brazii să-i despoaie,
Paltini să îndoaie,
Munţii să răstoarne,
Mândra să-mi întoarne,
Să mi-o-ntoarne-n cale,
S-o ducă devale!
Domnul se-ndura,
Ruga-i asculta
Şi sufla un vânt,
Un vânt pre pământ,
Paltini că-ndoia,
Brazi că despoia,
Munţii răsturna,
Iară pe Ana
Nici c-o înturna!
Ea mereu venea,
Pe drum şovăia
Şi s-apropia
Şi, amar de ea,
Iată c-agiungea!
Meşterii cei mari,
Calfe şi zidari
Mult înveslea
Dacă o vedea,
Iar Manea turba,

61
 Mândra-şi săruta,
În braţe-o lua,
Pe schele-o urca,
Pe zid o punea
Şi, glumind, zicea:
- Stai, mândruţa mea,
Nu te speria,
Că vrem să glumim
Şi să te zidim!
Ana se-ncredea
Şi vesel râdea.
Iar Manea ofta
Şi se apuca
Zidul de zidit,
Visul de-mplinit.
Zidul se suia
Şi o cuprindea
Pană la gleznişoare,
Pană la pulpişoare.
Iar ea, vai de ea,
Nici ca mai râdea,
Ci mereu zicea:
- Manoli, Manoli,
Meştere Manoli!
Agiungă-ţi de şagă,
Ca nu-i bună, dragă.
Manoli, Manoli,
Meştere Manoli!
Zidul rău ma strânge,
Trupuşoru-mi frânge!
Iar Manea tăcea
Şi mereu zidea;
Şi o cuprindea
Până la gleznişoare,

62
 Până la pulpişoare,
Până la costişoare,
Până la ţâţişoare.
Dar ea, vai de ea,
Tot mereu plângea
Şi mereu zicea:
- Manoli, Manoli,
Meştere Manoli!
Zidul rău mă strânge,
Ţâţişoara-mi plânge,
Copilaşu-mi frânge!
Manoli turba
Şi mereu lucra.
Zidul se suia
Şi o cuprindea
Pană la costişoare,
Pană la ţâţişoare,
Pană la buzişoare,
Pană la ochişori,
Încât, vai de ea,
Nu se mai vedea,
Ci se auzea
Din zid ca zicea:
- Manoli, Manoli,
Meştere Manoli!
Zidul rău mă strânge,
Viaţa mi se stinge!
Pe Argeş in gios,
Pe un mal frumos
Negru-vodă vine
Ca să se închine
La cea monastire,
Falnică zidire,
Monastire naltă,

63
Cum n-a mai fost altă.
Domnul o privea
Şi se-nveselea
Şi astfel grăia:
- Voi, meşteri zidari,
Zece meşteri mari,
Spuneţi-mi cu drept,
Cu mâna la piept,
De-aveţi meşterie
Ca să-mi faceţi mie
Altă monastire
Pentru pomenire,
Mult mai luminoasă
Şi mult mai frumoasă?
Iar cei meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Cum sta pe grindiş,
Sus pe coperiş,
Vesel se mândrea
Ş-apoi răspundea:
- Ca noi, meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Alţii nici că sunt
Pe acest pamânt!
Află că noi ştim
Oricând să zidim
Altă monastire
Pentru pomenire,
Mult mai luminoasă
Şi mult mai frumoasă!
Domnu-i asculta
Şi pe gânduri sta,
Apoi poruncea
Schelele să strice,

64
 Scări să le ridice,
Iar pe cei zidari,
Zece meşteri mari,
Să mi-i părăsească,
Ca să putrezească
Colo, pe grindiş,
Sus, pe coperiş.
Meşterii gândea
Şi ei îşi făcea
Aripi zburătoare
De şindrili uşoare.
Apoi le-ntindea
Şi-n văzduh sărea,
Dar pe loc cădea
Şi unde pica,
Trupu-ş despica.
Iar bietul Manoli,
Meşterul Manoli,
Când se încerca
De-a se arunca,
Iată c-auzea
Din zid că ieşea
Un glas năduşit,
Un glas mult iubit,
Care greu gemea
Si mereu zicea:
- Manoli, Manoli,
Meştere Manoli!
Zidul rău mă strânge,
Ţâţişoara-mi plânge,
Copilaşu-mi frânge,
Viaţa mi se stinge!
Cum o auzea,
Manea se pierdea,

65
Ochii-i se-nvelea;
Lumea se-ntorcea,
Norii se-nvârtea
Şi de pe grindiş,
De pe-acoperiş,
Mort bietul cădea!
Iar unde cădea
Ce se mai făcea?
O fântână lină,
Cu apă puţină,
Cu apă sărată,
Cu lacrimi udată!

Sursa : INTERNET

66
 [III]
4. O Majstori Manoli

Po Argeś telal
Pe jekh rig śukar
Kalo Krali murśença
Nakhel deśe зenença
Enă majstoră
Kalfe, zidară
Thaj Manoli o deshto
Sï o maj sïkado.
Karing tele won зan
Te-arakhen o than
Te vazden khangeri,
Dewlikani buki.
Thaj po drom tele
Dikta k-arësle
Tërno päkurari,
Fluieraça baśaldări.
Thaj sar les dikhlăs
O krali puślăs:
- Śukar tërnëhar,
Katar tu phirdăn
Po Argeś opral,
Po Argeś telal,
Bakrănça anglal,
Varesar dikhlăn
Pärăta mekli
Thaj bilaćhardi,
P-ek than barorença
Thaj kaśt pendexença?
-Thagara, sar te na!?
Paś-o drom dikhlem-la

67
 Pärăta mukli
P-o dopaś kërdi
Thaj bilaćhardi
Le зukel dikhen
Thaj late xuten
Mulikanes baśen.
Kana aśundă,
O krali lośajlă
Thaj ito telărdă
Karing i parăta gelă
Le enă zidarença,
Laćhe majstorença
Thaj o Manoli deśto,
O maj sikado.
-Kado than me aloj
I päreata sar si woj
Si khanqereaqo than,
Rugimasqi asfan.
Kadă, zidară, se,
Majstoră laćhe,
Den zor te-astaren
Buki te keren
Te vazden khangeri,
Śukar thaj ući
Sar maj nas dikhli.
- Barvalimos me daw
Bojară me keraw.
Te na kerena, me,
Tumen zïdij-tume’
3ivde tumen zïdij
Ande-l temelij!
Le majstoră den zor
Doră te tinzon,
O than mäsurin,

68
 Buhle śancură säpin
Thaj săvore zor den,
O zido te vazden,
Tha so gese kerenas
I răt să perelas
Khancesqe zor denas!
Adujto ges kadă,
Trinto ges kadă,
Śtarto – să kadă,
Kernas buki ivă.
O krali pućhelas-pe
Lença xalas-pe
Lene зungales dikhelas
Thaj len daravelas
Ke ćhol-len saste
Ande-l barr tele!
Le bare majstoră,
Kàlfe, zidară,
Izdranas bukăça
Denas zor daraça
Soro ges milasqo
Gese зi rakăqo;
O Manoli beśelas
Buki na kerelas
Thodă-pe tele, suto
Thaj dikhlăs suno...
Kana uśtilăs,
Kadă vakărdăs:
-Enă majstoră,
Kalfe, zidară
Sode me sutem
So suno dikhlem?!
Jekh duma avilăs
Opral, manqe phendăs

69
 Ke sogodi gese kerasa
Irăt xasarasa
3i kana phanglibo kerasa
Te ando zido ćhoasa
I anglutni borǒrï
I anglutni phejorï
Kaj avela-anglal,
Anela te xal,
Ko murś vaj ko phral.
Kadă, te kamen
Te agorisaren
I svunto khangeri,
Devlikani buki
Ame te-astaras
Să te solaxas
Amen te phandas
I tajna te nikëras,
Khanć te na mothoas
Thaj orsavi borǒrï,
Orsavi phejorï
La te jertfisaras-la
And-o zido te phandas-la!
Teharinae o ges aduito,
O Manea rano uśtilo,
Opre pe-l skele anklisto,
Thaj dur p-o kïmpo wo dikhlăs
Pi phuw le jakhënça rodăs
Kana, of, wo so dikhela,
Karing lende, kon avela?
Lesqi śukar зuvlǒrï,
Kïmposqi lulugǒrï!
Gelindoj paśolas,
Karing lese avelas
Ane-l vast anelas

70
 Xabe-ndo muj te lel
Taj mol, kaj te pel.
Kana la dikhlăs,
Lesqo ilo xuklăs,
Pe-l ćanga pelăs
Thaj rovindoj phendăs:
„De, Dewla brïsïnda
Te ćhordǒn pi Lumă,
Te зan tele-l paja
Pe să le droma,
Te barǒn paja,
Te aćhaven la śukară,
Ano drom te-ambolden-la!”
O Del aśundăs,
Le marutha kidăs,
O ćeri kalărdăs,
Bare brïsïnda tradăs
Le paja phukărdăs.
Orisar brïsïnd pelăs
I mïndra ći aćhadăs
Thaj woj să avelas
Lenar să paśolas
O Manea la dikhelas,
Lesqo gi rovelas,
Pale truśula kërëlas
Thaj le Dewles rugilas:
„Balval, Dewla, phurde,
Pi Phuw ito trade
Kaśt te bangăren,
Kaśt te araven,
Plaja te peraven.
Mira зuvlă ambolde,
Karing tele la trade!”
O Del kan thodăs,

71
Lesqo kamimos kerdăs
Thaj phurdăs balval
Po plaj thaj pi xar.
Kaśta bangărdăs
Kaśta tele-aradăs
Plaja Wuo peradăs
Nić sar la Ana
Na amboldăla.
Woj să avelas
Lokores paśolas
Thaj dikh-la, gëri,
Kě vi arësli!
Le bare majstoră,
Kalfe, zidară
Sas but lośale
Kana la dikhle
O Manea, gëro,
Phenesas kä dilăjlo,
La-nde-angali lăs
Thaj la but ćumidăs,
Pe-l skele-ankaladăs,
Po zïdo la thodăs,
Phirăsa kerelas
Thaj laqe phenelas:
-Miri зuvli śukar,
Te n-avel tuqe dar,
Keras jekh phirăs
Ke tut zidisaras!
I Ana pakăias
Thaj lośali asajas.
O Mană gieça phago
Kerelas o zïdo
Te pherel o suno.
O zïdo ućolas,

72
 Thaj la astarelas
3i ka-l pungrorë,
Kothar maj oprë,
3i ka-l ćangora,
3i ka-l palal masa.
Woj gëri laar, gëri
Woj ći maj asalas
Thaj lesqe să phenelas:
Manoli, Manoli,
Maistori Manoli,
Aresel, le phirăsa,
Na-i laćha, murś!a !
Manoli, Manoli,
Maistori Manoli,
O zïdo man kidel, astarël,
Thaj nungro trupo phagël!
O Manea-no muj aćhelas
Thaj k-o zïdo să kërëlas
O zïdo ućolas
Thaj la ućharavelas
3i ka-l pungrore,
3i ka-l ćangora,
3i ka-l palal masa.
3i ka-l praśawore,
3i ka-l ćućora
Thaj woj, gëri Ana,
Ćhorelas asfa
Thaj phenelas kadă:
-Manoli, Manoli,
Maistor!ă Manoli!
O zïdo man nasul kidèl,
Miri ćućorï rovel
Mungre ćawores phagel!
O Manea gogi xasarëlas

73
Thaj buki maj dur kërëlas,
O zïdo ućolas
Thaj la astarëlas
3i ka-l praśaworë,
3i ka-l ćućora
3i ka-l uśtorë
3i ka-l jakhora
Tha woj kadă, gëri,
Woj maj na-s dikhli
Tha sas aśundi
- Manoli, Manoli,
Maistori Manoli,
O zïdo man kidel, phagël,
Miri viaca telărël!
Po Argeś telal,
Pi jekh rig śukar,
Kalo Krali avel,
Ruga te anel
Ka-i kadă khangëri
Barimaski thaj ući
Sar maj nas aver dikhli!
O krali laɵe dikhëlas
Thaj pes lośavelas
Thaj kadă phenelas:
-Tume deś zidară,
Deś bare majstoră,
Mothon manqe ćaćo
Le vasteça po ilo,
Te-ala sïkadimos tumen,
Te manqe te keren
Aver khangeri,
Devlikani buki,
Vi maj dudali,
Maj śukar thaj maj ući?

74
 Kola bare majstoră
Kalfe, zidară,
Opre orta beśenas
P-o ućharaimos dikhenas
Barimasqe, lośaça phenenas,
Kralěsqe anglal denas:
-Sar amende laće majstorea
Kalfe thaj zidară
Naj and-i Lumă
Tho kan, ame зanas
Orikana te keras
Aver khangeri,
Devlikani buki,
Vi maj dudali,
Maj śukar thaj maj ući!
O krali len aśundăs,
Pe-l gïndură pelăs
Pala kodă porunka dăs
Le skele te-araven,
Skärij tele te len
Thaj le zidaren
La deshe majstoren
Opre te mekën
Othe te kernǒn.
Le bare majstoră
Kadă gïndisarde:
Tha phaka kërde
Kaśtune, sane
Phaka hurăvne
But tinzome.
Lença on xutenas
Othe kaj perenas,
On po than pharonas.
O Manoli gëro,

75
 Kana zïmadăs
Te xutel vi wo
Feri ke aśundăs
K-anklistăs ano zïdo
Iekh amalipe glaso
Kaj phares pes vakilas
Thaj să kadă phenelas:
„Manoli, Manoli,
Maistor!ă Manoli!
O zïdo man nasul kidèl,
Miri ćućorï rovel
Mungre ćawores phagel!”
Mungro gi anklel!
Sar la aśundăs
O Mană xasardilăs,
Maruth roata gelăs
I lumă leça amboldilăs
Thaj p-o ućharaimos opral
Mulo pelăs gëro telal,
Thaj othe kaj wo pelăs
Xajngorï kaj kerdilăs!
Pajeça xanci
Pi rig i uźi,
Pajeça londo,
Asfença kingărdo!

Pala o Vasile Alecsandri, kaj arakhlăs-la thaj thodăs-la ande

pesqo lil, ankalado and-o bersh 1852 )
Lini manɵar pa o interneto
Amboldini p-i rromani ćhib manɵar, o Kostika Bäcälan

76
 [IV]
5. Zidarul Kelemen

Mi se sfătuiră zidari doisprezece,

La cetatea Devei, cum să mi-o dureze,

Ca să mi-o dureze, pe-o dublă de aur,

Pe-o dublă de-argint şi-o dublă de aur.

La cetatea Devei munca-ncepe, dară:

Ce-mi durau pe ziuă – cădea către seară,
Ce-mi durau pe noapte – cădea spre zori iară.

Iar se sfătuiră zidari doisprezece,

Cum ar fi să facă zidul să se lege.

Mi se sfătuiră şi se jeluiră :
- „Că a cui soţie va întâi să vie ;

Să mi-o prindem iute, s-o zvârlim pe jar,

Să-i turnăm cenuşa firavă în var,

Și cetatea Devei s-o dura semeţ

Și-astfel câştiga-vom aurul ca preţ...”

-„Vizitiul meu, vizitiul meu,

Aş dori să merg la bărbatul meu;

Caii-nhamă-i grabnic, scoate-afar’ telega,

Scoate-afar’ telega să plecăm la Deva!...”

Iată-n drum, pe vale, ploaia se prăvale;

„Steaua mea, stăpână, hai-napoi din cale!

77
 „Am visat az-noapte vis urât de jale;
Steaua mea, stăpână, hai-napoi din cale!”

„Nu-i telega ta, caii tot aşa!

Hai, dă bici odată, mână, nu mai sta!”

„Mi-arde-n gând de-az-noapte visul ca pojarul;

M-aşteptă în curte Kelemen zidarul...

Și era întreagă curtea-ndoliată

Și-o fântână-n curte se făce deodată,

Și-al lui prunc, sărmanul, cadea în fântână :

Hai-napoi din cale, steaua mea, stăpână!”

„Nu-i telega ta, caii tot aşa!

Hai, dă bici odată, mână, nu mai sta!”

Merseră ei, mers-au îndemnând spre Deva.

Kelemen zidarul, când văzu telega,

Se rugă cu jale, speriat de moarte:

„Doamne, sfinte doamne, du-i în altă parte!

Murgii mei să-şi frângă pasul şi să moară!

Roţile telegei, toate patru, sară!

Fulgerul trăznească pulbere şi fum,

Caii să-i întoarne, sforăind din drum!”

Merseră ei, mers-au, şi-au ajuns la Deva:

N-au murit nici caii, nu s-a frânt telega

78
 „Bună ziua, bună, vouă, meşteri mari !
Bună ziua, ţie, Kelemen-zidar !”

Bună ziua, ţie, soţioara mea!

Ce venişi aicea, la pieirea ta?

Frumuşel te-om prinde, te-om zvârli în jar,

Mestecaţi-vom scrumul trupului în var,

Și cetatea Devei s-o dura semeţ,

Și-astfel câştiga-vom aurul ca preţ”.

„Staţi oleacă, staţi, crunţilor gealaţi,

Bun rămas să dau rudelor, tăcut,
Rudelor, tăcut, pruncului meu crud”... !

Ci zidarii-ndată mi-o luară iar,

Iată, o luară şi-o zvârliră-n jar...

Kelemen zidarul când se-ntoarse-acasă,

Înainte pruncul, surâzând îi iasă :

„Tată, dragă tată, spune-adevărat,

Maică-mea, măicuţa, unde-o ai lăsat !”

„Nu plânge, nu plânge, fiul meu, hai lasă !

Până în deseară vine ea acasă…!”

Doamne, sfinte Doamne, seara a venit,

Da’ măicuţa dragă, nu s-a mai ivit!”

La cetatea Devei, du-te, mă’ băiete,

Acolo-i măicuţa zidită-n perete.”

79
 …Și purcese pruncul, suspinând cu jale,
La cetatea Devei, tot plângând pe cale.

La cetatea Devei strigă aşa, plângând :

„Mamă, dragă mamă, spune-mi un cuvânt !”

„Nu-ţi pot spune, nu pot, copilaşul meu,

Zidul greu de piatră mă apasă greu” .

...Se crăpă de multă lacrimă pământul,

Și-acolo copilul îşi găsi mormântul.

(Odorhei)
Cf. BALADE POPULARE MAGHIARE DIN R. P. R.,
EDITURA TINERETULUI, 1960, pp. 66 - 69

80
 5. O zïdari Kelemen

Vakărde-l zïdară, won, le deśuduj,

Ćetată-ne Deva te keren, dine-pen won muj,

Sar kerna-la p-ek piri galbi sumnakune

Thaj vi p-ek piri lovença rupune.

Ka-i Devaqi ćetată bukătar astardile

So gese kerenas i răt perlas tele,
So pi răt kerenas, pale perlas, gese.

Le deśuduj зene, pale duma dine-pe’,

Sar te keren o zïdo miśto te phandel-pe’.

Won duma dine-pen dukhaça-no gi:

„Te las opral kodola kaj avela, orikasqi зuvli,

Thaj ito- ni jag, te phabol, te das laça

Thaj laqo ućhar varoça hamisarasa,

Kadă, la Devaqi ćetată barimasqi ućola

Thai amenqe pokin kuć sumnakaj anela...”

„Urdonări mungro, mungro urdonări,

3aw ka miro mursh, k-o Kelemen zïdari;

Ankalav o urdonic, le grasten lese phande,

Kaś-te-aresas geseça, karing i Deva, trade !...”

81
 Sar telărde, baro brïśïnd deas-pes drom...
„Miri ćehran, stäpïnä, palpale te-amboldas o drom !

Dikhlem me arăt sune зungale;

„Miri ćehran, stäpïnä, te-amboldas palpale !”

Na-i kiro o urdon, le grast să kade

De cugni-l grasten, na maj beś, tràde!”

O suno de-arăt nasul man phabarel,

Le Kelemenos zidari dikhlem khere sar aзukerel

Thaj să i awulin kaleça sas ućharadi

Dikhlem jekh xaing andre sar ëkdata kërdili,

Thaj lesqo ćhaworo, gëro, and-i xaing pelăs,

Aw palpale stäpïnä, angle te na maj зas!

Na-i kiro o urdon, le grast să kade

De ćugni-l grasten, na maj beś, trade!”

Po drom karing i Deva o manuś tradăs,

O Kelemen zidari, kana o urdon dikhlăs,

Xaime daratar, le Dewlesqe manglăs:

Devla, Bare Devla, mane len te na anes!

Mire grasta te pharon thaj te meren,

Le roci le hurdonesqe liśtar te xuten!

Opral te rongăl thuveça , jag thaj ućhar te peren,

Le grasta te daran, te-ambolden, khere te telăren!”

Tradè, gele won, gele thaj pi Deva aresle:

82
 Ći phagilo o-urdon, le grasta na mule.

„Ges laćho bare majstoră, tumenqe daw,

Laćho ges, mungro Kelemen, tuqe phenaw!

Ges laćho vi tuqe miri juvli, me daw,

Sar ta-avilăn te xais kothe, pućhaw?

Shukar, ame las-tu thaj pi jag tut thoas,

O ućhar kire truposqo varoça hamisaras.

Kadă, la Devaqi cetată barimasqi ućola

Thai amenqe pokin kuć sumnakaj anela...”

„ Mudarne, rateça makhle, xanci te beśen

Kata-l nămură ges laćho te law, thaj te aćhaw,
Mungre cigne ćhaworesqe gi laćho te mekaw...!

Le zïdară opral pale linela,

Tha-ne jag bari la ćhudinela...

O Kelemen zïdari kana khere-areslo,

Lesqo ćhawo asandoj leste anklisto:

- „Dade, mungro dad, te phenes ćaćes,

Miri dej ? Mungra dejora karing tu mekes?!”

- „Na row, muro chaw, soste tu roves!?

3i pi răt vi woj avela, si tut te dikhes...!”

- „Dewla, Bare Dewla, i răt avili

Tha miri dejori kuć, woj na arësli!”

- „Ka-i Devaqi ćetată, mungro ćhaw tu зa

83
 Othe, astardi ando zïdo, arakhesa kă da. ”

…Teleardă i gloata dukhaça-no ilo

Să rovindoj o gëro ćhaworo-arëslo.

Kaj Devaqi ćetată rovindoj ćingërdă kade:

„-Deje, mungri kuć dej, ëk lav manqe phe!”

-„Naśti miro kuć ćhaw, ćharaworă, naśti!

I pärăta man kidel, pe mane-i but phari!”

…Le bute asfenar i phuw putërdilăs

Thaj o gëro ćhawo, mulo, othe pelăs.

(Odorhei) Lini an-o lil:

BALADE POPULARE MAGHIARE DIN R. P. R.,
amboldino rumunikanes katar o H. GRĂMESCU,
1960, EDITURA TINERETULUI, pp. 66 - 69
I balada sas amboldini rromanes manɵar, o Kostika Bäcälan
Amboldini rumunicanes : H. GRĂMESCU

84
 RUDARII DE LÂNGĂ NOI

De Cora-Carmen Ignătescu
[I]
6. La rudari

„- Mergem la rudari, fetiţa tatii,” îmi zise tata într-o

după-amiază. Mi-a luat mânuţa în mâna lui caldă şi-am pornit-o
la drum, străbătând uliţele pline de ţărână ale Dăbuleniului. Am
ieşit din sat şi ne-am aşternut la drum, căci până la satul
rudarilor era cale lungă.
Amurgea când ne-am apropiat de bordeie. În faţa lor,
ardeau focuri sub pirostrii pe care se vedeau ceaune negre din
care ieşeau caiere de aburi. Rudăresele pregătesc mămăligă,
mi-a spus tata repede, întorcându-şi capul, ca să nu ne muşte
vreun câine care se dădea pe furiş pe la spate. Auzeam cum
dădea bună seara lui Ioviţă, Zaharinei, lui nea Staicu care-i
răspundeau tatei cu mulţumire în glas, el fiind învăţătorul
puilor de rudari.
Am intrat în şcoală, o casă cu trei odăi din lut galben,
nevăruită pe dinafară, cu lemnele la vedere. M-a dus într-una
mică şi a aprins o lampă chioară cu gaz, încât abia ne vedeam.
Ştiu că m-am trezit dimineaţa în strigăte de copii, strânşi
ciopor şi ţinându-se de drevele ferestrei murdare. Am ieşit
repede strigându-l pe tata care a deschis uşa unei odăi mai mari
care avea bănci vechi, un godin şi o masă cu câteva cărţi.
Am ieşit în curte unde erau fete şi băieţi. Am cunoscut-o
pe Măria, cu gâtul strâmb, plin de urmele arsurilor vechi, care-
şi ţinea capul aplecat spre dreapta, cu glas ascuţit şi răutăcios,

85
pe Sabina care avea faţa neagră, păroasă şi purta două rochii
rupte una peste alta, ca să nu se vadă pielea. M-a mirat Fane,
un băiat înalt, cu picioare lungi. Dreptul era îndoit spre spate de
la genunchi şi, sprijinit într-o cârjă, ţopăia ca un bărzoi. A
cioplit pentru tata, când a terminat şcoala, o linie cu mâner pe
care şi-a scris numele şi l-a îndemnat să-i ciocănească pe copii
când nu învaţă. Erau şi Dadiţa, blândă, cuminte, Bebe, băiatul
lui Florea, blond, cu ochi mari, albaştri, liniştit care peste câţiva
ani s-a topit încet-încet pe picioare, Ghebaură, cu ochi ca doi
cărbuni, cu surâs şmecheresc pe buze, Pantilică, Lincă şi alţii,
fără nume, ale căror chipuri trăiesc numai în amintirea mea.
Am mers apoi prin satul cu bordeie mici, lunguieţe,
acoperite cu pământ. În faţă, unele aveau umbrare din crengi de
salcâm sub care stăteau bărbaţii. Lucrau aduşi de spate, ţinând
în mâna stângă o bucată de lemn sprijinită de pieptul gol, pe
care lăsa urme adânci, iar în dreapta o scoabă cu care lucrau
linguri împodobite cu linii colorate în verde şi albastru. Alţi
rudari tăiau trunchiuri mari de lemn aduse din pădurea Papadia,
a cărei umbră îndepărtată o vedeam pe cer când asfinţea
soarele. Din ele ciopleau mese cu trei picioare, albii mari pe
care le vindeau în sate, ca să se scalde rumânii şi să spele
femeile rufe, scaune cu trei picioare, găvane şi cârpătoare pe
care se răsturna mămăliga şi se tăia cu aţa.
Mi-a arătat câteva bordeie mai apropiate. Lângă şcoală,
stătea nea Staicu împreună cu familia băiatului său, Gogică,
mai departe era bordeiul babei Maria, cocârjată, cu obrazul
brăzdat de zbârcituri, cu mâinile descărnate.
Pe dealul celălalt, despărţit de o vale mică de cel pe care
era şcoala, erau mai multe bordeie păzite de câini răi şi nu prea
aveam curaj să mergem decât rar.
Am început să-mi petrec vacanţele în rudărie, să-mi fac
prietene de joacă. Cea mai apropiată îmi era Măria, fata lui
Traian Părăluţă, primarul satului. Era curată şi mai bine
îmbrăcată decât alte fete. M-a luat la ea acasă într-o zi. Am

86
trecut printre bordeie, cu uşa deschisă sau închisă cu un lemn
sprijinit pe pământ, atunci când rudarii nu erau acasă. Mai
târziu, mi-am dat seama că nimeni nu fura, iar, dacă vreun
rudar lua cu împrumut, o auzeai strigând, seara, pe rudăreasa
suită pe bordei: „Bă, care ai luat toporul sau ciurul, sau scoaba
de la mine?” Strigătele se repetau până ce lucrul împrumutat
era adus. Se mai auzeau şi blesteme, şi înjurături, dacă rudarul
sau rudăreasa nu erau pe aproape. În cele din urmă, liniştea se
lăsa peste sat.

