Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Texte Cicero Si Catullus 15 Ori
Texte Cicero Si Catullus 15 Ori
Lesbia mi, praesente viro, mala plurima dicit: Multe vorbe de ocară Lesbia îmi aruncă mie
haec illi fatuo maxima laetitia est. Când bărbatu-su-i de faţă; pentru el, ce bucurie!
Mule, nihil sentis. Si nostri oblita taceret, Dobitoc ce eşti! Nimic nu pricepi! Dacă ar tăcea,
sana esset: nunc quod gannit et obloquitur, Inima nu i-ar mai bate pentru mine; dar aşa,
non solum meminit, sed quae multo acrior est res Latră şi mă tot înjură; ea-i cu gândul tot la mine,
irata est. Hoc est, uritur et coquitur. Fierbe toată de mânie, numai pară şi venin e!
(Carmina, LXXXIII)
Ille mi par esse deo videtur, Acela mie ca un zeu îmi pare,
Ille, si fas est, superare deos, Ba mai presus, de pot s-o spun, acela
qui sedens adversus identidem te Ce-n faţa ta şezând, ades te soarbe
spectat et audit Din ochi, te-aude
dulce ridentem, misero quod omnis Cum dulce râzi. Atunci a mea simţire
eripit sensus mihi; nam simul te, Se-ntunecă, vai mie! Căci pe tine
Lesbia, aspexi, nihil est super mi Lesbia, cum te zăresc, cum nu pot,
vocis in ore. […] O vorbă scoate. [...]
lingua sed torpet, tenuis sub artus Ci limba mi se leagă şi prin vine
flamma demanat, sonitu suopte Un foc ascuns încet mi se strecoară,
tintinant aures, gemina teguntur Îmi ţiuie urechile şi neguri
1
lumina nocte. Mi-acoper-ochii.
Otium, Catulle, tibi molestum est. Catul, te va pierde trândăveala!
Otium exultas nimiumque gestis. În ea tu zburzi, te bucuri peste fire:
Otium et reges prius et beatas Ea a răpus cetăţi înfloritoare / Şi regi odată!
(Car
min Adio, dar, iubito! Catul, de-acum e tare!
a, De nu vrei, nu te caută, nu-ţi cade la picioare.
LI) Dar tu amar vei plânge, când nu vei fi rugată.
Ce viaţă îţi rămâne femeie blestemată?
Şi Cui vei părea frumoasă? Şi singură cu tine,
câte A cui vei fi? Pe cine vei mai iubi? Pe cine
stele Vei săruta muşcându-l de buze cu-nfocare?
văd, Dar, tu, Catule, rabdă, fii neclintit şi tare!
când (Carmina, VIII)
tace
noaptea,
A’ oamenilor tăinuite-amoruri,
Atâtea sărutări i-ar fi destule
Şi lui Catul, nebunul, de la tine,
Ca cei duşmani să nu le dea de capăt,
Şi nici vreo limbă rea să le deoache!
(Carmina, VII)