Napoleon - om politic,

militar, reformator

Având puterea consolidată de realizările guvernării sale,

Napoleon a fost proclamat împărat de către Senatul
francez în 1804, printr-un senatus-consultus. Napoleon
ca împăratÎncoronat în Catedrala Notre-Dame din Paris,
în prezența papei Pius al VII-lea, el a spus cuvintele:
„Imperiul înseamnă pace”. Însă conducerea sa a dus la un
lung șir de războaie cu Anglia și cu monarhiile absolutiste
(Rusia, Austria, Prusia) cauzate printre altele de:
rivalitatea dintre burghezia franceză și cea engleză
pentru supremație economică; dorința monarhilor
europeni de-a opri accesiunea lui Napoleon; ambiția lui
Napoleon de a stăpâni întreaga lume[necesită citare]. Cu
o armată mare, Napoleon a reușit să obțină multe victorii
asupra Austriei în 1805, prin Bătălia de la Austerlitz și
asupra Prusiei în 1806. Singura putere continentală care
îi stătea în cale era Rusia. Cu aceasta a încheiat un acord
în 1807 prin care Europa era împărțită între împăratul
Franței și țarul Rusiei, Alexandru I. În anul 1812,
Napoleon face o încercare dezastroasă de a invada Rusia,
în care este învins. Astfel a început căderea lui Napoleon.
În Bătălia de la Leipzig din 1813, Napoleon este înfrânt de
către cele cinci națiuni. Napoleon este obligat să abdice și
este exilat în insula Elba, în anul 1814.
Încoronarea lui Napoleon
Încoronarea lui Napoleon este o pânză pictată de
Jacques-Louis David în perioada 1805-1807. Tabloul are
dimensiunile 624 cm x 979 cm și se găsește la Muzeul
Louvre, Paris. „Regii au părăsit-o, eu am ridicat-o” -
spune Napoleon despre coroana conducătorului
francilor, Carol cel Mare, când, în după-amiaza zilei de 2
decembrie 1804, și-o așază pe cap în catedrala Notre-
Dame și este uns chiar de papa Pius al VII-lea, venit la
Paris în acest scop. Apoi împăratul își încoronează soția,
pe Joséphine.

David a primit o comandă din partea împăratului pentru

un tablou care sa redea încoronarea. Pictorul va lucra la
acest tablou vreme de 2 ani, adaptând realitatea la
dorințele clientului său. Astfel, spre exemplu, în spate, la
tribună o vedem pe Letiția, mama împăratului, deși ea nu
a participat deloc la festivitate. Extraordinar de riguros
este finisajul: David nu omite nici cel mai mic detaliu, în
ceea ce privește veșmintele perechii imperiale, iar
portretele personajelor reprezintă imaginea fidelă a
realității. Încoronarea lui Napoleon are în primul rând
valoarea unei mărturii istorice; în schimb caracterul static
al compoziției îndepărtează tabloul de estetica
neoclasicistă. Lipsește aici tensiunea vibrantă care este
caracteristica teatralității neoclasiciste. Spre deosebire
de Sabinele și Jurământul Horațiilor, David, se inspiră de
data aceasta mai degrabă din tradiția romană, decât din
cea greacă.