87
 LE KAŚTALE PAŚAL AMENƟAR

Kata I Kora-Karmen Ignătescu (gaʒi)

[I]
6. Ka-l kaśtale

“-3as-amenqe ka-l kaśtale” phendeas-manqe mungro dad

anɵe-k pala-amiazo. Lăs mungro vastoro anɵe pesqo vast tato
thaj lăm-la po drom pherdo phuvăça xurdi angle lungone
dromenɵar le gavesqe Däbuleni. Ankësteam anɵa-o gaw thaj
lăm o drom o baro anɵ-e korr: sas-ame but ɜamasqo ɜi anɵ-o
gaw le kaśtalenqo.
Delas te kërdŏl răt kana areslăm paśa-l khërorra le
kaśtalenqe . Anglal lenɵar dikhŏnas ka-i dud la jagaqi le pirostă
thaj pe lenɵe le piră kale kaj ankalavenas abură sar le śukarnă
pośomaqe. „Le kaśtală keren xëvic,” phendăs manqe ito
munqro dad, amboldindoj o śero kaś-te dikhël te na dandalel-
amen po-k ɜukël kaj daśtilas te ćhol-pe ćorăl pala amenɵe.
Aśunoas sar delas laćhi răt le Iovicasqe, la Zaharinaqe, le phure
Stajkulos, thaj vi lenqo vakărimos lośalo, anɵa-kaj wo sas o
siklăvno lenqe gloatenqo.
Ćhutăm-ame anɵ-i śkoala, jekh kher trine sobença
phuvăqe galbeno, biväkälime avrăl, ta dikhŏlas o kaśt.
Nigërdăs-ma ande-i soba i maj cigni thaj astardăs jekh lampa
gazoça korï, ta phares dikhasas ame jekh avres.
3anaw ke uśtilem ka-l ćingardimata le ćhaworenqe kidine
kethanes, kaj jekh pe avreste nikerdŏnas kata-l dreve la
fereastaqe melali. Ankastem ito ćingardindoj mungre dades kai
sigo sikadilo putardindoj o udar jekha bară sobaqe kaj sas-la

88
bänć ścolaqe purane, jekh godino takărimasqo thaj ëk meseli
lilença.
Ankestem anɵ-o okolo, othe sas ćheja thaj ćhave, maj
cigne thaj mai bare. Prinɜandem la Maria la korraça bangi,
thanença phabardimasqe maj purane, kaj nikërëlas o śëro
bangărdo karing i ćaći, le glasoça sano thaj xolărdo.
Prinɜandem la Sabina le moça kalo, balença, sar murśesqo, kaj
phiravelas duj coxe ćhinde: jekh opral kukăver, kaś-te na
dikhŏl i morkhi. Mirisardăs-ma o Fane, ëk ćhaw ućo,
pungrença uće. O pungro ćaćo sas bangărdo karing palpale
kaɵa-i ćang, thaj nikerdo ande-k rouli langesqi, kaj xutelas sar
ëk kokostïrko. Kana agorisardăs i śkola ćhindăs jekh rig orta
sikavimasqi kaj harta, mungre dadesqe, thaj p-o than le
vastesqo xramosardăs pesqo anaw thaj phendăs-lesqe te
malavel laça le ćhaworen kana ći sïkile. Sas vi i Dädica,
pakivali thaj xarani, o Bebe, o ćhav le Florăsqo, parno balença
galbi, yakhença barë, bodle (albaştri), kowlo kaj pala xanci
berśa bilajlo lokores pe pungrende, o Gebaurä, le yakhença sar
dui angara, le asamasa ćorikano pe-l uśta, o Pantilikä, thaj aver,
bi anavesqo, kaj lenqo dikhimos jiven feri ande miri gogi.
Telărdem pala kodă ando gaw kherorença ućharade
phuvăça. Varesave sas-le anglal thana ućhalăqo kerdine
rajanɵar patrănça. Tala lende ćhonaspe le murś kana sas
takimos baro. On kerenas buki bangë phikhenɵar, nikerindoj
and-o vast o zergo jekh kotor kaśt thodino p-o kolin o nango,
kaj mekenas urma p-i morkhi, tha and-o ćaćo jekh skoaba kaj
kerenas laça roja farbalime śukar zelenoça thaj vïnatoça. Aver
kaśtale ćhinenas kotora bare kaśtenɵar andine anɵa o vëś
Papadia, kaj dikhasas lesqi ućhal durărdi p-o ćeri kana
garadŏlas o kham. Anɵa kodola bare kaśta ćhinenas meselă
trine pungrença, bare balaja kaj bikinenas-len anɵe-l gawa, kaś-
te najon le gaɜe thaj le gaɜă te xalaven gada, skamina trine
pungrença, skafidă thaj phală buhle, laćhe ko dimos mujal i
xëvic kaj sas ćhindi pala kodă le thaveça.

89
 Sïkadăs-manqe varesode bordeja maj paśal. Paśa i skola
beśelas o phuro Stajkulo la familiaça pesqe ćhavesqi, o
Godjika, maj dur sas o bordej la phurăqo Maria, bangărdi, le
moça xalărdo le bërśënɵar thaj le vastença – kokalo nango.
Pe kukoaver plaj, rigărdo le plajestar ordal, la śkolaća,
kata jekh xar cigni, sas maj but kherorra päzïme ɜuklenɵar
bengesqe thaj ferdi kana thaj kana tromasas te ɜas othe.
Astardem te keraw mungre vakance anɵe kadala thana le
kaśtalença, te keraw-manqe amala khelimasqe. I maj paśalni
sas manqe i Märia, i ćhej le Träjanosqi Pärälucä, o primari le
gavesqo. Sas jekh ćhejori xaladi thaj maj miśto hurădi sar aver
ćhowora. Leas-man pesɵe khërë anɵe-k ges. Nakhlem maśkar
le bordeja, le udareça puterdo vaj phandado jekhe kaśteça
proptime pi phuw, kana le kaśtale nas khere.
Maj pala-kodă dem-man gogi kë khonik ći ćorelas othe,
tha, kana po-k kaśtalo lelas ïmprumut vareso, aśunesas, karing i
răt, la kaśtală anklisti po kherorro ćingardindoj: „More, kon lăs
manɵar o tover, o porizen, i skoaba...? Cingardelas pale, ɜi
kana i buki lini avelas khere. Asundŏnas vi armaja thaj
akuśïmata, kana le kaśtale, vaj le kaśtală dośale nas paśal. 3i
agoresɵe o aćhipen hulelas opral o gaw.

90
 [II]
7. Moş Staicu

„Mergem să-l cunoşti pe nea Staicu, prietenul meu,” îmi

spune tata într-o după-amiază de vară.
Am ieşit din curtea şcolii şi, în stânga, am văzut un rudar
scund, adus de spate, cu faţa arămie, cu ochii bulbucaţi, cu o
barbă urâtă, scurtă, tăiată în scări, cu părul colilie zburlit în
toate părţile.
Avea o cămaşă lungă din bumbac, murdară, zdrenţuită,
prin care se iveau bucăţi zbârcite de piele acoperită cu păr.
Purta pantaloni largi din pânză, rupţi, lăsând să se vadă
genunchii şi ţurloaiele slabe, strâmbe. Tălpile erau goale, cu
unghii îngroşate, rupte cu custura, călcâiele negre şi crăpate.
Stătea în faţa bordeiului, pe pământ şi tăia, cu scoaba, aşchii
dintr-o bucată de lemn lung şi îngust care încet a căpătat forma
unei linguri.
Vorbeau împreună ca doi oameni bătrâni şi vechi
cunoştinţe despre porumbul pe care ţăranii trebuia să-l ducă la
colectiv, despre rumânii care dădeau tot mai puţin mălai, fasole
şi ceapă în schimbul albiilor, cobiliţelor, fuselor şi meselor,
despre pândarii din Papadia care duceau la ocol boii de la
carele rudarilor prinşi la tăiat lemne, dar şi despre noru-sa care
nu vrea nici mâncare să-i dea. Uneori, îl auzeam:
„Domne învăţător, să-mi mai dai cerneală pentru linguri
şi fuse, că trebuie terminate repede. Nu mai avem mălai şi
Mărina pleacă mâine în sat, la Oarca. Da’ să nu uiţi şi de foi
pentru ţâgări!”
Fuma ţigări făcute de el din foaie de ziar sau de caiete
scrise rămase de la elevi în şcoală. Punea tutun adus din sate
într-o bucată de hârtie fărâmiţându-l cu degetele îndoite ca
nişte ciocuri mari şi negre, lipea cu buzele marginile hârtiei şi o
aprindea de la câţiva tăciuni aprinşi acoperiţi cu cenuşă pe care

91
o sufla încet, cu ochii închişi. Trăgea în piept adânc, apoi tuşea
prelung înecându-se cu fumul.
L-am privit de multe ori, fiindcă mergeam să mă joc cu
nepoţii lui pe care-i drăcuia zdravăn fiindcă făceau zarvă. Am
aflat şi ce făcea cu un trunchi mic de salcâm, gros cam cât o
pulpă de om şi neted ca-n palmă care stătea în faţa bordeiului,
într-o parte, cât timp vremea era caldă. Era căpătâiul lui, pe
care îşi punea capul băgându-şi mâna sub obraz. Mă miram
mereu şi încă mă mir şi acum după 50 de ani cum putea dormi
pe un lemn, care, pe vreme rea, era folosit ca scaun în bordei.
De mai multe ori, când eram la moş Staicu, vara, venea
lângă bordei un rudăraş, Sofrone, de vreo trei ani. Avea chipul
smead, părul de culoarea lutului galben, cârlionţat, mai lung şi
murdar de ierburi şi de pământ galben pe care se tăvălea în
joacă, iar, uneori, plângând. Era gol puşcă, peste tot plin de
praf şi parcă zugrăvit cu dungi şi cu pete de mâncare mai veche
şi mai proaspătă, iar, pe dos, unele cam urât mirositoare. Îi
plăcea să se urce pe bordeiul lui moş Staicu şi să se
rostogolească. Fiindcă împreună cu el cădea şi pământul,
asupra lui se abătea mânia bătrânului care, cu voce groasă,
izbucnea:
„Dă-te jos, fir’ ai al dracului cu mă-ta şi tac-tu, că dărâmi
bordeiul!”
Sofrone care era deja jos se ridica încet, fiind cam rotofei
şi se aşeza cuminte uitându-se când la moş, când la noi. Ştiind
că noi îl iubim, uita „mângâielile” bătrânului vecin. Când
acesta era cu spatele şi vorbea cu tata, se repezea spre bordei şi
se rostogolea iarăşi, aşteptând să urmeze drăcuielile obişnuite,
fără să clipească, bucuros că eu şi tata îl privim ca pe un băiat
mare.
Faţă de moş, aveau frică rudarii, dar îl şi căutau atunci
când se îmbolnăvea vreunul. Când Bebe al lui Florea nu mai
putea să se ridice de pe ţol, taică-său s-a dus la moş. I-a cerut
bietului Florea să-i dea straie curate şi bani, fiindcă numai aşa

92
descântecele lui puteau să-l facă bine pe copilul bântuit de rele.
Zile la rând se scula dis-de-dimineaţă, se îmbrăca cu hainele
curate şi intra adânc în pădurea de salcâmi din apropierea
bordeielor. Venea de acolo, după o vreme, cu chipul obosit,
mergând alene şi fără să vorbească cu nimeni.
Se apropia de bolnav, făcea semne cu mâinile bătrâne în
linişte, rămânând aşezat mult timp. Pe unii i-a făcut bine, pe
Bebe, nu. L-am dus cu preot în cimitirul de la Dăbuleni, alături
de alţi rudari, fiindcă în Posodari nu se îngropau morţii.
Toamna, am plecat la şcoală. Într-o zi, spre seară, tata a
venit acasă şi ne-a spus că nea Staicu plecase dintre cei vii. Îl
adusese împreună cu tata la locul de veci fiu-său, Gogică, în
carul tras de boii lui mari şi plăvani, ca să se odihnească în
cimitirul rumânilor.
Moş Staicu, deşi se odihnea departe, „a venit” într-o zi de
vară şi a luat-o pe Mărina, nora lui, o rudăreasă rea, buzată şi
cam urâtă cu care se certa mereu.
Eram în curte sub un dud şi, deodată, am auzit ţipetele
Măriei, pocita cu gâtul strâmb, care era fata cea mare a
Mărinei:
„Săriţi, săriţi, moare mama!”
Când am ajuns şi eu, îşi dăduse sufletul. Era aşezată pe
un ţol murdar şi rupt, cu buza de jos răsfrântă, cu părul slinos
peste faţă.
Au sărit câteva rudărese de la bordeiele vecine şi s-au
lăsat pe vine lângă ea. Au privit-o mirate, apoi s-au îndepărtat
tremurând. Baba Catalina, vecină şi leat cu mortul, le-a şoptit
că moşul s-a făcut strigoi şi, fiindcă o ura pe Mărina, a chemat-o
la el.
Avea putere mare şi după moarte, prietenul tatei!

93
 [II]
7. O phuro Staikulo

„3as te prinɜanes le phure Staikulos, mungro amal,”

phendăs-manqe mungro dad ande-k pala-o amjazo milasqo.
Anklistăm and-o okolo la śkolaqo thaj, p-i zervi rig,
dikhlem ëk kaśtalo biućo, bango phikendar, le moça sar i
xarkuma, le jakhença bare, la barbaça ćhindi ɜungales la
kakăça, le balença bihulade, vi kidine, vi rigărde ɜungales anɵe
să-l riga.
Sas-les ëk gad lungo bumbakosqo, melalo, xïvărdo ta
dikhŏnas kotora morkhăqe ućharade balença. Phiravelas kalc
pïnzaqe, ćhinde, kaj mekenas te dikhŏn le ćanga thaj le pungre
telal le ćanga, numa kokalo thaj morkhi. Sas pungrango thaj
dikhŏnas le vungij
thulărde, phage la ćhurăça, le khura kale thaj pharade.
Beśëlas anglal o bordej, p-i phuv thaj ćhinelas, la
skoabaça, phală anda-k kotor kaśt lungo thaj tang kaj lokores
kerdŏlas roj kaśtui.
Denas duma sar duj manuśa phure thaj prinɜande puranes
pa o karvać kaj le manuśa trebul te den les ko kolektivo, pa-l
gaɜe kaj denas să maj xanci aro melăqo, fäsuj thaj purum sar
pokin pe-l balaja, le bragă, le kaklă, le sinie, pa-l gornića and-o
vëś Päpëdia kaj nigerenas k-o Okolo le guruva kata-l urdona le
kaśtalenqe astarde ko aravimos le kaśtenqo thaj vi pa pesqi bori
kaj na kamel ći xabe te del-les. Kana haj kana aśunoas-les:
„Raja siklăvnă, te maj des-ma ćernăla ka-l roja thaj ka-l
kaklă, anɵa kaj trebal kerde ito. Maj nai-ame aro melăqo thaj i
Märina telărël tehara and-o gaw, p-i Oarka. Tha te na bistërës
le patră thuwalănqe!”
Pĕlas thuw thuwalenɵar kërdine lesɵar patrănɵar ziarosqe
vaj kajetenqe kaj aćhile le siklŏrnenɵar kaj śkola. Tholas
duhano, andino anda-l gawa, pe-k kotoric patrin thaj

94
xurdărelas-les le najança bange, sar varesave ćokură bare thaj
kale, lipilas le uśtença le riga la patrinaqe thaj astarelas-la
kaɵa-k amblal kaj lelas-les anɵa o ućhar thaj phurdelas pe lesɵe
le jakhença phandade. Cïrdelas and-o kolin truśaça, pala kodă
xasalas but anda-kaj tasolas le thuveça.
Diklem butivar karing lesɵe, anɵa-kaj ɜoasas butivar te
khelaw-manqe lesqe nepocença kaj delas len armaja ɜungales
anɵa-kaj bengimata thaj larma. Arakhlem vi so kerelas jekhe
kotore kaśtesqo bagrinosqo thulo sar o pungro orta, bi tigença
kaj aćhelas pe să kodo than anglal o bordej, and-ek rig, sode i
vrămă sas tati. Kodo sas lesqo śërand, pe savo tholas o śero thaj
ćholas o vast tala o śero thaj i rig telel le mosqi. Pućhlem-man
butivar thaj pućhaw-man vi ages pala panɜvardeś bërśa sar
daśtilas te sovel pe-k kaśt, kaj, kana sas vremă ɜungali, ćhutino
andre thaj sas skamin and-o bordej.
L-am privit de multe ori, fiindcă mergeam să mă joc cu
nepoţii lui pe care-i drăcuia zdravăn fiindcă făceau zarvă. Am
aflat şi ce făcea cu un trunchi mic de salcâm, gros cam cât o
pulpă de om şi neted ca-n palmă care stătea în faţa bordeiului,
într-o parte, cât timp vremea era caldă. Era căpătâiul lui, pe
care îşi punea capul băgându-şi mâna sub obraz. Mă miram
mereu şi încă mă mir şi acum după 50 de ani cum putea dormi
pe un lemn, care, pe vreme rea, era folosit ca scaun în bordej.
Butivar kana sïmas k-o phuro Stajkulo, mila, avelas paśal
o bordej ëk kaśtalorro, Sofrone, kam trine bërśorënqo. Sas
slabo, sar xasardo, le balença galbij sar i phuw kerimasqi piră,
ïnkrecome, lungo thaj melalo sar o ćhaworro amboldelas-pe
telal kana khelelas-pesqe, po-k data rovindoj. Sas nango sar
kerdăs-les lesqi dej, pherdo ućhar thaj phenesas ke si färbälime
xabeneça, thaj palal kerdino varesoça kaj khandelas ɜungales.
Ćajlŏlas-les te anklel po bordej le phure Stajkulosqo thaj te del-
pes drom amboldindoj-pe p-a śërësɵe. Anɵa-kaj ëk data leça
perëlas vi but phuw, p-o ćhaworro perëlas i xoli le phuresqi
kaj, glasoça thulo, delas-pe drom:

95
 „Huli tele, lel-tu o beng kia daça thaj ke dadeça ku să, ke
pharaves o bordej!”
O Sofrone, kana areselas tele, uśtelas lokores, ke sas kam
thulorro thaj tholas-pe pakiwales tele dikhlindoj kana k-o
phoro, kana amende. 3anglindoj ke si ka amaro gi, bistërëlas le
„guglimata” le phuresqe većino leça. Kana o phuro
amboldelas-pe le phikença thaj delas duma mungre dadeça,
naśelas thaj anklelas p-o bordej thaj amboldelas-pe pale,
aɜukërindoj te aven pale le bengimata le phuresqe sar sădajekh,
bi te phandavel le jakha, lośalo ke me thaj miro dad dikhasas
leste sar ka-k ćhaw baro.
Le kaśtale traśanas le phuresɵar, tha vi rodenas-les kana
nasfavelas p-o jekh. Kana o Bebe le Florăsqo ći maj daśtilas te
uśtel pa-o śërand, lesqo dad gelo k-o phuro. Manglăs le ćore
Florăsqe te del-les xurăvimata uźe, neve thaj love, anɵa-kaj
numa kadă lesqe drabarimata daśtin te sastărën le ćawores
rodino nasulimatanɵar. But ges, jekh pala avreste uśtelas ɜi
anglo ges, hurăvelas hurăvimatança uźe, thaj ćholas-pe anɵo
vës bagrinengo na dur kaɵar le khërorra. Avelas othar pala ëk
vremă, khino zurales, ɜalas lokores bi te del duma varekaça.
Paśolas karing o nasfalo, kerelas semne pesqe vastença
phure aćhindoj anɵa-o muj, aćhelas anɵe bulăte but vremă.
Buten kerdăs-le miśto, le Bebăs, nić. Nigërde-les raśaça and-o
ćimitiro anda-l Däbuleni, paśa-aver kaśtale, anɵa-kaj anɵe-l
Posodari ći ïngroponas mulen.
Toamnate, telărdem ka-i şkola. Anɵ-ek ges, karing i răt,
mungro dad avilo khere thaj phendăs amenqe ke o phuro
Stajkulo telărdăs maşkar le ɜuvinde.
Andă-les, mungre dadeça, k-o than le lungone soimasqo,
lesqo ćhaw, o Gogika, pesqe guruvença bare thaj parnăste, kaś-
te hodinil-pe anɵ-o ćimitiro le gaɜenqo.
O phuro Stajkulo vi kadă ke hodinilas-pe dur, „avilo”
anɵe-k ges milasqo thaj lăs la Märina, pesqa boră, ëk kaśtali
bengësqi, uśtali thaj paś ɜungali kaj xalas-pe laça butivar.

96
 Simas avri tala-i frägälin angla-o kher kana anɵa-k data
aśundem le cïpimata la Märiake, i ćhej i maj bari la Märinaqi,
parugli, la korraça bangi:
-„Xuten, xuten, merël miri dej!”
Kana areslem vi me, anklistosas laqo gi. Sas thodini pe-k
colo melalo thaj ćhindo, sas-la o uśt telal perado, le balença
makhle thaj melale mekhle opral o muj.
Xukle oduj kaśtală kata-l bordeja paśal thaj mekle-pe tele
pe-l vïne paśa laɵe. Dikhline laɵe opral, pala kodă durărdile-
pen izdraindoj. I phuri Katalina većina la mulăça, phendăs-
lenqe lokores ke o phuro kërdilo ćoxano thaj, anɵa-kaj
nikerelas xoli p-i Märina, akhardăla pesɵe.
Sas-les bari zor vi pala so mulăs, le amalos mungre
dadesqo!

97
 [III]
8. Ioviţă

Ioviţă era băiatul mai mic al lui moş Staicu. Îşi făcuse un
bordei lângă viile dăbulenilor care se întindeau cât vedeai cu
ochii. Pândar era nea Ştefan poreclit Bâtă, care era mic, îndesat
şi rău.
Când el colinda prin vii, era urmărit din părţi diferite de
câteva iscoade tinere care se înţelegeau scoţând ţipete de
animale şi păsări. Copiii şi tinerii aşteptau semnalul, apoi
dădeau iama în vie sărind gardul de nuiele şi umplându-şi sânii
şi poalele cămăşilor. Noaptea, când moşul dormea, furau, pe
lângă struguri, şi lubeniţe, fiindcă n-aveau bani să cumpere.
Lui Ioviţă, un bărbat cam de vreo 40 de ani, tuciuriu,
scund şi slab, îi plăcea zeama dulce, dar avea patimă pentru
vinul şi ţuica luate în schimbul lemnului lucrat sau al buştenilor
vânduţi rumânilor.
Când se întorcea cu nevastă-sa, Leana, din sate de unde
aduceau mai ales mălai şi ţuică, bea, bea până îşi pierdea
minţile. Urla, înjura, învârtea toporul în aer, încât Leana îşi lua
copiii şi fugea la alte bordeie.
Despre el, pe moş Staicu, printre alte necazuri povestite,
şi avea... destule, l-am auzit spunând:
„Domne învăţător, ştii că mi-e frică şi mie de fiu-meu
Ioviţă când e turbat de băutură, fiindcă aruncă şi după mine cu
toporul. De-aia nici nu mă duc pe la el! Ba a făcut şi o faptă
grozavă tot la o beţie. Şi-a ademenit câinele, pe Mocanu, şi i-a
tăiat urechea cu un cuţit. Bate-l-ar să-l bată toţi dracii!”
La bordeiul lui Ioviţă şi la ceilalţi copii de lângă vii, mă
duceam ca să mergem la scăldat, atunci când vedeam de pe
scările şcolii că lipsea cotiga. Ştiam deci că e plecat de acasă.
Fata lui mai mare, Lisandra, era de aceeaşi vârstă cu mine şi-mi
devenise apropiată.

98
 Într-o zi, pe aproape de prânz, am plecat la Lisandra.
M-am apropiat de bordei şi am văzut că, în faţa lui, Leana
zăcea dormind pe o zdreanţă de ţol. Avea faţa galbenă ca ceara,
părul murdar şi despletit, gura deschisă, dinţii mari şi galbeni,
mâinile numai piele şi os, o fusta ruptă, cam ridicată şi lăsând
să se vadă părţile ruşinoase. Mi-a spus fata ei că nu se mai
ridica decât pentru a-şi face nevoile în spatele bordeiului şi că o
să plece la o vrăjitoare.
Îmi povestise tata că îi descântase moş Staicu, că fusese
la Sadova, la spitalul, unde un doctor nebun o ţinuse pe Măria,
fata cu gâtul strâmb, cu o cărămidă legată de gât ca să i-l
îndrepte. Nimic nu o ajutase pe biata Leana! Mai demult, când
încă se ţinea pe picioare, el a îndemnat-o să se ducă la spitalul
din Corabia, dar ea a zis:
„Nu mă mai duc la spital, domne învăţător, că n-are ce-
mi face doftorul. Mi-a făcut fo rudăreasă fermece. O să mă duc
cu Ioviţă la o vrăjitoare din Izbiceni că a mai fost lume şi, dacă
a avut zile, s-a făcut bine, dacă nu, nu!”
Peste câteva zile, am văzut mai multe rudărese lângă
bordeiul bolnavei. M-am dus şi eu. Ioviţă nu băga în seamă pe
nimeni. Se pregătea de drum. Înhămase măgarul la o cotigă
veche pe două roţi care stăteau strâmbe ca vai de capul lor.
Hamurile erau rupte şi se chinuia să le lege cu sfori care se tot
desfăceau. A aruncat pe scânduri un ţol rupt, a luat-o pe
nevastă-sa de subsuori şi a urcat-o. S-a suit şi el în cotigă şi a
lovit măgarul cu biciuşca. Au plecat hurducaţi de gropile din
drum.
S-au întors după vreo săptămână. Leana nu s-a mai făcut
bine nici după descântecele vrăjitoarei şi l-a lăsat pe Ioviţă
văduv.
Curând, a părăsit Posodariul şi s-a mutat lângă rudele
nevestei de la Bechet.
Pe Lisandra, am întâlnit-o după aproape zece ani într-un
autobuz cu care, din întâmplare, mergeam amândouă de la

99
Craiova la Bechet. Am recunoscut-o imediat, deşi, acum, copila
de altădată se schimbase mult şi aştepta să nască în curând al
treilea copil.
În rudărie, fetele erau căsătorite de la 12 – 13 ani.
Viitorul ginere trebuia să plătească o sumă de bani destul de
mare pentru vremea de atunci, ca să se poată însura.
Despre tovarăşii noştri de joacă, mi-a povestit că toţi au
devenit părinţi. Când am întrebat-o ce face Ioviţă, mi-a răspuns
parcă uşurată că murise la câţiva ani după plecarea din sat, din
cauza băuturii. O chinuise mult!

100
 [III]
8. O Jovica

O Jovica sas o ćhaw o maj cigno le phure Stajkulosqo.

Kerdăs-pesqe ëk bordej paśa le reza le Däbulenenqe kaj
tinzonas-pe sode dikhesas le jakhença. Brakno sas o nane
Śtefano kaj phenenas-lesqe vi Bïta, ëk murś na ućo ta thulo thaj
bengësqo.
Kana wo phirelas maśkar le drakhalina, dikhenas pala
lesɵe anɵa le riga varesave ɜene tërne kaj denas pe duma p-i
ćhib le źivutnenqi thaj le ćiriklănqi. Le ćhave, maj cigne thaj
maj bare, aɜukërënas o semnalo, thaj vi xutenasd i bar ranănqi
thaj ćhonas-pe anɵ-i rez. Pherëlas fiesavo o berkh thaj i pogi le
gadesqi. Anɵ-i răt, kana o phuro sovelas, paśa le drakha
ćorenas vi herbuzură, ke nas le love te kinen.
Le Jovicas, murś kam śtarvardeśe bërśënqo, kalăsto, maj
but cigno sar ućo, sano, ćajlŏlas-les i zumi gugli tha placălas-
les but vi i mol thaj i icali line sar pokin anɵa o kaśt kërdino
buki, vaj le bare kotora kaśtesqe bikinde le gaɜenqe.
Kana avelas pesqa rromnăça, i Lăna, pa-l gava katar
anelas sigo aro melăqo thaj icali, pelas, pelas ɜi kana xasarëlas i
gogi. Ćingardelas, akuśëlas, amboldelas o tover opral o śëro tha
i Lăna lelas le ćhaworen thaj naśelas ka aver kherorra.
P-a lesɵe, o phuro Stajkulo, maśkar le but dukha
mothodine, aśundem-les phenindoj:
„Raja sïklărnă, ɜanes ke vi manqe si manqe dar kaɵa
mungro ćhaw, o Jovica kana kana si rimome śërestar pimasɵar,
anɵa-kaj ćhudel le toverëça vi pala mande. Anɵa
Kodă ćina ći ɜaw lesɵe! Ba vi kerdăs jekh nasul thaj
daravni buki, să k-o makimos: Akhardăs pesɵe pesqë ɜukles, le
Mokanos, thaj ćhindăs lesqo kan la ćhurăça. Marena-les să-l
benga, te maren-les!”

101
 K-o bordej le Jovicasqo thaj ka kukolaver paśal le reza,
kaj beśenas le ćhawore mungre amala thaj amală, kaś te ɜas k-o
najmos. Ćhoas-ma k-o Jovica numa kana ći dikhoas o urdonic
ïnkăl i bar. 3anoas ke wo si teklărdo khëral. Lesqi ćhej i maj
bari sas ëk data mança thaj kerdilăm amală.
Anɵe-k ges karing o amjazo, telărdem ka-i Lisandra.
Paśajlem kaɵa-o bordej thaj dikhlem kë angla-lesɵe i Lena
paślŏlas sovindoj pe-k colo să ćhindo. Laqo muj sas sar o
mom, le bala melale thaj bi hulade, o muj puterdo, le dand bale
thaj galbi, le vast numa kokalo thaj morkhi, ëk coxa să ćindi,
xanci vazdini, mekelas te dikhon le thana laɜavne. Mothodăs-
manqe laqi ćhej ke ci maj uśtel numa te ɜal anɵa pesɵe ɜi palal
o bordej thaj ke sï te ɜal ka-k drabarni.
Vakărisardăs-manqe mungro dad sar drabardăs-laqe o
phuro Stajkulo, ke woj sas vi k-o spitalo kaj ëk doftoro dilo kaj
nikërdăs la Mëria, i ćhej la korraça bangi, ëkha kërămidaça
phangli koraɵar kaś te ortol laqi korr. Khanć ći aɜutisardăs la
gëră Lena! Maj bută vremăça anglal, kana nikërelas-pe pe
pungrënɵe, wo tradelas-la te ɜal k-o spitalo anɵe Korabia, tha
woi phendăs:
„Ći maj ɜaw k-o spitalo, raja sklăvnă, ke naj so te kërël
manqe o doftoro. Kërdăs-manqe varesavi kaśtali drabarimata.
Sï-ma te ɜau le Jovicäça ka jekh drabarni anɵa le Izbićeni ke
maj sas manuś othe thaj, kana sas-le gesa, kërdile miśto, kana
nić, nić!”
Pala oduj gesa, dikhlem but kaśtală paśa o bordej la
nasfalăqo. Gëlem vi me. O Jovica ći ćholas sama khanikasɵe.
Gätilas-pe dromesɵar. Astardăs le xeres k-o urdonic purano, pe
duj roc, kaj beśenas bange tha na maj diklăn kadă buki
bilaćhardi. Le hamură sas ćhinde thaj wo delas-pe zor te
phandel-le dorănça kaj să puterdŏnas. Ćhudăs pe-l phală ëk
colo ćhindo, astardăs pesqa ɜuwlă telal le thaka thaj thodăs-la
anɵo urdonic. Anklisto vo wo thaj maladăs la mägares la
ćugnăça. Telărde xutăde kaɵa le xïvă anɵa o drom.

102
 Aviletar palpale pala-k kurko. I Lăna na maj kërdili miśto
ći pala le drabarimata la drabarnăqe thaj meklăs le Jovicas
phiwlo.
Sïgo, muklăs o Posodari thaj gëlotar paśa le nămură
pesqa romnăqe anɵ-o Beket.
La Lisandraça maladilem pala kaj deś bërś anɵe-k
autobuso, ɜanglindoj liduj anɵa-i Krajova k-o Beket.
Prinɜandem-la ito, sar sas maj orde, bari, i ćhoworï de varekana
kaj parudinăjli but thaj kaj aɜukërëlas te bianel trinto ćhaworo.
Anɵ-o gaw le kaśtalenqo, le ćheja sas märitime ka
deśuduj – deśutrin bërśa. O ɜamïtro träbulas te pokinel but
love, kaś-te daśtil te lel-pesqe rromni.
Pa-l amala amare khëlimasqe mothodăs manqe ke
săwolen si-le ćhawore. Kana puślem-la so maj kërël o Jovica,
phendăs manqe varesar uśurime ke mulo pala xancï bërśa pala
so telărdăs anɵa-o gaw anɵa-i kàuza le pimasqi. Kerdăs-laqe
but dukha!

103
 [IV]
9. Zile de vară

Aveam şi eu necazurile mele!

Se apropia vara şi un coleg de clasă, fiul profesorului de
muzică, mă întreba în recreaţii cu glas tare ca să audă şi ceilalţi
elevi şi să râdă de mine şi de rudarii mei:
„Hei, când pleci la Parisul rudarilor?”
Aşa râdea dascălul meu de ei prin fiu-său, fie-i iertată
vorba proastă.
Durerea mea era aşa de mare, încât nu puteam să răsuflu.
Ei nu-i ştiau pe Lincă, Vali, Lisandra, Mariţa cu care mă jucam,
mâncam câteodată, mă scăldam. Simţeam că-şi bat joc de ei şi
nu puteam să-i apăr.
Strângeam din dinţi, fără să răspund şi când un unchi îmi
zicea cu buzele subţiri care parcă se subţiau şi mai mult de
răutate:
„Iar o să te duci la ţiganii ăia?”
Dacă era vreme frumoasă, le făceam în ciudă plecând de
la şcoală singură la Posodari, trecând cu frică prin pădurea de
salcâmi, apoi mergând cu inima cât un purice pe lângă
bordeiele de la marginea satului, unde câinii nu mă cunoşteau.
Eram pregătită să folosesc strigătul auzit de mine:
„Naiceanaaa! Naiceanaa!” care oprea câinii pe loc fulgerător
şi-i făcea pe rudarii care mă auzeau să-mi zâmbească
socotindu-mă de-a lor! Rămâneam în rudărie până la sfârşitul
trimestrului, învăţând şi stând în bancă alături de elevii tatei.
Unii se râcâiau mereu în cap, fiindcă aveau păduchi. A luat şi
tata de câteva ori, fiindcă îşi apropia mult capul de copii când îi
învăţa să scrie.
Vara, era mai multă veselie în sat, viaţa fiind mai uşoară.
Dimineaţa, rudăresele puneau de mămăligă. Stăteau în jurul
ceaunelor negre ca smoala şi lăsau să fiarbă mult timp mălaiul

104
în apă. Apoi, cu poala suflecată într-un brâu ce încingea strâns
mijlocul, cu tălpile bătătorite din copilărie, groase ca scoarţa de
copac, se apucau de lucru. Prindeau ceaunul fierbinte luat de pe
foc, se aşezau pe pământ şi-l strângeau între tălpi. Cu
mestecăul, învârteau zdravăn mălaiul până asudau. Lăsau
mămăliga să se mai coacă pe foc, apoi, cu o cârpă murdară,
prindeau toarta în timp ce cu alta ţineau fundul ceaunului. Îl
răsturnau pe o masă mică de lemn care stătuse sprijinită de
peretele din afară al bordeiului. Cu o aţă ţinută în bordei peste
o grindă, tăia mămăliga mare, rotundă, galbenă şi aburindă în
bucăţi mari, de multe ori ea mâncându-se goală.
Femeile aduceau tot de la sate urzici, lobodă, corcoduşe,
dude şi, într-o oală de pământ sau tot în ceaun, le fierbeau.
Puneau mâncarea în mijlocul mesei într-o cratiţă veche luată de
la rumâni, cu smalţul rămas ici-colo. Lingurile de lemn se
deşertau repede în gura flămânzilor.
Uneori, rudăraşii şi fetele mai mari mergeau însoţiţi şi de
mine la o baltă din apropiere ca să prindă peşte. Intrau până la
brâu în apă, îşi repezeau mâinile aspre spre peştişorii pe care
câteodată îi prindeau. Îi aruncau departe pe mal, unde un frate
mai mic îi păzea să nu-i fure alţii. Găseau şi scoici, dar şi multe
lipitori de care se speriau că le sug sângele şi mor. Masa era
deci mai bogată - cu peşte fript pe grătar sau cu scoici fierte,
iar, uneori, cu melci aduşi de departe dinspre Papadia.
Îmi amintesc cât de gustoşi mi s-au părut melcii fierţi de
Rada, mama lui Sofrone, cu care am mâncat la masă spre
bucuria mea şi a lor. Deşi rudăreasa era foarte săracă şi melcii
se găseau greu, m-a poftit să stau cu ei şi m-a învăţat cum să
scot cu un beţişor de pe jos carnea din cochilie.
În fiecare zi, copiii, câţiva câini şi câteva fete ne duceam
la scăldat, unde se învăţa înotul câineşte într-o baltă de un
verde-cenuşiu aproape de rudărie, cu apă mică la mal, cu
adâncimi înşelătoare mai spre mijloc. Stând chircite pe vine,
fetele îşi aruncau fusta şi cămaşa, ţâşneau în apă acoperindu-şi

105
cu mâna pântecele şi ridicând valuri înspumate care le
acopereau goliciunea. La marginea opusă a bălţii, se scăldau şi
boii, şi porcii care lăsau în apă baligă destulă. Nu lipseau nici
gâştele din sat cate ţipau şi se scufundau vioaie.
Rudarii mai în vârstă nu prea mergeau la baltă şi nici
acasă nu se scăldau, fiindcă apa era greu de cărat de la fântâna
cu cumpănă!

106
 [IV]
9. Gesa milasqe

Sas ma vi man mungre nasulimata k-o gi! Paśolas o milaj

thaj ëk kolego klasaqo, o raklo le sïklăvnesqo muzikaqo,
pućhelas-man ande-l pauze zurales kaś te aśunen vi kukolaver
sïklŏrne thaj te asan manɵar thaj mungre kaśtalendar:
-Hej, kana telăres k-o tiro Pariso le kaśtalenqo?
Kadă asalas mungro sïklăvno lenɵar thovindoj pesqe
rakles, te-al jerti lesqo vakărimos dilo, te marel-pesqe muj
manɵr.
Mungri duk sas kadă bari tha naśtisaroas te räsufli. On ći
ɜanenas le Linkas, le Valies, la Lisandra, la Marica kaj me
kheloas-manqe lença, xoas po-k data lença, najuwasas.
Xakăroas ke marenas-penqe muj lenɵar thaj me naśtisaroas te
arakhawle kaɵa-o laɜaw.
Kidoas le dandenɵar, bi te daw anglal thaj kana ëk kak
phenelas manqe le uśtença sane, kaj falpelas ke sajon vi maj
but nasulimasɵr :
- „Pale ɜasa ka-l rroma kola?”
Strângeam din dinţi, fără să răspund şi când un unchi îmi
zicea cu buzele subţiri care parcă se subţiau şi mai mult de
răutate:
„Iar o să te duci la ţiganii ăia?”
Te sas vremă śukar, këroas-lenqe xoli telărindoj kaj śkola
korkori ka-l Posodari, nakhlindoj daraça o vëś bagrinenqo,
ɜanglindoj pala kodă daraça paśa-l kherorra kaɵa-i rig le
gavesqi, kaj le ɜukëla ci prinɜanenas-ma. Si-mas pregätime te
ćingardaw i duma kaj aśundemas-la: „Naiceanaaa! Naiceanaa!”
kaj aćhavelas le ɜuklen p-o than sar kana rongălas thaj kerelas
le kaśtalen kaj aśunenas-ma te asan manqe nikerindoj ke sim
jekh lengeraɵar! Aćhoasas anɵ-o gaw le kaśtalenqo ɜi k-o
agorimos le trimestrosqo, sïklindoj thaj beśïndoj and-i banka

107
paśa-l sïklŏrne mungre dadesqe. Varesave xarundenas-pe să
jekh and-o śëro anɵa kaj sas-le ɜuwa. Lăs vi mungro dad ɜuwa
lenɵar anɵa kaj paśavelas pră but o śëro le ćhaworenɵar kana
sïkavelas-len te xramosaren.
Mila, sas maj but loś anɵ-o gaw, i viaca sas maj uśoro.
Javinaɵe le kastală thonas xëvicaqo. Beśenas paśa-l buxlore
kale sar o angar thaj mekenas te kirŏl but vrămă o aro melăko
anɵo paj. Pala kodă, la pogăça amboldini thaj phangli ka-i
kuśtik, le tälpença mardine de kana sas ćhoworra, thule sar i
skoarca p-o kaśt, astardŏnas bukăɵar. Lenas o buhlorro
phabardo pa-i jag, thonaspe tele p-i puw thaj kidenas-les
maśkar le tälpi. Le namitoreça, naminas zurales o aro la melăko
ɜi kana lenas-len le paja. Mekenas i xëvic te maj pekŏl p-i jag,
pala kodă, ëkha dïrzaça melali, lenas o vastari jekhe vasteça
thaj kukoaver vast ćhonas-les talal o fundo le buhloresqo.
Denas-les mujal, nangărenas i xevic pe-k skafidi kaj ɜi kothe
sas thodini ande pungrenɵe karing i pärăta avrăl o bordej. Ëkhë
thaveça phanglo kaj grinda, ćinenas i bari xëvic amboldini,
galbeno, tati, kaj butivar sas xali nangi.
Le ɜuwlă anenas, să pa-l gawa, cïgnida, lobodă,
korkoduśe, dude thaj, anɵe-k piri phuvăqi, vaj sea and-o
buhloro, kiravenas-le. Thonas o xabe and-o maśkar la meselăko
ande-k piri buxli thaj na ući, purani, lini kaɵa le gaɜe, le
smalcoça perado. Le roja kaśtune nangŏnas ito anɵ-o muj le
bokhalenqo.
P-ok data, le kaśtalorë thaj le ćheja ɜanas mança ka-k
balta paśal te astarën maćhe. Ćhonas-pe anɵ-o paj ɜi ka-i
kuśtik, ćhudenas le vast karing le maćhore kaj, po-k data,
astarenas-le. Ćhudenas-le dur po cärmuro, kaj ëk phral maj
cigno dikhelas lendar te na ćoren-le aver. Arakhenas vi scojć,
da vi lipitoară kaj daranas lendar ke pjen o rat thaj meren. I
meseli sas, ako, maj barvali – maćheça peko p-o grätari,
skojćença kirade, thaj.

108
 P-ok data, melćença andine dural anɵal riga karing i
Päpädia.
Daw-ma gogi sode laće sas le melći kirade la Radaɵar, i
dej le Sofronesqi, kaj xalem lença ka-i meseli thaj lośale samas
vi me, vi won. Kadă sar sas i kaśtali, but ćori, thaj le melći
arakhadŏnas phares, akhardăs-ma geça laćho te aćhaw lença
thaj te ankalavaw, jekhë kaśtoreça lino telal, o mas anɵar o
kherorro le melkosqo.
Seaqo ges, ćhawore, oduj ɜukël thaj ćheja ɜasas k-o
naimos, kaj sikjwasas te ïnotisaras ɜuklales ande-k balta
zëleno-kalăsti paśal, pajeça cigno paśa le riga, afundo karing o
maśkar, paj kaj athavel-tut. Beśindoj tele, le ćheja ćhudenas i
coxa thaj o gad, xutenas pala-kodă anɵ-o paj garadindoj o
penqo për le vasteça thaj kërindoj valură kaj garavenas lenqo
nangimos.
Ka-i rig ïnkăl le pajesqi, najonas la guruwa thaj le bale
kaj mukenas anɵ-o paj but gojni. Sas othe vi le papina anɵ-o
gaw kaj cïpinas thaj ćhonas-pe lośală telal o paj.
Le kaśtale maj phure na pră ɜanas kaj balta thaj ći khërë
na najonas, anɵa-kaj o paj anelas-pe phares kaɵa-i xajng
kumpänaça!
Să anɵe-k milaj meklem anɵa sădajekh o „Paris” le
kaśtalenqo. Kamlem te dikhaw-les pale pala peinda bërśa
tha...xaisajlo vi wo, vi o vës bagrinenqo, arado ɜenenɵar la
gogăça nasfali, tala i phuw galbäni andini la balvalătar. Maj naj
tha wo trail sădajekh ande mungro gi, hurădo anɵe-k dud sar le
Rajosqi ëkdata le glasoça la privigetoarăqo ka gilabajas-manqe
numa jek-var anɵe-k răt thaj săëkdata la sungăça le anglutne
lulugănqe, le papinença kaj hurănas kata o vëś kalo Päpädia
karing i răt kaj nakhenas thaj cïpinas askucome opral manɵar
kana ćetisaroas thodini pe-k kaśt bagrinosqo thulo anglal i
śkola thaj maj sïgo mungrë kaśtalença.

109
 10. Povestea lui Hekerdai

O ţigancă tânără însărcinată a rămas văduvă cu câteva

luni înainte de împlinirea sorocului. Nu avea nici părinţi, nici
fraţi, iar viaţa în colonia rromilor era pentru ea un chin, căci
rromii o căzneu, iar tinerii o luau şi ei peste picior. Să se
mărite, puţină nădejde, căci tinerii rromi, conform tradiţiei, îşi
luau fete care nu cunoscuseră bărbat până la ei. Un unchi şi o
mătuşă, singurele rude pe care le avea, o luară la ei şi îi dădeau
câte o lingură de mâncare din sărăcia lor. Mătuşa ei o învăţă să
descânte şi o lua cu ea prin sate să ghicească în palmă ori să
descânte de spăriat la copii.
Veni sorocul şi tânăra femeie aduse pe lume un fecioraş
frumuşel şi vigănior.[1] Crescu alături de ceilalţi copii din
colonia rromilor, ziua pe maidan şi noaptea într-un bordeiaş.
Cum nu avea prindere, biata femeie, nu-l boteză pe copil până
la mai bine de doi ani, aproape trei. Băieţelul învăţase să
vorbească şi româneşte, şi ţigăneşte, dar mai bine ţigăneşte.
Vorbi unchiul femeii cu popa din sat şi stabiliră data botezului,
Stabiliseră dinainte naşa şi moaşa, dar nu se gândiră ce nume
să-i pună copilului.
Unii copii, mai cârcotaşi îi ziceau: „Ăl din lume fără
nume”.
Băieţelul fără nume se juca pe drum cu alţi copii rromi
prin colonie. Pe deasupra lor, spre pădurea din apropiere mai
zbura câte o pasăre. De cealaltă parte era o baltă. Trecu deodată
o barză cu un şarpe în cioc. Copiii (Toţi erau mai mari ca cel
fără nume) îi arătară pasărea zicând „Dikh, mo, sar hureal, dikh
mo vi o sap!” [Vezi, mă, cum zboară, vezi, mă, şi şarpele!].
Ajuns acasă, căuta să-i spună mamei sale ce a văzut, dar
a reţinut doar cuvintele sap [şarpe] şi hureal [zboară]. Dar

110
mămica lui nu pricepea ce a văzut copilul. Cum poate şarpele
să zboare?„ Na, na-i kadea, na hakearaw, o sap ći
hureal!”[Nu, nu-i aşa, nu pricep, şarpele nu zboară!] Ca să o
facă să priceapă pe maică-sa, copilul îi arăta în sus, a chemat-o
afară, i-a arătat în sus spre pădure, a mişcat braţele imitând
zborul păsării, dar măică-sa tot nu pricepea. În timpul
demonstraţiei el repeta mereu cuvintele sap şi hureal. [1]
Maică-sa se arăta contrariată, îl luă pe copil de mânuţă şi îl
trase spre uşa bordeiului să intre înăuntru. Băieţelul nu voia să
intre şi era supărat că n-a reuşit să o facă pe maică-sa să
priceapă ce a văzut el. Deodată s-a tras un pas înapoi, a scos
mâna din prinsoarea mamei şi, ridicând braţele a strigat
poruncitor către ea: „Heker, dai!” [Înţelege, mamă!] Maică-sa,
ca să-l liniştească, se prefăcu că ştie despre ce este vorba şi îi
zise: 3anaw, hatearaw. [Știu, înţeleg.] Și se arătă foarte
bucuroasă. Dar nu liniştirea copilului o făcu să se bucure pe
femeie, ci un cu totul alt motiv: I-a găsit un nume fiului său.
„Tu san o Hekerdai, kado avela kiro anaw! [Tu eşti Hekerday,
acesta va fi numele tău!]
Chiar a doua zi, dimineaţa, unchiul se duse la popa din
sat, cu care stabili ca în proxima duminică să facă botezul. Le
anunţară şi pe naşă, şi pe moasă şi botezul se făcu.
Trecură anii şi Hekerdai se făcu mare. Când se mai
împlini fecioraşul, unchiul său îl luă cu el la lucru pe la gadjei,
[3]azi la unul, mâine la altul. În câteva rânduri munciră şi la
primar. Primarul văzând că tânărul rrom este prinzaş [4]şi
devotat gazdei, l-a luat slugă. Îi conveni şi lui Hekerdai slujba
la primarul, pentru că primea şi bani, şi mâncare şi avea odaia
lui pe lângă grajdul vitelor. Nu mai trebuia să caute, împreună
cu unchiul său de lucru prin sate, unde nici nu găseau de muncă
în fiecare zi. Ba, uneori, lucrau pe la oameni mai nevoiaşi pe
datorie şi aveau de umblat de două – trei ori după plată. Aici
avea siguranţa zilei de mâine. Anul următor, primarul îi făcu şi
o căsuţă lui Hekerdai.

111
 Mai trecu ceva vreme şi feciorul se făcu bun de însurat.
Frumos era, harnic era, stătea în căsuţa lui, aşa că fetele numai
că nu se băteau pentru el. Era râvnit nu numai de fetele
rromilor, ci şi de ale altor săteni. Maică-sa l-a sfătuit să-şi caute
o fată din neamul lui. Cum nu găsi niciuna să-i placă în colonia
rromilor din sat, căută şi în alte colonii. Trecu şi prin şatrele
corturarilor. Aici găsi una frumoasă, care-i pică la inimă.
Familia fetei îl băgă în seamă, pentru că le-a vorbit ţigăneşte şi
le-a dovedit astfel că este din neamul lor, nu-i gadjo [5].
Se mai duse de vreo două ori Hekerdai la fată, căci îi
dădea ghes [6] inima: se îndrăgostise. Mai stătea de vorbă cu
fata, dar acesteia nu-i era permis sa se indeparteze de cort. Și ei
îi pică la inimă feciorul. Dar cei doi porumbei nu puteau sa se
îmbrăţişeze, doar se ţineau de mână şi îşi şopteau vorbe dulci.
Aşa stând lucrurile, Hekerdai îşi luă inima in dinţi şi se
prezentă în faţa tatălui iubitei sale:
- Unchiule [6], eu o iubesc Juja şi aş vrea să fie
nevasta mea. Ea vrea! Mi-o dai? Te rog din suflet!
- Tinere, treaba asta nu se face aşa, bătând din palme.
Noi rromii avem o tradiţie, care trebuie respectată! Trebuie să
vii cu peţitori, să facem tocmeala, să plăteşti şi să facem nuntă.
Dar, mai întâi, aş vrea să-i cunosc şi eu pe ai tăi.
- Vă invit la mine duminică. O veţi cunoaşte pe
mama şi o să vă întâlniţi şi cu neamurile mele. Tată n-am, că a
murit înainte ca eu să apar pe astă lume.
De cum ajunse acasa, îi povesti mamei sale despre fata pe
care a găsit-o, îi relată discuţia cu tatăl ei şi îi spuse că în
duminica ce vine o sa le vină musafiri. Mama se bucură, ca în
ziua când îi găsi un nume copilului.
Se duse şi la unchiul său şi-i povesti şi lui despre rromii
care o să-l viziteze duminica viitoare.
- Bine că mi-ai spus, nepoate, că trebuie apoi să
mergem în peţite la rromi şi trebuie să-l luăm cu noi şi pe Ioşca
Ucio, care e cel mai bun peţitor. Trebuie să ştie din timp ce

112
poveşti să aleagă, ca sa ne pice bine. Tu n-ai prea mulţi bani să-i
plateşti socrului tău şi va trebui să ne târguim şi pentru nuntă,
să o facă tatăl fetei, dacă zici că-i bogat.
Se apucară de făcut curăţenie şi rânduială la căsuţa lui
Hekerdaj. Sâmbătă pregătiră tot ce trebuia şi pentru mâncare.
Rămase ca duminică dimineaţa să pună mâncarea la foc.
Duminică la amiază, la poarta lui Hakerdai se opri o
căruţă arătoasă cu coviltir, cu doi cai frumoşi. Din căruţă
coborâră cei trei rromi aşteptaţi cu nerăbdare. Hekerdai le iesi
degrabă în întâmpinare:
- Bine aţi venit! Mă bucur să vă văd aici, la mine!
Le-a deschis larg portiţa de la intrarea în curte musafirilor
şi-i pofti să intre cu un gest larg. Intră mai întâi bărbatul,
conform tradiţiei rrome, apoi mama fetei şi apoi fata, pe care
băiatul o luă de mână, o îmbrăţişă şi o sărută. Flăcăul îşi
conduse apoi goştii [7] în casă, le făcu de-îndată cunoştinţă cu
ai-lui:
- Ea este mama mea, Catiţa, el este unchiul Șandor, şi
muierea de lângă el este mătuşa mea, Hilica.
Dădură mâna, femeile se îmbrăţişară şi se sărutară. Romii
veniţi pe vedere, mai cu seamă tatăl fetei, îşi exprimă dorinţa să
vadă grădina şi ce mai era prin curte. După ce se uită la
pomişorii plantaţi de Hakerdai şi la straturile de legume, bine
îngrijite, intră şi în grajdul calului. Era un adăpost făcut din
îngrădele şi lipit cu lut, în prelungirea căruia era o şură mică,
unde se găseau o teleguţă, hamul calului, o şa, un pic de nutreţ
lângă obloc [8] şi câteva unelte strict necesare: coasa, furca,
grebla, două sape, un săpoi, un târnăcop şi două lopeţi. Viitorul
socru mic se arătă mulţumit de ceea ce văzu şi îl lăudă pe băiat
către mama sa şi rudele sale, spunându-le că-i harnic şi bine
organizat.
Catiţa îi invită pe musafiri la masă, dar viitorul ei cuscru
îi zise:
- Dar cu caii ce fac? Sunt legaţi la căruţă în soare.

113
 - Îi aducem în curte, îi legăm la umbră şi le dăm de
mâncare.
Hakerdai se oferi deîndată şi plecă cu viitorul socru de
aduseră caii în curte şi-i legară la umbra unui tei. Băiatul le
aduse nişte fân.
Se aşezară, în sfârşit, cu toţii la masă. Musafirii, cu
excepţia fetei, care era ruşinoasă şi se arăta retrasă, mâncară cu
poftă. Fata, la insistenţele soacrei sale ciuguli un pic. La masă,
mai vorbiră de una de alta, şi stabiliră ca duminica viitoare să
meargă în peţite feciorul cu ai lui.
Hekerdai adăpă caii şi îl ajută pe viitorul presupus socru
să-i prindă la căruţă. În drum musafirii mulţumiră pentru
omenie, îşi luară rămas bun şi se suiră în căruţă.
Caii porniră la pas, apoi la trap... Hakerdai rămase în
drum şi-i făcea cu mâna fetei, până când căruţa se îndepărtă şi
nu se mai văzu din cauza norului de praf care se ridica de pe
drum.
Nu se putu stapâni feciorul o săptămână întreagă fără să o
vadă pe aleasa inimii sale. Miercuri puse şaua pe cal şi o
întinse peste două dealuri şi o vale, până la tabăra corturarilor
situată la marginea celui de al treilea sat. Socri tânărului se
arătară miraţi, dar, în sinea lor, se bucurară că viitorul ginere o
caută pe fiica lor. Acesta era un semn că Juja, i-a furat inima
feciorului rrom.
Veni şi ziua de duminică, mult aşteptată şi peţitorii
plecară cu căruţa lui lui Ioşca Ucio, împodobită cu covoare
înflorate şi cu caii dichisiţi ca de sărbătoare. Ajunseră pe la
amiază.
Le ieşiră în întâmpinare aproape toţi romii din şatră, „cu
căţei, cu purcei”, dar se înfăţişă înaintea lor doar Zancu, tatăl
Jujei!
- Bine te-am găsit! Te salut frumos, să trăieşti, frate
Zancule, zise unchiul tânărului peţitor către tatăl fetei!

114
 - Bine aţi venit! Sa traiţi cu pace sufletească şi
sănătate, cinstiţi goşti! Ia de poftiţi la mine în sălaş să vă ofer
omenia mea!
Zancu îi conduse la cortul său, aflat la mijlocul şatrei,
dădu la o parte franjura care ţinea loc de uşă şi îi pofti pe
musafiri să intre.
În mijlocul incintei se găsea o copaie mare din salcie cu
un capăt retezat, numită skafidi[9], care ţinea loc de masă, pusă
pe doi butuci, ca sa nu se aplece prea mult musafirii şi, în jurul
mesei, şase scaune improvizate din saci umpluţi cu zdrenţe şi
câte o pernă deasupra. Tatăl Jujei îi arătă lui Hekerdai locul lui,
apoi le-a spus lui Ioşca Ucio şi unchiului feciorului:
- Voi vă asezati unde vreti in dreapta si in stânga
tânărului.
După ce musafirii luară loc, Zancu îi chemă pe ai lui: un
frate şi negociatorul din partea fetei, şi ocupară celelalte trei
locuri. Astfel, musafirii erau faţă în faţă cu gazdele.
Barbatii începură sa discute despre una, despre alta...
Ioşca Ucio începu o poveste despre nişte vânători plecaţi în
căutarea unei căprioare, care, după ce au trecut peste mări şi
ţări, peste munţi şi văi, au adăstat tocmai în cortul lui Zancu.
- Dacă au bătut atâta cale, vânătorii noştri au
flămânzit de bună seamă, interveni Zancu. Hai, tu, muiere, de-i
omeneşte pe musafirii noştri veniţi de la drum lung, continuă
omul, privind spre colţul cortului unde stăteau femeile!
Pe dată îşi făcu apariţia Rafila, nevasta lui Zanco cu un
ceaun mare cu toartă într-o mână şi cu un ştergar de pânză în
cealaltă mână. Cu ajutorul lui Zanco, ţinând cu ştergarul
ceaunul să nu se ardă pe mâini, goli o mămăligă mare, aburindă
pe skafidi, în partea cu capătul retezat, dar suficient de împinsă
spre interior, ca să nu dea pe dinafară.
Ioşca Ucio continuă să povestească:
... - Căprioara pe care o căutăm e nespus de frumoasă şi
tânărul nostru căpitan vrea să o ducă în gospodăria lui să o facă

115
regina curţilor sale. Am adus cu noi şi o năframă fermecată,
care, dacă i-o vom pune pe cap, îi va da putere să stăpânească
orice cu frumuseţea ei!
Între timp Rafila şi o altă femeie din cortul vecin au adus
un alt ceaun cu tocăniţă de berbec, pe care îl deşertară pe
skafidi, lăngă mămăligă. Zanco aduse şi el un clondir cu răchie
şi un cârceag[10] mare cu vin.
Zanco îşi cinstea musafirii, iar Ioşca Ucio si omologul
său corturar spuneau poveşti cu tâlc.
Din când în când mesenii întindeau mâna, luau câte un
bruş de mămălgă, îl treceau prin sos, apucau si câte o bucăţică
de carne cu cealaltă mână şi deşertau totul în gură. Pe măsură
ce se consuma mâncarea de pe skafidi, curgeau şi poveştile lui
Ioşca Ucio. Pe parcursul poveştii, când apărea vreo potrivire cu
negocierea, unchiul tânărului peţitor îl întreba pe te tatăl fetei:
- Ei, frate, Zancule, cât mai laşi, dacă ţi-a plăcut
povestea?
- Stai un pic să mă socotesc. Când se gată povestea,
vă spun căt mai las.
Ioşca luă şi el o scurtă pauză, ca să-şi toarne vin în cana
de lut pe care a primit-o.
Trase apoi o duşcă şi continuă povestea, dar o mai scurtă,
pentru ca negocierea să se încheie.
Îşi puseră, apoi, şi ceilalţi, căte o ulcică de vin, iar
unchiul lui Hakerdai întrebă iarăşi:
- No, frate Zanko, ţinând cont că viitorul ginere al
dumitale a muncit din greu ca să strângă bănuţii pe care îi are,
cât mai laşi?
- Las jumătate!
- Dar cu nunta cum rămâne? Feciorul nu mai are bani
şi de nuntă!
- Nunta o fac eu, dacă vă convine petrecerea aici, la
corturi.

116
 - Ne convine, cum să nu, zise Hekerdai şi se ridică de
pe locul său şi făcu doi paşi ca să se înfăţişeze în faţa socrului
său. Îi strânse mâna, îi dădu banii şi scoase din sân năframa
„adusă de departe”, ieşi şi o agăţă de cort lângă franjura care
ţinea loc de uşă.
Năframa, conform tradiţiei, trebuia să rămână pe cort, la
loc vizibil, până la cununie, pentru ca feciorii să ştie că fata de
măritat de acolo a fost căpărită şi nu mai poate fi peţită de
nimeni. La nuntă, femeile care se ocupă cu gătitul miresei,
după cununie, iau baticul de pe cort şi îl pun pe capul miresei.
Acest moment marchează trecerea acesteia din rândul fetelor,
în al nevestelor.
Duminica următoare şatra corturarilor făcu nuntă mare.
Era vară, cald, aşa că rromii făcură umbrar pe malul apei, la
poala pădurii din apropiere.
Mese îmbelşugate, muzică bună: lăutarii corturari erau
cei mai vestiţi din toată regiunea.
Hekerdai şi mireasa lui erau nedespărţiţi. Numai amândoi
jucau. Când se aşezau pe scaun, tânărul o ţinea pe genunchi.
De cum se lumină de ziuă, mirele prinse calul la telegă, o
luă pe mireasă în braţe, o puse sus şi plecară spre satul lor.
Îndată, în urma teleguţei plecă şi căruţa lui Șandor Ucio cu
nuntaşii din partea mirelui.
Nici nu vă închipuiţi ce fericiţi au fost cei doi când au
intrat în căsuţa lor!
După ce s-au odihnit vreo două zile şi două nopţi şi au
gustat din mierea iubirii, Hekerdai a trebuit să meargă la muncă
la primarul, unde era băgat cu simbrie. Cum intră în curte,
ceilalţi argaţi îl întâmpinară:
- Să trăieşti, Hekerdai! Am auzit că te-ai însurat şi ţi-ai
luat o nevăstuţă frumoasă. Să-ti trăiască! Altii l-au luat la rost:
- De ce ai venit azi la lucru? Trebuia să mai stai cu
fata o săptămână! Am fi lucrat noi în locul tău.

117
 - Va mulţămesc, dragii mei ortaci, dar nu noi
comandăm aici!
Nu termină bine cu vorba argatul, că primarul apăru ca
din senin:
- Bine ai venit Hekerdai! Să ai noroc şi fericire în
căsnicie! Dar pe soţioara ta de ce n-ai adus-o, s-o vedem şi noi?
Am auzit că e tare frumoasă. Du-te şi adu-o, să nu stea singură
acasă; poate să lucreze la bucătărie şi o să fie plătită.
Plecă Hekerdai şi o aduse pe Juja. Cum ajunseră la curtea
Primarului, toţi argaţii se adunară în jurul ei. Tânăra,
neobişnuită cu atâta lume străină în jurul ei, se sperie şi căută
să scape din cerc. Veni primarul şi o scoase din prinsorea
oamenilor săi:
- Lăsati, mă’, fata în pace, parcă n-aţ’ mai văzut
muieri tinere şi frumoase!
O luă cu el la bucătărie. Hekerdai, după ei. N-avea stare
s-o lase numai cu primarul pe frumoasa lui soţioară. Cum
intrară, amfitrionul îi şi puse la masă, apoi strigă către socăciţă:
- Aduceţi, fă, de mâncare şi de băut, că avem goşti!
- Da nu trebe, domn primari, murmură Hekerdai.
- Tu să taci, eu ştiu ce trebuie şi ce nu! Stai jos, să bem
căte un păhăruţ, două de răchie. Pentru Juja femeile aduseră un
lichior făcut de ele, dar musafira se lăsă mult îmbiată până când
îşi înmuie un pic buzele în licoarea dulce, aromată şi un pic
tare, făcută anume pentru muieri.
Primarul o sorbea din ochi, căci fata îi intră la inimă de
cum o văzu, dar o privea numai cu coada ochiului, ca să nu
intre la bănuieli Hekerdai.
- Vă mai las săptămâna asta acasă, că-i săptămâna de
miere, şi de luni vii şi tu la lucru la mine, dacă vrei, aici la
cuhne. Ei, ce zici?
Cum Juja nu deschise gura să răspundă, primarul o zori:
- Ei, ce zici? Ți-ar plăcea?

118
 - Dacă Hekerdai vrea, şi mă aduce cu el, vin. El este
stăpânul meu!
- Ei, tinere, auzişi? S-o aduci luni cu tine pe nevăstuţa
ta la lucru.
- Dacă asta îţi este voia, domn primari, o aduc.
În aceste cinci zile de pauză, tinerii căsătoriţi n-au stat
numai acasă. Au mers la bordeiul mamei lui Hekerdai, apoi la
unchiul şi mătuşa acestuia, ba şi pe la alţi prieteni din colonia
rromilor, la iarbă verde. Nu i-au uitat nici pe părinţii Jujei, deşi
aceştia locuiau mai departe. De data aceasta tânărul rrom n-a
mai putut merge călare, ci a prins calul la teleguţă, căci erau
doi inşi. Peste tot au fost bine primiţi. Părinţii fetei au fost
surprinşi de vizita tinerilor căsătoriţi, dar s-au bucurat nespus
de mult.
Veni şi ziua de luni, parcă prea repede pentru cei doi
tineri proaspăt căsătoriţi. N-avură încotro şi se prezentară de
dimineaţă la curtea primarului. La bucătărie îi întâmpină
primarul şi socăciţa cea bătrână. La cuhne erau două femei, dar
pentru că o aduse pe Juja aici, primarul a trimis-o pe una la alte
munci, la câmp.
- Ia şedeţ’ un pic de îmbucaţi. E bine să bagi ceva în
gură dimineaţa, ca să ai poftă de lucru, zise primarul uitându-se
către Juja.
- Tu, fată, o să-i dai o mână de ajutor la nană Floarea,
o să-ţi spună ea ce să faci.
Tu, Hekerdai, te duci azi la pădure cu ceilalţi argaţi.
După ce plecară argaţii la pădure, primarul iar intră la
bucătărie, pretextând că vrea să guste ceva anume. Dar altul îi
era scopul: să o vadă şi să o atragă pe Juja. Nu voia însă să se
dea de gol. Experienţă avea cu caru’: Mai fusese însurat de
două ori, iar ibovnice a avut fără număr. Dar aşa frumuseţe,
parca n-a mai întâlnit. Știa însă că la romi, în familie este mai
multă fidelitate ca la ceilalţi. Dacă cei doi şi-au jurat credinţă
până la moarte, acest jurământ nu se încalcă, orice ar fi. Pentru

119
ca Juja să fie a lui, nu era decât o cale : să-l trimită pe Hekerdai
la pierzanie.
Veniră seara argaţii de la pădure. Pe Hekerdai, care era
mai sărac, îl reţinu primarul la cină :
- Hai să vezi, prietene, ce mâncare bună ne-a făcut
nevăstuţa ta !
Aşa s-au petrecut lucrurile timp de aproape o lună: De
fiecare dată, când veneau argaţii de la muncă, pe tânărul rrom îl
invita primarul la masă. Dar numai pe el. Ceilalţi deveniră
bănuitori şi cârcoteau între ei, despre primar şi nevăstuţa lui
Hekerdai. Cârcotelile ajunseră şi la urechile primarului, care se
hotărâ să-si pună planul în aplicaţie.
Seara, la cină, nană Floare le servi nişte salăţi aşa de
bune, cum Hekerdai şi Juja nu mai mâncaseră niciodată.
Primarul îl întrebă pe argat:
- Hei, Hekerdai, ce zici de salăţile astea că te-am
văzut mâncând cu poftă din ele.
- Păi, sunt tare bune, domn’ Primari!
- Bune, bune, dar sunt tare greu de procurat. Le
găseşti numai în grădina ursului. Mie îmi aduce pădurarul meu,
care pândeşte ursul şi aşteaptă ca acesta să se culce. Când îl
aude sforăind, culege şi el repede, căt poate, şi fuge. Dar acum
nu mai poate fugi că a îmbătrânit. Nu mi-a mai adus de multă
vreme şi mi-a spus că se teme să mai intre în grădina ursului.
De aceea m-am gândit la tine, că tu eşti cel mai tânăr dintre
argaţii mei, cel mai în putere, mai viteaz si mai iute. Dar şi
calul tău e năzdrăvan !
- Mă duc eu, domn primari, numa să potcovesc calul.
- Te poţi duce mâine dimineaţă să-l potcoveşti, îţi dau
eu bani! Nana Floarea şi Juja o să-ţi pregătească merinde
pentru o săptămână, că-i departe.
Lângă poarta căsuţei lui Hekerdai se găsea o fântână de
unde mai ducea apă singura vecină a tânărului, care avea şi ea o
căsuţă la marginea aceea de sat, o bătrână despre care oameni

120
spuneau că e vrăjitoare. Când zări siluetele celor doi tineri care
veneau acasă de la primar, se pitulă după fântână şi aşteptă
pănă ce au intrat în casă şi au aprins lampa. Hekerdai luă, apoi,
găleata şi veni la fântână după apă. Bătrâna îşi făcu apariţia cu
găleata în mână :
- Bună seara, vecine! Mi s-a arătat că mâine pleci la drum
lung şi am venit să-ti spun ce oprelişti şi ce pericole te aşteaptă.
- Mulţam frumos, nană Saforă!
- Știi că drumu’ îi lung, asta ai aflat. Să ai grijă, când
ajungi, sa nu te simtă ursul. În fiecare zi namila doarme la
amiaz un ceas. Să nu te apropii de locul cu salăţile până nu-l
auzi că sforăie. Vei culege repede, dar trebuie să fii pregătit
pentru momentul când se trezeşte şi pleacă după tine. Te poate
ajunge înainte ca tu să intri în primul sat. Acolo eşti scăpat,
pentru că în momentul când aude câini lătrând, puterea lui
năzdrăvană scade şi ursul nu te mai urmăreşte, se întoarce la
bârlogul lui. Dar până acolo, mai întâi calul tău este în pericol:
Ursul îl poate muşca. Ca asta să nu se întâmple, tu trebuie să-l
puni la scuteală. În al patrulea sat de aici este un cizmar vestit.
Te duci la el să pună pe partea dinapoi a calului douăzeci si
patru de straturi de piele de bivol, lipite cu zmoală. Știe el,
cizmarul, cum să facă. Să ai grjă să nu te uiţi înapoi după ce ai
plecat cu salăţile, orce ar fi. Mâni calul cât poate el de repede
să fugă. Dacă întorci capul şi ursul se uită în ochii tăi, te
adoarme şi tu pici de pe cal. Sănătate şi drumuri bune să-ţi deie
Dumnezeu!
- Sănătate să-ţi deie Dumnezeu, nană Saforă, îi zise
Hekerdai şi-i puse în palmă un bănuţ de argint.
A doua zi, dis-de-dimineaţă, Hekerdai şi Juja s-au
prezentat la cuhnea primarului. Primarul era ajuns, îi aştepta.
Dar şi nana Floarea era ajunsă. Le puse pe masă mâncarea, le
zise „Poftă bună” şi trecu în cealaltă odaie să-i pregătească
desagii cu merinde lui Hekerdai.

121
 - Mănâncă liniştit, ai vreme până covaciul face
potcoavele.
La curtea primarului era şi o covăcie mică unde venea să
lucreze un meşter din „ţigănie” când îl chema primarul. În
dimineaţa aceea, covaciul veni devreme, pentru că primarul îl
anunţase decuseară.
Potcovitul se făcu repede, pentru că nu-i mai rămase
covaciului de făcut decât să ajusteze potcoavele după copitele
calului lui Hekerdai, să cureţe copitele şi să prindă potcoavele
pe copite.
Socăciţa îi aduse desagii cu merindea, calul era potcovit
şi dichisit, aşadar Hekerdai o îmbrăţişă mai întâi pe Juja, care
începu să plângă, apoi îşi luă rămas bun şi de la ceilalţi argaţi.
Când luă calul de căpăstru îşi făcu apariţia lângă el primarul,
care îl însoţi până la poartă. Îi strânse mâna şi îl îmbrăţişă.
Când ieşi pe poartă şi încălecă, primarul îşi şopti în barbă: „Te-
ai dus Hekerdai, dus să fii, acolo să-ţi rămână oasele; doar
numele să-ţi mai vină îndărăt!”
De cum porni, tânărul rrom struni calul şi o luă la galop.
Știa că avea cale lungă de mers. Trebuia să străbată nouă sate,
să răzbată prin nouă văi adânci, să urce dealuri şi să treacă de
cealaltă parte.
Ziua mergea, noaptea se odihnea şi el, şi calul. Adăsta
într-o poiană de la marginea satului, pe malul unei ape, ca să
poată ortacul lui de nădejde să se hrănească, să se adape singur
şi să doarmă când i-o fi somn.
A doua zi ajunse la cizmar şi obloji calul aşa cum îi spuse
nana Safora, vecina lui, cu douăzeci şi patru de rănduri de piele
de bivol. De aici mai merse trei zile şi ajunse în preajma
grădinii ursului mai spre seară. Fusese sfătuit să nu se apropie
noaptea de locul acela, ci să aştepte până a doua zi la amiază.
Aşadar înnoptă în pădurea din apropiere. De cum se ridică
soarele pe cer se apropie de grădină şi aşteptă preţ de un ceas,
până auzi sforăitul ursului. Valvârtej dădu iama la salăţi şi băgă

122
în sac cu amîndouă mâinile. Adună mai bine de jumătate de sac
şi îşi aduse aminte de zicala „Nemulţumitului i se ia darul” şi
se opri din cules. Legă sacul de oblâncul şeii luă calul de
căpăstru şi se îndepărtă făra zgomot. Se îndepărtă vreo
douăzeci – treizeci de paşi şi calul călcă pe o piatră, care ieşi de
sub copită. Scărţîitul îl trezi pe urs, care o luă după ei, dar
Hekerdai era deja în şa şi porni în galop. La ieşire din grădină,
însă, ursul ajunse din urmă calul şi muşcă din partea din spate.
Două straturi de piele, lipite cu zmoală, rămaseră în gura
ursului, care se opri câteva momente să mănânce din ele. Nu-i
plăcu gustul de zmoală şi le abandonă, dar murgul lui Hekerdai
avu timp să se îndepărteze. Nu trebui să gonească prea mult cu
iuţeala cea mai mare, pentru că în scurt timp se auzi lătratul
câinilor din satul din vecinătate. Acest lucru îl făcu pe urs să
încetinească alergarea, apoi să se oprească şi mai apoi să se
întoarcă din drum, dar Hekerdai nu întoarse capul să se uite,
decât în mijlocul satului, unde şi descălecă. Lăsă calul să
răsufle un pic, apoi plecă mai departe la pas. Se întâlnea cu
oameni, la care le dădea bineţe.
În satul următor întâlni nişte copii care se jucau cu o
albină. Gâza era pe o piatră şi se deplasa încet. Un copil muta
piatra cu albina, altul punea o altă piatră lângă cea pe care era
gâza şi albina trecea şi mergea mai departe, un al treilea punea
şi el o piatră, pentru a lungi drumul albinei. Un al patrulea
copil, luă şi el o piatră, dar văzând că albina s-a oprit, vru să o
strivească cu piatra pe care o avea în mână. Hekerdai, care
coborâse de pe cal şi urmărea jocul copiilor, apucă mîna
copilului cu piatră cu tot, îl trase laoparte şi îi zise acestuia cu o
hotărâre în glas:
- Nu-i slobod să omori vietăţile fără apărare.
Când îi dădu drumul la mână, copilul o rupse la fugă.
După el, şi ceilalţi copii o luară la sănătoasa. Albina, însă, nu-şi
luă zborul, ci se întoarse de trei ori peste cap şi deodată

123
înaintea lui Hekerdai apăru o fată nespus de frumoasă, care-i
vorbi cu glas zumzăit:
- Să trăieşti întru mulţi ani voinicule! Dacă nu ai fi fost tu
aici, eu aş fi pierit!
- Dar cine eşti tu, întrebă călătorul?
- Eu sunt Crăiasa Albinelor! Dacă vei avea vreodată
nevoie de ajutorul meu, e destul numai să te gândeşti la mine,
iar eu voi veni la tine şi te voi ajuta. Zicând aceste vorbe, se
rostogoli de trei ori, se făcu albină şi îşi luă zburul zumzăind
veselă.
Hekerdai, încălecă şi el bucuros şi îşi continuă drumul.
Când a sosit acasă, Juja a simţit o bucurie fără margini.
Ajuns la curtea primarului, a doua zi, toţi se bucurară, la
revederea lui, numai primarul nu s-a bucurat, pentru că ar fi
aşteptat ca doar numele lui Hakerdai să mai vină îndărăt, nu el
în carne şi oase. De aceea îi încredinţă o nouă misiune, mult
mai grea. Îl chemă în odaia lui de taină şi îi vorbi:
- Dacă ai reuşit să aduci salăţi din temuta grădină a
ursului, însemnează că eşti vrednic şi viteaz. Dar şi calul tău e
năzdrăvan şi te-a ajutat. Îţi mulţumesc şi te voi răsplăti pe
măsură. Ai auzit de necazul care a venit de vreun an încoace
peste satele mele?
- N-am auzit.
- N-ai auzit că pier noapte de noapte animale din
ogrăzile oamenilor şi că uneori pier şi copii care se joacă pe
drum mai departe de casă?
- Am auzit. Nu cumva dau iama lupii?
- Nici vorbă, nu sunt lupii de vină! Oamenii au câini
buni, care alungă lupii. De vină este un zmeu necurat, care nu
se mai satură. Nimeni nu se încumetă să-l înfrunte. De aceea
m-am gândit la tine, pentru că tu ai dovedit că eşti vrednic să
înfrunţi o asemenea jivină.
- Păi, mă duc eu, dar nu ştiu unde trebuie să-l
pândesc. El răpeşte de unde nu se aşteaptă nimeni.

124
 - Nu-i greu deloc să-l găseşti pe zmeu: vine la
cârciumă destul de des, seara. Îl vei recunoaşte uşor. El se face
ce vrea şi când vrea. Poate fi animal, poate fi om, sau altceva.
La cârciumă apare în potrozul unui bărbat fain şi voinic.
Trebuie să mergi şi să-l provoci la luptă. Mai poţi aştepta
câteva zile, până eşti odihnit şi pregătit. Pentru arme şi merinde
îţi dau eu bani.
Seara, la fântâna de la poarta se întâlni cu nana Safora,
descântătoarea. Bătrâna, care avea puteri magice, ştia ce vrea
primarul de la Hekerdai.
- De data asta, nu trebuie să pleci aşa, tam-nesam.
Mai întâi trebuie să-ţi descânt şi dimineaţa, şi seara, ca să-ţi
dau putere supraomenească, să poţi ajunge în ţara zmeului şi,
apoi, să-l poţi birui pe zmeu, dacă trebuie, şi cu puterea, dar şi
cu mintea, mai ales. Apoi trebuie să fac farmece şi pe calul tău,
ca să se facă năzdrăvan cu adevărat, şi să te treacă în zbor peste
munţi şi mări.
- Da nu trebuie să mă duc numai la cârciuma din
capătul satului, cum mi-a zis primarul?
- Și cârciuma din sat este un loc al pierzaniei. Și
acolo mai vine câte un pui de zmeu şi câte un pui de drac, da’
mai cu seamă, acolo îşi fac veacul oamenii primarului. A lui
este cârciuma. Pe tine vrea să te trimită la pierzanie. E drept că
sunt legături cu tărâmul zmeilor şi cu iadul, dar asta nu
însemnează că tu aici te vei întâlni cu tata zmeilor, ori cu tata
dracilor. De aceea, cel mai bine e să te duci până pe tărâmul
zmeilor şi să stai de vorbă cu mai marele lor. Ăsta, după câte
am aflat, face şi rele, dar face şi bune, deopotrivă. Depinde în
ce toane îl găseşti.
- Atunci, ar trebui să mă pregătesc mâine de plecare.
Am cale lungă de mers.
- Nici vorbă, mai avem de lucru: trebuie să-ti mai
descânt şi ţie, şi calului, dar şi armelor. Trebuie să aduci apă de
la nouă izvoare. Apoi trebuie să vă întremaţi şi să fiţi hodiniţi şi

125
tu, şi calul tău. Mai poţi aştepta o săptămână. Ai într-adevăr
cale lungă de mers, căci vei străbate nouă ţări şi nouă mări.
Înainte de hotarul zmeilor vei trece prin ţinutul zânelor, apoi
prin valea balaurilor.
- Cum, şi zânele sunt periculoase?
- Cele rele... Dar o sa-ţi povestesc eu, că avem vreme
o săptămână. Acuma, du-te culcă-te şi te odihneşte, că măine
avem treabă.
A doua zi, nu s-a mai dus la muncă la primarul. Dar nu s-
a mai dus nici Juja. De fapt tânăra nevasta a lui Hekerdai n-ar fi
vrut sa mai treacă pe acolo vreodată, pentru că a observat
intenţiile primarului. Au mai avut la dispozitie cei doi o
saptamana de linişte şi de fericire.
Dimineaţa şi seara Hekerdai mergea la descântătoare.
Aceasta i-a pregătit apă de la cele nouă izvoare descântată cu
care să ude calul când va trebui să treacă peste mări. Atunci îi
vor creşte aripi şi va putea zbura. Dar, ca să fie şi mai sigur că
vraja lucrează, şi pentru a trece şi prin alte oprelişti, chiar şi
prin foc, va trebui să nu uite să intre pe la Sfânta Miercuri, pe
la Sfânta Vineri şi pe la Sfânta Duminică, care vor fi în drumul
lui, ca să fie povăţuit şi ajutat la momentul potrivit.
Plecă. Hotarele ţărilor locuite de oameni pământeni le
trecu cu uşurinţă. Alese el şi drumurile umblate. Avu de unde
să cumpere ovăz pentru cal. Ba, câteodată, primea şi fără bani.
Iarbă şi apă erau din belşug, fără cheltuială.
Ajunse, însă, şi la malul mării. Hekerdai scoase degrabă
sticluţele cu apă descântată. Cu una îl stropi pe cal pe spate şi
dintr-una îi dădu calului să bea.
Calul gustă din apa de la Nana Safora, apoi îi grăi
tânărului său stăpân cu glas omenesc:
- Nu numai apă trebuie să-mi dai tu, stăpâne, ca să-mi
crească aripi!
- Dar ce să-ţi dau, ovăz?

126
 - Nici vorbă, nu mi-e foame, tu trebuie să-mi dai o
lopată de jar!
- Atunci trebuie sa ne întoarcem înapoi, pana la cea
mai apropiata pădure, aici, pe malul mării nu găseşti o
nuieluşă!
Zis şi făcut! Luară o legătură bună de vreascuri şi se
înapoiară pe malul mării.
Hekerdai scoase amnarul, kremenea şi o bucăţică de iască
uscată şi aprinse focul
Lăsă focul să ardă, până se făcu jar, apoi luă jăraticul
într-o tigaie, pe care o avea cu el şi o puse înaintea calului.
Mare-i fu mirarea când văzu cum lua calul căte o gură de jar şi
mesteca de zor. Pe măsură ce mesteca, aripile creşteau. Când
au fost gata făcute, calul le-a întins şi le-a mişcat încet.
- Încalecă, Stăpâne!
Bărbatul nu mai stătu pe gânduri şi încălecă. Mai pe
grumazul calului puse desagii.
Calul alergă repede către ţărmul mării, îşi luă avânt cu
aripile întinse, apoi, mişcă amplu din aripi şi se desprinse de
pământ.
- Ține-te bine, stăpâne, zise calul şi se sui în înaltul
cerului, pe deasupra norilor.
Printre nori se zărea dedesubt imensitatea albastră a
mării, iar deasupra, bolta cerească de un albastru rece şi
limpede, aprinsă, parcă, undeva, în partea stângă de soarele
după-amiezii, care trecu din galben în roşu-roşu, şi din roşu în
sângeriu, până dispăru cu totul, pe celălalt tărâm. Când soarele
plecă la casa lui, bolta fu străpunsă de stele, care se iveau una
câte una, iar undeva în dreapta, secera lunii tăie bolta şi îşi
arătă faţa galbenă, de ceară.
Niciodată n-a văzut tânărul rrom un asemenea spectacol
celest magnific al nopţii. Dedesubt marea nu se mai zărea,
decum să i se mai audă vuietul. Nu era decât întuneric şi tăcere.
Aceasta dură până către ziua, când stelele dispăreau una câte

127
una. În final luna fu alungată de sfântul soare care a trimis la
înaintare trei raze ca trei suliţe înroşite în foc: una se îndreptă
spre lună, o atinse şi o alungă, cea de a doua se înfipse în bolta
cerească şi a treia în marea de dedesubt şi fixară soarele ca
nişte ancore. Pe măsură ce urca spre cer, soarele trimitea în
văzduh şi spre mare mii de suliţe şi săgeţi. Curând marea de
smarald se arătă. Dar, în zare se vedea şi o margine ascuţită,
şerpuitoare, unde se îmbina uscatul cu apa cea mare.
- Ține-te bine stăpâne că îndată coborâm pe tărâmul
celălalt.
Aripile fâfâiau tot mai rar, pe măsură ce coborau şi se
apropiau de uscat. Ajunseră jos, pe o întindere mare de nisip.
- Sa plecăm de aici, căci nu-i umbră cât vezi cu ochii
şi noi trebuie să ne odihnim, mai ales tu, murgule.
Hekerdai încălecă şi calul porni la pas, apoi la trap.
Deîndată ce ajunse jos, după traversarea mării, aripile calului
dispărură, aşa că nu mai putea să zboare. Ajunseră către seară
într-o oază cu verdeaţă, unde avu calul ce să pască şi găsiră apă
de băut, dar nici ţipetenie de om. Cercetă cu de-amănuntul
locul tânărul nou venit şi între copaci găsi o căsuţă văruită în
alb, cu o cruce aurie pe uşă. Îşi aduse aminte Hekerdai sfaturile
bătrânei sale vecinei, Nana Safora şi se desluşi: „Aici trebuie să
locuiască Sfânta Duminică!” când îl străfulgeră acest gând, o
bătrânică gârbovită deschise uşa şi ieşi pe prispă.
- Sărut mâna, maică, zise Hekerdai, făcând o scurtă
plecăciune!
- Să trăieşti, voinicule pământean! Dar ce vânt te
aduce pe aceste meleaguri, că rar ajunge vreun pământean pe
aici.
- Sunt în drum spre Împărăţia Zmeilor, Sfântă
Duminică!
- Da, hai în casă să povestim, să-ţi dau şi eu o mână
de ajutor şi să îmbuci ceva!
- Bucuros, maică!

128
 În casă îl întrebă pe cine caută în Împărăţia Zmeilor.
Mare îi fu mirarea când tânărul călător îi spuse că îl caută chiar
pe împăratul zmeilor.
Dar, până acolo ai cale lungă de mers şi multe oprelişti
de trecut, multe piedici. Prima oprelişte este ţinutul zânelor.
Cine nu ştie, acolo rămâne pe veci. Multora, acolo le-au rămas
oasele. Zâne bune sunt puţine. Cele mai multe sunt zânele rele.
Ori de care ar fi, nu se arată la vederea oamenilor, dar pot fi
auzite. De cum ai intrat în ţinutul stăpânit de ele vei auzi un
cântec frumos, pe care nu te mai saturi să îl asculţi. Dar
ascultându-l te apucă somnul şi în scurt timp adormi buştean.
Atunci îşi fac apariţia zânele rele, care te iau pe sus şi te bagă la
închisoare. Pe cei mai mulţi îi omoară, pe ceilalţi îi fac robi pe
viaţă. Uite, îţi dau eu o floare, pe care trebuie să o miroşi de
cum intri pe teritoriul zânelor, ca să nu adormi. Floarea aceasta
nu te lasă să le asculţi cântecul şi poţi să-ţi vezi de drum. E
bine să i-o pui la nas şi calului.
Îl mai ţinu Sfânta Duminică încă o zi la ea pe musafir, ca
să plece odihnit la drum. I-a dat şi apă descântată să dea aripi
calului la nevoie şi-i dădu explicaţii pentru drum, cum să-l
scurteze şi să treacă numai două mări, nu patru. Îi mai spuse că
pe acel tărâm o zi e cât o săptămână pământeană, pe tărâmul
următor o zi e cât o lună de la el de acasă, iar în Împărăţia
Zmeilor, ziua e cât un an pământean. Îi aminti că pe târâmul
următor va trebui să străbată Regatul Balaurului, populat de
şerpi, dar despre aceste oprelişti o să-i vorbească Sfânta
Miercuri, pe la care va trebui să treacă negreşit.
Plecă dis-de-dimineaţă şi străbătu ţinutul zânelor fără
necazuri.
Dimineaţa ajunse la marea următoare pe care trebuia să o
străbată de-a latul. Pe drum, Hekerdai avu grijă să-şi adune o
legătură de vreascuri, aşa că plecarea în zbor pe deasupra
apelor s-a săvârşit mai repede. Seara, la asfinţit coborâră pe
tărâmul următor. Aici plaja era îngustă şi nu departe se vedea o

129
pădure, cu nişte copaci cum Hekerdai nu mai văzuse. Avu din
ce să-şi încropească o colibă şi se odihni până dimineaţa. Îl
tulburară doar nişte urlete ca de lup pe la miezul nopţii, dar
adormi din nou.
Când se lumină bine de ziuă, plecă la drum. Găsi într-o
poiană o aşezare omenească. Un soi de corturi ca ale rromilor,
dar rotunde şi făcute din piele. Plecă mai departe pentru că nu
putu să se înţeleagă cu oamenii de acolo, căci ei vorbeau o
limbă necunoscută lui.
Străbătu pădurea luând-o pe cărările mai bătătorite şi
desluşind urmele de copite de cal. Dar nu trebuia să se
ostenească tot timpul să ţină drumul socotit cel bun, pentru că o
lua pe unde trebuia, calul. În afara pădurii în marginea unui sat
dădu de o casă spoită în alb, cu pridvor, şi o curte foarte curată.
„Aici trebuie să locuiască Sfânta Miercuri” se gândi Hekerdai.
Numai ce cugetă, că uşa se deschise şi în prag îşi făcu apariţia
o bătrânică îmbrăcată cu straie albe cusute ca de sărbătoare:
- Sărut-mâna, Sfântă Miercuri,
- Să trăieşti, tinere pământean! Ce vânt te aduce
încoace? Tare vrednic trebuie să fii de ai putut răzbate până
aici! Dar şi calul tău e năzdrăvan, de te-a adus atâta cale!
Da hai în casă de îmbucă ceva şi să-mi povesteşti unde ai
de gând să ajungi!
- Dar trebuie să mă îngrijesc şi de cal. Murgul cel
năzdrăvan înţelese şi necheză vesel.
- Îi dăm drumul în grădină. Acolo are ce mânca pe
alese şi n-are ce strica.
În casă Hekerdai îi povesti bătrînei că a plecat spre
Împărăţia Zmeilor, ca să-l pedepsească pe zmeul care-i
prădează ţinutul, fură animale, dar ucide şi oameni. I-a mai
povestit bătrânei că a fost povăţuit să vorbească cu mai marele
zmeilor, dar să nu caute pricină, dacă vrea să-i fie bine.
- Aşa te povăţuiesc şi eu, călătorule! Să vorbeşti cu
tartorele zmeilor şi să-i spui că eşti în căutare de lucru. Pe

130
zmeii cei răi şi zurbagii o să-i găseşti tu mai târziu, dacă vei
dori. Dar până la Împărăţia Zmeilor mai ai cale lungă, cu
oprelişti, greutăţi şi pericole, pe care dacă le vei răzbi, vei
ajunge cu bine pe acele meleaguri, care se află pe acelaşi tărâm
cu Iadul. Mai întâi mai ai o mare de trecut, pentru a ajunge
acolo. După aceea vei străbate ţinutul balaurilor. Acolo, cea
mai periculoasă este Valea Șerpilor. Nimeni nu scapă viu de
acolo, dacă nu are cu el aceste flori care alungă şerpii. Când te
vei apropia de acea vale, va trebui să legi florile de picioarele
calului, deasupra copitelor, dar va trebui să legi câteva şi de
picioarele tale, ca sa nu tăbărască şerpii pe tine când cobori de
pe cal. Astfel, şerpii se vor îndepărta din calea ta şi nici balaurii
nu vor veni la tine.
- După ce treci Valea Șerpilor, şi străbaţi întregul ţinut al
balaurilor, aproape de graniţa cu Împărăţia Zmeilor, se află
casa Sfintei Vineri. Musai să intri pe la ea. O să-ţi dea sfaturi
cum să te porţi în Împărăţia Zmeilor şi o să te ajute cum ştie ea
mai bine, adăugă Sfânta Miercuri.
I-a dat apoi, dis-de-dimineaţă, lui Hekerdai apa
descântată care avea menirea să-i crească aripi calului, flori
destule ca sa pună la copitele calului, dar şi la picioarele sale,
pentru alungarea şerpilor şi a balaurilor, merinde de drum, şi i-a
urat drum bun.
Seara ajunse pe malul mării, pregăti calul pentru zbor şi
s-au înălţat în înaltul cerului. A doua zi dimineaţa au coborât pe
celălalt tărâm şi au apucat drumul spre Valea Șerpilor. Când la
orizont se profilau munţii şi printre doi versanţi o vale,
Hekerdai ştiu că se apropie de locul cel mai periculos.
Descălecă şi legă florile de picioarele calului, dar şi de
picioarele sale. Când se apropie mai mult, văzu gheme de şerpi
şi pe cărare, şi pe stânci. Dar pe măsură ce calul înainta, şerpii
se îndepărtau. Astfel străbătu Hekerdai Valea Șerpilor fără
necazuri. Nu avu prilejul să întâlnească nici balauri.

131
 Seara ajunse la căsuţa Sfintei Vineri, care se arătă
bucuroasă de oaspeţi şi îi oferi găzduire.
Dis de dimineaţă îi puse merinde de post în straiţă şi îl
povăţui să fie cu băgare de de seamă, căci se află pe tărâmul cu
iadul. I-a spus să aibe grijă ce vorbeşte şi cu cine vorbeşte. Să
se ducă la împăratul zmeilor şi să-i spună că a venit în căutare
de lucru.
Zis şi făcut! Plecă Hekerdai în goana calului şi după
amiază ajunse la împărăţia ţinutului zmeilor. Tartorele / Tata
zmeilor, cum îl numeau supuşii pe împărat. Tatăl zmeilor îl
aştepta pe musafir.
- Bună ziua, Măria Ta!
- Bună să-ţi fie inima, voinicule! Dar ce vânt te aduce
la mine, atâta cale?
- Caut de lucru, Mărite Împărat, că am trebuiţă de
bani.
- Îţi dau eu de lucru şi, dacă îl vei face aşa cum îţi
cer, îţi voi da bani mai mulţi de cât îţi trebuie.
- Dar ce trebuie să fac?
- Va trebui să grijeşti timp de trei zile şi trei nopţi
cele trei iepe ale mele. Dar bagă de seamă că sunt cam surepe.
Dacă a treia zi seara mi le predai pe toate trei, vei fi răsplătit
împărăteşte. Dacă le pierzi, şi capul tău va fi pierdut. Te legi?
- Mă leg, zise Hekerdai.
În prima zi iepele stătură liniştite, dar a doua zi, când
Hekerdai era bucuros de slujba sa, dispărură. Plecă feciorul
rrom în căutarea lor călare. Cutreieră împrejurimile, dar...
nimic, parcă ar fi intrat în pământ.
- Cred că sunt în spatele muntelui de nu le găsim. Dar
acolo nu pot ajunge, zise calul.
Atunci tânărul îşi aduse aminte de Crăiasa albinelor, care
îi promisese ajutor.
- M-ai chemat, am venit! Care-i baiu?

132
 Hekerdai îi spuse gâzei întâmplarea şi pe dată îşi făcură
apariţia două roiuri de albine, care, conduse de Crăiasa lor,
plecară în căutarea iepelor surepe. Le găsiră repede şi le siliră
să meargă în direcţia cea bună, ca să ajungă acasă. Odată
ajunse la Hekerdai, albinele, cu cele trei iepe înaintea lor,
Crăiasa albinelor se puse pe umărul omului şi îi spuse:
- Iepele sunt fetele Tartorului zmeilor. Albinele mele
te vor ajuta să le păzeşti până mâine seara. Mâine, la asfinţit, să
legi câte o şuviţă din coamele lor, una la şuviţa din coama
celeilalte, ca să le prinzi pe toate trei la un loc. Atunci albinele
vor pleca, iar iepele se vor face femei.
Aşa s-au petrecut lucrurile. Când iepele fură legate una
de alta cu şuviţe de păr din coamele lor, se făcură nişte femei
tinere şi frumoase de-ţi luau ochi când te uitai la ele. Albinele
plecară şi Tartorul zmeilor se ivi ca din pământ.
- Bravo, voinicule, ai făcut treabă bună. Iată plata,
ţine portofelul acesta, care îţi va da bani câţi vrei şi când vrei.
Numai îl deschizi şi-i zici:
Pungă, punguliţă,
Scoate banii pă guriţă!
- Ține minte, să nu scoţi bani şi să-i păstrezi în buzunar,
dacă mai vrei să-ţi dea bani portofelul. Și bagă de samă să nu-l
pierzi, ori să ţi-l fure, pentru că altul nu mai am să-ţi dau.
Hekerdai mulţumi bătrânului tartor, tartorul zmeilor
plecă, iar Hekerdai se duse şi el la cârciumă atunci.
Tânărul, ajuns peste noapte bogat, luă ceva de băut
pentru el, şi când plăti, observă că, într-adevăr, portofelul îi dă
bani câţi vrea. Se hotărâ să dea de băut la toţi care se găseau în
cârciumă şi trecu la fapte. Dar acţiunea sa dădu prilej hoţilor
aflaţi de faţă să pună la cale furtul preţiosului obiect. Nu le-a
fost prea greu, căci, conform planului, l-au îmbătat pe tânăr de
n-a mai ştiut de el.
Când se trezi din mahmureală şi descoperi lipsa
portofelului, îşi luă inima în dinţi şi se duse la Tartorul zmeilor.

133
Îi ceru scuze că n-a avut grijă şi că s-a lăsat ispitit de băutură şi
că nu a învăţat să cunoască oamonii.
- Ți-am spus că alt portofel ca acela nu mai pot să-ţi
dau, dar îţi dau altceva care o să-ţi fie de folos. Uite o râşniţă
care macină orice, când vrei şi cât vrei. Când îi dai de lucru
trebuie numai să-i spui:
- Moara mea, moara mea,
- Îţi dau de lucru ceva!”
- Când vrei să se opreascâ îi zici:
„- Moară (grâu’, sau ce-o fi...) s-o gătat
Destul, azi ai măcinat!”
Căută Hekerday de lucru pentru moara lui şi găsi repede:
La un om tare bogat, a măcinat grâu două zile, la altul a
măcinat porumb, iar două zile. După aceea nu mai găsi de lucru
vreo două săptămâni. A treia săptămână găsi nişte pescari care
aveau de măcinat bolovani de sare, ca să aibă sare măruntă să
săreze peştele. Aveau de lucru numai o zi. Seara, pescarii îi
plătiră lui Hekerdai şi îi rugară să le împrumute râşniţa ca să o
ducă în altă parte, unde este un munte de sare pe malul mării.
Nu mai trebuie să spargă bulgării şi să-i aducă cu ei. Vor lua
numai sare măcinată, câtă le trebuie. La întoarcere îi vor plăti,
au promis.
Hekerday le-a spus cum să pună moara la lucru, dar a
uitat să le zică şi vorbele de spus pentru oprirea ei. Astfel, la
câteva zile moara a măcinat atâta sare, încât mormane întregi
s-au rostogolit în mare. Ca să nu mai aibă necazuri cu oamenii
de pe aproape, pescarii au împins râşnişa fermecată în mare,
unde a continuat să macine sare. De aceea sunt sărate apele
mărilor şi ale oceanelor.
La o săptămână au venit pescarii la pescuit în locul unde
era Hekerday şi l-au înştiinţat de cele întâmplate.
Disperat, bietul om, şi-a luat iar inima-n dinţi şi s-a dus la
împăratul zmeilor şi i-a povestit ce a păţit. Tartorul zmeilor l-a
mustrat zdravăn pentru nesăbuinţa de care dă dovadă, dar l-a

134
ajutat din nou, spunându-i că o face pentru ultima oară. Dacă
va mai îndrăzni să vină la el păgubit, i-a spus că va da poruncă
să-l biciuiască. De data aceasta i-a dat o bâtă fermecată, care l-a
comandă îi tăbăcea pe vinovaţi. Bâta aceea deşteaptă lovea cu
amândouă capetele, până când stăpânul ei o oprea.
Tartorul zmeilor a rostit apoi un descântec ca bâta numai
de Hekerday să asculte şi să facă numai ce şi cum i se spune.
- Fac asta pentru că altfel, tu, cum eşti de nesocotit, poţi
să rămâi fără bâtă, ba chiar poţi ajunge să fii bătut de ea.
Hekerday luă bâta de la mai marele zmeilor, îi mulţumi
respectuos, îşi luă rămas bun şi plecă.
S-a dus mai întâi în căutarea pungii fermecate. Întrebă în
dreapta şi în stânga despre cei care s-au îmbogăţit peste noapte
din nimic şi, îndrumat de oameni din preajmă a ajuns în faţa
unui conac boieresc, poleit cu aur şi cu argint. Curtea era
înţesată de străjeri înarmaţi până-n dinţi.
- Al cui este conacul acesta ca-n poveşti, îl întrebă
Hekerday pe străjerul de la poartă?
- Da ce treabă ai tu, îl întrebă străjerul?
- Vreau să vorbesc cu stăpânul acestor curţi. Du-te
degrabă şi spune-i că îl caută un om pământean, venit de tare
departe.
- Du-te de unde-ai venit, stăpânul nu primeşte pe nimeni.
- Pe mine mă va primi! Du-te şi spune-i să vină la mine.
- Ți-am spus să pleci, zise străjerul şi pregăti arma.
„- Rotinbot, rotinbot,
Bâta mea, dă-i peste tot!”
O ploaie de lovituri se abătură asupra străjerului. Bâta îl
lovi peste mâini de scăpă arma. Bărbatul strigă în gura mare şi
o droaie de străjeri veniră spre Hekerday.
„- Rotinbot, rotinbot
Bâta mea tu bate tot!”
Într-o clipă bâta îi lovi pe toţi peste mâini de scăpară
armele jos. Niciunul nu apucă să tragă. Apoi bâta îi lovea cu o

135
iuţeală ameţitoare peste cap şi peste spate. Străjerii alergară
buluc spre iatacul stăpânului, să-l păzească, dar fără arme, căci
armele le adună Hekerday.
- Stăpâne, stăpâne, a venit necuratul peste noi, ne-a
bătut şi ne-a luat armele.
Dar la tine vrea să ajungă. Păzeşte-te, noi suntem la uşă,
nu-l lăsăm să se bage. N-a fost nevoie să-l lase, pentru ca
stăpânul a deschis puţin uşa ca să se uite cine a venit. Suficient
ca să poată intra bâta şi să-l ia la îmblătit. Stăpânul acareturilor
a început să strige către străjeri:
- Luaţi bâta de pe mine!
- Nu putem, răspunseră oameni!
- Eu pot, strigă Hekerday, numai să fiu lăsat înăuntru
- Lăsaţi-l să intre, strigă stăpânul dinăuntru.
Străjerii făcură loc şi Hekerday intră. Îl recunoscu pe cel
care i-a dat de băut la cârciumă. Bâta îi mai dădea câte o
lovitură mai încet, parcă aştepta poruncă de la stăpânul ei.
- Ia bâta de pe mine! De ce-ai venit? Ce vrei de la mine?
- Să-mi dai ce mi-ai furat la cărciumă!
- Ce să-ţi dau? Nu ţi-am furat nimic...
„- Rotinbot, dă-i peste bot!”
- Mi-ai furat portofelul! Dacă nu mi-l dai acum, bâta mea
fermecată o să-ţi rupă toate oasele şi n-o să mai ai ce face cu
banii.
- Ți-o dau, numa i-a bâta de pe mine, zise omul şi
scoase portofelul din buzunarul dinăuntru al hainei.
Hekerdai îl luă şi-l deschise. Văzu că sunt bani în el si-l
băgă în buzunarul lui, apoi chemă bâta:
„-Rotinbot, rotinbot, bâta mea,
E destul, stai nu mai da,
Vină-acu’ în mâna mea!”
Puse bâta la subsioară şi plecă pe uşă-afară. Calul era
afară din curte, legat unde îl lăsase. Încălecă şi plecă să-şi

136
cumpere merinde pentru drum şi ovăz pentru cal. Portofelul i-a
dat bani câţi i-au trebuit.
- No, să mergem dară, pe tărâmul nostru, bunul meu
ortac!
- Dar să nu uităm de Sfânta Vinere, altfel nu putem
trece de Valea Șerpilor!
Se aşternură la drum şi la asfinţit ajunseră la casa Sfintei
Vineri, care îi omeni, şi pe stăpân şi pe cal, şi le oferi găzduire.
Dimineaţa le descântă, mai mult calului, le dădu florile pentru
Valea Șerpilor şi apă sfinţită pentru aripile murgului. Îi priti lui
Hekerday să nu uite să intre, pe celelalte tărâmuri, pe la Sfânta
Miercuri şi pe la Sfânta Duminică.
Plecă Hekerday şi procedă ca şi la venire în locurile
importante. Ajunse cu bine în Lumea Pământeană.
Sfânta Duminică îi spuse că multe s-au schimbat în cei
zece ani cât a fost el plecat, dar baba Sofora o să-i spună mai
multe, ce şi cum. Să meargă la ea mai întâi şi să facă numai ce
ea îi spune. L-a mai sfătuit să nu mai meargă la cârciumă, că
acolo-i locul blestemat la care trag şi diavoli travestiţi, şi zmei.
Duminica să se ducă la biserică şi să se roage, pentru ca
Dumnezeu să-l ajute.
Se duse Hekerday direct la baba Safora, fără să mai
treacă pe acasă, aşa cum i-a spus Sfânta Duminică. Bătrâna i-a
povestit ce schimbari s-au petrecut în sat în cei zecce ani, cât a
fost el plecat. Neamurile lui, maică-sa, unchiul şi mătuşa lui
sunt bine, sănătoşi. Juja, însă, nevasta lui... Și nana Safora se
opri, parcă şi-ar fi înghiţit cuvintele.
- Ce-i cu Juja? Ce s-a întâmplat cu ea?
- Cu ea, nimic, doar că acum este cu primarul. Căsuţa
pe care ţi-a făcut-o ţie, nu mai este, a spart-o.
- Și eu am să-i sparg capu’ şi pe Juja am s-o
zdrobesc!
- Nu-i bine să te răzbuni, că au şi un copil amândoi,
mărişor. Doi ani i-or trăbuit lu’ primaru să o convingă pe Juja

137
că tu ai perit şi nu te mai întorci. Numai eu ştiam că eşti teafăr
şi că vei veni înapoi, dar Juja n-a vorbit cu mine niciodată, că
primarul a ţinut-o departe de oamenii din sat, numai la el la
cuhne. Mai bine sa te duci la Craiul ţării să-i spuni ce face
primarul de-aicea, de la noi.
- Bine, nană Saforă, aşa am să fac. Dumeata, tădiuna
m-ai sfătuit bine!
Dumnezău să-ţ deie numa’ bine ! Rămâni sânătoasă!
Plecă Hekerdai, dar nu la Craiul ţării ci la Bordeiul
mamei sale, unde a crescut, şi la unchiul lor. Maică-sa a plâns
de bucurie, pentru că şi ea îşi pierduse nădejdea de a-şi mai
vedea fiul vreodată. Şi unchiul şi mătuşa s-au bucurat nespus la
revederea nepotului. Hekerdai le povesti despre intenţia lui de a
merge la craiul ţării şi unchiul său îl încurajă. Mai stătu tânărul
rrom câteva zile pe acasă, ca să se odihnească, apoi plecă la
Craiul ţării.
Ajuns la poartă, îi trimise vorbă craiului că vine de peste
mări şi ţări, tocmai de pe al treilea tărâm, din împărăţia zmeilor
şi vrea să se bage în slujba împăratului. Împăratul îl primi
îndată. Îi povesti craiului şi ce-a făcut primarul şi că vrea să-şi
facă un rost aici, la el în ţară şi vrea o slujbă. Craiul îi spuse că
nu are trebuinţă de slujitori la curte, pentru că este în război cu
altă ţară şi treburile nu merg prea bine pe câmpul de luptă şi
chiar a pierdut o parte din ţară.
- Măria ta, interveni Hekerday, mă duc şi eu la luptă şi-i
vom bate, vom alunga duşmanul din ţară!
- Du-te, tinere, dacă eşti aşa de voinic precum spui,
altfel vei pieri în luptă. Dar nici arme nu mai am să-ţi dau, nici
cal...
- Nu-i nevoie, măria ta, am eu tot ce-mi trebuie.
- Bine, voinicule, te vei duce, dar nu singur, trimit un
străjer de la curte cu tine să-ţi arate drumul şi să-ţi spună ce e
de făcut. De acest străjer ascultă toţi oştenii.
Plecară... În trei zile ajunseră pe câmpul de luptă.

138
 - Spune oştenilor să se ţină după mine, zise Hekerday şi
plecă spre armata duşmană. Când se apropie destul ca să poată
vorbi cu bâta fermecată, rosti:
„- Rot in bot, rot in bot,
Bâta mea, tu bate tot!”
În două zile duşmanul a fost alungat în ţara lui.
Craiul, pe Hekerday şi-l făcu ginere şi comandant al
armatei, iar pe primar l-a mazilit.
Astfel şi-a găsit acest rrom orfan de tată un rost în ţara
lui! Ba mai mult, după moartea Craiului, a ajuns el în fruntea
ţării şi de n-o fi murit, şi azi trăieşte.

Informatoare, Mioara Căldăraş, care ştie povestea

de la mama sa, Rujiţa, descântătoare vestită.

139
 10. O paramić le Hekerdajesqo

Jekh tërni rromni phari, aćhili phjuli vareso ćhonença

anglal o vaxt kana te avela i gloata. Na-s la ći dej, ći dad, ći
phrala, ći phenă, thaj o trajo and-i kolonia le rromenqi sas laqe
kerko anda-kaj le rroma prasanas-la, thaj le tărne marenas
penqe muj latar. Te märitil-pe, xanci nädeźdă, anda-kaj le
ćhave, pala i tradicia, lenas-penqe ćheja kaj ći priʒande murś ʒi
lenɵe. Jekh kak thaj jekh bibi, le korkoe nămură kaj sas-la,
line-la pende thaj deaqi denas-la po-k roj xabe anda penqo
ćorrumos. Laqi bibi sïkadă-la te drabarel thaj lelas-la peça
anɵe-l gava te mothol and-i palma thaj te drabarel daraimastar
ka-l ćhaworë.
Avilăs o soroko thaj i tërni ʒuvli andăs p-i lumă jekh
ćhvo śukar thaj ogălo.
Barilo paśa kukolaver ćhavore anda-i kolonia le
rromenqi, gese p-o drom thaj i răt anɵ-ek bordejorro. Sar na-s
la love, i ćori rromni ći boldăs le ćawores ʒi pala le duj berśa.
O ćhavoro sikilo te del duma vi gaʒikanes, vi rromanes tha maj
miśto rromanes.
Dăs duma o kak la rromnăqo le raśaça anɵa-o gaw thaj
phendine o ges le bolimasqo. Thodinepe vi p-i kirvi thaj p-i
moaśa, tha na dine-pe gogi so anav te thon le ćhavoresqe.
Oduj chavore maj khancesqë phenenas lesqe „ O kuko
kaj avilo, le anavesa biʒanglo. »
O ćhavo bi anavesqokhelelas-pesqe p-o drom kolavre
ćhavorença anda-I kolonia. Opral lengo śero, karing o vëś
hurălas po-k ćirikli. P-i kukăver rig sas jekh balta. Nakhlo jekh
data ëk kokostïrko jekhe sapesa and-o muj. Le ćhavore (Săvore
sas mai bare sar kuko bi anvesqo) sïkade-lesqe o kokostïrko
penindoj: „Dikh mo, sar hurăl, dikh mo vi o sap!”

140
 Aresado khere, zumavelas te mothol pesqo daqe so
dikhlăs, tha wo nikerdăs aminte numa „sap” thaj „hurăl”. Lesqi
dej na xakărelas so dikhlăs o ćhavorro. Sar daśtil o sap te
hurăl? „Na, na-i kadă, na hakăraw, o sap ći hurăl!” Kaś te
kerel-la te hakărel pesqa da, o ćhaworro dikhlăs opre karing o
vëś, akhardă-la avri, dăs anda le vasta sar kerel i ćirikli kana
xurăl thaj phenelas maj butivar: „sap hurăl”. Lesqi dej sikadili
xoleriko, lăs le ćhawores vastestar thaj cïrdăs-le karing o wdar
le bordejesqo te ćhon-pe andre. O ćhaworro ći kamelas te ćhol-
pe andre thaj sas xoleriko ke naśtisardăs te kerel pesqa da te
xakărel so dikhlăs wo. Anɵa-k data cïrdăs-pe jekh paso palpale,
ankaladăs o vast anda o astarimos pesqa daqothaj, vazdindoj le
vasta, ćingardăs karing laɵe: „Heker day”. Lesqi dej, Lesqi dej,
kaś-te kovlărel-les, kerdili ke ʒanel so si thaj phendăs: „3anaw,
hakăraw!” Thaj sikadili but lośali. Na i loś le ćhaworesqi
kerdăla vi la lośali, tha averkola: araklăs ëk anaw pesqe
ćhavesqe. „Tu san o Hekerday, kado avela kiro anaw”
Orta adujto ges, javinaɵe, laqo kak gëlo ko raśaj and-o
gaw, thaj dine-pe duma te keren kurke kaj avel o bolipen. Dine
muj vi la kirvă, vi la moaśa thaj o bolimos kerdilo.
Nakle berśa thaj o Hekerday kerdilo baro. Kana maj
barlo o ćhaw, lesqo kak leas-les peça ka-i buki ka-l gaʒe, ages
jekheste, tehara avreste. Kerdine buki vi k-o primari. O primari
kana dikhlăs ke o terno rromo si bukărno thaj pakivalo, lăs-les
sluga. Plaćhas-les le Hekerdayesqe i buki arakhadi anda-kaj
lelas vi love, vi xabe thai sas-les peski soba [kamera] paśa o
grajdŏ le gurumnănqo. Ći maj trebulas te rodel, pesqe kakeça
bukăko anɵe-l gava, butiva na arakhenas. P-ok data kerenas
buki manuśende maj ciore kaj aćhenas lenqe uʒule thaj sa-le
phirimasqo dujvar – trivar pala-i pokin. Kothe sa-s les o
ćaćipen le gesesqo de tehara.
Adujto berś, o primari kerdăs vi ëk khërorro le
Hekerdajesqe.

141
 Maj nakhlăs vareso vaxt thaj o ćhaw kerdilo laćho
ïnsurimasqo. Śukar sas, bukărno sas, beśelas anɵe pesko
kherorro, kade, le ćheja beśenas te maren-pe lesɵar. Sas kamlo
na numa le ćhejandar, tha vi le raklăndar. Lesqi dej dăs les gogi
te rodel-pesqe jekh anɵa pesko nămo. Sar na arakhlăs paśal,
rodăs vi anɵe aver kolonij. Nakhlăs vi maśkar le cähre le
rromenqe phiravne. Kothe arakhlăs jekh ćhej śukar kaj pelăs ka
lesqo gi. Laqo dad thaj laqi dej ćhuteles ka penqo gi anɵa-kaj
dăs lenqe duma rromanes thaj ćaćisardăs-lenqe qe si anɵa lenqi
ćhel thaj na-i gaʒo.
Maj gelo kaj duwar o ćhaw ka-i ćhej, anɵa-kaj spidelas-
les o gi: lăs jag. Maj beśelas k-o vakăripen la ćhaça, tha la nas-
la jertime te durăvel la cëhratar. Vi laqe bilavelas o gi pala o
ćhaw. Tha le duj golumbij naśtinas te den-pen angali, feri te
nikeren-pen vastendar thaj te phenen-penqe lokores guglă
dume. Kadă, o Hekerday phanglăs pesqi dar thaj gelo orta k-o
dad la ćhaqo thaj phendăs-lesqe:
- Kako, miro gi si karing i Juja, thaj kamaw te law-la
manqe rromni. Woj kamel! Des-manqe-la? Rugiv-tut śukar!
Ćawa, kadă buki ci kerdŏl kadă, marindoj le vasta.
Amen, le rromen s-amen varesave aćara, kaj trebul te aven
nikerde! Trebul te aves pecitorença, te keras foro, te pokines
thaj te keras abăw. Tha maj anglal, kamava te prinʒanaw vi me
le kiren.
Akharaw-tumen mande kurke. Si te ptinʒanen mungra da
thaj si te maladŏn mungre nămurença. Dad na-i man, ke mulo
anglal ka me te avaw p-i kadă lumă.
De sar areslo khere, mothodăs pesqa daqe pa-i ćhej kaj
arakhlăs-la, phendăs-laqe so dăs duma laqe dadeça thaj ka
kurke kaj avel, si te aven lenqe gośti. Lesqi dej lośajlăs, sar
and-o ges kana arakhlăs ëk anaw le ćhaworesqe.
Gelo vi ka pesqo kak thaj mothodă-lesqe pa le rroma kaj
avena te aven lenɵe kurke kai avel’

142
 - Miśto ke phendăn manqe, nepoate, ke trebul pala kodă
te ʒas pecïtoră ka-l rroma thaj te las-les amença le Jośkas Ućo,
kaj si o maj laćho pecïtori. Trebul te ʒamel maj ito kaj te alol le
paramića kaj te mothol-le kaś-te perel-amenqe miśto. Tut na-i
tut kadă but love kaj te pokines kire sastresqe, thai trebula te
laćharas-ame vi le abăvesa, te kerel-les să o dad la ćhaqo, kana
si barvalo pe sar phenes tu.
Adujto ges astardile te keren orïnda ka o khërorro le
Hekerdajesqo. Savatone andine să so trebul xabenesqe. Aćhlăs
te thon o xabe ka-i jag kurke javinaɵe.
Kurke amjazoste, ka-i poarte le Hekerdajesqi avilo jekh
śukar hurdon ućharado, do grastença. Anɵa o urdon huliste le
trin rroma aʒukërde. O Hekerdaj anklisto ito anglal lenɵe.
Miśto avilăn! Sim lośalo te dikhaw-tumen kothe manɵe.
Puterdăs-lenge buhles o udar kataro drom thaj akhardăs-
len te ćhon-pe. Ćhutăs-pe maj anglal o murś, pala sar sas meklo
kata le phure rroma, pala kodă i dej la ćhaqi, thaj pala kodă i
ćhej. O ćhaw leas-la vastestar, dăs-la angali thaj ćumidă-la. O
ćhaw nigerdăs pala kodă pesqe gośten and-o kher, kerdăs-lenqe
prinʒanimos pesqerença:
Woi si miri dej, I Katica, Wo si mungro kak O Śandoro,
thaj i ʒuvli paśa leste si miti bibi i Hilika.
Dine vast, le ʒuvlă dine-pen angali thaj ćumide-pen. Le
rroma kaj avile p-o
Dikhimos, ferdi o dad la ćhaqo, phendăs ke kamel te
dikjhel o okolo, i bar thaj so mai si paśal o kher. Pal so dikhlăs
le phabelinora thodine katar o Hekerdaj, thaj ka-l stratură
legumurenqe, miśto rodino lendar, ćhutăs-pe and-o graźdŏ le
grastesqo. O graźdo sas jekh kherorro kerdino rajanqo thaj
lipime ćikaça, phangli le graźdŏstar sas i śura, ksj sasjekh
urdonoc duje roatença, o hamo le grastesqo, i śawa, xanci xabe
le grastesqe, thaj vareso buke kaj trebun k-o kher: i koasa, i
furka, i gebla, duj sape, jekh säpoj, jekh krampo thaj duj lopec.
O cigno sastro sikadilo lośalo de so dikhlăs thaj läudisardăs le

143
ćhaves karing lesqi dej thaj karing lesqë nămură, pendăs-lenqe
qe si bukărno thaj xarano.
I Katica akhărdăs le gośten k-o xabe tha laqo xanamik
phendă-laqe:
- Tha le grastença so keraw? Si phangle k-o urdon and-o
kham
- Anas-len and-o okolo, phandas-le ka-i ućhal thaj das len
te xan.
O Hekerdaj xukloito thaj telărdăs pesqe sastreça thaj
andine le grasten andre thaj phangline le kaj ućhal. O ćhawo
andăs-lenqe khas.
Thodine-pen săvore ka-i meseli. Le gośti xale miśtoke
sas bokhale, numa i ćhei, maj laʒaij lăs xanci, sar i khajni,
numa kana să sas ïmbiime pesqa sasujatar. Ka-i meseli maj
dine duma p-o jek, aver thaj aćhilăs te ʒal o ćhaw pesqerença o
kurko kaj avel, pecïtori.
O Hekerdaj dăs paj le grasten thaj aʒutisardăs pesqe
sastres te astarel len k-o urdon.
Le grast telărde lokores, pala kodă linela te naśen. O
terno rrom aćhlo ando drom thaj kerdăs le vastesa la ćhaqe ʒi
kana o urdon durăjlo thaj ći maj dikhilo kata o marth le
ućharesqo kaj vazdăs-pe pa o drom.
Naśtisardăs o Hekerdaj te beśel khere jekh kurko thaj te
na dikhel kukola kaj sas alome pesqe ilestar. Tetragine thodăs i
zen po grast thaj phurdăla pa-l duj plaja thaj ëk xar, ʒi ka-l
cëxre le rromenqe thodine ka-i rig kata o trinto gaw. O sastro
thaj i sasuj sïkadile mirime, tha, ande pende, sas lośale ke lenqo
ʒamutro rodel lenqa ćheja. Kadă buki sas ëk sämno ke i Juja
ćordăs o ilo le ćhavesqo.
Avilo vi o ges, bur aʒukerdo thaj le pecitoră telărde le
urdoneça le Jośkasqo Ućo, kerdino śukar ponăvença să lulugă
thaj le grastença kerdine śukar sar ka-l praznića. Aresle karing
o amiazo.

144
 Ankliste angla lende maj să le rroma anda-i śatra
„rikonença thaj balićhença”, tha avilo lende feri o Zanko, o dad
la Źuźaqo!
Miśto arakhlăm-tut! Droboj-tu śukar, te trais, phrala
Zanko, phendăs o kak le tërnesqo pecïtori.
Miśto avilăn! Te train baxtăça thaj sastimaça, pakivale
gośti! Aventar mande, te daw tumen mungï pakiw!
O Zanko nigerdăs-le and-i pesqi cëxra kaj sas orta ko
maşkar la śatraqo. Dăs rigate o uluw thaj kolavre vasteça
sikadăs le rromenqe te ćhon-pe andre.
And-o maśkar sas jekh bari skafidi, and-o than la
meselăqo, thodini pe duj kaśt ćhinde orta, kaś te na bangăren-
pe but le gośti, thaj roata paśa-i skafidi, śow kotora kaśtesqe
thule, thodine orta, thaj p-o jekh serand, sar skamina. O dad la
Źuźaqosikadăs le Hekerdajesqe o than kaj te thol-pepala kodă
phendăs le Jośkasqe Ućo thaj le kakesqe le ćavesqo :
Tume thon tume kaj kamen ka-i ćaći thaj ka-I stängo le
ćhastar.
Pala so le gośti beśle tele, O Zanko akhardăs pesqeren:
jekh phral thaj o rrom thodino te kerel foro, anda-I rig la ćhaqi,
thaj thodinepe pe kolaver thana. Kadă, le trin cëhrară sas
thodine karing le trin gośti.
Le murś dine-pe drom te vakăren pa jekh, pa aver... O
Jośka Ućo dăs drom ëk paramić pa varesave vïnätoră kaj
telărde pala jekh buznŏrï, kaj, pala so nakline pa-l bare paja
thaj thema, pa-l bare plaja thaj xară, aresle orta and-i cëxra le
Zankulosqi.
Pala so mardine kadiki drom, amare vïnätoră avena
bokhale, phendă o Zankulo. Auta ćhe rromnie, thaj de le pakiw
amare gośten ke avile dromestar baro, mai phendăs o murś
dikhlindoj karing o kolco kaj beśenas le ʒuvlă.
P-o than avili i Rafila, i ʒuwli le Zankulosqi, jekhe
buhloreça barro, vastareça, and-ek vast thaj jekhe khosneça
ande kukover vast. Le aʒutoreça pesqe rromesqo, nikërindoj le

145
khodneça o buhlorro, kaşte na phabon pe-l vast, dine mujal
jekh bari xëvi
O Jośka Ućo nakhlo angle le paramićeça:
....- I buznŏri kaj rodas-la si bidikhlo de śukart thaj amaro
tërno këpitano kamel te nigerel-la and-i pesqi aulin te kerel-la
thagarni pesqa aulinaqi. Andăm amença vi jekh dikhlo
drabardo kaj, te thola-les po śero, dela-la zor te stăpïnil
săkolkola pesqe śukarimaça!
Sode o Jośka phenelas o paramić, i Rafila, avră romnăça,
anda i cëhra paśal andine aver buhlorro xabeneça bolavimasqo
masesqo bakrano, kaj deas les mujal pi skafidi paśal i xëvic. O
Zanko andăs vi wo jekh bragi molăça thaj jekh akhorro bero
icalăça.
O Zanko pakivilas peske gośten, tha o Jośka Ućo thaj
lesqo ortako cëhrari mothonas paramića xarane.
Kana thaj kana le rroma tinzonas o vast, lenas po-k kotor
xëvic, bolenas leça and-o soso, lenas vi po-k kotoric mas
kolavre vasteça thaj denas mujal să and-o muj. Pe sar xancilas-
pe o xabe pa-i skafidi, ʒanas angle le paramića vakărde le
Joşkastar Ućo. Kana anda o paramić anklelas vareso phanglo le
forostar kaj kerelas-pe, o kak le tërne pecïtoresqo pućhelas le
dades la ćhaqo:
Ei, phrala Zankule, sode maj mekes, kana ćajlŏl-tu o
paramić?
Beś!ta xanci te gogăraw-ma. Kana agorisarel-pe o
paramić, mothoaw-tumenqe sode maj mukaw tele.
O Jośka aćhilo vi wo xanci, kaś-te nangărel-pesqe mol
and-i kući phuvăqi ka-i dăs lesqe-la o Zanko. Lăs pala kodă ëk
muj laćho thaj thaj nigerdă maj dur o paramić, tha maj
xancisardăs-les, kaśte agorisarel-pe o foro.
Thodepenqe vi kolaver rroma po-k kući mol, thaj o kak le
Hekerdajesqo puslăs pale:

146
 No, phrala Zanko, ʒanglindoj ke kiro ʒamutro kerdăs
buki phares kaś-te kidel pesqe le lowore kaj si-les, sode maj
mukes tele?
Mekaw dopaś!
Tha le abăveça sar aćhel? Le ćhaves maj na-i les love vi
abăvesqe!
O abăw keraw-les me, te plaćala tumen kothe ka-l cëhre.
Ćajlŏl-amen, sartena, phendăs o Hekerdaj, vazdăs-pe
ande pungrende kata pesqo than thaj kerdăs duj paśi kaś-te
păśol pesqe sastresɵar. Dăs vast leça, dăs-les le love thaj
ankaladăs anda o bërk o dikhlo „andino dural”, anklisto avri
thaj thaj astardăs-les k-o uluw.
O dikhlo, pala sar phenel i aćar, trebul te aćhel pi cëhra,
thaneste miśto dikhlo, ʒi ko abăw, kana thon les le rromnă po
śero la borŏraqo. Atunći i ćhej nakhel ka-l ʒuvlă murśeça.
O kuko kukover, le cëhrară kerdine baro abăw. Sas milaj,
tato thaj le rroma kerde ućhalin p-i rig le pajesqi, paśal i pogi le
vëśësqi.
Xabenata laćhe, gilabavimos śhukar: le baśavne xëxrară
sas le maj laćhe anda kodola thana.
O Hekerdaj thaj lesqi rromnŏri sas să kethanes. Numa
liduj khelenas. Kana thona pe po skamin, o tërno murś
nikërëlas-la pe-l ćhanga.
De sar parnilăs gesesqe, o mirelo astardăs le grastes ka o
urdonic, lăs la mirăça andi angali, thodăla opre thaj telărde
karing lenqo gaw. Sigo, pala lenɵe telărdăs vi o urdon le
Jośkasqo Ućo le manuśença kaj sas ko abăw anda-i rig le
mireloski.
Nić na den tume gogi sode sas de lośale le duj terne kana
ćhute-pe ande lenqo khërroro!
Pala so hodinisajle kaj duj gesa thaj dui rakă thaj zumade
i awgin le kamlimasqo, o Hekerdaj trebuisardăs te ʒal ka-i buki
ko primari, kaj sas ćhutino pokinasa. Kana ćhutăspe and-i
awlin kukolaver bukărne dine-lesqe anglal:

147
 - Te aves baxtalo, Hekerdaj! Aśundăm ke ïnsurisajlean
thaj lăn-tuqe jekh rromnŏri śukar Te trajl-tuqe! Aver ćhute-
lesqe doś:
- Soste avilăn ages ka-i buki? Trebujsardă te maj beśes la
ćhaça ëk kurko! Sas te keras ame buki ande kiro than.
- Naisaraw tumenqe, mire laćhe ortaća, tha na ame
porunćisaras kothe!
Na agorisardăs miśto i duma o bukărno ke o primari vi
avilotar:
Miśto avilăn, Hekerdaj! Te al-tu baxt ande kiro kher! Tha
kiră ʒuvlɵra sostar ći andăn-la, te dikhas-la vi ame? Aśundem
ke si but śukar. 3a thaj an-la orde, te na beśel korkori khere.
Daśtil te kerel buki ka-i kuhnă thaj si te avel pokindi.
Telărdăs o Hekerdaj thaj andăs la Juja. Sar aresle and-i
awlin le primaresqi, să le bukărne kidine-pen paśa laɵe. I
rromnɵri kai na-s aćardi kadikă lumăsa sträino, darajli thaj
rodăs te anklel maśkar lende. Avilo o primari thaj ankaladăla
anda o maśkar pesqe manuśenqo.
Meken, more, la ćhă and-i paća, fal-pe ke na maj dikhlăn
ʒuvlă terne thaj śhukar!
Lăs-la peça ka-i kuhnă. O Hekerdaj pala lende. Na-s les
starea te mekel-la numa le primaresa pesqa śukară rromnŏra.
Sar ćhutepe, o gazda vi thodăs-len ka-i meseli, pala kodă
ćingardăs pala e kiravnă:
Anen xabe taj pimos ke same gośti!
Tha na trebul, raj!a primari, phendă lokoreso Hekerdaj.
Tu te aćhes, me ʒanaw so trebul thaj so ci trebul! Beś
tele, te pjas jeke pähäruco, duj icali. Anda i Juja le ʒuvlă andine
likŏro kerdino lendar tha rromnŏri mukăs-pes but akhardi ʒi
kana kingărdăs xanci pesqe uśta and-o pimos guglo, sungălo
thaj xanci zuralo, kerdino orta anda le ʒuvlă.
O primari pelas le jakhença, andakaj i ćhej ćhutăs-pe ka
lesqo gi, de sar dikhlăs-la, tha dikhelas late numa la porăsa la
jakhaqi, kaśte na phabol-pes o Hekerdaj. - Maj mukav tumen

148
jekh kurko khere, ke si o kurko awginaqo, thaj de luine aves vi
tu ka-i buki mande, te kamesa, kothe ka-i kuhnă. So phenes?
Sar i Źuźa puterdăs o muj te del palpale o primari
zorisardă-la:
Ei, so phenes? Ćajlŏlas-tut?
Kana o Hekerdaj kamel, thai anel-ma peça, avaw. Wo si
mungro śërutno!
Eeei, tërnă, aśundăn? Te anes-la luine tuça kja rromnŏra
ka-i buki.
Kana kadă kames, raja primari, anaw-la.
Le tërne, ande kadala panʒ gesa ći beśle numa khere.
Gële ko bodej la daqo le Hekerdajesqi, pala kodă ka lenqo kak,
vi ka pesqe amala anda-i kolonia le rromenqi, ka-i ćar i zëleno.
Ći bistërde ći le părincën la Źuźaqe vi sar won beśenas maj
dur.
Akana o tërno rrom na maj gelo anklisto, ke sas duj jene,
tha astardăs le grastes ka-i telega. Pe săko than sas mişto
primime.
Le rroma kata-l cëxre mirisajle da sas but lośale te dikhen
penqa ćheja tha penqe ʒamutres.
Avilo vi o ges de luine, parkä prea ito anda le duj tërne
kaj line-pen. Na-s le karing thaj gële javinaɵe ka-i awlin le
primaresqi. Ka-i kuhne sas duj ʒuvlă, tha, anda-kaj andăs la
Źuźa kothe, jekha tradăs-la ka aver bukă, ko kämpo.
Ia beśenta te xan vareso. Si miśto te ćhos vareso and-o
muj javinate, kaś-te al tut pofta bukaqi, phendăs o primari
dikhlindoj ka-i Źuźa.
Tu, ćheje, si te des jekh vast aʒutori la bibă Floarea, si te
mothol-tuqe woj sote keres . Tu Hekerdaj, ʒas ages ko vëś
kolavre bukărnença.
Pala so telărde le bukărne ko vëś, o primari pale ćhuteas-
pe andi kuhnă, kerindoj-pe ke kamel te gustil varesavo xabe.
Aver sas lesqo skopo: Te dikhel la Źuźa thaj te cirdel-la karing
peste. Na kamelas te sikadŏl-pe so kamel te kerel. Ande

149
kadalendar bukea sas sikado: Maj sas indurime duwar thaj
piramnă sas-le biginde. Tha kadă śukaripen na maj arakhlăs.
3anelas ke ka-l rroma and-i familia si maj but pakivalipen sar
ka kukolaver (ka-l gaʒe). Kana le duj solaxadine-penqe
pakălipen ʒi kana merena, kadă solax nikerena-la ori so avela.
Kaś-te avel i Źuźa lesqi, si jekh korkorro drom: te tradel le
Hekerdajes ka o xaipen.
Avile karing i răt le bukărne kata o vëś. Le Hekerdajes
„kaj sas o maj ćorro” aćhadăles o primari ko xabe:
Au te dikhes, mungro amal, so xabe laćho kerdăs amenqe
kiri rromnŏri!
Kadă geline le bukea baś jekh ćhon: sădajekh kana
avenas le bukărne bukătar, le tërne rromes akharelas-les o
primari k-o xabe. Tha numa les. Kukolaver phabule ande-
pende, thaj marenas-penge muj maśkar pende so daśtilas te
avel maśkar o primari thaj i rromnŏri le Hekerdajesqi. Le dume
arësle vi ko kan le primaresqo. Kadă, o primari pendăs-pesqe
ke trebul te phagel-la! Ratăte, k-o xabe, i bibi Floarea thodăs-
lenqe pi meseli varesave saläci kadă laćhe kaj o Hekerdajes
thaj i Źuźa na xale ći ëk data. O Primari puślăs le terne
bukărnes:
Ei, Hekerdaj, so phenes kadale sëlëcëndar, ke diklem-tut
kë xalăn-le sar o ruw?
Päj si but laćhe raja Primari.
Laćhe, laćhe, tha si vi phares te les-le. Arakadŏn numa
and-i bar le rićhesqi.
Manqe anel-manqe len mungro vëśari, kaj dikhel ćorăl ko
rićh thaj aʒukerel ʒi kana o rićh sovel, kidel ito salëci sode
daśtil thaj naśel. Akana naśtil te maj naśel kä phurilo. Na maj
andăs-manqe de but vaxt thaj phendăs-manqe ke lesqë dar te
maj ćhol-pe and-i bar le rićhesqi. Anda kodă me gïndisajlem
tute, ke tu san o maj tërno maśkar mungre bukărne, o maj
zoralo, maj ogălo, thaj o maj ito. Tha vi kiro grast si gogăver!
Ʒaw me, raja primari, numa te petaloj le grastes.

150
 Daśtis te ʒas teharinate te petalos-les, daw-tut me love! I
bibi i Floarea thaj i Źuźa kerena tuqe xabe dromesqo anda jekh
kurko, ke si dur.
Paśa o udaric le okolosqo kaj ćhostu k-o Hekerdaj sas
jekh xaing katar anelas paj vi i korkori većina le terne
rromesqi, kaj sas vi la ëk khërorro andi rig kodă le gavesqi,
jekh phuri kaj le gaʒe phenenas pa late ke si drabarni. Kana
dikhlăs le do terne rromen, kaj avenas kata o primari, garadili
pala i xaing thaj aʒukërdăs ʒi kana ćhute-pe and-o kher thaj
astarde i lampa. O Hekerdaj lăs pala kodă i vadra thaj avilo kaj
xaing pala pajeste. I phuri anklisti pala i xajng thaj sïkadili la
vadraça and-o vast:
Laćhi răt većine! Sikadilăs manqe ke telăres tehara
dromeste baro thaj avilem te mothoaw-tuqe so lopïnza thaj so
traśa aʒukeren-tut.
Nais-tuqe śukar bibie Saforä!
3anes qe o drom si lungo, kadă buki aśundăn-la. Te al tut
griźa kana arësës, te na hakărel-tut o rićhi. Ande săko ges o
źivutro sovel amăzoste jekh ćaso. Te na paśos la barătar le
säläcänça ʒi kana ći aśunes-les sar sforäil. Te kides ito, tha te
aves pregätime te phurdes-la kana uśtel thaj telărel pala tute.
Daśtil te aresel-tut anglal ka tu te ćhostu ando jekto gaw. Othe
san scäpime, kana aśunel le ʒuklen baśindoj, lesqi zor bilal,
thaj o rićhi na maj naśel pala tute, ʒal palpale ande pesqo than.
Da ʒi othe, o grast kiro si ando perikolo: o rićhi daśtil te
dandalel-les kadă nasul buki, tu trebul te ućharaves-les. Ande
śtarto gaw kothat si jekh khërări prinʒăndo. 3as lestete thol pi
rig palal le grastesqi biś thaj śtar morkhă bivolosqe, astarde
zmoalaça. 3anel wo sar te kerel. Te al tut grija te na dikhes
palpale pala so telărdăn le säläcänça,oriso avela. Trades o grast
sode daśtil wo te naśel. Te amboldesa o śëro thaj o rićhi dikhel
ande kire jakha, sovlărel-tut thaj tu peres pa o grast. Sastimos
thaj droma laćhe te del tut o Del!

151
 Sastimos te del tut o Del, bibie Saforä, phendăs laqe o
Hekerdaj, thaj thodăs laqe jekh loworro rupuno ando vast.
Adujro ges, teharinate, o Hekerdaj thaj i Źuźa prezintisaj-
le ka-i kuhnă le primaresqi. O primari sas aresado, aʒukerelas-
len. Tha vi i bibi Floarea sas aresadi. Tholdăs lenqe o xabe p-i
mesele thaj phendăs-lenqe „Pofra laćhi” thaj nakhli ande
kukover kher te thol ande-l galave o xabe dromesqo le
Hekerdajesqe.
Xa bi zoraçasa, si-tut destul vaxt ʒi kana o kovać kerel le
petala.
Kai awlin le primaresqi sas jekh kovëćia cigni kaj avelas
te kerel buki jekh „majstori” anda-i „cigania”. Ande kodă
texarin avilo rano, anda-kaj o primari tradăs pala leste kana
kerdŏlăs răt.
O petalomos kerdilo itoanda-kaj aćhilăs le kovaćesqe
numa te laćharel le petala pala le kopite le grastesqe le
Hekerdajesqo, te kurecil le kopite thaj te astarel le petala.
I sokaćica andăs le galave xabeneça, o grast sas petalome
thaj kerdo shukar, kadă, o Hekerdaj maj anglal dăs angali la
Źuźa, kaj astardăs te rovel, pala kodă lăs-pesqe ges laćho kata
kukolaver bukărne. Kana lăs le grastes aśfarătar avilo paśa leste
o primari. Kidăs lesqo vast thaj dăs-les angali. Kana o terno
rrom anklisto and-o drom thaj anklisto po grast, o primari
phendăs ande peste: „Gëlăntar Hekerdaj, gelo te aves, othe te
aćhen kire kokala; numa kiro anaw te maj avel palpale!”
De sar telărdăs o terno rrom tradăs zurales le grastes.
3anelas ke si-les drom baro ʒamasqo. Trebula te nakhel enă
gava, thaj enă khară, te inklel enja plaja thaj te nakhl pi
kukăver rig.
Gese phirelas, i răt hodinilas-pe vi wo, vi o grast.
Tholaspe ande po jekh len kata i rig po-k gavesqo, p-i rig le
pajesqi, kaś te daśtil vi lesqo amal te pravarel-pe thaj te pel paj
kana kamela thaj te sovel kana avela lesqe lindri.

152
 Adujto ges areslo ko śuśtëro thaj ućharadăs i rig palal le
grastesqi kadă sar phendăs-lesqe i phuri drabarni, biś thaj
śtarença morkhă bibolosqe. Kothar maj gëlo trin gesa thai
areslo paśal i bar le rićhesqi karing i răt. Pala sar sas sïkado ten
a paśol irăt kodole thanestar, that te aʒukerel ʒi adujto ges ko
amiazo, rakărdăs ando vëś paśal. De sar vazdăs-pe o kham po
ćeri, paśulo la barătar thai aʒukërdăs preco jekhe ćasosqo şi
kana aśundăs o ropotimos le rićhesqo. Ito-ito ćhudă-pe pe-l
säläci thaj ćhutăs and-o gono lido vastença. Kidăs maj miśto
tha dopaś gono thaj andăs dăs-pe gogi ke „Kon ći najsarel-pe
xanceça, xasarel să” thaj ći maj kidăs. Phanglă o gono ka-i zen
le grastesqi, lăs le grasts aśfaratar thaj durilo lokores. Durilo
kaj biś - trănda paśi thaj o grast uśtădăs p-ek bar kaj anklisto
tala o petalo. O skärcïimos uśtădă le rićhes kaj lă-la ito pala o
grast, tha o Hekerdaj vi saj opre po grast thaj telărdă galopoça.
Kana te anklel anda-i bar, o rićhi areslo le grastes thaj
dandaldăs bulătar. Duj morkă astarde zmoalaça aćhile ando
muj k-o rićhi, kaj aćhlo xanci po than te xal anda lende. Ći
plaćaja-les i sung zmoalaqi thaj muklă-le, tha le grastes le
Hekerdajesqo sas les vaxt te durŏl. Maj nas ʒi korate te naśel o
grast sode daśtil wo de zurales, vi aśundile le ʒukala and-o gaw
baśindoj. O rićh amboldăs palpale, tha o Hekerdaj na amboldăs
o śero te dikhel palpale, numa and-o maśkar le gavesqo, othe vi
hulisto pa o grast. Meklăs le grastes te räsflil xanci, pala kodă
telărdăs, ko paso, maj dur. Maladŏlas le manuśença thaj delas-
le ges laćho.
Ande adujto gaw araklăs oduj raklore kaj khelenas-penqe
jekha biruvlăça. I Biruvli zalas lokores pe jekh barr.Iekh
rakloro mukilas o bar la biruvlăça, adujto rakloro tholas aver
bar paśal o bar la biruvlăça, trito tholas vi wo jekh bar te
barărel o drom la biruvlăqo. Kana i biruvli aćhili po than, o
śtarto rakloro vazdeas jekh bar te likhărel la biruvlă le barreça
kaj sas-les ando vast. O Hekerdaj, kaj hulistosas pa o grast thaj

153
dikhelas o khelimos le raklorenqo, azbadă o vast le barreça le
rakloresqo, cirdăs le raklores rigate thaj phendăs-lesqe zurales:
Na-i iertime te mudares le cigne źivutren!
Kana dăs drom lesqe vastes o raklorro phurdăla naśindoj.
Pala leste vi kukolaver raklore phurdăla. I biruvli na hurăjli,
amboldăs-pe trivar pa śereste thaj kerdili jekh but śukar rakli,
kaj dăs-lesqe duma glasoça sano:
Te trais ko-l bute bershenqe, ternă ogălo! Te n-avilo tu
kothe, me sas te xai!
Tha kon san tu?
Me sim i thagarni le biruvlănqi! Te ala-tut varekana
trebaimos le aʒutoresko mandar, aresel te des-tut gogi mande,
thaj me si te avaw tute thaj si te aʒuti-tu. Phenindoj kadala
dume, amboldăs-pe pale pa śereste, kerdili biruwli thaj hurăjli
lośali.
O Hekerdaj, anklisto po grast but lośalo, vi wo. Kana
areslo khere, i Źuźa sas but,but lośali.
Aresado ka-i awlin le primaresqi, adujto ges, săwore
lośarisajle, kana dikhle-les, numa o primari nić, anda-kaj wo
aʒukerdăs ka numa o anaw le Hekerdajesqo te maj avel
palpale, na wo, ïntrego thaj sasto. Anda kodă maj dăs-les jekh
nevi misia, but maj phari. Akhardă-les and-i soba pesqi garadi
thaj vakărdăs-lesqe:
Kana areslăn te anes saläci anda i daravni bar le rićhesqi,
kadă sikavel ke san zuralo thaj ogălo. Tha vi kiro grast si
näzdrävano thaj aʒutisardăs-tu. Naisaraw-tuqe thaj pokinava
tuqe pala i buki kaj kerdăn-la. Aśundăn so nasulipen avilo
berśestar orde pe mungre gawa?
Ći aśundem.
- Ći aśundăn ke săko răt xain źivutne andal okoale le
manuśenqe thaj ke po-k data xajn vi ćhawore kaj khelen-penqe
po drum maj dur kheral.?
Aśundem. Na varesar aven le ruva?

154
 Katar, na-i le ruva doś! Le manuśen si-len ʒukela laćhe,
kaj naśaven le ruven.
Dośalo si jekh zmewo biuźo, kaj ći maj ćajlŏl. Khonik ći
tromal te marel-pe leça. Anda kodă gïndisajlem tute, anda-kaj
tu sïkadăn ke san ogălo thaj zuralo thaj daśtis te peraves
kadasave źivutres biuźo.
Päj, ʒaw me, tha na ʒanaw kaj te aʒukeraw-les. Wo
malavel kaj ći aʒukerel-pe khonik.
Na-i pharo te arakhes le zmeos: avel ko birto butivar
karing i răt. Prinʒanesa- les, na-i pharo. Wo kerdŏl so kamel
kana kamel. Daśtil te avel źivutro, daśtil te avel manuś vaj
averkola. Ko birto avel ando potrozo jekhe murśesqo śukar thaj
zuralo. Trebul te ʒas te akhares-les te maren-tume liduj. Maj
daśti-aʒukeres vareso gesa, ʒi kana san hodinime thaj
pregätime. Sastrnendar thaj xabenestar daw-tu me love.
Dekusaraɵe, ka-i xajng paśal lestar maladilo la phurăća
Safora, i drabarni. I phuri, kaj sas-la zora kerimasqe, ʒanelas so
kamel o primari kata o Hekerdaj.
Akana na trebul te telăres fiesar. Mai anglal trebul te
drabaraw tuqe vi javinate, vi dekusarate, kaśte daw-tu zor opre-
manuśendar, te daśti-areses and-o them le zmeosqo thaj, pala
kodă, te trebula te daśti-biruis le zmeos vi la zorasa thaj ferdi la
gogăça. Pala kodă trebul te keraw kerimata vi p-o grast kiro ka-
i te avel näzdrävano ćaćimaça thaj te hurăl opral le bare paja
thaj le plaja.
Da na trebul te ʒaw numa ka o birto and-o agor le
gavesqo, sar phendăs o Primari?
Vi o birto si anda o gaw si jekh than biwźo, xasarimasqo.
Vi othe maj avel pok pujo zmeosqo, vi po-k pujo bengesqo, tha
ferdi othe beśen but le manuśa le primaresqe. Lesqo si o birto.
Tut kamel te tradel tu ko xajpen. Si vareso phanglimata le
themeça le zmejenqo thaj le jadoça tha tu naśtis te maladŏs le
dadeça le zmejenqo, vaj le dadeça le bengenqo. Anda kodă,
maj miśto si te ʒas ʒi p-i phuw le zmejenqi thaj te des duma

155
lenqe śerutneça. Kado, kerel vi nasulimata, thaj vi miśtimata,
să kadiki. Pala sar arakhes-les, ande lesqe toane.
Atunci trebul te pregati-ma tehara telărimasqo. Si-ma
drom baro ʒamasqo.
Katar, maj same bukăqo: trebul te drabaraw tuqe, le
grastesqe thaj le sastranqe. Trebul te anes paj kata enja izvoare,
pala kodă trebul te xodinin-tume, vi tu, vi o grast, te zurăren
tumen. Maj daśti-aʒukeres jekh kurko. Si tut ćaćimaste but
drom ʒamasqo, ke trebul te nakhes enă thema thaj enă bare
paja. Anglal o them le zmejenqo nakhesa o than le zïnenqo,
pala kod[ I xar le balaurenqi.
Sar, vi le zïne si daravne?
Kola le nasul... Tha mothoava tuqe me, ke same vaxt ëk
kurko. Akana ʒa, per tele, ke tehara same bukăqo.
Adujto ges na maj gelo ka-i buqi ko primari. Da ći gëli ći
i Źuźa. Ćaćimaste, woj na kamelas te maj nakhel othar
varekana, anda-kaj dikhlăs so kamel o primari. Maj sas len jekh
kurko baxt tjai loś le tërnen.
Teharinaɵe thaj karing rakăɵe O Hekerdaj ʒalas ka-i
drabarni. I phuri drabardăs-lesqe o paj kata le enă izvoarä kaj te
kingărel le grastes leça, kaj te barŏn lesqe phaka thaj te hurăl
opral le barë paja. Tha kaś te ʒanel ke o drabaripen kerek buki,
khaj te nakhel vi aver lopïnza, vi anda i jag, trebul te na bistrel
te ćhol-pe ka-i Sfinto Tetragi, ka-i Sfinta Kurko, kai ana ande
lesqo drom, kaj te avel sikado thaj aʒutime kana trebula.
Telărdăs. Le hotoare le themenqe manuśenqe p-i Phuw
nakhlăs-le bi pharimasqo. Alosardăs wo droma phirde. Sas-les
katr te kinel ʒow le grastesqe. Po-k data, le gaʒe denas les vi bi
lovenqe. Ćar thaj paj sas sode trubulas bi pokinaqo.
Areslo vi ka-i rig le bare pajesqi. O Hekerdaj ankaladăs
ito le ujegucä le pajeça drabardo. Jekhaça kingărdă le grastes
pe-l phikë thaj anda jekh dăs le grastes pe piel.
O grest xanci anda o paj kata i bibi Safora, pala kodă
phendă pesqe stäpinodqe glasoça manuśesqo:

156
 - Na numa paj trebul te des-man tu manqe kaś te barŏn-
manqe phaka!
- Da so te daw-tut, ʒow?
- Katar, na-i manqe bok, trebul te des-man jekh lopata
źëgo!
- Atunć trebul te amboldas palpale ʒi ka o vës maj paśal.
Kathe, pi rig le bare pajesqi na arëkhes jekh ran.
Phendo thaj kerdo! Line jekh drăz laćhi kaśtore thaj avile
palpale lença pi rig le bare pajesqi.
O Hekerdaj ankaladăs o amnari, o barr thaj ëk kotoric
jaska śuki thaj astardăs i jag. Meklăs i jag te phabol, ʒi lana
kerdilăs źëgo, pala kodă lăs o źëgo ande-k buhlorro kaj sas-les
leça thaj thodă-les angla o grast. But puślăs-pes sar daśtil-pe
kana diklăs sar lelas o grast po-k muj źëgo thaj ćambelas-les
ito. Pe sar xalas jag, kerdŏnas le phaka le grastesqe thaj
barŏnas. Kana sas kerdine le phaka, o grast tinzosardăs-le thaj
vazdăs-le thaj muklăs-le tele duwar –triwar, lokores.
Ankli oprë, stäpïne.
O manuś na maj beślo te godăel-pes, thaj anklisto po
grast. Maj p-i korr le grastesqi thodăs le galave.
O grast naślo ito karing o paj thaj vazdăs-pe kata-i phuw.
Nikërtut miśto, stäpïne, phendă o grast thaj vazdăs-pe
opre karing o ćeri vïnäto-śudro, opral le marutha.
Maśkar le marutha dikhŏlas telel o buhlimos le bare
pajesqo thaj, i bolta le ćresqi – vïnëto śudro thaj uźo, dini jag,
falpe, varekaj and-i rig i stïngo le khamestar, kaj nakhelas anda
galbenoste anɵ lolo-lolo, thaj anɵo lolo kerdilo sar o rat, ʒi
kana xasardilo să pe kukăver phuw. Kana o kham telărdăs ka
pesqo kher, i bolta sas pusadi le ćehranănɵar, kaj anklenas jekh
po jekh, thaj, varekaj, ka-i ćăći, o ćhon bango ćhindă i bolta
thaj sikadăs pesqo muj źilto sar o mom.
Ći-k data ći dikhlăs o terno rrom kadă barimos
spektakolosqo ćeresqo rakăqo. Karing tele o baro paj ći maj
dikhŏlas, te sar te maj aśundŏl laqo rongălimos. Telal să sas

157
kalo, ći maj dikhŏlas thaj ći maj aśundŏlas khanć. Kadă sas ʒi
karing o ges, kana le ćerhană xasardŏnas jekh po jekh. Pala
lende o uźo kham naśadăs vi le ćhones trine bare kangrença
lolărde and-i jag: jekh gelo karing o ćhon, pusadăsles thaj
naśadă-les, o adujto pusadăs i bolta le ćeresqi, thaj trinto – and-
o baro paj, telal. Pe sar anklelas opre po ćeri, o kham tradelas
karong opre thaj karing o baro paj sela thaj mij bare kangrenqe
lolărde. Ito, o baro paj sïkadilo. Tha, doral sikadŏlas vi jekh rig
sani, bangărdi sar o sap, kaj maladŏlas o paj la phuvăça.
Niker-tu miśto, stäpïne, ke ito hulăs po kukover tärïmo.
Le phaka le grastesqe marenas să maj lokes, pe sar
hulenas thaj paśonas phuvăte. Aresle tele p-ek baro than
kiśajaça.
Te telăras kothar, ke naj ućhal sode dikhes le jakhença
thaj ame trebul te hodinisaras-ame, ferdi tu grasta, grast!a.
O Hekerdaj anklisto thaj o grast leala lokores, pala kodă
ito ji ko but ito. Te sar areslo tele, le phaka le grastesqe
garadile tha wo naśtilas te maj hurăl. Aresle karing i răt and-ek
thanorro ćarăça zëleno thaj kaśtença patrăança zelena. Sas vi
paj. Sas-les katar le grastes so te xal thaj paj te pel, tha manush,
ći jekh katinenɵe. Rodăs pe săko than o terno nevo aresado thaj
araklăs maśkar le kaśta ëk khërorro parno sar o iw jekhë
truśuleça phurdino sïmnakaça. Dăs pes gogi o Hekerdaj de so
phendăs lesqe i phuri Safora thaj phabulo: „Kothe trebul te
beśel i svunto Dej Ges Kurkesqo! Kana maladă-les kado
gändo, ëk phuri bangărdi berśenɵar puterdăs o udar thaj anklisti
po tärnaco.
- Ćumidaw ki-o vast, bibije, phendăs o Hekerdaj, thaj
bangărdăs-pes karing anglal!
- Te źives, ternehara Phuvătar! Tha so balval andăs-tut
ande kadala thana, kaj phares aresel po-k manuś pa-i Phuw,
kothe.
- Ʒaw karing o Thagaripen le Zmejenqo Uźije Bibi.

158
 Tha awta andre, te das duma, te daw-tu vi me jekh vast
aʒutori thaj te ćhos vareso and-o muj
Lośalo, bibije!
Anɵo kher puślăs-les kas rodel anɵ-o Thagaripen le
Zmeienqo. But mirisajli kana aśundăs qe o phirutno rodel orta
le thagares le zmeienqo.
Tha, ʒi othe si tut but drom ʒamasqo thaj but lopânza
nakhimasqe. I jekto lopïnz si o them le zïnenqo. Sawo na ʒanel,
othe aćhel sode gesa avena-les. Butenqe aćhile-lenqe kokala
othe. Zïne laćhe si xanci. Le maj but si zine bengesqe. Sar
avena, ći sikadŏn le manuśenqe, tha aśundŏn. De sar ćhutăntu
ande lenqo them, aśunesa jekh śukar gili, kaj ći maj ćajlŏs te
aśunes-les. Tha aśunindoj-les adtarel-tut i lindri thaj pala xanci
vrămă lel tut i lindri thaj soves sar mulo. Atunć aven le zïne le
bengesqe, kaj len-tut thaj ćhon-tu ko phandaimos. Le maj bute
murśen mudaren-len, kolavren keren-len robi pe sea lenqi
viaca. Dikta, dau-tu ëk lulugi, kaj trebul te sungăs-la de sar
ćhos-tut pe lenqi phuw, kaśte na lel-tut i lindri. Kadă lulughi ći
mekel-tut te thos kan ka lenqi gili thaj dasti dikhes ke
dromestar. Si miśto te thos-la vi ko nak le grastesqo.
Maj nikerdăs-les jekh ges i Svunto Kurko le gostos late,
kaś te avel hodinime dromeste. Dăs les vi paj drabardo kai te
del phaka le grastes kana trebula thaj mai dăs-les ćaćimata
dromestar, sar te skurtol-les thaj te nakhel ferdi duj bare paja,
na śtar. Maj phendăs-lesqe ke pi laqi phuw jekh ges si sar ëk
kurko pa lesqi phue, p-i a dujto phuw si sar jekh ćhon lestar
thaj and-o Them le Zmejenqo o ges si sar jekh bersh pa-i phuw
le manushenqi. Maj phendăs-lesqe, te na bisterel ke p-o than
kaj avel trebul te nakhel o Them le Balaurenqo, thaj othe beśen
le but sapà, tha pa kadă lopïnz si te del lesqe duma i Sfunto
Tetragi, thaj trebul te nakhel latar orsar avela.
Telărdăs rano teharinate thaj nakhlăs o them le zïnenqo bi
nasulimatanqo.

159
 Yavinate areslo k-o paj o baro kaj trbuisardăs te nakhel-
les buhlimos. Po drom o Hekerdai na bisterdăs pacisardăs thaj
kidăs pesqe jekh drëz kaśtore, kadea, telărdăs maj ito hurăndoj
opral le paja. Karing rakăte, k- aksam le khamesqo, huliste p-i
kukăver phuw. Kothe i plaźa sas maj tang thaj na dur dikhŏlas
jekh vëś, varesave kaśtença kaj o Hekrdai ci maj dikhlăs . Sas-
les zsoça te kerel-pesqe ëk koliba thaj te hodinilpe ʒi
teharinate. Uśtădeles i răt varesave urlăimata sar ruvesqe k-o
maśkar la rakăqo, tha suto pale.
Kana parnilăs miśto gesestar, lăs-pes thaj telărdăs
dromeste. Arakhlăs and-ek pojana ëk gaw manuśença,
cahrença sar le rromenqe, tha rotundură, na rigença, kerdine
morkhăndar. Telărdă maj dur anɵa-kaj na daśtisardăs te del
duma le manuśença othar, on denas duma jekh ćhib biʒangli
lestar.
Nakhlo o vëś phirindoj pe-k dromoro mardo kaj
dikhionas urme pungrenqe grastesqe. O grast ʒalas p-o drom o
laćho bi tradino le stäpïnostar. Avrăl o vëş, ka-i rig le vëśesqi
arkhleas jekh kher farbalime parno, tïrnacoçosa thaj jekh okolo
kurato. „Kothe trebul te beśel i Svunto Tetragi”, deas pes gogi
o Hekerdaj. Num so gindisajlo ke po prago sikadili jekh phuri
hurădi gadença parne sar praznikoste:
Ćumidaw o vast, Svunto Tetragi!
Te trajs, terno manush pa-i Phuw! So balval anrel-tut
orde? But ogălo trebul te aves ta daśtisardean te areses ʒi
kothe! Da vi kiro grast si drabardo, ta andăs-tu kadiki drom!
Tha auta andre te ćhos vareso ando muj thaj te mothos manqe
kaj kames te areses.
Tha trebul te dikhaw le grastesɵ grastestar. O grest o
näzdrăvano hakărdăs thaj deas muj lośalo.
Das-les drom ande bar. Othe si-les so te xal po alomaste
thaj na-i les so te rimol.
And-o kher, o Hekerdaj mothodăs la phurăqe ke telărdăs
karing o Thagar le Zmejenqo. Kaś te kerel-les te osïndil le

160
zmeos kaj ćorel thaj mudarel ćhawore, vi manuśa, ande lesqo
them. Maj phendăs la phurăqe ke sas sikado te del duma le
śerutnesa le zmejenqo , tha te na rodel ćorumos, the kamela te
al miśto.
Kadă sikavaw-tu vi me, phirutnă! Te des duma le maj
bareça le zmejenqo thaj te phenes lesqe qe rodes bukăqo. Le
zmejen ćorumale thaj bengesqe arakhesa-len tu pala kodea, te
kamesa. Tha ʒi k-o Thagaripen le Zmejenqo maj si tut drom
baro, aćhimatança po than pharimatança thaj darimatança, kaj,
kana nakhesa len, aresesa miśtimasa pi kodola thana, kaj si se
pi phuw le Jadoça. Maj anglal si-tut jekh baro paj nakhimasqo,
kaś te areses othe. Pala kodă trebul te nakhes o them le
balaurosqo. Maj daravni si i Xar le Sapenqi. Khonik ći skäpil
ʒuvindo othr, kana na-i les leça lulugă kaj naśaven le sapen.
Kana paśosa kodolă xarătar, trebula te phandes le lulugă le
pungrendar le grastesqe, thaj trebula te phandes oduj vi ka kire
pungre.. Kadă, le sapa durŏna anda kiro drom, thaj ći le balaură
na avena tute.
Pala so nakhes I Xar le Sapenqi, thai areses ko agor
kodole themesqo, ka-i granica le Thagaripeça le Zmejenqo,
arakhadŏl o kher la Svunto Paraśtujaqo. Na-i jertime te na
ćhostu laɵe. Woj sikavela-tut sar te phiravestu and-o
Thagaripen le Zmejenqo thaj si te aʒutil-tut sar ʒanel woj mai
mi miśto, maj phendăs i Svunto Tetragi.
Dăs-les pala kodă, rano javinate, le Hekerdajes o paj
drabardo kaj te del phaka le grastes, but lulugă kaj te naśaven
le sapen te thol-le ka-l pungre le grastesqe thaj pesqe, xaben
dromeste, thaj phendăs lesqe te al les laćho drom.
Karing i răt areslo p-o cärmuro le bare pajesqo, laćhardă
le grastes kaś-te hurăl thaj vazdăs-pe opre and-o ćeri. Adujto
ges javinate hulisto p-i kolăver phuw thaj leas o drom karing i
Xar le Sapenqi. Kana diklăs dural le bare plaja thaj maśkar
lende i xar, ʒanglăs ke paśol o than daravno. Holisto thaj
phanglă le lulugă ka-l pungre le grastesqe, thaj vi ka pesqe

161
pungre. Sar pśolas maj but, diklăs le sapen sar durŏn. Kadă
naklo i Xar le Sapenqi miśtimaça. Ći maladilo ci le balaurenća.
Sekusăra areslo ko kher la Svunto Paraśtujaqo, kaj
sikadili loshali gośtenɵar thaj pakivisardăs-les thaj deas-les
than te rakărel.
Rano, iavinate thodă-leqe xabe postosqo ande-l galave,
thaj thaj sikadă-les te na bistrel ke si pi phuw le Jadosa.
Phendăs lesqe te ćhol sama kasa del duma thaj so del duma. Te
ʒal ka o Dad/ Tartori le zmejenqo, sar phenen-lesqe le maj telal
lestar le thagares. Te phenel lesqe ke rodel bukăqo.
Laćho ges, Ki-o Barimos!
Gi laćho, ternehara zuralo! Tha savi balval mardăs-tu
karing mande, kadiki drom?
Rodaw bukăqo, Bară Thagar!a, ke trebun-ma love.
Daw-tu me bukăqo thaj, te keresa i buki sar mangaw,
dava tuqe love maj but sar trebuna-tut.
So trebul te keraw?
Trebula te dikhes trin gesa thaj terin rată le trine mungre
graznăndar. Tha ćhu sama qe na-i pakivală. Kana o trinto ges
des-le manqe li trin, si te aves pokindo thagariskanes. Te
xasaresa-len, ki-o śero avela xasardo. Phandes-tu?
Phandaw-ma, phendă o Hekerdaj.
O jekhto ges, le graznă beşle liniśtime, tha adujito ges,
kana o Hekerdaj sas loślo pesqa bukăɵar, geletar. Telărdăs o
terno rrom, anklisto po grast, pala lende. Phirdă să le thana
paşal, thaj... khanći , phendăn ke ćhutepe and-i phuw.
Pakăw ke si palal o baro plai barutno, te na arakhas-le.
Othe naśti te aresw, phendăs o grast.
Atunci o terno rrom dăs pes gogi la Kralasaɵar le
biruwlănqi, kaj ćhinadăs lesqe aʒutori kana trebula-les.
Akheardăn-man, avilem! So si o bajo?
O Hekerdaj phendăs la bară biruwlăqe, so avilăs-lesqe le
grasnănça le zmeosqe. I Krajasa le biruwlănqi phendăs le
rromesqe qe kodola na-i graznă, kodola si le ćheja le śerutne le

162
zmejenqo thaj po than avile duj roiură biruvlănge kaj i śerutni
nigerdăs-le te roden le graznăn. Arakhle-le ito thaj naşade-len
karing kamle le biruwlă.
I krajasa todăs-pe po dumo le rromesqo thaj phendăs
lesqe:
- Mire biruvlă aʒutin-tut te nikeres p-o tham le graznăn ʒi
tehara karing i răt, pala kodă won kerdŏn ʒuwlă. Tehara pala o
amăzo, te phandes bala anda lenqi koama jekh avrătar kaś-te
aven li-trin kethaneste. Atunć mire biruvlă telărena thaj le
graznea kerdŏna ʒuwlă.
Kadă gëline le bukă: Kana le graznă sas phangle kethanes
penqe baleça kerdile ʒuwlă terne thaj śukar ta lenas ke jakha
kana dikhesas lende. Le biruvlă telărde thaj o Tartori le
zmejenqo avilo sar anklisto anda-i phuw.
Pakiw tuqe, ternă ogălo, kerdăn laći buki. Dikta ki pokin:
Le kado budilariś kaj dela tut love kana kamesa thaj sode
kamesa. Tha ćhu sama te na xasares-les thaj te na ćoren-tuqe-
les ke aver na-i-man katar te daw-tut.
O Hekerdaj naisardăs le le phuresqe thagar, o Thagar le
Zmejenqo telărdă-pesqe thaj o Hekerdaj gelo vi wo ka-i
kïrćjuma.
O tërno rrom aresado palal rakăte barvalo, lăs vareso
pimos pesqe, thaj kana pokindăs dikhlas ke o budilariś del-les
love sode trebul les. Alosardăs te del pimasqo săvoren kaj sas
and-o birto, thaj vi pokindăs, ito. Da kadăbuki sas dikhli le
ćorendar kaj sas othe atunć. Makărde le tărne rromes thaj ta na
maj ʒanglăs lestar.
Kana naklăs-lesqe o makimos dikhlăs ke maj na-i-les o
budilariś. Lăs pesqo gi ande-l danda thaj gelo ko Thagar le
zmejenqo. Manglăs-lesqe jertipen ke na-s-les grija thaj ke
meklăs-pe ispitime kat-o pimos thaj ke na sikilo te prinʒanel le
manuśen.
Phendem-tuqe ke aver budilariś sar kodo maj naśti te
daw-tut, tha daw-tut aver-kola kaj si te avel-tuqe laćhes. Dikta

163
jekh asaworro kaj piśel seakolkola, kana kames thaj sode
kanes. Kana des-la bukăqo trebul te mothos-laqe numa:
-„Mungro asaw, mungro asaw
Bukăqo tuqe me daw”!
- Kana kames te aćhaves-la phenes:
-„ Miro asaw (o giw, vaj so avela...) agorisardăn,
Si destul sode piślăn!
Rodăs o Hekerday bukăqo pesqe asavesqe thaj arakhlăs
ito: Ka jekh manuś barvalo piślăs giw duj gesa, ka aver piślăs
karvać, pale duj gesa. Pala kodă na maj arakhlă kaj duj kurke.
Trinto kurko arakhlăs oduj maćhară kaj sas-le barra
lonesqe kaś-te avel-len lon xurdo te longăren o maćho. Sas-le
bukăqo fèrdi jekh ges. Tala-i răt, le maćhară pokinde, thaj
mangle le rromesqe te del-len uʒile o asaw te nigeren-les ande
aver than, kai sas ko baro plaj lonesko p-o cärmuro le bare
pajesqo. Ći maj trebula te pharaven le lebarra lonesqe kaś-te
len-le pença, lena fèri lon xurdo, sode trebula-len. Kana avena
palpale pokinena.
O Hekerdaj mothodăs-lenqe sar te den drom o asaw, tha
na phendăs lenqe le lava kaj te aćhaven-les. Kadă, ka vareso
gesa o asaw piślăs kadiki lon, tha grämez bară dine-pen drom
and-o baro paj. Kaś-te na xanpe-lença le manuśa, le maćharea
spidine o asaw drabardo and-o baro pai thaj wo othe să piślăs
lon thaj piśel vi ages. Anda kodă o paj le bare pajenqo si londo.
Xasardo godăça, ćorro manus gelo pale k-o Dad le
Zmejenqo thaj mothodă-lesqe so areslă-les. O Tartori dă-les
but laʒaw anda lesqe dilimata, da ajutisardă-les pale,
phenindoj-lesqe ke akana agorisarel leça. Te tromala te maj
avel leste ćorărdo, porunćil te maren-les la ćugnăça. Akana
dăs-les jekh rowli drabardi kaj malavel li-don agorença, ʒi kana
laqo stäpïno aćavela-la.
O śerutno le zmejenqo phendăs pala kodă jekh
drabaripen kaj i rowli te thol kan numa ka pesqo stäpïnothaj te
kerel numa so thaj sar wo phenel.

164
 - Keraw kadă buki aversar tu, pe sar san telărdo kheral,
daśtis te aćhes bi la rowlăqo thaj areses te aves vi mardo latar.
O Hekerdaj lăs i rovli kata o maja baro le zmejenqo,
naisardă-lesqe pakivales, lăs pesqe laćho ges thaj telărdă-pesqe.
Phirdă mai anglal te rodel pesqo budilariś drabardo. Puşlă
jekhes –avres pa kola kaj barvaile ito anda khanceste thaj,
tradino manuşendar paśal, areslo ka jekh kastelo, hurădo and-o
rup thaj and-o sumnakaj. I aulin sas pherdi sträźeră ïnarmime ʒi
anɵe-l danda.
Kasqo si kado kastelo sar anɵe-l paramićă, puślăs o
Hekerdaj le sträźeres kata o udar baro, dromestar.
Tha so trăba si tut, puşlăs o sträźeri?
Kamaw te daw duma le śerutnesa kadala aulinaqi. Ʒa ito
thaj phen lesqe qe rodel-les jekh manuś pa-i Phuw le
manuśenqi, kar avilo but-but dural.
Ʒa katar avilăn, o stäpïno na primil khanikas.
Man primil-ma! ʒa thaj phen-lesqe te avel mande.
Phendem-tuqe te telărës, phendă o sträjeri thaj vazdăs o
sastrin te cïrdel.
Rowli kaśt, de-les pa-l vast!
Jekh brïśïnd daba pele p-o sträjeri. I rowli maladăles maj
anglal pal vast tha pelas-lesqe o sastrin tele anda le vasta. O
murś ţïpisardăs, cingardăs thaj but strajeră avile le sasterinença
gata te cirden and-o Hekerdaj.
Miri rowli te malaves,
Pa-l vasta, de zurales!
Ito i rowli maladăs li-do agorença le strajeren pa-l vasta
ta perade le sastrina tele. Ći jekh na astardăs te cïrdel. Pala
kodă i rowli maladăs-len p-o śero thaj pa-l phiqe. Să le strajeră
naśle k-o udar lenqe stäpïnosqo te arakhen-les kata-i rowli, da
bi sastrinenqe, ke le sastrina kid[s-le o Hekerdai.
Raja, raja, avilo o biujope-amende, mardăs amen thaj lăs
amendar le sastrina. Tha tute kamel te aresel. Arakh-tu, ame
sam ko udar, ći mukas-les te ćhol-pe.

165
 Na trebuisardăs te muken le rromes te ćhol-pe, ke o
stapïno puterdăs xanci o udar te dikhel so si avri, thaj i rowli
ćhută-pe woj thaj lăs-les ka-l daba. O śerutno astardăs te
cingardel karing pesqe manuśa:
Len i rowli pa mande!
Naśtisaras, dine palpale le manuśa!
Me daśti, ćingardăs o Hekerdai, numa te muken-ma kire
manuśa andre.
Muken-les te ćhol-pe, ćingardăs o śerutno andral.
Le sräźeră kerdine than thaj o Hekerdaj ćhutăs-pe andre.
Prinʒandă kodoles kaj dăs-les te pjel ka-i kïrćuma. I rouli maj
delas les po-k dab maj lokes, sar kana aʒukerel porunka pesqe
stäpïnostar.
Le-i rouli pa mande! Soste avilăn ? So kames mandar?
Te des-ma so ćordăn manɵar ka-i kïrćuma!
So te daw-tut ? Ći ćordem tutar khanć…
Rotinbot, jekh duj
Deles trin daba poa muj!
- Ćordăn mandar o budilariś! Te na desa-les manqe
akana, miri rowli drabardi phagela tuqe să le kokala thaj na maj
avela tuqe so te keres le lovenća.
- Daw-tuqe-les, numa le i rowli pa mande, phendăs o
manuś thaj ankaladăs obudilariś anda-i pusuki andeal kata-i
raxami.
- O Hekerdaj lă-les thaj puterdăs-les. Dikhlăs ke si love
ande leste, ćhutăs-les ande pesqi posoki, pala kodă akhardă i
rowli:
Rotinbot, rowlie, na maj de
Si destul thaj au orde!
Tala-o vast, tho-te kothe!
Lă i rowli tala-i thakh thaj telăsdă p-o udar avri. O grast
sas avri anɵa-i awlin, phanglo kaj muklăs-les. Anklisto po grast
thaj telărdă te kinel-pesqe xabe dromesqo thaj ʒow le grastesqe.
O budilariś dăs-les love sode träbuisarde.

166
 No, te ʒas-amenqe, pi amari phuw, mungro laćho amal!
Tha, te na bistëras la Svuntonă Paraśtujaɵar, aversar
naśtisaras te nakhas la Xarătar le sapenqi!
Line o drom angla pende thaj ko aksam aresle ka-i
Svunto Paraśtui, kaj pakivisardă-len, ćhută-lenqe than te soven.
Teharinaɵe drabardăs-lenqe, maj but le grastesqe, dăs-len le
lulugă kaś-te nakhen i xar le sapenqi thaj paj drabardo te del
phaka le grastes. Pritisardăs-lesqe te na bistrel te ćhol-pe, pe
kolaver phuvă, ka-i Svunto Tetragi thaj ka-i Svunto Kurko.
Telărdă o Hekerdaj thaj kerdă să kadă ande-l thana phare.
Areslo miśto and-i Lumea le Manuśenqi.
I Svunto Kurko phendăs lesqe ke pi lesqi phuw parudine-
pen but bukă ande le desh bersha kaj nakhle anɵe le deś berśa
kaj nakhle de kana si wo telărdo, tha i phuri Safora si te
mothol-lesqe maj but bukă. Te ʒal laɵe maj anglal maj anglal
late thaj te kerel numa so woj phenel-lesqe. Sikadă-les te na
maj ʒal k-o birto ke othe si jekh than biuźo kaj cirden leste le
beng thaj le zmei, amboldine ande manuśende. Kurkara te ʒal
ka-i khangeri thaj te rugil-pe ka o Del te aʒutil-les.
Gelotar o Hekerdaj ortaka-i phuri Safora, ći mai naklo
kheral, kadă sar phendă-lesqe i Svunto Kurko. I phuri
mothodă-lesqe so paruvimata kerdile and-o gaw ande-l deś
berśa kaj nakhle de kana si wo telărdo. Lesqe nămură: lesqi
dej, lesqo kak thaj lesqi bibi arakhadŏn miśto, si sasteveste.
I Juja, ki rromni... thaj si Safora aćhili sar kana dăs dab
pesqe dume.
So si la Źuźaça? So avilăs laqe?
Laqe, khanci. Kadiki ke akana si le primareça. O
kherorro, kaj kerdăs-les tuqe, maj na-i, pharadă-les.
Vi me si te pharavaw lesqo śero thaj la Źuźa si-ma te
likhăraw-la!
Na-i miśto te räzbunis-tu, ke si-len jekh ćhaworro li-don,
barorro. Duj berśa trbujsarde le primares te amboldel o śero la
Źuźaqo, te pakăl ke tu xaisajlăn thaj ći maj aves palpale. Numa

167
me ʒanglem ke san sasto thaj ke si te aves palpale, tha i Źuźa ći
dăs duma khanikaça ći jekhvar avrăl, anɵa-kaj o primari
nikerdă-la dur le manuśendar anda o gaw, numa leste ka-i
kiravni. Maj miśto te ʒas ko Krali le themesqo thaj te mothos
lesqe so kerel o primari kothar amendar.
Miśto, bibijo Safora, kadă si-ma te keraw. Ki-o raimos
sădajekh sikadăn-ma miśto! O Del te del tut baxt thaj sastipen!
Te aćhes Dewleça!
Telărdă o Hekerdaj, ta na ko krali le themesqo, k-o
bordej pesqa daqo, kaj barilo, thaj ka pesqo kak. Lesqi dej rujas
kana dikhlăs-les, anda-kaj xasadăs i nädeźdă ke maj dikhela
pesqe ćhaves varekana. Vi lesko kak thaj lesqi bibi sas but
liśale te dikhen penqe nepotos. O Hekerdaj mothodă-lenqe ke
wo kamel te ʒal ko Krali le themesqo thaj lesqo kak dăs-les
ćaćimos.
Mai beślo jekh kurko khere te maj hodinil-pe, pala kodă
telărdăs ko Krali le themesqo.
Areslo ko baro wdar la aulinaqo tradăs duma le kralĕsqe
ke wo avel dural, ke nakhlo thema thaj paja thaj o Krali
primisardăs-le ito. Mothodă le Kralĕ ke wo kamel te kerel-
pesqe jekh rosto peste and-o them thaj kamel jekh than bukăqo.
Krali phendă-lesqe ke na maj trebun-les bukărne ka-i
aulin, anda-kaj si-les marimos avre themeçathaj le bukă na ʒan-
lesqe miśto po fronto, ba vi xasardăs jekh kotor and-o them.
Bară thagara, phendă o Hekerdaj, ʒaw vi me ko maromos
thaj si te maras-len, si-ma te naśav le duśmanen anda o them!
3a, ternă manuś, te san kadă ogălo pe sar phenes, aversar
si te xais and-o marimos. Tha ni sastrina, nici grast na-i ma
katar daw-tu...
Ći trebal, Baro Thagar, si-man să so trebul-ma.
Miśto ternă ogălo, si te ʒas, tha na korkorro, tradaw jekh
sträjeri mandar kata-i aulin tuça te sikavel-tuqe o drom thaj te
mothol tuqe so si kerimasqo. Kodole sträźerestar kanden muj
să le ketane.

168
 Telărde... Ande trin gesa aresle po frunto.
Phen le ketanenqe te nikerdŏm pala manɵe thaj telardăs
karing i o inamiko. Kana areslo paśe, phendă lokores la
rowlăqe:
Rowlie, dikhes kola...
Mar thaj phag le kokala.
Ande duj gesa o inamiko sas naśado peste ando them.
O Krali kerdă le Hekerdajes ʒamutro thaj śerutno la
armataqo tha le primares ćhudăles avri.
Kadă araklăs-pesqe kado rrom bi dadesqo jekh laćho
agor peste ando them! Ba, maj but, pala so mulo o krali, areslo
śerutno le themesqo thaj te na mulo, vi ages trail.

Augusto, 2018 Paramici mothodo maqe katar

I Mioara, kaj ʒanel-les kata pesqi
dej, i Ruźica

169
 11. Patria Rromilor

Cândva, în vremurile de demult, rromii aveau o ţară

foarte frumoasă, binecuvântată de Dumnezeu. Câtă vreme a
trecut de atunci, numai Pământul poate să mărturisească. Pe
vremea aceea tabăra rromilor era aşezată pe malul apei.
Corturile erau dispuse frumos, unul lângă celălalt. Bărbaţii
prindeau peşte şi băteau fierul cu ciocanul, iar femeile făceau
de mâncare şi vedeau de copii şi de bătrâni.
Într-o frumoasă zi de vară, descântătoarele au simţit un
fel de greumânt în piept:
- Norii cei negri o să-şi verse mânia asupra neamului
nostru, au spus ele tuturor celorlalţi.
Într-adevăr, după trei zile a început să bată un vânt
năpraznic. Zeii au aruncat apă şi foc pe Pământ, toată noaptea.
Caii rromilor s-au speriat, dar oamenii cu inimă mare i-au luat
în corturile lor.
Dimineaţa, la lumina zilei, bieţii oameni au constatat că
totul a fost răvăşit.
Ce facem acum au întrebat ei?
Copiii sunt flămânzi, au strigat femeile!
Nu vă speriaţi! Nu vă fie frică, a spus cel mai bătrân
dintre ei, bulibaşa lor. Veţi prinde peşte din râu, până când se
va usca pământul şi o să putem ara şi semăna din nou.
Bărbaţii se duseră la râu cu năvoadele lor să pescuiască.
Nici după ce apa s-a limpezit ca lacrima, nu s-a zărit nici un
peşte. Cinci zile au căutat pe ape, în zadar. Au umblat bieţii
rromi şi în sus, şi în jos pe lângă apă. Nici un peşte nu se zărea.
Nimeni nu a prins nimic.
Nimeni nu avea ce să mănânce, nici oamenii, nici caii.
Trebuie să facem ceva, au zis rromii!

170
 Prindeţi caii la căruţe şi vom merge în altă ţară să căutăm
de mâncare, până se vor retrage ploile de deasupra ţinutului
nostru! Anunţă bătrânul.
Umblat-au rromii mulţi ani prin multe ţări, au străbătut
multe ţinuturi, în Lumea întreagă. Umblau cu corturile,
Adăstau pe lăngă ape şi pe lângă păduri, câte puţină vreme.
Lucrau ca să strângă şi bani. Reparau căldări, căruţe, potcoveau
caii, îi învăţau pe oameni cum să-şi potcovească caii şi multe
alte lucruri făceau.
După mai mulţi ani, când au vrut să se întoarcă în patria
lor, nimeni nu mai ştia unde se află acel loc.
Descântătoarele au spus că ţara lor a fost luată de ape şi
că este pierdută pentru totdeauna.
Timpul a trecut si rromii s-au învăţat să trăiască prin alte
locuri, dar le-a rămas în memorie străvechea lor patrie. Și
limba lor de altă dată, şi obiceiurile, le ştiu.
Și astăzi rromii îşi caută patria, dar, până o vor găsi,
patria lor este aici unde au văzut mai întâi lumina zilei.

Informator, Jupiter Borcoi,

profesor de limba rromani din Botoşani.
În româneşte, Costică Băţălan.

171
 11. O rromano them

Varekana and-jekh purano vaxt, le rromen sas-len jekh

but shukar them telal o baro Devel. Sode vaxt nakhlăs
atunćaɵar, feri i Phuw daśtil te phenel. Kodole vaxtesɵe o
rromano taboro sas pi rig e panesqe. Le caxre beśenas śukar
jekh paśal avreste. Le murśa astarenas maćho vaj marenas le
sivresa o sastri thaj le ʒuvlă kerenas xamos thaj arakhenas le
ćhavorendar vi le phurendar.
And-ekh śukar ges milasqo, le drabarnă hatărde sar jekh
baro pharimos:
Le kale marutha ćhorena bari xoli p-o amaro nămo,
phende won săvorenqe.
Ćaćipnasqe, pala trin gesa, astardăs te marel jekh bari
balval. Le Devla
ćhudine pani thaj jag p-i phuw săi răt. Le grasta le
rromenqe daranile, thaj le rroma bare ileça line len anɵe penqe
caxre.
Texarinaste p-i vazi, să sas phagărdo.
So keras akana? Pućhenas won.
Le ćavore si bokhale, ćingardenas le rromnă!
Na daran! Na daran! Phendăs o mai phuro rrom, lenqo
bulibaśa. Astarena maćho kaɵa o pani ʒi kana śukŏla thaj
śaj te hunavas pale i phuw thaj te thoas pale ande laɵe.
Le murśa gele pajeste penqe navodurença te astaren
maćho. Vi pala so o paj la lenaqo sas uźo, ći jekh maćho na
dikhelas-pe. Panʒ gesa rodine pe-l panja, ivă. Phirde le gere
rroma vi opre, vi tele paśal o paj. Ći jekh maćho na dikhŏlas-
pe, Khonic ći astardăs khanć.
Khanikas na sas-les so te xal, , ći le manuśen, ći le
grasten.
- Trebul te keras vareso, phende le rroma.

172
 - Thon le gresten vurdoneste thaj ʒasa ande aver them te
rodas xaben, ʒi kana telărena le pană opral amari phuw!
Akharel o phuro.
Le rroma phirde but berśa andar but thema thaj phuvă,
anda să i lumă. Phirenas e caxrenca, aćhavenas-pen paśal e
pană, vaj paśa le vëśa, xanci vaxt. Kerenas buki te kiden vi
love. Laćharenas kakavă, vurdona, petalonas grasten, sikaven
le manuśen sar te petalon le grasten thaj but aver bukă.
Pala maj but berśa, kana kamle te ambolden palpale ande
lenqo them, khonik na maj ʒanelas kaj si kodova than.
Le drabarnă phende ke lenqo them sas lino le pajendar
thaj ke wo si xasardo p-o să o vaxt.
O vaxt nakhlăs, thaj le rom sikile te źiven avre thaneste,
tha inkeren andi lenqi godi o purano than. Vi lenqi purani ćhib,
thaj le purane aćara...
Vi ages le rroma roden penqo them, thaj ʒi kana
arakhena-les, o them le rromenqo si kothe kaj won dikhline
jekhtones le khamesqi dud.

Kata o Jupiter Borkoi

Siklăvno romană ćhibăqo anda o Botoşan

173
 12. Fie pita, cât de rea…

Du-mă, Doamne, du-mă, du-mă

Unde-s bani şi lucru-n glumă,
Du-mă, Doamne şî mă lasă
Unde-i viaţa mai frumoasă !

Du-mă, Doamne, du-mă iară

La două veri ş-o primăvară,
Și când trec hotarăle
Să nu-ngheţe picioarele.

Du-mă, Doamne şî mă poartă

Dintr-o ţară-n aialaltă
Să am bani, să am dă toate !
Nu pân locuri blăstămate!

Du-mă, Doamne şî mă adă

În casa mea dă altădată
Du-mă, Doamne şi mă lasă
Cu ai mei, cei dragi, la masă!

Adă-mă, Doamne, mă lasă,

La mândruţa mea frumoasă!
Fie pita cât de rea,
Mai bună-i în lumea mea!

Informator „Omul de culoare”.

Reconstituirea versurilor unui cântec popular ţigănesc,
reţinute parţial de mine, parţial de verişoara mea, Mioara.
Cântecul a fost interpretat de saxofonistul unui taraf ţigănesc
din Banat, foarte brunet, (şi româneşte, şi ţigăneşte) la nunta
vărului meu Tibi, la Teiu, jud. Hunedoara, iulie 1980.

174
 12. Te al o mangro vi kerko

Niger-ma, Dewl!a othe

Kaj na-i buki thaj si love
Niger-ma, mek-ma-nɵe bar
Kaj sï-i viaca maj śukar !

Niger-ma, Dewl!a kadă…

Othe kaj si duj milaja
Thaj le hotarä nakhindoj,
Ka-l pungrë te na pahoj!

Phiraw-ma, Dewla pe-l thema,

Kaj si love, să-kolkola...
Themenɵe baxtale nigër-man
Na-nde-l thana dine arman!

An-ma pale, lokorro

Ka miro kuć khërorro
Thaj mek-ma lokes tele
Le nămurença k-o xabe!

An-ma Dewla thaj hulăr-ma

Ka-i rromni po vast, sowlăr-ma!
Te-al o mangro vi kërko,
Khërë khërdŏl să guglo!

Kata jekh rrom kalo kaj gilabalas kadă gili ko abăw

Le Tibesqo, and-o Tejo thaj vi baśalvelas-la le saxofonoça, and-o
Iulie, 1980.
I gili sas gilabadi vi rromanes, vi rumunikanes le sacsofonistosɵar la
bandaqo rromani anɵo Banato,
Pe sar sas mangli kaɵa-l abăvară.
Kerdem i gili pe sar ande-manqe godi. So maj trebuisardăs, andăs-
pesqe gogi mungri verişoara, i Mioara.

175
 Note
Abrevieri: l. r. –limba română, l. rr. Limba rromani, sdl. sub-
dialectul

1. vigănior adj. l. r.sdl. bănăţean zdravăn, împlinit

2. sap l. rr. s.m şarpe; hurăl l.rr. v. a zbura
3. gadjeă[i] l.rr. s. m. pl., sg. gadjo nerrom
4. prinzaş adj. sdl. bănăţean harnic
5. gadjo, l. rr. s. m. nerrom (din rândul majoritarilor)
6. Unchiule! (În l. rr. şi ca formulă de respect: Nene!)
7. goşti sdl. bănăţean s. pl. musafiri
8. obloc l. r. sdl. bănăţean uşă mică la grajd pentru
evacuarea gunoiului
9. skafidi l.rr. s. f. masă folosită de corturari, o copaie
din lemn cu un capăt retezat, din care mânca familia
aşezată de jur-împrejur
10. cârceag l. r. s. n. Sdl bănăţean şi sdl. crişan urcior

176
 Anexe

Anexa 1

Alfabetul limbii rromani,

( după Gheorghe Sarău)

rromani română
A a a
Ă ă diftongii –ia, -ea
Ä ä ă
(în cuvintele împrumutate din limba
română)
B b b
C c ţ
Ć ć ce, ci
Ćh ćh ce, ci
(pentru redarea opoziţiei ć/ś)
D d d
E e e
Ě ě diftongul –ie
Ë ë ă
F f f
G g g
G+e g+e ghe
G+I g+I ghi
H h h
X x h(aspirat, ca ch în limba germană)
I I i

177
J j I semivocalic
Ï ï î
K k c
Kh kh kh
L l l
M m m
N n n
O o o
Ǒ ǒ diftongul –io
P p p
Ph ph Ph
R r r
Rr rr r (retroflex, cacuminal)
S s s
Ś ś ş
T t t
Th th th
U u u
Ŭ ŭ diftongul –iu
W w u semivocalic
V v v
Z z z
Ź ź j
3 з j (pentru opoziţia ź/з)
  d (precedat de –n-)
t (în rest),în postpoziţii, pentru cazurile locativ
şi ablativ
Ç ç ţ (precedat de litera –n-)
S (în rest) în postpoziţii, cazul sociativ
Q q g (precedat de –n-)
C(înrest)înpostpoziţii pentru cazurile genitiv şi
dativ.

178
179
 Anexa 2

GLOSAR RROM – ROMÂN

acom adv. atat, atât de ; adj. atâta, atâţia, atâtea,

agiar adv. Aşa, astfel
akor, adv. atunci
alav s. m. – legământ, jurământ
aksham s. m. asfinţit
aravel v. tr. a doborâ, a culca la pământ
arati adv. în pacea; în expr. mek-ma arati – lasă-mă în pace
arśäwo, -ură s.m.- cazma, -le
arśisardel vb. a termina, a fi de ajuns
aver kanći locuţ. pron nehot. altceva, altceva nimic
(căld.averkola, averkola khanć)

banze adj. pl. scilozi (căld.bangë <= sg. bango, -i, -ë -e adj.
strâmb, -ă, -i, e; încovoiat, curbat)
bashk adv. (de) asemenea, deopotrivă
bash pale locuţ. adv.1. după încă…,2. din nou
birinde vb. la perf. (III pl.) au biruit
bunari s.m. – puţ, galerie

ćardă-la locuţ.vb. cu sens fig. a sters-o, a întins-o

ćućo, -i, gol, goală (căld. nango, -i, e]

180
ćang s. f. (aici) picior, [în dial. căld. are conotatia genunchi]

Ćh

ćhuvel vb. tranz. a pune, a adresa

D
dab s.f. lovitură
dinimos /dinipen/ palpale locuţ. subst. răspuns
del anglal locuţ. vb. a răspunde
dzepe s. m. dial. carpatic) buzunar
dote adv. acolo (căld. othe)
dorginel, perf. dorginlăs (căld. rongălas) a tuna, a trăzni
dośta adj., adv. destul

em conj. şi

felinel vb. a răspunde [căld. del anglal]

ferik/ fèri adv. numai
firhango, -ură s. f perdea, -le

gomila s. f. grămadă
goźni s. f. baligă

181
xapo/ xamos s.m. mâncare (căld. xabe -mata mâncare -ruri;,
xamata mod de a mânca)
xudava vb. la viit. voi primi. inf.: xudel
I

ikethane adv. la un loc, amândoi, împreună,

inzarel v. tr. (căld. anzarel) a întinde, a îndruma, a etala
irime vb. la part. (căld. ramome, xramosardo) scris, -ă, i, e

javina s. f. dimineaţă
javinaɵe adv. de dimineaţă

kajćinŏn (căld. khonik) pron. neg. nimeni

kajishi s. m. pumnal, jungher
kandel muj locuţ. vb. –a asculta de cineva, a se conforma
Kanka putavol o sabao expresie specifică cănd se crapă de
ziuă, în zori
ʒi ko akshamo expr. adv. până la asfinţit
kankauno, -i s. m. f. căpcăun
kicom adv. cât
kur adj. anterior adv., înainte vreme

Kh

khadinθe (căld. khatinenθe [khanikaj. nicăieri

khorro s. m. urcior (căld. akhorro)

182
 L

lafi s. m. cuvânt de onoare

limori -a s. f. mormânt, -e
lopinzil vb. a împiedica, a pune piedică
lośan [loś] s. m. f. bucurie
losarde vb. la perf. II pl. (aici) au gasit

marikli s.f. pogace (căld marïnkli)

narodno s. m. – popor
nesingire adj. invar. înlănţuit, -ă, -i, -e
nisisajal vb.tranz. refl. a apuca, a se pune
none interj. Dragă !

padzel vb. tranz. (căld. phagël) a rupe, a sparge

paparuze s. f. pl. fluturi
pasajil pe locuţ vb. a se întâmpla
pervo adj., pron., num. ord. prim, pimul
buthe përde thema locuţ, expr. arh. de/din multe ţări
îndepărtate
pibo carp. (căld. pimos) s.m. băutură
pomiglel perf. -lăs vb. tranz. a varsa, a lasa să cadă
pomuzarol vb. a ajuta

183
 S

sabajile adv. a doua zi

sabale adv.de dimineaţă)
sabla s. f. sabie
samo adv. numai că, doar că…
sanilăs v. la perf. s-a bucurat
saro dies toată ziua
setito s. m. întuneric
silo s.m. mal
solo duj num. col. amândoi
sostin s. f. izmană, indispensabili

shafka s.f ,m. – corb

shalavol v. tranz. (căld. ćalavel) a lovi prosteşte, a păli
shalgia s. f. orchestră, taraf
sheravel vb. refl. a-şi aminti, a gândi
śhor s,m. barbă
śïśkëvil vb. a se bâlbâi

taxtaj, -a s. m. potir, -uri, din argint ori din aur care constituia
cea mai importantă piesă din tezaurul familiilor de rromi bine
văzute, (actual) lucru de mare valoare
tengerisqo s. cazul G. al mării
tërnëhar s. m. tânăr celibatar
Te xïva-ma expr. fig. Să mă strecor, ~ vâr în…
triknil vb. A face să tresară, a tresări

184
unзandă pesre bala expresie din dial. carpatic. Şi-a pieptănat
părul
utvara s. f. curte

Y
Yaro s. m. (căld. Angro) ou

zadinel vb. tranz. A deranja, a tulbura, a face rău cuiva

zili adj. f. (căld. ʒuvdi, ʒuvindi) vie

185
 Lista abrevierilor pentru limba rromani:

abl. (cazul) ablativ refl. reflexiv, -ă

adj. adjectiv s. substantiv
adv. adverb v. verb
carp. dialectul carpatic
căld. dialectul căldărarilor
conj. conjuncţie
d. (cazul) dativ
interj. interjecţie
dial. dialect
expr. expresie
f. (genul) feminin
g. (cazul) genitiv
instr. (cazul) instrumental
intranz. intranzitiv
invar. invariabil
locuţ. locuţiune
m. (genul) masculin
nehot. nehotărât
pers. personal, persoana
pl. plural
prep. prepoziţie
pron. pronume

186
 Anexa 3

INDICE INFORMATOR

Nr. Numele şi Anul Educaţia, profesia, Ascendenţi

crt. prenumele naşterii/ abilităţi informatori
decesului
1. Căldăraş 1947 Școala de gradul I Căldăraş
Mioara CFR, Mişcare. Acar Rujiţa,
mamă,
decedată IX.
1989
2. Einard 1940 Școala tehnică de
Gilles, mecanică: vaste
Toulon, informaţii din
Franţa domeniile istorie,
filologie şi romologie
3. Borcoi 1969 Institutul CREDIS din
Jupiter cadrul Universităţii
Bucureşti,
specializarea
Institutori – limba
rromani, Profesor
pentru învăţământul
primar şi de limba
rromani la gimnaziu.

187
 Notiță biografică

Costică Bățălan s-a născut la 24 iunie 1948 în satul

Câmpuri Surduc, comuna Gurasada (județul Hunedoara).
După școala primară făcută în satul natal, a urmat
gimnaziul la Gurasada și liceul la Ilia. A făcut studii
universitare la Cluj, unde a absolvit (în 1974) Facultatea de
Filologie, secția română – franceză din cadrul Universității
„Babeș - Bolyai”. Teza sa de licență, intitulată Colindatul cu
duba în satul Almaș Săliște, a fost elaborată sub conducerea
distinsului profesor dr. Ion Șeuleanu.
Într-un fel sau altul, întreaga existență a lui Costică
Bățălan a stat sub semnul vieții tradiționale din ținutul său
natal, Valea Inferioară a Mureșului: o copilărie marcată de
interesul pentru basmele pe care i le spunea, cu talent, bunica
sa, Băla, de umblatul „Cu steaua” la Crăciun (în pofida
interdicțiilor comuniste privind manifestările cu tematică
religioasă) și cu Plugușorul la Anul Nou; o tinerețe în care a
fost implicat în principalele obiceiuri ale feciorilor, mai ales în
colindatul cu duba; și apoi, de peste patru decenii, de când, ca
profesor, observă realitatea lumii rurale, culege materiale
folclorice interesante, reflectează și scrie despre acestea.
Atracția pentru lumea satului și tradițiile acestuia
transpare dintr-o serie de texte de dimensiuni mai restrânse,
prezentate de autor în cadrul sesiunilor științifice organizate de
diverse foruri județene sau publicate în reviste locale.
Interesat ințial de folclorul românesc, Costică Bățălan
și-a descoperit de vreo douăzeci și cinci de ani încoace o
apetență aparte pentru folclorul rromilor, pe care îl cunoștea

188
nemediat, grație apartenenței sale etnice și cunoașterii limbii
rromani din familie, fiind dispus să adune acest (doar bănuit de
majoritatea specialiștilor de la noi) uriaș material aproape
necunoscut „celorlalți” [gadjeilor] și să-l tălmăcească într-o
formă accesibilă. Primul pas l-a reprezentat redactarea unei
lucrări metodico-științifice pentru obținerea gradului didactic I,
Confluențe ale folclorului rromilor cu folclorul românesc,
lucrare pe care a coordonat-o cu un real interes și cu multă
competență lector univ dr. Otilia Hedeșan, actualmente Prof.
Univ. și prorector la Universitatea de Vest din Timișoara.
Antologia bilingvă Rromane taxtaja – Nestemate din
folclorul rromilor, apărută în 2002 la Editura Kriterion a fost
la momentul respectiv etapa cea mai profundă a acestui traseu
cultural. (Notează dr. Otilia Hedeșan de la Universitatea de
Vest din Timișoara).
La 15 ani distanță, Costică Bățălan scoate o nouă
anthologie de literatură bilingvă, mai amplă, O ges thaj i răt –
Lumină şi întuneric, care se dorește continuarea precedentei,
cu ancorare maj profundă în lumea contemporană, străbătută de
rromi de la un capăt la altul, în căutarea locului ideal de
viețuire.
Prezenta lucrare: Tot lumea mea e cea mai bună/ Să
mungro them si i maj laćho ... apare la câteva luni de la
Centenarul Marii Uniri se constituie ca un promotor al binelui,
al armoniei, al toleranţei şi empatiei, dar şi un susţinător al
culturii, elementul cel mai important în păstrarea fiinţei
naţionale a unui neam.

Mariana Pândaru

189